Codul de procedură civilă – Efectele hotărârii judecătorești
24 aprilie 2019Codul de procedură civilă – Administrarea probei cu înscrisuri
24 aprilie 2019 Codul de procedură civilă - Asigurarea probelor
Condiții de admisibilitate
Art. 359. - (1) Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe.
(2) În cazul în care partea adversă își dă acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există urgență.
Soluționarea cererii
Art. 360. - (1) Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul sau obiectul constatării, iar în timpul judecății, la instanța care judecă procesul în prima instanță.
(2) Partea va arăta în cerere probele a căror administrare o pretinde, faptele pe care vrea să le dovedească, precum și motivele care fac necesară asigurarea acestora sau, după caz, acordul părții adverse.
(3) Instanța va dispune citarea părților și va comunica părții adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este obligată să depună întâmpinare.
(4) Instanța va soluționa cererea în camera de consiliu, prin încheiere.
(5) În caz de pericol în întârziere, instanța, apreciind împrejurările, va putea încuviința cererea și fără citarea părților.
Regimul căilor de atac
Art. 361. - (1) Încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie și nu este supusă niciunei căi de atac.
(2) Încheierea de respingere poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Administrarea probelor asigurate
Art. 362. - (1) Administrarea probei ce trebuie asigurată va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va fixa în acest scop.
(2) Administrarea probelor asigurate se constată printr-o încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Puterea doveditoare
Art. 363. - (1) Probele asigurate în condițiile prevăzute la art. 362 vor fi cercetate de instanță, la judecarea procesului, sub raportul admisibilității și concludenței lor. În cazul în care găsește necesar, instanța va proceda, dacă este cu putință, la o nouă administrare a probelor asigurate.
(2) Probele asigurate pot să fie folosite și de partea care nu a cerut administrarea lor.
(3) Cheltuielile făcute cu administrarea probelor vor fi ținute în seamă de instanța care judecă pricina în fond.
Constatarea de urgență a unei stări de fapt
Art. 364. - (1) La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la fața locului această stare de fapt.
(2) În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1) necesită concursul părții adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia.
(3) În lipsa acordului prevăzut la alin. (2), partea interesată va putea cere instanței să încuviințeze efectuarea constatării. Instanța poate încuviința efectuarea constatării fără citarea aceluia împotriva căruia se cere. Dispozițiile art. 360-363 se aplică în mod corespunzător.
(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de față, și are puterea doveditoare a înscrisului autentic.
Dispoziții speciale
Art. 365. - În caz de pericol în întârziere, asigurarea dovezii și constatarea unei stări de fapt se vor putea face și în zilele nelucrătoare și chiar în afara orelor legale, însă numai cu încuviințarea expresă a instanței.