Inchiderea procedurii insolventei la propunerea unui administrator judiciar provizoriu neconfirmat de adunarea creditorilor
30 martie 2020Anularea actiunii reclamantei societate profesionista pentru lipsa capacitatii de exercitiu, Nulitatea hotararii
30 martie 2020
Creanta bugetara contestata in procedura contenciosului fiscal, Inscrierea cu titlu provizoriu a creantei in tabelul preliminar
- Legea nr. 85/2014
o
- Ordonanta de urgenta nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, rep. :
Potrivit dispozitiilor art. 141 alin. (2) si (3) din OG nr. 92/2003 - privind Codul de procedura fiscala, „ (2) Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege. (3) Modificarea titlului de creanta atrage modificarea titlului executoriu in mod corespunzator ”, in timp ce, potrivit dispozitiilor art. 215 alin.1 din acelasi act normativ, „(1) Introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal”.
Din economia prevederilor legale sus citate rezulta, pe de-o parte, ca titlul de creanta fiscala devine titlu executoriu de la data scadentei, indiferent daca a fost sau nu contestat, iar, pe de alta parte, ca singura modalitate de verificare a legalitatii unui astfel de titlu, se poate realiza numai in conditiile reglementate de Codul de procedura fiscala.
In concluzie, chiar daca titlul de creanta fiscala este contestat, titlul executoriu fiscal nu isi pierde puterea executorie, asa incat creanta pe care o constata trebuie considerata ca fiind una certa, lichida si exigibila; intrucat actul constatator al creantei se comporta ca unul pur si simplu, creditorul este indreptatit sa obtina executarea obligatiei de catre debitorul sau, ceea ce, in procedura insolventei, implica recunoasterea dreptului de vot in adunarea generala a creditorilor si dreptul la distribuiri de sume.
(Sectia a II-a civila, Decizia civila nr. 525 din 23 iunie 2016, rezumata de
judecator conf. univ. dr. Marian Bratis)
Prin cererea inregistrata sub nr. x, creditoarea Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar de creanta intocmit in procedura de insolventa a debitoarei SC A... SRL de catre administratorul judiciar B..., solicitand inscrierea creantei sale, in suma de 703.764 lei, ca o creanta bugetara pura si simpla, iar nu sub conditie suspensiva - astfel cum a fost inscrisa de catre administratorul judiciar.
Tribunalul a pronuntat in cauza sentinta civila nr. 313/03.03.2016, prin care a admis contestatia si a dispus inscrierea
provizorie
in tabel a creantei creditoarei.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut ca Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis a fost inscrisa la masa credala a debitoarei cu o creanta in suma totala de 1.343.466 lei, din care suma de 639.702 lei ca si creanta garantata si suma de 703.764 lei ca o creanta bugetara sub conditie - avand in vedere caracterul litigios al acesteia; astfel, administratorul judiciar a retinut ca impotriva actelor de impunere care constata creanta in suma de 703.764 lei, debitoarea a formulat contestatie in contencios administrativ, iar pana la
[6]
solutionarea definitiva a acestei contestatii, creanta ar fi afectata de conditie.
Impotriva sentintei mentionate au declarat apel creditoarea Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis si debitoarea SC A... SRL - prin administrator judiciar B... .
Prin apelul declarat de creditoarea Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis s-a solicitat schimbarea hotararii apelate, in sensul admiterii contestatiei, astfel cum a fost formulata, respectiv inscrierii creantei creditoarei in suma de 703.764 lei ca o creanta bugetara pura si simpla.
In sustinerea apelului, arata ca, desi in mod temeinic si legal prima instanta a inlaturat inscrierea creantei sub conditie suspensiva, dar a dispus, in mod neintemeiat, inscrierea acesteia ca o creanta provizorie, cu toate ca obiect al litigiului din dosarul nr. x al Judecatoriei Timisoara il constituie contestatie la executare; or, pe aceasta cale nu poate fi in niciun fel modificat titlul ce sta la baza creantei, respectiv, Decizia de impunere x, astfel cum prevad in mod expres dispozitiile art. 172 alin. (2) Cod procedura fiscala.
