Contestatie la executare. Lamurire dispozitiv. Acordarea despagubirilor al caror cuantum a fost stabilit in mod direct de catre instanta cu ocazia solutionarii contestatiilor privind modalitatea de rezolvare a notificarilor depuse in baza Legii 10/2001  se poate face doar in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

 

C.proc.civ., art. 399, art. 281

¹

Legea 10/2001.

Decizia nr. XX/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Decizia in interesul legii nr. 52/2007 , Inalta Curte de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial nr. 140/22.02.2008

 

Potrivit art. 399 din vechiul Cod de procedura civila, aplicabil in speta, litigiul fiind inregistrat anterior datei de 15 februarie 2013, impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281/1, se poate face contestatie si in cazul in care
sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu,
precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege, iar conform art.281/1 alin.1 Cod procedura civila, in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului hotararii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, partile pot cere instantei care a pronuntat hotararea sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature dispozitiile potrivnice.

Prin lamurirea hotararii se clarifica masurile dispuse de instanta prin hotarare atunci cand, din culpa instantei, dispozitivul hotararii nu este suficient de clar si poate genera dificultati la momentul punerii in executare.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 735 din 26 martie 2014

 

Prin decizia nr.  735 din data de  26  martie  2014, Curtea de Apel Ploiesti a
 
admis recursul formulat de contestatoare impotriva sentintei

civile nr.2377 pronuntata la 4 octombrie 2013 de Tribunalul Prahova si, pe cale de consecinta a m
odificat sentinta
Tribunalului Prahova in sensul ca a admis contestatia si a dispus lamurirea intelesului dispozitivului sentintei civile nr. 1188/15.02.2012 a Tribunalului Prahova in sensul ca acordarea catre reclamanta a  masurilor reparatorii  constand in despagubiri  in cuantum de 252.300 lei, reprezentand   partea vanduta din  imobil se face in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente  imobilelor preluate in mod abuziv, conform art. 26  din Legea nr. 10/2001.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:                                
            

Potrivit art. 399 din vechiul Cod de procedura civila, aplicabil in speta, litigiul fiind inregistrat anterior datei de 15 februarie 2013,
impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281/1, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu,

precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege
, iar conform art.281/1 alin.1 Cod procedura civila,
in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului hotararii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, partile pot cere instantei care a pronuntat hotararea sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature dispozitiile potrivnice
.

Prin lamurirea hotararii se clarifica masurile dispuse de instanta prin hotarare atunci cand, din culpa instantei, dispozitivul hotararii nu este suficient de clar si poate genera dificultati la momentul punerii in executare.

 Ca atare, asa cum a statuat si I.C.C.J., Sectia civila si de proprietate intelectuala, prin decizia nr. 4262 din 26 iunie 2008,  avand in vedere ca dispozitivul este partea din hotarare care se executa, acesta trebuie sa contina elemente clare privind modalitatea de rezolvare a cererilor partilor, intinderea drepturilor recunoscute si identificarea acestora prin diferiti parametri, pentru a putea fi adus la indeplinire pe calea executarii.

In speta de fata, dispozitivul hotararii nr. 1188/15.02.2012 pronuntata in dosarul nr. 1353/105/2009 de pe rolul Tribunalului Prahova, Sectia I Civila, definitiva prin respingerea ca tardiv a recursului formulat de parata, a carei lamurire se solicita este urmatorul:

“Respinge exceptia prematuritatii formularii actiunii, invocata prin intampinare ca neintemeiata.

Admite actiunea precizata, formulata de reclamanta CG, in contradictoriu cu parata SC P SA.

Obliga  parata sa restituie reclamantei partea nevanduta din imobilul situat in S, str. OG nr. .., jud. ...., constand in apartamentul nr. .. situat la etaj si camera nr. .. apartinand apartamentului nr. 2 situat la etaj, inclusiv incaperile notate cu nr. 6,7,8, ce reprezinta parti comune atat pentru SC RD SRL, cat si pentru incaperea nr. 9, acestea din urma revenindu-i in indiviziune cu SC RD SRL.

Acorda reclamantei masuri reparatorii constand in despagubiri in cuantum de 252.300 lei reprezentand partea din imobil vanduta catre S.C. RD S.R.L.”

Dupa cum se poate observa din studierea dispozitivului sus mentionat, rezulta ca atunci cand instanta a inteles sa instituie in sarcina paratei o obligatie s-a exprimat in mod neechivoc, in sensul folosirii sintagmei “
obliga parata
”.

In ceea ce priveste insa masurile reparatorii, instanta nu a mai instituit aceasta obligatie in sarcina paratei , ci a folosit expresia “
acorda
”, fara a individualiza in ce conditii aceste despagubiri vor fi acordate si de catre cine.

