Buna credinta a asiguratului pe parcursul executarii contractului in conditiile agravarii riscului asigurat

Domeniu asociat pretentii

Curtea de apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. 618/3 octombrie 2017

Intre reclamantul-apelant, in calitate de asigurat, si parata-intimata, in calitate de asigurator, s-a incheiat un contract de asigurare de cladiri si continut, apartinand persoanelor juridice, contract format din conditiile generale si polita seria CCPJ nr. XXXXX54/28.05.2014.

Prin contractul de asigurare astfel incheiat asiguratorul si-a asumat obligatia de a acorda despagubiri in limita sumei de 100000 lei, pentru pagubele decurgand din producerea riscurilor asigurate cu privire la imobilul din Iasi str. V. nr.95.

Prin contractul astfel incheiat asiguratorul a acceptat preluarea unui risc semnificativ bazandu-se pe informatiile in baza carora a determinat cuantumul sumei asigurate, fara a putea verifica informatiile furnizate de asigurat, astfel ca, buna-credinta a partilor in executarea contractului de asigurare se prezuma si de aceea incalcarea acestei increderi legal prezumate, prin reaua-credinta a asiguratului in furnizarea acestor informatii, se sanctioneaza drastic, in cauza de fata, prin refuzul platii despagubirii.

Contrar sustinerilor apelantului, obligatia acestuia de a furniza informatii complete in legatura cu riscul asigurat nu este limitata la raspunsurile date in chestionarul completat in perioada precontractuala, acesta avand obligatia, potrivit art. 2203 alineat 1 din Codul Civil, ca pe langa raspunsurile la intrebarile paratei, sa declare orice informatii sau imprejurari pe care le cunoaste si care, de asemenea sunt esentiale pentru evaluarea riscului.

Mai mult de atat, deoarece buna-credinta este un principiu de baza in materia asigurarilor, in alineatul 2 al art. 2203 din Codul civil se prevede ca asiguratul trebuie sa faca declaratii complete, chiar atunci cand pe parcursul executarii contractului, imprejurarile privind riscul (de exemplu agravarea riscului) s-au schimbat.

Curtea releva, totodata, ca prin dispozitiile cuprinse in art. IX pct. 3 lit. b teza a doua din Conditiile generale ale contractului de asigurare incheiat intre parti este inserata clauza potrivit cu care, in situatia in care asiguratul, respectiv apelantul, a comunicat date inexacte sau incomplete in legatura cu riscul asigurat, asiguratorul, respectiv intimata, are dreptul sa refuze plata despagubirii.

Curtea nu poate primi criticile apelantului, in sensul ca atata timp cat acesta a prezentat asiguratorului tranzactia incheiata prin care se stingeau litigiile civile avute cu locatarii sai, cel ce trebuia sa se informeze in legatura cu stadiul dosarelor era asiguratorul, deoarece obligatia de informare in vederea evaluarii riscului este prevazuta de lege numai in sarcina asiguratului, obligatie ce nu are legatura cu elementul „alea”, care tine de producerea sau nu a riscului asigurat, ci cu evaluarea riscului care se putea face numai in masura in care apelantul ar fi declarat toate imprejurarile care ii erau cunoscute in legatura cu riscul asigurat.

Or, instanta a constatat in mod judicios ca, reclamantul cu intentie a omis sa declare informatii si imprejurari care, in niciun caz nu erau imposibil de aflat, cum sustine apelantul, ci erau pe deplin cunoscute apelantului, cum ar fi plangerile penale pe care acesta le-a promovat impotriva locatarilor sai.

Criticile apelantului referitoare la faptul ca, instanta a analizat cauza cu depasirea limitelor investirii sale sunt de asemenea nefondate.

In acest sens, Curtea noteaza ca prima instanta a solutionat in mod corect, in raport de sustinerile reclamantului si apararile paratului, cu precadere dreptul asiguratului la plata despagubirii, atat timp cat clauzele contractuale prevad situatiile care atrag reducerea sau pierderea dreptului la despagubire, si numai sub acest aspect a examinat dovezile administrate, inclusiv contractul de inchiriere invocat.

Curtea constata ca prima instanta, printr-o corecta interpretare a probelor administrate in cauza, a stabilit ca reclamantul-apelant, cu intentie, a omis sa prezinte asiguratorului imprejurarile reale esentiale pentru incheierea contractului si anume, existenta unor conflicte si relatii tensionate cu locatarii imobilului, relatii care puteau sa se agraveze si sa genereze alte conflicte, cum sunt cele de natura penala, in curs de solutionare, tranzactia invocata nefiind suficienta pentru a se contura tabloul real al situatiei bunului asigurat.

Imprejurarea invocata de apelant, ca incheierea politei de asigurare dovedeste ca este un proprietar diligent si faptul ca a depus diligente pentru a intra in posesia spatiului si a bunurilor dupa data expirarii contractului prin care a inchiriat spatiul, nu prezinta relevanta

sub aspectul supus examinarii, respectiv al indeplinirii obligatiei de informare a asiguratorului la incheierea contractului de asigurare.

In cauza, s-a dovedit cu prisosinta ca reclamantul nu si-a indeplinit obligatia legala si asumata prin contractul de asigurare, respectiv aceea de a informa asiguratorul despre toate imprejurarile esentiale pentru evaluarea riscului, astfel ca in raport de art. 2203 Cod Civil si de prevederile contractului incheiat de parti, respectiv art. IX pct. 3 lit. b din Conditiile generale ale contractului de asigurare, reclamantul a pierdut dreptul la plata despagubirii, astfel ca, in mod corect, actiunea a fost respinsa.

Nici critica referitoare la cheltuielile de judecata acordate paratei-intimate nu sunt fondate.

Contrar sustinerilor apelantului, cuantumului onorariului de avocat nu este disproportionat in raport cu valoarea pretentiilor deduse judecatii, complexitatea cauzei si activitatea desfasurata de avocatul paratei pe parcursul judecarii cauzei, astfel ca nu se impune aplicarea dispozitiilor art. 451 alineat 2 din Codul de procedura civila.

Pe cale de consecinta, toate criticile subsumate motivelor de apel sunt nefondate, iar apelul a fost respins ca nefondat.