CAUZA GAGIU IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 63258/00)

Hotararea din 24 februarie 2009

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Gagiu impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 3 februarie 2009,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 63258/00 indreptata impotriva Romaniei prin care un resortisant al acestui stat, domnul Traian Gagiu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 23 iulie 1999 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul pretinde, in special, ca lipsa ingrijirilor medicale corespunzatoare si conditiile de detentie i-au incalcat drepturile garantate prin art. 2 si 3 din conventie. In temeiul art. 8 si 34 din conventie, acesta reclama, de asemenea, refuzul autoritatilor penitenciare de a-i procura elementele si mijloacele necesare pentru a-si sustine si continua cererea in fata Curtii.
4. La 20 februarie 2004 si la 13 septembrie 2007, Curtea a comunicat cererea Guvernului. In conformitate cu art. 29 § 3 din conventie, a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
   
   
   <sup>[43]
   
   
   
   
   
   
   
   [44]
   
   
   
   
   
   
   
   [45]
   
   
   
   
   
   
   
   [46]
   
   
   
   
   
   
   
   [47]
   
   
   
   
   
   
   
   [48]</sup>
   
   

In fapt,

1. Circumstantele cauzei

6. Reclamantul s-a nascut in 1954. Deoarece nu avea familie, acesta a crescut intr-un orfelinat.

1. 
   Procedura penala initiata impotriva reclamantului
   

7. In seara zilei de 22 iulie 1994, reclamantul, cioban, a fost retinut de politia din Sacuieni si acuzat de uciderea unui alt cioban. Potrivit reclamantului, a fost dus la sectia de politie din Sacuieni, i s-au pus catuse si a fost legat de o usa, iar apoi a fost lovit de catre politisti pentru a recunoaste savarsirea crimei. Persoana in cauza nu a introdus la parchet o plangere penala cu privire la aceste fapte.
8. La 24 iulie 1994, a fost arestat preventiv de catre un procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj. Prin hotararea din 25 ianuarie 1996, pronuntata in recurs, Curtea Suprema de Justitie a condamnat reclamantul la o pedeapsa de douazeci de ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav. Procurorul general a respins cererea persoanei in cauza pentru formularea unui recurs in anularea hotararii respective.

2. 
   Asistenta medicala in inchisoare si decesul reclamantului
   

1 y

9. Dosarul medical al reclamantului, intocmit la transferarea sa la Penitenciarul Gherla in august 1994, indica faptul ca acesta suferea inca din 1980 de hepatita cronica etilica si de ulcer duodenal cronic.
10. Dupa transferarea sa la Penitenciarul Aiud, in februarie 1996, in afara de anamneza s-au descoperit, in august 1996, sechele ale unui infarct miocardic anteroseptal si s-a depistat o extrasistola ventriculara, in decembrie 1996, in urma unei electrocardiograme.

2. De la 20 martie pana la 23 iulie 1998, reclamantul a fost spitalizat la spitalul penitenciar Dej si a fost diagnosticat cu o cardiopatie ischemica cu extrasistole ventriculare, un infarct miocardic vechi si o bronsita cronica astmatiforma. Pe durata spitalizarii, acesta a avut crize frecvente de angina pectorala. Medicul specialist a constatat ca tratamentul pe baza de Nitropector nu era tolerat de reclamant si i-a prescris alte medicamente.
   
   
   <sup>[49]
   
   
   
   
   
   
   
   [50]
   
   
   
   
   
   
   
   [51]
   
   
   
   
   
   
   
   [52]
   
   
   
   
   
   
   
   [53]
   
   
   
   
   
   
   
   [54]</sup>
   
   
   sale, reclamantul a prezentat declaratiile a trei detinuti, adaugand ca a supravietuit numai datorita interventiilor acestor detinuti si a doi asistenti medicali care ii administrau tratamentul adecvat atunci cand medicii O.S. si A.C. nu se aflau in penitenciar.

13. La 19 septembrie 1998, reclamantul a fost supus unui nou examen cardiologic. Medicul cardiolog a constatat ca persoana in cauza continua sa fumeze si a mentinut acelasi diagnostic ca cel stabilit la momentul spitalizarii sale in perioada martie - iulie 1998 si i-a prescris Verapamil, Nitropector si Miofilin. Acest tratament a fost mentinut de medicii din Penitenciarul Aiud cel putin pana in octombrie 1999, ultima data mentionata in dosarul medical al persoanei in cauza inainte sa fie transferata la Penitenciarul Margineni, la 27 aprilie 2000. Diagnosticul mentionat anterior a fost confirmat de catre echipa medicala a acestui penitenciar pe perioada sederii reclamantului intre 27 aprilie 2000 si 27 martie 2001. S-a precizat, in plus, ca acesta nu era apt de munca si ca trebuia, de asemenea, sa urmeze un regim alimentar.
14. Intre 4 si 14 decembrie 2000, reclamantul a fost spitalizat la spitalul penitenciar Colibasi, unde a fost supus unor examene medicale diverse, printre care si o electrocardiograma. In certificatul emis la externarea sa din spital se indica faptul ca acesta suferea de o bronhopneumopatie cronica obstructiva, de o cardiopatie ischemica cronica cu extrasistole ventriculare, prezenta sechele de infarct miocardic vechi, tahicardie sinuzala si hemibloc anterior stang, precum si o hepatita cronica persistenta. Tratamentul prescris continea, in special, medicamente antiaritmice, precum Verapamil si Nitropector, bronhodilatatoare si vitamine.
15. Reclamantul s-a intors in Penitenciarul Aiud la 27 martie 2001. Dosarul sau medical indica faptul ca a fost examinat de catre medicii generalisti O.S si A.C. la 12 aprilie, la 17 si 28 mai, la 14 iunie, la 9 iulie si la 2 august 2001. Diagnosticul indicat era bronhopneumopatie cronica obstructiva, iar reclamantului i se administra, in principal, medicatie pentru aceasta boala. La 14 iunie 2001, medicii au indicat faptul ca reclamantul a contractat raie, iar la 2 august 2001, a fost diagnosticat cu ciroza hepatica.
16. La 20 august 2001, suspectand o hepatita cronica, medicii din Penitenciarul Aiud l-au trimis pe reclamant la Spitalul Municipal Aiud pentru analize.
17. In urma acestor analize, la 24 august 2001, reclamantul a fost examinat de doi chirurgi care au suspectat ca acesta suferea de ciroza hepatica si au considerat ca trebuia examinat de un specialist in medicina interna. Chirurgul B. a luat in considerare un tratament chirurgical (suntare porto-cave). In aceeasi zi, specialistul in medicina interna a indicat faptul ca persoana in cauza suferea de ciroza hepatica decompensata, de cardiopatie ischemica si de bronhopneumopatie cronica obstructiva si a recomandat spitalizarea sa in spitalul penitenciar Jilava (Bucuresti) pentru a se stabili etiologia cirozei hepatice.
    
