CAUZA PAVALACHE IMPOTRIVA ROMANIEI


(Cererea nr. 38746/03)


Hotararea din 18 octombrie 2011

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta hotarare poate suferi modificari de forma.

In cauza Pavalache impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi,
judecatori
, si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 27 septembrie 2011,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data.

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 38746/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, Fanel Pavalache („reclamantul”), a sesizat Curtea la 7 noiembrie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantul este reprezentat de A. Pavelescu si D.R. Pavelescu, avocati in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe
3. Reclamantul pretinde ca a trebuit sa suporte conditii necorespunzatoare de detentie, din cauza expunerii sale la fumul de tigara si a administrarii cu intarziere a ingrijirilor medicale. De asemenea, acesta sustine ca mentinerea sa in arest preventiv era ilegala si ca autoritatile interne ar fi incalcat dreptul sau la respectarea prezumtiei de nevinovatie.
4. La 3 noiembrie 2009, Curtea a declarat cererea partial inadmisibila si a hotarat sa comunice Guvernului capetele de cerere intemeiate pe art. 3, art. 5 § 1 si art. 6 § 2 din conventie. In conformitate cu art. 29 § 1 din conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt

I. C
ircumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in 1955 si locuieste in Bucuresti.

A. Procedura penala indreptata impotriva reclamantului

6. La 17 octombrie 2002, doi oameni de afaceri au denuntat reclamantul, alaturi de alti oameni de afaceri si un consilier guvernamental, la Parchetul Anticoruptie pentru fapte de coruptie. La 18 octombrie 2002, in urma unei intalniri intre reclamant si cei doi oameni de afaceri, la care a participat si sotia reclamantului, reclamantul a fost retinut de un grup de politisti si procurori. In geanta sotiei acestuia s-au gasit doua plicuri continand fiecare 10 000 de dolari americani.
7. La 19 octombrie 2002, prin ordonanta procurorului H.M. de la Parchetul Anticoruptie, reclamantul a fost plasat in arest preventiv pentru o perioada de treizeci de zile.
8. In ordonanta de arestare preventiva, se preciza ca reclamantul a fost retinut in flagrant, pentru trafic de influenta. Acesta era acuzat ca primise suma de 20 000 de dolari americani pentru a interveni pe langa magistrati, cu scopul de a influenta rezultatul anumitor litigii.
9. Recursul reclamantului impotriva ordonantei din 19 octombrie 2002 a fost respins prin hotararea definitiva a Curtii de Apel Bucuresti din 5 noiembrie 2002.
10. La 13 decembrie 2002, precum si la 13 ianuarie, 10 februarie, 10 martie si la 2 aprilie 2003, Tribunalul Bucuresti a prelungit arestarea preventiva a reclamantului, considerand ca existau suficiente indicii privind vinovatia acestuia si ca punerea lui in libertate prezenta un pericol pentru ordinea publica. Tribunalul a justificat, de asemenea, mentinerea in arest prin necesitatea de a efectua o serie de acte de cercetare penala. Reclamantul a formulat recursuri care au fost respinse de Curtea de Apel Bucuresti.
11. Prin rechizitoriul din 31 martie 2003, reclamantul a fost trimis in fata Tribunalului Bucuresti, sub acuzatia de trafic de influenta.
12. La 22 aprilie 2003, Tribunalul Bucuresti a examinat, din oficiu si in complet format dintr-un judecator unic, necesitatea de a mentine reclamantul in arestare preventiva. Arestarea a fost prelungita cu treizeci de zile, pe motiv ca punerea in libertate a reclamantului prezenta un pericol pentru ordinea publica. Reclamantul a contestat decizia in fata Curtii de Apel Bucuresti, sustinand ca prelungirea era ilegala in temeiul Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial la 21 aprilie 2003 si intrata in vigoare la aceeasi data, care supunea prelungirea arestarii unei examinari de catre un complet format din doi judecatori.
13. Prin hotararea definitiva din 9 mai 2003, Curtea de Apel a respins contestatia, considerand ca judecatorul care s-a pronuntat in dimineata zilei de 22 aprilie 2003 nu a putut in mod obiectiv sa ia cunostinta de noua lege, avand in vedere ca Monitorul Oficial din 21 aprilie 2003 fusese pus in vanzare si distribuit instantei abia a doua zi. Pe fond, aceasta a considerat ca motivele care justificasera prelungirea existau in continuare si ca punerea in libertate a reclamantului prezenta un pericol pentru ordinea publica.
14. Incepand cu 20 mai 2003, tribunalul, reunit in complet alcatuit din doi judecatori, a reinnoit periodic arestarea preventiva.
15. Prin hotararea din 22 aprilie 2004, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa de patru ani de inchisoare pentru trafic de influenta.
16. Parchetul si reclamantul au declarat apel. Prin hotararea din 14 iulie 2004, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat temeinicia hotararii primei instante.
17. Reclamantul a formulat recurs, care a fost respins prin hotararea definitiva din 7 octombrie 2004 a inaltei Curti de Casatie si Justitie (fosta „Curte Suprema de Justitie”). In schimb, recursul parchetului a fost admis si Inalta Curte a stabilit pedeapsa la sase ani de inchisoare.
18. In iunie 2006, reclamantul a beneficiat de liberare conditionata.

B. Mediatizarea cauzei

19. Mai multe articole de presa au prezentat arestarea reclamantului, precum si procedura penala care a rezultat.
20. La 23 si 25 octombrie 2002, cotidianul national
    Adevarul
    a reprodus mai multe declaratii ale procurorului H.M., care se exprimase astfel:

„Am organizat flagrantul cu 20 000 de dolari pentru ca asta a fost suma pe care am reusit noi, anchetatorii, sa o gasim. Dar Pavalache a cerut 4 milioane de dolari. Daca puteam face rost de 4 milioane de dolari, probabil ca Pavalache ar fi luat acesti bani.”

„Pavalache era, pana la un punct, doar un intermediar. Exista indicii temeinice ca au participat alte 4 persoane [la aceste tranzactii], persoane intre care urmau sa se imparta banii. Noi stim filiera, am luat masuri procedurale, am efectuat si alte activitati specifice pentru a se transforma aceste informatii in probe.”

