Cerere acordare a daunelor materiale si morale, perioada privarii de libertate in mod nelegal

La stabilirea prejudiciului trebuie avute in vedere o serie de criterii, cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care acestea au fost lezate si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia materiala si familiala, profesionala si sociala.

Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii, apare necesar ca cel ce pretinde daune morale sa produca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile nepatrimoniale ocrotite prin Constitutie i-au fost afectate prin masura preventiva ilegala si pe cale de consecinta sa se poata proceda la o evaluare a despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejudiciul, acestea neputand excede notiunii de „satisfactie echitabila” consacrata de practica Curtii Europene in aplicarea art.5 din CEDO.

In materia daunelor morale, principiul repararii integrale a prejudiciului nu poate avea decat un caracter aproximativ, fapt explicabil in raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate banesc. Prin urmare, trebuie evaluata despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial include o doza apreciabila de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanta prejudiciului moral sub aspectul importantei valorii morale lezate. Acest cuantum nu presupune stabilirea „pretului” suferintelor fizice si psihice ale reclamantului, ci inseamna aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si implicatiile acestora pe toate planurile vietii sale sociale.

Consideram ca interpretarea dispozitiilor art. 504 alin final nu este cea dorita de legiuitor deoarece textul de lege se circumscrie prevederilor din Cap.4 din codul de procedura penala care reglementeaza „REPARAREA PAGUBEI MATERIALE SAU A DAUNEI MORALE IN CAZUL CONDAMNARII PE NEDREPT SAU AL PRIVARII ORI RESTRANGERII DE LIBERTATE IN MOD NELEGAL” ceea ce inseamna ca legiuitorul a vrut sa acopere orice situatie in care ar interveni restrangerea libertatii unei persoane in mod nelegal. Prin urmare, este fortat sa interpretam ca textul este aplicabil doar in situatia in care a intervenit a numai prescriptia faptei pentru ca in acest caz ar insemna sa acceptam golirea de continut a institutiei prescriptiei in materie penala pentru alte situatii, de pilda, caz celei de fata.

Cat priveste principiul inviolabilitatii drepturilor si libertatilor fundamentale, ca principiu de ordin constitutional(intern) si ca principiu de drept comunitar (extern), instanta de fond nu analizeaza sustinerile titularului cererii raportate la art. 5 CEDO, nefacand nici o referire la posibilitatea statului de a restrange temporar drepturi si libertati cetatenesti si daca o asemenea masura era justificata sub raport obiectiv si rezonabila in raport de datele concrete ale spetei.

Cum materia dreptului penal este o stiinta exacta, apreciem ca legiuitorul, daca ar fi inteles sa restranga domeniul prescriptiei numai la fapta ar fi facut-o intr-un mod explicit si exact, iar nu printr-o afirmatie de ordin general. Or, tocmai aceasta afirmatie de ordin general vine sa se armonizeze cu prevederile CEDO care reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale precum si cu prevederile constitutionale, asa cum vom arata in continuare. Curtea apreciaza ca si in absenta unor dispozitii exprese in codul de procedura penala care sa oblige la despagubiri, o asemenea actiune nu poate fi respinsa prin denegare de dreptate, pe motiv ca legea nu prevede sau situatia dedusa judecatii nu poate fi incadrata intr-un text de lege care sa o reglementeze expres, in acest sens fiind si dispozitiile art. 5 alin 3 din NCPC.

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova, la data de 24.01.2014, sub nr. 2234/215/2014, reclamantul F.D. a solicitat obligarea paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 50 000 lei, reprezentand daune morale si materiale pentru perioada in care a fost privat de libertate in mod nelegal, respectiv 28.02.2012-19.07.2012 si la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin sentinta penala nr. 3564/27.08.2002, pronuntata de Judecatoria Craiova in dosar nr. 14433/2002, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea a doua infractiuni prevazute de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208209 lit. a, g, i Cod penal, iar in temeiul dispozitiilor art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate pe durata de incercare de 5 ani.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel Ministerul Public iar prin Decizia penala nr. 1015/10.12.2002, pronuntata in dosar nr. 9456/P/2002 a fost admis apelul cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, aplicand dispozitiile art. 64,71 Cod penal, urmand sa execute pedeapsa de 3 ani inchisoare cu executare.

A sustinut reclamantul ca in aceasta perioada se afla in Spania impreuna cu familia, fara sa aiba la cunostinta ca pe numele sau a fost emis Mandatul European de arestare nr. 26/06.03.2009, iar la 14.10.2009 a fost emis Mandatul de urmarire internationala nr. 30/2009.

A aratat reclamantul ca mandatul european de arestare a fost transmis prin difuzare, acesta neavand efect intreruptiv de prescriptie a executarii pedepsei si, ca urmare, a formulat in anul 2011 o cerere prin care a solicitat sa se constate ca fiind prescrisa executarea pedepsei aplicata prin sentinta penala nr. 3564/27.08.2002, definitiva prin Decizia penala nr. 1015/10.1.2001, avand in vedere ca in cauza erau indeplinite conditiile prevazute de art. 126 lit. b Cod penal si pana la acea data nu s-a inceput procedura extradarii active.

Prin sentinta penala nr. 1656/16.06.2011, pronuntata in dosar nr. 12417/215/2011, Judecatoria Craiova a respins contestatia iar Tribunalul Dolj a mentinut hotararea instantei de fond, pronuntand decizia penala nr. 473/23.09.2011.

A sustinut reclamantul ca, ulterior a fost retinut de catre organele de politie din Spania, care dupa o perioada de arest la domiciliu, l-au trimis in Romania la 28.02.2012, unde a fost incarcerat desi se implinise termenul de prescriptie a executarii pedepsei la 10.12.2010, motivat de faptul ca avea un mandat de executare al pedepsei de 3 ani.

A aratat ca la 28.03.2012 a formulat o noua cererea avand ca obiect contestatie la executare, cerere inregistrata la Judecatoria Craiova sub nr. 7500/215/2012, solicitand instantei, ca in baza art. 461 Cod procedura penala si art. 126 lit. b Cod penal, sa se constate intervenita prescriptia executarii pedepsei de 3 ani inchisoare.

Aceasta contestatie a fost respinsa prin sentinta penala nr. 1591/18.05.2012 iar prin Decizia penala nr. 389/19.07.2012 a fost admis recursul, a casat hotararea de fond, si in faza de rejudecare a dispus admiterea contestatiei la executare, intrucat in cauza a intervenit prescriptia executarii pedepsei, anularea mandatului european de arestare nr. 26/06.03.2009 si a mandatului de urmarire internationala nr. 30/14.10.2009.

A sustinut reclamantul ca, faptul ca a fost retinut in baza unui mandat a carei executare se prescrisese inca de la 10.12.2010 a produs o suferinta enorma atat lui cat si familiei sale si, mai mult, in perioada in care a fost privat de libertate atat el cat si familia sa nu au avut posibilitatea sa- si onoreze obligatiile contractuale ce rezultau din conventia incheiata cu banca din Spania privind creditul contractat pentru cumpararea unei locuinte si si-a pierdut locul de munca..

In drept si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 504 alin 4 Cod procedura penala, art. 505 Cod procedura penala si art. 506 Cod procedura penala.

