Cheltuieli de judecata. Reducerea onorariului avocatului in ipoteza aplicarii art. 274 alin.(3) Cod proc. civila. Jurisprudenta CEDO.

 

Cod Procedura civila, art. 274 alin. 3

 

Potrivit disp.art.274 (3) Cod pr.civila judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.

Prerogativa instantei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocatial prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea si complexitatea activitatii depuse  este conforma prevederilor constitutionale si jurisprudentei CEDO.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 2524 din 19 iunie 2012.  

 

 

Prin decizia civila nr. 2524 din 19.06.2012, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul AD impotriva sentintei civile nr.60 din 17.02.2012 pronuntata de Tribunalul Buzau,  in contradictoriu cu parata MAI si autoritatea Tutelara – Serviciul Public de Asistenta Sociala Rm.Sarat.

La pronuntarea solutiei instanta de recurs a retinut  in esenta urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Rm.Sarat sub nr. 1967/287/2011, reclamantul AD a solicitat, in contradictoriu cu parata MAM, sa se modifice modalitatea de a avea legaturi personale cu minorul ADA.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, prin sentinta civila nr. 393/09.03.2009, pronuntata de Judecatoria Rm.Sarat, minorul DA, nascut la data de 17.04.2006, a fost incredintat spre crestere si educare, mamei acestuia, parata MAM, incuviintandu-se ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu minorul in prima si a treia duminica din luna, intre orele 10-14 in domiciliul sau, obligatia de transport a minorului fiind in sarcina tatalui.

Reclamantul a solicitat sa i se incuviinteze sa il ia pe minor in domiciliul sau din Rm.Sarat, in prima si a treia saptamana din luna, incepand de sambata ora 9, pana duminica ora 19.00, incuviintarea luarii minorului in domiciliul sau in mod alternativ, in prima zi a sarbatorilor de Craciun, Revelion si Paste, precum si incuviintarea dreptului de a pleca cu minorul in vacanta timp de doua saptamani in vacanta de vara si o saptamana in vacanta de iarna si de Paste, perioada efectiva urmand a fi stabilita de comun acord cu mama copilului, reclamantul obligandu-se sa suporte integral contravaloarea tuturor cheltuielilor aferente plecarii minorului in vacante si sa-l readuca pe acesta la domiciliul mamei.

Parata MAM a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca netemeinica.

Prin sentinta civila nr.2685/24.11.2011, Judecatoria Rm.Sarat a admis actiunea si a incuviintat cererea reclamantului de a avea legaturi personale cu minorul in sensul de  a-l lua pe minor in domiciliul sau, in prima si a treia saptamana din luna, incepand de sambata ora 09.00 pana duminica ora 19.00, alternativ in perioada sarbatorilor de Craciun, Revelion si Paste, precum si in vacanta de vara timp de doua saptamani, in luna august, iar in vacanta de iarna timp de o saptamana. Parata a fost obligata la 2650 lei, cheltuieli de judecata.

Impotriva sentintei a declarat apel parata MAM in ceea ce priveste cuantumul cheltuielilor de judecata la care a fost obligata, in suma de 2650 lei, apreciind ca acesta este nejustificat si, conform art. 274 alin. 3 Cod proc. civila, a solicitat diminuarea, raportat la obiectul actiunii, gradul de complexitate, precum si munca prestata de aparatorul reclamantului.

Intimatul AD a depus la dosar intampinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii apelului, sustinand ca a fost depasit

termenul de 15 zile de declarare a apelului.

 Referitor la cererea paratei, de a-i fi recomunicata hotararea, a precizat ca aceasta trebuia adresata Judecatoriei Rm. Sarat.

 Pana la proba contrara, fata de data comunicarii hotararii catre acesta, respectiv 12.12.2011, care este aceeasi data si pentru parata, avand in vedere domiciliul acesteia, precum si data declararii apelului, respectiv 30.12.2011, ar rezulta depasirea termenului de 15 zile, acesta implinindu-se anterior datei de 30.12.2011.

 Cu privire la cererea de repunere in termen, a solicitat ca aceasta sa fie solutionata in raport de dovada comunicari hotararii si respinsa.

 Pe fondul cauzei,

reclamantul a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat.