„Toate probele duc la o stabilire certa a vinovatiei. Dupa cum ati vazut, a fost prins atat de bine incat nimeni si nimic nu-l mai poate scapa de raspunderea penala”.

21. La conferinta de presa din 21 octombrie 2002, primul ministru a declarat:

„S-ar putea sa vi se para ciudat comentariul meu, dar am sa va spun ca, in opinia mea, [cauza Pavalache] poate avea implicatii deosebit de pozitive. In primul rand, este vorba despre faptul ca Parchetul Anticoruptie nu are complexe in ceea ce priveste activitatea sa in momentul de fata. [...] In al doilea rand, este vorba de un mesaj pentru cei care functioneaza cumva, as spune, la periferia sistemului politic si care, iata, uneori, se pare ca sunt tentati sa mijloceasca intre zona politicului si zona privata. Este important pentru perioada urmatoare ca justitia sa-si spuna cuvantul si daca vor mai fi si alte cazuri de acest gen, ele vor trebui sanctionate in acelasi mod.”

22. La 22 octombrie 2002, presedintele Romaniei, raspunzand la o intrebare a presei referitoare la reclamant, s-a exprimat astfel:

„Cel care incalca legea trebuie sa suporte consecintele. Nimeni nu trebuie sa fie iertat. Cel care incalca legea, care are un comportament iresponsabil, contrar eticii profesionale sau cerintelor statutului de functionar, trebuie sa raspunda pentru faptele sale in fata legii, indiferent despre ce persoana este vorba.”

23. La 2 noiembrie 2003, acelasi presedinte a comentat la radio demisia secretarului general al guvernului:

„In cadrul Secretariatului General al Guvernului sunt doi functionari care au primit bani si ministrul a considerat ca este responsabil de comportamentul subordonatilor sai si a parasit Guvernul.”

24. La 25 octombrie 2002, cotidianul national
    Gardianul
    a publicat un interviu cu Presedintele Senatului si vicepresedintele partidului de la putere, care s-a exprimat astfel referitor la cauza reclamantului:

„Cazul Pavalache dauneaza imaginii partidului, dar pe termen mediu impactul sau va fi favorabil [...] Acest caz a fost demonstrat de un flagrant. Este un lucru bun ca se incepe curatenia. Daca mai descoperim astfel de cazuri, masurile vor fi radicale.”

100. 
     Arestarea preventiva si tratamentul medical
     

25. La 19 octombrie 2002, reclamantul a fost plasat in arestul Inspectoratului General al Politiei. Fisa medicala intocmita cu aceasta ocazie mentiona: „stare generala [de sanatate] relativ buna”.
26. La 21 si 25 octombrie si la 5 noiembrie 2002, reclamantul a fost examinat de un medic de urgenta care i-a prescris anxiolitice si medicamente pentru hipertensiune.
27. La 18 noiembrie 2002, reclamantul a fost transferat in arestul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.
28. La 15 ianuarie 2003, reclamantul a solicitat parchetului sa fie supus unui examen medical general, tinand seama de starea sa precara de sanatate.
29. La 31 ianuarie 2003, acesta a fost supus unui control medical, in urma caruia medicul a recomandat spitalizarea pentru o boala coronariana si hipertensiva. La 3 februarie 2003, reclamantul a fost insotit la Spitalul Penitenciar Jilava, unde medicul a confirmat diagnosticul si, considerand ca nu era vorba despre o urgenta cardiologica, a recomandat efectuarea unor examene complementare. In aceeasi zi, reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale pentru a stabili daca starea sa de sanatate era compatibila cu detentia.
30. La 5 februarie 2003, reclamantul a fost supus unui examen cardiologic, care a confirmat hipertensiunea si disfunctii ale muschiului cardiac. Au fost instituite un regim alimentar adaptat si un tratament medicamentos.
31. La 21 februarie 2003, parchetul a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale, pe motiv ca nu era vorba de o urgenta cardiologica si ca reclamantul putea sa urmeze in detentie tratamentul prescris.
32. La 31 martie 2003, reclamantul a fost transferat in arestul Politiei Sectorului 6 Bucuresti.
33. La 10 aprilie 2003, acesta a fost transferat in arestul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti. In aceeasi zi, acesta a fost examinat de un medic generalist, care a mentinut tratamentul medicamentos. La 12 si 15 mai 2003, au fost efectuate noi examene medicale.
34. La 21 mai 2003, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Jilava.
35. La 1 iulie 2003, reclamantul a trimis o plangere la parchet pentru a denunta abuzurile comise de procurorul H.M. si conditiile de detentie, printre care absenta unui tratament medical si expunerea la fumul de tigara. Acesta a mentionat ca impartea o celula cu detinuti fumatori si ca solicitase sa fie inchis intr-o celula de nefumatori. Cu toate acestea, pentru a-l constrange sa faca declaratii compromitatoare in privinta unor personalitati din viata publica, procurorul ar fi dispus transferul acestuia intr-o celula cu cincizeci de detinuti fumatori. Acesta a sustinut ca, in aceste conditii si din cauza presiunilor fizice si psihice, la 31 decembrie 2002, acesta a fost victima unei crize cardiace, chiar a unui infarct.
36. La 22 mai, la 3, 9 si 11 iunie, la 17 iulie si la 4 august 2003, reclamantul s-a prezentat la infirmeria inchisorii, unde a primit diverse medicamente. Acesta a solicitat, de asemenea, transferul la Penitenciarul Rahova, unde considera ca conditiile de detentie si de tratament erau mai bune.
37. La 6 august 2003, reclamantul a fost transferat intai la Spitalul Penitenciar Rahova, din cauza unei suspiciuni de apendicita care a fost infirmata de rezultatul unor examene medicale. La 8 august 2003, acesta a fost inchis la Penitenciarul Rahova, unde a ramas pana la condamnarea sa in prima instanta. In urma unui control medical care a avut loc in aceeasi zi, reclamantul a fost diagnosticat cu o bronsita cronica astmatiforma si medicul a recomandat un tratament medicamentos.
38. La 17 august 2003, medicul penitenciarului a recomandat continuarea tratamentului pentru bolile vasculare si pentru bronsita.
39. La 26 septembrie 2003, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a pronuntat o rezolutie de neincepere a urmaririi penale fata de procurorul acuzat de rele tratamente de catre reclamant, considerand ca acuzatiile nu erau fondate.
40. La 28 noiembrie 2003, reclamantul a fost examinat de un medic din cadrul penitenciarului, care i-a prescris un tratament pentru tulburari ale veziculei biliare.
41. La 13 ianuarie 2004, medicul penitenciarului a diagnosticat o bronsita cronica acuta si i-a prescris un tratament.
42. La 31 ianuarie 2004, reclamantul s-a plans conducerii Administratiei Penitenciarului pentru a denunta deficientele din administrarea tratamentului medical si relele conditii de detentie. Acesta a precizat ca ceruse, in temeiul Legii nr. 349/2002, sa fie plasat intr-o celula de nefumatori, dar ca solicitarile sale fusesera respinse sau ignorate de conducerea Penitenciarului Rahova, pe motiv ca nu existau astfel de celule. Acesta a descris afectiunile sale pulmonare si a precizat ca celula in care se afla era plina de un nor gros de fum provocat de numerosii codetinuti care isi fumau cota lunara de 1200 de tigari.
43. La 20 februarie 2004, medicul penitenciarului a constatat o agravare a bronsitei si i-a prescris un tratament.
44. La 24 februarie 2004, conducerea Administratiei Penitenciarului a informat reclamantul ca, in urma verificarilor, acuzatiile sale nu erau confirmate.
45. La 4 mai 2004, reclamantul a fost supus unui examen radiologie pulmonar. La 30 iunie 2004, medicul penitenciarului i-a prescris un tratament pentru tulburari intestinale. In perioada 7-12 iulie 2004, i-au fost oferite ingrijiri pentru o rana accidentala.
46. La 12 octombrie 2004, reclamantul a fost supus unui nou examen radiologic si, la 20 octombrie 2004, medicul penitenciarului a recomandat continuarea tratamentului pentru bolile cardiovasculare si pulmonare.
47. La 16 noiembrie 2004, reclamantul a solicitat Tribunalului Bucuresti intreruperea executarii pedepsei din motive medicale.
48. In perioadele 20-22 decembrie 2004 si 4-6 ianuarie 2005, acesta a fost spitalizat intr-un Institut de cardiologie pentru examene si tratament. De asemenea, acesta a fost supus, la 15 decembrie 2004 si 12 ianuarie 2005, la examene medicale in cadrul Institutului National de Medicina Legala. Medicii au observat ca suferea de hipertensiune arteriala, bronsita si obezitate. Intre altele, acestia i-au recomandat sa evite aerul poluat, dar au concluzionat ca acesta nu se afla in imposibilitatea de a-si executa pedeapsa, cu conditia sa primeasca tratamentul prescris si sa urmeze recomandarile medicale.
49. Prin hotararea din 21 februarie 2005, confirmata in urma apelului si recursului reclamantului, tribunalul a respins cererea de intrerupere a executarii pedepsei.
50. In perioada 18-23 mai 2005, reclamantul a fost spitalizat din cauza hipertensiunii arteriale si a bronsitei obstructive.
51. Dupa transferul sau la Penitenciarul Giurgiu, la 20 mai 2006, reclamantul a beneficiat, la 27 iunie 2006, de masura de liberare conditionata.

