Adeverinţe emise de angajatori, Verificarea legalităţii

Adeverinţe emise de angajatori anterior Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului Muncii şi H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010. Verificarea legalităţii

 

Cuprins pe materii: Litigii de muncă

Indice alfabetic: Grupă de muncă. Adeverinţe emise de angajatori anterior Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului Muncii şi H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 Temei de drept: Ordinul nr. 50/1990, pct. 7 şi 8

Verificarea legalităţii refuzului Casei Judeţene de Pensii de a valorifica adeverinţe emise anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului Muncii, ori ale H.G. nr. 257/2011 privind sistemul unitar de pensii publice, nu poate fi făcută prin raportare la aceste acte normative.

împrejurarea că angajatorul a recunoscut prin adeverinţe că activitatea contestatorului s-a încadrat în grupa I de muncă nu înlătură posibilitatea casei de pensii de a constata că adeverinţele nu cuprind menţiunile referitoare la procentul de timp desfăşurat în aceste condiţii şi, pe cale de consecinţă, nu pot avea valoare probatorie cu privire la dovedirea grupei de muncă.

Punctul 7 din Ordinul nr. 50/1990 stabileşte un procent minim sub care încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă nu se poate realiza (50% din timpul efectiv lucrat pentru grupa I si 70% pentru grupa a II-a de muncă), însă încadrarea făcută de angajator în raport de aceste limite minime nu exclude necesitatea stabilirii în concret a procentului de timp efectiv lucrat în condiţii de grupa I sau grupa a II-a de muncă între limitele de 50% - 100% sau 70% - 100%. Determinarea în concret a procentului de timp efectiv lucrat în grupa I sau a II-a de muncă este, de asemenea, atributul angajatorului astfel cum rezultă din prevederile punctului 7 si 8 din Ordinul nr. 50/1990.

Lipsa din adeverinţele emise de angajator a acestui element referitor la procentul de timp desfăsurat în condiţiile grupei I face imposibilă valorificarea adeverinţelor, menţionarea acestui procent în adeverinţele eliberate de angajator prezentând relevanţă juridică în stabilirea stagiului de cotizare, vârsta standard de pensionare redusă si eventuala incidenţă a unor acte normative cu caracter special adoptate în materia pensiilor.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.

589/4.10.2018

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr.7322/99/2017 la data de

2017. contestatorul X, în contradictoriu cu intimatele Casa Teritorială de Pensii Iaşi şi Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, a solicitat obligarea acestora la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, cu încadrarea în grupa I de muncă, pentru perioada 01.11.1985 - 26.09.1994.

Prin sentinţa civilă nr. 383/28.02.2018, Tribunalul Iaşi a respins contestaţia formulată de contestatorul X în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Contestatorul X beneficiază de pensie anticipată parţială, drepturile de pensie fiindu-i stabilite prin decizia nr. 333623/21.03.2016, începând cu data de 07.03.2016.

Cu cererea nr. 36712 din 06.04.2017, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei stabilite prin decizia nr. 333623/21.03.2016, prin luarea în considerare a adeverinţelor care atestă vechimea în grupa I de muncă, în perioada 01.11.1985-26.09.1994, respectiv adeverinţa nr. 1339/17.11.2005, emisă de „I.I.R.U.C.” Bucureşti; adeverinţele nr. 2244/120/16.11.2005 si nr. 2161/120/08.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iaşi.

Prin decizia nr. 333623 din 12.05.2017, intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a respins cerere de recalculare, astfel cum a fost solicitată de către contestator, motivat de faptul că nu a fost precizat procentul de timp de încadrare în grupa I de muncă.

Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestaţie, înregistrată la nr. 63300, nesoluţionată până la această dată.

Prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea intimatei Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, cu valorificarea perioadei 01.11.1985-26.09.1994, ca reprezentând stagiu de cotizare în grupa I de muncă.

Instanţa reţine că, potrivit disp. art. 158 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în

situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Or, în speţă, se reţine de către instanţă că adeverinţele nr. 1339/17.11.2005, emisă de S.C. „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti; nr. 2161/120/08.11.2005 şi nr. 2244/120/16.11.2005 emise de SC „Fortus” SA Iaşi, nu au fost completate potrivit prevederilor legale, nefiind îndeplinită condiţia de formă impusă de legiuitor.

