APELUL. SOLUTIILE LA JUDECATA IN APEL. REJUDECAREA ATUNCI CÂND INSTANTA NU S-A PRONUNTAT ASUPRA UNEI FAPTE RETINUTE IN SARCINA INCULPATULUI.

 

Curtea de Apel Ploiesti – Sectia penala si pentru cauze cu minori si familie

Decizia penala nr.1438 din 8 decembrie 2016

 

„In intelesul art. 421 pct. 2 lit. b teza a- II- a cod procedura penala, solutia rejudecarii se dispune si in situatia in care instanta a retinut in sarcina inculpatului o alta infractiune, decât aceea pentru care a fost pusa in miscare si exercitata actiunea penala, intrucât o atare interpretate corespunde pe deplin necesitatii respectarii eficiente a principiul dublului grad de jurisdictie si constituie o garantie fundamentala de ordin procedural, prin valorificarea remediului procedural al recurgerii la un recurs efectiv, component al dreptului la un proces echitabil si a unei protectii eficace si eficiente a drepturilor omului, care presupune nu numai simpla consacrare a unor drepturi substantiale, ci si instituirea unor garantii fundamentale de ordin procedural, care sa asigure mecanismele corespunzatoare de punere in valoare, asa cum se dispune in art.6 si art.13 din C.E.D.O.

Asadar,  pronuntarea asupra unei alte fapte decât aceea pentru care a fost pusa in miscare si exercitata actiunea penala, echivaleaza cu  ,,nepronuntarea asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului’’ ceea ce impune reluarea judecatii la nivelul primului grad de jurisdictie, prin desfiintarea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi, in vederea legalei solutionari a actiunii penale in raport de infractiunile ce constituie obiectul judecatii.”

                      

               

Prin sentinta penala nr. 1767 din 01 august 2016 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, in baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 aplicarea art. 5 Cod penal si art. 396 alin. 10 Cod proc. penala a fost condamnat inculpatul S.M.A. la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savârsirea infractiunii  de conducere a unui autoturism fara a poseda permis de conducere, fapta din data de 02.06.2013.

In temeiul art. 184 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal si art. 396 alin. 10 Cod proc. penala a fost condamnat inculpatul S.M.A. la pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamarea corporala din culpa, fapta din data de 02.06.2013.

In temeiul art. 36 alin 1 raportat la art 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal 1969 s-a constatat concurenta faptelor mentionate anterior pentru care inculpatul a fost condamnat si s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul sa execute, in regim de detentie, pedeapsa cea mai grea de 10 luni  inchisoare.

In baza art. 404 alin. 5 Cod proc. penala, art. 6 Cod penal s-au interzis condamnatului drepturile prev. de art. 64 lit.a, teza a-II-a, lit. b Cod penal anterior, pe durata prev. de art. 71 Cod penal anterior.

In temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pe o durata de 2 ani si 10 luni, termen de incercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal.

In baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii si a pedepsei accesorii pe durata termenului de incercare.

In temeiul art. 359 Cod proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendarii conditionate in cazul savârsirii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.

In baza art. 397 alin. 1 Cod proc. penala, art.19 Cod proc. penala coroborat cu art. 998, art. 999 Cod civil s-a admis in parte, actiunea civila exercitata de partea civila D.I. si a fost obligat inculpatul la plata sumei de  2500 lei cu titlu de despagubiri materiale .

In baza art. 274 alin. 1 Cod proc. penala inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

Pentru a hotari astfel, prima instanta, analizând probele administrate pe parcursul urmaririi penale, având in vedere solutionarea cauzei prin parcurgerea procedurii recunoasterii invinuirii, a retinut ca,  la data de 02.06.2013, in jurul orei 16:15, in timp ce conducea mopedul marca Piaggio, cu nr. de inregistrare Mizil PH …, pe DC 68, pe raza localitatii Vadu Parului, indreptându-se catre localitatea Radila, judetul Prahova, fara a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a intrat in partea stânga spate a autoturismul marca Opel Vectra, cu nr. de inmatriculare PH-…, stationat pe partea carosabila, la volanul caruia se afla suspectul  T. M.E. iar in urma  accidentului  rutier persoana  vatamata D.I., pasagera inculpatului, a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un numar de 12-14 zile de ingrijiri medicale,

In drept, s-a retinut ca aceste fapte intrunesc, sub aspect obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infractiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, prevazuta de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata, si vatamarea corporala din culpa, prevazuta de art. 184 alin. 1 si 3 Cod penal din 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) Cod penal din 1968 si art. 5 alin. 1 Cod penal.