II. D
reptul si practica relevante

A. Legea nr. 161/2003privind prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie

52. Legea nr. 161 a fost adoptata la 19 aprilie 2003 si a intrat in vigoare la 21 aprilie 2003, la data publicarii sale in Monitorul Oficial. Aceasta a modificat anumite prevederi ale Legii anterioare nr. 78/2000 privind prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie, prevazand ca, de acum inainte, completele de judecata care examineaza, in prima instanta, cazuri de coruptie trebuie sa fie alcatuite din doi judecatori.
53. La 14, 16 si 21 mai 2003, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursurile mai multor inculpati impotriva a trei hotarari ale Tribunalului Bucuresti, pronuntate la 24 si 25 aprilie 2003, prin care fusese prelungita arestarea preventiva a inculpatilor acuzati de fapte de coruptie. Curtea de apel a anulat aceste hotarari pe motiv ca fusesera pronuntate intr-un complet format dintr-un singur judecator si a trimis dosarele la Tribunalul Bucuresti pentru o noua examinare in complet format din doi judecatori.

2. Dreptul intern privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate

54. In ceea ce priveste dreptul detinutilor la asistenta medicala, Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor prevedea un astfel de drept la art. 17 coroborat cu art. 41. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 56/2003, intrata in vigoare la 27 iunie 2003, privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate a confirmat protectia dreptului la asistenta medicala (tratament, medicamente etc.), aceasta trebuind sa fie acordata detinutilor gratuit si de catre personal calificat. De asemenea, detinutii puteau sesiza judecatoria cu plangeri privind respectarea drepturilor lor.
55. OUG nr. 56/2003 a fost abrogata si inlocuita de Legea nr. 275/2006, care a reluat esentialul prevederilor acesteia.
56. In ceea ce priveste prevederile legislative referitoare la protectia impotriva efectelor tutunului in mediul penitenciar, Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun prevede ca se interzice fumatul in unitatile sanitare de stat sau private si in spatiile publice inchise.
57. Prin hotararea definitiva din 12 aprilie 2005, Judecatoria Arad a admis plangerea unui detinut inchis la Penitenciarul Arad, care se plangea ca fusese obligat sa imparta celula cu detinuti fumatori. Instanta a dispus administratiei penitenciarelor sa asigure detentia petentului intr-o celula de nefumatori si sa puna capat incalcarii dreptului acestuia, astfel cum este garantat de Legea nr. 349/2002. La 12 ianuarie 2006, Judecatoria Arad admite o a doua actiune introdusa de acelasi petent, pe motiv ca acesta era inchis in continuare in celule cu detinuti fumatori.

