Contestatie decizie prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de munca
1 aprilie 2020Concediere determinata de desfiintarea locului de munca
1 aprilie 2020
Contestatie decizie de concediere, Plata cheltuielilor de judecata.
Potrivit art. 251 din Codul muncii „sub sanctiunea nulitatii absolute nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.
Potrivit art. 272 Codul muncii „Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare. ”
Legiuitorul a avut in vedere ca angajatorul este cel care detine toate datele, probele si informatiile pe care se intemeiaza masura dispusa astfel ca este tinut sa faca dovada temeiniciei si legalitatii acelei masuri urmand ca salariatul sa le combata prin dovezi pertinente ceea ce inseamna ca in fata instantei probele nu pot fi extinse la alte fapte in afara celor pe care se intemeiaza decizia.
Din motivarea deciziei contestate nu rezulta ca angajatorul a dispus convocarea reclamantei la cercetarea disciplinara, nici daca fapta imputata a fost mentionata in acel convocator sau intr-un alt document comunicat odata cu convocarea, astfel ca nici macar aspectul „neprezentarii reclamantei la cercetarea disciplinara ” nu a putut fi verificat de instanta.
Art.251, art.252 si art. 272 din Codul muncii Decizia Curtii Constitutionale nr.1243/2011 Art. 451-453 Cod procedura civila
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 8066/118/18.11.2014 reclamanta [...] a solicitat in contradictoriu cu parata Asociatia de Proprietari [...] Constanta anularea deciziei nr. 3 pin care intimata a dispus incetarea contractului individual de munca nr. 1/01.08.2013, repunerea partilor in situatia anterioara prin reintegrarea in functia de administrator si obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in perioada cuprinsa intre data desfacerii contractului individual de munca si data reintegrarii efective in munca, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca decizia de concediere este data cu incalcarea disp. art.251 si art.252 alin.2 din Codul muncii, invocand exceptia prescriptiei dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea motivat de faptul ca, potrivit deciziei, masura a fost luata in considerarea hotararii Adunarii Generale din data de 14.08.2014 iar contractul de munca a incetat cu data de 21.10.2014.
Or, potrivit deciziei nr. 16/2012 a ICCJ, momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii. Insa singurul inscris care mentioneaza pretinsa abatere disciplinara este procesul verbal al adunarii generale din data de 14.08.2014. S-a mai aratat ca decizia este lovita de nulitate absoluta deoarece nu a avut loc o cercetarea disciplinara si nu au fost respectate disp. art.252 alin.2 din Codul muncii privind mentiunile obligatorii ale unei sanctiuni disciplinare.
Pe fondul cauzei, s-a aratat ca pretinsele fapte nu corespund realitatii, si-a indeplinit toate obligatiile fata de angajator, nu a primit nicio alta sanctiune
In drept, au fost invocate 268 alin.1, art.40 alin.2 lit.c, art.61 lit.a, art.247-252, art.268 Codul muncii si art.248 NCPC.
Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nelegala si netemeinica.
S-a aratat ca reclamanta a inlocuit contractul de munca, fara semnatura legala, a avut lipsuri de la incasari si plati tardive astfel incat prin vot s-a hotarat incetarea colaborarii. Reclamanta a fost invitata verbal si telefonic sa participe la sedinta, dar a refuzat iar noua conducere, prin cele doua a informari, in fapt preavize, a incunostiintat-o despre desfacerea contractului de munca. Impotriva reclamantei, parata a formulat plangere penala.
Prin sentinta civila nr.337/18.02.2015 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis cererea formulata de reclamanta [...] in contradictoriu cu Asociatia de Proprietari [...] Constanta, s-a anulat decizia nr. 3 de incetare a contractului individual de munca nr. 1/2013 emisa de parata, a fost obligata parata la reintegrarea reclamantei in postul detinut anterior concedierii, a fost obligata parata sa plateasca reclamantei o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 21.10.2014 si pana la reintegrarea efectiva. S-a respins capatul de cerere vizand obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiat.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut urmatoarele aspecte:
Intre parti au existat raporturi de munca, conform contractului individual de munca nr. 1/2013, reclamanta avand functia de administrator.
Prin decizia nr. 3 (nedatata) de incetare a contractului individual de munca nr. 1/2013, s-a dispus, incepand cu data de 21.10.2014, incetarea contractului individual de munca in baza prevederilor art.61 pct.a din Codul muncii.