 La individualizarea pedepselor aplicate, instanta de fond, având in vedere si dispozitiile art. 72 Cod penal din 1969 a tinut seama de pericolul social concret al faptelor deduse judecatii, de imprejurarea si modalitatea in care au fost comise, de pozitia procesuala a inculpatului, precum si de circumstantele personale ale acestuia.

Având in vedere toate aceste considerente, s-a apreciat ca aplicarea unor pedepse cu inchisoarea, orientate peste minimul special, este in masura sa asigure realizarea scopurile pedepsei prevazute de art. 52 Cod penal din 1969, sens in care s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.A.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Judecatoria Ploiesti, criticând-o pentru nelegalitate sub doua aspecte:

In primul rând s-a invocat faptul ca instanta de fond s-a pronuntat asupra unei alte infractiuni decât cea pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, in sensul ca desi s-a retinut in actul de sesizare comiterea si a infractiunii de vatamare corporala din culpa, prev. de art. 184 alin. 1 si 3 Cod penal din 1968, cu toate acestea instanta de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru savârsirea infractiunii prev. de  art. 184 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, infractiune care de altfel nu este prevazuta de lege, existând asadar neclaritate cu privire la temeiul de drept al antrenarii raspunderii penale a inculpatului.

Al doilea motiv de apel se refera la faptul ca instanta de fond a dispus o solutie contradictorie cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, deoarece, pe de o parte, s-a dispus ca inculpatul sa execute ,, in regim de detentie’’ pedeapsa cea mai grea de 10 luni inchisoare, iar pe de alta parte s-a dispus in baza art. 81 cod penal din 1969, suspendarea conditionata a executarii acestei pedepse.

Cum cele doua modalitati de executare a pedepsei rezultante sunt diferite si contradictorii, s-a sustinut ca nu se poate stabili, in aceste conditii, care este modalitatea de executare dispusa la primul grad de jurisdictie,  hotarârea primei instantei fiind nelegala intrucât nu se poate stabili cu certitudine care este modalitatea de executare a sanctiunii penale stabilita in sarcina inculpatului, respectiv daca este in regim privativ de libertate sau in regimul suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Cel de al treilea motiv de apel precizat in motivele scrise de apel se refera la indicarea gresita a temeiului juridic al pluralitatii infractionale, in sensul ca in mod eronat au fost retinute disp. art. 33 alin. 1 lit. a cod penal din 1969, care reglementeaza concursul real de infractiuni, in realitate fiind aplicabile disp. art. 33 alin. 1 lit. b cod epnal din 1969, care reglementeaza concursul ideal de infractiuni.

Apelul este fondat.

Inculpatul intimat S.M.A. a fost trimis in judecata, in stare de libertate, pentru savârsirea a doua infractiuni si anume: 1 infractiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, prevazuta de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, precum si 1 infractiune de vatamare corporala din culpa, prevazuta de art. 184 alin. 1 si 3 Cod penal din 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal din 1968, fapte comise la data de 02.06.2013, fiind asadar aplicabile dispozitiile legale ce reglementeaza succesiunea in timp a legii penale, conform art. 5 alin. 1 Cod penal

Instanta de fond a fost sesizata la data de 05.11.2015 iar prin incheierea din 24 decembrie 2015 (ramasa definitiva prin neexercitarea caii legale de atac) s-a constatat competenta materiala a Judecatoriei Ploiesti, legalitatea sesizarii instantei precum si legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala, dispunându-se inceperea judecatii.

Dupa parcurgerea judecatii in procedura recunoasterii invinuirii, asa cum rezulta din minuta intocmita cu ocazia deliberarii si din dispozitivul  sentintei atacate, instante de fond a dispus condamnarea inculpatului intimat S.M.A., retinându-se ca temei al antrenarii raspunderii penale, disp. art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002  cu aplicarea art. 5 Cod penal si art. 396 alin. 10 Cod proc. penala, fapta din data de 02.06.2013 ( infractiune pentru care a fost aplicata pedeapsa de 10 luni inchisoare), precum si disp. art. 184 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal si art. 396 alin. 10 Cod proc. penala , fapta din data de 02.06.2013       ( infractiune pentru care a fost aplicata pedeapsa de 3 luni inchisoare).

In temeiul art. 36 alin 1 raportat la art 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal 1969 s-a constatat concurenta faptelor mentionate anterior pentru care inculpatul a fost condamnat si s-au contopit pedepsele aplicate, instanta de fond dispunând ca inculpatul ,, sa execute, in regim de detentie, pedeapsa cea mai grea de 10 luni  inchisoare.’’

Insa, tot in minuta si dispozitivul sentintei se mentioneaza, dupa cele mai sus precizate,  ca, ,,in temeiul art. 81 cod penal, se dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 10 luni termen de incercare.’’

 In aceste conditii, Curtea a constatat ca, desi inculpatul a recunoscut invinuirea, potrivit declaratiei de la fila 42 dosar fond, solicitând ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate la urmarirea penala, cu toate acestea se afla in imposibilitate de exercitare a controlului jurisdictional, intrucât pe de o parte, in sarcina inculpatului a fost retinuta o alta infractiune decât cea pentru care a fost exercitata actiunea penala, iar pe de alta parte, exista o contradictie esentiala cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Potrivit art.396 alin.1 Cod proc.penala, instanta hotaraste asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntând dupa caz condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicarii pedepsei, achitarea sau incetarea procesului penal.

Este adevarat ca in cauza a fost dispusa, pentru ambele infractiuni o solutie dintre cele prevazute de acest text de lege, respectiv solutia condamnarii, insa din acest punct de vedere se constata ca rezolvarea actiunii penale cu care instanta a fost sesizata prin rechizitoriu nu este legala, deoarece atât in minuta intocmita cu prilejul deliberarii., cât si in dispozitivul sentintei, se mentioneaza un alt temei juridic al condamnarii, decât acela pentru care a fost pusa in miscare si exercitata actiunea penala impotriva inculpatului intimat.

Astfel, instanta de fond s-a pronuntat asupra unei alte infractiuni decât cea pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, in sensul ca desi s-a retinut in actul de sesizare comiterea si a infractiunii de vatamare corporala din culpa, prev. de art. 184 alin. 1 si 3 Cod penal din 1968, cu toate acestea instanta de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru savârsirea infractiunii prev. de  art. 184 alin. 1 din OUG nr.195/2002, infractiune care de altfel nu este prevazuta de lege, existând asadar neclaritate cu privire la temeiul de drept al antrenarii raspunderii penale a inculpatului.

In calea de atac, nu se poate complini aceasta nelegalitate, chiar daca instanta de fond, in considerentele sentintei atacate, a realizat in mod corect descrierea si incadrarea juridica a acestei componente ale concursului infractional, atâta timp cât in minuta si dispozitivul hotarârii se regaseste dispunerea solutiei de condamnare cu privire la o alta infractiune decât cea care constituie obiectul judecatii si care a fost recunoscuta de catre inculpat.

In aceste conditii, Curtea a retinut ca primul motiv de apel este fondat si se impune reluarea judecatii la nivelul primului grad de jurisdictie, pentru a nu se incalca dreptul efectiv al inculpatului la o cale de atac, cu atât mai mult cu cât, desi având efect devolutiv, apelul este singurul grad de jurisdictie in ce priveste caile ordinare de atac din actualul sistem judiciar.

Potrivit art. 421 pct. 2  lit.  b cod procedura penala,  instanta de apel ,,desfiinteaza sentinta primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc in lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate, invocata de acea parte. Rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata se dispune si atunci când instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra actiunii civile ori când exista vreunul dintre cazurile de nulitate absoluta, cu exceptia cazului de necompetenta, când se dispune rejudecarea de catre instanta competenta.’’

Este adevarat ca, dupa cum rezulta din continutul art. 421 pct. 2 lit. b teza a II a cod procedura penala, solutia rejudecarii se dispune in situatia in care instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instantei.

Insa, aceasta nepronuntare asupra uneia din faptele ce constituie obiectul judecatii trebuie interpretata in sens larg, textul fiind asadar aplicabil si in situatia in care instanta de fond, desi a pronuntat o solutie (dintre cele prevazute de lege) pentru fiecare din componentele concursului infractional, cu toate acestea a retinut in sarcina inculpatului o alta infractiune, decât aceea pentru care a fost pusa in miscare si exercitata actiunea penala, asa cum este cazul in speta.

Cu alte cuvinte, pronuntarea asupra unei alte fapte decât aceea pentru care a fost pusa in miscare si exercitata actiunea penala, echivaleaza cu ,,nepronuntarea asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului’’ fiind imperios necesar a se da o atare interpretare a textului legal, tocmai din perspectiva corelatiei directe cu art.6 si art.13 din C.E.D.O., care reglementeaza dreptul la un proces echitabil si dreptul la un recurs efectiv, astfel cum aceste din urma dispozitii s-au regasit si in jurisprudenta Curtii de Apel Ploiesti (decizia penala nr.499/15 mai 2015  pronuntata in dosarul nr.30515/281/2012, decizia penala nr.141/10.09.2015 pronuntata in dosarul 481/105/2015, decizia penala nr.293/04 martie 2016 pronuntata in dosarul nr.3717/204/2015, decizia penala nr. 424/01.04.2016 pronuntata in dosarul 434/331/2015).

Pentru identitate de ratiune cu interpretarile ce se regasesc in aceste decizii, curtea a apreciat ca se impune a se interpreta disp. art. 421 pct. 2 lit. b teza a II a cod procedura penala, in sensul ca solutia rejudecarii se dispune si in situatia in care instanta a retinut in sarcina inculpatului alta infractiune, decât aceea pentru care a fost pusa in miscare si exercitata actiunea penala, intrucât o atare interpretate corespunde pe deplin necesitatii respectarii eficiente a principiul dublului grad de jurisdictie si constituie o garantie fundamentala de ordin procedural, prin valorificarea remediului procedural al recurgerii la un recurs efectiv, component al dreptului la un proces echitabil si a unei protectii eficace si eficiente a drepturilor omului, care presupune nu numai simpla consacrare a unor drepturi substantiale, ci si instituirea unor garantii fundamentale de ordin procedural, care sa asigure mecanismele corespunzatoare de punere in valoare, asa cum se dispune in art.6 si art.13 din C.E.D.O.

In plus, nu se poate omite nici faptul ca, in ceea ce priveste pedeapsa rezultanta stabilita in sarcina inculpatului, a fost pronuntata o solutie contradictorie, in sensul ca, atât in minuta cât si in dispozitiv, dupa ce in mod explicit se dispune ca inculpatul sa execute in regim de detentie pedeapsa cea mai grea de 10 luni inchisoare, ulterior se face aplicarea disp. art. 81 cod penal din 1969, dispunându-se suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unei termen de incercare de 2 ani si 10 luni.

Or, data fiind natura juridica distincta a celor doua modalitati de executare, este necesar, tot din perspectiva respectarii depline a art. art.6 si art.13 din C.E.D.O.,  a se da o rezolvare unitara actiunii penale prin dispunerea unei solutii lipsite de echivoc cu privire la modalitatea de executare dispusa la nivelul primului grad de jurisdictie, cu privire la pedeapsa rezultanta aplicata pentru pluralitatea infractionala care constituie obiectul judecatii, fiind asadar fondat si cel de al doilea motiv de apel.

In consecinta, calea de atac a fost apreciata ca fondata, astfel incât aceasta a fost admisa cu consecinta desfiintarii integrale a sentintei atacate si trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta in vederea legalei solutionari a actiunii penale in raport de infractiunile ce constituie obiectul judecatii, potrivit considerentelor expuse mai sus, urmând ca ultimul dinte aspectele criticate, si anume aceea privitoare la temeiul juridic al concursului de infractiuni, sa fie luat in examinare  si verificat de instanta de fond, la reluarea judecatii, intrucât acesta aspect nu ar fi putut atrage, in mod singular, solutia rejudecarii.

 

                                  (judecator Cristina Georgescu )