Contestatie la executare. Admisibilitatea acesteia in raport cu o cerere anterioara de aplicare a legii penale mai favorabile dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, daca in prima cerere nu s-au analizat si aplicat deciziile obligatorii pronuntate la 14 aprilie 2014 si 5 iunie 2014 de ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala.
18 martie 2020Clauza prevazuta in contractul de leasing, in cazul in care utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni, fiind obligat in caz de reziliere sa plateasca si daune interese constand in capitalul nerambursat aferent contractului, pe langa restituirea bunului si plata ratelor restante si neachitate, este o clauza abuziva.
18 martie 2020
Apel – conditii de admisibilitate. Nulitatea hotararii apelate.
C.pr.penala, art. 420 alin.10, art. 421 pct.2 lit.b, art. 424 alin.4
Potrivit art. 421 pct.2 lit.b c.pr.penala instanta judecand apelul desfiinteaza sentinta primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata pentru motivul ca judecarea cauzei la aceasta instanta a avut loc in lipsa unei parti nelegal citate.
Conform art. 424 al.4 c.pr.penala, cand s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie sa indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal trebuie sa isi reia cursul, in caz contrar toate actele procedurale fiind desfiintate de drept.
In temeiul art. 420 alin.10 c.pr.penala, la judecarea apelului instanta se pronunta asupra tuturor motivelor de apel invocate.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,
Decizia penala nr. 853 din 22 septembrie 2015.
Prin sentinta penala nr. 6 din 20 ianuarie 2015 pronuntata de Judecatoria Rm.Sarat, in baza art. 396 alin. 1 C.p.p., a fost condamnat inculpatul T.S.R., la pedeapsa de 1 an inchisoare, pentru comiterea infractiunii prevazute de art. 335 alin. 1 C.p.
In baza art. 67 alin. 1 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b C.p., pe o perioada de 2 ani, cu incepere dupa executarea pedepsei inchisorii.
In temeiul art. 65 alin.1 rap. la art. 65 alin. 3 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute la art. 66 alin. 1 lit. a si b C.p., pe durata executarii pedepsei.
In baza art. 274 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre de stat.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, prin Rechizitoriul nr. 912/P/2014 al Parchetului de pe langa Judecatoria Ramnicu Sarat, inculpatul
T.S.R.
a fost trimis in judecata, in stare de libertate, pentru comiterea infractiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, prevazuta si pedepsita de art. 335 alin. 1 C.p.
In actul de sesizare s-a retinut, in fapt, ca inculpatul a lucrat in Franta si si-a achizitionat un autoturism marca „Renault” cu numarul de inmatriculare ............., pe care l-a adus in tara. In data de 23.04.2014, inculpatul a condus autoturismul in care se afla concubina sa, M.C., si inca doi pasageri, pe raza localitatii Ramnicu Sarat cu intentia sa ajunga in zona pietei, insa pe strada Mihail Kogalniceanu a fost oprit pentru control de un echipaj de politie, in urma verificarilor constatandu-se ca acesta nu era posesor de permis de conducere.
Inculpatul a recunoscut savarsirea faptei comise.
In drept
, fapta inculpatului T.S.R., care in data de 23.04.2014 a condus pe drumurile publice autoturismul cu numarul de inmatriculare .............., fara a detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, prev. si ped. de art. 335 alin. 1 C.p..
Situatia de fapt
expusa a fost stabilita pe baza urmatoarelor mijloace de proba: procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante incheiat de organele de politie, adresa nr. 10131/14.05.2014 a SPCRPCV Buzau, declaratii martori, recunoasterea inculpatului, care se coroboreaza cu celelalte probe din dosar.
Dupa inceperea judecatii in cauza, inculpatul a fost citat la doua termene consecutive, cu citatie si apoi cu mandat de aducere,
insa nu s-a prezentat
, din procesul verbal intocmit de agentul de politie insarcinat cu executarea mandatului reiesind ca inculpatul este plecat din tara.
Conform prevederilor art. 108 al. 2 lit. b C.p.c. s-a apreciat procedura de citare, emisa la adresa cunoscuta din tara mentionata de petent in cursul urmaririi penale - legal indeplinita fata de imprejurarea ca, din actele dosarului de urmarire penala a reiesit ca acestuia i s-au adus la cunostinta drepturile si obligatiile, inclusiv aceea de a anunta orice schimbare de domiciliu sau resedinta care ar surveni pe parcursul procesului penal.
Din analiza probelor administrate in cauza, s-a retinut aceiasi situatie de fapt ca cea expusa in actul de sesizare al instantei si valorificand probele administrate in cursul urmaririi penale conf.
art. 374 alin. 7 C.p.p
., s-a retinut ca faptele exista, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii ce face obiectul sesizarii, a fost savarsita de inculpat cu vinovatie si sunt suficiente pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Fata de cele ce preced,
s
-a dispus condamnarea inculpatului pentru infractiunea pentru care a fost dedus judecatii, prev. de art. 335 alin. 1 C.p., la pedeapsa de un an inchisoare.
La alegerea pedepsei
, precum si la individualizarea cuantumului acesteia, conform art. 74 C.p., s-a avut in vedere pericolul social concret al faptelor savarsite, imprejurarea ca inculpatul a condus intr-o zona relativ aglomerata un autovehicul, in care se mai aflau si alte persoane, fara a detine permis de conducere si chiar daca fapta nu s-a soldat cu niciun eveniment, aceasta nu este de natura sa inlature starea de pericol care s-a creat pentru siguranta circulatiei, dar deopotriva s-a tinut seama si de datele personale ale acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale - asa cu reiese din fisa de cazier judiciar - a recunoscut faptele, este tanar si in faza de urmarire penala s-a prezentat in fata autoritatilor judiciare la fiecare solicitare.
Analizand modalitatile de executare ale pedepsei
prevazute de Noul cod penal - cu suspendare sub supraveghere ori de amanarea executarii pedepsei – desi din ipoteza cerintelor impuse de legiuitor in art. 91 alin. 1 lit. a, b, d, C.p. respectiv art. 83 alin. 1 lit. a, b, d C.p. referitoare la pedeapsa aplicata, lipsa condamnarilor anterioare, circumstantele personale ale inculpatului si cele reale ale comiterii faptei si pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea pentru care a fost dedus judecatii
confereau acestuia vocatie pentru a se putea dispune executarea pedepsei si fara privare de libertate
, apreciindu-se, fata de toate cele expuse mai sus ca scopul pedepsei ar fi putut fi atins si in acest mod, in lipsa acceptului inculpatului la prestarea de ore de munca neremunerata in folosul comunitatii, conditie impusa la lit. c) a textelor mentionate, s-a apreciat ca nu poate acorda acest beneficiu intrucat in noua reglementare a codului, legiuitorul a avut in vedere ca acceptul inculpatului la prestarea de munca, este o conditie necesara in vederea evitarii supunerii condamnatului la munca fortata sau obligatorie, asigurandu-se compatibilitatea noii reglementari cu dispozitiile art. 4 din Conventia Europeana, respectiv art. 42 din Constitutie.
Pe de alta parte, s-a apreciat ca nici conditia impusa de art. 83 alin. 2 teza II-a, respectiv, art. 91 alin. 3 lit. c) C.p., privitoare la sustragerea inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata, nu este indeplinita in cauza in conditiile in care acesta a parasit tara fara sa mentioneze adresa la care poate fi gasit – desi, asa cum s-a aratat deja mai sus, i se adusesera la cunostinta aceste obligatii.
Prin urmare, fata de cele ce preced, nu se poate dispune decat, ca pedeapsa de un an, stabilita in sarcina inculpatului,
sa se execute in regim de detentie
.
Desi, aplicarea pedepselor accesorii si complementare nu mai este obligatorie, s-a apreciat, fata de conduita inculpatului, ca este justificat a se retine pe langa pedeapsa inchisorii si pedepsele accesorii si complementare.
In baza art. 67 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b C.p., pe o perioada de 2 ani, cu incepere dupa executarea pedepsei inchisorii.
In temeiul art. 65 alin.1 rap. la art. 65 alin. 3 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute la art. 66 alin. 1 lit. a si b C.p., pe durata executarii pedepsei.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel inculpatul T.S.R.,
criticand-o ca fiind nelegala si a solicitat in esenta, admiterea apelului, desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art.421 pct.2 lit.d Cod procedura penala, intrucat, judecarea cauzei s-a facut in lipsa sa, fiind arestat in Franta si nu a avut cunostinta de proces.
Curtea, examinand hotararea apelata, in raport de situatia de fapt retinuta, de probele administrate, de criticile formulate, precum si din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin.2 Cod procedura penala, a constatat ca,
apelul este intemeiat
, asa cum se va arata in continuare:
Este cert si dincolo de orice indoiala, ca incepand cu data de 14 octombrie 2014, apelantul - inculpat a fost incarcerat in Franta, imprejurare ce rezulta din certificatul de arestare din data de 09 martie 2015, aflat la filele 8 si 9 dosar Curte.
Din acelasi certificat, rezulta ca inculpatul T.S., urmeaza o procedura in faza Curtii Supreme din Versailles, unde ancheta este terminata si dosarul va fi transmis Procurorului Republicii pentru intocmirea Rechizitoriului in vederea unei audiente de judecata.
Raportat la actul depus in calea de atac a apelului, de care instanta de fond nu a avut cunostinta, s-a constatat ca la data de 20 ianuarie 2015, cand Judecatoria Rm.Sarat a pronuntat sentinta penala nr.6/2015, inculpatul T.S. se afla incarcerat intr-un Penitenciar din Franta, astfel ca prezenta cauza a fost solutionata cu lipsa de procedura.
In atare situatie, apelul declarat de inculpatul T.S.R., a fost
admis
in temeiul art.421 pct.2 lit.b Cod procedura penala, s-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare.
(Judecator Ion Stelian)