Actiunea in revendicare, Deposedarea conditie de admisibilitate a actiunii

Revendicarea implica ideea de deposedare a titularului de bunul revendicat, care este o actiune ilicita si impune reclamantului, care se pretinde proprietar si care are interes ca instanta sa se pronunte asupra existentei dreptului sau de proprietate, sa dovedeasca proprietatea asupra plusului reclamat.

Or, in cazul regularizarilor unor diferente de proprietate, respectiv de delimitare in spatiu a conturului unei proprietati , nu exista o actiune de deposedare si, prin urmare nici interesul ca instanta sa stabileasca existenta dreptului de proprietate asupra bunului in litigiu.

Prin decizia civila nr.509/16.03.2015, pronuntata de Tribunal a fost admis apelul declarat de apelantii-parati IE, TM, DF, BG si IC, impotriva sentintei civile nr. 9913 din 09.07.2014, pronuntata de Judecatoria C, in contradictoriu intimatii-reclamanti MI si MF.

A fost schimbata in parte sentinta apelata, in sensul ca admite in parte actiunea formulata de reclamanti.

S-a stabilit linia de hotar intre terenul proprietatea reclamantilor, situat in C, str. B nr. 88 si terenul proprietatea paratilor situat in C, str. B nr. 90, intre punctele 1-9-8-7, evidentiate in schita anexa nr. 4 la raportul de expertiza intocmit de expert L., schita ce face parte integranta din prezenta hotarare.

A fost respins capatul de cerere in revendicare si cele doua capete de cerere in obligatie de a

face.

Au fost obligati in solidar pe intimati catre apelanti la plata sumelor de 1000 lei cheltuieli de judecata la prima instanta si 584 lei, cheltuieli de judecata in apel.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut ca, prin sentinta apelata s-a realizat o gresita evaluare a probelor administrate, iar datele spetei au fost reconsiderate in calea de atac devolutiva a apelului, fapt ce a antrenat si schimbarea rezolvarii juridice adoptate cu privire la capetele de cerere cu care a fost investita instanta de judecata.

In acest sens, Tribunalul a constatat ca s-a apreciat in mod gresit ca fiind intemeiat capatul de cerere in revendicare imobiliara.

Pentru ca acest capat de cerere sa poata fi considerat intemeiat, ar fi fost necesar sa se dovedeasca o actiune de ocupare abuziva de catre parati a terenului revendicat de reclamanti, o deposedare a acestora, care sa aiba semnificatia lezarii unui drept de proprietate existent in patrimoniul reclamantilor, imprejurare ce i-ar fi indreptatit pe acestia sa solicite protectia judiciara a dreptului lor si restabilirea ordinii de drept incalcate.

In speta nu numai ca nu s-a dovedit, dar nici nu s-a invocat o deposedare abuziva a reclamantilor de catre parati; in chiar motivarea in fapt a cererii de chemare in judecata, reclamantii au aratat ca au descoperit de abia in anul 1998, cu ocazia realizarii unei lucrari cadastrale, ca nu stapanesc in realitate suprafata de teren de 191 mp consemnata in actul lor de proprietate.

Partile au convenit asupra instrainarii unei suprafete de teren de 191 mp in anul 1993, in anul 1996 a fost emis Ordinul Prefectului nr. 510, pentru intreaga suprafata de teren de 400 mp paratilor vanzatori, iar in anul 1997 a fost incheiat actul autentic de vanzare-cumparare.

Din expertiza rezulta ca cele doua proprietati sunt imprejmuite, gardul dintre acestea fiind realizat de parati in anii 2002-2003; reclamantii si-au edificat casa in baza autorizatiei de construire nr.353/10.04.1998; casa paratilor a fost edificata ulterior, in anul 2011, fara autorizatie de construire; din proba testimoniala rezulta ca paratii au paratii au realizat o prelungire a casei batranesti, la care au mai realizat doua camere.