Ca atare, in mod corect a sesizat contestatoarea ca dispozitivul sentintei este neclar si , ca atare, nu poate fi adus la indeplinire, fiind incidente in speta, dispozitiile art. 399 c.pr.civ., raportat la art. 281/1 c.pr.civ, pentru a fi admisa cererea de lamurire a dispozitivului acestei hotarari.

Pentru a constata care a fost intentia reala a instantei cu ocazia pronuntarii sentintei ce face obiectul analizei, cu privire la aspectul modalitatii de acordare a despagubirilor, Curtea de Apel, a analizat considerentele sentintei civile nr. 1188/15.02.2012 pronuntata in dosarul nr. 1353/105/2009 al Tribunalului Prahova.

Astfel, p
e
fondul cauzei, tribunalul a retinut ca autoarea reclamantei, a detinut in proprietate un apartament situat la etajul 1 in blocul nr.2 construit pe terenul din S, iar acest imobil a fost nationalizat in anul 1950, fiind dat in administrarea fostului O.J.T. Prahova si exploatat in scop turistic, iar din anul 1990, odata cu transformarea O.J.T. Prahova in societati comerciale, a intrat in patrimoniul S.C. P S.A. .

Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.169/16.01.1999 de B.N. M - S - I si actul aditional autentificat sub nr.460/05.10.1999 de acelasi B.N., S.C. P S.A. S a instrainat catre S.C. RD S.R.L. Sinaia mai multe parti din imobilul ce i-a apartinut autoarei reclamantei, cu exceptia apartamentului nr.1 situat la etaj (compus din camera, hol, baie, WC, bucatarie si anexa evidentiate in releveul anexat expertizei constructor RM si notate cu nr.10, 11, 12, 13, 14 si 15) si camerei nr.9 apartinand apartamentului nr.2 situat la etaj (evidentiata in acelasi releveu).

A constatat Tribunalul Prahova ca potrivit art.1 din Legea nr.10/2001 rep. privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, „(1)
Imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr.139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie in natura sau in echivalent, cand restituirea in natura nu mai este posibila, in conditiile prezentei legi.

    (2) In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite, sau

despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv
”.

Aceasta este singura referire din cuprinsul acestei hotarari cu privire la modalitatea in care se acorda despagubirile aferente partii din imobil vanduta
catre SC RD SRL, pe langa reluarea continutului dispozitivului si afirmatia ca “
partea vanduta catre S.C. RD S.R.L.,  este compusa din 2 camere, bucatarie, 2 holuri si terasa de la strada, precum si in cota indiviza – spatii de folosinta comuna, holul de la intrare, baia si WC-ul, valoarea sa fiind de 252.300 lei,iar solicitarea reclamantei de acordare a masurilor reparatorii pentru partea vanduta din imobil constatandu-se ca este si aceasta pe deplin justificata
.”

Ca atare, din analiza logico-juridica a hotararii a carei lamurire se solicita rezulta, cu certitudine , faptul ca
despagubirile se  acorda in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv,

acesta fiind si motivul pentru care a fost folosita sintagma “acorda” si nu cea de “obliga”, folosita atunci cand s-a vrut stabilirea obligatiei de restituire in natura a imobilului nevandut de catre parata.

Trebuie observat ca, aceasta a fost si solicitarea reclamantei prin aparator, expusa prin concluziile orale consemnate in incheierea de sedinta din data de 01.02.2012 - fila 217 dosar fond- intervenite ulterior precizarilor prin care solicita obligarea paratei la plata acestor despagubiri.

Instanta de fond, a respins in mod gresit contestatia la executare, retinand ca partea din dispozitivul sentintei care constituie titlu executoriu este rezultatul aplicarii dispozitiilor legale in materie, invocand decizia nr. XX/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in legatura cu aplicarea art.26 alin.(3) din legea nr.10/2001.   Potrivit dispozitiilor art.26 alin.(l) si (2) din Legea nr.10/2001, in masura in care restituirea in natura nu este posibila, detinatorul imobilului, este obligat ca prin decizie motivata sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau
sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, dispozitiile fiind aplicabile si in cazul imobilelor instrainate
.

Prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din 12/11/2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie, a stabilit ca    in aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.

  Premisa de la care a pornit instanta cu ocazia pronuntarii acestei decizii a fost aceea ca in practica instantelor judecatoresti s-a ivit o diversitate de solutii cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, in legatura cu competenta instantei de a judeca pe fond contestatia facuta de persoana indreptatita impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a notificarii sau a cererii de restituire formulate la instanta, in cazul in care entitatea detinatoare nu raspunde la notificare in termenul de 60 de zile prevazut in art. 25 alin. (1) din aceeasi lege.

