Actiune in revendicare imobiliara. Lipsa calitatii de proprietar. Teren aferent celei de-a doua locuinte a vanzatorului preluata de stat in temeiul Legii nr. 4/1973.

 

Actiune in constatarea vanzarii/cumpararii unui imobil (casa si teren) proportionala sub imperiul Legii nr. 58/1974. Preluarea terenului de catre stat in temeiul art. 20 din Legea nr. 58/1974. Dreptul cumparatorului constructiei de a dobandi in proprietate conform Legii nr. 18/1991 numai suprafata de teren atribuita in folosinta pe durata existentei corpului de cladire cumparat sub imperiul Legii nr. 58/1974.

 

Conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, dobandirea terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localitatilor urbane si rurale se putea face numai prin mostenire legala, fiind interzisa instrainarea sau dobandirea prin acte juridice a acestor terenuri.

In caz de instrainare a constructiilor, terenul aferent acestora trecea in proprietatea statului cu plata unei despagubiri stabilita potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973; dobanditorul constructiei primea din partea statului in folosinta pe durata existentei constructiei, terenul necesar folosirii normale a acesteia.

Cumparatorii constructiei au dobandit numai un drept de folosinta asupra terenului de 140 m.p., teren care ulterior anului 1990, in temeiul Legii nr. 18/1991 a fost atribuit in proprietate reclamantului, in calitate de proprietar al constructiei, prin Ordinul Prefectului nr. 196 din 18 mai 2001.

 

Legea nr. 58/1974

Legea nr. 4/1973

Art. 490 Cod civil

Art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO

 

Prin cererea inregistrata sub nr. 4823/118/2009 pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamantul B.G. a chemat in judecata pe paratii Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta si Primarul Municipiului Constanta, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa oblige paratii sa ii lase in deplina proprietate si posesie imobilul situat in Constanta, strada D. nr. 43, compus din teren in suprafata de 122 m.p.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin sentinta civila nr. 2529 din 20.04.1980 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosar nr. 2613/1981 s-a constatat ca numitii B.G. si B.E. sunt proprietarii imobilului situat in Constanta, strada D. nr. 43, compus din teren in suprafata de 262 m.p. Ulterior, prin decizia nr. 15/17.01.1981 emisa de Consiliul Popular al Judetului Constanta, cota indiviza de 120 m.p. din imobilul mentionat a trecut in proprietatea statului.

Reclamantul a mai sustinut ca prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 766/4.05.1999 a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Constanta, strada D. nr. 43, compus din constructie si dreptul de folosinta asupra terenului de 140 m.p., cu privire la care a fost emis Ordinului Prefectului nr. 196/16.05.2001 de atribuire in proprietate.

A invederat, de asemenea, reclamantul ca in conditiile in care autorii sai au fost proprietarii terenului de 262 m.p., din care doar 140 m.p. au fost restituiti, se impune ca si pentru diferenta de 120 m.p. sa se dispuna in acelasi mod.

La cerere au fost anexate, in copie, inscrisuri: contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 659/20.04.1999, Ordin Prefect nr. 196/16.05.2001, sentinta civila nr. 2529/20.04.1980 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosar nr. 2613/1981, Decizia nr. 15/17.01.1981 emisa de Consiliul Popular al Judetului Constanta.

Paratii, legal citati, nu au formulat intampinare, insa la termenul din data de 29.01.2010, acestia au invocat exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta.

Prin sentinta civila nr. 91/2010, Tribunalul Constanta a admis exceptia de necompetenta materiala si a declinat competenta de solutionare a cauzei, in favoarea Judecatoriei Constanta.

La Judecatoria Constanta, cauza a fost inregistrata sub acelasi nr. 4823/118/2009.

Prin cererea depusa in sedinta din data de 25.05.2010, reclamantul si-a completat actiunea, solicitand ca in situatia in care nu este posibila restituirea in natura, sa fie obligati paratii la plata despagubirilor pentru imobilul revendicat.

