Actiunea in granituire

Noţiune şi caractere juridice. Orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipită de a sa, cheltuielile grăniţuirii fiind suportate în mod egal. Prin operaţiunea de grăniţuire se urmăreşte determinarea prin semne exterioare a hotarului între două fonduri vecine ce aparţin de titulari diferiţi şi se poate realiza prin convenţia părţilor, pe cale amiabilă sau prin hotărâre judecătorească.

Acţiunea în grăniţuire poate fi definită ca fiind acea acţiune prin care se solicită stabilirea liniei de hotar dintre două proprietăţi limitrofe.

Grăniţuirea are rolul de a o delimita faţă de proprietăţile învecinate aparţinând altor proprietari prin semne exterioare de hotar. Ea este o operaţiune materială care delimitează mergând pe linia de contur, cele două proprietăţi.

Atunci când nu există conflict între titularii fondurilor limitrofe grăniţuirea urmează să fie făcută potrivit cu acordul lor.

Fiecare poprietar are facultatea de a-l obliga pe vecinul său să fie de acord cu grăniţuirea. În raport cu titularii dreptului real asupra celor două fonduri învecinate, grăniţuirea este pe de o parte, o obligaţie reală de a face prompter rem,  şi pe de altă parte, privită din punctul de vedere al celui ce o solicită este un atribut al dreptului real. Cu alte cuvinte această entitate juridică alcătuită dintr-un drept şi o obligaţie este un atribut esenţial al dreptului de proprietate.

În cazul în care vecinul refuză grăniţuirea proprietăţii sale şi există conflict referitor la traseul de urmat al liniei de hotar, grăniţuirea va trebui fi stabilită prin mijlocirea justiţiei folosind calea acţiunii în justiţie.

În privinţa caracterelor juridice acţiunea în grăniţuire este o acţiune reală, petitorie, imobiliară, imprescriptibilă şi declarativă de drepturi.

Caracterul real al acestei acţiuni decurge din împrejurarea că se întemeiază pe dreptul de proprietate asupra fondului sau pe oricare drept real.

Caracterul petitoriu constă în aceea că are drept scop delimitarea proprietăţii limitrofe, realizând astfel în ultimă instanţă apărarea dreptului de proprietate.

Caracterul imobiliar şi imprescriptibil are în vedere faptul că numai bunurile imobile pot fi supuse grăniţuirii între ele.

Declarativă de drepturi pentru că hotărârea judecătorească prin delimitarea efectivă între ele,  a celor două fonduri duce la reconstituirea şi marcarea adevăratului hotar, ceea ce face să fie declarativă iar nu constitutivă. Acţiunea poate fi constitutivă când cu ocazia partajului se formează două sau mai multe parcele distincte care nu au mai fost delimitate între ele, pentru că au format până atunci un singur trup funciar.

Actiunea in granituire

Acţiunea în grăniţuire poate fi introdusă de către: proprietar, uzufructuar şi chiar de posesor. Ea se îndreaptă împotriva proprietarului fondului vecin, titularul unui alt drept real (uzufructuar, superficiar, drept de folosinţă), precum şi împotriva chiriaşului sau arendaşului. Ea nu se poate introduce între coproprietarii aceluiaşi fond.

Sarcina probei revine ambelor părţi. Fiecare dintre ele au rolul atât de reclamant cât şi de pârât, considerându-se că acţiunea în grăniţuire are caracterul unui “judicium duplex”, fiecare având şi rolul celuilat. Poate fi folosit orice mijloc de probă pentru stabilirea liniei de hotar, care este o chestiune de fapt, în cele mai multe situaţii recurgându-se la efectuarea unei expertize tehnice.

Efectul principal al acţiunii în grăniţuire fiind acela că se realizează delimitarea proprietăţii limitrofe.  Prin hotărârea pronunţată se stabileşte linia de hotar dintre cele două proprietăţi. Autoritatea lucrului judecat al hotărârii care se pronunţă se va mărginii la acest aspect.

Cheltuielile de grăniţuire privind trasarea şi marcarea hotarului stabilit de instanţă se suportă egal de ambele părţi aşa cum prevede  Codul civil.

Afla mai multe despre activitatea noastra accesand Avocat drept civil  .