 Apelanta-parata a formulat cerere de recomunicare a hotararii si repunerea in termenul de exercitare a apelului, inregistrata la data de 30.12.2011, sustinand ca, din verificarile actelor din dosar, a constatat ca hotararea i-ar fi fost trimisa la domiciliu si afisata, dar ca nu a primit nicio hotarare, nu a gasit-o in cutia postala sau in gard. Dupa declararea apelului, prin cererea depusa la dosar la data de 15.02.2012, apelanta a solicitat sa se aiba in vedere ca, pe dovada de comunicare a hotararii, s-a mentionat „sector 3”, acesta putand constitui motivul pentru care nu a primit hotararea.

Tribunalul Buzau a pronuntat decizia civila nr.60/17.02.2012 prin care a respins exceptia tardivitatii apelului, invocata de catre intimat.

A admis apelul formulat de catre parata si a schimbat in parte, sentinta apelata, in sensul ca suma pe care urma sa o plateasca apelanta-parata, cu titlu de cheltuieli de judecata, este de 1491 lei. A mentinut celelalte dispozitii ale sentintei apelate.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:

 Referitor la exceptia de tardivitate a apelului, s-a retinut ca din procesul-verbal intocmit de catre agentul insarcinat cu comunicarea hotararii apelate, aflat la fila 55 din dosarul primei instante, ca domiciliul apelantei era gresit, fiind mentionat si sectorul 3, care nu exista in mun. Ramnicu-Sarat, ceea ce echivala cu lipsa domiciliului, cat timp nu s-a putut verifica daca actul a fost comunicat la adresa corecta. Faptul ca nu s-a indeplinit in mod legal insa procedura de comunicare a hotararii, prin lipsa unui element esential al dovezii, duce la inexistenta acestui act, ceea ce inseamna ca, in privinta apelantei, termenul de apel nu a inceput sa curga de la comunicarea hotararii,  considerente fata de care, in temeiul art. 284 Cod proc. civila, tribunalul a respins exceptia tardivitatii, apreciind formulat in termenul legal apelul.

 Pe fondul caii de atac, tribunalul a constatat ca este investit cu verificarea temeiniciei hotararii primei instante in privinta modului de solutionare a cererii accesorii, avand ca obiect obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata. A considerat apelanta ca este nejustificat cuantumul cheltuielilor, in raport de obiectul actiunii, gradul de complexitate, precum si munca aparatorului, in timp ce intimatul-reclamant a apreciat ca sunt justificate, atat cheltuielile de transport, cat si onorariul de avocat, fiind generate de atitudinea paratei, care a tergiversat solutionarea cauzei.

 Tribunalul a constatat ca prima instanta nu a aratat motivele pentru care a fost admisa, in totalitate si cererea accesorie, avand ca obiect obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata efectuate de catre reclamant, ci a indicat numai prevederile legale, art. 274 Cod proc. civila, si cuantumul total al cheltuielilor, de 2650 lei. Din suma totala, a rezultat ca s-a avut in vedere cuantumul de 650 lei, contravaloare combustibil (benzina), potrivit celor 4 bonuri fiscale si 2000 lei, onorariu de avocat, nefiind luate in considerare taxa judiciara de timbru si contravaloarea timbrului judiciar (8,3 lei).

 A constatat tribunalul, ca nu suma de 650 lei a fost costul transportului, ci instanta ar fi trebuit sa reduca respectivele cheltuieli de transport, pentru distanta Bucuresti-Ramnicu-Sarat (145 km, in total 1160 km pentru cele 4 drumuri pretinse, dus-intors) la suma de 491 lei, care ar fi rezultat din consumul mediu de 7,5 litri/100 km.

 Cat priveste onorariul de avocat, instanta a constatat ca suma pe care a suportat-o reclamantul a fost de 2000 lei, achitata cu chitantele nr. 247/01.07.2011 si 261/01.11.2011, emise  de catre S.C.A. A & A.

 Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte orice persoana fizica sau juridica, in temeiul unui contract incheiat in forma scrisa, iar pentru aceasta activitate avocatul are dreptul la onorariu, element care trebuie mentionat obligatoriu in cuprinsul contractului de asistenta juridica, conform art. 127 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.

 Asadar, cuantumul onorariului platit de client avocatului sau este stabilit prin contractul de asistenta juridica, iar depunerea in proces a originalului chitantei de plata a onorariului, emisa in baza contractului de asistenta juridica, naste prezumtia ca acesta este onorariul stabilit prin contractul de asistenta juridica pentru respectiva cauza.

