Actiune prin care se solicita de catre angajator obligarea angajatilor la restituirea unor sume  

imprejurarea ca in urma unui control al Curtii de Conturi s-a stabilit ca drepturile stabilite prin contractul colectiv de munca in favoarea angajatilor ar fi acordate nelegal nu are relevanta intrucat actele Curtii de Conturi nu se pot opune instantei cu forta obligatorie, neavand caracterul unor hotarari judecatoresti care sa se bucure de puterea lucrului judecat.

Pe de alta parte, Curtea de Conturi nu are dreptul sa analizeze legalitatea unui contract colectiv de munca si sa constate ea insasi, in lipsa unei proceduri desfasurate in fata unei instante judecatores prezinte garantii de independenta si impartialitate, nelegalitatea contractului colectiv de munca.

Un astfel de control de legalitate ar echivala cu verificarea existentei unor cauze de nulitate in sensul art.138 alin.4 si art.142 din Legea nr. 62/2011, iar lipsirea de efecte a contractului colectiv de munca ar constitui o veritabila masura de anulare a acestuia, ceea ce excede competentei Curtii de conturi si intra in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.

Ca urmare, cata vreme contractul colectiv de munca nu a fost anulat de o instanta judecatoreasca, drepturile platite salariatilor sunt cuvenite si legal acordate, in executarea obligatiei asumate de angajator prin contractul colectiv de munca.

Art. 268 alin.1 lit.d) din Codul Muncii Art.278 alin.1 din Codul Muncii Art.142 alin.3 din Legea nr. 62/2011 ^ HG nr. 449/2003

Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.17 din 13 iunie 2016

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de

2015. sub numar de dosar .../118/2015, reclamantul [...] a chemat in judecata parata [...], solicitand instantei obligarea acesteia la restituirea sumei de 2020 lei, reprezentand plata nedatorata constand in decontarea prestatiilor de odihna si tratament, pe care a incasat-o in anul 2014, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, in urma unui audit financiar efectuat in perioada

2015. - 20.02.2015, Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Constanta, prin decizia nr. 15/2015, a dispus stabilirea intinderii totale a prejudiciului reprezentand decontari nelegale a cheltuielilor efectuate de angajatii proprii atat pentru efectuarea concediilor de odihna cat si pentru deplasarea de la/la locul de munca a angajatilor ce nu locuiesc pe raza localitatii unde-si desfasoara activitatea, precum si recuperarea in integralitate, potrivit prevederilor legale si in termenele de prescriptie prevazute de lege. Printre angajatii [...] care au beneficiat de aceasta facilitate se regaseste si reclamanta care, la data de 12.12.2014, a incasat suma de 2020 lei cu titlu de decont cheltuieli odihna si tratament, suma fiind virata in contul paratei cu OP nr. [...]/12.12.2014.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 265 Codul muncii.

Parata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, motivat de faptul ca drepturile acordate sunt ajutoare sociale si nu drepturi salariale, astfel incat nu reprezinta o componenta a salariului iar limitarile si interdictiile prevazute de legea unica de salarizare nu sunt incidente in privinta acestor drepturi sociale.

In drept, au fost invocate disp. art.55 alin.4, art.21 alin.3 lit.c din Legea nr. 571/2003, Legea nr. 346/2002, Legea nr. 284/2010, art.138 din Legea nr. 62/2011.

Pentru solutionarea cauzei, instanta a incuviintat si administrat la solicitarea partilor proba cu inscrisuri.

Prin sentinta civila nr. 2229/21.09.2015, Tribunalul Constanta a respins cererea formulata de reclamantul [...] in contradictoriu cu parata [...], ca nefondata. De asemenea, a

respins cererea paratei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

Parata este salariata la [...] Constanta.

Prin decizia nr. 24/02.03.2015 emisa de [...] - [...] s-a dispus, in temeiul OG nr. 33/2003, HG nr. 449/2003, Legii nr. 502/2003, al OMTI nr. 568/05.06.2012 si al Raportului nr. 2189/20.02.2015 al Curtii de Conturi, sistarea decontarii prestatiilor de odihna si tratament, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora pe durata efectuarii concediului de odihna si a concediului medical, a contravalorii abonamentelor lunare de transport pentru salariatii cu domiciliul in alta localitate, precum si incheierea de polite de asigurare facultativa pentru salariati - art. 1.