Martorul M a aratat ca l-a ajutat pe reclamant sa-si ridice casa si ca acesta a convenit cu paratii sa edifice aceasta casa pe linia de hotar; martora U a aratat ca reclamantii au cumparat terenul prin 1992-1993, iar primavara au turnat fundatia casei, ca aceasta casa se afla pe linia de hotar si are calcan catre parati, ca gardul despartitor a fost edificat cu mult timp inainte ca paratii sa construiasca acea prelungire a casei vechi. Acesti martori au fost propusi de parati, iar depozitiile lor apar ca veridice si concludente.

In ceea ce-i priveste pe martorii propusi de reclamanti, s-a retinut ca martorul B a aratat ca a inteles de la reclamant ca acesta nu mai detine suprafata de teren de 192 mp pe care a cumparat-o, ca nu era gard intre cele doua proprietati in anul 2002, ca exista o casa a paratilor, mai veche, dar ca nu stie daca aceasta era construita pe linia de hotar. Martorul P a declarat ca a lucrat la casa reclamantului in anii 1998-2000, ca atunci cand a fost edificata casa nu exista niciun gard despartitor, ca reclamantii se mutasera in imobil atunci cand s-a construit gardul, ca pe teren se gasea o casa mai veche ce apartinea paratilor.

Prin urmare, singura casa ce a existat initial pe terenul de 400 mp a fost o casa veche apartinand paratilor; in 1993 partile au convenit cu privire la instrainarea unei suprafete de teren de 191 mp, dupa care reclamantii au si inceput sa edifice casa, inainte de incheierea actului autentic, in 1997; casa reclamantilor a fost edificata pe linia de hotar ce urma a desparti terenul reclamantilor de cel al paratilor, intre cele doua suprafete neexistand un gard despartitor, care a fost edificat mai tarziu, in perioada 2002-2003; ulterior, paratii au realizat o prelungire a casei batranesti, fara autorizatie de constructie.

In cuprinsul actiunii, reclamantii au aratat ca paratii, prin modul de amplasare a constructiei, au ocupat o parte din terenul ce facut obiectul conventiei incheiate cu ei.

Aceasta sustinere este neintemeiata, dat fiind ca, din probele cauzei rezulta o stare de fapt contrara, si anume faptul ca reclamantii, atunci cand si-au edificat propria constructie, s-au incadrat in limitele fizice ale terenului ce a facut obiectul intelegerii dintre parti si au respectat hotarul conventional existent la acea data, ce nu era marcat prin semne exterioare vizibile. Aceasta situatie rezulta din depozitiile martorilor propusi de parati, care se coroboreaza cu o prezumtie simpla, decurgand din faptul ca reclamantii nu au avut obiectiuni nici la edificarea gardului despartitor de catre parati, nici la edificarea prelungirii casei batranesti.

Prin urmare, aliniamentul liniei de hotar dintre cele doua proprietati convenit de parti este cel este cel evidentiat prin punctele 1-9-8-7 pe schita anexa la raportul de expertiza, iar aceasta linie a fost respectata atat de reclamanti, cat si de parati, atunci cand au procedat la edificarea constructiilor mentionate.

Situatia litigioasa dedusa judecatii nu a fost determinata de nerespectarea limitelor fizice ale suprafetei de teren cu privire la care s-a incheiat conventia de vanzare-cumparare, ci de faptul ca reclamantii au descoperit ca nu poseda, fizic, suprafata de teren de 191 mp, ci doar o suprafata de 167 mp.

Or, aceasta situatie, confirmata de expertiza administrata in dosar, nu este de natura a duce la concluzia ca paratii au incalcat dreptul de proprietate al reclamantilor, ci la concluzia ca suprafata de teren ce a format obiectul acordului de vointa al partilor nu a fost determinata in mod corespunzator sub aspectul intinderii sale, nefiind masurata cu instrumente tehnice performante, apte a o determina cu precizie; in economia spetei, este esential faptul ca partile au consimtit la instrainarea, respectiv la dobandirea unei suprafete de teren cu anumite limite conventionale, ce au fost respectate de reclamanti la edificarea constructiei ce le apartine, dupa cum au fost respectate si de parati la edificarea gardului despartitor si la edificarea prelungirii casei batranesti.