In sedinta din data de 25.01.2011, instanta a invocat, din oficiu, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, exceptia care, in sedinta din data de 22.02.2011, a fost unita cu fondul cauzei.

In cauza, au fost incuviintate si administrate proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica imobiliara.

Prin sentinta civila nr. 4191/1.03.2011 Judecatoria Constanta a admis in parte actiunea formulata de reclamantul B.G., in contradictoriu cu paratii Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Primarul Municipiului Constanta si a obligat paratii la plata sumei de 180.480 lei, reprezentand despagubiri pentru imobilul revendicat – teren in suprafata de 122 m.p. situat in Constanta, strada Dobrogei nr. 43. A fost respinsa cererea de restituire in natura a acestui teren.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut in esenta ca prin sentinta civila nr. 2529/20.04.1981 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosar nr. 2613/1981, s-a constatat ca autorii reclamantului, defunctii B.G. si B.E., au dobandit de la numitii B.S. si B.I., dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Constanta, strada D. nr. 43, terenul aferent trecand in proprietatea statului, teren care asa cum reiese din considerentele sentintei era in suprafata totala de 262 m.p.

Potrivit deciziei nr. 15/1981, imobilul situat in Constanta, strada D. nr. 43 A, compus din constructii si terenul aferent in suprafata indiviza de 120 m.p., ce face parte din suprafata totala de 262 m.p., a trecut in proprietatea statului, iar ulterior, asa cum atesta contractul de vanzare-cumparare nr. 99224 din 1998, acest imobil  a fost atribuit numitei S.M.

Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 766/1999, B.G. si B.E. au instrainat reclamantului suprafata de teren de 140 m.p., situata in Constanta, strada D. nr. 43, care ulterior a fost atribuita reclamantului in proprietate prin Ordinul nr. 196/2001 emis de Prefectul Judetului Constanta, in temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Potrivit raportului de expertiza intocmit in cauza, terenul revendicat de reclamant, in suprafata de 120 m.p., nu se mai afla in proprietatea paratilor, ci se afla in proprietatea numitei S.M. care l-a dobandit de la parati in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr. 99224/1998, incheiat in baza Legii nr. 112/1995.

In acord cu jurisprudenta C.E.D.O., instanta a retinut ca titlul de proprietate al subdobanditorului de buna-credinta (S.M.), contractul de vanzare-cumparare nr. 99224/1998 constituit in baza Legii nr. 112/1995, este protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, neputand astfel ca bunul revendicat, ce face obiectul acestui titlu, sa fie restituit in natura: „
Diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate (…), astfel incat persoanele care si-au dobandit bunurile sa nu fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri
” (Cauza Pincova si Pinca c. Republica Ceha, Cauza Raicu c. Romania).

A considera ca dobanditorul imobilului trebuie deposedat de bun pentru ca acesta sa poata fi restituit in natura fostului proprietar, ar insemna sa se accepte ca diminuarea vechilor atingeri ale proprietatii sa creeze noi prejudicii, disproportionate, in sarcina dobanditorului actual
.

Asadar,

cum bunul nu poate fi restituit in natura (in baza considerentelor aratate anterior), in raport de jurisprudenta Curtii Europene prin care s-a retinut, in mod constant, ca exista in cadrul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, un drept intrinsec la indemnizatie in cadrul privarii de proprietate, atunci cand despagubirea este necesara in vederea respectarii proportionalitatii intre ingerinta in dreptul individual si utilitatea publica, reclamantul este indreptatit la despagubiri pentru privarea sa de proprietate, in absenta acestui drept, art. 1 nu poate asigura decat o protectie iluzorie si ineficienta a dreptului de proprietate.

Asa cum atesta raportul de expertiza intocmit in cauza, necontestat de parti, valoarea de circulatie a terenului revendicat de reclamant este de 180.480 lei.

Prin urmare, fiind incalcat dreptul de proprietate al reclamantului prin actul de  preluare al terenului in litigiu, iar acesta nemaiputand fi restituit in natura, pentru inlaturarea consecintelor acestei incalcari, tocmai prin restabilirea, pe cat posibil, a situatiei anterioare, instanta apreciaza ca se impune obligarea paratilor la plata catre reclamant a sumei de 180.480 lei, reprezentand valoarea de circulatie a terenului revendicat.