    
    ^[55]
    
    

19. La 31 august 2001, in temeiul art. 455 C. proc. pen., reclamantul a initiat procedura pentru suspendarea executarii pedepsei inchisorii.
20. La 7 septembrie 2001, reclamantul, detinut in continuare la Penitenciarul Aiud, a fost trimis la spitalul penitenciar Dej „pentru supraveghere medicala si tratament” pana la incheierea procedurii pentru suspendarea executarii pedepsei. Medicii de la spital au descoperit si o peritonita primitiva, pe langa celelalte afectiuni mentionate in diagnosticele stabilite anterior. Doctorul P. a notat in foaia de observatie ca, de mai mult de trei luni, pacientul prezenta o astenie severa, pierdere in greutate, cresterea volumului abdomenului si dispnee care evoluase spre dispnee de repaus. In ultima luna, medicii au constatat de asemenea febra si varsaturi biliare sau asemanatoare zatului de cafea. Inainte de spitalizarea sa, persoana in cauza a prezentat varsaturi cu sange (hematemeza).
21. In spitalul penitenciar Dej, dupa diverse analize, reclamantului i s-au administrat perfuzii, medicamente hepatoprotectoare si hemostatice, antibiotice si vitamine. Conform fisei de observatie, acesta a fost examinat de un medic in noaptea de 7 spre 8 septembrie 2001 la ora 22.00 si la ora 3.45. I s-au administrat calmante si analgezice. La 8 septembrie 2001, la ora 8 dimineata, se exprima confuz si avea dificultati de vorbire. I-a fost administrat in continuare tratamentul. Reclamantul a decedat la ora 12.15 in urma unei come hepatice si a unui stop cardio-respirator.
22. La 10 septembrie 2001, Parchetul de pe langa Judecatoria Dej a dispus o expertiza medico-legala pentru a se stabili cauza medicala a decesului si eventualele leziuni corporale. In baza autopsiei efectuate la 10 septembrie 2001, raportul medico-legal intocmit la 8 octombrie 2001 indica drept cauza a decesului o insuficienta hepato-renala pe fondul unei ciroze hepatice complicate cu o peritonita primitiva si cu o hemoragie digestiva superioara.
23. La 15 octombrie 2001, dupa analizarea diagnosticului si a tratamentului care fusese administrat la 7 si 8 septembrie 2001, parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale, concluzionand ca decesul reclamantului a survenit din cauze neviolente si ca faptele in cauza nu erau de natura penala.
24. In procesul-verbal din 27 februarie 2004, redactat pe o singura pagina, prezentat de Guvern in anexa la observatiile sale, o comisie medicala a concluzionat, dupa ce a rezumat in doua paragrafe evolutia bolilor de care a suferit reclamantul dupa condamnarea sa si pana la deces, ca atitudinea terapeutica a fost corespunzatoare si ca decesul a survenit in urma unor complicatii previzibile.

3. 
   Conditiile de detentie a reclamantului in Penitenciarul Aiud
   

1. Versiunea reclamantului

25. Potrivit reclamantului, la intoarcerea sa in Penitenciarul Aiud, la 23 iulie 1998, a fost plasat timp de patru zile intr-o celula de izolare murdara in care apa se infiltra in permanenta. Reclamantul a fost apoi transferat in alta celula in care a ramas pana la 27 aprilie 2000. Aceasta avea o suprafata de 2,50 m pe 4,25 m. Se gaseau aici sase paturi si
    o
    singura toaleta fara perete despartitor. In mod obisnuit, se aflau in celula sase sau sapte detinuti. S-a intamplat ca, printre colegii sai de celula, unii dintre ei sa aiba boli de piele. Celula era luminata cu tuburi cu neon aprinse in permanenta. Aceasta nu era aerisita si persista un miros sufocant din cauza toaletelor. Paturile erau rupte, iar cearsafurile si paturile erau intr-o stare proasta si foarte murdare. Detinutii primeau foarte putin sapun si se aflau cate doi sau trei sub acelasi dus. Acestia nu primeau nici pasta de dinti, nici spuma de ras, nici detergent pentru a-si spala lenjeria de corp, a carei spalare nu era asigurata de penitenciar. In cazul in care se intampla - rareori - sa beneficieze de apa calda pentru a-si spala lenjeria, acestia trebuiau apoi sa o usuce in celula. Au existat cazuri cand unii functionari din penitenciar au aruncat lenjeria pe jos invocand faptul ca era prea curata. Hrana era insuficienta si foarte proasta (de exemplu, sfecla si varza acra, extrem de sarate sau chiar alterate, paine acra etc.). Reclamantul evita sa se planga prea mult de teama sa nu fie transferat intr-una din celulele speciale de izolare si, in orice caz, doleantele sale adresate administratiei penitenciarului nu au avut niciun rezultat.

2. Versiunea Guvernului

26. Potrivit sustinerilor Guvernului, care se bazeaza pe o scrisoare din 11 octombrie2004 a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), reclamantul a fost detinut in Penitenciarul Aiud intr-o celula cu sase paturi, impreuna cu alte cinci persoane, aceasta avand o lungime de 3,80 m, o latime de 2 m si o inaltime de 3,20 m. Fiecare celula din acest penitenciar beneficia de acces la lumina zilei si de aerisire naturala. Existau incalzire centrala, electricitate, apa potabila si toalete („neprotejate”), iar conditiile de igiena si de sanatate erau corespunzatoare. Cu privire la acest aspect, scrisoarea ANP precizeaza ca, in 2004, au inceput lucrari pentru modernizarea penitenciarului, pentru crearea a doua celule din trei celule vechi si pentru dotarea acestora cu un grup sanitar separat, cu dus. In ceea ce priveste lumina artificiala, aceasta ramanea aprinsa pe timpul noptii pentru a-i permite supraveghetorului sa previna incidentele provocate de detinuti. Pe de alta parte, administratia penitenciarului se asigura ca paturile sa fie in stare buna, cu cearsafuri, perne si paturi curate. Rufele erau spalate in incinta penitenciarului o data pe saptamana pentru a preveni aparitia bolilor de piele, precum raia, iar detinutii primeau produse de igiena, in conformitate cu legislatia in vigoare. In cele din urma, persoana in cauza beneficiase de dreptul la vizita si de posibilitatea de a se plimba si de a se odihni, in conformitate cu dispozitiile legale.

4. 
   Incident survenit la 4 decembrie 2000 in Penitenciarul Margineni
   

27. Potrivit reclamantului, la 4 decembrie 2000, acesta a fost scos din celula sa din Penitenciarul Margineni, in care fusese transferat la 27 aprilie 2000, pentru a fi dus impreuna cu alti detinuti la spitalul penitenciar Colibasi. Ca raspuns la cererea lor de a-l vedea pe director pentru a afla motivul transferului, un gardian a pulverizat gaz lacrimogen, desi stia ca era vorba de detinuti bolnavi, pentru a-i obliga sa urce in masina.
28. Conform Guvernului, reclamantul era informat cu privire la motivul transferului sau la spital, avand in vedere gravitatea bolilor de care suferea. In ceea ce priveste interventia gardianului, aceasta a fost justificata prin opozitia ferma a detinutilor fata de transfer. In orice caz, detinutii nu s-au plans de nicio consecinta pe plan medical.

5. 
   Fapte privind corespondenta reclamantului cu Curtea
   

1. Fapte privind trimiterea copiilor documentelor solicitate de Curte

29. Prin scrisorile din 8 septembrie, 25 octombrie si 4 noiembrie 1999, precum si din 3 ianuarie 2000, reclamantul, caruia grefa ii solicitase sa trimita copii ale documentelor relevante pentru ca cererea sa sa poata fi examinata de catre Curte, s-a plans ca nu le putea obtine, deoarece administratia Penitenciarului Aiud ii impunea sa le plateasca, iar acesta nu avea banii necesari. In plus, i s-a precizat ca, in cazul in care isi mentinea cererea de a obtine copii, risca sa isi complice viata in inchisoare si sa fie transferat intr-o sectie cu regim restrictiv. Administratia i-a refuzat, de asemenea, posibilitatea de a copia el insusi documentele in cauza (in principal, trei decizii penale si o fisa de supraveghere medicala) invocand caracterul lor confidential. Pe de alta parte, la cererea din 19 octombrie 1999, prezentata administratiei penitenciarului, in care reclamantul invoca art. 34 din conventie, conducerea penitenciarului a precizat ca persoana in cauza trebuia sa plateasca costul fotocopiilor solicitate si a dispus verificarea soldei sale. Scrisoarea poarta o mentiune conform careia acesta dispunea in octombrie 1999, la Penitenciarul Aiud, de aproximativ 2 850 lei romanesti (ROL), si anume 0,15 EUR.
30. Prin scrisoarea din 11 ianuarie 2000, reclamantul a trimis copiile documentelor solicitate, precizand ca acestea ii fusesera acordate de catre administratia penitenciarului dupa ce a facut greva foamei intre 27 decembrie 1999 si 5 ianuarie 2000. Guvernul contesta ca persoana in cauza a facut greva foamei in aceasta perioada.