3. 
   Rapoarte intocmite de Consiliul Europei
   

1. Rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii si Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT)

58. Rapoartele intocmite de CPT includ un inventar detaliat al situatiei din diferitele centre de detentie si penitenciare romane.
59. In raportul din 2 aprilie 2004, redactat ca urmare a vizitelor care au avut loc in perioadele 16-25 septembrie 2002 si 9-11 februarie 2003, CPT descrie conditiile de detentie in Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti.
60. Arestul avea o capacitate oficiala de 132 de locuri; totusi, la momentul vizitei, erau inchise aici 193 de persoane. Majoritatea celulelor aveau un acces foarte limitat sau inexistent la lumina zilei; iluminarea artificiala era slaba, iar aerisirea era in mod vadit insuficienta; celulele erau extrem de murdare si multe dintre ele erau infestate cu insecte parazite. In plus, gradul de ocupare era mult prea ridicat; de exemplu, in sectorul barbatilor, in celule de 4,5 - 5 m
    
    ²
    
    erau inchise patru persoane si, in celule de aproximativ 10 m2, se aflau opt sau mai multe persoane. Mai putin de jumatate dintre detinuti dormeau singuri in pat.
61. Cu ocazia unei vizite efectuate in februarie 2003, delegatia a constatat imbunatatiri. In sapte celule din sectorul barbatilor, unde lucrarile se incheiasera in intregime, conditiile materiale de gazduire erau in ansamblu bune: fiecare celula dispunea de spatiul sau sanitar cu dus si toaleta asiatica, avea acces neobstructionat la lumina naturala si beneficia de o ventilatie adecvata; toate erau dotate cu un sistem de apel si, cu exceptia uneia dintre ele, un televizor. In cele din urma, curatenia si igiena erau ireprosabile. Se prevazuse finalizarea, inainte de sfarsitul lunii martie 2003, unor lucrari cu aceeasi amploare in toate celelalte celule ale unitatii si amenajarea unei a doua curti interioare.
62. Raportul intocmit de CPT la 11 decembrie 2008 include un inventar detaliat al situatiei din diferitele penitenciare romane, vizitate in iunie 2006, printre care si Penitenciarul Jilava. Calificand drept „consternante” conditiile materiale de detentie din acest penitenciar, in special din cauza supraaglomerarii cronice, a lipsei constante de paturi, a conditiilor de igiena deplorabile si a insuficientei activitatilor educative propuse detinutilor, CPT a recomandat autoritatilor romane sa ia masuri imediate pentru ca gradul de ocupare al celulelor sa fie redus semnificativ si ca toti detinutii sa dispuna de un pat, de saltele si de paturi curate. De asemenea, CPT a luat act de faptul ca, in anumite celule din Penitenciarul Jilava, conditiile de detentie puteau fi calificate drept inumane si degradante.
63. CPT a recomandat autoritatilor romane sa ia masurile necesare pentru ca norma de 4 m
    
    ²
    
    de spatiu vital pentru fiecare detinut in celulele colective sa fie respectata in toate penitenciarele din Romania.

2. Raportul Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului

64. Redactat in urma unei vizite efectuate in Romania in perioada 13-17 septembrie 2004, raportul din 29 martie 2006 prezinta informatii cu privire la penitenciarele Rahova si Jilava.
65. Daca s-a constatat ca Penitenciarul Rahova oferea conditii de viata convenabile, raportul califica drept „deplorabile” conditiile de detentie din Penitenciarul Jilava, una din inchisorile cele mai suprapopulate din Romania, situatia fiind considerata „alarmanta”. La momentul vizitei, in acest penitenciar, existau 2 500 de detinuti pentru 1 400 de locuri. In plus, se subliniaza ca „toate instalatiile erau uzate, ferestrele incapabile sa filtreze frigul, iar mobilierul dintr-o alta epoca”.

In drept

I. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 3
din conventie

66. Reclamantul se plange ca a fost obligat sa stea, pe parcursul arestarii sale preventive, in celule cu detinuti fumatori. Acesta sustine ca conditiile de detentie i-au provocat, la 21 decembrie 2002, un infarct si boli cardiovasculare si pulmonare, pentru care nu a fost ingrijit in mod corespunzator. Acesta invoca art. 3 din conventie, care prevede:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degradante.”

