Cerinte institutionale

Art. 6 § 1 din Conventie

„1. Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale [...] de catre o instanta independenta  si impartiala, instituita de lege, care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor  si obligatiilor sale cu caracter civil [...]."

Notiunea „instanta"

1. Notiune autonoma

117. O autoritate care nu se numara printre instantele unui stat poate totu si, in sensul art. 6 § 1, sa fie considerata o „instanta"
     (Sramek impotriva Austriei,
     pct. 36).
118. O instanta este caracterizata in sens material de rolul sau jurisdictional: de a solutiona, pe baza normelor de drept, cu jurisdictie deplina  si in urma unei proceduri organizate, orice problema care tine de competenta sa
     [ibidem,
     pct. 36; Cipru impotriva Turciei (MC), pct. 233].
119. Competenta de a decide este inerenta notiunii inse si de „instanta". Procedura in fata unei „instante" trebuie sa asigure „solutionarea juridica a litigiului" impusa de art. 6 § 1
     (Benthem
     
     impotriva Tarilor de Jos,
     pct. 40).
120. Competenta de a acorda numai avize consultative din punct de vedere juridic, fara caracter obligatoriu, nu este suficienta, chiar daca aceste opinii prevaleaza in majoritatea cazurilor
     (ibidem)
     .
121. Prin „instanta" art. 6 § 1 nu intelege neaparat o instanta de tip clasic, integrata in structurile judiciare ordinare ale unei tari. Exista posibilitatea ca instanta sa fi fost instituita pentru a aborda chestiuni care tin de un anumit domeniu, pe care este posibil sa le dezbata in mod adecvat in afara sistemului judiciar obi snuit. Ceea ce conteaza pentru a asigura respectarea art. 6 § 1 sunt garantiile, atat cele de fond, cat  si cele procedurale, puse in aplicare
     (Rolf Gustafson impotriva Suediei,
     pct. 45).
122. Astfel, un organism responsabil sa solutioneze un numar restrans de litigii specifice poate fi considerat „instanta", cu conditia sa asigure garantiile impuse
     (Lithgow si altii impotriva Regatului
     
     Unit,
     pct. 201, cu privire la o instanta de arbitraj).
123. Un cumul de atributii (de natura administrativa, reglementara, contencioasa, consultativa sau disciplinara) nu poate in sine priva o institutie de calitatea de „instanta"
     (H. impotriva Belgiei,
     pct. 50).
124. Este inerenta in insa si notiunea de „instanta" capacitatea de a lua o decizie cu caracter obligatoriu, care nu poate fi modificata de o autoritate nejudiciara in detrimentul unei parti
     (Van de
     
     Hurk impotriva Tarilor de Jos,
     pct. 45). In fapt, unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care presupune, intre altele, ca solutia data in mod definitiv in orice litigiu de catre instante sa nu mai poata fi pusa in discutie
     [Brumarescu impotriva
     
     Romaniei
     (MC), pct. 61].
     
     
     ^[23]
     
     
125. O „instanta" trebuie sa indeplineasca, de asemenea, o serie de alte conditii independenta, in special in raport cu puterea executiva, impartialitatea, durata mandatului membrilor, garantiile oferite de procedura - multe dintre ele apar chiar in textul art. 6 § 1 [le Compte, Van Leuven si De Meyere
     
     impotriva Belgiei,
     pct. 55; Cipru impotriva Turciei (MC), pct. 233]. Intr-adevar, atat independenta, cat  si impartialitatea reprezinta elemente esentiale constitutive ale notiunii de „instanta"
     
     
     ^[24]
     
     
     .
126. Exemple de organisme carora le-a fost recunoscuta calitatea de „instanta" in sensul art. 6 § 1 din Conventie:

• o autoritate regionala responsabila cu tranzactiile imobiliare
  (Sramek impotriva Austriei,
  
  pct. 36),
• un birou responsabil cu despagubirea victimelor infractiunilor
  (Rolf Gustafson impotriva
  
  Suediei,
  pct. 48),
• un comitet responsabil cu solutionarea disputelor forestiere
  (Argyrou si altii impotriva
  
  Greciei,
  pct. 27).

2. 
   
   Gradul de jurisdictie
   

127. Art. 6 § 1 nu obliga statele contractante sa infiinteze curti de apel sau de casatie. Cu toate acestea, un stat care a infiintat instante de acest tip are obligatia sa se asigure ca justitiabilii beneficiaza de garantiile fundamentale prevazute de art. 6 § 1
     [Platakou impotriva Greciei,
     pct. 38; Zubac
     
     impotriva Croatiei
     (MC), pct. 80]:

• Aprecierea
  in concreto:
  modul in care se aplica art. 6 § 1 depinde totu si de particularitatile procedurilor de apel  si de casatie. Conditiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decat pentru un apel
  [Levages Prestations Services impotriva Frantei,
  pct. 45; Zubac
  
  impotriva Croatiei
  (MC), pct. 82].
• Aprecierea
  in globo:
  trebuie sa se ia in considerare totalitatea procedurilor in ordinea juridica interna
  [Levages Prestations Services impotriva Frantei,
  pct. 45; Zubac impotriva Croatiei
  
  (MC), pct. 82]. In consecinta, o instanta superioara sau suprema poate, in anumite cazuri, redresa incalcarea initiala a unei dispozitii a Conventiei [De Haan impotriva Tarilor de Jos,
  
  pct. 54;
  mutatis mutandis,
  Zubac impotriva Croatiei
  (MC), pct. 123].

