Dovada cu adeverinţă a grupei de muncă după modificarea art. 158 din Legea 263/2010
11 martie 2020Spor de doctorat; principiul general al egalităţii; testul comparator;dreptul la diferenţă
11 martie 2020
Data stabilirii dreptului de pensie. Efectele depunerii cererii de pensionare la o instituţie necompetentă asupra datei de stabilire a dreptului la pensie
Cuprins pe materii: Litigii asigurări sociale Indice alfabetic: Data stabilirii dreptului de pensie Temei de drept: 63 alin 2 din Legea 223/2015
Data depunerii cererii de pensionare, din eroare, din ignoranţă sau din alte motive, la un organ necompetent cu soluţionarea acesteia este data de la care se stabilesc drepturile de pensie si nu data la care a fost înregistrată ulterior cererea ca urmare a direcţionării către casa de pensii competentă.
Stabilirea drepturilor de pensie de la o dată ulterioară cele depunerii cererii la un organ necompetent este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii cererii la organul competent este imputabilă nu numai contestatorului, ci şi funcţionarului care primeşte cererea de pensionare greşit îndreptată, deşi are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.
393/5.06.2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, contestatorul X. a chemat în judecată pe intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestaţii, formulând contestaţie împotriva Hotărârii nr. 14237/17.03.2017 emisă de intimat prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva deciziei nr. 184388/19.08.2016 privind acordarea pensiei în baza Legii 223/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 2233/06.12.2017 Tribunalul Iaşi respinge contestaţia formulată de contestatorul X. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestaţii.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă reţine următoarele:
„Prin Decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi (f. 14 dosar), sa stabilit în favoarea lui X. o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.450 lei. Ca urmare a cererii contestatorului X. nr. 41438/21.04.2017 prin care acesta solicita Casei Teritoriale de Pensii Iaşi să revizuiască decizia din 22.04.2016 în sensul scăderii perioadei 22.06.1972 - 30.10.1973 în care a satisfăcut stagiul militar, aceasta urmând a fi avută în vedere de Casa Sectorială de Pensii a MAI, Casa Teritorială de Pensii Iaşi a emis Decizia 334352/27.06.2017 (f. 36 dosar), prin care a redus pensia de la suma de 1450 lei la 1429 lei ca urmare a revizuirii deciziei anterioare solicitate de contestator prin cererea nr. 41438/21.04.2017.
Separat, prin cererea înregistrată la data de 17.05.2016 (f. 68) la Serviciul Român de Informaţii, Unitatea Militară 0793 Bacău, X. a solicitat înscrierea la pensie de serviciu pentru limită de vârstă conform Legii 223/2015, fiind emisă decizia nr. 184388/19.08.2016 (f. 6 dosar) de către Casa de Pensii Sectorială a MAI, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 559 lei cu începere de la data de 01.07.2016.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestaţie, soluţionată prin Hotărârea nr. 14237/17.03.2017 emisă de Comisia de Contestaţii din MAI, prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva deciziei nr. 184388/19.08.2016 privind acordarea pensiei în baza Legii 223/2015.
Ulterior, a fost emisă decizia nr. 184388/25.05.2017 (f.30 dosar) de către Casa de Pensii Sectorială a MAI, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 569 lei cu începere de la data de
- decizie care a fost, de asemenea, contestată de contestator, fiind emisă Hotărârea nr. 184388/17.08.2017 emisă de Comisia de Contestaţii din MAI (f. 25 dosar).
Drept urmare, în prezenta cauză contestatorul X. a contestat cele două Hotărâri nr. 184388/19.08.2016 şi 184388/17.08.2017 emise de Comisia de Contestaţii din MAI, solicitând anularea acestora şi obligarea Casei de Pensii Sectoriale a MAI să emită o nouă decizie de pensie militară de stat care să aibă în vedere faptul că perioada 22.06.1972 - 30.10.1973 în care a satisfăcut stagiul militar, luată iniţial în calcul de către Casa de Pensii Iaşi, a fost exclusă începând cu data de 26.03.2016 prin Decizia 334352/27.06.2017 emisă de către Casa de Pensii Iaşi, iar pensia i se cuvine de la data de 17.05.2016 când a depus cererea, nu de la 01.07.2016 cum a stabilit Casa de Pensii.
