Calea de atac impotriva hotararilor pronuntate in materia fondului funciar dupa intrarea in vigoare a noului cod de procedura civila

 

Art.5 din Titlul XIII al Legii nr.247/2005

Art.7 alin.2 din Legea nr.76/2012 de punere in aplicare a Legii nr.134/2010

 

Potrivit art.5 din Titlul XIII al Legii nr.247/2005 privind reforma in domeniul proprietatii si justitiei, precum si noile masuri adiacente, hotararilor pronuntate in procesele funciare in prima instanta, sunt supuse recursului.

De la data intrarii in vigoare a noului cod de procedura civila, hotararea pronuntata in materia fondului funciar este supusa numai apelului, fiind aplicabile in acest sens dispozitiile art.7 alin.2 din Legea nr.76/2012 de punere in aplicare a Legii nr.134/2010.

(Decizia civila nr.67/09.03.2016)

 

Prin actiunea inregistrata la data de 5.04.2013, reclamanta R.N.P.– Romsilva, prin D.S. Arges, a solicitat in contradictoriu cu paratele Comisia Locala de Fond Funciar Baiculesti, Comisia Judeteana de Fond Funciar Arges si Episcopia Argesului si Muscelului, constatarea nulitatii absolute a Hotararii Comisiei Judetene de Fond Funciar Arges nr.1381 din 27 mai 2010, prin care la propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar Baiculesti valideaza anexa 40 pozitia 1 suprafata de 300 ha teren forestier in favoarea Episcopiei Argesului si Muscelului.

In motivarea cererii, s-a aratat ca se solicita constatarea nulitatii absolute a Hotararii Comisiei Judetene de Fond Funciar Arges nr.1381 din 27 mai 2010 in temeiul disp. art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, invocand decizia nr. 15 din 17 octombrie 2011 pronuntata de I.C.C.J., care a stabilit ca R.N.P. – Romsilva are calitate procesuala activa de a formula actiuni in constatarea nulitatii absolute a actelor emise cu incalcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din legea fondului funciar nr.18/1991.

Prin sentinta civila nr.1378 din 29 decembrie 2014 pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges, a fost admisa actiunea si s-a constatat nulitatea absoluta a HCJ nr.1381/2010, pozitia nr.1, anexa 40 privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru 300 ha teren forestier in favoarea Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului, fiind obligate paratele la 2000 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.

Impotriva acestei sentinte au declarat cale de atac paratele Comisia Judeteana de Fond Funciar Arges si Arhiepiscopia Argesului si Muscelului.

Prin decizia civila nr.4034 din 22 decembrie 2015, Tribunalul Arges a respins ca nefondate ambele apeluri, retinand in considerente urmatoarele:

In ceea ce priveste apelul

formulat de Comisia Judeteana de Fond Funciar Arges, s-a retinut ca, in esenta, se formuleaza o singura critica de nelegalitate referitoare la aplicarea eronata a dispozitiilor art.453 C.pr.civila. Textul de lege prevede ca partea care pierde procesul va fi obligata, la cerere, sa plateasca partii care a castigat procesul cheltuielile de judecata.

A sustinut apelanta ca nu poate fi obligata sa plateasca cheltuielile de judecata reclamantei, cata vreme este o autoritate publica fara buget propriu. Tribunalul a retinut ca sustinerea este nefondata, deoarece legiuitorul a statuat expres ca acestei entitati ii sunt aplicabile dispozitiile art.453 C.pr.civila, prevederea existand in Legea nr.18/1991 (art.52).

In plus, apelanta este autoritatea publica ce a emis actul supus analizei pentru care se solicita anularea, are calitatea de parata si este parte cazuta in pretentii, ce a pierdut procesul, fiind obligata corect la plata cheltuielilor de judecata.

Referitor la apelul paratei Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, tribunalul a retinut ca este de asemenea nefondat.

In prima critica apelanta a invocat inadmisibilitatea cererii, aratand ca reclamanta avea deschisa calea plangerii potrivit art.53 din Legea nr. 18/1991, de care nu a uzat si ca nu se poate prevala de dispozitiile art. III din Legea nr. 169/1997.

Potrivit art.53 din Legea nr.18/1991 forma in vigoare la data emiterii HCJ, hotararile se comunica celor interesati, putand face obiectul plangerii si anularea propriei hotarari de catre comisie. Regula comunicarii hotararii este instituita de legiuitor pentru persoanele care au formulat cereri de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate, caci in principiu ele sunt persoane interesate. Legiuitorul insa nu exclude si posibilitatea comunicarii institutionale, asa cum este cazul de fata, in care hotararea comisiei judetene a fost comunicata reclamantei (f.25 dosar fond vol.I), tocmai pentru ca la momentul adoptarii, a existat opozitie din partea reprezentantului Ocolului Silvic Curtea de Arges (f.27 dosar fond vol.I).