128. Imperativele de flexibilitate  si eficienta, pe deplin compatibile cu protectia drepturilor omului, pot justifica interventia in prealabil a organismelor administrative sau profesionale  si,
     a fortiori,
     a organismelor jurisdictionale care nu respecta in toate privintele cerintele art. 6
     (Le Compte, Van
     
     Leuven si De Meyere impotriva Belgiei,
     pct. 51). Nu se produce o incalcare a Conventiei daca procedura in fata acestor organisme a facut obiectul unui „control ulterior al unui organism judiciar cu deplina jurisdictie", care ofera garantiile prevazute de acest articol
     (Zumtobel impotriva Austriei,
     pct. 29-32;
     Bryan impotriva Regatului Unit,
     pct. 40).
129. In mod similar, atributia de a se pronunta in jurisdictii ordinale sau mixte nu incalca in sine Conventia. Cu toate acestea, Conventia impune cel putin existenta unuia din urmatoarele doua sisteme: fie organele jurisdictionale mentionate indeplinesc ele insele cerintele art. 6 § 1, fie nu, dar fac obiectul unui control ulterior „al unui organism judiciar cu deplina jurisdictie", care ofera garantiile prevazute de art. 6 § 1
     (Albert si Le Compte impotriva Belgiei,
     pct. 29; Gautrin si altii impotriva Frantei,
     
     pct. 57; Fazia Ali impotriva Regatului Unit, pct. 75).
130. 
     Astfel, Curtea a reiterat in mod constant faptul ca art. 6 § 1 impune transmiterea deciziilor luate de autoritatile administrative care nu indeplinesc ele insele cerintele acestei prevederi spre controlul ulterior „al unui organism judiciar cu deplina jurisdictie"
     (Ortenberg impotriva Austriei,
     pct. 31)
     
     
     ^[25]
     
     
     .
     

3. 
   Controlul jurisdictiei depline
   

131. Singurul care se califica pentru denumirea „instanta" in sensul art. 6 § 1 este un organism care beneficiaza de jurisdictie deplina
     (Beaumartin impotriva Frantei,
     pct. 38). Astfel, art. 6 § 1 impune instantelor judecatore sti un control judiciar efectiv
     (Obermeier impotriva Austriei,
     pct. 70). Exercitarea deplinei jurisdictii de catre o instanta presupune sa nu renunte la niciuna din componentele functiei de a judeca
     (Chevrol impotriva Frantei,
     pct. 63).
132. Art. 6 § 1 impune in principiu un recurs in cadrul caruia instanta sa aiba competenta de a analiza toate problemele de fapt  si de drept pertinente pentru litigiul asupra caruia este sesizata
     (Terra
     
     Woningen B.V. impotriva Tarilor de Jos,
     pct. 52; Sigma Radio Television Ltd impotriva Ciprului, pct. 151157). Aceasta implica in special ca judecatorul trebuie sa aiba competenta sa analizeze punct cu punct asupra fiecaruia din capetele de cerere ale reclamantului pe fond, fara a refuza sa examineze pe vreunul din ele,  si sa ofere motive clare pentru respingerea lor. In ceea ce prive ste faptele, judecatorul trebuie sa fie in masura sa ii reexamineze pe cei mentionati in apelul reclamantului
     (Bryan impotriva
     
     Regatului Unit,
     pct. 44-45).
133. Principiul jurisdictiei depline a fost temperat in repetate randuri de jurisprudenta Curtii, care ii confera adesea o interpretare flexibila, in special in cauzele de drept administrativ, in care competenta instantei de apel a fost restransa ca urmare a naturii tehnice a obiectului litigiului
     [Chaudet impotriva
     
     Frantei,
     pct. 37; Al-Dulimi si Montana Management Inc. impotriva Elvetiei (MC), pct. 130].
134. Intr-adevar, in sistemele juridice ale statelor membre, exista domenii juridice specializate (de exemplu, in domeniul dezvoltarii urbane  si rurale) in care judecatorul are o competenta limitata in privinta faptelor - dar poate anula decizia administratiei pe motiv de deducere arbitrara sau irationala a faptelor. Art. 6 nu impune sa se ofere acces la un nivel de jurisdictie care sa substituie opinia autoritatii administrative cu opinia sa (a se vedea, de exemplu, in domeniul amenajarii rurale,
     Zumtobel impotriva Austriei,
     pct. 31-32,  si al urbanismului, Bryan impotriva Regatului Unit, pct. 44-47; al protectiei mediului, Alatulkkila si altii impotriva Finlande, pct. 52; al reglementarii jocurilor de noroc,
     Kingsley impotriva Regatului Unit
     (MC), pct. 32;  si, pentru o trimitere la jurisprudenta, Fazia Ali
     