În ceea ce priveşte momentul de la care se cuvine pensia, unul din aspectele care au fost criticate de contestator prin contestaţia formulată, Tribunalul reţine că în drept sunt aplicabile dispoziţiile art. 63 alin 2 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, potrivit cărora: 2) Pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare ulterior datei ieşirii din rândul militarilor în activitate/încetării raporturilor de serviciu sau ulterior decesului susţinătorului, pensia se stabileşte şi se plăteşte cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea, împreună cu actele necesare, la casele de pensii sectoriale.
Or contestatorul X. a formulat la data de 17.05.2016 cererea înregistrată la Serviciul Român de Informaţii, Unitatea Militară 0793 Bacău (f. 68), prin care a solicitat înscrierea la pensie de serviciu pentru limită de vârstă conform Legii 223/2015, cererea sa fiind înregistrată la Casa de Pensii Sectorială a MAI sub nr. 664724 la data de 07.06.2016 (f. 66 dosar), astfel că în mod corect aceasta a stabilit pensia începând cu data de 01.07.2016, aceasta fiind „prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea, împreună cu actele necesare, la casele de pensii sectoriale.”, astfel cum impune dispoziţia legală sus citată.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestaţiei, anume luarea în calculul pensiei militare de stat a perioadei de stagiu militar, Tribunalul reţine că obiectul analizei prezentei instanţe îl constituie soluţiile date de Comisia de Contestaţii din MAI prin Hotărârile nr. 184388/19.08.2016 şi 184388/17.08.2017 la contestaţiile formulate de X. cu privire la Deciziile nr. 184388/19.08.2016 şi 184388/25.05.2017 emise de Casa de Pensii Sectorială a MAI.
Tribunalul are în vedere faptul că aceste decizii au fost emise în soluţionarea cererii de pensionare înregistrată la Casa de Pensii Sectorială a MAI sub nr. 664724 din data de
- respectiv din data de 10.11.2016, după cum reiese din menţiunile cuprinse în cea din urma decizie, date la care nu se solicitase emitentului acestor două decizii, anume Casei de Pensii Sectoriale a MAI să valorifice la calculul pensiei perioada 22.06.1972 - 30.10.1973 în care X. satisfăcuse stagiul militar.
De altfel, la momentul celor două cereri - 07.06.2016, respectiv 10.11.2016, această perioadă figura valorificată la calculul pensiei pentru limită de vârstă, după cum rezultă din analiza Anexei la Decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi (f. 15 dosar), unde la perioade asimilate se menţionează 1 an, 4 luni şi 8 zile.
Abia ulterior, la data de 27.06.2017 a fost emisă decizia nr. 334352 de Casa Teritorială de Pensii Iaşi ca urmare a cererii contestatorului X. nr. 41438/21.04.2017 (f. 13 dosar) prin care acesta solicita Casei Teritoriale de Pensii Iaşi să revizuiască decizia din 22.04.2016 în sensul scăderii perioadei 22.06.1972 - 30.10.1973 în care a satisfăcut stagiul militar, aceasta urmând a fi avută în vedere de Casa Sectorială de Pensii a MAI.
Prin urmare, faţă de faptul că la data celor două cereri, din 07.06.2016, respectiv
- soluţionate prin cele două decizii nr. 184388/19.08.2016 şi 184388/25.05.2017 emise de Casa de Pensii Sectorială a MAI, contestatorul nu a solicitat şi nici nu putea să solicite ca perioada stagiului militar să fie luat în calculul pensiei militare de stat, această perioadă fiind exclusă din calculul pensiei pentru limită de vârstă abia la data de 27.06.2017 când a fost emisă decizia nr. 334352 de Casa Teritorială de Pensii Iaşi, Tribunalul reţine că în mod corect au fost emise aceste decizii şi, pe cale de consecinţă, corect au fost respinse contestaţiile prin Hotărârile nr. 184388/19.08.2016 şi 184388/17.08.2017 pronunţate de date de Comisia de Contestaţii din MAI.