67. Guvernul respinge aceasta teza.

A. Cu privire la admisibilitate

1. In ceea ce priveste epuizarea cailor de atac interne

68. Guvernul afirma ca reclamantul nu a epuizat caile de atac interne pentru a se plange de conditiile de detentie si de lipsa unui tratament medical.
69. Acesta afirma ca, inainte de intrarea in vigoare a OUG nr. 56/2003, reclamantul ar fi putut introduce o actiune intemeiata pe prevederile art. 21 din conventie, care garanteaza accesul liber la justitie, sau pe dispozitiile de drept comun privind raspunderea civila delictuala (art. 998 si art. 999 C. civ.), pentru a solicita o despagubire pentru prejudiciul pe care il suferise.
70. In ceea ce priveste perioada ulterioara datei de 27 iunie 2003, data intrarii in vigoare a OUG nr. 56/2003, Guvernul sustine ca reclamantul ar fi putut sa sesizeze direct instanta cu o actiune privind conditiile detentiei sale si deficientele din cadrul administrarii de ingrijiri medicale.
71. In cele din urma, Guvernul aminteste ca posibilitatea de a contesta in fata instantelor o rezolutie de neincepere a urmaririi penale a fost prevazuta de Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2004. Prin urmare, acesta considera ca reclamantul ar fi putut sa obtina o reparatie prin introducerea unei actiuni in fata instantelor interne impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale din 26 septembrie 2003, pronuntata in favoarea procurorului acuzat de rele tratamente.
72. In replica, reclamantul sustine ca aceste cai de atac indicate de Guvern nu erau eficiente. Acesta considera ca o actiune civila in repararea unui prejudiciu cauzat de conditiile de detentie contrare art. 3 din conventie nu era adecvata si eficienta, in absenta unor masuri concrete pentru redresarea sau prevenirea situatiilor contrare art. 3 din conventie.
73. In ceea ce priveste calea de atac despre care s-a pretins ca ii era oferita de OUG nr. 56/2003, reclamantul considera ca aceasta nu se poate aplica retroactiv, avand in vedere ca a fost supus unor rele tratamente inainte de intrarea in vigoarea a acesteia. In ceea ce priveste posibilitatea de a contesta rezolutia de neincepere a urmaririi penale a parchetului din 26 septembrie 2003, acesta afirma ca nu era vorba despre o cale de atac efectiva, avand in vedere ca ancheta fusese sumara si formala si ca o contestare a rezolutiei ar fi determinat initierea unei noi proceduri lungi si irelevante pentru procedura principala.
74. Curtea observa ca plangerea reclamantului priveste perioada de arestare preventiva care a inceput la 18 octombrie 2002 si s-a incheiat la 22 aprilie 2004, prin condamnarea de instanta de fond. Acesta se plange, pe de o parte, de relele conditii de detentie si, in special, de expunerea la fumul de tigara si, pe de alta parte, de lipsa unui tratament medical.
75. In ceea ce priveste prima parte a capatului de cerere, Curtea aminteste ca a hotarat deja, in cauze recente similare, ca actiunile propuse de Guvern nu reprezentau cai de atac efective care trebuiau epuizate de reclamant (a se vedea
    Petrea impotriva Romaniei,
    nr. 4792/03, pct. 37, 29 aprilie 2008;
    Maciuca impotriva Romaniei,
    nr. 25763/03, pct. 19, 26 mai 2009;
    Eugen Gabriel Radu impotriva Romaniei,
    nr. 3036/04, pct. 23, 13 octombrie 2009;
    Elefteriadis impotriva R.omaniei,
    nr. 38427/05, pct. 43, 25 ianuarie 2011, si
    Florea impotriva Romaniei,
    nr. 37186/03, pct. 45, 14 septembrie 2010).
76. Argumentele Guvernului nu pot conduce, in speta, la o concluzie diferita. In consecinta, trebuie respinsa exceptia de neepuizare a cailor de atac interne invocata de Guvern in aceasta privinta.
77. Prin urmare, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie si ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Acesta trebuie declarat asadar admisibil.
78. In ceea ce priveste acuzatiile referitoare la tratamentului medical deficitar, Curtea constata ca, din dosarul medical al reclamantului reiese ca acesta din urma a fost supus periodic unor examene specializate in reteaua medicala penitenciara si civila. In plus, in cursul numeroaselor spitalizari, acesta a beneficiat de ingrijiri medicale curente si in regim de urgenta.
79. In continuare, Curtea observa ca o actiune intemeiata pe dispozitiile OUG nr. 56/2003 ar fi constituit, dupa intrarea acesteia in vigoare la 27 iunie 2003, un recurs efectiv in sensul art. 35 § 1 din conventie (a se vedea,
    Petrea,
    citata anterior, pct. 36 si 37). Or, trebuie sa se constate ca reclamantul a omis sa se planga, in fata instantelor nationale, in temeiul acestei ordonante, de faptul ca nu a primit ingrijiri medicale corespunzatoare.
80. In ceea ce priveste tratamentul pentru criza cardiaca, Curtea remarca faptul ca, incepand cu 31 ianuarie 2003, reclamantul a facut obiectul unei supravegheri si a unui tratament pentru boala cardiovasculara. Prin urmare, presupunand ca, la momentul accidentului vascular, reclamantul nu dispunea de cai de atac efective pentru a se plange de o eventuala absenta a tratamentului, Curtea observa ca acesta a introdus cererea sa la 7 noiembrie 2003, adica la mai mult de sase luni de la data la care a beneficiat de ingrijiri medicale specifice pentru aceasta boala.
81. Avand in vedere considerentele anterioare, Curtea considera ca respectivul capat de cerere care se refera la lipsa tratamentului medical este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

82. Reclamantul sustine ca faptul ca a fost obligat sa inhaleze in permanenta fum de tigara in celulele in care a fost inchis in timpul arestarii sale preventive a constituit un tratament inuman si a provocat degradarea starii sale de sanatate. De asemenea, acesta afirma ca celulele din arestul politiei erau suprapopulate, insalubre si umede, fara lumina naturala si fara ventilatie, lipsite de intimitate si de un minimum de mobilier.
83. Guvernul sustine ca conditiile de detentie a reclamantului erau conforme cu art. 3 din conventie.
84. Guvernul face referire la scrisoarea din 3 februarie 2010 a sefului Directiei Generale a Politiei Bucuresti, care precizeaza ca conditiile de detentie a reclamantului in diferitele unitati de politie au fost, de asemenea, conforme cu cerintele minime impuse pentru privarea de libertate si ca autoritatile au incercat, in masura posibilului, sa separe detinutii fumatori de cei nefumatori. Dimensiunea celulelor, dintre care unele aveau lumina si ventilatie naturale, a variat intre 16 si 32 de m
    
    ²
    
    si numarul ocupantilor a variat, de asemenea, de la doua la cinci persoane.
85. In ceea ce priveste conditiile de detentie din Penitenciarul Jilava, Guvernul afirma ca se afla in imposibilitatea de a preciza daca reclamantul impartise celula cu detinuti fumatori, dar afirma ca, in temeiul regulamentului penitenciarului, fumatul era permis doar in toalete si in cursul plimbarii. Acesta adauga ca reclamantul a fost inchis intr-o celula rezervata detinutilor care, datorita functiilor pe care le ocupasera sau a statutului lor social, si anume fosti militari, politisti, magistrati sau alti inalti functionari, necesitau o protectie speciala. Acesta precizeaza ca celula respectiva avea o suprafata de 12,78 m
    
    ²
    
    , avea noua paturi si era mobilata corespunzator si ca rata de ocupare a variat intre cinci si sapte detinuti cu o stare de sanatate buna. Guvernul adauga ca celula era prevazuta cu un grup sanitar, apa curenta potabila, lumina naturala si ventilatie prin doua ferestre, dintre care una deservea grupul sanitar.
86. In ceea ce priveste conditiile de detentie din Penitenciarul Rahova, Guvernul afirma ca, la cerere, detinutii pot fi plasati in celule de nefumatori. Acesta precizeaza ca, in temeiul Legii nr. 349/2002, administratia Penitenciarului Rahova a stabilit si semnalat in mod corespunzator locurile in care era permis fumatul. Reclamantul a fost detinut intr-o celula de 21 m
    
    ²
    
    , prevazuta cu o fereastra dubla, mobilata convenabil si care avea zece paturi. Era dotata cu toalete si o baie cu apa rece curenta potabila si apa calda de doua ori pe saptamana timp de doua ore.