O suprafata gresit consemnata, din punct de vedere al intinderii reale, intr-un inscris constatator al unui act juridic prin care se convine cu privire la stramutarea unui drept de proprietate dintr-un patrimoniu in altul nu are semnificatia juridica a dobandirii unui drept avand ca obiect material acea suprafata, cata vreme ea nu a corespuns, la data realizarii acordului de vointa al partilor, unei realitati fizice, obiective, ci a fost rezultatul unei masuratori gresite ori al unui calcul gresit. Intr-o situatie precum cea analizata, este pe deplin operant principiul vointei interne a partilor intre care se incheie un act juridic, in sensul ca suprafata de teren ce se transmite si se dobandeste este cea reala, delimitata fizic prin limite materiale ori conventionale, si nu cea scriptica, in masura in care aceasta din urma nu are corespondent in realitatea fizica.

Tribunalul a mai constatat ca varianta de granituire propusa de expertul L concretizata in schita anexa nr.4 la raport se bazeaza pe ideea de "recuperare" de la parati a terenului pe care reclamantii il au consemnat in actul de proprietate; aceasta varianta a fost insusita in mod gresit de prima instanta, intrucat in cauza nu se pune problema unei recuperari de teren, ci dovada faptului exercitarii unei posesii abuzive de catre parati in detrimentul reclamantilor. Or, posesia exercitata de parati nu este abuziva, cata vreme partile se incadreaza in limitele fizice ale proprietatilor lor, limite stabilite in mod conventional prin vointa lor comuna, chiar daca determinarea intinderii suprafetei instrainate nu a fost una exacta si riguroasa.

S-a mai observat ca varianta de granituire adoptata prin sentinta apelata nu are nici un fel de logica din punct de vedere cadastral si nu este verosimila ca modalitate de delimitare a unui teren ce urma a fi instrainat din suprafata totala de 400 mp, fiind greu de conceput ca partile contractante ar fi convenit sa instraineze si sa dobandeasca un teren delimitat prin linia franta marcata de punctele 93-94-95-96, suprafata de 24 mp acordata de prima instanta reclamantilor avand o configuratie total nefireasca si aparand ca un adaos nejustificat la terenul pe care il poseda, delimitat prin punctele 1 - 9-8-92-7—6-5-4-3-2-1.

Prin urmare, aliniamentul corect al liniei de hotar este cel actual, evidentiat prin punctele 19-8-7 in schita anexa nr.4 la raportul de expertiza intocmit in dosarul de fond. Cererea in revendicare imobiliara a fost neintemeiata, intrucat paratii nu incalca dreptul de proprietate al reclamantilor, dupa cum sunt neintemeiate si cele doua capete de cerere in obligatie de a face, privind modificarea acoperisului casei proprietatea paratilor si mutarea sistemului de canalizare, dat fiind ca acestea au o soarta juridica accesorie fata cererea in revendicare, prima instanta bazandu-si solutia de admitere a acestora pe varianta din expertiza prin care se propune recuperarea de catre reclamanti a suprafetei de 24 mp din terenul paratilor.

In temeiul art.296 Cod procedura civila, Tribunalul a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul stabilirii liniei de hotar conform celor mentionate mai inainte si al respingerii capetelor de cerere in revendicare si in obligatie de a face.

In temeiul art.274 Cod procedura civila, intimatii reclamanti au fost obligati catre apelantii reclamanti la plata cheltuielilor de judecata efectuate in prima instanta si in faza apelului.

impotriva acestei decizii au formulat recurs MI si MF, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinice.

In motivele de recurs arata ca hotararea Tribunalului Dolj este nelegala din perspectiva dispozitiilor art.304 pct.9 CPC, intrucat a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 563 si 611 Cod Civil.

Arata ca instanta a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art.563 Cod Civil, intrucat a apreciat ca in cauza pentru admiterea acestei actiuni trebuie facuta dovada exercitarii unei posesii abuzive de catre parati in detrimentul reclamantilor. Ori, in textul de lege mai sus mentionat nu exista o astfel de conditie pentru promovarea si admisibilitatea actiunii in revendicare, ci doar conditia ca posesorul sa il detina fara drept.