În drept, Tribunalul reţine că potrivit disp. art. 26 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat:” (1) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) şi b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19. (2) Între sistemul pensiilor militare de stat şi sistemul public de pensii, precum şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii
dreptului la pensie în condiţiile alin. (1).(3) În situaţia prevăzută la alin. (1), pensia militară de stat se stabileşte doar pentru perioadele de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24, la calculul pensiei de invaliditate stagiul potenţial se acordă doar de către ultimul sistem în care persoana a fost asigurat
De asemenea, potrivit art. 27 din aceeaşi lege: „Perioadele de vechime în serviciu prevăzute la art. 3 lit. e) pct. 3-5, care sunt recunoscute ca perioade asimilate în sistemul public de pensii sau care constituie vechime în muncă sau în serviciu în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii, se iau în calcul, opţional, în unul dintre sisteme.”
Prin urmare, cum contestatorul a optat iniţial pentru luarea în considerare a perioadei ce a constituit stagiu militar în sistemul public de pensii, opţiune care a fost soluţionată favorabil de Casa Teritorială de Pensii Iaşi, iar la data formulării cererilor către Casa de Pensii Sectorială a MAI această perioadă nu fusese exclusă din calculul pensiei pentru limită de vârstă, Tribunalul reţine că nu poate analiza această solicitare la acest moment câtă vreme contestaţia de faţă trebuie să aibă în vedere strict cererile şi înscrisurile care au fost depuse la Casa Sectorială de Pensii, controlul judecătoresc vizând soluţia dată cererii contestatorului în raport de situaţia de fapt de la data cererii, schimbarea ulterioară a unor împrejurări cum este cea invocată în cauză putând fi invocată şi valorificată ca urmare a unei cereri de revizuire din partea pensionarului.”
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul X., considerând-o nelegală şi netemeinică.
Susţine apelantul a arătat în contestaţia sa faptul că a formulat cererea de pensionare la data de 17.05.2016, aceasta fiind depusă personal la Direcţia Judeţeană de Informaţii SRI Bacău, iar pensia i-a fost stabilită cu data de 01.07.2016.
Solicită apelantul ca instanţa de apel să constate că atât înregistrarea cererii la casa de pensii sectorială din cadrul M.A.I. cu mult timp după data depunerii şi înregistrării la SRI Bacău, cât şi stabilirea drepturilor de pensii începând cu data de 01.07.2016 sunt neregularităţi evidente şi nu au fost datorate culpei sale.
A reţinut instanţa de fond faptul că, la momentul celor două cereri - 07.06.2016, respectiv
- această perioadă figura valorificată la calculul pensiei pentru limită de vârstă, după cum rezultă din analiza Anexei la Decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi (f. 15 dosar), unde la perioade asimilate se menţionează 1 an, 4 luni şi 8 zile şi apreciază apelantul că aceste aprecieri sunt netemeinice şi nelegale, întrucât, nu a dat eficienţă disp. art. 65 alin. (1) din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Arată apelantul, că Decizia 184388/25.05.2017 a fost emisă de Casa de Pensii Sectorială în urma valorificării adeverinţei înregistrată sub nr. 1542021/24.10.2016 la U.M. 0793 Bacău.
De asemenea, Casa de pensii sectorială, trebuia să ştie la data emiterii Deciziei 184388/25.05.2017 şi a Hotărârii nr. 184388/17.08.2017, că apelantul a formulat o cerere la Casa de Pensii Iaşi, de revizuire a Deciziei 334352/22.04.2016, în sensul scăderii din calculul drepturilor cuvenite a perioadei în care a îndeplinit serviciul militar în termen, aspect susţinut de acţiunea introductivă de instanţă din 21.04.2017.