Prin decizia nr.15/17.10.2011 a ICCJ data intr-un recurs in interesul legii, s-a retinut ca nu poate fi exclusa de plano posibilitatea ca R.N.P. – Romsilva sa formuleze plangere funciara potrivit art.53 din Legea nr.18/1991 si implicit i s-a recunoscut calitatea procesuala activa, aratand ca poate formula un astfel de demers judiciar desi nu este parte in procedura legii speciale.

De asemenea ICCJ a retinut, in privinta calitatii procesuale active a Romsilva, ca poate formula actiuni in constatarea nulitatii absolute a actelor emise cu incalcarea prevederilor Legii nr.18/1991, adica a statuat ca dispozitiile art. III din Legea nr. 169/1997 sunt aplicabile reclamantei, care justifica un interes legitim. In acest sens s-a aratat ca este aplicabila regula de drept comun, potrivit careia nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes si nu doar de partile actului juridic.

In consecinta, tribunalul a apreciat ca prima critica a apelantei-parate este nefondata, recursul in interesul legii stabilind ca reclamanta are calitate procesuala activa, putand invoca dispozitiile art. III din Legea nr. 169/1997 cata vreme a justificat un interes legitim.

Pe de alta parte, prima instanta nu putea sa califice actiunea drept plangere funciara si sa o respinga ca tardiva, pentru ca potrivit principiului disponibilitatii reclamanta alege ce tip de demers judiciar initiaza, in cazul de fata alegand actiunea in nulitate absoluta.

A doua critica din apel, ce vizeaza fondul cauzei, s-a constatat de asemenea nefondata, solutia primei instante fiind legala si temeinica.

Apelanta a sustinut ca la dosar au existat dovezi prin care a probat ca Arhiepiscopia Argesului si Muscelului a detinut in folosinta terenul de 300 ha padure din Zigoneni – Comuna Baiculesti, judetul Arges si ca implicit ii sunt aplicabile dispozitiile art. 29 alin.3

¹

din Legea nr.1/2000.

Din analiza textului rezulta ca nu toate terenurile existente in folosinta structurilor de cult se restituie.  Dispozitiile art.29 alin.3

¹

prevad ca: structurile de cult prevazute la alin. (2), care au avut in folosinta sau in inzestrare terenuri cu destinatie forestiera, potrivit prevederilor Legii nr.61/1937 pentru inzestrarea unor manastiri ortodoxe din tara cu intinderi de paduri si alte terenuri, publicata in Monitorul Oficial, nr.66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificata prin Decretul-Lege nr.47/1938, publicat in Monitorul Oficial nr.74 din 30 martie 1938, cu modificarile si completarile ulterioare, dobandesc in proprietate respectivele suprafete.

  In aparare,  parata a invocat  Decretul Lege nr.1340/1938 , insa in mod corect a retinut instanta de fond ca in acest act normativ din vechime pentru modificarea Legii inzestrarii manastirilor cu paduri, din 20.03.1937, Episcopia Argesului este mentionata cu un total de 900 ha padure si ca intre suprafetele mentionate nu se regaseste si cea in litigiu de 300 ha din comuna Baiculesti, judetul Arges. La pozitia XVI figureaza Episcopia Argesului cu 650 ha – Manastirea Turnu, 150 ha Manastirea Valeni, 50 ha – Manastirea Stanisoare, 50 ha- Manastirea Robaia.

Expertiza a concluzionat in sensul ca intr-adevar parata a avut in folosinta suprafata de padure, dar ca aceasta nu face parte din cele prevazute in actele de inzestrare din vechime, terenul neavand nimic in comun cu suprafetele din anexa ce compun 900 ha repartizate Episcopiei Argesului pentru cele patru manastiri redate mai sus. Aceasta inseamna din punct de vedere juridic ca terenul nu a facut obiectul Legii nr.261/2008, respectiv ca nu ii sunt aplicabile dispozitiile art.29 alin.3

¹

din Legea nr.1/2000.

