Admisibilitate Cerere de revizuire
28 martie 2020Aplicarea conditiilor de dobandire a calitatii de avocat definitiv fara sustinerea examenului de definitivat
28 martie 2020
Anularea hotararilor de consiliul local care disciplineaza raporturi juridice civile
Cuprins pe materii
: Contencios administrativ
Legislatie relevanta
:
art. 45 al. 6 din Legea nr. 215/2001, art. 1 din Legea nr. 554/2004,
Rezumat
:
Conform dispozitiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice.
In verificarea indeplinirii conditiei privitoare la regimul juridic aplicabil hotararilor de Consiliul Local, instanta este tinuta de verificarea calitatii in care a actionat Consiliul Local, respectiv daca acesta a efectuat un act de putere sau a actionat ca un simplu particular.
In ipoteza in care Consiliul Local a actionat in calitate organ deliberativ al asociatului Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului T. al unor societati comerciale, nu se impune votul secret prevazut de disp. art. 45 al. 6 din Legea nr. 215/2001 care nu au in vedere adoptarea unor hotarari ce vizeaza raporturi juridice de drept civil.
Decizia nr. 1002/ 22 septembrie 2016 a Curtii de Apel Galati
Prin cererea inregistrata la Tribunalul Galati – Sectia contencios administrativ si fiscal sub nr. 5x/121/2015 din 8.01.2015, astfel cum a fost completata, reclamantul M.I. – in contradictoriu cu paratii Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului T., Consiliul Local T., B.V. si C.L. – G., (ambii in calitate de reprezentanti A.G.A. in Consiliul Local T.), a solicitat instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna:
- Anularea HCL Tecuci 1xx/8.07.2014 prin care reclamantul a fost revocat din functia de administrator general al S.C. Z T S.R.L.;
- Repunerea in functia avuta anterior emiterii H.C.L. Tecuci 1xx/8.07.2014;
- Plata unei indemnizatii ca urmare a renuntarii intempestive la contractul de mandat nr. 15xxx/3.06.2013;
- Obligarea paratilor la plata despagubirile aferente ca urmare a revocarii din functie fara temei, in suma de 10.000 lei;
- Cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 2xx/08.03.2016
a Tribunalului Galati s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Unitatii Administrativ Teritoriale a Municipiului T. invocata de aceasta parata prin intampinare.
A fost respinsa exceptia necompetentei materiale invocata de paratul B.V. prin intampinare.
A fost respinsa exceptia tardivitatii formularii actiunii fata de paratul B.V. invocata de acest parat prin intampinare.
A fost respinsa ca nefondata actiunea formulata de reclamantul M.I. in contradictoriu cu paratii Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului T., Consiliul Local T., B.V. si C.L. – G.
Impotriva acestei sentinte civile a declarat recurs reclamantul M.I. solicitand casarea hotararii instantei de fond si in rejudecare, sa se dispuna admiterea cererii de chemare in judecata, anularea H.C.L. nr. 1xx/08.07.2014 in temeiul disp. art. 45 al. 6 din Legea nr. 215/2001, obligarea in solidar a paratilor la plata despagubirilor in suma de 10.000 lei in temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecata.
Recurentul a precizat ca instanta de fond nu s-a pronuntat pe petitul privind nelegalitatea H.C.L. nr. 1xx/08.07.2014 prin prisma disp. art. 45 al. 6 din Legea nr. 215/2001 care impun un vot secret in cazul actelor administrative cu caracter individual si a Deciziei nr. 1718 din 26 februarie 2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Contencios administrativ si fiscal. (art. 488 pct. 5 Noul Cod procedura civila)
Nu se poate retine ca prin H.C.L. nr. 1xx/08.07.2014 emis de autoritatea deliberativa a asociatului Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului T. „doar s-a avizat inceperea procedurii de revocare din functie”. Ignorand nelegalitatea si examinand strict vatamarea - cerinta reglementata de art. 1 din Legea nr. 554/2004, aceasta rezulta din partea introductiva a sentintei in care se retine ca S.C. Z T S.R.L. are 2 actionari-membri fondatori: Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului T. cu aport de 95% si S.C. Z V T S.R.L. cu 5%. In acest context, rezulta fara dubiu de tagada ca pozitia asociatului majoritar Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului T privind revocarea din functie a recurentului reclamant a avut nu numai un impact decisiv, ci si o tenta profund politica (fiind intitulata in presa „7 dintr-o lovitura”), dovada fiind faptul ca nici reprezentantul Unitatii Administrativ Teritoriale a Municipiului T, nici reprezentantul SC Z.V.T. S.R.L. nu au adus la cunostinta netemeinicia motivelor de revocare din functie a reclamantului in conditiile in care managementul defectuos a fost infirmat tocmai de actele incheiate de recurentul-reclamant si ratificate de acestia din urma. (art. 488 pct. 8Noul Cod procedura civila).
Intimata Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului T. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocand totodata nulitatea acestuia pentru neindicarea motivelor prev. de art. 487 Cod procedura civila.
Asupra exceptiei de nulitate a recursului Curtea retine ca este nefondata avand in vedere ca motivele de fapt invocate de catre recurent pot fi incadrate in cazul prev. de 488 pct. 8 Noul Cod procedura civila privind incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor invocate, conform art. 488 pct. 8 Noul Cod procedura civila, Curtea constata ca prima instanta a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale in materie, pronuntand o sentinta legala a carei reformare nu se impune.
Conform dispozitiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice.
In verificarea indeplinirii conditiei privitoare la regimul juridic aplicabil hotararilor a caror anulare se solicita, Curtea de Apel retine ca intimatul parat Consiliul local al Municipiului T. a actionat in speta de fata ca un simplu particular, neefectuand un act de putere.
Astfel, chiar daca din punct de vedere organic hotararile de consiliu local sunt totdeauna acte administrative, din punct de vedere practic relevant este doar criteriul material, esentiala fiind forta intrinseca a actelor respective, iar nu organul emitent.
Ori, in cauza de fata Consiliul local al Municipiului T. nu a avut nevoie de puterea publica pe care legea i-a pus-o la dispozitie, el actionand ca un organ deliberativ al asociatului Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului T. al unor societati comerciale.
Pe de alta parte, asa cum in mod legal a retinut si instanta de fond H.C.L. nr. 1xx/2014 nu a produs efecte directe in persoana recurentului reclamant, stabilind doar ca respectivul Consiliu local este de acord cu revocarea administratorului/director general care s-a dispus ulterior prin Hotararea nr. 1x/16.07.2014 emisa de S.C. Z T S.R.L. T.
Pentru aceste motive, retinand ca nu se impunea votul secret pentru adoptarea unor hotarari ce vizau raporturi juridice de drept civil, iar Decizia de speta nr. 1718/2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie se refera la o alta situatie de fapt, respectiv la incadrarea unui act administrativ ca normativ sau individual, in functie de intinderea efectelor juridice pe care le produce, indiferent de continutul concret al unei anexe a acelui act, Curtea de Apel in baza art. 496 alin 1 Cod procedura civila si art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.