Reglementarea procedurii de eliberare a adeverinţelor de către angajatori sau deţinătorii de arhive, a fost prevăzută prin Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului Muncii, iar actualmente este reglementată prin H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care, la Anexa 14, prevede un formular tip al adeverinţei, prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă.

Astfel, prin Ordinul nr. 590 din 2008 Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse din 15 septembrie 2008 a fost aprobată procedura privind modul de întocmire şi eliberare a adeverinţelor prin care se atesta activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii şi/sau modificării drepturilor de pensie prevăzută în anexa care face parte integrantă din ordin. Potrivit dispoziţiilor art. 2, acest ordin se aplica de către Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, casele teritoriale şi locale de pensii, angajatori, precum şi de către deţinătorii arhivelor. Cererile prin care persoanele interesate solicitau eliberarea adeverinţelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă trebuiau a fi depuse la angajatori sau la deţinătorii arhivelor acestora, după caz. Adeverinţele prevăzute la pct. 1 se întocmeau şi se eliberau, conform modelului prevăzut în anexa care făcea parte integrantă din procedura respectivă, pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor de arhive.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. 1 din H.G. nr. 257/2011, aplicabile în cauză, adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.

Potrivit anexei 14 din H.G. nr. 257/2011, angajatorul trebuie să menţioneze procentul din timpul efectiv de lucru pe care salariatul l-a desfăşurat în grupa superioară de muncă.

Modalitatea de acordare a grupelor de muncă pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001 a fost reglementată de Ordinul M.M.P.S. nr. 50/1990, iar potrivit disp. art. 1 din acest ordin, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1. De asemenea, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Potrivit disp. art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).” Potrivit pct. 7 din Ordinul nr. 50/1980, „încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru”.

Dovada activităţii în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă, precum şi cu alte acte emise de către unitate.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv adeverinţa nr. 1339/17.11.2005, emisă de către SC „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti, nr. 2161/120/08.11.2005 şi nr. 2244/120/16.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iaşi, nu rezultă procentul de timp de lucru în care contestatorul şi-a desfăşurat activitatea în grupa I de muncă.

Astfel, prin adeverinţa nr. 1339 din 17.11.2005, emisă de către SC „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti, se arată că reclamantul a fost angajatul acestei unităţi, iar în perioada 01.11.1985 - 26.09.1994 a lucrat la punctul de lucru SC „Fortus” SA Iaşi, în regim de punct fix, unde a executat lucrări de întreţinere, reparaţii curente, reglaje şi alte lucrări de asistenţă tehnică necesare în vederea bunei funcţionări a echipamentelor de turnătorie fontă, lucrând în acelaşi condiţii de muncă cu salariaţii societăţii, care au fost încadraţi în grupa I de muncă, conform adresei SC „Fortus” SA Iaşi, nr. 2244/16.11.2005.

S-a mai menţionat că temeiul încadrării îl constituie Ordinul nr. 50/1990, art. 3 coroborat cu Anexa 1, art. 23 şi 25.

Prin adeverinţa nr. 2161/120/08.11.2005, eliberată de SC „Fortus” SA Iaşi, se adevereşte că secţiile oţelărie electrică şi turnătorie de fontă din SC „Fortus” SA Iaşi se încadrează în grupa I de muncă şi că adeverinţa s-a eliberat contestatorului în vederea obţinerii unei adeverinţe pentru grupa I de muncă, aferentă perioadei noiembrie 1985 - septembrie 1994, conform prevederilor Ordinului 50/1990, art. 3, coroborate cu anexa 1, art. 23 şi 25.

De asemenea, prin adeverinţa nr. 2244/120/16.11.2005, eliberată de SC „Fortus” SA, s-a adeverit că în perioada noiembrie 1985 - septembrie 1994, reclamantul a lucrat pe funcţia de inginer în cadrul „I.I.R.U.C.” Bucureşti, Filiala Iaşi, la Punct fix SC „Fortus” SA Iaşi, unde a desfăşurat activităţi de întreţinere, reparaţii curente, reglaje, precum şi alte lucrări de asistenţă tehnică necesare pentru buna funcţionare a echipamentelor de analiză tip spectmetre cu raze X, amplasate în Secţiile Oţelărie Electrică şi Turnătorie de Fontă.