La art. 2 din decizia nr. 24/02.03.2015 s-a prevazut, in temeiul recomandarilor raportului Curtii de Conturi, sistarea si acordarea drepturilor de aceeasi natura prevazute de art. 74 din CCM

2015. ^

In urma controlului efectuat de catre Curtea de Conturi - Camera de Conturi a Judetului Constanta, s-a emis Decizia nr. 15/19.03.2015 prin care s-a impus angajatorului stabilirea intinderii totale a prejudiciului reprezentand decontari nelegale a cheltuielilor efectuate de angajatii proprii atat pentru efectuarea concediilor de odihna, cat si pentru deplasarea de la/la locul de munca a angajatilor ce nu locuiesc pe raza localitatii unde-si desfasoara activitatea, precum si recuperarea acestuia in integralitate, potrivit prevederilor legale si in termenele de prescriptie prevazute de lege.

S-a retinut ca entitatea audiata a efectuat aceste plati nelegale, reprezentand cheltuieli efectuate de angajatii proprii atat pentru efectuarea concediilor de odihna cat si pentru deplasarea de la /la locul de munca a angajatilor ce nu locuiesc pe raza localitatii unde-si desfasoara activitatea, fiind astfel incalcate prevederile din Legea nr. 284/2010.

Prin decizia nr. 83/02.06.2015 emisa de reclamant, s-a dispus anularea art. 2 din decizia nr. 24/02.03.2015, celelalte prevederi ale respectivei decizii ramanand valabile.

La art. 74 din Contractul Colectiv de Munca valabil pentru anul 2015 incheiat la nivelul institutiei publice [...] sunt prevazute o serie de ajutoare pentru salariati, de care acestia pot beneficia in limita posibilitatilor financiare, respectiv: ajutor de deces, ajutor in caz de accident de munca, ajutor pentru nastere copil, ajutoare pentru boli grave si incurabile, cadouri, abonament lunar de transport, ajutor pentru achizitionarea anuala a unei tinute, decontarea prestatiilor de odihna si tratament, decont pentru recuperare fizica.

Decizia nr. 15/2015 a Curtii de Conturi nu a fost contestata in instanta.

In cauza, reclamantul nu a obtinut o hotarare judecatoreasca de anulare a dispozitiilor art. 74 din CCM 2015 referitoare la drepturile speciale privind decontarea prestatiilor de odihna si tratament si contravaloarea transportului. Mai mult, nici chiar prin cererea de chemare in judecata reclamantul nu a pus in discutie legalitatea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, invocand doar decizia nr. 15/2015 a Curtii de Conturi - Camera de Conturi a Judetului Constanta.

Actul de control al Curtii de Conturi nu are caracterul unei hotarari judecatoresti si nu poate sa constate nulitatea unor astfel de clauze. In caz contrar s-ar incalca dispozitiile art. 142 alin.2 din Legea nr. 62/2011 mai sus citat si s-ar excede competenta speciala a Curtii de Conturi, intrandu-se in aria de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.

In ipoteza in care reclamantul ar fi pus in discutie nulitatea dispozitiilor din contractul colectiv de munca referitoare la drepturile salariale mentionate, pe motivul ca prin acest contract aplicabil salariatilor unei institutii publice nu puteau fi negociate drepturi salariale care exced reglementarii limitative in materie, respectiv Legea nr. 284/2010, aceasta nulitate nu ar putea afecta drepturi deja castigate de salariati. Si aceasta intrucat, in dreptul muncii, nulitatea unui contract produce efecte numai pentru viitor, dupa cum arata dispozitiile art. 57 alin 2 Codul muncii. Prin urmare, tot ceea ce s-a prestat in baza dispozitiilor contractuale, inclusiv drepturile salariale ce se solicita in prezenta actiune, nu mai pot fi restituite.