In acest context, procedand la analiza
legalitatii
actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamant si raportat la disp. art. 62 alin.2 Codul muncii in referire la art. 251, art.252 din Codul muncii, s-a constatat ca acesta este nelegal.
Astfel, instanta a retinut ca procedura cercetarii disciplinare prealabile nu a fost parcursa, fapt ce atrage nulitatea absoluta a actului contestat.
Reportat la dispozitiile art.62 alin.2 si 3 si art. 251 din Codul muncii, Tribunalul a retinut ca decizia contestata este nula deoarece nu exista dovada convocarii in scris a reclamantei in vederea cercetarii disciplinare prealabile, convocatorul si procesul-verbal ale adunarii generale nu acopera lipsa convocarii si nu presupun efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, asa cum este reglementata de art. 251 din Codul muncii.
Mai mult decat atat, in conformitate cu disp. art. 252 din Codul muncii, care reglementeaza continutul obligatoriu al unei decizii de sanctionare, s-a constatat ca decizia nr. 3 nu indeplineste conditiile prevazute de lege.
Dat fiind caracterul imperativ si de ordine publica al acestor prevederi legale, din interpretarea lor gramaticala, logica si sistematica reiese ca, daca dispozitia de sanctionare disciplinara nu intruneste fie si doar una dintre conditiile prevazute de art.252 din Codul muncii, ea este lovita de nulitate absoluta in integralitatea sa.
Astfel, in continutul acestora nu se regasesc mentiunile obligatorii referitoare la descrierea faptei, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea.
Mentiunile si precizarile pe care in mod obligatoriu trebuie sa le contina decizia de concediere au rolul, in primul rand, de a-l informa concret si complet pe salariat cu privire la faptele, motivele si temeiurile de drept pentru care inceteaza contractul individual de munca, inclusiv cu privire la caile de atac si termenele in care are dreptul sa constate temeinicia si legalitatea masurilor dispuse din vointa unilaterala a angajatorului.
Din descrierea faptei trebuie sa rezulte in mod concret in ceea ce a constat actiunea sau inactiunea savarsita cu vinovatie de catre salariat, inclusiv data comiterii ei, prin care a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul colectiv de munca aplicabil sau contractul individual de munca, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici. De asemenea, trebuie sa rezulte in mod concret, circumstantele producerii sale si toate elementele necesare pentru a creiona o imagine suficient detaliata a faptei ilicite pentru ca salariatul, cat si instanta de judecata sa poata avea o imagine exacta a faptei imputate. Nu este suficient si nici legal ca pretinsa abatere sa fie inscrisa numai in alte documente indicate de angajator, precum referirea la hotararea adunarii generale din data de 14.08.2014.
De asemenea mentionarea faptei este insuficienta daca nu este indicata si data comiterii ei. Descrierea faptei din ce constituie abatere disciplinara trebuie sa fie insotita in mod obligatoriu de indicarea concreta si expresa a prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca, incalcate de angajat prin savarsirea faptei descrise. Indicarea disp. art.61 lit.a din Codul muncii nu se poate confunda cu indeplinirea cerintei exprese a legii cuprinsa, in dispozitiile art.252 lit. b din Codul muncii, intrucat potrivit art.252 alin. 2 lit.d din Codul muncii, indicarea temeiului de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica, este o alta cerinta legala expres prevazuta de lege si distincta de cea privind prevederile din statut sau contract incalcate. Or, decizia contestata in cauza, nu indica nicio prevedere care nu ar fi fost respectata de catre reclamanta.
Decizia contestata nu cuprinde motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea. Numai prin indicarea in decizia de sanctionarea motivelor pentru care s-au inlaturat aprecierile formulate de salariatul invinuit, se asigura in mod real si efectiv dreptul lui la aparare.
Astfel, intrucat nu respecta conditiile de forma pe care legea le impune prin dispozitii cu caracter de ordine publica, prevazute tocmai din acest motiv sub sanctiunea nulitatii absolute, instanta a apreciat ca decizia nr. 3 este nelegala urmand a fi desfiintata, fara a mai proceda la analiza temeiniciei acesteia.
Potrivit principiului de drept qoud nullum est, nulum producit effectum, consecintele juridice ale sanctiunii nulitatii constau in lipsirea actului anulat de efectele contrarii normelor edictate pentru incheierea valabila si restabilirea legalitatii. Restabilirea egalitatii, ca efect al nulitatii, presupune restabilirea situatiei anterioare - restitutio in integrum, devenind aplcabile dispozitiile art.80 din Codul muncii. Potrivit acestora,
in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere.
