Art.2 lit.b din Legea nr.554/2004
17 martie 2020Imprumut de folosinta – capacitatea de a efectua acte de administrare.
17 martie 2020
Art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004
Potrivit art. 18 alin. 1 din legea nr. 554/2004, instanta de contencios poate dispune fie anularea actului administrativ, fie obligarea autoritatii publice la emiterea actul administrativ.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal,
Sentinta nr. 59 din 8 martie 2016.
Prin decizia nr. 59 din 8 martie 2016 Curtea de Apel Ploiesti a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de pârâta DGRFP Ploiesti si a respins actiunea formulata de reclamanta S. P. SA - societate in faliment - prin lichidator judiciar R. SPRL in contradictoriu cu pârâtii M. F. P. si D. G. R. F.P.P., ca inadmisibila.
Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta la data de 22.12.2015 sub nr. 978/42/2015 reclamanta S. P.SA - societate in faliment - prin lichidator judiciar R. SPRL a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta in contradictoriu cu pârâtii M. F. P. si D.G. R. F.P. P., sa se dispuna desfiintarea/anularea partiala a actului administrativ individual, Decizia nr. 88/P/ 30.06.2015, emisa de catre Biroul de solutionare a plângerilor prealabile si a contestatiilor, din cadrul M.F.P., privind solutionarea plângerii prealabile formulata de catre SC P.SA impotriva Dispozitiei obligatorii nr. 1749/14.01.2015, emisa de catre D.G.R. F. P. P.
Reclamanta a aratat ca prezenta cerere de chemare in judecata nu are ca obiect solutia pronuntata de catre Biroul de solutionare a plângerilor prealabile si a contestatiilor (in continuare, "Biroul de solutionare a contestatiilor"), cuprinsa in Decizia nr. 88/P/30.06.2015 (in continuare, Decizia de solutionare a plângerii prealabile), prin care
se desfiinteaza partial masura de la punctul 4.1., in ceea ce priveste efectuarea inventarierii bunurilor din domeniul public al statului, in cadrul careia se retinuse de catre pârâta D.G. R. F. P.P. ca subscrisa am fi detinut bunurile respective in administrare si prin care
se desfiinteaza masura de la pct. 4.2. din Dispozitia obligatorie nr. 1479/14.01.2015.
Reclamanta arata ca nu intelege sa formuleze cerere de chemare in judecata si cu privire la aspectele anterior mentionate, având in vedere ca, prin solutia respectiva, Biroul de solutionare a contestatiilor desfiinteaza actele administrative prin care D.G.R.F.P.P. stabilea faptul ca reclamanta detine bunuri din domeniul public al statului in administrare.
Cu toate acestea, având in vedere ca, prin decizia nr. 88/P/30.06.2015, de solutionare a plângerii prealabile formulate de catre reclamanta, Biroul de solutionare a contestatiilor desfiinteaza doar partial masura de la pct. 4.1. din Dispozitia obligatorie nr. 1479/2015, mentionând ca este necesar sa se stabileasca sub ce forma sunt detinute de catre subscrisa bunurile din domeniul public al statului care fac obiectul masurilor dispuse, respectiv daca reclamanta detine dreptul de folosinta cu titlu gratuit sau daca suntem concesionari ai respectivelor bunuri, intelegem sa investim instanta de judecata cu prezenta cerere de chemare in judecata, reclamanta arata ca urmeaza sa demonstreze ca nu poate fi astfel calificata, motiv pentru care se impune desfiintarea partiala a Dispozitiei obligatorii, sub acest aspect.
Potrivit art. 248 alin. 1 NCPC, instanta se va pronunta mai intâi asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cererii.
In cazul de fata, in perioada decembrie 2014- ianuarie 2015, s-a desfasurat la SC P. SA – societate in faliment, inspectia economico – financiara având ca obiective:
- modul de efectuare a inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a bunurilor proprietate publica in exercitiul financiar 2013;
- modul de raportare a indicatorilor economico – financiari in perioada decembrie 2013 (date finale) – septembrie 2014.
Rezultatele verificarii au fost consemnate in Raportul de inspectie economico – financiara din data de 12 ianuarie 2015, iar pentru inlaturarea abaterilor constatate a fost emisa Dispozitia obligatorie nr. 1749/14.01.2015 ,prin care au fost dispuse in sarcina entitatii un numar de 5 masuri, din care 2 masuri au fost duse la indeplinire in timpul inspectiei.