Cea mai mare parte a suprafetei  de 900 ha a fost deja retrocedata (respectiv                   888,3 ha), iar cele 300 ha padure de fata nu se afla sub incidenta actului normativ din vechime. In plus, Directia Silvica Valcea a comunicat prin adresa nr.123/10.01.2011 ca intreaga suprafata de 650 ha data in inzestrare Manastirii Turnu a fost reconstituita in intregime pe raza administrativa a Judetului Valcea, de catre Comisia Judeteana de Fond Funciar Valcea. Din partea Directiei Silvice Arges s-au formulat nenumarate sesizari catre Institutia Prefectului Arges, explicandu-se faptul ca nu poate fi validat dreptul de proprietate pentru cele 300 ha, pentru ca intreaga suprafata ce a apartinut Episcopiei Argesului a facut deja obiectul retrocedarii.

In consecinta tribunalul a apreciat ca prima instanta a retinut in mod corect incidenta art. III din Legea nr.169/1997, constatand nulitatea absoluta a HCJ nr.1381/2010 in privinta suprafetei de 300 ha teren forestier.

Retinand legalitatea si temeinicia solutiei primei instante, in baza art.480 C. pr. civila tribunalul a respins ca nefondate ambele apeluri.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, criticand-o pentru nelegalitate, invocandu-se in drept dispozitiile art. 488 alin 1 pct. 6 Cod procedura civila, respectiv hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza si dispozitiile art. 488 alin 1 pct. 8 Cod procedura civila, respectiv hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.

La termenul din data de 9 martie 2016, Curtea a pus in discutie admisibilitatea recursului, fata de dispozitiile art. 7 alin.2 din Legea nr.76/2012 raport la art.5 alin.1 Titlul XIII din Legea nr.247/2005, cu privire la calea de atac la care sunt supuse hotararile date in cauzele privind fondul funciar, asupra careia, deliberand cu prioritate, retine urmatoarele:

Prin dispozitiile art.457 alin.(1) NCPC, legiuitorul a stabilit ca hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligatia de a sesiza jurisdictia competenta, in conditiile legii procesual civile, aceeasi pentru subiectele de drept aflate in situatii identice.

Aceleasi exigente exclud examinarea in fond a unei cereri sau cai de atac exercitate in alte conditii decat cele determinate de dreptul intern prin legea procesuala.

Conform art.7 alin.(2) din Legea nr.76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, raportat la dispozitiile art. 5 alin 1 Titlul XIII din Legea 247/2005, hotararile pronuntate in cererile privitoare la litigiile de fond funciar, cum este cazul in speta, nu sunt supuse recursului, dupa intrarea in vigoarea a Noului Cod de procedura civila fiind supuse numai apelului la Tribunal, fiind astfel definitive in intelesul art.634 NCPC.

In speta, prin

decizia civila nr.4034 din 22 decembrie 2015, Tribunalul Arges a respins ca nefondate apelurile declarate de paratele Comisia Judeteana de Fond Funciar Arges si  Arhiepiscopia Argesului si Muscelului  impotriva sentintei civile nr.1378/29.12.2014, pronuntata de  Judecatoria Curtea de Arges in dosarul nr.878/216/2013.

Impotriva acestei decizii, recurenta Arhiepiscopia Argesului si Muscelului  a formulat recurs.

Prin decizia nr.67/09.03.2016, Curtea de Apel Pitesti, Sectia I civila, a respins ca inadmisibil recursul declarat de parata Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, retinand urmatoarele:

Cauza de fata a avut drept obiect

constatarea nulitatii absolute a Hotararii nr.1381 din 27 mai 2010 emisa de Comisia Judeteana de Fond Funciar Arges.

Curtea nu poate retine sustinerea recurentei, in sensul ca prezentul litigiu este evaluabil in bani si ca se determina calea de atac in cauza in functie de valoarea obiectului litigiului, fata de dispozitiile legii speciale, respectiv art. 5 alin 1 Titlul XIII din Legea 247/2005, ce prevad o singura cale de atac in cauzele de fond funciar.

In cauza, s-a constatat ca sentinta civila nr.1378/29.12.2014, impotriva careia au fost formulate apelurile este o sentinta supusa numai apelului, potrivit art. 7 alin 2 din Legea 76/2012 raportat la art. 5 alin.1 Titlul XIII din Legea nr.247/2005, conform caruia hotararile pronuntate de instantele judecatoresti in procesele funciare in prima instanta sunt supuse numai apelului, dupa intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura civila.

Prin urmare, intrucat decizia civila nr.4034 din 22 decembrie 2015  este o decizie definitiva, pronuntata in apel, s-a constatat ca aceasta nu poate fi atacata cu calea de atac a recursului.

Fata de aceste considerente, s-a constatat ca prezenta cale de atac a recursului este inadmisibila, fiind formulata impotriva unei decizii definitive nesusceptibila de recurs, fiind respinsa ca atare.