Actiunea penala

Acţiunea penala este mijlocul procesual prin care infractorul este adus în faţa instanţei pentru a fi pedepsit conform legilor penale.

Privind natura juridică a acţiunii penale, în doctrină există păreri distincte: dreptul la acţiune este un drept inerent şi încorporat în dreptul substanţial pe care îl realizează; dreptul la acţiune este un drept autonom. Practica a admis cea de-a doua părere – acţiunea penală nu se naşte din săvârşirea infracţiunii, ci din norma juridică prin care o anumită faptă este considerată infracţiune. Acţiunea penală este o acţiune autonomă, distinctă de dreptul invocat şi ocrotit.

Obiectul acţiunii penale îl constituie tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Obiectul acţiunii penale nu trebuie confundat cu scopul acţiunii penale (aplicarea unei sancţiuni penale).

Subiecţii acţiunii penale sunt subiecţi activi şi pasivi. Titular al acţiunilor penale este statul, care exercită acţiunile prin intermediul procurorilor. În cazurile limitativ prevăzute de lege, titular al acţiunilor penale poate fi şi partea vătămată. Subiecţii pasivi sunt persoanele împotriva cărora se exercită acţiunea penală: învinuitul, inculpatul, partea responsabilă civilmente.

Actiunea penala

Trăsăturile acţiunii penale sunt:

a) acţiunea penală aparţine statului, acesta fiind singurul care, prin organele sale specializate, are dreptul să tragă la răspundere pe acele persoane ce au comis infracţiuni; statul determină care din organele sale pot exercita acţiunea penală şi deleagă acest drept şi părţii vătămate;

b) acţiunea penală este obligatorie, ea trebuie pusă în mişcare ori de câte ori s-a produs o infracţiune; de la caracterul obligatoriu al acţiunii penale fac excepţie cazurile în care declanşarea procesului penal se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

c) acţiunea penală este indisponibilă; odată pusă în mişcare nu mai poate fi retrasă, trebuind a fi continuată până la epuizarea ei, care înseamnă rămânerea definitivă a soluţiei; odată declanşată, acţiunea penală nu se poate stinge decât în cazurile prevăzute de lege; disponibilitatea acţiunii penale este o excepţie şi se manifestă doar când se permite părţii vătămate să-şi retragă plângerea prealabilă sau să se împace cu făptuitorul; statul, ca subiect activ al acţiunii penale, poate oricând să dispună prin lege asupra exercitării acţiunii penale, manifestând dreptul său de clemenţă prin amnistie;

d) acţiunea penală este indivizibilă; exercitarea acţiunii penale nu se poate restrânge numai asupra unora dintre participanţii la infracţiune, ci ea se extinde asupra tuturor celor ce au participat la săvârşirea ei, chiar dacă unii sunt descoperiţi mai târziu; în cazul participaţiei penale nu vom avea atâtea acţiuni câţi infractori sunt, ci o singură acţiune îndreptată împotriva tuturor infractorilor;

e) acţiunea penală este individuală; ea nu se poate exercita decât împotriva persoanei vinovate de săvârşirea unei infacţiuni; prin urmare, nimeni nu poate să ceară să fie subiect pasiv alături de inculpat sau în locul acestuia; caracterul individual al acţiunii penale are o serie de consecinţe:

1) succesorii inculpatului nu pot fi subiecţii pasivi ai acţiunii penale în locul celui decedat;

2) dacă inculpatul este un incapabil, nu este necesar pentru exercitarea acţiunii penale ca reprezentantul său legal să participe alături de acesta;

3) nimeni nu poate pretinde să intervină în cauză alături de inculpat pentru a-i asigura apărarea sau pentru a fi judecat în locul lui.             

Soluţiile procesuale când acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau exercitată (art. 11 CPP)

Cazurile prevăzute în art. 10 CPP atrag soluţii procesuale diferite, în raport de momentul în care se face constatarea unora din aceste cazuri (înainte de începerea urmăririi penale, în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii).

A) Soluţia procesuală în situaţia în care se constată un caz de la art. 10, înainte de începerea urmăririi penale, este de a se dispune neînceperea urmăririi penale. Fac excepţie cazurile prevăzute în art. 10 lit. b¹ şi i pentru că în aceste cazuri organul de urmărire penală este obligat să înceapă urmărirea penală şi apoi să dea soluţia corespunzătoare.

