Desfacere contract individual de munca, Repunerea partilor in situatia anterioara

Imprejurarea ca angajatorul a realizat procedura cercetarii disciplinare prin convocarea angajatului, chiar daca aceasta a refuzat sa se prezinte, nu poate duce la concluzia ca decizia de concediere cuprinde toate elementele prevazute de art.252 alin.(2) lit. a)-f) din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii, in conditiile in care desi este mentionata fapta de insusire necuvenita a unor sume de bani, care ar fi atras nerespectarea de catre angajat a obligatiilor contractuale si din fisa postului, in speta nu s-a facut dovada unor asemenea aspecte de catre angajator, care avea o astfel de obligatie legala..

In acest sens, sunt dispozitiile art.272 Codul muncii potrivit carora „Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare ”.

Asupra apelurilor civile de fata, constata:

Prin sentinta civila nr.661/12.02.2014, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr.15109/63/2013, s-a admis in parte contestatia formulata de contestatoarea P.M.A., in contradictoriu cu intimata SC DANUBE BRIDGE VIDIN-CALAFAT AD BULGARIA - SUCURSALA CALAFAT, judetul Dolj.

S-a anulat decizia de concediere nr.26/07.10.2013 emisa de intimata, s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara concedierii si a fost obligata intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii (07.10.2013) si pana la data de 02.01.2014 (data incetarii contractului individual de munca).

S-a respins cererea de acordare a daunelor morale.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele :

Prin decizia nr. 26/07.10.2013 intimata SC DANUBE BRIDGE VIDIN-CALAFAT AD BULGARIA - SUCURSALA CALAFAT ROMANIA a dispus sanctionarea disciplinara a contestatoarea P. M. A., contractul sau individual de munca fiind desfacut in temeiul art. 61 alin. (1) lit.a) Codul muncii.

Potrivit art.252 alin.(2) lit. a), b) si c) Codul muncii, "sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu : descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat, precum si motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea".

In decizia contestata se mentioneaza ca sanctiunea a fost aplicata pentru fapta contestatoarei de "insusire necuvenita a unor sume de bani rezultate din incasarile pentru taxa de trecere a podului" in zilele de 30.08.2013 si 31.08.2013.

Instanta a constatat ca fapta pentru care a fost sanctionata contestatoarea este suficient de clar descrisa, fiind indicate momentul si modul in care s-a considerat realizata.

Ca urmare, instanta a constatat neintemeiata sustinerea contestatoarei, privind incalcarea dispozitiilor art. 252 alin.(1) lit.a) Codul muncii la intocmirea deciziei, de catre intimata.

Cu privire la cea de a doua exceptie si anume lipsa prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariata, instanta a constatat ca, intr-adevar din decizie lipsesc aceste mentiuni, iar neindicarea dispozitiei a carei incalcare atrage calificarea ca abatere disciplinara se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a deciziei.

Fata de considerentele expuse, instanta a constatat intemeiate sustinerile contestatoarei privind nelegalitatea deciziei de concediere, a dispus anularea decizia nr. 26/07.10.2013 emisa de intimata, in conditiile art. 80 alin. (1) Codul muncii.

In temeiul art.80 alin.(2) Codul muncii, instanta a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, cu consecinta reintegrarii contestatoarei in functia avuta la data concedierii nelegale, 07.10.2013.

Cu privire la despagubirile datorate de angajator, instanta a retinut ca fiind aplicabile dispozitiile art. 80 alin.(1) Codul muncii, insa perioada pentru care le datoreaza este cuprinsa intre data reintegrarii (07.10.2013) si data incetarii de drept a contractului individual de munca al salariatei.

Sub acest aspect, instanta a constatat ca potrivit contractului individual de munca incheiat de parti (fila 11), contestatoarea a fost angajata pe perioada determinata, de 6 luni, pana la 02.01.2014.

Ca urmare, la data de 02.01.2014 contract individual de munca incheiat de parti, a incetat de drept, in temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii.

In consecinta, instanta a obligat intimata sa plateasca salariatei sale despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii (07.10.2013) si pana la data de 02.01.2014 (data incetarii contractului individual de munca).

Cererea contestatoarei privind plata daunelor morale 248 alin.(1) Cod procedura civila, a fost respinsa ca neintemeiata, intrucat aceasta nu a produs dovezi in sensul producerii unui prejudiciu care sa ii fi afectat imaginea, urmare a emiterii deciziei.