In faza de regularizare, la solicitarea instantei, reclamantul a depus la dosar inscrisurile doveditoare.

La 02.04.2014 intimata a formulat intampinare, invocand exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Craiova si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

In ceea ce priveste exceptia necompetentei materiale, parata a aratat ca actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana indreptatita, potrivit art. 504 Cod procedura penala, pentru obtinerea repararii pagubei, persoana indreptatita se poate adresa tribunalului in a carui circumscriptiei domiciliaza.

In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiunea, a sustinut parata ca, potrivit dispozitiilor art. 48 alin 3 din Constitutie, statul raspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, insa actiunea pentru repararea prejudiciului trebuie formulata in termen de 18 luni de la data ordonantei de achitare sau a ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, conform dispozitiilor art. 506 Cod procedura penala.

Or, a aratat paratul, reclamantul a formulat cererea ce a fost inregistrata pe rolul instantei la 23.01.2014, depasind termenul legal de 18 luni.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, apreciaza paratul ca acestea nu se stabilesc doar in functie de aprecierile subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relative la implicatiile pe care masurile restrictive penale ar fi avut asupra evolutiile starii de sanatate si asupra capacitatii sau posibilitatii de a presta activitati generatoare de venituri materiale.

A sustinut paratul ca, niciuna dintre sustinerile reclamantului nu este dovedita cu probe, simpla afirmatie a acestuia nu face dovada ca prejudiciul creat se datoreaza masurii nelegale asupra sa, sau a fost generat de imprejurari cu totul straine de sustinerile acestuia, reclamantul nu a depus nici un act din care sa rezulte ce venituri obtine,obligatiile contractuale pe care sustine ca le avea la o banca din Spania, daca avea calificare in aceasta meserie, daca avea contract de munca legal cu banca la care sustine ca isi desfasura activitatea.

A aratat paratul ca prejudiciul suferit de reclamant trebuie sa fie real, cert si dovedit, la stabilirea prejudiciului trebuie avute in vedere o serie de criterii, cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care acestea au fost lezate si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia materiala, familiala, profesionala si sociala.

In drept a invocat dispozitiile art. 205-208 Noul Cod procedura civila.

Prin sentinta civila nr.7991/02.06.2014, pronuntata de Judecatoria Craiova, in dosarul nr.2234/215/2014, a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Craiova.

S-a declinat competenta de solutionare a actiunii in pretentii formulata de reclamantul Fota Dumitru, in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, in favoarea Tribunalului Dolj

Dupa parcurgerea procedurii prealabile reglementata de Noul Cod procedura civila, s-a fixat termen de judecata la data de 02.06.2014, cu citarea partilor, iar la acest prim termen de judecata,verificand competenta potrivit art. 131 Cod procedura civila, instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art.506 alin.3 din codul de procedura penala din 1968, actiunea pentru repararea pagubei in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii sau restrangerii de libertate in mod nelegal, persoana indreptatita se poate adresa tribunalului in a carui circumscriptie domiciliaza,chemand in judecata civila statul,aceste dispozitii regasindu-se si in art.541 alin.3 din actualul cod de procedura penala.

Instanta a constatat ca in cauza sunt incidente dispozitiile art.129 alin.2 pct. 2 NCPC, potrivit cu care necompetenta este de ordine publica in cazul incalcarii competentei materiale, cand procesul este de competenta unei instante de alt grad, situatie in care se va dispune declinarea judecarii cauzei in favoarea Tribunalului Dolj, caruia i se va inainta dosarul cauzei spre competenta solutionare intrucat normele de competenta in aceasta materie sunt de ordine publica.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 9557/63/2014.

In baza art. 201 alin 4, 5 CPC s-a dispus fixarea primului termen de judecata la data de 19 09 2014, pentru cand au fost citate partile, termen la care s-a incuviintat proba cu inscrisurile mentionate si atasate cererii de chemare in judecata, insa a fost respinsa cererea reclamantului privind propunerea unor probe noi, in completare, intrucat legiuitorul a prevazut posibilitatea de a propune probe peste termen numai in situatia in care impiedicarea de a le propune in termen se datoreaza unui motiv obiectiv, iar nu unuia subiectiv ori pasivitatii ce a determinat neprocurarea lor in timp util.

La acelasi termen de judecata, dupa punerea prealabila in discutia partilor a
exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune
invocata prin intampinare, aceasta a fost respinsa ca neintemeiata.

Tribunalul Dolj prin sentinta civila nr.439 de la 24 octombrie 2014 a respins actiunea formulata de reclamantul F D, domiciliat in Goiesti, judetul Dolj, in contradictoriu cu paratul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul in Bucuresti, str. Apolodor, nr.17, sector 5.

Pentru a se pronunta astfel Tribunalul a retinut ca prin sentinta penala nr. 3564/27 08 2002, pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 14433/2002, reclamantul F D a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea a doua infractiuni prevazute de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208-209 lit. a, g, i Cod penal, iar in temeiul dispozitiilor ar 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate pe durata de incercare de 5 ani.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel Ministerul Public, iar prin
decizia penala nr. 1015/10.12.2002, pronuntata in dosarul nr. 9456/P/2002,
a fost admis apelul cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, facandu-se aplicarea dispozitiilor art. 64,71 Cod penal, urmand ca reclamantul
sa execute pedeapsa de 3 ani inchisoare cu executare.

In baza acestei decizii, pe numele reclamantului F D a fost emis Mandatul european de arestare nr. 26/06.03.2009, iar la 14.10.2009 a fost emis Mandatul de urmarire internationala nr. 30/2009.

La data de 28.03.2012 reclamantul a formulat contestatie la executare, inregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova sub nr. 7500/215/2012, solicitand instantei, ca in baza art. 461 Cod procedura penala si art. 126 lit. b Cod penal, sa se constate intervenita prescriptia executarii pedepsei de 3 ani inchisoare.

Initial aceasta contestatie a fost respinsa prin sentinta penala nr. 1591/18.05.2012, insa, urmare a exercitarii caii de atac, prin decizia penala nr. 389/19.07.2012 a Tribunalului Dolj a fost admis recursul, a fost casata hotararea instantei de fond, si, in rejudecare, s-a dispus admiterea contestatiei la executare, intrucat in cauza a intervenit prescriptia executarii pedepsei, anularea mandatului european de arestare nr. 26/06.03.2009 si a mandatului de urmarire internationala nr. 30/14.10.2009.

La data pronuntarii deciziei penale nr. 389/19.07.2012, prin care s-a dispus anularea mandatului european de arestare nr. 26/06.03.2009 si a mandatului de urmarire internationala nr. 30/14.10.2009, s-a nascut dreptul material al reclamantului la actiunea pentru repararea pagubei. Ca urmare, la acest moment a inceput sa curga termenul de prescriptie a dreptului la actiune, care nu poate fi altul decat cel de 18 luni, reglementat de dispozitiile art. 506 din Codul de procedura penala de la 1968, in vigoare la acea data. Nu poate fi luat in considerare termenul de prescriptie de 6 luni, prevazut de art. 541 din NCPC, intrucat aceste dispozitii legale au intrat in vigoare abia la data de 01. 02. 2014, ele neputand retroactiva; in ce priveste normele care reglementeaza conditiile prescriptiei, care au caracterul unor norme de drept substantial, este aplicabila regula tempus regit actum.