Reclamantul nu poate opune paratei obligatia de restituire prevazuta de art.256 din Codul muncii, in conditiile in care raspunderea, sub orice forma, revine angajatorului (art. 138 alin.5 din Legea nr. 62/2011).

Pentru motivele de fapt si de drept expuse, instanta a respins cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de catre parata, s-a retinut ca achitarea onorariului de avocat de catre o alta persoana care nu are calitate de parte litiganta in cauza pendinte, respectiv Sindicatul [...], nu indreptateste paratul sa ceara obligarea reclamantului, in conditiile in care acesta pierdut procesul, la plata cu titlu de cheltuieli de judecata a respectivului onorariu, nefiind cheltuieli efectuate de catre parata [...].

Impotriva acestei sentinte au formulat apel reclamantul [...] si parata [...], invocand in esenta urmatoarele:

I. In motivarea apelului sau, apelantul reclamant [...] arata ca d
emersul judiciar a fost impus de decizia nr.15/2015 a Curtii de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Constanta, decizie prin care s-a constatat ca [...] ”a
efectuat plati nelegale reprezentand contravaloarea cheltuielilor cu deplasarile angajatilor in concediile de odihna
”.
Prin aceeasi decizie s-a retinut ca aceste drepturi au fost incluse nelegal in contractul colectiv de munca (incalcau prevederile Legii nr. 284/2010); desi instanta de fond a retinut in considerente ca
"decontarile efectuate in baza art. 74 din Contractul Colectiv de Munca aplicabil in 2014 au incalcat prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice",

dar si ca
"deconturile efectuate de catre reclamant nu sunt prevazute pentru salariatii din sectorul bugetar, astfel incat drepturile acordate angajatilor ..., dupa intrarea in vigoare a acestei legi, exced cadrului legal,

totusi, apreciaza ca
"reclamantul nu poate opune paratei obligatia de restituire prevazuta de art.256 din Codul Muncii, in conditiile in care raspunderea, sub orice forma, revine angajatorului";
apreciaza apelanta ca motivele pentru care instanta de fond a respins cererea de chemare in judecata nu pot fi primite deoarece califica drept corecta primirea unor sume de bani in baza unor dispozitii catalogate ca nelegale; apreciaza ca instanta de fond face confuzie intre atribuirea unor vinovatii si legalitatea obtinerii unor avantaje materiale; cu alte cuvinte, in speta nu se pune in discutie stabilirea unor vinovatii, ci corectitudinea primirii unor sume de bani pe fondul nerespectarii unor dispozitii legale; asadar, societatea nu a invocat vinovatia salariatului, dar am reclamat faptul ca primirea unor sume nedatorate ar echivala cu o imbogatire fara just temei; un alt aspect ce trebuie observat consta in faptul ca, desi beneficiul analizat de societate a fost acordat intimatului parat urmare existentei unui raport juridic civil intre [...] si salariat, instanta de fond omite sa puna in valoare unul dintre efectele acestui raport si anume acela ca aceasta conventie obliga nu numai la ceea ce este expres in ea, ci la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa; in alta ordine de idei, se impunea analizarea pretentiile societatii si prin prisma echitatii. Apreciaza apelanta reclamanta ca echitabila restituirea sumei primite de intimatul parat, cu atat mai mult cu cat suma ce trebuie restituita nu afecteaza o prestatie efectuata de salariat si care astfel ar ramane neremunerata, ci reprezinta o intoarcere a unei facilitati acordate de catre angajator prin nesocotirea unor dispozitii legale urmeaza a se constata ca suma incasata de angajat este echivalenta cu
incasarea de la angajator a unei sume nedatorate, aspect ce face aplicabile dispozitiile art.256, alin.
(l),
din Codul muncii.

Pentru considerentele aratate, apelantul reclamant solicita admiterea apelului, schimbarea in tot a
sentintei civile atacate, iar pe fondul cauzei admiterea actiunii, cu consecinta

obligarii intimatului parat la restituirea sumei solicitate.