    S-a apreciat de ICCJ ca au procedat corect doar instantele care au considerat, contrar celorlalte pareri, ca instanta judecatoreasca poate sa dispuna ea insasi, in mod direct, restituirea in natura a imobilului, atat in cazul in care constata nelegalitatea sau netemeinicia deciziei/dispozitiei emise de unitatea detinatoare a imobilului, cat si in cazul cand unitatea detinatoare a imobilului nu s-a pronuntat in termenul prevazut de lege, prin decizie, respectiv dispozitie motivata, cu privire la pretentiile reclamantului care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege.

In acest sens a procedat si instanta investita cu cererea reclamantei GC, care nu primise un raspuns scris al notificarii depuse in conditiile Legii 10/2001, aspect care nu este insa relevant pentru dezlegarea prezentului litigiu, care se refera strict la modalitatea in care se acorda despagubirile constatate, respectiv de catre unitatea detinatoare sau in conditiile legii speciale.

Se confirma sustinerile recurentei ca nicaieri in cuprinsul deciziei XX/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu se face mentiune despre faptul ca instanta va obliga detinatorul imobilului la plata de despagubiri pentru imobilele care nu pot fi restituite in natura, ci decizia XX vine sa solutioneze problema tergiversarii raspunsului oferit de unitatea detinatoare, instanta putand totodata dispune restituirea in natura acolo unde acest lucru este posibil.

Modalitatea de despagubire indiferent ca este vorba despre o solutionare a notificarii de catre unitatea detinatoare sau dimpotriva, de o solutionare a notificarii de catre instanta de judecata ca urmare a refuzului unitatii detinatoare de a oferi un raspuns notificatorului, este tot cea reglementata de legea speciala, in speta art. 26 alin. 1 si 2 din legea 10/2001, care instituie in sarcina unitatii detinatoare doar obligatia de a propune acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, nu si obligativitatea platii vreunei sume de bani cu acest titlu.

Mentiunea din dispozitiv privitoare la despagubirile in cuantum de 252.300 lei, asa cum este ea mentionata in titlul executoriu nu reprezinta o obligatie in sarcina societatii, ci despagubirile de care ar trebui sa beneficieze reclamanta, acordate de instanta.

Posibilitatea instantei de a stabili ea insasi cuantumul acestor despagubiri, in cazul deciziilor  care se aflau pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a Legii 247/2005, ca urmare a atacarii lor cu contestatie, ca si cele care au fost ulterior atacate pe aceasta cale, in termenul prevazut de lege, a fost confirmata inclusiv de decizia in interesul legii nr. 52/2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial nr. 140/22.02.2008, care a stabilit ca acestea nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, ci raman supuse controlului instantelor judecatoresti, sub aspectul legalitatii si temeiniciei, atat timp cat au fost investite cu o cale de atac legal exercitata, in raport cu prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau in vigoare la data emiterii actului.

Aceasta decizie a fost pronuntata datorita unei practici neunitare intervenita dupa modificarile aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, care a prevazut ca procedura prealabila sesizarii instantei s-a scindat in doua etape, respectiv, unitatea detinatoare emite decizie/dispozitie cu propunere de acordare a masurilor reparatorii, iar Comisia Centrala stabileste valoarea finala a despagubirilor, pe baza careia se emite si titlul de despagubiri,modalitatea in care sunt evaluate despagubirile, asa cum sunt ele cuprinse in decizia Comisiei Centrale fiind supusa cenzurii instantei de contencios administrativ.

Prin pronuntarea Deciziei sus mentionate, ICCJ a realizat unificarea practicii in sensul ca instantei civile nu-i mai revine competenta de stabilire a cuantumului despagubirilor, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 247/2005, singurele acte emise in procedura prealabila, cenzurabile in continuare pe acest aspect, fiind cele anterioare intrarii in vigoare a acestui act normativ.

Faptul ca instanta de fond a stabilit ea insasi cuantumul despagubirilor a intrat in puterea lucrului judecat, hotararea initiala a Tribunalului Prahova ramanand irevocabila, prin respingerea recursului paratei ca tardiv, astfel incat nu poate fi supus controlului de legalitate pe aceasta cale, dar nici nu poate conduce la ideea ca parata ar fi obligata la plata acestei sume, cata vreme legea nr. 10/ 2001 nu stabileste niciodata obligatia unitatii detinatoare sau a unitatii investita cu solutionarea notificarii de a plati ea insasi, efectiv, despagubirile recunoscute ca masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate abuziv de catre stat.

Fata de considerentele mai sus aratate, Curtea de Apel a constatat ca Tribunalul nu a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 399 c.pr.civ. si in mod gresit a considerat ca nu este necesara o lamurire a dispozitivului sentintei civile nr. 1188/15.02.2012 a Tribunalului Prahova in sensul ca acordarea catre reclamanta a  masurilor reparatorii  constand in despagubiri  in cuantum de 252.300 lei, reprezentand   partea vanduta din  imobilul  catre SC RD SRL se face in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente  imobilelor preluate in mod abuziv, conform art. 26  din Legea nr. 10/2001.

 

(Judecator Mioara Iolanda Grecu)