Se mentioneaza ca au aratat si acestia dar si expertul desemnat in cauza precum si expertul asistent cum ca tocmai cei de la care au cumparat si care s-au obligat sa le protejeze impotriva evictiunii prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 611/24.03.1997 de catre BNP D, le ocupa o suprafata de teren pe care le-au instrainat-o prin contractul anterior mentionat. Asadar, arata ca sunt cei care detin dreptul de proprietate pe terenul revendicat si nu trebuie dovedita o posesie abuziva pe terenul in cauza din partea paratilor (cum retine instanta de apel), ci doar trebuie dovedit ca acestia il detin fara drept. Asadar , nu trebuie sa fie o deposedare abuziva pentru a fi admisa actiunea in revendicare.

Acestia nu numai ca in acte nu detin in proprietate acest teren, dar au fost si de rea credinta, in conditiile in care, arata ca sunt si ruda. Astfel, cu rea credinta, dupa ce au instrainat 191 mp teren din cei 400 mp mentionati in Ordinul Prefectului nr. 510/19.12.1996 , paratii si-au efectuat lucrare cadastrala fara sa comunice OCPI ca din cei 400 mp, au instrainat 191 mp. Astfel, paratii desi mai aveau doar 209 mp teren in proprietate, au intabulat 400 mp.

Arata ca se retine de catre instanta ca reclamantii au aratat ca au descoperit de abia in anul 1998, cu ocazia realizarii unei lucrari cadastrale, ca nu stapanesc in realitate suprafata de teren de 191 mp consemnata in actul lor de proprietate. Nu are relevanta cand reclamantii au descoperit ca le lipseste suprafata de teren cat timp reclamarea suprafetei lipsa a fost manifestata printr-o actiune in justitie care este imprescriptibila extinctiv. Arata ca au invederat ca sunt ruda cu paratii si au incercat sa solutioneze problema fara interventia justitiei, insa eforturile lor in acest sens au fost zadarnice, motiv pentru care pana la urma, s-au adresat instantei cu actiune in revendicare.

Neintemeiat a retinut instanta de apel, cum ca reclamantii nu au avut obiectiuni nici la edificarea gardului despartitor de catre parati, nici la edificarea prelungirii casei batranesti. Ori, discutii au existat inca de la edificarea gardului cand au solicitat paratilor sa il scoata amenintand ca vor merge la instanta . Precizeaza ca imediat ce paratii au pus gardul si au aflat, au inceput sa il scoata si acestia au anuntat Politia care a venit la fata locului si le-a pus in vedere sa inceteze cu demolarea gardului si sa caute dreptatea in instanta. Daca paratii nu recunosc ca au chemat Politia cand au inceput sa demoleze gardul se poate verifica de catre instanta in evidentele acestei institutii. Paratii au culminat cu edificarea prelungirii casei pana linga casa recurentilor fara autorizatie de constructie, moment in care arata ca s-au adresat Serviciului Disciplina in Constructii care i-a amendat pe paratii si a dispus intrarea in legalitate, in caz contrar, constructia urmand a fi demolata.

Instanta de apel a pronuntat o hotarare nelegala atunci cand a avut in vedere declaratiile martorilor paratilor, care nu au fost sincere retinand fara temei cum ca ar fi edificat casa pe linia de hotar ce urma a desparti terenul reclamantilor de cel al paratilor . Acest aspect nu este adevarat iar declaratiile martorilor sunt facute pro causa, intrucat cu martora U, recurentii nu vorbesc (asa cum a recunoscut si aceasta in declaratie), iar martorul M este concubinul fiicei paratei I de peste 20 de ani, asa cum el insasi recunoaste in declaratia sa .Cum puteau doar martorii paratilor sa stie care este hotarul despartitor, in timp ce martorii subsemnatilor care au participat si ei la constructia casei noastre nu cunosc acest detaliu.

Asadar, neintemeiat si nelegal instanta de apel retine ca din probele cauzei rezulta o stare de fapt contrara, si anume faptul ca reclamantii, atunci cand si-au edificat propria constructie, s-au incadrat in limitele fizice ale terenului ce a facut obiectul intelegerii dintre parti si au respectat hotarul conventional existent la acea data, respectiv aliniamentul liniei de hotar evidentiat prin punctele 1-9-8-7 pe schita anexa la raportul de expertiza, iar aceasta linie a fost respectata atat de reclamanti, cat si de parati, atunci cand au procedat la edificarea constructiilor mentionate.