II. Apelanta parata [...]
arata in apelul sau ca in mod gresit s-a retinut ca achitarea onorariului de avocat de catre sindicat, care nu are calitate de parte litiganta in prezenta cauza, nu indreptateste paratul sa ceara obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata. Atata timp cat cheltuielile de judecata sunt platite pentru partea care a castigat procesul in timpul si in legatura cu litigiul dedus judecatii este lipsit de relevanta faptul ca acestea au fost achitate de sindicat si nu in mod direct de partea litiganta; nu are importanta daca partea a achitat personal sau nu sumele necesare desfasurarii procesului, cata vreme s-a dovedit ca acestea au fost platite pentru dosarul aflat in litigiu.

Pentru argumentele expuse, apelanta parata solicita admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei civile apelate, in sensul obligarii reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

In apel nu s-au administrat alte probe.

Prin incheierea din 16.02.2016 s-a suspendat judecata conform art. 520 al.4 Cod.pr.civ. pana la solutionarea sesizarii adresate de Curtea de Apel Constanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce a facut obiectul dosarului nr. nr.1151/1/2016.

Analizand sentinta apelata prin prisma criticilor formulate, a sustinerilor partilor, a prevederilor legale aplicabile si a probatoriului administrat in cauza, in conformitate cu art. 476 - 480 Cod pr. civila, Curtea constata ca apelurile sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente
:

§1. Cu privire la apelul reclamantei:

Reclamanta este o institutie publica finantata integral din fonduri proprii.

Parata a incasat in lunile
noiembrie si decembrie 2014
, de la angajator, sume cu titlu de decontare a prestatiilor de odihna si tratament conform prevederilor din contractul colectiv de

w A ’ . • ! ' •

munca, Anexa 6 a acestuia.

Contractul colectiv de munca aplicabil in anul 2014 a avut valabilitate, potrivit art.4 si art.198 din cuprinsul acestuia, pentru un an, respectiv pana la 31.12.2014, fiind inregistrat sub nr. 915/12.12.2013 la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta.

Contractul colectiv de munca nu a fost anulat nici in totalitate si nici in parte, in ceea ce priveste clauza care stabileste dreptul angajatilor la decontarea acestor cheltuieli in perioada de valabilitate, respectiv pana la 31.12.2014.

Bugetul institutiei pentru anul 2014, aprobat prin Ordinele ministrului transporturilor nr.114/2014, nr.1372/2014, si nr.1675/2014510/2015, includea sumele necesare pentru plata acestor drepturi, acest ordin nefiind abrogat sau anulat.

In urma unui control efectuat, Curtea de Conturi a considerat ca entitatea auditata (reclamanta)
,,a efectuat plati nelegale, reprezentand decontarea unor cheltuieli efectuate de catre angajatii entitatii auditate in baza unor prevederi din contractele colective de munca aferente perioadei respective reprezentand contravaloarea cheltuielilor cu deplasarile angajatilor in concedii de odihna precum si a unor sume reprezentand contravaloarea cheltuielilor cu transportul la si de la locul de munca, efectuate de angajatii entitatii ce nu locuiesc pe raza Municipiului Constanta. ”

Curtea de Conturi, prin decizia nr.15/19.03.2015, a considerat ca
”au fost incalcate prevederile” art.1 alin. 2 si art. 37 alin.1 din Legea nr. 284/2010, art.8 din Legea nr.69/2010, art.14 alin.2 si art.65 alin.1 din Legea nr. 500/2002, art.8 alin.1 si art.12 alin.1 din Legea nr. 130/1996, art.138 din Legea nr. 62/2011.

Curtea de Conturi a dispus, prin aceeasi decizie, ca directorul general al institutiei sa ia masurile legale
pentru^stabilirea intinderii totale a prejudiciului reprezentand decontari nelegale a cheltuielilor efectuate de angajatii proprii atat pentru efectuarea concediilor de odihna cat si pentru deplasarea de la / la locul de munca a angajatilor care nu locuiesc pe raza localitatii unde- si desfasoara activitatea, precum si recuperarea acestuia in integralitate, potrivit prevederilor legale si in termenele de prescriptie prevazute de lege ”
cu termen de indeplinire la 30.05.2015.