2. Motivarea Curtii

87. Curtea aminteste ca masurile privative de libertate implica in mod obisnuit anumite inconveniente pentru detinut. Totusi, aceasta reaminteste ca inchiderea unei persoane nu determina pierderea de catre detinut a drepturilor garantate prin conventie. Dimpotriva, in anumite cazuri, persoana inchisa poate avea nevoie de protectie sporita din cauza vulnerabilitatii situatiei sale si pentru ca se afla in intregime in raspunderea si grija statului. In acest context, art. 3 impune autoritatilor o obligatie pozitiva care consta in a se asigura ca orice prizonier este detinut in conditii care sunt compatibile cu respectarea demnitatii umane, ca modalitatile de executare a pedepsei nu supun persoana in cauza unei suferinte sau unei incercari de o intensitate care sa depaseasca nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei si ca, tinand seama de cerintele practice ale detentiei, sanatatea si confortul prizonierului sunt asigurate in mod corespunzator
    Kudla impotriva Poloniei
    (MC), nr. 30210/96, CEDO 2000-XI,
    Norbert Sikorski impotriva Poloniei,
    nr. 17599/05, pct. 131, 22 octombrie 2009]. Astfel, detentia unei persoane bolnave in conditii neadecvate poate constitui, in principiu, un tratament contrar art. 3 a se vedea, de exemplu,
    Price impotriva Regatului Unit,
    nr. 33394/96, pct. 30, CEDO 2001-VII;
    ilhan impotriva Turciei
    (MC), nr. 22277/93, pct. 87, CEDO 2000-VH, si
    Naoumenko impotriva Ucrainei,
    nr. 42023/98, pct. 112, 10 februarie 2004].
88. Prin urmare, statul este obligat, in ciuda problemelor logistice si financiare, sa isi organizeze sistemul penitenciar astfel incat sa asigure detinutilor respectarea demnitatii umane a acestora
    (Choukhovoi impotriva Rusiei,
    nr. 63955/00, pct. 31, 27 martie 2008, si
    Benediktov impotriva Rusiei,
    nr. 106/02, pct. 37, 10 mai 2007). Acest lucru poate implica obligatia statului de a lua masuri pentru a proteja un detinut impotriva efectelor nocive ale tabagismului pasiv, in cazul in care, tinand seama de examene medicale si de recomandarile medicilor curanti, starea sa de sanatate impune acest lucru
    (Elefteriadis,
    citata anterior, pct. 48).
89. In speta, Curtea considera ca acuzatiile reclamantului referitoare la expunerea la fumul de tigara sunt plauzibile si reflecta o situatie denuntata deja in fata sa, in legatura cu conditiile de detentie din diferitele penitenciare romanesti (a se vedea,
    mutatis mutandis, Florea,
    citata anterior, pct. 60, si
    Elefteriadis,
    citata anterior, pct. 49).
90. Aceasta constata ca, in momentul plasarii sale in arest preventiv, starea de sanatate a reclamantului era relativ buna si nu suferea decat de hipertensiune arteriala. Cu toate acestea, dupa mai multe luni de detentie, la 8 august 2003, certificatul medical intocmit la finalul unei perioade de spitalizare atesta o deteriorare a cailor respiratorii si mentiona aparitia unei noi boli, bronsita astmatiforma (a se vedea,
    mutatis mutandis, Elefteriadis,
    citata anterior, pct. 48). Acest diagnostic a fost confirmat ulterior de mai multi medici, care au constatat chiar o agravare si au recomandat ca acesta sa evite aerul poluat (a se vedea supra, pct. 43 si 48).
91. Or, atunci cand o persoana este plasata in grija statului intr-o stare buna de sanatate si, dupa un anumit timp petrecut in detentie, acest lucru se schimba, statul are obligatia de a oferi o explicatie plauzibila pentru aceasta situatie
    (Dobri impotriva Romaniei,
    nr. 25153/04, pct. 46 si urm., 14 decembrie 2010).
92. In speta, Curtea constata nu numai ca Guvernul nu a oferit o explicatie pentru aparitia si agravarea bronsitei cronice astmatiforme, dar nici nu a precizat in ce tip de celule a fost inchis reclamantul, in vreme ce acesta din urma s-a plans, de cel putin doua ori, ca a fost obligat sa imparta celula cu detinuti fumatori a se vedea supra, pct. 35 si 42, si
    a contrario, Stoine Hristov impotriva Bulgariei (nr. 2),
    (nr. 36244/02, pct. 43-45, 16 octombrie 2008].
93. In plus, din elementele furnizate de Guvern reiese ca prevederile Legii nr. 349/2002 impotriva efectelor tutunului, in vigoare din luna iunie 2002, nu au fost puse in aplicare in penitenciare in mod uniform.
94. De asemenea, Curtea constata ca expunerea la fumul de tutun a fost agravata si de faptul ca reclamantul a fost inchis de mai multe ori in celule suprapopulate. Aceasta aminteste ca, atunci cand suprapopularea dintr-o inchisoare atinge un anumit nivel, acest element este suficient, in sine, pentru a concluziona incalcarea art. 3 din conventie. In general, este vorba despre cazurile in care spatiul personal acordat unui reclamant este mai mic de 3 m
    
    ²
    
    (
    Kantyrev impotriva Rusiei,
    nr. 37213/02, pct. 50-51, 21 iunie 2007,
    Andrei Frolov impotriva Rusiei,
    nr. 205/02, pct. 47-49, 29 martie 2007,
    Kadikis impotriva Letoniei (n
    
    ^o
    
    2),
    nr. 62393/00, pct. 55, 4 mai 2006, si
    Melnik impotriva Ucrainei,
    nr. 72286/01, pct. 102, 28 martie 2006).
95. In ceea ce priveste conditiile de detentie din arestul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Curtea remarca faptul ca CPT a constatat, in februarie 2003, realizarea unor importante lucrari de reparatii si intretinere in cateva celule din unitate.
96. Cu toate acestea, Curtea constata ca Guvernul nu a precizat daca celula reclamantului facea parte din celulele renovate sau care era spatiul efectiv de care dispunea acesta. De fapt, acesta s-a limitat sa precizeze ca reclamantul a beneficiat, ca si in alte unitati de politie, de conditii minime.
97. Or, avand in vedere ca Guvernul este singurul care are acces la informatii care pot confirma sau infirma afirmatiile reclamantului, Curtea a aplicat principiul
    affirmanti incumbitprobatio.
    Prin urmare, Curtea considera ca informatiile furnizate de Guvern nu sunt suficiente pentru a elimina pur si simplu acuzatiile reclamantului in ceea ce priveste conditiile inadecvate de detentie din arestul Directiei Generale de Politie.
98. In orice caz, conform datelor comunicate de Guvern, in alte penitenciare in care a fost detinut reclamantul, acesta a dispus doar de 1,82 m
    