Celelalte exceptii invocate de contestatoare, respectiv fondul cauzei nu au mai fost analizate fata de prevederile art. 248 alin.(1) Cod procedura civila

Impotriva acestei sentinte au declarat apel contestatoarea P.M.A. si intimata SC DANUBE BRIDGE VIDIN-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT ROMANIA.

In acest sens apelanta intimata prin motivele de apel a solicitat admiterea prezentului apel si schimbarea sentintei apelate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata

A aratat in esenta ca, instanta de fond nu a administrat in cauza nicio proba, solutionand cauza in lipsa unor inscrisuri relevante, care erau utile unei juste solutionari a cauzei, respectiv pentru ca instanta sa poata verifica sustinerile contestatoarei, inclusiv exceptiile invocate de aceasta.

Ca, instanta a admis contestatia pronuntand o solutie fara a analiza fondul cauzei, iar, decizia de concediere nr.26/07.10.2013 a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale, nu este lovita de nulitate absoluta.

A fost realizata procedura cercetarii disciplinare a salariatei, iar in data de 03.09.2013 s-a intocmit un referat din care a rezultat ca in data de 30.08.2013 salariata P.M.A. si-a insusit necuvenit sume de bani rezultate din incasarile pentru taxa de trecere a podului.

Salariata a fost ulterior convocata sa dea explicatii cu privire la fapta savarsita, insa aceasta a refuzat sa dea o nota explicativa si nici nu a prezentat fapte sau acte in apararea sa, aceste aspecte fiind consemnate in procesul-verbal incheiat la data de 21.09.2013.

Decizia de concediere cuprinde toate elementele prevazute de art.252 alin.(2) lit.a)-f) din Codul muncii, chiar daca nu se indica in mod expres prevederile din statut sau din contract care au fost incalcate de salariata, acestea pot fi deduse implicit din modul de descriere al faptei, insusirea necuvenita a unor sume de bani reprezentand in mod evident o nerespectare de catre angajat a obligatiilor contractuale si din fisa postului.

Caracterul ilicit al faptei a rezultat din neconcordanta dintre aceasta si normele legale.

Sustinerile contestatoarei in sensul ca faptele descrise in cuprinsul deciziei de concediere nu ar fi reale si nu ar reprezenta o abatere disciplinara sunt total neadevarate, in conditiile in care prin inscrisuri se poate demonstra contrariul.

A solicitat admiterea apelului, iar pe fond respingerea contestatiei formulate.

Contestatoarea P.M.A. prin motivele de apel, a solicitat admiterea acestuia si schimbarea in parte a hotararii apelate in sensul admiterii in integralitate a contestatiei formulate impotriva deciziei de concediere emise de catre intimata unitatea angajatoare, iar in temeiul art. 453 alin (1) Cod procedura civila, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de onorariu de avocat.

In motivarea apelului a aratat ca, nelegalitatea solutiei instantei de fond consta in limitarea perioadei de acordare a despagubirilor materiale solicitate in considerarea prevederilor art. 80 alin (1) Codul muncii, pe fondul constatarii intervenite a incetarii de drept a contractului individual de munca, inlaturand practic cea mai importanta consecinta a constatarii ca nule absolut a actului de concediere, respectiv aceea de repunere in situatia anterioara in sensul reintegrarii pe functia detinuta anterior concedierii.

Mai mult, in conditiile limitarii dreptului la despagubirile materiale solicitate la momentul 02.01.2014, iar nu la momentul reintegrarii efective, se poate considera ca instanta nu ar fi dispus reintegrarea ca urmare a survenientei incetarii de drept a contractului prin ajungerea acestuia la termen.

Ori, in cauza, masura reintegrarii, chiar si pe fondul solicitarii sale exprese in considerarea prevederilor art. 80 alin (2) Codul muncii, este efect al constatarii nulitatii absolute a actului de concediere la randu-i varietate a actului juridic civil, fiind irelevant ca in cauza ar fi intervenit incetarea raporturilor juridice de dreptul muncii caracterizate ca fiind limitate temporar.

Tuturor angajatilor societatii intimate le-au fost perfectate initial contracte de munca pe perioada determinata (pana la 02.01.2014), celor aflati in activitate la momentul ajungerii la termen a acestora fiindu-le intocmit insa act aditional, in sensul transformarii contractelor pe perioada nedeterminata.

In conditiile in care raporturile de munca incetasera la momentul modificarii contractelor, ca urmare a unui act unilateral al angajatorului constatat nul absolut, a fost privata de un tratament similar celui aplicat restului salariatilor in virtutea caruia au continuat raporturile de munca initial stabilite, masura modificarii contractelor sub aspectul duratei fiind dispusa de catre angajator in vederea continuarii activitatii, iar nu urmare a verificarii competentelor angajatilor vizati de masura.