Hotararea judecatoreasca a fost atacata cu apel, in termen legal, de catre paratii Municipiul Constanta prin Primar, Primarul Municipiului Constanta si Consiliul Local al Municipiului Constanta care au criticat solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

Instanta de fond, desi tinuta de cererea cu care a fost investita, respectiv revendicare imobiliara, a depasit limitele investirii si, respingand cererea in revendicare – obligarea paratilor la a lasa in proprietate si posesie imobilul revendicat – uziteaza dispozitiile Legii nr. 10/2001 in sensul ca dispune obligarea paratilor la plata de despagubiri pentru imobil, or, dispozitiile Legii nr. 10/2001 ar fi atras competenta Tribunalului Constanta.

De altfel, reclamantul nu si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, nu a facut dovada ca imobilul i-a fost preluat in mod abuziv de catre stat si nici dovada ca ar fi formulat notificare in temeiul Legii nr. 10; prin prezenta actiune a dorit sa eludeze dispozitiile Legii nr. 10/2001, iar instanta de judecata, pentru a admite actiunea a facut o compilatie a reglementarilor legii speciale si a dreptului comun, ceea ce este inadmisibil.

Actiunea reclamantului este inadmisibila, sustin paratii, in acest sens fiind si  Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Chiar in situatia in care s-ar aprecia ca cererea ar fi o simpla actiune in revendicare imobiliara, sustin paratii, aceasta nu este intemeiata intrucat titlul lor este valabil, neanulat si, in consecinta, nu sunt posesori neproprietari ai imobilului.

Intimatul reclamant a formulat intampinare pe calea careia a solicitat respingerea apelului ca nefondat sustinand ca solutia instantei de fond este in acord cu jurisprudenta Curtii Europene care a retinut in mod constant, ca exista in cadrul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie un drept intrinsec la indemnizatie in cadrul privarii de proprietate, atunci cand despagubirea este necesara in vederea respectarii proportionalitatii intre ingerinta in dreptul individual si utilitatea publica.

Prin decizia civila nr. 474/23.09.2011 Tribunalul Constanta a admis apelul paratilor si a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul respingerii actiunii in revendicare, ca nefondata.

Au fost mentinute dispozitiile referitoare la calitatea procesuala a reclamantului.  

A fost obligat intimatul reclamant la plata sumei de 300 lei catre apelanti, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de apel a retinut ca in mod gresit Judecatoria Constanta a retinut ca reclamantul este indreptatit sa primeasca despagubiri pentru terenul in suprafata de 120 m.p., in temeiul art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., intrucat in speta nu s-a facut dovada dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la terenul in litigiu.

Reclamantul este proprietar numai al terenului invecinat in suprafata de 140 m.p. in temeiul Ordinului Prefectului nr. 196/18.05.2001 emis conform Legii nr. 18/1991 si al constructiilor existente pe teren, constructii dobandite in temeiul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 659/20.04.1999 incheiat cu parintii sai.

In ceea ce priveste terenul in suprafata de 120 m.p. situat in Constanta, strada D. nr. 43 A, acesta a trecut in proprietatea statului in temeiul Legii nr. 4/1973 ca teren aferent celei de-a doua locuinte aflata in proprietatea numitului B.S. si preluata de stat prin Decizia nr. 15/17.01.1981 a Biroului Permanent al Consiliului Popular al Judetului Constanta, titlu a carei nevalabilitate nu s-a contestat.

S-a mai retinut ca reclamantul nu a facut nici dovada faptului ca a urmat procedura Legii nr. 10/2001, actiunea sa in revendicare fiind promovata dupa adoptarea acestei legi.