Decizia Curtii de Conturi nu a fost contestata.

Contractul colectiv de munca constituie legea partilor potrivit art.229 alin.4 din Codul Muncii, iar executarea acestuia este obligatorie pentru parti potrivit art. 148 din Legea nr. 62/2011.

Singura situatie in care acesta este lipsit de efecte este incetarea acestuia in cazurile prevazute de art. 151 din Legea nr. 62/2011 si constatarea nulitatii sale in intregime sau a unora dintre clauzele lui, in conditiile art.142 din Legea nr. 62/2011.

Pe de o parte, angajatorul nu poate sa se considere exonerat de obligatiile prevazute in contractul colectiv de munca numai pentru faptul ca o alta institutie, cu atributii de control, cum este si Curtea de Conturi, ar considera ca prevederile din contractul colectiv de munca incalca legea, intrucat aceasta ar echivala cu o denuntare unilaterala a contractului colectiv de munca, contrar art. 152 din Legea nr. 62/2011.

Neindeplinirea conditiei ca anumite clauze din contractul colectiv de munca sau acesta in intregime sa fie incheiat cu respectarea dispozitiilor legale pentru a produce efecte, la care se refera

art. 229 alin.4 din Codul Muncii, poate fi constatata numai de catre instanta, in cazul in care se invoca nulitatea clauzelor contractuale respective.

Pe de alta parte, decizia Curtii de Conturi nu poate lipsi de efecte contractul colectiv de

munca.

Imprejurarea ca in urma unui control al Curtii de Conturi s-a stabilit ca drepturile stabilite prin contractul colectiv de munca in favoarea angajatilor ar fi acordate nelegal nu are relevanta intrucat actele Curtii de conturi nu se pot opune instantei cu forta obligatorie, neavand caracterul unor hotarari judecatoresti care sa se bucure de puterea lucrului judecat.

Pe de alta parte, Curtea de Conturi nu are dreptul sa analizeze legalitatea unui contract colectiv de munca si sa constate ea insasi, in lipsa unei proceduri desfasurate in fata unei instante judecatoresti, care sa prezinte garantii de independenta si impartialitate, nelegalitatea contractului colectiv de munca. Un astfel de control de legalitate ar echivala cu verificarea existentei unor cauze de nulitate in sensul art. 138 alin. 4 si art. 142 din Legea nr. 62/2011, iar lipsirea de efecte a contractului colectiv de munca ar constitui o veritabila masura de anulare a acestuia, ceea ce excede competentei Curtii de conturi si intra in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.

Pe de alta parte, potrivit art.278 alin.1 din Codul Muncii, prevederile art.1247 (3) din Codul civil pot fi aplicabile numai in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de Codul Muncii.

Ca urmare, aceste prevederi, care impun in maniera generala obligatia instantei de a invoca din oficiu nulitatea absoluta, pot fi aplicate in limitele stabilite de art. 268 alin.1 lit.d) din Codul Muncii, respectiv numai daca contractul colectiv de munca mai este aplicabil.

Pe de alta parte, prevederile art.142 alin.3 din Legea nr. 62/2011 stabilesc ca nulitatea se poate constata la cererea partii interesate, punand in discutie posibilitatea instantei de a invoca din oficiu nulitatea prevederilor din contractul colectiv de munca.

In sfarsit, trebuie avut in vedere ca institutia reclamanta este o institutie finantata integral din venituri proprii, conform HG nr. 449/2003.

Or, in legatura cu aceste institutii, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie civila, a stabilit prin Decizia nr.2/15.02.2016, ca in interpretarea dispozitiilor art. 2 alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobata de Legea nr. 182/2012, cu modificarile ulterioare, salariile personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate in subordinea, sub autoritatea, in coordonarea Guvernului, ministerelor si a celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si din cele aflate in coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului se stabilesc potrivit Anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare, de la data expirarii perioadei de valabilitate prevazuta in contractul colectiv de munca aflat in derulare la momentul intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobata de Legea nr. 182/2012, cu modificarile ulterioare.