A fost nesocotita de instanta si expertiza administrata in dosar, pe care a interpretat-o, incalcand in acest fel si dispozitiile art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, in sensul ca suprafata pe care o detin in acte nu coincide cu cea existenta in fapt, intrucat nu a fost masurata cu instrumente performante si ca expertiza care confirma ocuparea terenului nostru de catre parati nu este de natura a duce la concluzia ca paratii au incalcat dreptul de proprietate al reclamantilor, ci la concluzia ca suprafata de teren ce a format obiectul acordului de vointa al partilor nu a fost determinata in mod corespunzator sub aspectul intinderii sale, nefiind masurata cu instrumente tehnice performante, apte a o determina cu precizie.

Retine instanta de apel neintemeiat ca o suprafata gresit consemnata, din punct de vedere al intinderii reale, intr-un inscris constatator al unui act juridic prin care se convine cu privire la stramutarea unui drept de proprietate dintr-un patrimoniu in altul nu are semnificatia juridica a dobandirii unui drept avand ca obiect material acea suprafata, cata vreme ea nu a corespuns, la data realizarii acordului de vointa al partilor, unei realitati fizice, obiective, ci a fost rezultatul unei masuratori gresite ori a unui calcul gresit. Cum oare a ajuns instanta la concluzia ca a fost gresit calculul suprafetei in conditiile in care paratii le-a vandut jumatate din terenul detinut de acestia in acel moment individualizand prin vecinatati in contract atat suprafata mare din care le-au vandut terenul de 191 mp, cat si suprafata vanduta.

Avand in vedere toate considerentele de mai sus apreciaza ca in mod nelegal Tribunalul a constatat ca varianta de granituire propusa de expertul L concretizata in schita anexa nr.4 la raport se bazeaza pe ideea de "recuperare" de la parati a terenului pe care reclamantii il au consemnat in actul de proprietate si ca aceasta varianta a fost insusita gresit de catre prima instanta, intrucat in cauza nu se pune problema unei recuperari de teren, ci dovada faptului exercitarii unei posesii abuzive de catre parati in detrimentul reclamantilor.

Arata ca se mai retine in considerentele hotararii recurate cum ca varianta de granituire adoptata prin sentinta instantei de fond nu este logica si verosimila ca modalitate de delimitare a unui teren ce urma a fi instrainat, fiind greu de conceput ca partile ar fi convenit sa instraineze, respectiv sa dobandeasca un teren delimitat printr-o linie franta , iar suprafata de 24 mp acordata de prima instanta reclamantilor, avand o configuratie total nefireasca, apare ca un adaos nejustificat la terenul pe care il poseda, delimitat prin punctele 1-9-8-92-7-6-5-4-3-2-1.

Ori, hotararea instantei de apel si in acest caz este nelegala, intrucat varianta cu linia franta a fost propusa de expert ca alternativa pentru ca hotarul despartitor trece chiar prin casa paratilor intre punctele 31-32 din Anexa nr. 1 la Raportul de Expertiza. De aceea, au precizat si actiunea initiala in sensul in care daca hotarul este stabilit prin casa paratilor acestia sa o demoleze. Arata ca nu ii deranjeaza sa fie stabilita aceasta linie de hotar chiar prin casa paratilor, dar arata ca stiu sigur ca nu aceasta este varianta care sa ii avantajeze pe parati.

Avand in vedere motivele invocate solicita admiterea recursului cu cheltuieli de judecata si modificarea hotararii pronuntata de instanta de apel in sensul respingerii apelului si mentinerea ca fiind legala si temeinica a Sentintei Civile 9913 din 09.07.2013 pronuntata de Judecatoria C.

In drept, invoca dispozitiile part. 304 si urm. Cod procedura civila.

Intimatii au depus intampinare prin care solicita respingerea recursului ca fiind inadmisibil, iar in subsidiar ca fiind nefondat.