2. Fapte privind trimiterea unui formular de cerere si obtinerea necesarului pentru corespondenta cu Curtea

1. 
   Versiunea reclamantului
   

31. Prin scrisoarea din 8 septembrie 1999, reclamantul a informat Curtea ca, deoarece nu avea familie si nici resurse, intampina dificultati in a obtine plicuri si timbre pentru corespondenta referitoare la cererea sa. In scrisorile din 13 martie, 10 aprilie, 8 mai si 6 iunie 2000, reclamantul a subliniat ca primise intr-adevar formularul de cerere din partea Curtii la 1 februarie 2000, ca il completase si il incredintase pentru expediere unui gardian din Penitenciarul Aiud, la 14 februarie 2000. Dupa ce a luat cunostinta, prin scrisoarea grefei din 10 mai 2000, ca acest prim formular nu a ajuns la destinatie, reclamantul a depus plangeri pentru violarea corespondentei la administratia Penitenciarului Aiud, prevenind-o ca urma sa inceapa greva foamei in cazul in care situatia nu era clarificata. La 26 aprilie 2000, dupa ce a constatat ca plicul respectiv nu ajunsese la serviciul de „iesire a corespondentei” din cadrul penitenciarului, conducerea acestuia a promis sa clarifice situatia in cel mai scurt timp posibil. In ziua urmatoare, reclamantul a fost transferat fara nicio justificare la Penitenciarul Margineni.
32. Prin scrisoarea din 6 iunie 2000, reclamantul a trimis Curtii, completat si semnat, formularul de cerere pe care aceasta i-l retrimisese la 10 mai 2000.
33. Prin scrisorile din 10 august 2000, 24 ianuarie si 10 mai 2001, reclamantul a precizat ca era obligat sa vanda altor detinuti o parte din hrana pe care o primea in inchisoare pentru a-si cumpara timbre astfel incat sa mentina corespondenta cu Curtea. In ultima sa scrisoare din 10 mai 2001, reclamantul a indicat ca, la intoarcerea sa in Penitenciarul Aiud in martie 2001, directorul V. l-a intrebat care ii erau intentiile cu privire la cererea inaintata Curtii. Acesta a precizat ca plangerile lui nu vor avea niciun rezultat, ca nu ii va mai acorda ajutor cat timp va fi director si ca urma „sa se ocupe de el”. Ulterior, administratia Penitenciarului Aiud a respins, timp de o luna si jumatate, cererea reclamantului de hartie, timbre si plicuri care trebuiau sa ii permita acestuia sa informeze Curtea cu privire la noul sau transfer.

2. 
   Versiunea Guvernului
   

34. Potrivit Guvernului (observatiile din 8 noiembrie 2004), care se bazeaza pe verificari ale ANP, persoana in cauza a beneficiat de fiecare data de hartia si de plicurile necesare pentru corespondenta sa cu Curtea, iar scrisorile sale nu au fost retinute de Penitenciarul Aiud. Cu toate acestea, deoarece registrele privind distribuirea materialului pentru corespondenta si cererile detinutilor in acest sens sunt pastrate numai doi ani, nu mai existau date cu privire la numarul de plicuri si de timbre furnizate reclamantului. In orice caz, potrivit Guvernului, persoana in cauza nu a depus nicio cerere la administratia Penitenciarului Aiud cu privire la dreptul sau la corespondenta.
35. In ceea ce priveste transferul reclamantului, la 27 aprilie 2000, de la Penitenciarul Aiud la Penitenciarul Margineni, Guvernul explica, in lipsa raportului motivat care a fost redactat la momentul respectiv de catre administratia primului penitenciar, ca din datele inca disponibile in acest penitenciar - care nu au fost transmise Curtii - reiese ca transferul respectiv a fost hotarat ca urmare a influentei negative a reclamantului asupra celorlalti detinuti.
36. La observatiile sale din 17 decembrie 2007, Guvernul a anexat, la cererea Curtii, mai multe documente privind cererile formulate de catre reclamant pentru emiterea de copii ale documentelor (Penitenciarul Aiud, 19 octombrie 2000) si pentru trimiterea catre Curte a corespondentei sale (Penitenciarul Margineni, 10 si 26 mai 2000, precum si 12 februarie si 12 martie 2001). Rezulta ca respectivele cereri, formulate la Penitenciarul Margineni, au fost primite in mod favorabil.

6. 
   Plangerile penale ale reclamantului
   

37. La 7 septembrie si 27 noiembrie 1998, reclamantul a depus la Parchetul Militar Cluj plangeri penale impotriva medicului maior O.S. si a medicului locotenent- colonel A.C. in care sunt descrise faptele referitoare la lipsa asistentei medicale corespunzatoare (a se vedea supra, pct. 12). La 1 aprilie 1999, procurorul militar B., locotenent-colonel, s-a deplasat la Penitenciarul Aiud si a discutat cu reclamantul si cei doi medici. Reclamantul a precizat ca tratamentul necesar ii era administrat numai la interventia conducerii penitenciarului si a indicat numele a cinci persoane.
38. Prin decizia de neincepere a urmaririi penale din 20 octombrie 1999, confirmata de Parchetul Militar Bucuresti la 27 martie 2001, procurorul militar B. a respins plangerea penala a reclamantului, considerand ca nu rezulta, din declaratiile medicilor, ale persoanei in cauza si din fisa medicala, ca faptele pretinse erau reale.
39. La 25 martie 2003, procurorul V. a clasat fara sa cerceteze alte doua plangeri penale similare depuse de catre reclamant la 22 ianuarie 2001 si 19 februarie 2001, in care acesta din urma a denuntat un incident in legatura cu respectarea dreptului la corespondenta in Penitenciarul Margineni (o pretinsa intarziere in expedierea unei scrisori, cauzata in special de faptul ca un gardian solicitase confirmarea din partea conducerii penitenciarului a dreptului persoanei in cauza de a primi gratuit timbre). Procurorul a precizat ca reclamantul nu a mai insistat si nici nu a oferit detalii cu privire la faptele in cauza si ca, in orice caz, acesta a decedat la 8 septembrie 2001.

II. Dreptul intern relevant

40. Dispozitiile relevante in speta ale Codului de procedura penala privind caile de atac disponibile pentru contestarea unei decizii a parchetului sunt descrise in hotararea
    Dumitru Popescu impotriva Romaniei (nr. 1)
    (nr. 49234/99, pct. 43-45, 26 aprilie 2007).
41. Pe de alta parte, art. 453 si 455 C. proc. pen. prevad ca executarea pedepsei inchisorii poate fi intrerupta pentru o perioada determinata, printre altele atunci cand se constata de catre instante, pe baza unei expertize medicale, ca cel condamnat sufera de o boala care il pune in imposibilitatea de a executa pedeapsa. Instantele pot fi sesizate cu o cerere in acest sens de catre detinut, sotul (sotia) acestuia sau avocat, precum si de catre procuror.
42. La momentul faptelor, Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor prevedea pe scurt, la art. 17, dreptul detinutilor la asistenta medicala.

incepand cu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 56/2003 din 25 iunie 2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate, dreptul la asistenta medicala (tratament, medicamente etc.) acordata gratuit si de catre personal calificat a fost garantat in mod explicit (art. 12). Detinutii puteau face plangere la judecatorie impotriva „masurilor” privitoare la exercitarea drepturilor, luate de catre administratia penitenciarului, in termen de zece zile (art. 3). OUG nr. 56/2003 a fost abrogata si inlocuita de Legea nr. 275/2006, publicata in Monitorul Oficial din 20 iulie 2006 si intrata in vigoare la 20 octombrie 2006, care a reluat in art. 38 si 50 dispozitiile sus-mentionate, prevazand, in plus, competenta instantei delegate de a examina asemenea plangeri privind executarea pedepselor privative de libertate.