Solutia este aplicabila si in cazul contractelor colective de munca aplicabile in anul 2014, care au expirat la sfarsitul acelui an, raportat la prevederile art. 4 din OUG nr. 103/2013 si art.4 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului bugetar in anul 2014 respectiv anul 2015, in ca prevederile cuprinse in Legea - cadru nr. 284/2010 devin aplicabile dupa expirarea ioadei de valabilitate prevazuta in contractul colectiv de munca aflat in derulare la momentul intrarii in vigoare a acestor ordonante de urgenta.

Pe cale de consecinta, in perioada de valabilitate a contractului colectiv de munca incheiat in cadrul institutiei cu finantare integrala din venituri proprii nu erau aplicabile prevederile Legii nr. 284/2010, astfel incat nu se poate considera ca prevederile din contractul colectiv de munca contravin dispozitiilor din Legea nr. 284/2010, de vreme ce acestea nu erau aplicabile institutiei reclamante.

 

 „In interpretarea prevederilor art. l, art. 21 si art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5) art. 142, art. 148, art. 151 si art. 152 din Legea nr.62/2011 si a prevederilor art.229 alin. (4), art.254 si art.268 alin. (l) lit. d) din Codul Muncii, republicat, o decizie a Curtii de Conturi, emisa in exercitarea atributiilor sale de control, prin care s-a stabilit ca anumite drepturi prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unei institutii publice finantate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea in institutiile publice, nu lipseste de efecte clauzele contractului colectiv de munca prin care acele drepturi au fost stabilite, a caror nulitate nu a fost constatata de catre instantele judecatoresti, in conditiile legii.

In interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) si art.142 alin.(2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de munca negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi ceruta de catre partile interesate, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, respectiv poate fi invocata de catre instanta, din oficiu, pe durata existentei contractului colectiv de munca. ”

Hotararea este obligatorie conform art.521 alin.3 Cod.pr.civ..

Totodata, raspunderea patrimoniala a angajatilor in temeiul art.254 din Codul Muncii este conditionata de culpa acestora in producerea prejudiciului.

Or, in mod expres, art. 138 alin.5 din Legea nr. 62/2011 stabileste ca raspunderea pentru incheierea contractelor colective cu incalcarea prevederilor alin.1-3 din acelasi articol revine angajatorului iar nu angajatilor.

Curtea de conturi nu a impus reclamantei sa recupereze prejudiciul de la angajatii care au beneficiat de anumite drepturi potrivit prevederilor din contractul colectiv de munca ci doar o obligatie generala de recuperare a acestui prejudiciu.

Pe de alta parte, raspunderea patrimoniala intemeiata pe prevederile art. 256 din Codul Muncii, este conditionata de caracterul necuvenit al unor sume incasate de angajati de la angajator.

Acordarea sumelor respective s-a facut in executarea unor obligatii asumate de angajator prin contractul colectiv de munca, in cadrul negocierii colective definite de art. 1 lit.b (iii) din Legea nr. 62/2011, prin care s-au reglementat relatiile de munca dintre angajator si angajati, drepturile prevazute fiind considerate o contraprestatie a muncii.

§2. Cu privire la apelul paratei :

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata pretinse de parat, se retine ca acestea au fost achitate de Sindicatul [...]. Ca urmare, din perspectiva art.452 Cod.pr.civ., paratul nu a dovedit ca a efectuat cheltuieli de judecata.

Faptul ca, in conformitate cu prevederile art.28 din Legea nr.62/2011, organizatia sindicala a inteles sa achite onorariul unui avocat care sa apere interesele paratului (membru de sindicat), nu poate justifica obligarea reclamantei catre acesta la plata unor cheltuieli de judecata pe care nu le-a efectuat.

Fata de aceste considerente, in temeiul art. 480 Cod.pr.civ., se va respinge apelul ca nefondat.

Raportat la prevederile art. 453 Cod.pr.civ. si pentru considerentele expuse deja in privinta cheltuielilor de judecata pretinse de parat, se va respinge si cererea de acordare a cheltuielilor de judecata in apel.

Decizia civila nr. 372/CM/20.09.2016 Judecator redactor Razvan Anghel