Recursul este nefondat.

In primul rand, exceptia inadmisibilitatii recursului nu este fondata, pentru ca recurentii au intemeiat in drept recursul in principal pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, invocand deci motive de nelegalitate care vor fi cercetate in cele ce urmeaza.

Astfel, se arata ca hotararea Tribunalului Dolj ar fi nelegala din perspectiva dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, intrucat a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 563 si 611 Cod Civil.

Se considera ca instanta ar fi interpretat si aplicat gresit dispozitiile art. 563 Cod Civil, intrucat a apreciat ca in cauza pentru admiterea acestei actiuni trebuie facuta dovada exercitarii unei posesii abuzive de catre parati in detrimentul reclamantilor. Ori, in textul de lege mai sus mentionat nu ar exista o astfel de conditie pentru promovarea si admisibilitatea actiunii in revendicare, ci doar conditia ca posesorul sa il detina fara drept.

In interpretarea respectivului text de lege, atat jurisprudenta, cat si doctrina este majoritara in a aprecia ca, in cazul in care linia de hotar dintre doua proprietati apare ca fiind neschimbata, atunci nu este admisibila promovarea unei actiuni in revendicare de catre persoana care are in fapt mai putin teren decat figureaza in titlul de proprietate, chiar si in cazul in care paratul ar detine o suprafata mai mare de teren decat cea trecuta in actele sale de proprietate.

In literatura de specialitate s-a aratat ca orice proprietate asupra unui teren are un contur, ceea ce in planul vecinatatii inseamna traiectoria liniei inchise care o separa in spatiu si-i atribuie individualitate.

Transmisiunile de proprietate sunt intotdeauna determinate in spatiu, cel putin teoretic si se produc in limita configuratiei topo, chiar daca hotarele de vecinatate sunt lipsite de semne exterioare vizibile.

Este adevarat ca adesea, titlurile de proprietate sunt omisive in privinta conturului terenului transmis, din cauza absentei masuratorilor sau executarii lor de catre nespecialisti, indicand astfel suprafete inexacte, a caror valoare este relativa.

De aceea, o eventuala diferenta de suprafata in minus la o parcela de teren nu poate fi pusa in mod automat pe seama plusului existent la o parcela invecinata.

Asemenea „plusuri” sau chiar „minusuri” pot fi constatate si in perimetrul celorlalte parcele invecinate, explicabile ori de cate ori parcelele din litigiu, provenite de la un autor comun sunt create prin multiple divizari.

In toate aceste ipoteze, ca si in cazul oricarui alt mod de dobandire a dreptului de proprietate ramane indiscutabil ca, independent de exactitatea masuratorilor, transmisiunile au operat in limita conturului topo real, urmand ca regularizarea diferentelor in plus sau in minus sa fie realizata prin intermediul mijloacelor juridice de aparare a dreptului de proprietate.

Se pune insa in acest litigiu intrebarea daca actiunea in revendicare poate fi folosita in regularizarea acestor diferente.

Faptul ca o astfel de actiune este principalul mijloc de aparare a dreptului de proprietate, specific pentru inlaturarea atingerilor aduse acestui drept impune in mod aparent un raspuns afirmativ, ceea ce au incercat fara succes si reclamantii din cauza de fata.

Astfel, revendicarea implica ideea de deposedare a titularului de bunul revendicat, care este o actiune ilicita si impune reclamantului, care se pretinde proprietar si care are interes ca instanta sa se pronunte asupra existentei dreptului sau de proprietate, sa dovedeasca proprietatea asupra plusului reclamat.

Or, in cazul regularizarilor unor diferente de proprietate, respectiv de delimitare in spatiu a conturului unei proprietati , nu exista o actiune de deposedare si, prin urmare nici interesul ca instanta sa stabileasca existenta dreptului de proprietate asupra bunului in litigiu.

De regula, dreptul de proprietate asupra unui imobil nu poate fi dovedit cu actele adversarului, pe motiv ca din ele ar rezulta un prisos de teren, intrucat acel prisos nu poate fi automat al reclamantului sau al celui care intenteaza primul o actiune in revendicare.