Faptul că a solicitat revizuirea Deciziei 334352/22.04.2016 emisă de casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi că nu a contestat Deciziile nr. 334352/28.06.2017 şi nr. 334352/07.07.2017 şi nici buletinele de calcul prin care s-a constatat că în perioada 26.03.2016-31.07.2017 s-au plătit şi a încasat necuvenit drepturi în sumă de 380 lei ca urmare a revizuirii deciziei anterioare prin excluderea perioadei de stagiu militar, denotă contrariul celor reţinute de instanţă că a optat iniţial pentru luarea în considerare a acestei perioade în sistemul public de pensii.
Apreciază că luarea în considerare a perioadei ce a constituit stagiu militar în sistemul public de pensii s-a datorat unei erori a Casei judeţene de Pensii Iaşi.
De asemenea, apreciază apelantul că instanţa de fond i-a cenzurat toate capetele de cerere, deşi a solicitat în mod constant emiterea unei decizii care să aibă la bază modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010.
În concluzie, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Intimata formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Apreciază intimata că în mod corect instanţa de fond, în motivarea soluţiei, a reţinut disp. art. 63 alin. 2 din Legea nr. 223/2015.
Aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cererea reclamantului a fost înregistrată la Casa de Pensii Sectorială la data de 07.06.2016, astfel că, în mod corect aceasta a stabilit plata pensiei începând cu data de 01.07.2016.
Referitor la perioada 22.06.1972 - 30.10.1973 în care a satisfăcut stagiul militar, aceasta a fost valorificată în sistemul civil de pensii prin Decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi, aşa cum rezultă din conţinutul acesteia, unde la perioade asimilate se menţionează 1 an, 4 luni şi 8 zile, context în care afirmaţia reclamantului că perioada a fost valorificată fără să-l lămurească şi să indice că perioadele de vechime care sunt recunoscute ca perioade asimilate se iau în calcul opţional în unul dintre sistemele de pensii existente nu are temei întrucât această perioadă fusese valorificată în sistemul civil, urmare opţiunii reclamantului depuse odată cu cererea de pensionare la Casa Teritorială de Pensii Iaşi.
Solicită respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de apel invocate, apărările intimatei şi dispoziţiile legale aplicabile şi hotărârea apelată, Curtea constată următoarele:
În ceea ce priveşte criticile privind data de la care pensia este datorată, se constată că sunt întemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin 2 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, ”Pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare ulterior datei ieşirii din rândul militarilor în activitate/încetării raporturilor de serviciu sau ulterior decesului susţinătorului, pensia se stabileşte şi se plăteşte cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea, împreună cu actele necesare, la casele de pensii sectoriale.”
Contestatorul X. a formulat cerere prin care a solicitat înscrierea la pensie de serviciu pentru limită de vârstă conform Legii 223/2015 la data de 17.05.2016 cererea fiind iniţial înregistrată la Serviciul Român de Informaţii, Unitatea Militară 0793 Bacău (fila 68 dosar de fond). Cererea sa a fost direcţionată către Casa de Pensii Sectorială a MAI şi înregistrată sub nr. 664724 la data de 07.06.2016 (fila 66 dosar de fond).
Se constată aşadar că, din eroare, din ignoranţă sau din alte motive contestatorul X. a depus cererea de pensionare la unitatea militară în care şi-a desfăşurat activitatea în loc de instituţia competentă să primească şi să soluţioneze cererea de pensionare.
Curtea constată că interpretarea şi aplicarea textului art. 63 alin.2 Legea 223/2015 la situaţia factuală apare ca fiind făcută cu un formalism rigid, de natură să afecteze grav întinderea drepturilor de pensie sub aspectul datei de la care sunt datorate, ceea ce ar apărare ca o sancţiune aplicabilă contestatorului.
