Detentia strainilor

1. 
   
   Detentia unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu
   

123. Art. 5 § 1 lit. f) permite statului sa restranga libertatea strainilor in cadrul controlului imigratiei
     [Khlaifia si altii impotriva Italiei
     (MC), pct. 89]. Avand in vedere faptul ca prima teza a acestei dispozitii permite detentia unui solicitant de azil sau a unui alt imigrant inainte de acordarea de catre stat a autorizatiei de a intra, o astfel de detentie trebuie sa fie compatibila cu scopul general al art. 5, care este acela de a proteja dreptul la libertate  si de a se asigura ca nimeni nu este privat de libertatea sa in mod arbitrar
     [Saadi impotriva Regatului Unit
     (MC), pct. 64-66].
124. Problema stabilirii momentului in care inceteaza sa se aplice prima teza a art. 5 § 1 lit. f), pe motiv ca persoanei in cauza i s-a acordat o autorizatie oficiala de intrare sau de  sedere, depinde in mare masura de dreptul intern
     (Suso Musa impotriva Maltei,
     pct. 97).
125. Principiul potrivit caruia detentia nu trebuie sa fie arbitrara trebuie sa se aplice unei detentii corespunzatoare primei teze a art. 5 § 1 lit. f) in acela si mod cu detentia prevazuta de cea de-a doua teza
     (Suso Musa impotriva Maltei,
     pct. 73).
126. „Garantia impotriva arbitrarului" pe care o ofera prima teza a art. 5 § 1 lit. f) semnifica a sadar faptul ca o astfel de detentie ar trebui sa se produca cu buna-credinta; trebuie sa fie strans legata de scopul de a impiedica patrunderea in mod ilegal pe teritoriu; in plus, locul  si conditiile de detentie trebuie sa fie adecvate, intrucat o astfel de masura se aplica nu numai autorilor de infractiuni, ci  si strainilor care, de multe ori temandu-se pentru viata lor, au fugit din propria tara; in fine, perioada detentiei nu trebuie sa depa seasca termenul necesar in mod rezonabil pentru indeplinirea scopului urmarit
     (Suso Musa impotriva Maltei,
     pct. 74).
127. Curtea este rezervata in ceea ce prive ste practica autoritatilor care plaseaza in mod sistematic solicitantii de azil in detentie fara a proceda la o evaluare individuala a nevoilor lor specifice
     (Thimothawes impotriva Belgiei,
     pct. 73; Mahamed Jama impotriva Maltei, pct. 146).
128. 
     Curtea trebuie sa aiba in vedere situatia speciala a acestor persoane atunci cand este invitata sa aprecieze modalitatile de executare a masurii de detentie
     (Kanagaratnam impotriva Belgiei,
     pct. 80, cu privire la detentia reclamantei  si a celor trei copii ai acesteia intr-o institutie de tip inchis, destinata adultilor; Rahimiimpotriva Greciei, pct. 108, cu privire la aplicarea automata a unei masuri de detentie in cazul unui minor neinsotit).
     

2. 
   Detentia unei persoane impotriva careia procedura expulzarii sau extradarii este in curs
   

129. Art. 5 § 1 lit. f) nu explica daca o detentie de acest tip trebuie sa fie considerata necesara in mod rezonabil, de exemplu, pentru a impiedica partea in cauza sa savar seasca o infractiune sau sa fuga. In acest sens, nu ofera aceea si protectie precum art. 5 § 1 lit. c). El impune doar ca „sa se [afle] in curs o procedura de expulzare sau de extradare". Faptul ca decizia de expulzare initiala este justificata in temeiul legislatiei interne sau al Conventiei nu este luat in considerare, in temeiul art. 5 § 1 lit. f)
     (Chahal impotriva Regatului Unit,
     pct. 112; Conka impotriva Belgiei, pct. 38; Nasrulloyev impotriva
     
     Rusiei,
     pct. 69; Soldatenko impotriva Ucrainei, pct. 109).

Dreptul intern poate insa asocia detentiei o conditie de necesitate
[Muzamba Oyaw impotriva Belgiei

(dec.), pct. 36; J.R. si altii impotriva Greciei, pct. 111].

130. Cu toate acestea, Curtea ia in considerare situatia specifica a persoanelor private de libertate  si orice vulnerabilitate specifica (de exemplu, sanatatea, varsta) din cauza careia detentia acestora ar fi inadecvata
     (Thimothawes impotriva Belgiei,
     pct. 73, 79-80).

Atunci cand este prezent un copil, Curtea considera ca, prin exceptie, privarea de libertate trebuie sa fie necesara pentru atingerea scopului urmarit,  si anume cel de a asigura expulzarea familiei (AB. si

altii impotriva Frantei,
pct. 120). Prezenta in detentie a unui copil alaturi de parintii sai nu este conforma cu art. 5 § 1 lit. f) decat cu conditia ca autoritatile interne sa stabileasca ca au recurs la aceasta ultima masura doar dupa ce au verificat in mod concret ca nu putea fi pusa in aplicare nicio alta masura mai putin restrictiva pentru libertate
(ibidem,
pct. 123).