 In lumina disp. art. 274 alin. 3 Cod proc. civila, instanta este indreptatita sa aprecieze in ce masura onorariul partii care a castigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de marimea pretentiilor, de complexitatea cauzei, de munca efectiv depusa de catre avocat, dispozitii fata de care s-a avut in vedere faptul ca activitatea avocatului a constat in redactarea cererii de chemare in judecata si concluzii la termenele la care au avut loc dezbaterile.

 Raportat la aceste criterii, tribunalul a apreciat ca fiind suficienta suma de 1000 lei, in raport de obiectul cererii de chemare in judecata care a stat la baza cererii de acordare cheltuieli de judecata – modificare legaturi personale si de activitatea concreta depusa de avocat.

 
Impotriva  deciziei a declarat  recurs in termen legal reclamantul
, criticand-o pentru nelegalitate, invocand in drept nulitatea inscrisa in art.304 pct.9 Cod pr.civila sub aspectul gresitei rezolvari a cuantumului cheltuielilor de judecata.

 

A sustinut recurentul ca in mod gresit Tribunalul Buzau a admis apelul declarat de parata si, schimband in parte sentinta atacata a redus cheltuielile de judecata pe care le datoreaza parata reclamantului la 1491 lei, suma compusa din 1000 lei onorariu avocat si 491 lei costul transportului pe ruta Bucuresti-Rm.Sarat si retur.

A aratat recurentul ca hotararea de reducere a cheltuielilor de judecata sub ambele aspecte este nelegala, intrucat, referitor la activitatea avocatului ales instanta de apel nu a avut in vedere faptul ca au fost administrate probe in fata instantei de fond care au necesitat activitatea avocatului, in plus trebuie avuta in vedere si atitudinea de tergiversare a solutionarii cauzei de catre parata, fapt ce a condus la prelungirea solutionarii cauzei.

Cat priveste stabilirea in mod unilateral si contrar dovezilor depuse la dosar, a unui consum mediu de carburant, si sub acest aspect solutia este nelegala intrucat nicio dispozitie legala nu poate obliga partea sau avocatul sa se deplaseze la instanta cu un autovehicul care sa se incadreze intr-un anumit consum mediu de carburant.

Curtea, analizand decizia atacata in raport cu motivele invocate, fata de dispozitiile legale incidente in cauza, a constatat ca recursul este nefondat pentru motivele de mai jos:

In considerarea alin.3 al art.274 Cod proc.civila judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de cate ori vor constata motivat ca sunt  nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.

De altfel,  Curtea  Constitutionala investita cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a textului legal citat a stabilit constant faptul ca in absenta unor prevederi constitutionale exprese nimic nu interzice consacrarea prin lege a prerogativei  instantei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecat, cuantumul onorariului avocatial convenit, prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea si complexitatea activitatii depuse.

O atare prerogativa este cu  atat mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit in cheltuieli de judecata, urmeaza a fi  suportat  de partea potrivnica daca a cazut in pretentii, ceea ce presupune in mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil.

In sensul celor aratate este si jurisprudenta CEDO care, investita  fiind cu solutionarea pretentiilor la rambursarea cheltuielilor  de judecata in care sunt cuprinse si onorariile avocatiale, a statuat ca acestea urmeaza a fi respectate numai in masura in care constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real facute in limita unui cuantum rezonabil.

In cauza data, instanta de apel cenzurand cuantumul cheltuielilor de judecata pe care trebuie sa le suporte parata, a apreciat, raportat la complexitatea activitatii prestate de avocat ca suma de 1000 lei este suficienta, avandu-se in vedere si natura litigiului in care s-a prestat asistenta juridica, respectiv modificare legaturi personale cu minorul.

Tribunalul a redus corect cuantumul cheltuielilor de judecata si sub aspectul cheltuielilor de transport, avandu-se in vedere costul consumului mediu de carburanti aferent distantei Bucuresti-Ramnicu Sarat.

Fata de considerentele mai sus aratate, Curtea a constatat ca legalitatea deciziei atacate nu este afectata, motiv pentru care a respins recursul ca nefondat.

 (Judecator Constanta Stefan)