S-a mai menţionat că, activitatea s-a desfăşurat alături de categoriile de personal din unitate şi care se încadrează în grupa I de muncă.

Instanţa constată că niciuna din adeverinţele de mai sus nu cuprind procentul de timp de lucru, în care contestatorul şi-a desfăşurat activitatea în grupa I de muncă, element obligatoriu prevăzute de Anexa 14 la H.G. 257/2011.

Nu se poate reţine susţinerea contestatorului în privinţa îndeplinirii condiţiilor, în sensul că şi-a desfăşurat activitatea în permanenţă în condiţii periculoase alături de categoriile de personal din unitate care se încadrează în grupa I de muncă şi că activitatea a fost în regim de punct fix, cu norma întreagă, atât timp cât nu s-a făcut dovada procentului de muncă, realizat în grupa I de muncă, element obligatoriu.

Aşadar, faţă de prevederile imperative prevăzute de anexa nr. 14 din H.G. nr. 257/2011 în ceea ce priveşte modalitate de completare şi modelul de adeverinţă, instanţa constată că în mod legal pârâta nu a valorificat adeverinţele anterior menţionate, deoarece acestea nu respectă condiţiile de valabilitate. Nu au fost îndeplinite condiţiile de formă imperative prevăzute de legislaţia în vigoare.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa constată neîntemeiată contestaţia formulată de către contestatorul X, în contradictoriu cu intimatele Casa Teritorială de

Pensii Iaşi şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii, astfel că a respins-o.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul X, considerând-o netemeinică şi nelegală

Prin adeverinţa emisă de SC „Fortus” SA se atestă faptul că în perioada 01.11.198526.09.1994 şi-a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu angajaţii care au beneficiat de grupa I de muncă. Astfel, nu se justifica un tratament diferenţiat faţă de ceilalţi salariaţi care au lucrat în aceleaşi condiţii.

Prin decizia contestată se susţine că adeverinţa emisă de SC „IIRUC” SA ce stă la baza cererii de recalculare nu este validă, întrucât încadrarea în grupa nu se face în baza adresei SC „Fortus” SA.

Acest argument este contrazis de însuşi conţinutul adeverinţei amintite, menţionându-se în final faptul că: „În acest sens, conform adresei SC „FORTUS” SA, domnul X beneficiază pentru perioada susnumita de grupa a I-a de muncă”.

Lecturând ambele adeverinţe se poate observa că informaţiile avute în vedere în cuprinsul celei emise de SC „I.I.R.U.C.” SA (angajatorul contestatorului) sunt fidel extrase din cea emisa de SC „FORTUS” SA, societate în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea în perioada noiembrie 1985 - septembrie 1994, în regim de punct de lucru fix.

În privinţa procentului de timp de încadrare la grupa I de muncă, arată apelantul că este evident faptul că şi-a desfăşurat activitatea în permanenţă în condiţii periculoase, ca şi în cazul celorlalte categorii de personal, desfăşurând o activitate în regim de punct fix.

Solicită instanţei să observe că cele două adeverinţe au fost emise în cursul anului 2005, îndeplinind condiţiile de formă impuse de lege la acea dată. Mai mult decât atât, în prezent, cele două societăţi emitente au fost lichidate, nemaifiind în măsură să emită noi adeverinţe.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi modificarea în tot a soluţiei instanţei de fond, în sensul admiterii contestaţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat.

Verificarea legalităţii refuzului Casei Judeţene de Pensii de a valorifica adeverinţele nr. 1339/17.11.2005, emisă de SC „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti, nr. 2161/120/08.11.2005 şi nr. 2244/120/16.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iaşi, nu poate fi făcută prin raportare la dispoziţiile Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului Muncii, ori ale H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, deoarece adeverinţele au fost emise anterior acestor acte normative.

Sub acest aspect, considerentele sentinţei sunt nelegale, urmând a fi înlocuite cu cele ce urmează.

Cele trei adeverinţe a căror valorificare se solicită cuprind menţiuni legate de încadrarea în grupa I de muncă, însă omit să precizeze procentul de timp desfăşurat de apelantul contestator în aceste condiţii, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii şi ocrotirilor sociale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării.