131. Detentia poate fi justificata in temeiul celei de-a doua teze a art. 5 § 1 lit. f) in cazul in care autoritatile competente efectueaza o ancheta, chiar daca nu ar exista nicio cerere oficiala  si nicio hotarare de extradare, o astfel de ancheta fiind asimilata cu o „procedura" in sensul acestei dispozitii
     (X. impotriva Elvetiei,
     decizie a Comisiei din 9 decembrie 1980).
132. O privare de libertate intemeiata pe teza a doua a art. 5 § 1 lit. f) nu poate fi justificata decat prin faptul ca se afla in curs o procedura de expulzare sau de extradare. Daca acest lucru nu se realizeaza cu diligenta impusa, detentia inceteaza sa mai fie justificata in temeiul acestei dispozitii
     [Khlaifia si altii
     
     impotriva Italiei
     (MC), pct. 90; A. si altii impotriva Regatului Unit (MC), pct. 164; Amie si altii impotriva
     
     Bulgariei,
     pct. 72].
133. Pentru a nu fi considerata arbitrara, o detentie in temeiul art. 5 § 1 lit. f) trebuie sa fie pusa in aplicare cu buna-credinta; de asemenea, trebuie sa fie strans legata de motivul detentiei invocat de Guvern; in plus, locul  si conditiile de detentie trebuie sa fie adecvate; in fine, durata acestei masuri nu trebuie depa seasca termenul necesar in mod rezonabil pentru indeplinirea scopului urmarit
     (A. si altii
     
     impotriva Regatului Unit,
     pct. 164; Yoh-Ekale Mwanje impotriva Belgiei, pct. 117-119,  si referintele citate).
134. Detentia in vederea expulzarii nu trebuie sa fie punitiva  si trebuie sa fie insotita de garantii corespunzatoare
     (Azimov impotriva Rusiei,
     pct. 172).
135. Autoritatile interne au obligatia sa examineze daca expulzarea are perspective realiste  si daca detentia in acest scop a fost justificata de la inceput  si continua sa fie justificata. Trebuie sa existe garantii procedurale pentru a preveni riscul detentiei arbitrare in vederea expulzarii
     (Kim impotriva
     
     Rusiei,
     pct. 53).
136. Curtea poate examina daca dreptul intern ofera garantii procedurale suficiente impotriva arbitrarului tinand seama de existenta sau lipsa unor termene maxime de detentie  si a unor actiuni in justitie. Cu toate acestea, art. 5 § 1 lit. f) nu obliga statul sa stabileasca o durata maxima de detentie in a steptarea expulzarii sau controlul judiciar automat al detentiei imigrantilor. Din jurisprudenta reiese ca respectarea termenelor prevazute de dreptul intern sau existenta unui control judiciar automat nu garanteaza, in sine, faptul ca sistemul de detentie a imigrantilor respecta cerintele art. 5 § 1 lit. f) din Conventie
     (J.N. impotriva Regatului Unit,
     pct. 83-96).
137. Nici lit. f) a art. 5 § 1, nici celelalte litere ale acestui articol nu permit cautarea unui just echilibru intre dreptul la libertatea individuala  si interesul statului de a- si proteja populatia impotriva amenintarilor teroriste [A. si altii impotriva Regatului Unit (MC), pct. 171].
138. Conventia nu contine nicio dispozitie privind conditiile in care se poate pronunta extradarea, nici privind procedura care trebuie aplicata inainte de pronuntarea extradarii. Chiar  si o extradare atipica sau ascunsa, cu conditia sa fie rezultatul cooperarii intre statele in cauza  si ordonanta de arestare sa aiba temeiul legal intr-un mandat de arestare emis de autoritatile statului de origine al persoanei in cauza, nu poate, in sine, sa fie contrara Conventiei
     [Ocalan impotriva Turciei
     (MC), pct. 89; Adamov
     
     impotriva Elvetiei,
     pct. 58].
139. In cazul in care o cerere de extradare se refera la o persoana care este posibil sa fie urmarita penal in statul reclamant, statul solicitat are obligatia sa fie mai diligent atunci cand i se solicita extradarea in scopul executarii unei pedepse, pentru a proteja drepturile partii interesate
     (Gallardo
     
     Sanchez impotriva Italiei,
     pct. 42).
140. In ceea ce prive ste relatiile in materie de extradare dintre un stat care este parte  si un stat care nu este parte la Conventie, normele stabilite de un tratat de extradare sau, in lipsa unui astfel de tratat, cooperarea dintre statele respective figureaza, de asemenea, printre elementele relevante pentru a stabili legalitatea arestarii contestate ulterior in fata Curtii. Predarea unui fugar ca rezultat al cooperarii dintre state nu constituie, in sine, o incalcare a legalitatii arestarii, a sa ca nu ridica o problema din perspectiva art. 5
     [Ocalan impotriva Turciei
     (MC), pct. 87].
141. Punerea in aplicare a unei masuri temporare in temeiul careia Curtea indica unui stat parte la Conventie ca ar fi de dorit ca o persoana sa nu fie trimisa inapoi intr-o anumita tara este, in sine, irelevanta in raport cu faptul ca privarea de libertate a respectivei persoane trebuie sa respecte cerintele art. 5 § 1 din Conventie
     [Gebremedhin (Gaberamadhien) impotriva Frantei,
     pct. 74]. Detentia trebuie sa fie intotdeauna legala  si lipsita de arbitrar
     (Azimov impotriva Rusiei,
     pct. 169).

Faptul ca aplicarea unei astfel de masuri impiedica expulzarea persoanei in cauza nu face ca detentia sa sa fie ilegala, cu conditia ca autoritatile sa aiba permanent in vedere expulzarea, precum  si ca prelungirea detentiei sa nu fie nerezonabila
[S.P. impotriva Belgiei
(dec.), Yoh-Ekale Mwanje impotriva

Belgiei,
pct. 120].