Efectele răspunderii civile delictuale
30 ianuarie 2017Riscul în contractul de vânzare
8 februarie 2017Contractul de vânzare
Noțiune. Caractere juridice.
Vânzarea este contractul care transmite dreptul de proprietate asupra unui bun, de la o parte numită vânzător, celeilalte părți numită cumpărător în schimbul unui preț ce constă într-o sumă de bani. ( art.1650, alin.1, Cod Civil).
Transferul dreptului de proprietate ține numai de natura vânzării.
Contractul poate strămuta şi un alt drept, precum un alt drept real, un drept de creanță, un drept de proprietate intelectuală sau drepturi succesorale.
Nu se pot transmite prin vânzare drepturile personale nepatrimoniale, cele patrimoniale cu caracter strict personal şi nici cele constituite prin voința părților sau a legii, cu caracter intuitu personae.
Vânzarea este un act de dispoziție numai raportat la obiectul prestației părților, respectiv prețul şi lucrul vândut.
Vânzarea are caracter consensual. Conform art. 1178 Cod Civil, contractul se încheie prin simplul acord de voință al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.
Prin excepție, în anumite cazuri, vânzarea devine un contract solemn. De exemplu, vânzarea imobilelor ( indiferent că este vorba de construcție sau teren ) trebuie încheiată în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Ad probationem, în toate cazurile când bunul are o valoare mai mare de 250 lei, vânzarea trebuie încheiată în formă scrisă.
Vânzarea este un contract sinalagmatic deoaece obligațiile născute din acesta sunt reciproce şi independente.
Vânzarea este un contract cu titlu oneros deoarece fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate.
Contractul este comutativ deoarece la momentul încheieii sale, existența drepturilor şi obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă.
Caracterul comutativ al vânzării nu este însă absolut. Ca excepție, în doctrină se admite că vânzarea de drepturi litigioase are caracter aleatoriu.
Vânzarea este translativă de proprietate. Proprietatea se stramută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.
Transmiterea imediată a drepturlui de proprietate operează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- Vânzătorul este proprietarul lucrului vândut;
- Obiectul contractului este un bun determinat individual;
- Lucrul vândut există;
- Părțile sau legea să nu fi amânat transferul dreptului de proprietate.
Dispozițiile privind obligațiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligațiilor întrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept.
Condiții de validitate specifice
Potrivit art. 1179 Cod Civil, condițiile esențiale pentru validitatea contractului sunt:
- Capacitatea de a contracta;
- Consimțământul părților;
- Obiectul determinat şi licit;
- O cauză licită şi morală.
Manifestări ale consimțământului la vânzare
Cele mai cunoscute manifestări ale consimțământului în materia contractului de vânzare sunt:
- Antecontactul de vânzare;
- Pactul de opțiune: promisiunea unilaterală de vânzare;
- Promisiunea bilaterală de vânzare;
- Pactul de preferință;
- Promisiunea faptei altuia;
- Dreptul de preempțiune;
- Arvuna şi acontul.