B) În cazul în care constatarea impedimentului de punere în mişcare a acţiunii penale are loc în cursul urmăririi penale în art. 11 (3) se prevăd următoarele soluţii: clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.

1) Clasarea se dispune de către procuror când există un caz prevăzut de art. 10 şi nu există învinuit în cauză:

- urmarea rezultată nu este imputabilă vreunei persoane (ex: moartea naturală );

- nu se cunoaşte făptuitorul, cauza rămânând cu autor necunoscut; dacă se cunoaşte făptuitorul ca persoană fizică, dar nu se cunoaşte identitatea sa va exista învinuit şi nu operează clasarea.

2) Scoaterea de sub urmărire penală se dispune de procuror când există învinuit şi se constată existenţa unui caz de la art. 10 lit. a-e. Prin această soluţie se constată nevinovăţia inculpatului sau a învinuitului.

3) Încetarea urmăririi penale se dispune de procuror când există învinuit sau inculpat şi se constată existenţa unui caz prevăzut de art. 10 lit. f-j. Prin adoptarea acestei soluţii se constată că începerea urmăririi penale era justificată, dar continuarea ei nu mai are temei pentru că a fost înlăturată răspunderea penală.

C) Soluţiile procesuale în cazul constatării unui impediment prevăzut de art. 10 în cursul judecăţii sunt: achitarea şi încetarea procesului penal.

1) Achitarea se pronunţă de către instanţă, când se constată că există unul din cazurile din art. 10 lit. a-e.

2) Încetarea procesului penal se pronunţă de către instanţă, când se constată existenţa unui caz din art.10 lit. f-j.

Soluţiile adoptate de instanţă corespund soluţiilor date de procuror, cu excepţia clasării, pentru că în timpul judecăţii există inculpat, şi cu excepţia neînceperii urmăririi penale, pentru că în faţa instanţei ajung cauzele în care a început urmărirea penală.

Atunci când procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală, iar instanţa dispune achitarea pentru un caz de la art. 10 pentru lit. b sau i trebuie aplicată şi sancţiunea cu caracter administrativ, pentru că fapta, chiar dacă nu constituie infracţiune, este ilicită şi trebuie sancţionată.

În cazurile prevăzute în art. 10 lit. b, d, e, procurorul care pronunţă scoaterea de sub urmărire penală sau instanţa ce pronunţă achitarea pot să sesizeze organul competent, dacă fapta ar atrage alte sancţiuni decât cele prevăzute de legea penală.

Atunci când într-o cauză se constată existenţa mai multor cazuri prevăzute de art. 10, operează mai întâi cazurile de la lit. a-e, în ordinea prevăzută de lege, şi apoi cele de la lit. f-j, în ordinea cronologică în care s-au ivit – odată stinsă acţiunea printr-o cauză legală, celelalte cauze ulterioare nu mai pot opera.

Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie, retragere a plângerii prealabile, existenţă a unei cauze de nepedepsire (art. 13 CPP)

Scoaterea de sub urmărire penală şi achitarea sunt soluţiile prin care se recunoaşte nevinovăţia inculpatului. În cazurile în care a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile sau o cauză de nepedepsire, procurorul sau instanţa pronunţă încetarea urmăririi penale (a procesului penal), soluţii prin care se constată înlăturarea răspunderii penale nu şi nevinovăţia.

În aceste situaţii, învinuitul sau inculpatul poate fi interesat să se continue procesul penal pentru a se stabili nevinovăţia sa.

Prin art. 13, legea permite învinuitului sau inculpatului (nu şi părţii vătămate) să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii pentru a se constata un caz de la art. 10 ce conduce la recunoaşterea nevinovăţiei.

La o asemenea solicitare, procurorul sau instanţa desfăşoară în continuare activitatea procesuală şi, dacă se constată că există un caz de la art. 10 lit. a-e, se v-a dispune de către procuror încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazurilor de la lit. i-i¹ şi încetarea procesului penal de către instanţă pentru amnistie, prescripţie, retragere a plângerii prealabile sau pentru existenţa unui caz de nepedepsire.

Afla mai multe accesand pagina Avocat drept penal.