    ²
    
    pana la 2,55 m
    
    ²
    
    de spatiu personal la Penitenciarul Jilava si de 2,1 m
    
    ²
    
    la Penitenciarul Rahova (a se vedea supra, pct. 85 si 86).
99. Or, un astfel de spatiu este sub norma recomandata autoritatilor romane in rapoartele CPT (a se vedea supra, pct. 63).
100. Dupa ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate si, tinand seama de jurisprudenta sa in materie, Curtea considera ca statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a-i asigura reclamantului conditii de detentie compatibile cu respectarea demnitatii umane si pentru ca modalitatile de executare a pedepsei sa nu il supuna unei suferinte sau unei incercari cu o intensitate care depaseste nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei.
101. Prin urmare, a fost incalcat art. 3 din conventie.

II. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 5 § 1
din conventie

102. Reclamantul se plange de faptul ca prelungirea arestarii preventive din 22 aprilie 2003 nu s-a realizat „potrivit cailor legale”. El invoca art. 5 § 1 din conventie, conform caruia:

„Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale [...]”

103. Reclamantul considera ca hotararea din 22 aprilie 2003 era arbitrara, avand in vedere ca aceasta a fost pronuntata de un singur judecator al Tribunalului Bucuresti, in vreme ce, in temeiul Legii nr. 161/2003, intrata in vigoare la 21 aprilie 2003, aceasta ar fi trebuit pronuntata de un complet alcatuit din doi judecatori. Acesta adauga ca, in cauze similare, Curtea de Apel Bucuresti a constatat nelegalitatea prelungirii si a dispus eliberarea persoanelor in cauza.
104. Guvernul contesta acest argument. Acesta afirma ca eroarea procedurala referitoare la alcatuirea completului de judecata nu poate influenta legalitatea mentinerii in arest preventiv, avand in vedere ca judecatorul a examinat motivele care pledau pentru mentinerea reclamantului in arest preventiv si a motivat decizia sa in mod corespunzator. In plus, acesta afirma ca reclamantul a avut posibilitatea de a-si sustine argumentele in cadrul recursului pe care l-a formulat impotriva acestei decizii in fata Curtii de Apel Bucuresti. In cele din urma, acesta precizeaza ca respectivele cauze citate de reclamant nu erau similare, deoarece incheierile de prelungire a arestarii preventive respinse de Curtea de Apel fusesera pronuntate de Tribunalul Bucuresti la cateva zile de la intrarea in vigoare a Legii nr. 161/2003 (a se vedea supra, pct. 53).
105. Curtea aminteste ca o incheiere prin care se dispune masura arestarii preventive trebuie sa fie considerata ca fiind invalida
     ex facie
     daca viciul care a fost constatat este considerat drept o „neregula grava si evidenta”, in sensul exceptional indicat in jurisprudenta Curtii. In consecinta, cu exceptia cazurilor in care constituie o neregula grava si evidenta, viciile care afecteaza masura de arestare preventiva pot fi respinse de instantele de apel interne, in cadrul unei proceduri de control jurisdictional
     [Mooren impotriva Germaniei
     (MC), nr. 11364/03, pct. 75, CEDO 2009-...].
106. In speta, nu se contesta faptul ca incheierea din 22 aprilie 2003 era afectata de un viciu de procedura. Cu toate acestea, Curtea considera ca acest viciu nu poate fi considerat drept o „neregula grava si evidenta” care determina nelegalitatea arestarii in cauza. In aceasta privinta, in afara de faptul ca incheierea in litigiu era motivata, Curtea constata ca, in fata curtii de apel, reclamantul a avut posibilitatea de a-si prezenta din nou argumentele care pledau in favoarea punerii sale in libertate. Curtea de apel care a examinat intr-un termen scurt recursul acestuia a considerat ca erau indeplinite conditiile de fond pentru a justifica prelungirea arestului si ca viciul de forma nu era suficient de grav pentru a determina nelegalitatea arestarii.
107. In ceea ce priveste argumentul reclamantului, intemeiat pe existenta unei practici in jurisprudenta curtii de apel cu privire la care pretinde ca este divergenta, Curtea observa, asemenea Guvernului, ca aceasta instanta a anulat mai multe hotarari ale Tribunalului Bucuresti, pe motiv ca acestea fusesera pronuntate la cateva zile dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 161/2003. In prezenta cauza, prelungirea arestarii a fost decisa in ziua urmatoare datei la care a intrat in vigoare legea si chiar in ziua publicarii in Monitorul Oficial. In aceasta privinta, Curtea considera ca situatiile nu erau comparabile.
108. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

III. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 6 § 2
din conventie

109. Reclamantul se plange de faptul ca autoritatile interne politice si judiciare au adus atingere dreptului acestuia de a fi prezumat nevinovat pana la stabilirea legala a vinovatiei sale. El invoca art. 6 § 2 din conventie, conform caruia:

„Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa

va fi legal stabilita.”

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

110. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar asadar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

1. Argumentele partilor

111. Reclamantul se plange ca declaratiile procurorului H.M. si ale celor mai inalte autoritati ale statului, precum si campania de presa indreptata impotriva lui la initiativa acestor autoritati, au adus atingere respectarii prezumtiei sale de nevinovatie si au influentat rezultatul procesului.
112. Guvernul contesta acest argument. Acesta afirma ca judecatorii care au examinat cauza nu au fost influentati de luarea unei pozitii de catre procuror si si-au indeplinit sarcina respectand toate garantiile unui proces echitabil.
113. In ceea ce priveste declaratiile oamenilor politici, Guvernul sustine ca acestea aveau un caracter general in contextul luptei anticoruptie si nu il vizau pe reclamant in particular.
114. In cele din urma, acesta considera ca prezumtia de nevinovatie a unui inculpat nu impiedica autoritatile sa informeze publicul cu privire la anchetele penale in curs de desfasurare.