Ca urmare, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege fiind lovita de nulitate absoluta, instanta a anulat decizia paratei nr. 3 de incetare a contractului individual de munca nr. 1/2013 si va dispune, cu titlu de restabilire a situatiei anterioare ca efect al nulitatii, obligarea paratei la reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior concedierii. De asemenea, a obligat parata sa plateasca reclamantei o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 21.10.2014 (data concedierii) si pana la reintegrarea efectiva.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata,
in conformitate cu dispozitiile art. 452 NCPC, cererea reclamantei de obligare a paratei la plata acestora a fost respinsa ca neintemeiata, in conditiile in care imputernicirea avocatiala si chitanta depusa in
sustinerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecata
nu fac referire la contractul de asistenta juridica, astfel incat aceasta din urma
nu poate fi considerata un document justificativ care poate sta la baza stabilirii si acordarii cheltuielilor de judecata, in lipsa unor elemente esentiale din care sa rezulte ca plata a fost facuta pentru serviciile prestate in acest dosar.
- Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta [...] care a formulat urmatoarele
critici:
Cu privire la capatul de cerere prin care a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata instanta a respins acest capat de cerere ca neintemeiat, cu toate ca la dosar a fost atasata odata cu depunerea contestatiei si imputernicirea avocatiala nr. 112 emisa in baza contractului de asistenta juridica incheiat la data de 07.11.2014 de avocat [...].
In raport de considerentele expuse, rezulta cu claritate ca a facut dovada efectuarii cheltuielilor de judecata, astfel ca sentinta pronuntata sub acest aspect al neacordarii cheltuielilor de judecata este nelegala si netemeinica, motiv pentru care solicita admiterea apelului si pe cale de consecinta, solicita schimbarea in parte a hotararii apelate, in sensul admiterii si a capatului de cerere privind cheltuielile de judecata, obligand pe intimata la plata sumei de 900 lei reprezentand onorariu avocat.
Apelul declarat de apelanta reclamanta [...] este intemeiat.
Potrivit art. 451-453 Cod procedura civila :
“Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, in conditiile legii, dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
(-)
Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.
Cand cererea a fost admisa numai in parte, judecatorii vor stabili masura in care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Daca este cazul, judecatorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecata.”
In cauza de fata, reclamanta a castigat procesul si pentru a beneficia de dispozitiile legale mai sus mentionate in ceea ce priveste cheltuielile de judecata trebuia sa depuna la dosar atat dovada angajarii avocatului, respectiv contractul de asistenta juridica, cat si chitanta din care sa rezulte ca a achitat un anumit onorariu.
In dosarul cauzei se regaseste contractul de asistenta juridica, precum si chitanta nr. 99/30.11.2014 pe care a depus-o la dosar in sedinta publica, in cuantum de 900 lei privind plata onorariului de avocat, astfel ca instanta de fond putea sa oblige parata la plata cheltuielilor dovedite.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 480 Cod procedura civila, va fi admis apelul declarat de reclamanta si schimbata sentinta apelata in sensul admiterii acestui capat de cerere.
In mod gresit s-a retinut ca sanctionarea reclamantei s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art.251 codul muncii cu privire la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.
Cu ocazia Adunarii Generale au fost semnalate mai multe abateri disciplinare ale reclamantei, motiv pentru care a fost convocata in vederea efectuarii cercetarii disciplinare la data de 15.09.2014, insa aceasta nu s-a prezentat, astfel ca in speta au fost incidente dispozitiile art. 251 alin. 3 codul muncii, intocmindu-se un proces-verbal in acest sens.
In mod gresit s-a retinut ca decizia de concediere nr.3 nu indeplineste conditiile legale prev. de art. 252 codul muncii, in sensul ca aceasta nu cuprinde mentiunile referitoare la descrierea faptei si nici motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat.
In ce priveste primul motiv de nelegalitate a deciziei, se face trimitere la procesul verbal al Adunarii Generale a Asociatiei de proprietari [...] Constanta din data de 14.08.2014 in care au fost enumerate mai multe abateri disciplinare: absentarea nemotivata in nenumarate randuri in zilele stabilite pentru incasari, incarcarea nejustificata a facturilor de apa calda si apa rece, insusirea unor sume de bani neaprobate de A.G.