Impotriva acestei decizii, in termen legal, a declarat recurs reclamantul B.G., care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

A sustinut recurentul ca terenul in suprafata de 120 m.p. revendicat in prezenta cauza a fost preluat abuziv din proprietatea autorilor sai B.G. si B.E., care la randul lor l-au dobandit prin sentinta civila nr. 2529 din 20.04.1981 pronuntata de Judecatoria Constanta, hotarare prin care s-a constatat intervenita vanzarea-cumpararea imobilului situat in Constanta, strada D. nr. 43 intre vanzatorii promitenti B.S. si B.I. si cumparatorii B.G. si B.E.

Recurentul sustine ca in mod gresit instanta de apel a statuat ca reclamantul nu a facut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, cat si caracterul abuziv al preluarii bunului de catre stat, in conditiile in care Decizia nr. 15/17.01.1981 a Biroului Permanent al Consiliului Popular al Judetului Constanta nu a fost anulata.

In realitate, titlul de proprietate al reclamantului il constituie sentinta civila nr. 2529/20.04.1981 pronuntata de Judecatoria Constanta prin care autorii sai, defunctii B.G. si E., au dobandit de la numitii B.S. si B.I. dreptul de proprietate asupra imobilului din Constanta, strada D. nr. 43, imobil ce se compunea dintr-o constructie si terenul aferent de 262 m.p., terenul trecand integral la stat.

Hotararea Tribunalului Constanta este in egala masura criticabila si pentru faptul ca in considerentele sale instanta a retinut aspecte pe care apelantii nu le-au indicat, respectiv faptul ca reclamantul a promovat o actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, in schimb nu a analizat incidenta in speta a dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport de criticile reclamantului, se constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Actiunea in revendicare imobiliara constituie acea actiune reala prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Altfel spus, actiunea in revendicare este actiunea prin care o persoana cere in justitie sa i se recunoasca dreptul sau de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedata. Pentru a triumfa intr-o astfel de actiune reclamantul trebuie sa faca dovada dreptului sau de proprietate asupra bunului de care a fost deposedat, cat si caracterul abuziv al deposedarii.

In cauza se constata ca instanta de apel a retinut in mod judicios ca nici reclamantul si nici parintii sai  B.G. si B.E. nu au fost niciodata proprietarii terenului in suprafata de 120 m.p. situat in prezent la adresa din Constanta, strada D. nr. 43 A.

Prin sentinta civila nr. 2529/20.04.1981, pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul civil nr. 2613/1981, s-a constatat intervenita vanzarea-cumpararea imobilului-constructie situata in Constanta, strada D. nr. 43, terenul aferent acesteia in suprafata de 140 m.p. ce facuse parte dintr-un lot mai mare de teren de 262 m.p., proprietatea promitentilor vanzatori B.S. si B.I. trecand in proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 58 din 1974.

Intrucat hotararea judecatoreasca ce tine loc de act de vanzare-cumparare pentru autorii reclamantului B.G. si B.E. (beneficiari ai promisiunii de vanzare-cumparare) a fost pronuntata sub imperiul Legii nr. 58 din 1974, s-a constatat transmis din patrimoniul promitentilor vanzatori B.S. si B.I. catre cumparatorii B., numai dreptul de proprietate cu privire la constructie, terenul de 140 m.p. fiind trecut in proprietatea statului, conform art. 30 din actul normativ mai sus mentionat.

Astfel, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, dobandirea terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localitatilor urbane si rurale se putea face numai prin mostenire legala, fiind interzisa instrainarea sau dobandirea prin acte juridice a acestor terenuri.

In caz de instrainare a constructiilor, terenul aferent acestora trecea in proprietatea statului cu plata unei despagubiri stabilita potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973; dobanditorul constructiei primea din partea statului in folosinta pe durata existentei constructiei, terenul necesar folosirii normale a acesteia.

Prin urmare, in temeiul sentintei civile nr. 2529/1981 pronuntata de Judecatoria Constanta, ca urmare a promovarii actiunii de constatare a vanzarii-cumpararii, sub imperiul Legii nr. 58/1974, s-a transmis parintilor reclamantului numai constructia situata la adresa din Constanta, strada D. nr. 43, iar terenul de 140 m.p. a trecut direct din proprietatea vanzatorilor B.S. si I. in proprietatea Statului Roman, conform art. 30 din actul normativ invocat.