43. Dispozitiile privind statutul politistilor si al procurorilor militari sunt mentionate in hotararea
    Barbu Anghelesrn impotriva Romaniei
    [nr. 46430/99, pct. 40, 5 octombrie 2004; a se vedea, de asemenea,
    Notar impotriva Romaniei,
    nr. 42860/98 (dec.), 13 noiembrie 2003].
44. Dispozitiile interne privind dreptul la corespondenta, si anume Legea nr. 23/1969 citata anterior si regulamentul de aplicare, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, sunt descrise in hotararea
    Petra impotriva Romaniei
    (23 septembrie 1998,
    Culegere de hotarari si decizii
    1998-VII, pct. 25-26); art. 10 din Ordinul ministrului justitiei nr. 2036/C din 24 noiembrie 1997, nepublicat, este citat in cauza
    Mocanu impotriva Romaniei
    (dec.) (nr. 56489/00, 24 mai 2006). Aceste dispozitii au fost abrogate prin OUG nr. 56/2003, care prevede ca, in cazul in care detinutul nu dispune de resurse, cheltuielile pentru corespondenta acestuia cu organele judiciare, instantele, organizatiile internationale recunoscute de Romania sau cu familia ori avocatul sau sunt suportate de catre administratia penitenciarului (art. 8 pct. 5).
45. Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) pronuntate in urma vizitelor efectuate in unele penitenciare din Romania, precum si observatiile cu caracter general ale CPT, sunt rezumate in hotararea
    Bragadireanu impotriva Romaniei
    (nr. 22088/04, pct. 73-76, 6 decembrie 2007). Pe de alta parte, paragrafele relevante din Recomandarea (98)7 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei privind aspectele etice si organizationale ale ingrijirii medicale in inchisoare, adoptata la 8 august 1998, sunt reproduse in hotararea
    Huylu impotriva Turciei
    (nr. 52955/99, pct. 53, 16 noiembrie 2006).

In drept,

I. Cu
privire la pretinsele incalcari ale art.
2
si 3
din conventie

46. Invocand, in esenta, art. 2 si 3 din conventie, reclamantul pretinde ca deficientele si neglijenta manifestate de autoritati in acordarea ingrijirilor medicale solicitate, in special in Penitenciarul Aiud, au constituit un tratament inuman si i-au pus viata in pericol. Acesta reclama, de asemenea, lipsa unei anchete efective in aceasta privinta. In plus, in baza art. 3 din conventie, reclamantul se plange de conditiile de detentie din Penitenciarul Aiud si de incidentul survenit la 4 decembrie 2000 in Penitenciarul Margineni. Dispozitiile relevante in speta ale art. 2 si 3 din conventie citate anterior sunt redactate dupa cum urmeaza:

Art. 2

„Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege.”

Art. 3

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

47. Guvernul respinge aceste argumente.

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

48. Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac interne de catre reclamant. In ceea ce priveste lipsa tratamentului medical adecvat si conditiile de detentie, acesta sustine ca persoana in cauza ar fi trebuit sa sesizeze mai repede instantele cu o cerere de suspendare a executarii pedepsei inchisorii in temeiul art. 455 C. proc. pen., deoarece cererea sa din 31 august 2001 a fost depusa prea tarziu. In aceasta privinta, Guvernul face trimitere la cauza
    Mouisel impotriva Frantei
    (nr. 67263/01, CEDO 2002-IX) si la cauza
    Matencio impotriva Frantei
    (nr. 58749/00, 15 ianuarie 2004). In plus, referitor la plangerea penala impotriva medicilor din Penitenciarul Aiud, considera ca reclamantul ar fi trebuit sa introduca pe langa instantele interne o plangere impotriva deciziei de neincepere a urmaririi penale pronuntate de parchet, in temeiul art. 278 C. proc. pen., astfel cum a fost interpretat de Curtea Constitutionala in decizia nr. 486/1997. In cele din urma, Guvernul subliniaza ca reclamantul nu a formulat la parchet nicio plangere penala pentru a denunta tratamentul necorespunzator la care pretindea ca a fost supus la 4 decembrie 2000.
49. In ceea ce priveste prima parte a exceptiei ridicate de Guvern, Curtea observa ca actiunea intemeiata pe art. 455 C. proc. pen. nu se refera la conditiile de detentie, ci la incompatibilitatea dintre starea de sanatate a unui detinut si mentinerea sa in detentie. Aceasta subliniaza ca, spre deosebire de cauzele citate de catre Guvern si de situatia la care face trimitere art. 455 C. proc. pen., plangerile reclamantului nu se refera la o astfel de incompatibilitate, ci la deficientele si neglijenta manifestate de autoritati in acordarea ingrijirilor medicale corespunzatoare pe care acestea ar fi trebuit si ar fi putut sa le acorde. In opinia Curtii, este excesiv sa i se impute unui detinut aflat intr-o asemenea situatie, in plus fara familie si fara resurse, ca nu a solicitat constatarea incompatibilitatii dintre detentia sa si starea sa de sanatate pentru a fi ingrijit in stare de libertate, din moment ce acesta nu a invocat niciodata incompatibilitatea respectiva. De altfel, Curtea reaminteste ca, intr-o alta cauza, a examinat separat capetele de cerere privind, pe de o parte, deficientele din inchisoare in acordarea ingrijirilor medicale solicitate si, pe de alta parte, o stare de sanatate aparent incompatibila cu o detentie obisnuita, si ca a admis - in ceea ce priveste acest ultim capat de cerere - o exceptie a Guvernului intemeiata pe articolele citate anterior
    [I.T impotriva Romaniei
    (dec.), nr. 40155/02, 24 noiembrie 2005].
50. In ceea ce priveste faptul ca reclamantul nu a solicitat instantelor interne sa constate neinceperea urmaririi penale din 27 martie 2001, Curtea reaminteste ca s-a pronuntat anterior in sensul ca respectiva cale de atac prevazuta de Decizia Curtii Constitutionale din 2 decembrie 1997 privind art. 278 C. proc. pen. nu era efectiva
    [Rupa impotriva Romaniei
    (dec.), nr. 58478/00, pct. 88-90, 14 decembrie 2004, si
    Forum Maritime impotriva Romaniei,
    nr. 63610/00 si 38692/05, pct. 107, 4 octombrie 2007]. Curtea nu observa niciun motiv pentru a se ajunge la o alta concluzie in speta.
51. Prin urmare, este necesar sa se respinga exceptia Guvernului in masura in care aceasta se refera la capetele de cerere privind conditiile de detentie si acordarea ingrijirilor medicale solicitate in inchisoare (sub aspect material si procedural).
52. In schimb, Curtea este de acord cu Guvernul ca reclamantul nu a adus dovezi ca ar fi introdus pe langa parchet o plangere penala pentru a denunta incidentul din 4 decembrie 2000, astfel incat autoritatile sa poata desfasura o ancheta in aceasta privinta.

Prin urmare, este necesar sa se admita exceptia Guvernului si sa se respinga pretentia reclamantului in acest sens, in conformitate cu art. 35 § 1 si 4 din conventie.

53. In ceea ce priveste celelalte capete de cerere ale reclamantului intemeiate pe art. 2 si 3 din conventie (obligatiile pozitive ale statului privind acordarea ingrijirilor medicale necesare, ancheta efectiva si conditiile de detentie), Curtea constata ca aceasta parte a cererii nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

2. 
   Cu privire la fond
   

54. Avand in vedere faptele cauzei, in special decesul reclamantului, Curtea va examina primele doua capete de cerere sus-mentionate mai intai din perspectiva art. 2 din conventie (a se vedea,
    mutatis mutandis, Tad’s impotriva Frantei,
    nr. 39922/03, pct. 81, 1 iunie 2006) inainte de a aprecia daca va examina aceste capete de cerere, precum si cel de-al treilea, si din perspectiva art. 3 din conventie.