     impotriva Regatului-Unit,
     pct. 75-78].
135. Hotararea Fazia Ali impotriva Regatului Unit privea sfera de aplicare limitata a controlului jurisdictional al unei decizii administrative in domeniul asistentei sociale, in ceea ce prive ste cazarea familiilor fara adapost. Cauza privea o schema care avea ca obiectiv sa ofere cazare persoanelor fara domiciliu, care acoperea o multitudine de cazuri mici,  si care avea drept scop sa acorde, intr-o maniera economica  si echitabila, un sprijin cat mai important persoanelor aflate in dificultate. Potrivit Curtii, in cazul in care o ancheta rezonabila a faptelor a fost deja realizata la nivel administrativ, art. 6 § 1 nu impune ca un control jurisdictional din partea instantelor nationale sa implice neaparat o redeschidere completa a dosarului, cu o noua audiere a martorilor.
136. Jurisprudenta a stabilit criterii pentru a evalua daca se realizeaza controlul „jurisdictiei depline" in sensul Conventiei
     (Sigma Radio Television Ltd impotriva Ciprului,
     pct. 151-157). Astfel, pentru a evalua daca organul jurisdictional exercita un control suficient, trebuie luate in considerare urmatoarele trei criterii combinate:

■
Obiectul deciziei criticate:

ⁿ


daca decizia administrativa se pronunta asupra unei simple chestiuni de fapt, controlul judecatorului va fi mai extins doar daca este vorba despre un domeniu specializat, care necesita competente tehnice specifice;

ⁿ


sistemele existente in Europa limiteaza, in general, competenta judecatorului in materie de control al faptelor, dar nu-l impiedica sa anuleze decizia din diverse motive. Acest fapt nu este pus la indoiala de jurisprudenta.

• Metoda folosita pentru a ajunge la aceasta decizie: care au fost garantiile procedurale prezentate in fata autoritatii administrative contestate?

ⁿ


Daca reclamantul a dispus deja, in stadiul administrativ prealabil, de garantii procedurale care sa indeplineasca seria cerintelor art. 6, se poate justifica controlul jurisdictional ulterior invocat
[Bryan impotriva Regatului Unit,
pct. 46-47; Holding si

Barnes PLCimpotriva Regatului Unit
(dec.)].

• Continutul litigiului, inclusiv mijloacele de apel, atat cele dorite, cat  si cele reale
  (Bryan
  
  impotriva Regatului Unit,
  pct. 45):

ⁿ


Hotararea trebuie sa permita examinarea punct cu punct a fiecareia din solicitarile reclamantului pe fond, fara a le respinge pe vreuna din ele,  si sa ofere motive clare pentru respingerea lor. In ceea ce prive ste faptele, judecatorul trebuie sa le reexamineze pe cele care sunt principale in recursul reclamantului. Astfel, daca reclamantul ridica numai problema mijloacelor procedurale, nu poate repro sa in continuare judecatorului ca nu s-a pronuntat asupra faptelor
(Potocka si altii impotriva

Poloniei,
pct. 57).

137. Astfel, de exemplu, refuzul unei instante de a se pronunta in mod independent asupra anumitor aspecte de fapt cruciale pentru solutionarea litigiului cu care a fost sesizata ar putea constitui o incalcare a art. 6 § 1
     (Terra Woningen B.V. impotriva Tarilor de Jos,
     pct. 53-55). Situatia este similara daca instanta nu are competenta asupra problemei centrale a litigiului
     (Tsfayo impotriva Regatului
     
     Unit,
     pct. 48). Intr-adevar, in astfel de situatii, ceea ce este decisiv pentru rezultatul cauzei nu face obiectul unui control jurisdictional separat.
138. In cazul in care un mijloc de apel este considerat valabil, instanta care efectueaza controlul jurisdictional trebuie sa fie in masura sa anuleze decizia atacata  si sa emita ea insa si o noua decizie, sau sa retrimita cauza in fata aceluia si organ sau a altui organ judecatoresc
     [Kingsley impotriva
     
     Regatului Unit
     (MC), pct. 32  si 34].
139. In cazul in care faptele au fost stabilite de administratie in cadrul unei proceduri cvasijudiciare care respecta cateva din cerintele art. 6 § 1, daca nu exista nicio contestatie cu privire la materialitatea faptelor astfel stabilite, nici cu privire la deductiile emise din aceste fapte de catre administratie, iar judecatorul a tratat punct cu punct toate celelalte mijloace de apel ale justitiabilului, controlul exercitat de instanta de apel este considerat ca avand o intindere suficienta in raport cu art. 6 § 1
     (Bryan impotriva Regatului-Unit,
     pct. 44-47).
140. Exemple de organisme judiciare care nu au fost considerate ca bucurandu-se de „jurisdictie deplina":