Instanta de fond ar fi trebuit sa dispuna expres reintegrarea sa pe functia detinuta anterior cu obligarea la plata despagubirilor banesti ce ii revin calculate pana
la m
omentul reintegrarii efective, respectiv sa dispuna reintegrarea de la momentul pronuntarii hotararii in prima instanta (dat fiind caracterul sau executoriu) urmand ca, ulterior, in conditiile in care ar fi considerat ca nu intelege sa dispuna prelungirea efectelor contractului ori incheierea altuia pe perioada nedeterminata, sa emita o noua decizie de incetare a contractului in baza art. 55 Codul muncii.

In drept, a invocat dispozitiile art. 453, art. 466, art. 480 alin 2 Cod procedura civila.

Apelurile sunt nefondate.

Curtea, analizand sentinta prin prisma criticilor invocate, a apararilor formulate, a dispozitiilor art.479 alin.(1), teza a II-a Cod procedura civila , constata ca nu subzista nici motive de ordine publica si nici alte motive care sa poata duce la schimbarea sau anularea acesteia.

Astfel, nu sunt intemeiate criticile apelantei intimate privind neadministrarea de catre prima instanta a probelor solicitate, in conditiile in care asa cum prevede art.205 Cod procedura civila , “intampinarea este actul de procedura prin care paratul se apara, in fapt si in drept, fata de cererea de chemare in judecata”, iar prin actul depus in cauza (filele 24-27 dosar fond) nu s-a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, desi sarcina probei revenea acesteia potrivit art. 272 Codul muncii.

De altfel, nici la termenul din 12.02.2014 (fila 34 dosar fond) nu s-a facut o asemenea solicitare de catre apelanta intimata, care a avut o aparare calificata, si pe de alta parte probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu dispune altfel (art.254 Cod procedura civila ) si in cauza nu au existat nici cazurile legale de exceptie pentru a putea fi incuviintate pe acest temei legal.

De aceea, nu se poate retine ca instanta nu a cercetat fondul cauzei, intrucat hotararea apelata cuprinde expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, fiind aratate motivele pe care se intemeiaza, precum si cele pentru care s-au admis ori s-au inlaturat cererile partilor, asa cum prevede art.425 Cod procedura civila.

Imprejurarea ca angajatorul a realizat procedura cercetarii disciplinare prin convocarea angajatului, chiar daca aceasta a refuzat sa se prezinte, nu poate duce la concluzia ca decizia de concediere cuprinde toate elementele prevazute de art. 252 alin.2 lit. a-f) din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii, in conditiile in care desi este mentionata fapta de insusire necuvenita a unor sume de bani, care ar fi atras nerespectarea de catre angajat a obligatiilor contractuale si din fisa postului, in speta nu s-a facut dovada unor asemenea aspecte de catre angajator, care avea o astfel de obligatie legala..

In acest sens, sunt dispozitiile art. 272 Codul muncii potrivit carora „Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare”.

Nici criticile invocate de catre apelanta contestatoare nu sunt intemeiate, intrucat instanta a facut o interpretare si aplicare corecta in cauza a dispozitiilor legale relevante privind acordarea despagubirilor in cazurile impuse de anularea concedierii si repunerea partilor in situatia anterioara.

Din acest punct de vedere, se poate observa ca instanta a dispus acordarea unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat apelanta, de la data concedierii (07.10.2013) si pana la data de 02.01.2014 (data incetarii contractului individual de munca), iar in privinta daunelor morale a retinut corect ca nu s-a facut dovada acestora..

Este intemeiat rationamentul instantei, cu privire la existenta unor raporturi de munca in temeiul unui contract individual de munca pe durata determinata (filele 11-14 dosar fond), iar actul aditional la care apelanta contestatoare face referire a adus modificari numai in ceea ce priveste salariul (fila 14), iar nu in privinta transformarii contractelor cu perioada determinata in perioada nedeterminata, astfel ca nu se pot retine nici aceste critici.

Prin urmare, anularea deciziei de sanctionare a produs efectele repunerii in situatia anterioara emiterii actului de concediere numai pentru perioada amintita de catre instanta.

Nefiind intemeiate nici celelalte critici invocate de apelanta contestatoare, in temeiul art.480 Cod procedura civila , ambele apeluri se privesc ca nefondate si se resping, mentinandu-se solutia instantei ca fiind legala si temeinica.

(Decizia nr. 4513/21 Noiembrie 2014 - Sectia I Civila, rezumat judecator Marian Lungu ).