Reclamantul ar putea uza de altfel de alte mijloace juridice nespecifice de aparare a dreptului de proprietate, cum ar fi de exemplu actiunile nascute din contract, etc., prin care direct sau indirect pot fi reclamate anumite atingeri aduse dreptului sau de proprietate.

Prin urmare, daca din probele administrate in cauza, instanta de apel a ajuns la concluzia ca situatia litigioasa dedusa judecatii nu a fost determinata de nerespectarea limitelor fizice ale suprafetei de teren cu privire la care s-a incheiat conventia de vanzare-cumparare, ci de faptul ca reclamantii au descoperit ca nu poseda, fizic, suprafata de teren din actele lor de proprietate, atunci in mod legal s-a stabilit ca nu se dovedeste ca paratii ar fi incalcat dreptul de proprietate al reclamantilor, ci, eventual, suprafata de teren ce a format obiectul acordului de vointa al partilor nu a fost determinata in mod corespunzator sub aspectul intinderii sale, nefiind masurata cu instrumente tehnice performante, apte a o determina cu precizie.

Dispozitiile art. 611 Cod civil, a caror incalcare se mai invoca vizeaza picatura stresinii, aspect accesoriu solutiei date pe capatul principal de actiune, astfel incat nici recurentii nu au inteles a dezvolta acest motiv de recurs.

Invocarea dispozitiile art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, prin prisma interpretarii unei probe, precum raportul de expertiza, deturneaza de la finalitatea sa textul legal, care are in vedere altfel de acte juridice, iar in niciun caz aprecierea unui mijloc de proba, aspect ce tine exclusiv de situatia de fapt retinuta in cauza.

Or, instanta de apel este suverana in puterea sa de apreciere a probelor, iar instanta de recurs poate statua numai asupra existentei unor motive de nelegalitate, care sunt de natura a vicia solutia instantelor de fond.

Celelalte motive de recurs invocate in cauza vizeaza in mod exclusiv situatia de fapt retinuta de instanta de apel, respectiv interpretarea probelor administrate in cauza.

Ori, in conditiile dispozitiile art. 304 Cod procedura civila, hotararea atacata cu recurs poate fi modificata sau casata numai pentru motivele de nelegalitate inscrise la punctele 1-9, exceptand situatia prevazuta de dispozitiile art. 304 ind. 1 Cod procedura civila - care nu este incidenta in speta.

Se impune a se consemna cu precadere ca recursul nu este o cale devolutiva de atac. Prin urmare, sunt date in competenta instantei de control judiciar exclusiv chestiunile care tin de legalitatea deciziei instantei de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente in cauza, cu referire directa in cauza de fata la prevederile art.304 pct. 9 Cod procedura civila.

In aceste conditii, instanta de recurs nu este indreptatita a reanaliza probatoriul administrat, decat in masura in care o astfel de analiza se impune prin prisma aplicarii gresite de catre instanta de apel a unor dispozitii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forta probanta a unor asemenea mijloace administrate.

Devin astfel lipsite de relevanta sustinerile recurentilor legate de gresita retinere a situatiei de fapt de catre instanta de apel, in sensul in care caile de atac sunt guvernate de principiul legalitatii, iar codul de procedura civila nu prevede in prezent un motiv de recurs, prin care sa poata fi adus in atentia instantei de recurs modul in care instantele de fond au inteles sa interpreteze ansamblul probator administrat in cauza.

Relevant sub aceasta argumentare este si faptul ca recurentii nu au fost in masura sa mai invoce existenta vreunui alt caz de nelegalitate, respective potentiala incalcare sau aplicarea gresita a unui alt text de lege, decat cele mai sus analizate.

Concluzionand, cum motivele de recurs astfel cum au fost invocate nu sunt de natura a conduce la casarea ori modificarea hotararii atacate in speta, potrivit dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, recursul va fi respins ca nefondat.

Avand in vedere si dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, va obliga recurentii la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre intimata B, conform chitantei depuse la dosar.
(Decizia nr. 584 din 02.10.2015 - Sectia I Civila, rezumat judecator Stelian Aurelian Cadea).