Clasificarea Hotărârilor Judecătorești Termenul De Grație | Consultanță Juridică 24/7

Clasificarea hotărârilor judecătorești Termenul de grație

avocat
Model Plângere prealabilă
16 februarie 2017
avocatura bucuresti
Amnistia – Cauza care înlătură răspunderea penală
15 martie 2017

Clasificarea hotărârilor judecătorești Termenul de grație

Clasificarea hotărârilor judecătorești Termenul de grație

Clasificarea hotărârilor judecătorești 

Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă.

Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă.

Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numeşte decizie.

Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie.

Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de grație

În cazurile în care instanţa poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând şi motivele pentru care a acordat termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plată, dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată şi nici dacă la data pronunţării subzistă vreunul dintre motivele următoare:

  • Debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor care îi revin potrivt legii în scopul realizării executării silite;
  • Debitorul risipeşte averea sa;
  • Debitorul este în stare de insolvabilitate;
  • Prin fapta sa, săvârşită cu intenție sau dintr-o culpă gravă, a micşorat garanțiile date creditorului său ori nu le-a dat pe cele promise sau, după caz, încuviințate;
  • Alți creditori fac executări asupra averii lui;
  • Dacă obligația derivă din plata unei cambii, a unui bilet la ordin sau cec.

Ai nevoie de consultanță juridică specializată?

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul juridic, echipa Consultant Avocat Online îți oferă asistență specializată și soluții eficiente, indiferent de complexitatea situației tale. Fie că ai nevoie de consultanță în dreptul muncii, drept commercial, consultanță fiscală sau alte domenii juridice, îți punem la dispoziție expertiza echipei noastre pentru a identifica cea mai bună strategie legală.


Persoane Fizice

„Toți oamenii sunt egali în fața legii, doar un avocat bun poate face diferența.”


Consultă Avocat Online


Persoane Juridice

Soluții juridice eficiente necesare în procesul decizional din cadrul oricărei companii.


Programează consultație