• o instanta administrativa care nu poate examina decat daca autoritatile administrative s-au folosit de puterea lor discretionara intr-un mod compatibil cu obiectul  si scopul legii (Obermeier impotriva Austriei, pct. 70);
• o instanta care se pronunta in apel asupra deciziilor instantelor disciplinare ale ordinelor profesionale, fara a avea puterea de a evalua proportionalitatea dintre eroarea comisa  si sanctiune
  (Diennet impotriva Frantei,
  pct. 34, cu privire la colegiul medicilor; Merigaud
  
  impotriva Frantei,
  pct. 69, cu privire la colegiul expertilor in geometrie);
• o Curte constitutionala care nu se poate pronunta asupra procedurii criticate decat din punct de vedere al conformitatii cu Constitutia, care nu ii permite sa examineze toate faptele cauzei
  (Zumtobel impotriva Austriei,
  pct. 29-30);
• - Consiliul de Stat (Conseil d'Etat), care, potrivit propriei jurisprudente, este obligat sa urmeze avizul ministrului pentru a solutiona problema aplicabilitatii tratatelor, care i-a fost adresata, adica al unei autoritati externe, care tine de puterea executiva, fara a supune acest aviz unei critici sau unei dezbateri in contradictoriu. Interpunerea autoritatii ministeriale, care a fost decisiva pentru rezultatul procedurii jurisdictionale in contencios, nu se preta la un recurs din partea reclamantei, care nu a avut nici posibilitatea de a solicita ca elementele de raspuns ale ministrului sa fie examinate
  (Chevrol impotriva Frantei,
  pct. 81-82).

141. Dimpotriva, cerintele art. 6 § 1 au fost indeplinite in cauzele urmatoare:

• Chaudet impotriva Frantei:
  Consiliul de Stat s-a pronuntat in cadrul unui recurs pentru abuz de putere, atat in prima, cat  si in ultima instanta. Chiar daca nu era in masura sa substituie decizia sa celei a Consiliului medical al Aviatiei civile, din dosar a reie sit ca avea capacitatea sa examineze toate motivele invocate de reclamanta, in fapt  si in drept,  si sa examineze toate probele din dosarul medical, pe baza concluziilor tuturor rapoartelor medicale discutate de parti. Curtea a concluzionat ca a fost examinata cauza reclamantei respectandu-se cerintele impuse de art. 6 § 1 (pct. 37-38).
• Zumtobel impotriva Austriei:
  Curtea a decis ca instanta administrativa austriaca a indeplinit cerintele prevazute de art. 6 § 1 in ce prive ste problemele care nu tineau in mod exclusiv de puterea discretionara a administratiei  si ca instanta a examinat motivele de fond, punct cu punct, fara sa fi fost in vreun fel constransa sa- si decline competenta de a raspunde sau de a examina anumite fapte (pct. 31-32 - a se vedea, de asemenea, Ortenberg impotriva
  
  Austriei,
  pct. 33-34; Fischer impotriva Austriei, pct. 34).
• McMichael impotriva Regatului Unit:
  in aceasta cauza, ordonanta emisa de
  Sheriff Court
  care a declarat un copil adoptabil a facut obiectul unui recurs in fata
  Court of Session.
  Cea din urma avea jurisdictie deplina in acest sens: instanta se bazeaza de regula pe constatarile de fapt ale
  Sheriff,
  dar nu are obligatia sa procedeze astfel. Aceasta poate, dupa caz, sa colecteze ea insa si elementele de proba sau sa trimita cauza in fata
  Sheriff,
  dandu-i instructiuni cu privire la modul de a proceda (pct. 66). In continuare,
  Sheriff Court,
  pronuntandu-se ca o instanta de apel impotriva deciziilor Comisiei pentru protectia copiilor, are, de asemenea, jurisprudenta deplina, putand examina atat fondul cat  si neregulile de procedura pretinse (pct. 82);
• Potocka si altii impotriva Poloniei:
  aria de competenta a Curtii Supreme Administrative, definita de Codul de procedura administrativa, era limitata la controlul legalitatii deciziilor administrative in litigiu. Cu toate acestea, avea, de asemenea, capacitatea de a anula o decizie in totalitate sau in parte, in cazul in care se stabilea ca nu au fost respectate cerintele procedurale de echitate in cadrul procedurii care a dus la adoptarea deciziei. Rationamentul urmat de Curtea Suprema Administrativa demonstreaza ca, in realitate, a examinat cauza in ceea ce prive ste oportunitatea. De si Curtea Suprema Administrativa putea limita analiza sa la a constata deficientele formale  si materiale ale cererii reclamantilor pentru a confirma deciziile in litigiu, instanta a examinat toate pretentiile reclamantilor pe fond, punct cu punct, fara a se vedea constransa sa- si decline competenta de a raspunde sau de a examina faptele relevante. Instanta a emis o hotarare atent motivata, iar argumentele reclamantilor care erau importante pentru rezultatul cauzei au facut obiectul unei control aprofundat. Astfel, controlul Curtii Supreme Administrative a avut o intindere suficient de mare pentru a indeplini cerintele art. 6 § 1 din Conventie (pct. 56-59).

4. 
   
   
   Executarea hotararilor judecatore sti
   

1. Dreptul de a pune de indata in aplicare o hotarare judecatoreasca definitiva  si obligatorie

142. Art. 6 § 1 protejeaza punerea in aplicare a hotararilor judecatore sti definitive  si obligatorii ( si nepunerea in aplicare a hotararilor care pot fi supuse controlului celor mai inalte instante
     (Ouzounis
     
     si altii impotriva Greciei,
     pct. 21).
143. Astfel, dreptul la executarea deciziilor judiciare definitive  si cu caracter obligatoriu, indiferent de tipul jurisdictiei, face parte integranta din „dreptul la o instanta"
     [Hornsby impotriva Greciei,
     pct. 40;
     Scordino impotriva Italiei (nr. 1)
     (MC), pct. 196]. In caz contrar, garantiile art. 6 § 1 din Conventie ar fi lipsite de orice efect util
     (Bourdov impotriva Rusiei,
     pct. 34  si 37).

137. „Dreptul la o instanta" protejeaza, de asemenea, executarea masurilor provizorii luate in a steptarea adoptarii unei decizii definitive
(Sharxhi si altii impotriva Albaniei,
pct. 92). Astfel, demolarea unei cladiri rezidentiale, in pofida masurilor provizorii adoptate de instantele nationale, constituie o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie (pct. 94-97).

144. Dreptul la executarea deciziilor judiciare are  si mai multa importanta in contextul contenciosului administrativ
     (Sharxhisi altii impotriva Albaniei,
     pct. 92). Intr-adevar, prin introducerea unei actiuni in anulare in fata celei mai inalte jurisdictii administrative a statului, justitiabilul dore ste nu doar anularea actului in litigiu, ci, mai ales, eliminarea efectelor acestuia.
145. Protectia efectiva a justitiabilului  si restabilirea legalitatii implica a sadar obligatia administratiei de a executa hotararea
     (Hornsby impotriva Greciei,
     pct. 41; Kyrtatos impotriva Greciei, pct. 31-32).
146. Astfel, daca o intarziere in executarea unei hotarari definitive poate fi justificata in anumite circumstante, ar trebui sa nu fie de natura sa afecteze dreptul justitiabilului la punerea acesteia in aplicare
     (Bourdov impotriva Rusiei,
     pct. 35-37).
147. Astfel inteleasa, executarea hotararii trebuie sa fie completa, perfecta  si nu partiala
     (Matheus
     
     impotriva Frantei,
     pct. 58; Sabin Popescu impotriva Romaniei, pct. 68-76)  si nu poate fi impiedicata, anulata sau intarziata in mod excesiv
     [Immobiliare Saffi impotriva Italiei
     (MC), pct. 74].
148. Refuzul unei instante de grad inferior de a tine seama de o hotarare a unei instante de grad superior care poate conduce la anulari succesive in cadrul unei singure  si aceleia si proceduri - ar fi, de asemenea, contrar art. 6 § 1
     (Turczanik impotriva Poloniei,
     pct. 49-51).
149. Un termen de executare nerezonabil de lung al unei hotarari obligatorii poate implica o incalcare a Conventiei. Caracterul rezonabil al unui termen trebuie apreciat in special in functie de complexitatea procedurii de executare, de comportamentul reclamantului  si al autoritatilor competente  si de valoarea  si natura reparatiei acordate de instanta
     (Ra'ilian impotriva Rusiei,
     pct. 31).
150. De exemplu, Curtea a considerat ca, prin neadoptarea, timp de mai mult de cinci ani, a masurilor necesare in vederea conformarii la hotararea judecatoreasca definitiva  si executorie, in speta, autoritatile nationale au privat dispozitiile art. 6 § 1 din Conventie de orice efect util
     (Hornsby
     
     impotriva Greciei,
     pct. 45).
151. Intr-o alta cauza, un termen general de 9 luni pentru executarea unei hotarari de catre administratie nu a fost considerat nerezonabil, pe fondul circumstantelor relevante ale cauzei
     (Moroko
     
     impotriva Rusiei,
     pct. 43-45).
152. Curtea a concluzionat o incalcare a dreptului la instanta garantat de art. 6 § 1 ca urmare a refuzului autoritatilor, timp de aproximativ 4 ani, de a asigura forta publica pentru executarea unui ordin de evacuare a unui chiria s
     (Lunari impotriva Italiei,
     pct. 38-42),  si ca urmare a suspendarii executarii mai mult de 6 ani - care a rezultat dintr-o interventie ulterioara a legiuitorului, care a contestat decizia cu privire la evacuarea unui chiria s
     [Immobiliare Saffi impotriva Italiei
     (MC), pct. 70  si 74].
153. O persoana care a obtinut o creanta impotriva statului in urma unei proceduri judiciare nu este obligata sa angajeze ulterior o procedura separata pentru a obtine executarea fortata
     [Bourdov
     
     impotriva Rusiei (nr. 2),
     pct. 68; Sharxhi si altii impotriva Albaniei, pct. 93]. Le revine autoritatilor statului
     (Iavorivskaia impotriva Rusiei,
     pct. 25) obligatia de a garanta executarea unei hotarari pronuntate impotriva statului, incepand cu data la care hotararea in cauza devine obligatorie  si executorie
     [Bourdov impotriva Rusiei (nr. 2),
     pct. 69]. Rezulta ca plata cu intarziere a sumelor datorate reclamantului prin procedura executarii silite nu reprezinta o solutie pentru refuzul prelungit al autoritatilor nationale de a se conforma hotararii  si nu constituie reparatie adecvata
     [Scordino
     
     impotriva Italiei (nr. 1)
     (MC), pct. 198].
154. Desigur, persoanele interesate care detin o creanta impotriva statului in temeiul unei hotarari ar putea fi obligate sa efectueze anumite demersuri procedurale care sa permita sau sa accelereze executarea hotararii. Obligatia creditorilor de a coopera nu depa se ste insa ceea ce este strict necesar  si nu exonereaza administratia de obligatiile sale
     [Bourdov impotriva Rusiei (nr. 2),
     pct. 69].
155. In plus, atitudinea autoritatilor de a impune reclamantului un avans al taxelor pentru deschiderea procedurii de executare a unei hotarari obligatorii in favoarea sa, fara a tine seama de lipsa de finante a acestuia, impune asupra partii interesate o povara excesiva. Ii limiteaza dreptul de acces la instanta pana in punctul in care acest drept este atins in insu si fondul sau
     (Apostol impotriva
     
     Georgiei,
     pct. 65).
156. Justitiabilul nu trebuie sa fie privat de dreptul de a beneficia, intr-un termen rezonabil, de rezultatul hotararii definitive prin care i s-a acordat o reparatie pentru daunele suferite
     (Bourdov
     
     impotriva Rusiei,
     pct. 35) sau o locuinta
     (Teteriny impotriva Rusiei,
     pct. 42), indiferent de complexitatea procedurilor de executare a statului sau de sistemul bugetar al acestuia. Statul nu poate invoca dificultati financiare, nici lipsa unor alte resurse pentru a justifica neexecutarea hotararii
     [Bourdov impotriva Rusiei,
     pct. 35; SARL Amat-G si Mebaghichvili impotriva Georgiei, pct. 47; Scordino
     
     impotriva Italiei (nr. 1)
     (MC), pct. 199]. Statul nu poate invoca lipsa de locuinte sociale pentru a explica neexecutarea unei hotarari
     [Prodan impotriva Moldovei,
     pct. 53; Tchokontio Happi impotriva Frantei,
     
     pct. 50; Bourdov impotriva Rusiei (nr. 2), pct. 70].
157. Termenul necesar autoritatilor pentru a executa o hotarare care dispune plata unei sume de bani trebuie sa se calculeze de la data la care aceasta a devenit definitiva  si executorie pana la data platii indemnizatiei acordate de instanta. Un termen de 2 ani  si o luna pentru plata unei sume acordata de instanta este
     a priori
     incompatibil cu cerintele Conventiei, cu exceptia circumstantelor care il pot justifica
     [Bourdov impotriva Rusiei (nr. 2),
     pct. 73-76, pct. 83].
158. In plus, argumentul intemeiat pe autonomia autoritatilor locale in dreptul national este inoperant, avand in vedere principiul responsabilitatii internationale a statului in raport cu Conventia
     (Societe de gestion du port de Campoloro si Societe fermiere de Campoloro impotriva Frantei,
     pct. 62).
159. Trebuie sa se faca o distinctie intre creantele detinute
     impotriva administratiei statului
     [Bourdov
     
     impotriva Rusiei (nr. 2),
     pct. 68-69, 72  si urm.]  si cele detinute
     impotriva unei persoane fizice,
     intrucat intinderea obligatiei statului in raport cu Conventia variaza in functie de calitatea partii debitoare.
160. In cazul in care hotararea a fost pronuntata impotriva
     administratiei publice,
     persoana care a obtinut o hotarare impotriva acestuia nu are obligatia de a initia o procedura separata pentru a obtine executarea silita. In fapt, in opinia Curtii, nu este oportun a-i cere unei persoane care a obtinut o creanta contra statului in urma unei proceduri judiciare sa initieze ulterior o procedura de executare silita pentru a obtine o reparatie
     (Metaxas impotriva Greciei,
     pct. 19; Koukalo impotriva Rusiei,
     
     pct. 49). Este suficient sa notifice in mod corespunzator autoritatea statului implicata
     (Akachev
     
     impotriva Rusiei,
     pct. 21) sau sa efectueze anumite demersuri procedurale de natura formala
     (Kosmidis si Kosmidou impotriva Greciei,
     pct. 24).
161. Atunci cand debitorul este o
     persoana fizica,
     responsabilitatea nu poate fi angajata din cauza neplatii unei creante executorii ca urmare a insolventei unui debitor „privat"
     [Sanglier impotriva
     
     Frantei,
     pct. 39; Ciprova impotriva Republicii Cehe (dec.); Cubanit impotriva Romaniei (dec.)]. Cu toate acestea, statele au obligatia pozitiva de a pune in aplicare un sistem eficient, atat in practica, cat  si in drept, care sa asigure executarea hotararilor definitive intre persoanele de drept privat
     (Fouklev
     
     impotriva Ucrainei,
     pct. 84). Responsabilitatea statului poate fi angajata in cazul in care autoritatile publice implicate in procedurile de executare nu dau dovada de diligenta cuvenita sau, mai mult, impiedica executarea
     (ibidem,
     pct. 67). Masurile adoptate de autoritatile nationale in vederea executarii trebuie sa fie adecvate  si suficiente pentru a asigura executarea: Ruianu impotriva
     
     Romaniei,
     pct. 66 - tinand seama de obligatiile ce le revin in calitate de depozitari ai fortei publice in materie de executare
     [ibidem,
     pct. 72-73; Sekul impotriva Croatiei (dec.), pct. 54-55].
162. Prin neluarea de masuri pentru a sanctiona lipsa de cooperare a unei terte parti (private) cu autoritatile investite cu puterea de executare a hotararilor judecatore sti definitive  si executorii, autoritatile nationale au privat prevederile art. 6 § 1 de orice efect util
     (Pini si altii impotriva Romaniei,
     
     pct. 186-188, in ceea ce prive ste plasarea intr-o institutie privata a doi copii care a impiedicat, pentru mai mult de 3 ani, executarea deciziilor de adoptie a acestora din urma).
163. Nu e mai putin adevarat ca, din moment ce statul a luat toate masurile prevazute de lege pentru a asigura executarea unei hotarari de catre o persoana de drept privat, refuzul debitorului de a executa obligatia nu este imputabil statului
     (Fociac impotriva Romaniei,
     pct. 74  si 78).
164. 
     In fine, dreptul fiecarei persoane la instanta protejeaza  si dreptul de acces la procedura de executare, adica dreptul de a initia o astfel de procedura
     (Apostol impotriva Georgiei,
     pct. 56).
     

2. Dreptul de a nu repune in discutie o decizie judecatoreasca definitiva

165. Astfel, dreptul la un proces echitabil trebuie sa fie interpretat in lumina principiului preeminentei legii, unul dintre elementele fundamentale fiind principiul securitatii raporturilor juridice
     (Okyay si altii
     
     impotriva Turciei,
     pct. 73). In consecinta, solutia definitiva data litigiului de instante nu mai poate fi pusa in discutie
     [Brumarescu impotriva Romaniei
     (MC), pct. 61; Agrokompleks impotriva Ucrainei,
     
     pct. 148].
166. Intr-adevar, un sistem judiciar marcat de posibilitatea existentei unor repuneri in discutie in mod permanent  si a unor anulari repetate ale hotararilor definitive incalca art. 6 § 1
     (Sovtransavto Holding
     
     impotriva Ucrainei,
     pct. 74, 77  si 82, in ceea ce prive ste procedura
     protestului
     prin care pre sedintele Curtii Supreme de Arbitraj  si procurorul general sau adjunctii acestora dispuneau de puterea discretionara de a ataca o hotarare definitiva printr-un recurs in anulare).
167. Astfel de repuneri in discutie sunt inadmisibile, fie ca vin din partea judecatorilor, fie din partea membrilor puterii executive
     (Tregoubenko impotriva Ucrainei,
     pct. 36) sau a autoritatilor nejudiciare
     (Agrokompleks impotriva Ucrainei,
     pct. 150-151).
168. 
     O hotarare definitiva nu poate fi repusa in discutie decat in circumstante cu caracter substantial  si de necontestat, ca de exemplu, o eroare judiciara
     (Riabykh impotriva Rusiei,
     pct. 52; a se vedea, de asemenea, Vardanyan si Nanushyan impotriva Armeniei, pct. 70,  si a se compara cu cauza Trapeznikov
     
     si altii impotriva Rusiei,
     in care procedura reexaminarii, aplicata la cererea partilor, nu a adus atingere principiului securitatii juridice, pct. 39-40).
     

3. Recunoa sterea reciproca si executarea hotararilor pronuntate in strainatate sau in Uniunea Europeana

169. Nu este compatibila cu cerintele de la art. 6 § 1 din Conventie o decizie de executare a unei hotarari straine
     (exequatur)
     adoptate fara ca nicio posibilitate de a denunta in mod eficient caracterul inechitabil al procesului care a condus la acea hotarare, in statul de origine sau in statul solicitat. Curtea a aplicat intotdeauna principiul general potrivit caruia instanta investita cu o cerere de recunoa stere  si executare a unei hotarari straine poate da curs acesteia numai dupa ce a efectuat un anumit control in privinta deciziei in cauza in lumina garantiilor unui proces echitabil, intensitatea acestui control putand varia in functie de natura cauzei
     (Pellegrini impotriva Italiei,
     pct. 40).
170. 
     Cauza Avotins impotriva Letoniei (MC) privea executarea unei decizii pronuntate intr-un alt stat membru al Uniunii Europene. In aceasta cauza, jurisprudenta Curtii referitoare la prezumtia de protectie echivalenta a drepturilor fundamentale in cadrul Uniunii Europene (cunoscuta sub numele de „prezumtia
     Bosfor")
     a fost aplicata, pentru prima data, mecanismelor de recunoa stere reciproca bazate la randul lor pe principiul increderii reciproce intre statele membre ale Uniunii Europene. Era in discutie executarea in Letonia a unei hotarari pronuntate in Cipru in absenta debitorului. Curtea a stabilit principiile generale in materie  si a indicat conditiile in care poate fi rasturnata prezumtia (a se vedea, in special, pct. 115-117). Aplicand aceste principii, Curtea nu a constatat nicio vadita insuficienta a protectiei drepturilor fundamentale de natura sa rastoarne prezumtia de protectie echivalenta.
     

1. 
   Constituirea potrivit legii
   

171. Avand in vedere principiul statului de drept, inerent in sistemul Conventiei, o „instanta" trebuie sa fie intotdeauna constituita „potrivit legii", in caz contrar fiind lipsita de legitimitatea necesara intr- o societate democratica pentru a audia cauzele persoanelor de drept privat
     [Lavents impotriva
     
     Letoniei,
     pct. 81; Biagioli impotriva San Marino (dec.), pct. 71].
172. Expresia „potrivit legii" se refera nu doar la temeiul juridic al insa si existentei instantei, ci  si la respectarea de catre instanta a normelor specifice dupa care se conduce
     (Sokourenko si Strygoun
     
     impotriva Ucrainei,
     pct. 24). Legalitatea unei instante trebuie neaparat sa acopere  si componenta sa
     [Buscarini impotriva San Marino
     (dec.)]. Practica constand in a prelungi tacit mandatul judecatorilor pe o perioada nedeterminata de la expirarea mandatului lor legal pana la noua desemnare a fost considerata contrara principiului unei „instante constituite potrivit legii"
     (Oleksandr Volkov impotriva
     
     Ucrainei,
     pct. 151). Procedurile privind desemnarea judecatorilor nu ar trebui sa fie transferate la nivel de practica interna
     (ibidem,
     pct. 154-156). Inlocuirea unui judecator trebuie sa fie, de asemenea, lipsita de arbitrar
     [Biagioli impotriva San Marino
     (dec.), pct. 77-78  si pct. 80, pentru cazul specific al unei tari  si al unei instante de mici dimensiuni].
173. „Legea" la care face referire art. 6 § 1 nu este, prin urmare, doar legislatia referitoare la stabilirea  si competenta organismelor judiciare, ci  si orice alta dispozitie de drept intern a carei neconformitate determina participarea unuia sau mai multor judecatori in cazuri ilegale
     (DMD Group, A.S., impotriva
     
     Slovaciei,
     pct. 59). Este vorba in special de dispozitii referitoare la independenta instantei  si durata mandatului membrilor sai, precum  si la impartialitate  si existenta unor garantii procedurale
     (Gurov
     
     impotriva Moldovei,
     pct. 36).
174. Nerespectarea de catre o instanta a dispozitiilor de drept intern implica in principiu o incalcare a art. 6 § 1
     (DMD Group, A.S., impotriva Slovaciei,
     pct. 61). Prin urmare, Curtea este competenta sa se pronunte asupra respectarii normelor de drept intern cu privire la acest punct. Insa, avand in vedere principiul general potrivit caruia este in primul rand de competenta instantelor nationale inse si de a interpreta dreptul intern, Curtea considera ca nu trebuie pusa la indoiala evaluarea acestora decat in cazul unei incalcari flagrante a legii
     [ibidem; Biagioli impotriva San Marino
     (dec.), pct. 75]. O instanta care, fara nici o explicatie, i si depa se ste competenta pe care o are in mod obi snuit nerespectand in mod deliberat legea nu este o „instanta constituita potrivit legii" in procedura in cauza
     (Sokourenko si
     
     Strygoun impotriva Ucrainei,
     pct. 27-28). Astfel, nu este „instanta constituita potrivit legii" o instanta suprema care, in loc sa se limiteze la competenta sa de a casa cu retrimitere sau de a o anula, prevazuta in dreptul intern, examineaza fondul cauzei in locul instantei competente
     (Aviakompaniya A.T.I., ZAT
     
     impotriva Ucrainei,
     pct. 44).
175. Introducerea termenilor „constituita potrivit legii" in art. 6 § 1 are drept scop sa previna ca organizarea sistemului judiciar sa nu fie lasata la discretia puterii executive  si sa asigure ca acest domeniu este reglementat de o lege a Parlamentului
     [Biagioli impotriva San Marino
     (dec.), pct. 74;
     Savino si altii impotriva Italiei,
     pct. 94].
176. In tarile care au un sistem de drept codificat, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lasata la discretia autoritatilor judiciare. Acest lucru nu exclude posibilitatea de a li se recunoa ste o anumita putere de interpretare a legislatiei nationale in materie
     (ibidem)
     .
177. 
     Delegarea de puteri in probleme referitoare la organizarea judiciara este acceptabila in masura in care aceasta posibilitate face parte din dreptul intern al statului, inclusiv in dispozitiile relevante ale Constitutiei
     (ibidem)
     .