Actiunea de fata a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 24.01.2014,
fiind expediata prin posta la 20 01 2014, astfel ca de la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti definitive de anulare a mandatelor de arestare emise pe numele reclamantului, respectiv
19.07.2012,
pana la aceasta data nu s-a implinit termenul de prescriptie de 18 luni, iar reclamantul a formulat actiunea pentru repararea pagubei in interiorul termenului de 18 luni prevazut de lege.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a avut in vedere ca temeiul de drept al actiunii reclamantului il constituie dispozitiile art. 504 alin 4 Cod procedura penala, art. 505 Cod procedura penala si art. 506 Cod procedura penala.

Cum procesul pendinte a inceput anterior intrarii in vigoare a noului Cod de procedura penala, in cauza sunt aplicabile dispozitiile legii vechi.

Procesul civil, fiind un proces al intereselor private, este guvernat de principiul disponibilitatii, reclamantul fiind cel care fixeaza cadrul procesual in toate elementele sale: parti, obiect, temei juridic, iar instanta de judecata este tinuta sa il respecte.

Potrivit art. 504 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala, are dreptul la repararea pagubei, persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate, ori careia i s-a restrans libertatea, in mod nelegal.

Privarea sau restrangerea de libertate trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala, sau de incetare a urmarii penale pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j.

Astfel, alineatul 3 al art. 504 Cod procedura penala prevede cinci moduri in care se poate stabili privarea nelegala de libertate, si anume: 1) ordonanta procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate; 2) ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j); 3) hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, 4) prin hotarare definitiva de achitare; 5) hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin.

^{1 lit}

. j).

Or, niciuna dintre aceste situatii nu se regaseste in cauza de fata.

Art. 504 Cod procedura penala mai prevede, in alin 4, ca are dreptul la repararea pagubei persoana care a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

Asadar, textul legal stabileste ca sunt indreptatite la repararea pagubei in temeiul acestor dispozitii speciale numai
persoanele private de libertate dupa ce a intervenit prescriptia faptei,
nu si persoanele private de libertate dupa ce a intervenit prescriptia
executarii pedepsei,
cum este situatia in speta.

Cu alte cuvinte, situatia de fapt din cauza de fata nu se incadreaza in ipoteza cuprinsa in norma speciala ce constituie temeiul de drept al actiunii reclamantului, aceea a privarii de libertate dupa ce a intervenit prescriptia faptei.

impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul F.D. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea apelului a aratat ca prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova la data de 24.01.2014 sub numarul 2234/215/2014, a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea intimatului-parat Statul Roman prin Ministerul

Finantelor Publice la plata sumei de 50.000 lei reprezentand daune morale si materiale, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

Arata ca in motivarea cererii a invederat instantei de fond ca prin sentinta penala nr.3564/27.08.2002 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr.14433/2002, apelantul - reclamant a fost condamnat la pedeapsa de 3ani inchisoare pentru savarsirea a doua infractiuni prevazute de art. 26 Cod penal raportat la art. 208, 209 lit. a, g, i, Cod penal, iar in temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate pe durata termenului de incercare de 5 ani.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova, iar Tribunalul Dolj prin decizia penala nr.1015/10.12.2002 pronuntata in dosarul nr.9456/P/2002, a admis apelul cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, aplicand dispozitiile art.64, 71 Cod penal, urmand ca acesta sa execute pedeapsa de 3 ani inchisoare cu executare.

Arata ca in perioada in care se afla in Spania impreuna cu familia sa, pe numele apelantului- reclamant F.D., s-a emis Mandatul european de arestare nr.26/06.03.2009 iar la data de 14.10.2009 a fost emis Mandatul de urmarire internationala nr. 30/2009.

Intrucat, mandatul european de arestare nr. 26/2009 a fost transmis prin difuzare, acesta neavand efect intreruptiv de prescriptie a executarii pedepsei, apelantul a formulat in anul 2011 o cerere prin care a solicitat sa se constate ca fiind prescrisa executarea pedepsei aplicate prin sentinta penala 3564/27.08.2002 a Judecatoriei Craiova, definitiva prin decizia penala 1015/10.12.2002 pronuntata de catre Tribunalul Dolj, avand in vedere ca in cauza erau indeplinite conditiile prevazute de art. 126 lit. b Cod penal iar pana la aceea data nu se incepuse procedura extradarii active.

Analizand contestatia la executare formulata, Judecatoria Craiova prin Sentinta penala nr. 1656/ 16.06.2011 pronuntata in dosarul nr. 12417/215/2011, a respins contestatia iar Tribunalul Dolj, in calea de atac a recursului a mentinut hotararea instantei de fond pronuntand in acest sens sentinta penala nr. 473/23.09.2011.

Ulterior, la data de 28.02.2012 a revenit in Romania desi se implinise termenul de prescriptie a executarii pedepsei la data de 10.12.2010, a fost retinut de catre organele de politie de pe aeroport, motivat de faptul ca are un mandat de executare a pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 3564/27.08.2002 a Judecatoriei Craiova, ramasa definitiva la data de 10.12.2002 prin decizia penala nr. 1015 pronuntata de Tribunalul Dolj.

La data de 28.03.2012, apelantul a formulat o alta cerere avand ca obiect „contestatie la executare", cererea fiind inregistrata la Judecatoria Craiova sub nr. 7500/215/2012, prin care a solicitat instantei ca in baza art. 461 Cod procedura penala si art. 126 lit. b Cod penal, sa admita cererea si sa constate intervenita prescriptia executarii pedepsei de 3 ani inchisoare.

Prin Sentinta penala nr. 1591/18.05.2012 pronuntata de Judecatoria Craiova, a fost respinsa contestatia la executare iar in urma recursului declarat, Tribunalul Dolj, prin decizia penala nr.389/19.07.2012 a admis recursul, a casat hotararea instantei de fond si rejudecand, a dispus admiterea contestatiei la executare intrucat in cauza a intervenit prescriptia executarii pedepsei, anularea mandatului de executare a pedepsei, anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 4673/16.12.2002, retragerea mandatului european de arestare nr. 26/06.03.2009 si a mandatului de urmarire internationala nr. 30/14.10.2009.

De asemenea, apelantul-reclamant a invederat instantei de fond faptul ca, durata incarcerarii sale a fost de 4 luni si 20 de zile, incepand cu data de 28 februarie 2012 si pana la data de 19 iulie 2012 iar datorita faptului ca a fost retinut in baza unui mandat a carei executare se prescrisese inca din data de 10.12.2010, a produs o suferinta enorma atat apelantului cat si familiei sale, in aceasta perioada fiind expusi unui stres prelungit dar si unui soc psihic, avand in vedere ca a fost arestat in mod nelegal si nejustificat.

Mai mult decat atat, datorita arestarii sale nelegale si-a pierdut locurile de munca si implicit nu si-a mai putut achita ratele la banca pierzandu-si si locuinta.

Prin sentinta civila nr.7991 din data de 02.06.2014 pronuntata in Dosarul nr. 2234/215/2014, Judecatoria Craiova a admis exceptia necompetentei materiale invocata de catre parat si a declinat cauza spre solutionare Tribunalului Dolj.