2. Motivarea Curtii

115. Curtea aminteste ca principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat de art. 6 § 2 impune ca niciun reprezentant al statului sa nu declare ca o persoana este vinovata de savarsirea unei infractiuni inainte ca vinovatia acesteia sa fie stabilita de o instanta (a se vedea, de exemplu,
     Allenet de Ribemont impotriva Frantei,
     hotararea din 10 februarie 1995, seria A nr. 308, pct. 36).
116. O atingere adusa prezumtiei de nevinovatie poate fi adusa nu numai de un judecator sau de o instanta, ci si de alte autoritati publice, inclusiv agenti de politie
     (idem,
     pct. 37 si
     Lavents impotriva Letoniei,
     nr. 58442/00, pct. 125, 28 noiembrie 2002) sau procurori, mai ales atunci cand acestia din urma indeplinesc functii cvasi-judiciare si controleaza derularea anchetei (a se vedea,
     Daktaras impotriva Lituaniei,
     nr. 42095/98, pct. 42, CEDO 2000-X). Ea este atinsa de declaratiile sau actiunile care reflecta sentimentul ca persoana este vinovata si care incita publicul sa creada in vinovatia sa ori care prejudiciaza aprecierea faptelor de catre instanta competenta (a se vedea,
     Y.B. si altii impotriva Turciei,
     nr. 48173/99 si 48319/99, pct. 50, 28 octombrie 2004).
117. In speta, in ceea ce priveste comentariile diversilor oameni politici, Curtea considera ca este necesar ca acestea sa fie situate in contextul luptei anticoruptie, un subiect de preocupare pentru intreaga societate romaneasca. Astfel cum rezulta din articolele de presa furnizate de reclamant, Curtea considera ca acestea erau de natura politica si nu prejudecau aprecierea faptelor de catre instantele competente (a se vedea,
     mutatis mutandis, ViorelBurzo impotriva Romaniei,
     nr. 75109/01 si 12639/02, pct. 164, 30 iunie 2009).
118. In ceea ce priveste ecoul pe care cauza l-a avut in presa, Curtea considera ca, intr-o societate democratica, sunt inevitabile comentarii, uneori severe, din partea presei cu privire la o cauza sensibila care, precum cea a reclamantului, contesta moralitatea unor inalti functionari
     (mutatis mutandis, Y.B. si altii,
     citata anterior, pct. 48).
119. Cu toate acestea, desi autoritatile nationale nu pot fi considerate responsabile pentru actiunile presei, Curtea subliniaza inca o data importanta alegerii termenilor utilizati de agentii statului si in special de autoritatile judiciare care controleaza desfasurarea anchetei (a se vedea
     Daktaras,
     citata anterior, pct. 44).
120. In speta, Curtea constata ca, informand ziaristii cu privire la arestarea preventiva a reclamantului, procurorul H.M. a afirmat ca toate probele converg spre stabilirea cu certitudine a vinovatiei reclamantului si ca nu putea fi evitata condamnarea acestuia, avand in vedere ca „nimeni si nimic nu-l mai poate scapa de raspunderea penala”.
121. Curtea observa ca aceste informatii au fost aduse la cunostinta presei intr- un context independent de procedura penala in sine sau prin intermediul unei hotarari motivate. Avand in vedere continutul si contextul acestor comentarii, Curtea concluzioneaza ca acestea precizau clar ca reclamantul sa facuse vinovat de coruptie, incurajand publicul sa creada in vinovatia acestuia si prejudecau aprecierea faptelor de catre instantele competente (a se vedea,
     mutatis mutandis, Samoila si Cionca impotriva Romaniei,
     nr. 33065/03, pct. 95, 4 martie 2008).
122. Prin urmare, Curtea considera ca declaratiile facute de procurorul H.M. au adus atingere prezumtiei de nevinovatie a reclamantului.
123. Asadar, a fost incalcat art. 6 § 2 din conventie.

4. C
   u privire la aplicarea art
   . 41
   din conventie

124. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si

daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta

a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie

echitabila.”

1. 
   Prejudiciu
   

125. Reclamantul solicita 563 986 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, reprezentand valoarea totala a creantelor societatii sale catre alte societati, care nu au putut fi recuperate din cauza mentinerii sale in arest. De asemenea, acesta solicita 240 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
126. Guvernul afirma ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre pretinsele incalcari ale conventiei si prejudiciul material solicitat. Acesta considera ca suma solicitata cu titlu de prejudiciu moral este excesiva in raport cu jurisprudenta Curtii in domeniu.
127. Curtea nu constata nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata a art. 3 si art. 6 § 2 din conventie si prejudiciul material invocat si respinge aceasta cerere. In schimb, considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil. Pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din conventie, Curtea considera ca trebuie sa ii acorde reclamantului 10 000 EUR cu titlu de prejudiciul moral.

2. 
   Cheltuieli de judecata
   

128. De asemenea, reclamantul solicita 15 000 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne si pentru cele efectuate in fata Curtii. Acesta prezinta documente justificative pentru 21 725 lei noi romanesti (RON) reprezentand onorarii, dintre care 5 000 RON cheltuieli pentru prezentarea cererii in fata Curtii si 2 831 RON reprezentand cheltuieli pentru traducerea, fotocopierea si expedierea documentelor.
129. Guvernul contesta partial sumele solicitate, afirmand ca acestea sunt excesive si ca reclamantul nu a furnizat nici contractele de asistenta judiciara, nici un decont al orelor lucrate de avocatii sai.
130. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al cuantumului lor. In speta, tinand seama de documentele aflate in posesia sa si de jurisprudenta acesteia, Curtea considera rezonabila suma de 1 800 EUR pentru procedura in fata Curtii si o acorda reclamantului.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

131. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara
   cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 3 din conventie, referitor la conditiile de detentie, si pe art. 6 § 2 din conventie in ceea ce priveste respectarea prezumtiei de nevinovatie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 3 din conventie;
3. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 6 § 2 din conventie;
4. Hotaraste

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data la care hotararea devine definitiva, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, 10 000 EUR (zece mii euro), cu titlu de daune morale, si 1 800 EUR (o mie opt sute euro) pentru cheltuieli de judecata, care trebuie convertiti in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

5. Respinge
   cererea de reparatie echitabila pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 18 octombrie 2011, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte