Anulare acte administrative, Confuzia paratei intre reducerea numarului de parteneri si imposibilitatea de implementare a proiectului
31 martie 2020Anulare adresa emisa de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Calitatea de subiect platitor al taxei clawback
31 martie 2020
Anulare acte administrative, eligibilitatea cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin programe operational
Consiliul Judetean Constanta a informat Ministerul despre imposibilitatea de implementare a proiectului la UAT Mangalia, iar Ministerul a solicitat inlocuirea acesteia, insa in conditiile in care UAT Mangalia nu s-a retras din proiect, nu se putea trece la schimbarea partenerului.
Neregula retinuta, respectiv neintrunirea punctajului necesar de 81 de puncte ca urmare a reducerii numarului de parteneri in cadrul proiectului de la 15 la 14, nu se confirma, UAT Mangalia fiind partener legal in cadrul proiectului asa cum s-a demonstrat mai sus.
Parata face confuzie intre reducerea numarului de parteneri ca urmare a inlaturarii sau retragerii unuia si imposibilitatea de implementare a proiectului la unul dintre parteneri, ori pune, in mod nejustificat, un semn de egalitate intre cele doua situatii.
OUG nr. 66/2011
Prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel la data de 23.11.2016, reclamantele JUDETUL CONSTANTA si CONSILIUL JUDETEAN CONSTANTA in contradictoriu cu paratul MINISTERUL COMUNICATIILOR SI PENTRU SOCIETATEA INFORMATIONALA - ORGANISMUL INTERMEDIAR PENTRU PROMOVAREA SOCIETATII INFORMATIONALE, a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea urmatoarelor acte administrative:
- decizia privind solutionarea contestatiei formulata de Consiliul Judetean Constanta impotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor “si de stabilire a creantelor bugetare intocmit la data de 23.05.2016, contract de finantare nerambursabila nr. [...]/321/04.02.2014, inregistrata la parat sub nr. [...]/22.09.2016;
- procesul - verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare incheiat la data de 23.05.2016 privind proiectul "Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni", Contract de finantare nr. [...]/321/04.02.2014, SMIS [...], inregistrat la parat sub nr. [...]/31.05.2016, cu consecinta restituirii la bugetul Judetului Constanta a sumelor platite cu titlu de creanta bugetara in baza acestor acte.
Solicita totodata obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata realizate in cauza de reclamanti.
Motivarea cererii:
in fapt
Intre Ministerul pentru Societatea Informationala in calitate de Organism Intermediar (OI), in numele si pentru Ministerul Economiei in calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" si Consiliul Judetean Constanta a fost incheiat Contractul de finantare nr. [...]/321/04.02.2014 avand ca obiect acordarea finantarii nerambursabile de catre AM pentru implementarea Proiectului nr. SMIS [...] intitulat: "Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni".
In vederea incheierii contractului, intre Consiliul Judetean Constanta, Municipiul Mangalia si alte 14 unitati administrativ-teritoriale de pe raza judetului Constanta, a fost incheiat un Acord de parteneriat care are ca obiect stabilirea drepturilor si obligatiilor partilor, contributia fiecarei parti la cofinantarea cheltuielilor totale, precum si responsabilitatile ce le revin in implementarea activitatilor aferente proiectului „Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni", depus in cadrul POS „Cresterea Competitivitatii Economice" 2007-2013, Axa prioritara 3 - TIC pentru sectoarele privat si public - Domeniul de interventie 3.2. - Dezvoltarea si cresterea eficientei
serviciilor publice electronice, operatiunea 3.2.1 apel 3. Cererea de finantare si anexele sale sunt parte integranta a acordului.
Incheierea Acordului de parteneriat a fost aprobata prin acte administrative adoptate de fiecare autoritate deliberativa a partenerilor. Prin Hotararea Consiliului Judetean Constanta nr. 148/22.05.2013 s-au aprobat proiectul „Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni", bugetul proiectului si acordul de parteneriat pentru derularea proiectului. Prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Mangalia nr. 269/22.05.2013 s-au aprobat proiectul „Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni", bugetul proiectului si acordul de parteneriat pentru derularea proiectului, parte integranta din hotarare.
Perioada de valabilitate a Acordului de parteneriat este cuprinsa intre 05.06.2013 si 31.12.2020 (art. 4) iar conform art. 9 alin. (1) orice modificare a acordului este valabila numai atunci cand este convenita de toate partile.
Prin Raportul de control privind contractul de finantare nr. [...]/321/04.02.2014, inregistrat la Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea informationala sub nr. .../31.03.2016 si la CJC sub nr. .. ,/11.04.2016, s-au retinut urmatoarele:
- Stadiul actual de implementare:implementat.
- Numarul de servicii publice electronice realizate prin proiect: 14, serviciile electronice sunt realizate pentru cele 14 UAT-uri beneficiare din cadrul proiectului: Mangalia, Eforie, Murfatlar, Negru Voda, Agigea, Amzacea, Baraganu, Cerchezu, Chirnogeni, Cobadin, Comana, Costinesti, Cumpana, Pecineaga, Tuzla. UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului.
- Numarul de conexiuni broadband realizate: 14/ UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului.
- Rezultat: numarul de parteneri beneficiari ai proiectului - 15/ UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului; numarul de utilizatori ai sistemului informatic de gestiune ai Registrului Agricol Electronic, angajati ai partenerilor in proiect - 14/ UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului; numarul de utilizatori ai solutiei informatice de gestiune a fluxurilor specifice UAT- urilor (financiar-contabile, bugetare, resurse umane, taxe si impozite locale, evaluarea eficientei proiectelor desfasurate) angajati ai partenerilor in proiect - 14/ UAT Mangalia a refuzat implementare proiectului; numarul de utilizatori persoane fizice/institutii - 219/15; 14 primarii si Consiliul Judetean Constanta/ UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului .
- Implementarea proiectului „Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni" sims [...] este finalizat (realizandu-se si interfatarea cu sistemele informatice APIA, ONRC, MAI - Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, precum si incheierea de protocoale cu aceste institutii, precum si cu STS.
S-a constatat ca echipamentele aferente UAT Mangalia sunt prezente in cadrul sediului CJ Constanta.
La data de 11.04.2016 le-a fost comunicat Proiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare incheiat la 31.03.2016 privind proiectul „Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni", contract de finantare nr. [...]/321/04.02.2014, SIMS [...], inregistrat sub nr. 3273/01.04.2016 .
Au transmis Ministerului Punctul de vedere cu privire la proiectul Procesului-verbal sub nr. ./15.04.2016 si obiectiuni impotriva Raportului de Control sub nr. ... /25.04.2016 (anexat).
La data de 15.06.2016, Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala le-a comunicat Procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare incheiat la data de 23.05.2016 privind proiectul "Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni", Contract de finantare nr. [...]/321/04.02.2014, SMIS [...], nr. [...]/31.05.2016, inregistrat la CJC sub nr. 14717/15.06.2016. In cadrul documentului s-au retinut expres urmatoarele: "
Raportat la cele anterior mentionate, rezulta ca prin refuzul exercitat de partenerul Primaria Municipiului Mangalia nu au mai fost indeplinite conditiile legale contractuale de implementare "ca un tot
unitar” a proiectului "Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni” si, in consecinta, se confirma aspectele descrise in Suspiciunea de neregula OIPSInr. 1137/10.02.2016
Prin Procesul - verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare s-au stabilit: valoarea cheltuielii afectate de nereguli, respectiv suma de 1.576.144,49 lei, valoarea creantei bugetare rezultate din nereguli, respectiv suma de 1.544.621,60 lei, precum si cuantumul creantei bugetare datorata de debitorul Consiliul Judetean Constanta autoritatii cu competente in gestionarea fondurilor europene, respectiv suma de 1.544.621,60 lei.
Actul constituie titlu executoriu in conformitate cu dispozitiile O.U.G. nr. 66/2011, iar in conditiile in care contestatia nr. 15486/27.06.2016 formulata de Judetul Constanta impotriva Procesului - verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nu suspenda executarea conform dispozitiilor art. 50 alin. (7) din O.U.G. nr. 66/2011, prin adresa ANAF - D.G.R.F.P. Galati - A.J.F.P. Constanta - Trezoreria Constanta nr. 1083379/08.08.2016 au fost informati ca in baza Referatului de Restituire a sumelor rambursate in conturile de venituri bugetare pentru care s-au intocmit titluri de creanta care au devenit executorii, de la Directia Generala Programe Competitivitate din Ministerul Fondurilor Europene nr. 66069/01.08.2016, Trezoreria Constanta, in ziua contabila 08.08.2016, a procedat la virarea sumelor existente in conturile de venituri ale sectiunii de dezvoltare in suma totala de 1.452.255.27, urmand a se vira si suma de 98.475.97 lei pana la intregirea sumei de 1.550.731,27 lei solicitata de D.G.P.C. - Ministerul Fondurilor Europene.
Prin Decizia nr. [...]/22.09.2016, Comisia de solutionare a contestatiilor din cadrul Ministerului Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala - Organismul Intermediar pentru Societatea Informationala a respins contestatia formulata impotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. [...]/31.05.2016 ca neintemeiata si a dispus mentinerea titlului de creanta.
Concluziile comisiei retinute prin actul atacat sunt in sensul ca proiectul a fost implementat doar in 14 UAT-uri, cu imposibilitatea implementarii si in Primaria Mangalia, intrucat aceasta a refuzat instalarea echipamentelor pe motivul iesirii din proiect, echipamentele fiind pastrate la CJ Constanta, in cutiile in care au fost furnizate, iar reducerea cu 1 a numarului de UAT partenere in cadrul proiectului conduce la concluzia ca nu mai sunt indeplinite conditiile pentru acordarea finantarii nerambursabile astfel ca obiectivul Proiectului nu a fost indeplinit.
Critica actelor contestate:
- Nu este indicat niciun text legal care sa sustina motivarea.
Orice decizie a administratiei trebuie motivata nu doar din perspectiva competentei de a emite acel act, precum s-a realizat motivarea in cauza, ci si din perspectiva posibilitatii destinatarului si a societatii de a aprecia asupra legalitatii masurii, respectiv asupra respectarii granitelor dintre puterea discretionara si arbitrariu.
- Concluzia precum ca a intervenit reducerea cu 1 a numarului de UAT partenere nu se
sustine.
Reclamanta afirma ca Primaria Municipiului Mangalia nu s-a retras din proiect. Astfel, participarea la proiect a fost aprobata printr-o hotarare de Consiliu local iar retragerea din proiect a fost sustinuta doar prin adrese semnate de catre Primar (ex. adresa nr. 24862/12.06.2015 semnata de Cristian Radu in calitate de Primar al Municipiului Mangalia).
Avand in vedere lipsa unei hotarari adoptata de CL Mangalia de retragere din proiect, prin adresa nr. 17429/20.08.2015 CL Mangalia a fost instiintata ca la data de 26.08.2015, ora 12.00, la sediul Primariei Mangalia, se vor deplasa reprezentantii firmei contractante SC [...] SRL Bucuresti in vederea realizarii primei etape de implementare a proiectului, respectiv analiza sistemului informatic existent, sens in care se solicita permiterea accesului acestora la aplicatiile informatice pe care le exploateaza Primaria Mangalia si care fac obiectul sistemului informatic ce va fi implementat in proiect.
Prin adresa Primariei Municipiului Mangalia nr. 35365/25.08.2015 se comunica Consiliului Judetean Constanta solicitarea de reprogramare a vizitei reprezentantilor firmei SC [...] SRL Bucuresti pentru data de 28.08.2015_ora_10.00 deoarece reprezentantul serviciului IT se afla in concediu pana la aceasta data.
Ca urmare a imposibilitatii de colaborare cu Primaria Municipiului Mangalia, proiectul nu a fost implementat pana la 15.10.2015 cand s-a emis o noua notificare ramasa fara raspuns.
Ulterior, reclamanta a aflat ca s-a emis HCL Mangalia nr. 184/16.10.2015 prin care s-a aprobat retragerea din proiect, insa aceasta hotarare a fost revocata ulterior.
Dupa revocarea HCL Mangalia nr. 184/16.10.2015, Primarul Municipiului Mangalia aduce la cunostinta decizia de a implementa proiectul, in acest sens C.L. Constanta primind adresa nr. 25411/24.05.2016.
Prin adresa CJC nr. 13310/27.05.2016 au raspuns Primariei Mun. Mangalia, comunicand nominal reprezentantii CJC care se vor deplasa la sediul Primariei Mangalia in data de 31.05.2016, ora 10.00, pentru stabilirea demersurilor necesare pentru implementarea sistemului informatic la nivelul primariei.
Prin adresa CJC nr. 13395/30.05.2016 au comunicat SC [...] SRL noua pozitie a Primariei Mun. Mangalia, solicitand comunicarea perioadei de timp necesara implementarii, calendarul si costurile implicate.
Prin adresa CJC nr. 13243/26.05.2016 au adus la cunostinta si Ministerului aceasta situatie, insa Ministerul a apreciat ca situatia este ulterioara incheierii Raportului de Control nr. 3205/31.03.2016 si a procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 3273/01.04.2016.
In concluzie, reclamanta considera ca, atata vreme cat Hotararea Consiliului Local al Municipiului Mangalia nr. 269/22.05.2013 a produs efectele juridice specifice actului administrativ in toata acesta perioada iar Acordul de parteneriat nu a fost modificat, nu a intervenit nicio modificare cu privire la numarul partenerilor din cadrul proiectului, astfel incat nu poate interveni nici o modificare a punctajului acordat initial.
- Obiectivul proiectului a fost indeplinit astfel ca actele contestate incalca principiul proportionalitatii si clauzele contractului de finantare
In acest sens nu poate fi ignorata imprejurarea ca lucrarile au fost executate, fiind realizat scopul finantarii, astfel incat restituirea intregii finantari nerambursabile folosita efectiv la executarea proiectului aprobat ar incalca scopul pentru care proiectul a fost aprobat, dar si principiul proportionalitatii, consacrat in practica C.E.J.
Dificultatile intampinate cu partenerul UAT Mangalia in implementarea proiectului nu justifica retragerea sprijinului financiar nerambursabil pentru intreg proiectul, incluzand sumele decontate pentru implementarea proiectului in cele 14 UAT-uri membre la care proiectul este implementat, care ar reprezenta o masura disproportionata, de natura sa deturneze scopul finantarii si sa creeze consecinte negative excesiv de impovaratoare pentru comunitate.
Nu in ultimul rand, trebuie avute in vedere chiar clauzele contractuale. Conform art. 7 (20) din contractul de finantare, finantarea va fi retrasa integral daca beneficiarul nu realizeaza integral indicatorii de realizare si obiectivul proiectului nu este atins, ceea ce nu este cazul in conditiile in care proiectul a fost implementat cu succes si este functional, asa cum chiar actele de control atesta.
In drept au fost invocate dispozitiile Legii nr. 554/2004.
Reclamantii au formulat totodata cerere de chemare in garantie a Municipiului Mangalia si Primarului Municipiului Mangalia, atat ca persoana fizica cat si ca institutie.
Chematii in garantie au solicitat respingerea cererii.
Prin incheierea din 16.02.2017 a fost admisa in principiu cererea de chemare in garantie formulata in contradictoriu cu Municipiul Mangalia si [...], primarul Municipiului Mangalia, fiind
respinsa ca inadmisibila cererea formulata in contradictoriu cu institutia Primarului Municipiului Mangalia.
Ulterior, reclamantii au renuntat la judecata cererii de chemare in garantie in contradictoriu cu [...], instanta luand act de aceasta cerere in conditiile legii.
Paratul Ministerul Comunicatiilor si Societatii informationale depune intampinare prin care solicita respingerea actiunii ca nefondata.
In opinia paratului, proiectul „Sistem informatic Integrat pentru administratia publica si cetateni” nu a fost implementat in cadrul UAT Mangalia iar punctajul obtinut de catre reclamanti (81,5 puncte din maximum 100) a avut la baza tocmai cooptarea a 15 parteneri (exclusiv Consiliul Judetean). Astfel, pentru fiecare partener in plus peste 10, proiectul primea un punct in plus. Punctajul minim pentru ca un proiect sa primeasca finantare era de 81 de puncte. Cum in speta s-au obtinut 81,5 puncte, punctaj in care este inclus si punctul obtinut pentru cooptarea UAT Mangalia, rezulta ca reclamantii nu s-ar fi putut califica pentru obtinerea finantarii, fara UAT Mangalia punctajul fiind sub cel minim necesar.
Solutia instantei:
In fapt:
Consiliul Judetean Constanta, in calitate de lider al proiectului "Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni", a efectuat demersurile necesare in vederea implementarii acestuia in cadrul Programului Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice 20072013, axa III Tehnologia informatiei si comunicatiilor pentru sectoarele privat si public”, Domeniul Major de interventie 2 „ Dezvoltarea si cresterea eficientei serviciilor publice electronice”, Operatiunea 1 Sustinerea implementarii de solutii de e-guvernare si asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”. In acest sens proiectul a fost aprobat prin hotararea nr. 148/22.05.2013, fiind aprobat totodata si acordul de parteneriat pentru derularea proiectului cu 15 unitati administrative teritoriale, printre care si Municipiul Mangalia.
Municipiul Mangalia, la randul sau, a aprobat proiectul prin Hotararea nr. 269/22.05.2013, a aprobat acordul de parteneriat si semnarea acestuia de catre Primar pentru UAT Mangalia.
Tot astfel au procedat si celelalte 14 unitati administrativ teritoriale.
Perioada de valabilitate a Acordului de parteneriat este cuprinsa intre 05.06.2013 si 31.12.2020 (art. 4) iar conform art. 9 alin. (1) orice modificare a acordului este valabila numai atunci cand este convenita de toate partile.
In vederea obtinerii finantarii pentru realizarea proiectului, Consiliul Judetean Constanta a formulat cererea de finantare nr. 5082/07.06.2013, obtinand finantarea solicitata cu un punctaj de 81,5 puncte (punctajul obtinut si criteriile avute in vedere la stabilirea acestuia nu au fost contestate, astfel ca punctajul total a avut in vedere participarea la proiect a tuturor celor 15 unitati administrative si a Consiliului Judetean Constanta).
Ulterior, intre Ministerul pentru Societatea Informationala in calitate de Organism Intermediar (OI), in numele si pentru Ministerul Economiei in calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" si Consiliul Judetean Constanta a fost incheiat Contractul de finantare nr. [...]/321/04.02.2014 avand ca obiect acordarea finantarii nerambursabile de catre AM pentru implementarea Proiectului nr. SMIS [...] intitulat: "Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni".
In baza suspiciunii de neregula nr. 1137/10.02.2016 s-a efectuat o verificare in ceea ce priveste proiectul mai sus mentionat, control care s-a finalizat cu incheierea procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. [...]/31.05.2016 prin care s-a retinut ca proiectul nu a putut fi implementat in mod unitar, nefiind implementat la partenerul Municipiul Mangalia, confirmandu-se suspiciunea de neregula.
S-a retinut concret faptul ca prin retragerea din proiect a UAT Mangalia se obtin 80,5 puncte, astfel ca punctajul obtinut nu se mai incadreaza in limita minima de 81 de puncte pentru acordarea finantarii.
In consecinta, a fost stabilita o corectie financiara reprezentand suma platita Beneficiarului Consiliul Judetean Constanta necuvenit.
Impotriva procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. [...]/31.05.2016 s-a formulat contestatie, aceasta fiind respinsa prin decizia nr. [...]/22.09.2016.
Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala - Organismul intermediar pentru promovarea Societatii informationale a reiterat concluziile procesului - verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare.
Analiza apararilor formulate
- Apararea potrivit cu care masura stabilirii unei corectii financiare nu este motivata in drept va fi inlaturata, prin actele atacate specificandu-se atat motivarea in fapt, cat si motivarea in drept.
Astfel, controlul a fost efectuat in baza OUG nr. 66/2011 (competenta de a se efectua controlul si temeiul acestuia nefiind contestate) iar sanctiunea a fost aplicata ca urmare a aprecierii de incalcare a prevederilor legale referitoare la eligibilitatea cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin programe operationale, precum si a celorlalte prevederi legale in materie, normele aplicabile fiind expres enumerate.
- Instanta retine insa ca in speta nu s-a aprobat retragerea UAT din proiect.
Asa cum s-a aratat mai sus, prin Hotararea nr. 269/22.05.2013 UAT Mangalia a aprobat proiectul "Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni". Chiar daca ulterior Primarul Municipiului Mangalia si-a exprimat intentia de retragere din proiect, neavand relevanta motivatia, aceasta intentie nu a fost materializata printr-o Hotarare a Consiliului Local Mangalia. Din acest motiv Consiliul Judetean a incercat permanent implementarea proiectului, fara a intampina refuzul expres al UAT Mangalia (spre exemplu, fiind stabilite date pentru implementare au fost solicitate amanari ).
Abia la 16.10.2015 se emite hotararea Consiliului local Mangalia nr. 184 prin care se aproba retragerea din proiect, insa aceasta hotarare este revocata la 15.02.2016 prin HCLM nr. 12.
In concluzie, daca la data emiterii suspiciunii de neregula nr. 1137/10.02.2016 era valabila HCLM nr. 184/16.10.2015 prin care UAT Mangalia se retragea din proiect, suspiciunea de neregula nu se mai confirma la data de 15.03.2016 cand a fost emisa Decizia 2295 pentru a se efectua un control privind modul de implementare a proiectului, pe toata perioada efectuarii controlului, cat si la data intocmirii procesului verbal nr. [...]/31.05.2016 intrucat la 15.02.2016 a fost revocata HCLM nr. 184/16.10.2015, fiind astfel in vigoare Hotararea nr. 269/22.05.2013 prin care UAT Mangalia a aprobat proiectul "Sistem informatic integrat pentru administratia publica si cetateni".
Desi Consiliul Judetean Constanta a informat Ministerul despre imposibilitatea de implementare a proiectului la UAT Mangalia iar Ministerul a solicitat inlocuirea acesteia, in conditiile in care UAT Mangalia nu s-a retras din proiect, nu se putea trece la schimbarea partenerului.
Neregula retinuta, respectiv neintrunirea punctajului necesar de 81 de puncte ca urmare a reducerii numarului de parteneri in cadrul proiectului de la 15 la 14, nu se confirma, UAT Mangalia fiind legal partener in cadrul proiectului asa cum s-a demonstrat mai sus.
Parata face confuzie intre reducerea numarului de parteneri ca urmare a inlaturarii sau retragerii unuia si imposibilitatea de implementare a proiectului la unul dintre parteneri, ori pune, in mod nejustificat, un semn de egalitate intre cele doua situatii.
Astfel, in primul caz se pune problema neindeplinirii conditiilor pentru acordarea finantarii si a stabilirii unei corectii financiare - asa cum s-a aratat, situatia nu se regaseste in speta.
In cel de-al doilea caz, raspunderea pentru depasirea termenului de implementare (fie a Consiliului Judetean Constanta, fie a partenerului UAT) - potrivit contractului de finantare nr. [...]/321/04.02.2014 si actelor aditionale la acesta, proiectul trebuia implementat pana la 31.12.2015 - se stabileste in baza contractului de finantare care prevede clauze specifice atat pentru raspunderea solidara cat si pentru raspunderea individuala.
Aceasta din urma situatie se regaseste in speta, instanta nefiind insa sesizata cu o actiune intemeiata pe raspunderea civila contractuala.
- Avand in vedere inlaturarea aspectelor retinute prin actele contestate, aspecte care au stat la baza stabilirii unei corectii financiare egale cu finantarea acordata, instanta nu va mai analiza apararea intemeiata pe lipsa unei proportionalitati intre procentul in care proiectul nu a putut fi implementat si stabilirea unei corectii financiare egala cu intreaga finantare acordata.
Pentru aceste considerente actiunea a fost admisa astfel cum a fost formulata, urmand a se restitui la bugetul Judetului Constanta suma platita in temeiul actelor anulate.
In urma admiterii actiunii, cererea de chemare in garantie a Municipiului Mangalia a fost respinsa.
Paratul va fi obligat in temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedura civila la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanti, instanta luand in considerare ca onorariul a privit atat sustinerea cererii principale, cat si a celei de chemare in garantie care a fost respinsa.
Sentinta civila nr. 195/CA/25.09.2017 Judecator redactor Ecaterina Grigore