Codul De Procedură Fiscală - Termene » Consultă Avocat
Avocat Online
Codul de procedură fiscală – Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale
22 mai 2019
avocat pret
Codul de procedură fiscală – Administrarea și aprecierea probelor
22 mai 2019

Codul de procedură fiscală – Termene

Codul de procedură fiscală – Termene

Art. 75. – Calcularea termenelor Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Codul fiscal, de prezentul cod, precum și de alte dispoziții legale aplicabile în materie, dacă legislația fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, republicat.

Art. 76. – Prelungirea termenelor Termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite de acesta în situații temeinic justificate, la cerere sau din oficiu.

Art. 77. – Termenul de soluționare a cererilor contribuabilului/plătitorului (1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, este necesară administrarea de probe suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării probei și data obținerii acesteia, dar nu mai mult de:

a) două luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul solicitant;

b) 3 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități sau instituții publice ori de la terțe persoane din România;

c) 6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități fiscale din alte state, potrivit legii.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (2) lit. b) și c), organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluționare a cererii.

(4) În situația prevăzută la alin. (2) lit. a), termenul de două luni poate fi prelungit de organul fiscal la cererea contribuabilului/plătitorului.

(5) În situația în care, pe baza analizei de risc, soluționarea cererii necesită efectuarea inspecției fiscale, termenul de soluționare a cererii este de cel mult 90 de zile de la înregistrarea cererii, prevederile alin. (2) – (4) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz contribuabilul/plătitorul este notificat cu privire la termenul de soluționare aplicabil în termen de 5 zile de la finalizarea analizei de risc. Inspecția fiscală pentru soluționarea cererii este o inspecție fiscală parțială în sensul art. 115.

(6) Inspecția fiscală pentru soluționarea cererii potrivit alin. (5) poate fi suspendată în condițiile art. 127. În acest caz, nu sunt aplicabile prevederile alin. (2). Perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul termenului prevăzut la alin. (5).

Art. 78. – Cazul de forță majoră și cazul fortuit (1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă sau se suspendă în situația în care îndeplinirea acestor obligații a fost împiedicată de ivirea unui caz de forță majoră sau a unui caz fortuit.

(2) Obligațiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancțiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).

 

Ai nevoie de consultanță juridică specializată?

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul juridic, echipa Consultant Avocat Online îți oferă asistență specializată și soluții eficiente, indiferent de complexitatea situației tale. Fie că ai nevoie de consultanță în dreptul muncii, drept commercial, consultanță fiscală sau alte domenii juridice, îți punem la dispoziție expertiza echipei noastre pentru a identifica cea mai bună strategie legală.


Persoane Fizice

„Toți oamenii sunt egali în fața legii, doar un avocat bun poate face diferența.”


Consultă Avocat Online


Persoane Juridice

Soluții juridice eficiente necesare în procesul decizional din cadrul oricărei companii.


Programează consultație