Confiscare.
18 martie 2020Calitatea si intinderea raspunderii Fondului de Protectie a Victimelor Strazii in procesul penal.
18 martie 2020Contopire, infractiuni concurente, Spor de pedeapsa
Executarea hotararilor penale. Schimbari in executarea unor hotarari penale definitive. Contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente judecate in cauze separate. Spor de pedeapsa.
Cod procedura penala, art. 449 alin. 1 lit. a)
Cod penal, art. 36 alin. 2 si 3 rap. la art. 34 alin.1 lit.b)
Dispozitiile instantelor anterioare privind sporurile de pedeapsa aplicate prin sentintele penale, pronuntate in cazul infractiunilor concurente, judecate separat, repuse in discutie conform art.449 alin.1 lit.a) Cod procedura penala, nu reprezinta autoritate de lucru judecat.
Raportat la intinderea pedepsei celei mai grele determinate conform art. 36 alin.2 comb. cu art.34 alin.1 lit.b) teza ultima Cod penal, instanta sesizata cu solutionarea cererii de contopire a pedepselor este obligata sa efectueze propriul examen asupra circumstantelor cauzei si sa aprecieze, daca pentru prevenirea comiterii infractiunilor de acest gen si reeducarea condamnatului, se impune sau nu adaugarea unui spor de pedeapsa.
In caz afirmativ, cuantumul acestuia poate fi egal cu unul din sporurile anterioare, mai mic sau mai mare, singura conditie fiind aceea de a nu depasi totalul pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,
Decizia penala nr. 728 din 21 mai 2013.
Prin sentinta penala nr.109 din 18.03.2013 pronuntata de Tribunalul Dambovita s-a admis cererea privind contopire a pedepselor formulata de condamnatul, detinut in Penitenciarul Margineni, privind pedepsele aplicate prin sentinta penala nr. nr.1209 din 27.05.2011 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin decizia penala nr. 102/L/10.02.2012 a CA Brasov si sentinta penala nr.80/S/25.11.2011 a Tribunalului pentru Minori si Familie Brasov, definitiva la 10.09.2012 prin decizia penala nr.2730/10.09.2012 a ICC J.
Ca urmare, s-a procedat la descontopirea pedepselor rezultante de 4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.1209 din 27.05.2011 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin decizia penala nr. 102/L/10.02.2012 a CA Brasov, in pedepsele componente de 3 ani si 6 luni inchisoare, 6 luni inchisoare si 981 zile inchisoare neexecutata din pedeapsa de 9 ani, aplicata prin sentinta penala nr.132/S/19.03.2003 a Tribunalului Bucuresti, definitiva prin decizia penala nr.5164/12.11.2003 a ICCJ, 6 luni inchisoare aplicata pentru infractiunea dedusa judecatii si sporul de 6 luni inchisoare.
De asemenea, s-a descontopit pedeapsa rezultanta de 16 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a si b), d) si e) Cod penal, aplicata prin sentinta penala nr. 80/S/25.11.2011 a Tribunalului pentru Minori si Familie Brasov, definitiva la 10.09.2012 prin decizia penala nr.2730/10.09.2012 a ICCJ, in pedepsele componente de 15 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a si b), d) si e) Cod penal, 10 ani inchisoare si sporul de 1 an inchisoare.
In baza art. 33, 34 lit. a Cod penal s-au recontopit pedepsele anterior mentionate, aplicandu-se pedeapsa cea mai grea de 15 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a si b), d) si e) Cod penal,
Totodata, s-au mentinut sporurile de 6 luni si 1 an inchisoare, aplicate prin cele doua sentinte penale, care s-au adaugat la pedeapsa rezultanta de 15 ani inchisoare, dispunandu-se ca, in final, condamnatul sa execute pedeapsa rezultanta de 16 ani si 6 luni inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II a si b), d )si e) Cod penal, ca pedeapsa complementara.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs condamnatul, criticand-o ca fiind netemeinica, intre altele, si cu privire la mentinerea prin cumul aritmetic a sporurilor de 6 luni si 1 an inchisoare, considerandu-se ca masura contravine dispozitiilor art.34 litera b) Cod penal privind determinarea cuantumului sporului de pedeapsa, in cazul concursului de infractiuni, judecate in cauze separate.