Analizand actele si lucrarile dosarului nr.9557/63/2014 Tribunalul Dolj, desi a retinut aceeasi stare de fapt ca si cea descrisa de catre el, a respins in mod netemeinic si nelegal actiunea formulata.

Considera ca sentinta civila apelata, pronuntata de catre Tribunalul Dolj este netemeinica si nelegala fiind nemotivata, intrucat asa cum rezulta din analiza acesteia, instanta de fond constatat in mod gresit faptul ca, privarea de libertate a sa dupa ce a intervenit prescriptia executarii pedepsei, nu se incadreaza in cazurile prevazute de lege si fara a motiva in vreun fel solutia dispusa in cauza s-a limitat la a mentiona in cuprinsul acesteia dispozitiile art. 504 din codul de procedura penala anterior.

Practic hotararea instantei de fond este data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii fata de intreaga situatie de fapt deoarece prin sentinta atacata, Tribunalul Dolj in mod eronat a respins actiunea formulata considerand ca „in cauza nu se regaseste niciuna dintre situatiile prevazute de dispozitiile art. 504 alin. 3 din vechiul cod de procedura penala".

Ori, in speta, in situatia in care s-ar admite faptul ca nu sunt incidente dispozitiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedura penala anterior, deoarece apelantul nu detine o hotarare de achitare sau o ordonanta a procurorului dintre cele prevazute de textul aratat, avand in vedere ca in cererea de chemare in judecata a fost invocata si incidenta art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in raport de acest temei juridic, instanta era obligata sa stabileasca daca prevederile Conventiei sunt aplicabile raportului juridic dedus judecatii din punct vedere ratione temporis, iar in caz afirmativ sa puna in discutie indeplinirea conditiilor textului mentionat, cat si fundamentarea raspunderii pentru daunele materiale si morale solicitate.

Avand in vedere ca instanta de fond nu a procedat in acest mod si fara sa intre in cercetarea fondului a respins actiunea formulata, fiind astfel incalcat principiul rolului activ al judecatorului reglementat de dispozitiile procedurale civile cat si principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, lipsindu-l in acest fel pe apelantul-reclamant de dreptul la un proces echitabil...a cauzei sale, de catre o instanta...care va hotari...asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil.”.

Mai mult decat atat, instanta de fond a apreciat gresit si cu privire la admisibilitatea cererii prin raportare la dispozitiile art. 504 alin. 4 din vechiul cod de procedura penala, considerand ca „textul legal stabileste ca sunt indreptatite la repararea pagubei in temeiul acestor dispozitii speciale numai persoanele private de libertate dupa ce a intervenit prescriptia faptei, nu si persoanele private de libertate dupa ce a intervenit prescriptia executarii pedepsei", cum este situatia in speta de fata.

Astfel, din analiza dispozitiilor art. 504 alin. 4 vechiul cod d procedura penala raportat la dispozitiile art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (dispozitii legale invocate de catre apelantul reclamant in cuprinsul cererii introductive), se desprinde concluzia potrivit careia, dreptul la despagubiri in situatia lipsirii nelegale de libertate este garantat iar conditionarea acordarii de despagubiri face referire doar la existenta unei arestari nelegale.

Prin urmare, are dreptul la repararea pagubei suferite si persoana care a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia executari pedepsei, situatie in care se afla apelantul-reclamant F.D.

Ori, in acest context, autoritatile nationale sunt cele care trebuie sa faca dovada motivelor temeinice care justifica privarea de libertate a unei persoane si in nici un caz sarcina probei nu incumba persoanei arestate pe nedrept (jurisprudenta CEDO, cauza Ilijcov c. Bulgariei).

Avand in vedere faptul ca arestarea apelantului-reclamant a fost dispusa dupa ce in cauza a intervenit prescriptia executarii pedepsei, care s-a implinit la data de 10.12.2010, ar fi trebuit sa conduca la concluzia ca acest aspect contravine dispozitiilor art. 5 din Conventie si pe cale de consecinta, instanta de fond trebuia sa admita cererea formulata si sa oblige intimatul-parat la repararea prejudiciului cauzat de eroarea judiciara. De altfel, acelasi gen de eroare judiciara a determinat si prima condamnare a Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cazul Pantea c. Romaniei, prin hotararea din data de 3 iunie 2003.

De asemenea, considera ca instanta a incalcat si dreptul la aparare al subscrisei intrucat a respins toate probatoriile solicitate prin cererea de chemare in judecata fara sa motive in vreun fel respingerea tuturor probatoriilor.

Considera ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de lege iar situatia sa se incadreaza in cazurile limitativ prevazute de dispozitiile Codului Penal anterior privind repararea pagubei materiale sau a daunei morale provocate ca urmare a lipsirii sale de libertate in conditiile in care se prescrisese executare pedepsei.

Practic prin inscrisurile depuse si probatoriile solicitate a facut dovada pagubei suferite, reprezentand imposibilitatea de a incasa un venit lunar conform pregatirii sale profesionale de la data arestarii si pana la data reangajarii, faptul ca si-a pierdut locuinta, precum si dreptul la daunele morale suferite de el si de familia sa.

Dreptul la despagubire este justificat si de durata procedurii, care nu a fost una rezonabila fiind nevoie de formularea a doua contestatii la executare pentru a se constata prescrierea executarii pedepsei care intervenise deja la data de 10.12.2010, asa cum a constatat si Tribunalul Dolj prin Decizia Penala nr. 389/2012 situatie fata de care arestarea sa dupa aceasta data este in mod evident nelegala.

Perioada de arest din tara, de 4 luni si 20 de zile, a avut repercusiuni negative asupra vietii private a sa, pe plan profesional si social, ceea ce a dus si la o incalcare a art. 8 din Conventia Europeana aspecte pe care instanta de fond nu le-a analizat, hotararea fiind si nemotivata.

De altfel instanta de fond nu a analizat nici faptul dovedit cu inscrisuri ca la momentul la care a fost arestat in Spania ca urmare a mandatului european emis prin difuzare de autoritatile din Romania, dupa promovarea primei contestatii la executare moment la care executarea pedepsei era deja prescrisa, avand in derulare un credit ipotecar incheiat cu Banca Castilla la Mancha, in valoare 52.229,80 Euro folosit pentru cumpararea unei locuinte pentru el si familia sa.

Ca urmare a arestarii sale nelegale, familia compusa din sotie: fiice minore a fost in imposibilitate de a mai realiza venituri pentru a putea achita ratele la acest credit, banca procedand la executarea silita a sa prin executarea ipotecii asupra casei in care locuieste familia sa.

Ulterior dupa eliberarea sa, cu toate eforturile facute pentru reesalonare a creditului in incercarea de a-si salva casa, banca nu acceptat o reesalonare intrucat procedase deja la declararea scadentei anticipate a creditului si la punerea in executare a imobilului care constituia singura locuinta a sa si a familiei sale.

De altfel, la momentul arestarii sale nelegale, conform Raportului de vechime de munca eliberat de Guvernul Spaniei - Ministerul Muncii Asigurarilor sociale, el figura in situatia de angajat in sistemul Asigurarilor sociale timp de 2.283 de zile (6 ani, 3 luni si 2 zile).