Stabilirea drepturilor de pensie de la o dată ulterioară cele depunerii cererii la un organ necompetent este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii cererii la Casa de Pensii Sectorială a MAI este imputabilă nu numai contestatorului, ci şi funcţionarului care primeşte cererea de pensionare greşit îndreptată, deşi are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege.
În sensul celor arătate, Curtea reţine că aplicarea principiului privind folosirea căii de atac a contestaţiei împotriva deciziei de pensionare impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze şi prin urmare data de la care se calculează pensia este data la care s-a formulat iniţial cererea.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că drepturile de pensie cuvenite contestatorului prin decizia de pensionare trebuie stabilite începând cu 01.06.2016 şi nu cu
01.07.2016.
În cea ce priveşte cea de a doua critică care vizează luarea în calculul pensiei militare de stat a perioadei de stagiu militar, Curtea constată că sunt nefondate, însuşindu-şi în totalitate argumentele expuse de către judecătorul fondului.
Deciziile nr.184388/19.08.2016 şi 184388/25.05.2017 ce formează obiectul controlului judecătoresc pendinte au fost emise în soluţionarea cererii de pensionare înregistrată la Casa de Pensii Sectorială a MAI sub nr. 664724 din data de 07.06.2016 (data iniţială de înregistrare la organul necompetent fiind 17.05.2016), respectiv din data de 10.11.2016, după cum reiese din menţiunile cuprinse în cea din urma decizie, date la care nu se solicitase emitentului acestor două decizii, anume Casei de Pensii Sectoriale a MAI să valorifice la calculul pensiei perioada
- - 30.10.1973 în care X. satisfăcuse stagiul militar.
Această perioadă în care a satisfăcut stagiul militar (22.06.1972 - 30.10.1973) a fost valorificată, anterior, în sistemul civil de pensii prin decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi. Din conţinutul acesteia rezultă că a fost valorificată perioada asimilată de 1 an, 4 luni şi 8 zile, aceasta fiind stagiul asimilat stagiul militar.
Stagiul asimilat stagiului militar nu a mai fost valorificat în sistemul de pensii publice abia ca urmare a cererii nr. 41438/21.04.2017 prin care contestatorul X. solicita Casei Teritoriale de Pensii Iaşi să revizuiască decizia din 22.04.2016 în sensul scăderii perioadei 22.06.1972 -
- în care a satisfăcut stagiul militar, aceasta urmând a fi avută în vedere de Casa Sectorială de Pensii a MAI. În acest context, Casa Teritorială de Pensii Iaşi a emis decizia nr. 334352 din 27.06.2017 prin care a exclus perioada stagiului militar din calculul pensiei publice.
Tribunalul Iaşi a reţinut în mod judicios incidenţa dispoziţiilor art.26 -27 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Susţinerile apelantului în sensul că instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 65 din Legea 223/2003 nu pot fi primite, tribunalul argumentând în mod corect în hotărâre că la data formulării cererilor către Casa de Pensii Sectorială a MAI această perioadă nu fusese exclusă din calculul pensiei pentru limită de vârstă, aşa că a putut fi analizată această solicitare în litigiul pendinte, de vreme contestaţia împotriva celor două decizii este analizată în limitele cererilor şi înscrisurilor care au fost depuse la Casa Sectorială de Pensii, controlul judecătoresc vizând soluţia dată cererii contestatorului în raport de situaţia de fapt de la data cererii, schimbarea ulterioară a unor împrejurări cum este cea invocată în cauză putând fi invocată şi valorificată ca urmare a unei cereri de revizuire din partea pensionarului.
Pentru aceste considerente, şi în limitele expuse mai sus, Curtea constatând întemeiat apelul, îl admite în temeiul dispoziţiilor art. 480 C.proc.civ. şi schimbă în parte sentinţa apelată în sensul reţinut prin dispozitiv.