1. Cu privire la obligatia materiala de protectie a vietii

55. Facand trimitere la faptele relevante, Guvernul sustine ca autoritatile si-au indeplinit obligatia pozitiva de a proteja viata reclamantului, acordandu-i acestuia, pe parcursul intregii sale perioade de detentie, ingrijiri medicale adecvate pentru a preveni un deznodamant nefericit. Enuntand bolile de care suferea reclamantul si tratamentul de care a beneficiat, in special la 7 si 8 septembrie 2001, Guvernul evidentiaza ca decesul persoanei in cauza nu s-a datorat unei cauze violente si ca autoritatile au oferit o explicatie concreta si convingatoare in aceasta privinta (a se vedea supra, pct. 22 si 23). In plus, acesta reaminteste ca statul roman a adoptat o legislatie corespunzatoare pentru a proteja dreptul la viata al detinutilor bolnavi (art. 453-455 C. proc. pen. si OUG nr. 56/2003).
56. Curtea reitereaza, de asemenea, ca art. 2 § 1 prima teza obliga statul nu numai sa nu provoace cu intentie moartea unei persoane, ci si sa ia masurile necesare pentru a proteja viata persoanelor aflate sub jurisdictia sa
    (Tad’s,
    citata anterior, pct. 96,
    Keenan impotriva Regatului Unit,
    nr. 27229/95, pct. 89, CEDO 2001-III, si
    L.C.B.

Regatului Unit,
9 iunie 1998,
Culegere
1998-III, pct. 36).

57. Obligatia de a proteja viata persoanelor aflate in detentie presupune, de asemenea, sa li se acorde cu diligenta ingrijirile medicale care sa previna un deznodamant nefericit
    (Tad’s,
    citata anterior, pct. 98, si
    Anguelova impotriva Bulgariei,
    nr. 38361/97, pct. 130, CEDO 2002-IV). Astfel, lipsa ingrijirilor medicale corespunzatoare poate constitui un tratament contrar conventiei
    (Huylu,
    citata anterior, pct. 58).
58. In speta, Curtea subliniaza ca nu se contesta faptul ca reclamantul s-a aflat din 1994 sub controlul autoritatilor, care erau la curent cu anamneza sa (hepatita cronica etilica si ulcer duodenal cronic) si cu celelalte afectiuni grave descoperite pe parcursul detentiei (a se vedea supra, pct. 9-11 si 13-14), precum si cu faptul ca starea sa de sanatate necesita supraveghere si tratament medical continuu si adecvat (a se vedea,
    mutatis mutandis, Tarariyeva impotriva Rusiei,
    nr. 4353/03, pct. 76, 14 decembrie 2006). Pentru a aprecia respectarea de catre autoritati a obligatiilor lor pozitive impuse de art. 2, Curtea va examina modalitatea in care, in special in lunile anterioare decesului persoanei in cauza, autoritatile penitenciare sau medicale au acordat ingrijirile medicale impuse de starea de sanatate fizica a reclamantului, stare a carei gravitate nu a fost omisa sau nu ar fi trebuit sa fie de autoritatile interne competente
    (Huylu,
    citata anterior, pct. 60). In acest sens, Curtea observa ca principala cauza a decesului reclamantului a fost o insuficienta hepato-renala pe fondul unei ciroze hepatice, iar complicatiile care au dus la decesul persoanei in cauza au fost calificate drept „previzibile” de catre o comisie medicala (a se vedea supra, pct. 22 si 24).
59. In continuare, Curtea observa ca, in dosarul sau medical, reclamantul aparea ca suferind cel putin din 1994 de o hepatita cronica (etilica) si, din 14 decembrie 2000, de o hepatita cronica calificata drept persistenta de catre medicii de la spitalul penitenciar Colibasi. Cu toate acestea, din dosar si din afirmatiile Guvernului reiese ca, timp de mai multe luni, in 2001, in cadrul Penitenciarului Aiud, reclamantul nu a primit tratament specific si adecvat pentru aceasta boala, ci a fost tratat in principal pentru bronhopneumopatia de care, de asemenea, suferea (a se vedea supra, pct. 15). Curtea subliniaza ca, la 20 august 2001, „suspectand” o hepatita cronica, medicii din Penitenciarul Aiud l-au trimis pe reclamant la Spitalul Municipal Aiud pentru efectuarea unor analize; in acest interval, la 2 august 2001, diagnosticul era deja mai grav, deoarece indica o ciroza hepatica.
60. Pe de alta parte, din foaia de observatii a doctorului P. de la spitalul penitenciar Dej din 7 septembrie 2001, ziua spitalizarii reclamantului si ajunul decesului sau, reiese ca autoritatile penitenciare si medicale ale Penitenciarului Aiud erau la curent cu simptomele persoanei in cauza (astenie severa, pierdere in greutate, cresterea volumului abdomenului etc.), inclusiv cu simptomele cele mai recente, si anume o dispnee de repaus, febra, varsaturi biliare sau asemanatoare zatului de cafea si varsaturi cu sange (hematemeza).
61. Curtea subliniaza ca, desi reclamantul a fost, in cele din urma, examinat de doi chirurgi si de un specialist in medicina interna la 24 august 2001, autoritatile responsabile pentru persoana in cauza nu au luat niciuna dintre masurile preconizate de catre acestia, in pofida starii de sanatate a reclamantului care impunea in mod cert o supraveghere medicala si tratamente continue si corespunzatoare (a se vedea,
    mutatis mutandis, Tarariyeva,
    citata anterior, pct. 82
    in fine).
    Nu numai ca reclamantul nu a fost spitalizat la spitalul penitenciar Jilava (Bucuresti) pentru a se stabili etiologia cirozei hepatice si nu a beneficiat de tratamentul chirurgical luat in considerare de catre medicii mentionati mai sus, ci, din contra, acesta a fost plasat in celula sa pana in ajunul decesului sau si, potrivit dosarului sau medical, nu a primit ingrijirile medicale impuse de bolile grave de care suferea acesta (a se vedea supra, pct. 17 si 18). Spitalizat tardiv, la 7 septembrie 2001, in spitalul penitenciar Dej „pentru supraveghere medicala si tratament”, reclamantul a decedat in ziua urmatoare, in pofida ingrijirilor acordate de echipa spitalului.
62. Avand in vedere consideratiile precedente si tinand seama de responsabilitatea care le revine autoritatilor penitenciare si medicale, Curtea considera ca autoritatile Penitenciarului Aiud nu au reactionat cu diligenta necesara pentru a-i asigura reclamantului ingrijirile medicale adecvate, in pofida dosarului medical al acestuia, starii sale de sanatate si simptomelor sale, precum si a recomandarilor medicilor specialisti. In consecinta, autoritatile in cauza si-au incalcat grav obligatia de a proteja sanatatea unei persoane private de libertate.
63. Prin urmare, Curtea considera ca autoritatile nationale nu au luat masurile efective impuse de starea de sanatate a reclamantului (a se vedea,
    mutatis mutandis, Huylu,
    citata anterior, pct. 67). Aceasta concluzioneaza ca modalitatea in care autoritatile penitenciare si medicale din Aiud s-au ocupat de reclamant a incalcat obligatia pozitiva care le revenea in temeiul art. 2 din conventie.
64. Prin urmare, a fost incalcat art. 2 din conventie sub aspect material.