Din Rezolutia cu privire la recunoasterea anularii inregistrarii in sistemul de asigurari sociale eliberata de Ministerul Muncii si Asigurarile sociale din Spania reiese ca a fost scos din evidentele de platitor la asigurarile sociale (angajat) la data de 29.02.2012 ca urmare a arestarii sale la data de 28.02.2012 fapt ce demonstreaza indubitabil ca la momentul arestarii sale nelegale era angajat si realiza venituri inregistrate la autoritatile spaniole.

In aceste conditii este evident si dovedit prejudiciul material suferit de el, iar instanta de fond nu a motivat in niciun fel de ce a inlaturat toate apararile sale.

In ceea ce priveste daunele morale, suferintele sale si ale familie sale (sotia si 2 fiice minore) sunt dovedite cu acte medicale pe care instanta a refuzat sa le primeasca la dosar alaturi de toate probatoriile solicitate de noi in acest fel incalcandu-i dreptul la aparare.

Desi prin cererea de chemare in judecata a solicitat proba cu inscrisuri si desi in cursul procesului a solicitat sa i se incuviinteze si sa i se permita sa depuna la dosar in scop probator mai multe inscrisuri care provin de la autoritatile din Spania, instanta a refuzat in mod nejustificat aceste solicitari.

Principiul garantarii dreptului la aparare este de ordin constitutional, fiind consacrat prin art. 24 al Legii fundamentale si depaseste interesul partilor intrucat respectarea sa tinde la aflarea adevarului in procesul civil, incalcarea lui atragand casarea hotararii.

Fata de respingerea nejustificata a probatoriului solicitat, considera ca a fost incalcat dreptul la aparare prevazut in Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Considera ca, asa cum a aratat si in actiunea introductiva, cazul care ii da dreptul la repararea pagubei si care se regaseste in speta este acela care vizeaza privarea de libertate in mod nelegal dupa ce a intervenit prescriptia executarii pedepsei si nu acela de tergiversare a procesului penal sau a arestarii preventive - asa cum reiese din considerentele hotararii apelate.

De asemenea, jurisprudenta CEDO a statuat faptul ca legea prevede ca o persoana are dreptul la repararea pagubei suferite daca a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia executarii pedepsei, situatie in care se afla „iar autoritatile nationale sunt cele trebuie sa faca dovada motivelor temeinice care justifica privarea de libertate a unei persoane si in niciun caz sarcina probei nu incumba persoanei arestate pe nedrept (jurisprudenta CEDO, cauza Ilijkov c. Bulgariei)".

Fata de toate aceste aspecte, considera ca apelul formulat este intemeiat, motiv pentru care solicita admiterea acestuia.

In sprijinul cererii intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si martori.

Fata de cele de mai sus solicita:

1. in temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedura penala, admiterea apelului si desfiintarea Sentintei civile nr. 439 din data de 24 octombrie 2014 ca fiind nelegala si netemeinica;
2. admiterea cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata si sa se dispuna obligarea intimatului-parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 50.000 lei reprezentand daune morale si materiale, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 27.02.2015 intimata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova a depus intampinare, solicitand respingerea apelului si mentinerea hotararii instantei de fond ca fiind temeinica si legala pentru urmatoarele considerente :

Prin motivele de apel formulate reclamantul apelant critica solutia instantei de fond care a apreciat ca situatia de fapt nu se incadreaza in norma speciala ce constituie temeiul de drept al cererii formulate, aceea a privarii de libertate dupa ce a intervenit prescriptia.

Apreciaza ca in mod corect instanta de fond a retinut ca dispozitiile art.504 Cod procedura penala - prevede la alin 4, ca are dreptul la repararea pagubei persoana care a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

In temeiul acestor dispozitii, numai persoanele private de libertate dupa ce a intervenit prescriptia faptei, si nu persoanele private de libertate dupa ce a intervenit prescriptia executarii pedepsei, cum este cazul in speta de fata, sunt indreptatite la repararea pagubei.

Temeiul de drept invocat de reclamant il reprezinta dispozitiile art. 504 Cod procedura penala, text de lege unde se mentioneaza in mod expres care sunt cazurile care dau dreptul la repararea pagubei: "Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.

Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.

Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita,dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare, sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art.10 alin. 1 lit. j).

Are drept la repararea pagubei suferite si persoana care a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei."

Curtea Constitutionala a admis ca anumite infractiuni, prin gravitatea lor si prin reactia publica la savarsirea lor, pot da nastere unui pericol pentru ordinea publica care sa justifice arestarea preventiva, cel putin pentru o perioada de timp .

Alaturi de conditiile prevazute de dispozitiile legale ale art. 148 Cod procedura penala care justifica masura arestarii preventive analizate prin prisma jurisprudentei Curtii Europene a

Drepturilor Omului, este necesara respectarea drepturilor persoanei in raport de care se va analiza legalitatea masurii de privare de libertate..

Respectarea acestui criteriu se impune, pentru motivul ca suma de bani acordata cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie sa fie justa, echitabila si nu exagerata, tinandu-se cont de criteriul gravitatii prejudiciului moral. Apreciind in concret gravitatea prejudiciului moral, in materia acordarii daunelor morale se poate spune ca un prejudiciu moral grav este atunci cand consta in alterarea grava a integritatii fizice sau mentale a persoanei vatamate, a capacitatii sale de munca, sau atunci cand este extrem de importanta valoarea morala careia i se aduce atingere.

Apelantul-reclamant apreciaza ca instanta de fond a incalcat dreptul sau la aparare intrucat a respins toate probatoriile solicitate prin cererea de chemare in judecata.

Dispozitiile art.425, alin.(1) lit. b Cod procedura civila nu se refera doar la necesitatea redactarii motivelor de fapt si de drept care „au format convingerea instantei”, sau a celor care au inlaturat cererile partilor.

Prin urmare, instanta trebuie sa se refere in motivare la toate capetele de cerere formulate si la considerentele pentru care s-au respins unele cereri, sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut prin actiune si asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretentiilor ridicate de parti.

Aceasta nu inseamna insa ca instanta trebuie sa raspunda si la toate argumentele folosite de parti pentru sustinerea pretentiilor lor.

Cu toate acestea motivarea trebuie sa fie deopotriva in stricta concordanta cu masurile luate de instanta prin dispozitiv, scopul motivarii fiind tocmai acela de a fundamenta si explica masurile adoptate de instanta. Motivarea trebuie sa fie „pertinenta, completa, intemeiata, omogena, concreta, convingatoare si accesibila „ sau ca ea trebuie sa fie clara si simpla, precisa, concisa si ferma, sa aiba putere de convingere, sa se infatiseze intr-o asemenea maniera incat sa corespunda imperativelor logicii.

Aceasta inseamna ca motivele invocate de instanta nu trebuie sa fie contradictorii sau dubitative, ele trebuie sa ofere partilor si instantelor de control judiciar o inlantuire logica a faptelor si regulilor de drept pe baza carora s-a ajuns la concluzia prezentata in dispozitiv.