Pentru aceste motive, solicita anularea hotararii apelate si admiterea contestatiei, astfel cum a fost formulata, in sensul inscrierii in tabelul de creante al debitoarei a creantei Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis in suma de 703764 lei ca o creanta bugetara ce nu este nici sub conditie si nici provizorie.
Prin apelul declarat de debitoarea SC A. SRL - prin administrator judiciar B.., s-a solicitat schimbarea hotararii atacate, in sensul inscrierii la masa credala a creditoarei cu suma de 703.764 lei si mentinerea tabelului preliminar de creante astfel cum a fost intocmit si publicat.
Analizand apelurile declarate in cauza, Curtea retine urmatoarele:
In esenta, cele doua apeluri ridica problema modalitatii concrete de inscriere la masa credala a creantelor fiscale contestate, in privinta carora nu s-a dispus suspendarea executarii titlului, potrivit art. 148 din O.G. nr. 92/2003 republicata, privind Codul de procedura fiscala.
In opinia Curtii, aceste creante trebuie inscrise in tabelele de creanta ale debitoarei similar unor creante pure si simple, pentru motivele ce succed.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 141 alin. (2) si (3) din O.G. nr. 92/2003 - privind Codul de procedura fiscala, „(2) Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege. (3) Modificarea titlului de creanta atrage modificarea titlului executoriu in mod corespunzator”, in timp ce, potrivit dispozitiilor art. 215 alin.1 din acelasi act normativ, „(1) Introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal”.
Din economia prevederilor legale sus citate rezulta, pe de-o parte, ca titlul de creanta fiscala devine titlu executoriu de la data scadentei, indiferent daca a fost sau nu contestat, iar, pe de alta parte, ca singura modalitate de verificare a legalitatii unui astfel de titlu, se poate realiza numai in conditiile reglementate de Codul de procedura fiscala.
In concluzie, chiar daca titlul de creanta fiscala este contestat, titlul executoriu fiscal nu isi pierde puterea executorie, asa incat creanta pe care o constata trebuie considerata ca fiind una certa, lichida si exigibila; intrucat actul constatator al creantei se comporta ca unul
pur si simplu,
creditorul este indreptatit sa obtina executarea obligatiei de catre debitorul sau, ceea ce, in procedura insolventei, implica recunoasterea dreptului de vot in adunarea generalaa creditorilor si dreptul la distribuiri de sume.
Asa fiind, creanta se impune a fi inscrisa la masa credala ca o creanta pura si simpla.
Referitor la posibilitatea administratorului/lichidatorului judiciar de a inlatura creanta din tabel, in cazul in care titlul de creanta fiscala a fost desfiintat, aceasta rezulta din interpretarea sistemica si teleologica a dispozitiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care, desi se refera la situatia hotararilor judecatoresti si a celor arbitrale, trebuie considerate, pentru identitate de ratiune, ca fiind aplicabile si in privinta titlurilor de creanta fiscale.
O atare posibilitate nu ii confera, insa, creantei un caracter provizoriu - cum sustine administratorul judiciar si cum a statuat si instanta de fond - pentru ca, in acceptiunea Legii insolventei, creantele inscrise provizoriu sunt numai acele creante in privinta carora judecatorul sindic nu s-a putut pronunta prin hotararea de solutionare a contestatiilor, stabilind termen pentru administrarea de probe [art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2006].
In speta, insa, creanta pretinsa de creditoarea Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis nu face obiect al verificarii judecatorului sindic, asa incat nu se afla in situatia reglementata de textul de lege anterior mentionat.
In considerarea celor ce preced, Curtea va admite apelul declarat de creditoarea Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis si, schimband in parte hotararea apelata, va admite contestatia formulata de creditoarea Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis impotriva tabelului preliminar de creante al debitoarei SC A... SRL, cu consecinta inscrierii acestei creditoare la masa credala a debitoarei cu o creanta pura si simpla.
In ceea ce priveste apelul declarat de debitoarea SC A. SRL - prin administrator judiciar B., acesta se va respinge, ca nefondat.