2. Cu privire la obligatia procedurala de a desfasura o ancheta efectiva

65. Guvernul sustine ca autoritatile au desfasurat din oficiu o ancheta efectiva pentru a permite sa se stabileasca circumstantele decesului reclamantului si sa se identifice eventualele responsabilitati ale persoanelor insarcinate cu supravegherea starii sale de sanatate. In aceasta privinta, Guvernul subliniaza ca, la 10 septembrie 2001, procurorul a dispus din oficiu o autopsie, care a fost realizata in aceeasi zi, ca nu era subordonat fata de administratia penitenciara si ca, pe baza raportului medico-legal, acesta a dispus incetarea urmaririi penale, considerand ca decesul nu a fost cauzat de fapte de natura penala, ci de bolile de care suferea reclamantul. In plus, Guvernul subliniaza ca, in procesul-verbal din 27 februarie 2004, o comisie medicala a stabilit motivele decesului.
66. Curtea reaminteste ca, in cazul in care o persoana a decedat in imprejurari care pot angaja raspunderea statului, art. 2 impune acestuia obligatia de a asigura, prin toate mijloacele de care dispune, o reactie adecvata - judiciara sau de alta natura - astfel incat sa se puna efectiv in aplicare cadrul legislativ si administrativ stabilit in sensul protectiei vietii si, dupa caz, sa se reprime si sa se sanctioneze incalcarile dreptului respectiv (a se vedea,
    mutatis mutandis, Paul si Audrey Edwards impotriva Regatului Unit,
    nr. 46477/99, pct. 54, CEDO 2002-II, si
    Perk si altii impotriva Turciei,
    nr. 50739/99, pct. 54, 28 martie 2006). Cu privire la acest aspect, Curtea a enuntat deja ca, desi incalcarea dreptului la viata sau la integritatea fizica nu era intentionata, obligatia pozitiva de a institui un „sistem judiciar eficace” nu impunea in mod cert inceperea urmaririi penale, in toate situatiile, si ca o astfel de obligatie putea fi indeplinita in cazul in care persoanele in cauza aveau acces la caile de atac civile, administrative sau chiar disciplinare
    (Oneryildiz,
    nr. 48939/99, CEDO 2004-XII, pct. 91 si 92)67. In speta, Curtea observa ca parchetul a deschis din oficiu si cu diligenta o ancheta pentru a examina cauzele imediate ale decesului reclamantului, dispunand realizarea unui raport medico-legal. Cu toate acestea, avand in vedere cadrul foarte restrans al acestei anchete, Curtea nu poate fi de acord cu Guvernul care sustine ca ancheta era de natura sa permita identificarea eventualelor responsabilitati ale persoanelor insarcinate cu supravegherea starii de sanatate a reclamantului.

68. Curtea subliniaza ca ancheta in cauza s-a limitat sa constate ca decesul reclamantului nu a survenit din cauze violente, ca se datora bolilor de care suferea persoana in cauza si ca nu existau urme de violenta pe corp. Procurorul insarcinat cu ancheta s-a limitat sa observe tratamentul medical al persoanei in cauza la 7 si 8 septembrie 2001, fara sa se informeze cu privire la modul in care aceasta a fost tratata pe parcursul perioadei anterioare spitalizarii sale si cu privire la starea critica in care a fost adusa la spitalul din Dej, direct din celula sa. De asemenea, acesta nu a examinat daca persoanele insarcinate cu supravegherea starii de sanatate a reclamantului in Penitenciarul Aiud erau eventual raspunzatoare pentru neglijenta in exercitarea functiilor lor si de nerespectare a obligatiei de protectie a vietii persoanei respective.
69. Curtea considera ca o asemenea ancheta nu poate fi calificata drept efectiva si aprofundata: deoarece obiectul sau era limitat la tratamentul asigurat in spitalul in care detinutul muribund a fost dus, era posibil ca ancheta sa nu identifice neglijenta autoritatilor penitenciare care aveau obligatia de a acorda persoanei in cauza, pe perioada anterioara decesului, ingrijiri medicale continue in scopul prevenirii unui deznodamant nefericit.
70. Pe de alta parte, Curtea observa ca, la 27 februarie 2004, o comisie medicala a redactat un proces-verbal in care concluziona, dupa ce a rezumat pe scurt evolutia starii de sanatate a reclamantului, ca atitudinea terapeutica a fost adecvata si ca decesul persoanei in cauza a survenit in urma unor complicatii previzibile. O astfel de constatare - realizata dupa comunicarea cererii de catre Curte si la peste doi ani de la incheierea anchetei citate anterior - nu se potriveste cu necesitatea de a desfasura o ancheta efectiva si rapida si, prin urmare, nu poate remedia deficientele constatate anterior in cadrul anchetei.
71. In consecinta, Curtea concluzioneaza ca autoritatile nu si-au indeplinit obligatia de a desfasura o ancheta efectiva care sa permita identificarea eventualelor responsabilitati ale persoanelor insarcinate cu supravegherea starii de sanatate a reclamantului si acordarea ingrijirilor medicale adecvate, in scopul prevenirii unui deznodamant nefericit.
72. Prin urmare, a fost incalcata, de asemenea, obligatia procedurala prevazuta la art. 2 din conventie.
73. Avand in vedere concluziile precedente (a se vedea supra, pct. 63-64 si 71-72), Curtea considera ca nu este necesar sa se examineze pe fond motivul intemeiat pe art. 3 din conventie si referitor la faptul ca autoritatile nu au administrat reclamantului tratamentul medical adecvat (a se vedea,
    mutatis mutandis, Tarariyeva,
    citata anterior, pct. 105).

3. Cu privire la conditiile de detentie a reclamantului in Penitenciarul Aiud

74. Guvernul sustine ca respectivele conditii de detentie a reclamantului in Penitenciarul Aiud au fost adecvate, astfel cum reiese din scrisoarea ANP din 11 octombrie 2004 (a se vedea supra, pct. 26).
75. Curtea reitereaza ca art. 3 impune statului sa se asigure ca orice prizonier este detinut in conditii care sunt compatibile cu respectarea demnitatii umane, ca modalitatile de executare a pedepsei nu supun persoana in cauza unei suferinte sau unei incercari de o intensitate care sa depaseasca nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei si ca, tinand seama de cerintele practice din inchisoare, sanatatea si confortul prizonierului sunt asigurate in mod corespunzator
    Kudla impotriva Poloniei
    (GC), nr. 30210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI].
76. Curtea observa ca, in speta, anumite aspecte ale conditiilor de detentie a reclamantului in Penitenciarul Aiud fac obiectul unei dispute intre parti. Cu toate acestea, Curtea considera, chiar si astfel, ca este in masura sa faca o apreciere a cauzei bazandu-se pe elementele pe care Guvernul nu le contesta.
77. Astfel, aceasta subliniaza ca, potrivit informatiilor oferite de Administratia Nationala a Penitenciarelor, aproape pe intreaga durata a detentiei sale in Penitenciarul Aiud, care era deja de aproximativ trei ani la momentul la care reclamantul a introdus cererea in fata Curtii, acesta a trebuit sa imparta o celula de 7,60 mp cu alti cinci detinuti, beneficiind astfel de un spatiu de numai 1,25 mp, insuficient potrivit criteriilor stabilite de jurisprudenta Curtii prin art. 3 sau de CPT (a se vedea, printre altele,
    Khudoyorov impotriva Rusiei,
    nr. 6847/02, pct. 104 si urm., 8 noiembrie 2005, si
    Mikadze impotriva Rusiei,
    nr. 52697/99, pct. 116, 7 iunie 2007).
78. Pe de alta parte, Curtea observa ca, in celula respectiva, reclamantul era obligat sa foloseasca o „toaleta neprotejata”; in absenta altor precizari din partea Guvernului si tinand seama de dimensiunea celulei, acest lucru presupune ca reclamantul trebuia sa foloseasca toaleta in apropierea altor detinuti si era prezent atunci cand colegii sai de celula o utilizau la randul lor. Prin urmare, Curtea considera ca afirmatiile reclamantului in aceasta privinta sunt justificate (a se vedea supra, pct. 25-26). In plus, desi constata cu satisfactie imbunatatirile care au fost aduse, se pare, in acest domeniu in cadrul Penitenciarului Aiud dupa 2004 (a se vedea supra, pct. 26), Curtea considera ca acest lucru nu schimba cu nimic situatia inacceptabila pe care persoana in cauza a trebuit in mod evident sa o suporte la momentul faptelor (a se vedea,
    mutatis mutandis, Kalachnikov impotriva Rusiei,
    nr. 47095/99, pct. 99, CEDO 2002-VI).
79. In cele din urma, Curtea nu poate, de asemenea, sa considere ca afirmatiile reclamantului privind conditiile de sanatate si de igiena in vigoare la momentul faptelor nu sunt intemeiate, avand in vedere ca persoana in cauza a contractat raie in penitenciarul respectiv (a se vedea supra, pct. 15).
80. In cele din urma, Curtea admite ca nimic nu indica in speta ca a existat cu adevarat intentia de a-l umili sau de a-l injosi pe reclamant. Cu toate acestea, absenta unui asemenea scop nu poate exclude o constatare a incalcarii art. 3. Curtea considera ca respectivele conditii de detentie descrise mai sus, pe care reclamantul a trebuit sa le suporte timp de mai multi ani, l-au supus unei incercari de o intensitate care depaseste nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei, i-au adus atingere demnitatii sale si i-au inspirat sentimente de umilinta si de injosire.
81. Avand in vedere cele ce preced, Curtea concluzioneaza ca respectivele conditii de detentie si efectele lor prejudiciabile referitoare, de asemenea, la starea de sanatate a reclamantului, combinate cu durata perioadei pe parcursul careia acesta a fost detinut in asemenea conditii, trebuie analizate ca un tratament degradant.
82. Prin urmare, a fost incalcat art. 3 din conventie.