Un alt aspect criticat prin motivele de apel formulate este acela ca instanta de fond nu s-a pronuntat in ceea ce priveste prejudiciul moral

Instanta de fond nu a analizat acest capat de cerere deoarece in considerentele hotararii a retinut ca in cauza cererea nu se incadreaza in norma de drept invocata, respectiv art. 504 cp, in cauza intervenind prescriptia executarii pedepsei, nu a executarii faptei asa cum prevede textul de lege.

Considera ca fiind indeplinite conditiile cerute de lege si in consecinta solicita instantei de apel sa constate ca are dreptul la acordarea de despagubiri morale.

Apreciaza ca daunele morale nu se stabilesc doar in functie de aprecierile subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relative la implicatiile pe care masurile restrictive penale ar fi avut asupra evolutiei starii de sanatate si asupra capacitatii ori posibilitatii de a presta activitati generatoare de venituri materiale.

Reclamantul arata ca a fost privat de libertate pentru o perioada de 4 luni si 20 de zile, retinut in baza unui mandat a carei executare se prescrisese inca din 10.12.2010, fapt care a generat un prejudiciu moral semnificativ, in aceasta perioada fiind supus unui stres prelungit. Sub acest aspect apreciaza ca reclamantul trebuia sa dovedeasca faptul ca prin masura luata pe nedrept i-a fost lezata personalitatea umana peste limita normala ori reclamantul sa fie o personalitate in domeniul public, social sau artistic. Acest aspect nu se confirma in cauza de fata avand in vedere ca reclamantul nu se incadreaza in niciuna dintre aceste categorii.

In speta, pericolul social potential se apreciaza in raport de comportamentul inculpatului, reactia opiniei publice, rezonanta faptelor comise. in speta, pericolul social potential se apreciaza in raport de comportamentul inculpatului, reactia opiniei publice, rezonanta faptelor comise.

Nici una dintre aceste sustineri nu a fost dovedita cu probe, simpla afirmatie a acestuia nu face dovada ca prejudiciul creat se datoreaza masurii nelegale luate asupra sa, sau a fost generat de imprejurari cu totul straine de sustinerile sale.

Reclamantul nu a depus nici un act din care sa rezulte ce venituri obtinea din obligatiile contractuale pe care sustine ca le avea cu o banca din Spania, daca avea o calificare in aceasta materie, daca avea un contract de munca legal cu banca la care sustine ca isi desfasura activitatea.

De asemenea se impunea ca reclamantul sa faca dovada ca banca a recurs la executarea silita a imobilului in care locuia impreuna cu familia, care este motivul pentru care s-a ajuns la aplicarea unei astfel de masuri si daca acesta are legatura cu masura nelegala luata asupra reclamantului.

Stabilirea intinderii daunelor morale in cazul raspunderii statului pentru erori judiciare este netagaduit conditionata de respectarea principiului acordarii unei juste despagubiri.

Prin urmare, nu se poate analiza latura subiectiva a starii de fapt care a generat prejudiciul moral, atata timp cat nu avem la dispozitie criterii la care ne putem raporta cu privire la evaluarea impactului moral asupra celui care se considera indreptatit sa formuleze o astfel de cerere, nu poate fi justificata.

Astfel, potrivit ari. 1169 Cod civil: "Cel ce face o propunere inainte sa o dovedeasca, sarcina probei referitoare la existenta raspunderii civile victimei prejudiciului deoarece ea este aceea care reclama ceva in fata justitiei.

Raportat la textul de lege mai sus mentionat, apreciaza ca reclamantul trebuie sa faca dovada atat a prejudiciului cat si a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si a vinovatiei. Literatura de specialitate prevede ca nu va fi angajata raspunderea civila delictuala, daca fapta ilicita nu a cauzat un prejudiciu patrimonial. Prejudiciul suferit de reclamanti trebuie sa intruneasca conditiile prevazute pentru angajarea raspunderii civile delictuale: sa fie real, cert si dovedit.

Conform jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia Civila, respectiv Decizia civila nr. 4458 din 27 mai 2005, pronuntata in dosarul nr. 9924/2005, retine imprejurarea ca „la cuantificarea prejudiciului moral este de retinut ca supusa unor criterii legale de determinare.

La stabilirea prejudiciului trebuie avute in vedere o serie de criterii, cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care acestea au fost lezate si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia materiala si familiala, profesionala si sociala.

Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii, apare necesar ca cel ce pretinde daune morale sa produca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile nepatrimoniale ocrotite prin Constitutie i-au fost afectate prin masura preventiva ilegala si pe cale de consecinta sa se poata proceda la o evaluare a despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejudiciul, acestea neputand excede notiunii de „satisfactie echitabila” consacrata de practica Curtii Europene in aplicarea art. 5 din CEDO.

In materia daunelor morale, principiul repararii integrale a prejudiciului nu poate avea decat un caracter aproximativ, fapt explicabil in raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate banesc. Prin urmare, trebuie evaluata despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial include o doza apreciabila de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanta prejudiciului moral sub aspectul importantei valorii morale lezate. Acest cuantum nu presupune stabilirea „pretului” suferintelor fizice si psihice ale reclamantului, ci inseamna aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si implicatiile acestora pe toate planurile vietii sale sociale.

Astfel, instanta trebuie sa analizeze cererea reclamantului raportat la toate aceste criterii, in sensul ca nu este suficient sa analizeze numai consecintele negative ale aplicarii masurii nelegale, ci si legatura de cauzalitate dintre acestea si implicatiile acestora pe plan social si profesional.

Este de principiu de observat ca, diferit de situatia daunelor materiale cand intinderea lor se stabileste precis, matematic, pe baza probelor administrate in cauza, in cazul daunelor morale functioneaza reguli si criterii specifice diferite, intinderea acestor daune fiind determinata prin apreciere, in temeiul unei motivatii si a unor argumente ce trebuie clar exprimate. Desigur, argumentele si motivatia mentionate nu opereaza cu elemente matematice, precise, probate ca atare, ca in cazul daunelor materiale, ceea ce nu inseamna ca in materia daunelor morale functioneaza libera apreciere, fara o baza rationala de explicatie care sa dea si posibilitatea unui control, in sistemul legal al controlului judiciar.

Chiar daca cuantumul prejudiciul moral este lasat la aprecierea instantelor, fara a exista criterii precise si exacte de acordare, opineaza in sensul ca acest fapt nu justifica arbitrariul in procesul de cuantificare, si nici pronuntarea unei solutii cu incalcarea tuturor normelor de drept procesual referitoare la probatiune, criteriile de stabilire a daunelor fiind cel prevazut la art. 505 (1) Cod procedura penala.

Aceasta aptitudine a instantei de judecata trebuie exercitata in limitele analizarii de catre aceasta a unui probatoriu, pertinent si util cauzei, care sa dovedeasca cuantumul prejudiciului moral, si nu in lipsa acestuia, in ultima situatie, hotararea devenind susceptibila de a fi criticata sub aspectul legalitatii.

Aprecierea asupra cuantumului moral suferit de o persoana nu se poate face prin analogie cu alte situatii retinute in practica judiciara a instantelor nationale sau europene, pentru ca desi criteriile de analiza a prejudiciului moral sunt criterii obiective, evaluarea lor se face prin raportare la fiecare individ, perceptia consecintelor morale sau ale incalcarii drepturilor fundamentale fiind o chestiune care se verifica diferit de la o persoana la alta.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca in cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Conventiei, privind privarea nelegala de libertate, sunt intemeiate cererile de acordare a despagubirilor banesti privind prejudiciul produs victimei, material si moral pe perioada detentiei nelegale nu si pe perioada cat s-a derulat procesul.

Astfel, Statul Roman este tinut sa raspunda numai pentru prejudiciul creat pe perioada retinerii si arestarii preventive, pentru restul pretentiilor nu exista material probator, cu precizarea ca sarcina probei revine reclamantului.

In consecinta nu se pot acorda despagubiri pentru erorile judiciare savarsite pe perioada desfasurarii procesului penal, nici in faza de urmarire penala, nici in cea de judecata.

De asemenea, art. 504 Cod procedura penala circumscrie daunele morale si materiale la prejudiciile cauzate de eroarea judiciara, si nu la evenimente, fapte si lucruri ulterioare sau care exced erorii judiciare.

Derularea procesului penal reprezinta o cauza licita pentru care Statul nu poate fi tinut sa raspunda, indiferent de consecintele pe plan moral, fizic si psihic pe care procesul penal le-ar fi putut avea asupra reclamantului.

Sub acest aspect este de mentionat faptul ca cererea de chemare in judecata este nedovedita. Reclamantul intelege astfel sa redea in detaliu modalitatea de desfasurare a cauzelor in care s-a judecat, aspecte care nu au nici o relevanta in solutionarea prezentei cauze.

Invoca in acest sens decizia nr.4805/23.09.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 10979/118/2008 avand ca obiect cererea privind acordarea de despagubiri in temeiul art. 504 Cod procedura penala.

In consecinta, in raport de considerentele invocate mai sus solicita respingerea apelului formulat de reclamantul F.D., mentinerea ca temeinica si legala a sentintei civile nr.439/24.10.2014, iar pe fond respingerea actiunii.

Analizand sentinta apelata prin prisma criticilor invocate si apararilor formulate, in raport de dispozitiile art. 478-479 Noul Cod procedura civila apelul este nefondat, din urmatoarele considerente:

In cauza, apelantul reclamant a fost retinut la 28 februarie 2012 timp de patru luni si douazeci de zile, iar din actele depuse la dosar, fila 50-67, rezulta ca acesta a lucrat legal in Spania, contribuind la sistemul de asigurari sociale, pana la data retinerii avand un numar de 2283 zile lucrate, respectiv 6 ani, 3 luni si doua zile.

Din aceleasi inscrisuri (fil.66, dosar fond) rezulta ca fiica reclamantului, A.E., nascuta la 29 octombrie 2003 (act de nastere, fila 69, dosar fond), cu rezultate foarte bune la invatatura(documente, fila 62, dosar fond), urmare a retinerii nelegale a tatalui sau, respectiv a separarii de acesta, in februarie 2012, a suferit tulburari de anxietate si adaptare, incepand cu luna martie 2012 (conform raport medical, fila 66, dosar fond) si de asemenea mama sa, sotia reclamantului a prezentat tulburari de adaptare cu anxietate, urmare a retinerii sotului sau, potrivit celor inscrise in raportul medical (fila 64, dosar fond)

Din actele depuse la dosar, rezulta ca sotia reclamantului nu obtinea venituri (fila 72, dosar fond), ca acesta avea in intretinere doua minore in varsta de 8 si 9 ani (certificat de nastere, fila 68 si 69, dos. fond) fiind singurul intretinator al familiei.

Tot din actele depuse rezulta ca reclamantul avea un credit ipotecar de 52 229,80 euro, a carui procedura de executare s-a declansat, conform dosarului de executare intocmit de Banca Casstilla La Mancha nr. 0000162/2013(document tradus din limba spaniola, fila 49, dos fond). Cum, cu privire la aceasta suma, se constata ca nu este certa data si motivul contractarii, nici data la care au incetat platile ratelor si dobanzilor si nici motivul declansarii procedurii de executare si finalizarea acesteia, instanta nu va avea in vedere sustinerile reclamanului in sensul ca a pierdut casa pe care o contractase in Spania deoarece nu a mai putut plati ratele, urmare a arestarii sale si imobilul a fost executat, astfel ca, sub aspectul solicitarii daunelor materiale, cererea cu privire la acestea se va considera ca nedovedita.

In ceea ce priveste solicitarea de acordare a daunelor morale, Curtea are in vedere atat situatia de fapt, asa cum rezulta din economia dosarului, cat si motivele de fapt si de drept ale cererii in despagubiri formulate in prezenta cauza.

Astfel, retine ca apelantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei (in temeiul art. 81 Cod penal) prin sentinta penala nr. 3564/27 august 2002, iar prin decizia penala nr. 1015 pronuntata de tribunalul Dolj la 10 decembrie 2002 sentinta a fost modificata in sensul ca s-a facut aplicarea art. 64 si 71 Cod penal si s-a dispus executarea pedepsei cu privare de libertate.

Curtea, retine ca data de 06 martie 2009 pe numele apelantului de fata s-a emis Mandatul european de arestare nr. 26/2009, iar la data de 14 octombrie 2009 s-a emis Mandatul de urmarire internationala nr. 30/2009. Anterior emiterii celor doua mandate, apelantul se afla impreuna cu familia in Spania, termenul de prescriptie a executarii pedepsei implinindu-se la 10. 12. 2010, apelantul revenind in Romania la 28 februarie 2012, data la care a fost retinut de organele de politie pe aeroport in vederea punerii in aplicare a mandatului de executare a pedepsei de 3 ani, aplicata prin sentinta penala nr. 3564/27 august 2002.

In cauza, masura arestarii a fost contestata de apelant in fata Judecatoriei Craiova, care a apreciat-o ca legala, prin sentinta penala nr. 1591/18.05.2012 contestatia la executare fiind respinsa, iar in urma exercitarii caii de atac, Tribunalul Dolj, prin decizia penala nr. 389/19.07.2012 a admis recursul, a casat sentinta penala si in rejudecare a dispus admiterea contestatiei la executare constatand intervenita prescriptia executarii pedepsei si a dispus anularea celor doua mandate nr.26/2009 si nr.30/2009(european si respectiv de urmarire internationala).

Curtea, are in vedere ca reclamantul a solicitat generic, pentru retinerea nelegala, o suma totala in apel (motive, fila 3 dosar) de 50.000lei (cincizecimiilei), desi in actiunea de la fond a facut vorbire de aceeasi suma totala dar exprimata in moneda europeana, daune materiale si morale la un loc, fara a distinge cat anume reprezinta daunele morale si cat anume reprezinta daunele materiale, cerere intemeiata pe art. 504 Cod procedura penala care prevede posibilitatea repararii pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal si art. 5 CEDO potrivit cu care nimeni nu poate fi lipsit de libertate in mod nelegal (paragraf 1 lit. c), iar dreptul la despagubiri in situatia lipsirii de libertate in este garantat (paragraf 5).