Cumparatorii constructiei au dobandit numai un drept de folosinta asupra terenului de 140 m.p., teren care ulterior anului 1990, in temeiul Legii nr. 18/1991 a fost atribuit in proprietate reclamantului, in calitate de proprietar al constructiei, prin Ordinul Prefectului nr. 196 din 18 mai 2001.

In ceea ce priveste suprafata de teren revendicata de 120 m.p. situata in prezent la adresa din Constanta, strada D. nr. 43 A si care a constituit parte din terenul de 262 m.p., fosta proprietate a numitilor B.S. si B.I., Curtea constata ca niciodata nu a fost transmisa in proprietate autorilor reclamantului sau a reclamantului, acest teren fiind preluat de stat anterior pronuntarii sentintei civile nr. 2529/1981 a Judecatoriei Constanta, ca teren aferent celei de-a doua locuinte proprietatea familiei B., preluata de stat in temeiul Legii nr. 4/1973.

Conform dispozitiilor art. 52 din Legea nr. 4/1973, „Persoanele prevazute la art. 5 care dobandesc o a doua locuinta prin mostenire, donatie, ca urmare a casatoriei, sau pe alte cai, sunt obligate sa instraineze una dintre acestea in termen de un an de la dobandire.

In cazul in care nu se indeplineste obligatia prevazuta in alineatul precedent, una dintre cele doua locuinte va fi trecuta in proprietatea statului prin Decizia Comitetului executiv al Consiliului Popular judetean (…) cu plata unei despagubiri (…)”.

Prin Decizia nr. 15/17.01.1981 emisa de fostul Consiliu Popular al Judetului Constanta s-a trecut in proprietatea statului constructia de 67,88 m.p. si terenul aferent de 120 m.p., ce facea parte din suprafata totala de 262 m.p. situat la adresa din Constanta, strada D. nr. 43, reprezentand cea de-a doua locuinta a lui B.S., fostul proprietar fiind despagubit pentru constructie, conform art. 56 din Legea nr. 4/1973.

Imobilul preluat de stat in temeiul Legii nr. 4/1973, compus din constructie in suprafata de 67,88 m.p. si teren aferent de 120 m.p. a primit o noua adresa – Constanta, strada D. nr. 43 A – constructia fiind instrainata in temeiul Legii nr. 112/1995 chiriasei S.M. in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 99224/1998, aceasta din urma avand vocatie si la dobandirea terenului aferent de 120 m.p., conform art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Prin urmare, se constata ca in mod judicios Tribunalul Constanta a retinut ca terenul in suprafata de 120 m.p. aferent locuintei din Constanta, strada D. nr. 43 A, in prezent proprietatea numitei S.M., nu a fost niciodata proprietatea reclamantului B.G. sau a parintilor sai B.G. si B.E., terenul fiind preluat direct din patrimoniul fostului proprietar B.S., in patrimoniul statului, conform Legii nr. 4/1973 la data de 17 ianuarie 1981, situatie in care singurele persoane indreptatite sa solicite masuri reparatorii pentru acest teren fiind fostii proprietari B.S. si I. sau mostenitorii lor. De altfel, in apel, paratii au aratat in mod expres ca mostenitorii familiei B. au formulat notificare pentru acest teren, conform Legii nr. 10/2001, notificare aflata in curs de solutionare.

Cum actiunea in revendicare poate fi exercitata numai de catre
titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat
, iar reclamantul nu a fost niciodata proprietarul terenului de 120 m.p., ce a reprezentat teren aferent al constructiei invecinate, preluata de stat in temeiul Legii nr. 4/1973 de la proprietarii de drept – familia B.S. si I. – in mod judicios, Tribunalul Constanta a retinut ca, in speta, nu sunt incidente dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Este real faptul ca in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant ca exista in cadrul art. 1 din Protocolul 1 la Conventie un drept intrinsec la indemnizatie in cadrul privarii de proprietate, atunci cand despagubirea este necesara in vederea respectarii proportionalitatii intre ingerinta in „dreptul individual” si „utilitatea publica”, dar in speta cel ce pretinde acordarea de despagubiri pentru un imobil aflat in prezent in proprietatea statului – terenul de 120 m.p. – nu a fost niciodata proprietarul terenului, bunul nefiind preluat abuziv din patrimoniul sau.

C.E.D.O. a subliniat ca art. 1 din Protocolul 1 la Conventie nu impune statelor semnatare o obligatie de restituire a bunurilor preluate in perioada regimului comunist, dar atunci cand un stat contractant, dupa ratificarea Conventiei adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate in temeiul unui regim anterior, o asemenea legislatie poate fi considerata ca generand un drept de proprietate protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.,
pentru persoanele care indeplinesc conditiile legale de restituire (cauza Vlase contra Romaniei, cererea nr. 7995/2001, hotararea din 9.12.2008).

Ori, in speta, asa cum am aratat pe larg in considerentele deciziei, se retine ca reclamantul nu a avut niciodata calitatea de proprietar al terenului in litigiu, situatie in care acesta nu este indreptatit la masuri reparatorii pentru teren, in natura sau prin echivalent banesc, astfel cum a solicitat, hotararea primei instante fiind pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 480 Cod civil si a art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.

In ceea ce priveste criticile recurentului reclamant in sensul ca instanta de apel s-a pronuntat, in apel, asupra unor elemente noi, neinvocate de apelanti, Curtea constata ca aceasta sunt nefondate, apelantii parati invocand in motivele de apel atat lipsa calitatii reclamantului de proprietar al imobilului in litigiu, cat si faptul ca pentru repararea prejudiciilor suferite de fostii proprietari prin deposedare abuziva in perioada regimului comunist, statul a adoptat o legislatie speciala – Legea nr. 10/2001, procedura reglementata de aceasta lege aplicandu-se cu prioritate in raport de actiunea in revendicare de drept comun, intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil, iar reclamantul nu a urmat aceasta procedura.

Se retine insa ca instanta de apel nu a solutionat actiunea reclamantului pe exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare promovata de reclamant si intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil in raport cu dispozitiile Legii nr. 10/2001, ci a analizat pe fond legalitatea si temeinicia hotararii Judecatoriei Constanta, statuand in mod judicios ca actiunea in revendicare este
nefondata,
intrucat terenul revendicat nu a fost proprietatea reclamantului sau a parintilor sai, iar reclamantul nu a fost privat nelegal de acest bun.

Pentru considerentele expuse, in baza art. 312 Cod procedura civila, se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

In ceea ce priveste cererea intimatilor parati de acordare a cheltuielilor de judecata, Curtea urmeaza sa o respinga, intrucat inscrisurile pe care se intemeiaza – delegatia de avocat si chitanta onorariu de avocat – au fost depuse la dosar dupa inchiderea dezbaterilor asupra fondului recursului si ramanerea in pronuntare asupra cauzei, o solutie contrara nefiind conforma cu exigentele unui proces echitabil conform art. 6 din C.E.D.O.   

Se constata ca, la momentul solutionarii recursului, la dosarul cauzei nu fusese depusa nicio delegatie de reprezentare prin avocat a intimatilor parati si nici chitanta de plata a onorariului de avocat, iar cererea intimatilor parati de acordare a cheltuielilor de judecata in recurs nu a facut obiectul dezbaterilor partilor, fiind depusa dupa ramanerea in pronuntare a cauzei, dar mai inainte de sfarsitul sedintei de judecata.

Mentionam faptul ca la dosar nu a fost depusa nicio cerere de lasare a cauzei la sfarsitul sedintei de judecata din partea intimatilor parati si nici nu fusese depusa vreo delegatie de avocat, cauza fiind solutionata la ordine, dupa amanari.

Nimic nu impiedica insa intimatii parati, care au triumfat in recurs, sa solicite pe cale separata obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecata efectuate in recurs.

Decizia civila nr. 80/C/01.02.2012

Dosar nr. 4823/118/2009*

Judecator redactor Mihaela Popoaca