II. Cu
privire LA pretinsele incalcari
ALE ART. 8 si 34 DIN coNvENTIE

83. Reclamantul se plange de o incalcare a dreptului la respectarea corespondentei si a dreptului de a introduce o cerere individuala in fata Curtii. In aceasta privinta, reclamantul s-a plans ca, in mai multe randuri, administratia Penitenciarului Aiud a refuzat sa ii acorde hartie, timbre si plicuri pentru corespondenta sa cu Curtea, in timp ce acesta nu avea niciun mijloc si niciun ajutor si era obligat sa vanda altor detinuti o parte din hrana sa pentru a-si putea cumpara timbre. Pe de alta parte, reclamantul imputa administratiei acestui penitenciar ca a refuzat, de o maniera disuasiva, timp de aproximativ patru luni inainte de ianuarie 2000, sa ii acorde fotocopii ale fisei de supraveghere medicala si ale unora dintre deciziile din dosarul sau penal sau sa ii acorde posibilitatea de a le copia el insusi de mana. In cele din urma, acesta pretindea ca un prim formular de cerere, pe care il incredintase administratiei Penitenciarului Aiud la 14 februarie 2000, nu a fost niciodata transmis Curtii si ca el insusi a fost transferat la Margineni atunci cand s-a plans conducerii penitenciarului cu privire la acest lucru. In aceasta privinta, reclamantul a invocat impreuna art. 8 si 34 din conventie, redactate dupa cum urmeaza:

Art. 8

„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

Art. 34

„Curtea poate fi sesizata printr-o cerere de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau de orice grup de particulari care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in conventie sau in protocoalele sale. inaltele parti contractante se angajeaza sa nu impiedice prin nicio masura exercitiul eficace al acestui drept.”

84. Guvernul respinge acest argument.

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

85. Curtea observa ca reclamantul denunta trei fapte pe care le considera contrare art. 8 si 34 din conventie. Considera oportun sa fie examinat capatul de cerere privind obligatia pozitiva a autoritatilor de a acorda unui reclamant minimul necesarul pentru corespondenta sa cu Curtea in conformitate cu art. 8 (
    Cotlet impotriva Romaniei,
    nr. 38565/97, pct. 56 si urm., 3 iunie 2003) si celelalte doua capete de cerere in conformitate cu art. 34 teza a doua din conventie (a se vedea,
    mutatis mutandis, Igors Dmitrijevs impotriva Letoniei,
    nr. 61638/00, 30 noiembrie 2006).
86. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

1. Art. 8 din conventie

87. Guvernul face trimitere la faptele descrise supra, la pct. 34 si 36, si considera ca nu a existat amestec in dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale cu Curtea.
88. Curtea reaminteste ca art. 8 din conventie nu obliga statele sa suporte cheltuielile de francare pentru toata corespondenta detinutilor. Cu toate acestea, poate exista o problema in cazul in care, in lipsa mijloacelor financiare, corespondenta unui detinut este grav impiedicata din acest motiv
    (Cotlet,
    citata anterior, pct. 61).
89. In speta, Curtea observa ca reclamantul pretindea ca nu avea niciun mijloc sau ajutor si ca era obligat, in cadrul Penitenciarului Aiud, sa vanda altor detinuti o parte din hrana sa pentru a-si putea cumpara timbrele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea. Contrar afirmatiilor Guvernului, aceasta considera ca reiese din dosar ca afirmatiile respective sunt justificate. Curtea subliniaza ca reclamantul a informat in mod constant Curtea cu privire la acest subiect, cerandu-i ajutorul
    (Cotlet,
    citata anterior, pct. 60), si ca este evident ca acesta nu beneficia de ajutor si de resurse suficiente, avand in vedere solda infima de care dispunea in Penitenciarul Aiud (a se vedea supra, pct. 29
    in fine)
    si statutul sau de detinut fara familie, bolnav si inapt de munca.
90. Pe de alta parte, Curtea observa ca, potrivit sustinerilor ANP, reclamantul a beneficiat de hartie si de plicuri pentru scrisorile sale adresate Curtii, ceea ce nu este in mod evident suficient pentru exercitarea dreptului la corespondenta (a se vedea supra, pct. 34 si
    Cotlet,
    citata anterior, pct. 63). In ceea ce priveste timbrele, Curtea nu poate trece peste faptul ca, desi s-a precizat initial ca autoritatile nu mai detin informatiile prin care sa se dovedeasca distribuirea timbrelor catre reclamant, deoarece registrele privind cererile in acest sens ale detinutilor erau pastrate numai pe o perioada de doi ani, Guvernul a prezentat ulterior documente care dovedeau aprobarea pe care au primit-o cererile persoanei in cauza pentru expedierea catre Curte a corespondentei sale (a se vedea supra, pct. 34 si 36). Or, este necesar sa se observe ca nici unul din aceste documente nu provine din Penitenciarul Aiud, cel impotriva caruia reclamantul si-a formulat plangerea.
91. De asemenea, avand in vedere elementele aflate la dosar, dependenta totala a persoanei in cauza fata de autoritatile penitenciare cu privire la exercitarea dreptului sau la corespondenta, precum si absenta, la momentul faptelor, a unei legislatii care sa corespunda criteriilor de la art. 8 ce dispun respectarea de catre autoritati a obligatiilor lor pozitive in domeniu (a se vedea supra, pct. 44), Curtea considera ca Guvernul nu a oferit o explicatie valabila pentru a contrazice afirmatiile credibile ale reclamantului in aceasta privinta (a se vedea,
    mutatis mutandis, Cotlet,
    citata anterior, pct. 62).
92. Prin urmare, Curtea considera ca autoritatile Penitenciarului Aiud nu si-au indeplinit obligatia pozitiva de a acorda reclamantului necesarul, in special timbre, pentru corespondenta sa cu Curtea si ca, in consecinta, a fost incalcat art. 8 din conventie cu acest titlu.