Desi in considerentele pe fond rezulta ca tribunalul retine ca temeiul juridic al art. 504 Cod procedura civila nu poate fi incident in speta intrucat cauza nu se incadreaza in niciuna din situatiile prevazute de lege, iar in ceea ce priveste alin 4 din art. 504 instanta arata ca pentru a se retine incidenta acestui text de lege, ar fi trebuit sa intervina prescriptia faptei, iar nu prescriptia executarii pedepsei, pe exceptia prescriptiei, instanta de fond respinge aceasta exceptie a prescriptia dreptului la actiune prevazuta de art. 506 alin 2 c procedura penala, retinand ca actiunea a fost exercitata inlauntrul termenului de 18 luni, astfel ca, nu se poate retine exceptia si o respinge.

Consideram ca interpretarea dispozitiilor art. 504 alin final nu este cea dorita de legiuitor deoarece textul de lege se circumscrie prevederilor din Cap.4 din codul de procedura penala care reglementeaza „REPARAREA PAGUBEI MATERIALE SAU A DAUNEI MORALE IN CAZUL CONDAMNARII PE NEDREPT SAU AL PRIVARII ORI RESTRANGERII DE LIBERTATE IN MOD NELEGAL” ceea ce inseamna ca legiuitorul a vrut sa acopere orice situatie in care ar interveni restrangerea libertatii unei persoane in mod nelegal. Prin urmare, este fortat sa interpretam ca textul este aplicabil doar in situatia in care a intervenit a numai prescriptia faptei pentru ca in acest caz ar insemna sa acceptam golirea de continut a institutiei prescriptiei in materie penala pentru alte situatii, de pilda, caz celei de fata.

Cat priveste principiul inviolabilitatii drepturilor si libertatilor fundamentale, ca principiu de ordin constitutional(intern) si ca principiu de drept comunitar (extern), instanta de fond nu analizeaza sustinerile titularului cererii raportate la art. 5 CEDO, nefacand nici o referire la posibilitatea statului de a restrange temporar drepturi si libertati cetatenesti si daca o asemenea masura era justificata sub raport obiectiv si rezonabila in raport de datele concrete ale spetei.

Cum materia dreptului penal este o stiinta exacta, apreciem ca legiuitorul, daca ar fi inteles sa restranga domeniul prescriptiei numai la fapta ar fi facut-o intr-un mod explicit si exact, iar nu printr-o afirmatie de ordin general. Or, tocmai aceasta afirmatie de ordin general vine sa se armonizeze cu prevederile CEDO care reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale precum si cu prevederile constitutionale, asa cum vom arata in continuare. Curtea apreciaza ca si in absenta unor dispozitii exprese in codul de procedura penala care sa oblige la despagubiri, o asemenea actiune nu poate fi respinsa prin denegare de dreptate, pe motiv ca legea nu prevede sau situatia dedusa judecatii nu poate fi incadrata intr-un text de lege care sa o reglementeze expres, in acest sens fiind si dispozitiile art. 5 alin 3 din NCPC.

In exercitarea controlului judiciar asupra sentintei apelate, Curtea are in vedere ca, in principiu, dauna morala este definita ca fiind orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributele personalitatii (Rene Savatier, La theorie des obligations, Dalloz, 1967, p. 344). Jurisprudenta a lasat locul unor aprecieri rezonabile si echitabile de natura sa ofere o anumita satisfactie compensatorie pentru prejudiciul moral suferit.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare, ci este apreciat de instante in raport de consecintele negative suferite de catre cei implicati, de valorile morale lezate si masura in care le-a fost afectata situatia familiala sau profesionala.

Orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor strans legate de fiinta umana, cum sunt sanatatea, integritatea fizica, demnitatea, intimitatea vietii private si a oricaror alte drepturi cu caracter nepatrimonial.

Din perspectiva celor expuse anterior, Curtea apreciaza ca nu poate retine ca pertinente si intemeiate sub aspect textelor de lege invocate apararile formulate de intimati prin intampinarea depusa in apel, prin care, in principiu, s-a solicitat respingerea apelului cu motivarea ca in mod corect instanta de fond nu a supus analizei cererea de despagubiri morale data fiind imprejurarea ca aceasta nu se incadreaza pe temeiul juridic al art. 504 cod procedura penala.

Curtea are in vedere ca, in cauza, apelantul a fost lipsit de libertate in mod nelegal, asa cum s-a dovedit ulterior, astfel ca i s-au adus grave prejudicii atat de ordin patrimonial cat si nepatrimonial, apelantul nefiind chemat sa dovedeasca prejudiciul moral sub aspect valoric, acesta fiind doar obligat sa produca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte afectarea sa, de natura a duce la concluzia prejudicierii morale.

Insa, cuantificarea prejudiciului moral, este subordonata conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs partii lezate, reglementata prin art. 41 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Examinarea temeiniciei si legalitatii hotararii atacate, obliga instanta de control judiciar sa constate daca s-au respectat toate dispozitiile legale pentru judecarea actiunii; codul de procedura penala a reglementat dreptul de reparatie materiala insa nu a stabilit si modul de determinare a daunelor materiale si morale, astfel ca, normele codului civil contin dispozitii de principiu care sa permita interpretarea extensiva in analiza cererii de acordare a daunelor, titularul unei astfel de cereri nu trebuie sa dovedeasca prejudiciul moral sub aspect valoric, ci doar sa aduca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte afectarea sa de natura a conduce la concluzia prejudicierii sale morale.

Dreptul la viata, dreptul la integritatea fizica si psihica a persoanei, precum si inviolabilitatea libertatii individuale si a sigurantei acesteia sunt garantate prin art. 15 pct. 1, art. 22 si art. 23 din Constitutia Romaniei, iar atingerile aduse acestor drepturi si libertati fundamentale pot cauza prejudicii materiale si morale, pe care in caz de cercetare nelegala, retinerea nelegala a persoanei etc., statul trebuie sa le suporte tocmai ca o garantie a faptului ca autoritatile statului, prin care se infaptuieste actul de justitie, respecta aceste drepturi si libertati fundamentale.

In considerarea celor expuse anterior, in conformitate cu prevederile art. 480 alin 1 NCPC, Curtea apreciaza apelul ca fiind fondat, se va admite, va fi schimbata sentinta in sensul admiterii in parte a actiunii, numai cu privire la acordarea daunelor morale, sub aspectul criticilor privind daunele morale apelul a fost considerat ca fondat, Curtea apreciind ca in raport de cuantumul total solicitat de reclamant, raportat la probele existente si mentionate anterior, este rezonabil ca apelantului-reclamant sa-i fie acordata suma de 10.000lei (zecemii lei noi-ron) cu titlu de daune morale pentru suferinta psihica la care a fost supus prin retinerea timp de 4 luni si 20 zile in vederea executarii unei pedepse prescrise.

Curtea apreciaza ca aceasta suma este de natura sa asigure o compensatie reala si satisfacatoare pentru suferintele de ordin moral indurate de reclamant si familia sa compusa din sotie si cele doua fiice minore, atat apelantul cat si membrii familiei sale suferind traume psihice, urmare a arestarii apelantului, suma ce reprezinta prejudiciul nepatrimonial incercat de apelantul- reclamant.

Cat priveste prejudiciul material, cererea va fi respinsa ca nedovedita, considerentele ce stau la baza acestei solutii fiind deja expuse anterior.
(Decizia civila nr. 2609/28.05.2015 - Sectia I civila, rezumat judecator Florica Diaconescu)