Avand in vedere faptul ca intimata reclamanta nu s-a prezentat la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, desi aceasta a fost convocata atat verbal, telefonic, cat si in scris, este evident motivul pentru care decizia nu cuprinde motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat, intrucat acesta a refuzat sa-si formuleze o aparare.
Pe fondul cauzei se solicita a se observa ca din actele depuse la dosarul cauzei rezulta savarsirea abaterilor imputate, abateri suficient de grave pentru a duce la desfacerea disciplinara a contractului de munca. Raportul de expertiza efectuat induce o suspiciune de insusire a unor sume de bani in interes propriu.
Analizand sentinta apelata in raport de criticile formulate, Curtea constata ca apelul formulat de apelanta parata Asociatia de Proprietari [...] Constanta este nefondat.
Prin decizia nr. 3/2014, parata a dispus incetarea contractului individual de munca nr. 1/2013 al reclamantei incepand cu data de 21.10.2014, in baza prevederilor art.61 pct.a din Codul muncii.
Intrucat reclamanta a invocat nulitatea deciziei de concediere prin prisma incalcarii dispozitiilor 251 Codul muncii, instanta a analizat cu prioritate aceasta exceptie si constatand ca exceptia este intemeiata, nu a mai trecut la analiza pe fond a cererii astfel ca sunt neavenite criticile apelantei referitoare la motivele care au determinat-o sa ia masura incetarii contractului de munca.
Sub aspectul legalitatii decizia nu intruneste cerintele legii si prima instanta in mod corect a dispus anularea in conditiile in care nu este indicata nici fapta culpabila a salariatului si nici data cand ar fi fost savarsita.
Astfel, in decizie nu se mentioneaza decat ca „incepand cu data de 21.10.2014 se dispune concedierea din functia de administrator a salariatei [...], luand in considerare hotararea Adunarii generale”.
Asadar, fara a fi indicate faptele pentru care s-a dispus sanctionarea reclamantei si data savarsirii, instanta nu poate verifica temeinicia deciziei iar motivele invocate de angajator in cadrul cercetarii judecatoresti nu pot fi avute in vedere deoarece nu se pot invoca alte aspecte in afara celor care au constituit temei al sanctiunii disciplinare aplicate prin decizia contestata.
Potrivit art. 251 din Codul muncii „sub sanctiunea nulitatii absolute nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile. In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile. In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat,
Legiuitorul a prevazut o astfel de sanctiune pentru deciziile in care nu este descrisa fapta pentru ca angajatul trebuie sa cunoasca in concret ce i se imputa si sa-si formuleze apararea in raport de elementele esentiale ale faptei.
De asemenea, descrierea faptei este importanta si pentru instanta de judecata deoarece aceasta este chemata sa realizeze un control de obiectivitate raportandu-se numai la aspectele retinute in acea decizie, ceea ce inseamna ca fapta trebuie identificata cu usurinta.
De asemenea, decizia nu cuprinde prevederile din contractul individual de munca sau fisa postului care au fost incalcate de salariat. Or, asa cum a statuat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr.1243/2011, aceasta dispozitie este menita sa asigure apararea drepturilor si intereselor legitime ale salariatului, avand in vedere pozitia obiectiv dominanta a angajatorului in desfasurarea raportului de munca.
Potrivit art. 272 Codul muncii, „
Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare
.”
Legiuitorul a avut in vedere ca angajatorul este cel care detine toate datele, probele si informatiile pe care se intemeiaza masura dispusa, astfel ca este tinut sa faca dovada temeiniciei si legalitatii acelei masuri urmand ca salariatul sa le combata prin dovezi pertinente, ceea ce inseamna ca in fata instantei probele nu pot fi extinse la alte fapte in afara celor pe care se intemeiaza decizia.
De asemenea, nu rezulta din motivarea deciziei contestate ca angajatorul a dispus convocarea reclamantei la cercetarea disciplinara, nici daca fapta imputata a fost mentionata in acel convocator sau intr-un alt document comunicat odata cu convocarea, astfel ca nici macar aspectul „neprezentarii reclamantei la cercetarea disciplinara” nu a putut fi verificat de instanta.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va face aplicarea dispozitiilor art. 480 Cod procedura civila si va respinge apelul declarat de apelanta parata ca nefondat.
Decizia civila nr. 342/CM/11.06.2015 Judecator redactor Mariana Badulescu