Model Plângere prealabilă
16 februarie 2017Amnistia - Cauza care înlătură răspunderea penală
15 martie 2017Administrarea probelor de către avocaţi
Dispoziţiile sunt aplicabile tuturor litigiilor, cu excepţia celor ce privesc starea civilă şi capacitatea persoanelor, relaţiile de familie, precum şi orice alte drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
La primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi dacă acestea sunt prezente sau reprezentate, instanţa le va întreba dacă sunt de acord ca probele să fie administrate potrivit dispoziţiilor în materie.
La termenul prevăzut părţile, prezente personal sau reprezentate, pot conveni ca avocaţii care le asistă şi le reprezintă să administreze probele în cauză.
Consimţământul pentru administrarea probelor se va da de către părţi, personal sau prin mandatar cu împuternicire specială, în faţa instanţei, luându-se act despre aceasta în încheiere, sau prin înscris întocmit în faţa avocatului, care este obligat să certifice consimţământul şi semnătura părţii pe care o asistă ori o reprezintă. Dacă sunt mai multe părţi asistate de acelaşi avocat, consimţământul se va da de fiecare dintre ele separat.
Totodată, fiecare parte este obligată să declare că pentru îndeplinirea procedurii îşi alege domiciliul la avocatul care o reprezintă.
Consimţământul dat potrivit nu poate fi revocat de către una dintre părţi.
Pe parcursul administrării probelor de către avocaţi, şedinţele de judecată, atunci când acestea sunt necesare, se desfăşoară cu participarea obligatorie a avocaţilor.
Când, potrivit legii, cererile pot fi formulate şi ulterior primului termen de judecatăla care părţile sunt legal citate, instanţa poate acorda în acest scop un termen scurt, dat în cunoştinţă părţilor reprezentate prin avocat.
Partea care lipseşte nejustificat la termenul de încuviinţare a probelor va fi decăzută din dreptul de a mai propune şi administra orice probă, cu excepţia celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea probelor de către cealaltă parte şi va putea combate aceste probe.
Pentru administrarea probelor de către avocaţi instanţa va stabili un termen de până la 6 luni, ţinând seama de volumul şi complexitatea acestora.
Termenul va putea fi prelungit dacă în cursul administrării probelor:
- se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia, potrivit legii, instanţa trebuie să se pronunţe; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau incidentului;
- a încetat, din orice cauză, contractul de asistenţă juridică dintre una dintre părţi şi avocatul său; în acest caz, termenul se prelungeşte cu cel mult o lună pentru angajarea altui avocat;
- una dintre părţi a decedat; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este suspendat sau cu termenul acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a moştenitorilor;
- în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeşte cu perioada suspendării.
În cel mult 5 zile de la încuviinţarea probelor, avocaţii părţilor vor prezenta instanţei programul de administrare a acestora, purtând semnătura avocaţilor, în care se vor arăta locul şi data administrării fiecărei probe. Programul se încuviinţează de instanţă, în camera de consiliu, şi este obligatoriu pentru părţi şi avocaţiilor.
În procese, programul încuviinţat va fi comunicat deîndată procurorului.
Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta. Părţile, prin avocaţi, sunt obligate să îşi comunice înscrisurile şi orice alte acte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură.
Data convenită pentru administrarea probelor poate fi modificată, cu acordul tuturor părţilor.
În cazul în care administrarea probei nu este posibilă din motive obiective, va fi stabilit un nou termen.
Dacă părţile nu se înţeleg, va fi sesizată instanţa.
Nerespectarea nejustificată a programului atrage decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba respectivă.
Dacă în cursul administrării probelor una dintre părţi formulează o cerere, invocă o excepţie, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanţa care, cu citarea celeilalte părţi, prin încheiere dată în camera de consiliu, se va pronunţa de îndată, iar când este necesar, în cel mult 15 zile de la data la care a fost sesizată. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul procesului.
În cazul în care se dispune înfăţişarea unui înscris deţinut de o autoritate sau de o altă persoană, instanţa va dispune solicitarea înscrisului şi, îndată ce acesta este depus la instanţă,comunicarea lui în copie fiecărui avocat.
Dacă una dintre părţi nu recunoaşte scrisul sau semnătura dintr-un înscris, avocatul părţii interesate, va solicita instanţei să procedeze la verificarea înscrisurilor.