Lipsa acestei menţiuni din cele trei adeverinţe nu poate fi apreciată ca neavând relevanţă juridică, refuzul Casei Judeţene de Pensii de a le valorifica fiind justificat, în baza dispoziţiilor pct. 7 din Ordinul nr. 50/1990.

Împrejurarea că angajatorul a recunoscut prin adeverinţe că activitatea contestatorului s-a încadrat în grupa I de muncă nu înlătură posibilitatea casei de pensii de a constata că actele depuse la dosarul de pensionare cu privire la încadrarea în grupa I de muncă, în speţă adeverinţele nr. 1339/17.11.2005, emisă de SC „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti, nr. 2161/120/08.11.2005 şi nr. 2244/120/16.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iaşi, nu cuprind menţiunile referitoare la procentul de timp desfăşurat în aceste condiţii şi, pe cale de consecinţă, nu pot avea valoare probatorie cu privire la dovedirea grupei de muncă.

Punctul 7 din Ordinul nr. 50/1990 stabileşte un procent minim sub care încadrarea în grupa I sau a Il-a de muncă nu se poate realiza (50% din timpul efectiv lucrat pentru grupa I şi 70% pentru grupa a Il-a de muncă), însă încadrarea făcută de angajator în raport de aceste limite minime nu exclude necesitatea stabilirii în concret a procentului de timp efectiv lucrat în condiţii de grupa I sau grupa a Il-a de muncă între limitele de 50%-100% sau 70%-100%. Determinarea în concret a procentului de timp efectiv lucrat în grupa I sau a II-a de muncă este, de asemenea, atributul angajatorului astfel cum rezultă din prevederile punctului 7 şi 8 din Ordinul nr. 50/1990, conform cărora:
„
Perioada de timp în care o persoană are sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabileşte prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită”; „Anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiţii deosebite se stabileşte prin totalizarea, până la obţinerea unui an complet de muncă, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I şi II de muncă
”.

Lipsa din adeverinţele emise de angajator a acestui element referitor la procentul de timp desfăşurat în condiţiile grupei I face imposibilă valorificarea adeverinţelor, astfel că intimata a procedat corect respingând cererea contestatorului de recalculare a drepturilor de pensie.

Totodată, se reţine că menţionarea acestui procent în adeverinţele eliberate de angajator cu privire la încadrarea în grupe prezintă relevanţă juridică în stabilirea dreptului la pensie, în raport de acestea putând fi determinate de către casele teritoriale de pensii stagiul de cotizare, vârsta standard de pensionare redusă şi eventuala incidenţă a unor acte normative cu caracter special adoptate în materia pensiilor.

Raportat la susţinerile apelantului referitoare la situaţia altor lucrători, instanţa de apel reţine că, în interpretarea dispoziţiilor art. 14 şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 12 la Convenţie, referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţii Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(
cauzele Fredin c/Suede, Hoffman c/Autriche, Spadea et Scalambrino c/Italie, Stubbings et autres c/Royaume- Uni
)
s-a apreciat că „diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoge şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă”.

Din interpretarea Curţii rezultă că pentru a reţine o situaţie discriminatorie este necesar a se stabili că persoane aflate în situaţii analoage beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu îşi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

În speţa de faţă, instanţa constată că apelantul nu a făcut dovada faptului că alte persoane, aflate în situaţii
identice

(care au adeverinţe privind încadrarea în grupa I de muncă, fără menţiunea referitoare la procentul de timp desfăşurat în aceste condiţii ) au beneficiat de valorificarea perioadei lucrate în aceleaşi condiţii, la aceeaşi societate, în grupe de muncă.

Având în vedere aceste considerente, Curtea de apel apreciază că adeverinţele nr. 1339/17.11.2005, emisă de SC „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti, nr. 2161/120/08.11.2005 şi nr.

2244/120/16.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iaşi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, astfel încât în mod corect nu au fost luate în considerare de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi ca înscrisuri doveditoare ale grupei I de muncă.

Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea respinge apelul formulat de contestatorul X împotriva sentinţei civile nr. 383/28.02.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o păstrează.