SC P. SA – societate in faliment a comunicat, prin adresa nr. 7776/16.02.2015, modul de aducere la indeplinire a masurilor dispuse prin Dispozitia obligatorie nr. 1749/14.01.2015 (partial masura de la pct. 4.1 si, in totalitate, masura de la pct. 4.3).
Prin Dispozitia obligatorie nr. 1749/14.01.2015 emisa de MFP – ANAF - DGRFP P. au fost stabilite in sarcina reclamantei trei masuri, doua dintre acestea fiind contestate respectiv, -masura 4.1: Efectuarea inventarierii patrimoniului propriu si a bunurilor din domeniul public al statului detinute in administrare cu respectarea, intocmai, a prevederilor PMFP nr. 2861/2009 si a legislatiei ce reglementeaza in mod expres inventarierea bunurilor din domeniul public al statului, respectiv HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului si OMFP nr. 1718/2011 pentru aprobarea Precizarilor privind intocmirea si actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
-masura 4.2: Organizarea evidentei extracontabile a bunurilor din patrimoniul public al statului detinute in administrare si raportarea informatiilor, in legatura cu aceste bunuri, prin situatiile financiare anuale cu respectarea intocmai a prevederilor legale in vigoare la termenele de raportare.
In data de 16.02.2015, prin adresa inregistrata la DGRFP Ploiesti sub nr. 7669/16.02.2015 SC P.SA, prin lichidatorul judiciar R.SPRL a formulat plângere prealabila, prin care a contestat partial masura de la pct. 4.1 si integral masura de la pct. 4.2 din Dispozitia obligatorie nr. 1749/14.01.2015.
Prin Dispozitia M. F. P. – Biroul solutionare a plângerilor prealabile si a contestatiilor nr. 88/P/30.06.2015 privind solutionarea plângerii prealabile formulate de SC P.SA impotriva Dispozitiei obligatorii nr. 1749/14.01.2015 emisa de DGRFP P. s-a decis desfiintarea partiala a masurii de la pct. 4.1 in ceea ce priveste efectuarea inventarierii bunurilor din domeniul public al statului detinute in administrare de SC P. SA, societate in faliment si desfiintarea masurii de la pct. 4.2 din Dispozitia obligatorie nr. 1749/14.01.2015 emisa de DGRFP P., urmând ca organul de control sa emita o noua dispozitie obligatorie care va avea in vedere considerentele deciziei de solutionare si respingerea ca inadmisibila a plângerii prealabile formulate de SC P. SA, societate in faliment, impotriva Raportului de inspectie economico - financiara nr. 1749/14.01.2015 emis de DGRFP P.
Asa cum a aratat in petitul actiunii, reclamanta nu contesta masurile in sine care s-au decis prin Decizia nr. 88/P/30.06.2015 a M.F.P.- Biroul de solutionare a plângerilor prealabile si a contestatiilor, ci motivarea acestora, respectiv considerentele pârâtei, cu privire regimul juridic al bunurilor ce urmeaza a fi inventariate si la modalitatea de evidentiere a acestora in contabilitate.
Asa cum bine a motivat pârâta in intâmpinare, persoana vatamata poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri.
Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanta de contencios poate dispune fie anularea actului administrativ, fie obligarea autoritatii publice la emiterea actul administrativ. Ori, in cauza ce formeaza obiectul prezentului dosar, nu se regaseste nici una din aceste situatii.
Ca atare, in cadrul actiunii de fata, intemeiata pe dispozitiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanta nu poate stabili sub ce forma sunt detinute de catre reclamanta, bunurile din domeniul public al statului care fac obiectul masurilor dispuse, respectiv daca aceasta detine dreptul de folosinta cu titlu gratuit sau daca sunt concesionari ai respectivelor bunuri.
Asa fiind, Curtea fata de situatia de fapt si de drept dedusa judecatii si vazând si dispozitiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ si dispozitiile HG nr. 101/2012 privind aprobarea Normelor metodologice privind infiintarea, organizarea si functionarea inspectiei economico-financiare, a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de pârâta DGRFP P. si a respins actiunea formulata de reclamanta SC. P. SA - societate in faliment - prin lichidator judiciar R. SPRL, in contradictoriu cu pârâtii M. F. P. si D.G.R.F. P.P., ca inadmisibila.
(Judecator
Rodica Dubosaru)