Martorii vor fi ascultaţi, la locul şi data prevăzute în programul încuviinţat de instanţă, de către avocaţii părţilor.
Ascultarea martorilor se face fără prestare de jurământ, punându-li-se însă în vedere că dacă nu vor spune adevărul săvârşesc infracţiunea de mărturie mincinoasă. Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.
Martorii vor fi ascultaţi numai de către instanţă.
Mărturia se va consemna întocmai de către o persoană convenită de părţi şi se va semna, pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei, de către avocaţii părţilor, de cel ce a consemnat-o şi de martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprinsul consemnării.
Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate prin semnătura celor menţionaţi, sub sancţiunea de a nu fi luate în seamă.
Dacă mărturia a fost stenografiată, aceasta va fi transcrisă. Atât stenograma, cât şi transcrierea ei vor fi semnate şi depuse la dosar.
Dacă mărturia a fost înregistrată cu mijloace audiovizuale, aceasta va putea fi ulterior transcrisă la cererea părţii interesate, în condiţiile legii. Transcrierea înregistrărilor va fi semnată şi depusă la dosar.
Părţile pot conveni ca declaraţiile martorilor să fie consemnate şi autentificate de un notar public.
În cazul în care este încuviinţată o expertiză, în programul administrării probelor părţile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor, precum şi numele consilierilor fiecăreia dintre ele.
Dacă părţile nu se învoiesc asupra alegerii expertului, ele vor cere instanţei, la termenul când încuviinţează probele, să procedeze la desemnarea acestuia.
Expertul este obligat să efectueze expertiza şi să o predea avocaţilor părţilor, sub semnătură de primire, cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanţă.
De asemenea, el are îndatorirea să dea explicaţii avocaţilor şi părţilor, iar după fixarea termenului de judecată, să se conformeze dispoziţiilor privind lămurirea sau completarea raportului, efectuarea unor noi expertize şi drepturile băneşti ale expertului.
Dacă s-a dispus o cercetare la faţa locului, aceasta se va face de către instanţă potrivit dispoziţiilor în materie.
Procesul-verbal va fi întocmit în atâtea exemplare câte părţi sunt şi va fi înmânat avocaţilor acestora în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetării.
Când s-a încuviinţat chemarea la interogatoriu, instanţa va cita părţile, la termenul stabilit, în camera de consiliu. Copii de pe interogatoriul astfel luat, precum şi de pe cel dispus şi primit vor fi înmânate de îndată avocaţilor părţilor.
Instanţa va hotărî asupra cererii de înlocuire a martorilor, de ascultare din nou sau de confruntare a acestora.
De asemenea, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare şi care nu puteau fi prevăzute pentru a fi solicitate.
După administrarea tuturor probelor încuviinţate de instanţă reclamantul, prin avocatul său, va redacta concluziile scrise privind susţinerea pretenţiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte părţi din proces şi, când este cazul, Ministerului Public.
După primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul său, va redacta propriile concluzii scrise, pe care le va comunica reclamantului, celorlalte părţi, precum şi, când este cazul, Ministerului Public.
Avocaţii părţilor vor alcătui pentru fiecare parte câte un dosar şi unul pentru instanţă, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constată administrarea fiecărei probe.
Dosarele vor fi numerotate, şnuruite şi vor purta semnătura avocaţilor părţilor pe fiecare pagină.
La expirarea termenului stabilit de instanţă, avocaţii părţilor vor prezenta împreună instanței dosarul cauzei.
Primind dosarul, instanţa va fixa termenul de judecată, dat în cunoştinţă părţilor, care nu va putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii dosarului.
La acest termen, instanţa va putea hotărî, pentru motive temeinice şi după ascultarea părţilor, să se administreze noi probe sau să se administreze nemijlocit în faţa sa unele dintre probele administrate de avocaţi.
În acest scop, instanţa va stabili termene scurte, în continuare, date în cunoştinţă părţilor. Pentru prezentarea în faţa instanţei martorii vor fi citaţi, de asemenea, în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente.
Dacă, la termenul prevăzut, instanţa socoteşte că nu este necesară administrarea de noi probe sau a unora dintre cele administrate de avocaţi, va proceda la judecarea în fond a procesului, acordând părţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat.
La cererea avocatului sau a părţii interesate instanţa poate lua măsura amenzii judiciare şi obligării la plata de despăgubiri.