Recursul este fondat.
Prima instanta a constat, in mod legal, ca in prezenta cauza sunt intrunite dispozitiile art. 449 alin.1 lit.a) Cod proc. penala ce impun, la cerere sau din oficiu, modificarea pedepselor pronuntate prin cele doua sentinte penale, in sensul contopirii acestora conform art. 36 alin. 2 si 3 raportat la art. 34 alin. 1 litera b) Cod penal.
Infractiunile retinute in dosarele penale nr. 34431/2010 al Judecatoriei Brasov si nr. 232/1372/2011 al Tribunalului pentru minori si familie Brasov sunt concurente real in sensul art. 33 lit.a) Cod penal, deoarece la data de 5.01.2011 recurentul a savarsit infractiunile de viol, prev. de art. 197 alin.1 si 3 Cod penal si lipsire de libertate prev. de art.189 alin.2 Cod penal, deci mai inaintea pronuntarii deciziei penale nr. 102/R/10.06.2012 a CA Brasov prin care a ramas definitiva sentinta penala nr. 1209/27.05.2011 a Judecatoriei Brasov, prin care a fost condamnat pentru infractiunile de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a) si i) Cod penal si ruperii de sigilii prev. de art. 243 alin.1 Cod penal, comise la 11.07.2008.
Asadar, operatiunea de contopire a pedepselor stabilite prin hotararile anterior mentionate, in ce priveste determinarea pedepsei celei mai grele de 15 ani inchisoare, s-a realizat in mod corect, dispozitiile art. 34 lit.b) comb. cu art. 39 alin.2 Cod penal, respectandu-se intocmai.
Mentinerea sporurilor de 6 luni si 1 an inchisoare si adaugarea acestora, prin cumul aritmetic la pedeapsa rezultanta stabilita in conditiile anterior mentionate contravine insa, regulilor privind calculul pedepselor de executat reglementat prin dispozitiile art. 36 alin.2 comb. cu art. 34 alin.1 lit. b) teza ultima Cod penal.
Analiza sistematica a acestor norme de drept penal, justifica concluzia ca sub acest aspect, dispozitiile instantelor anterioare nu reprezinta autoritate de lucru judecat, iar instanta sesizata cu solutionarea cererii de contopire a pedepselor nu este obligata sa mentina atari sporuri de pedeapsa, cu atat mai mult in cuantumul stabilit, prin hotararile penale adoptate.
Dimpotriva, aceasta are latitudinea ca, raportat la intinderea pedepsei celei mai grele determinate conf. art. 34 litera b) Cod penal, sa procedeze la efectuarea propriului examen asupra circumstantelor cauzei, sa aprecieze daca pentru prevenirea comiterii infractiunilor de acest gen si reeducarea condamnatului, se impune sau nu adaugarea unui spor de pedeapsa de pana la 5 ani inchisoare.
In caz afirmativ urmeaza sa stabileasca cuantumul acestuia, care poate fi egal cu unul din sporurile anterioare, mai mic sau mai mare, singura conditie fiind aceea de a nu depasi totalul pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente.
Rezultand asadar, ca in limitele expuse sentinta primei instante este afectata de nelegalitate in sensul cazului de casare prev. de art. 385 9 alin.1 pct. 14 Cod proc. penala, se va proceda la reformarea acesteia in parte si rejudecandu-se cauza, conf. art. 385 15 pct. 2 lit.d) Cod proc. penala, pe fond, fata de natura si gravitatea faptelor stabilite prin cele doua sentinte, precum si perseverenta manifestata de recurent in incalcarea legii penale, se va retine ca fiind justificata concluzia privind oportunitatea adaugarii unui spor de pedeapsa.
Drept consecinta, conform art.34 alin.1 litera b) teza ultima Cod penal, se va dispune ca acesta sa execute pedeapsa rezultanta principala cea mai grea de 15 ani inchisoare, la care se va adauga un spor de 1 an inchisoare.