2. Art. 34 din conventie

93.  Guvernul sustine ca, in speta, spre deosebire de cauzele
    Petra
    si
    Cotlet
    susmentionate, nu a fost incalcat dreptul reclamantului de a se adresa Curtii pentru a-si sustine plangerile. In aceasta privinta, Guvernul afirma ca persoana in cauza a beneficiat de ceea ce era necesar pentru a scrie Curtii. Acesta contesta ca reclamantul ar fi facut greva foamei pentru a obtine documentele de care avea nevoie si precizeaza ca persoana in cauza nu s-a plans niciodata conducerii Penitenciarului Aiud cu privire la acest subiect.
94. Curtea reaminteste ca, pentru ca mecanismul cererii individuale stabilit la art. 34 sa fie eficace, este deosebit de important ca reclamantii, declarati sau potentiali, sa aiba libertatea de a comunica cu Curtea, fara ca autoritatile sa faca presiuni in vreun fel pentru ca acestia sa-si retraga sau sa-si modifice cererile. Prin sintagma „presiuni” se intelege nu numai constrangerea directa si actele flagrante de intimidare a reclamantilor declarati sau potentiali, ci si actele sau contactele indirecte si rau intentionate menite sa ii descurajeze pe acestia sa se prevaleze de recursul oferit de conventie. Pentru a stabili daca unele contacte dintre autoritati si un reclamant declarat sau potential constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 34, trebuie sa se tina seama de circumstantele speciale ale cauzei. In acest scop, trebuie sa se ia in considerare vulnerabilitatea reclamantului - inchis intr-un spatiu determinat, avand putine contacte cu lumea exterioara si supus in mod constant autoritatii administratiei penitenciarului - si riscul ca aceste autoritati sa il influenteze
    (Cotlet,
    citata anterior, pct. 69, si
    lambor impotriva Romaniei,
    nr. 64536/01, pct. 212, 24 iunie 2008).
95. Contrar afirmatiilor Guvernului, Curtea observa, in primul rand, ca reclamantul s-a adresat efectiv conducerii Penitenciarului Aiud pentru a obtine copii dupa un numar limitat de acte, identificate precis, care ii erau necesare pentru a-si sustine cererea in fata Curtii (a se vedea supra, pct. 29 si 36), si anume, in principal, decizii din dosarul sau penal si o fisa de supraveghere medicala care sa confirme bolile de care suferea. Administratia penitenciarului a conditionat emiterea acestor copii de plata costurilor aferente, iar reclamantul, in lipsa resurselor necesare, le-a putut obtine numai in urma a numeroase demersuri, in ianuarie 2000, la aproximativ patru luni de la data formularii primei sale cereri. Curtea observa ca, desi contesta ca persoana in cauza a facut greva foamei pentru a obtine aceste copii, Guvernul nu a negat afirmatiile reclamantului conform carora - pe parcursul acestor patru luni - i s-a refuzat posibilitatea de a copia aceste documente de mana, sub pretextul caracterului confidential al acestora, si s-au facut incercari de a-l

descuraja pe acesta sa isi reitereze cererile pentru a nu risca un eventual transfer intr-o sectie cu regim restrictiv (a se vedea supra, pct. 29 si 30;
a contrario, Kornakovs impotriva Letoniei,
nr. 61005/00, pct. 173, 15 iunie 2006).

96. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu regulamentul de organizare si functionare al Curtii, toate cererile formulate in temeiul art. 34 din conventie trebuie insotite de „copii de pe toate documentele pertinente, in special de pe hotarari judecatoresti sau de alta natura, privitoare la obiectul cererii” [art. 47 § 1 lit. (h)] ; in caz contrar, cererea „nu poate fi examinata de Curte” (art. 47 § 2). Examinarea cererii de catre Curte poate fi grav afectata in cazul in care, din lipsa de mijloace, un reclamant detinut nu este in masura sa furnizeze copiile sus-mentionate
    (Kornakovs,
    citata anterior, pct. 172). In speta, Curtea observa ca, informate chiar de reclamant, autoritatile nu puteau ignora consecintele pe care le avea asupra persoanei in cauza neexpedierea catre Curte a documentelor identificate precis care trebuiau sa ii sustina cererea. Curtea subliniaza ca nu a fost oferita nicio justificare de catre Guvern pentru refuzul administratiei Penitenciarului Aiud, pe parcursul perioadei citate anterior, desi lipsa resurselor financiare ale reclamantului era bine cunoscuta de catre aceste autoritati (a se vedea,
    mutatis mutandis, lambor,
    citata anterior, pct. 216).
97. Pe de alta parte, Curtea observa ca Guvernul nu a precizat care erau „datele inca disponibile” in Penitenciarul Aiud din care reiesea - in absenta raportului redactat la momentul faptelor - ca transferul persoanei in cauza din Penitenciarul Aiud, in ziua urmatoare plangerii sale privind incidentul referitor la disparitia pretinsa a primului formular de cerere, a fost hotarat pentru a impiedica „influenta negativa a reclamantului asupra celorlalti detinuti” (a se vedea supra, pct. 35;
    a contrario, mutatis mutandis, Polechtchouk impotriva Rusiei,
    nr. 60776/00, pct. 32, 7 octombrie 2004). In cele din urma, Curtea subliniaza ca Guvernul nu a contestat afirmatiile reclamantului din ultima sa scrisoare adresata Curtii, conform carora, la intoarcerea sa in Penitenciarul Aiud in martie 2001, directorul V. l-a interogat referitor la intentiile sale cu privire la cerere si i-a spus ca demersul sau era inutil, ca nu va mai beneficia de ajutor pentru a-si continua corespondenta cu Curtea si ca „se va ocupa de el”; prin urmare, trebuie sa se accepte caracterul veridic al afirmatiilor reclamantului.
98. Tinand seama de situatia de vulnerabilitate si de dependenta deosebita fata de autoritatile penitenciare in care se afla reclamantul - detinut fara familie, grav bolnav si fara legaturi cu lumea exterioara -, asemenea afirmatii din partea administratiei (a se vedea supra, pct. 95
    in fine
    si 97
    in fine),
    impreuna cu omisiunea si intarzierea nejustificate in furnizarea catre reclamant a necesarului pentru corespondenta sa cu Curtea si documentele precis identificate, solicitate de catre aceasta din urma, pentru ca reclamantul sa-si sustina cererea, reprezinta acte suficient de disuasive pentru a constitui o incalcare a cerintei continute la art. 34 teza a doua din conventie.
99. Prin urmare, a fost incalcat art. 34 din conventie.

3. Cu
   privire la celelalte pretinse incalcari

100. In cele din urma, reclamantul se plange de violentele la care a fost supus atunci cand a fost retinut la 22 iulie 1994, de nelegalitatea arestarii sale, de absenta unei cai de atac efective pentru pronuntarea cu privire la legalitatea detentiei sale si de lipsa despagubirilor cu acest titlu. Pe de alta parte, el reclama inechitatea procedurii penale initiate impotriva sa si nerespectarea principiului prezumtiei de nevinovatie, refuzul procurorului general de a introduce o actiune in anulare impotriva hotararii din 25 ianuarie 1996 a Curtii Supreme de Justitie si absenta unei cai de atac efective cu privire la plangerea penala din 19 februarie 2001. In aceasta privinta, reclamantul invoca art. 3, art. 5 § 1, art. 4 si 5, art. 6 § 1 si 2, precum si art. 13 coroborat cu art. 6 si 8 din conventie.
101. Tinand seama de toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta pentru a i se aduce la cunostinta sustinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio incalcare aparenta a drepturilor si libertatilor garantate prin art. conventiei.

Reiese ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

4. Cu
   privire la aplicarea art. 41 din conventie

102. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

103.  Avand in vedere ca reclamantul a decedat in cursul procedurii si ca nu are familie, iar examinarea cererii sale a fost continuata in temeiul art. 37 § 1
     in fine
     din conventie (a se vedea supra, pct. 5), Curtea concluzioneaza ca nu este necesar sa se acorde o reparatie echitabila.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 2, 3, 8 si 34 din conventie privind acordarea ingrijirilor medicale necesare, conditiile de detentie, precum si dreptul la respectarea corespondentei si la cererea individuala in cadrul Penitenciarului Aiud, si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotaraste ca a fost incalcat art. 2 din conventie sub aspect material, in ceea ce priveste obligatia pozitiva care le revine autoritatilor de a proteja viata reclamantului prin administrarea ingrijirilor medicale necesare;
   
   
   ^[56]
   
   

4. Hotaraste ca nu este necesar sa se examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 3 din conventie referitor la faptul ca autoritatile nu i-au acordat asistenta medicala adecvata;
5. Hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din conventie in ceea ce priveste conditiile de detentie a reclamantului in Penitenciarul Aiud;
6. Hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din conventie in ceea ce priveste refuzul administratiei Penitenciarului Aiud de a-i acorda reclamantului necesarul pentru corespondenta sa cu Curtea;
7. Hotaraste ca a fost incalcat art. 34 din conventie.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 24 februarie 2009, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte