Anulare act administrativ fiscal, Plata TVA
1 aprilie 2020Anulare amanare aplicare pedeapsa (art. 89 cod penal
1 aprilie 2020
Anulare act administrativ,
actele administrative produc efecte numai pentru viitor
Decizia prin care functionarului public, ce se pretinde a fi incadrat cu nerespectarea dispozitiilor legale, ii este stabilit retroactiv un alt salariu, este nelegala, fiind emisa cu nesocotirea principiului conform caruia actele administrative produc efecte numai pentru viitor. Creanta vizata de decizia de imputare, titlu executoriu, ar trebui sa aiba un caracter lichid. Ori, formularea din actul contestat, conform careia suma totala incasata necuvenit va fi recuperata pe parcursul anului calendaristic nu corespunde exigentei lichiditatii, care presupune ca obiectul creantei sa fie determinat sau titlul executoriu sa contina elementele care permit stabilirea lui.
Prin sentinta nr. 2168 din 18 iunie 2014, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 7475/63/2014, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul Sindicat pentru membrul de sindicat X, in contradictoriu cu paratul Primarul Comunei Y.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul Sindicat pentru membrul de sindicat X. In drept, a invocat dispozitiile art. 488 pct. 6 si 8 Noul Cod Procedura Civila.
A aratat, in esenta, ca, recurentei nu i s-a solicitat restituirea in termen a vreunei sume de bani, ci intimata a emis direct dispozitia de imputare, decizia nu cuprinde suma ce a fost acordata in mod nelegal desi aceasta este titlu executoriu, iar creanta nu este lichida si exigibila, si astfel nu este susceptibila de executare. Sustine ca trebuia sa se prevada in concret modalitatea de recuperare a acestor sume din salariul realizat, fiind incalcate astfel dispozitiile art. 728 Cod Procedura Civila, iar hotararea instantei de fond cuprinde o contradictie si o eroare in aceasta privinta, retinand ca emiterea unei dispozitii de impunere presupune in mod obligatoriu cunoasterea atat a existentei cat si a intinderii pagubei. Cu privire la dispozitia de reincadrare arata ca instanta de fond nu a analizat critica potrivit careia dispozitia de reincadrare in functia publica incalca principiul neretroactivitatii.
Sustine ca prima instanta nu a tinut cont de faptul ca Dispozitia contestata a primit aviz de legalitate de la Institutia Prefectului Judetului Dolj, intimata parata primind avizul de la ANF. In mod eronat s-a retinut ca ar exista temei de drept in preambulul dispozitiei, indicand un referat, deoarece acesta nu este intemeiat pe niciun document oficial, scris, fiind doar o opinie a unui functionar public, care a sustinut ca ar fi avut o convorbire telefonica cu un alt functionar. In cuprinsul dispozitiei contestate nu s-a mentionat temeiul de drept retinut de instanta, respectiv art. 84 lit. b, iar recurenta nu se gaseste in niciuna dintre situatiile prevazute de art. 84 din Legea nr. 188/1999. Arata ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, in sensul ca nu a analizat critica in ceea ce priveste lipsa unei motivatii in aplicarea masurii, dispozitia contestata nefiind motivata in fapt. In consecinta apreciaza ca decizia nu indeplineste conditiile de forma, nefiind motivata in fapt si in drept, nu cuprinde termenul si instanta judecatoreasca la care poate fi contestata. In drept, a invocat dispozitiile art. 488 alin 6 si 8 Noul Cod Procedura Civila.
Analizand criticile formulate, Curtea a constatat ca recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
In primul rand este intemeiata critica recurentei conform careia prin actul contestat se incalca principiul retroactivitatii, instanta de fond facand o gresita aplicare a legii in speta. Decizia prin care functionarului public, ce se pretinde a fi incadrat cu nerespectarea dispozitiilor legale, ii este stabilit retroactiv un alt salariu, este nelegala, fiind emisa cu nesocotirea principiului conform caruia actele administrative produc efecte numai pentru viitor. Or, este necontestat caracterul retroactiv al dispozitiei contestate, recurentei- reclamante modificandu-i-se la 24.02.2014 salariul incepand cu 01.09.2013. In acest fel se incalca principiul revocabilitatii actelor juridice care au intrat in circuitul civil, principiu reglementat expres de dispozitiile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, conform carora autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral nelegal poate sa solicite instantei constatarea nulitatii acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice In acest Curtea a apreciat ca prin emiterea actului administrativ atacat, cu nesocotirea principiului neretroactivitatii actelor intrate in circuitul civil, se aduce atingere si principiului securitatii raporturilor juridice, care este implicit in toate articolele C.E.D.O. si care a fost consacrat in jurisprudenta C.E.D.O., atata timp cat certitudinea reclamantei, cu privire la drepturile salariale ce i se cuveneau pentru munca deja prestata, a fost inlaturata printr-o masura dispusa ulterior, a carei retroactivitate nu poate fi pusa la indoiala.
Pe cale de consecinta, prin emiterea actului administrativ atacat, cu incalcarea principiului neretroactivitatii si a principiului securitatii raporturilor juridice, autoritatea emitenta a manifestat un evident exces de putere in sensul art. 2 alin. (l) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusa dreptului reclamantei de a primi drepturile salariale aferente perioadei anterioare, fara interventia instantei de judecata.
In ceea ce priveste dispozitia de imputare cuprinsa in art. 3 al actului contestat s-a retinut ca potrivit art. 85 din Legea nr. 188/1999, repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatiile prevazute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile. Ordinul sau dispozitia de imputare ramasa definitiva ca urmare a neintroducerii sau respingerii actiunii la instanta de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
Fiind vorba de un titlu executoriu creanta vizata de acesta ar trebui sa aiba un caracter lichid. Ori formularea din actul contestat, conform careia suma totala incasata necuvenit va fi recuperata pe parcursul anului calendaristic nu corespunde exigentei lichiditatii, care presupune ca obiectul creantei sa fie determinat sau titlul executoriu sa contina elementele care permit stabilirea lui. Cuantumul nu poate fi considerat nici determinabil, intrucat nu este precizata nici perioada exacta si nici suma pretins incasata lunar necuvenit pentru a se putea stabili cuantumul acesteia pe baza elementelor cuprinse in titlu.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta reclamanta a fost apreciat intemeiat, astfel ca in conformitate cu art. .488 alin. 1 pct. 8 Cod Procedura Civila si art. 498 Cod Procedura Civila , Curtea a admis recursul, a casat sentinta atacata, in sensul ca a admis actiunea si a anulat dispozitia 41/24.02.2014.
(Decizia nr. 7009/2014 de la 18.11.2014 - Sectia Contencios administrativ si fiscal, rezumat judecator Adela Albu)