Actele de procedura civila

Noţiunea şi condiţiile actelor de procedură civilă Actul de procedură este orice act (operaţiune juridică sau înscris) făcut pentru declanşarea procesului, în cursul şi în cadrul procesului civil de către instanţa judecătorească, părţi şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea procesuală a acestora.

Datorită caracterului variabil al actelor de procedură, al faptului că fiecare act de procedură se face în condiţii şi termene diferite, vom menţiona, aici, doar condiţiile generale, reţinute de majoritatea autorilor din literatura juridică:

a) actele de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă. De la această regulă sunt şi excepţii, este vorba de acele acte de procedură pentru care legiuitorul prevede că pot fi făcute şi verbal în faţa completului de judecată. De exemplu, cererea de recuzare a judecătorului (art.29 alin.1 C.proc.civ.), mandatul judiciar (art.68 alin.2 C.proc.civ.), renunţarea la judecată sau la dreptul subiectiv (art.246 alin.1 şi art.247 alin.3 C.proc.civ.), pronunţarea dispozitivului hotărârii în şedinţă publică (art.258 alin.3 C.proc.civ.), renunţarea părţii la calea de atac (art.267 alin.1 C.proc.civ.).

b) actele de procedură trebuie să cuprindă menţiunea că au fost îndeplinite cerinţele impuse de lege.

c) actele de procedură trebuie întocmite în limba română, chiar dacă părţile se exprimă în limba maternă (art.128 alin.1 din Constituţie şi art.14 alin.5 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară).

Clasificarea actelor de procedură

În literatura juridică, actele de procedură sunt clasificate în funcţie de mai multe criterii, dintre care reţinem :

a) în funcţie de persoanele sau organele de la care emană sau după autorul actului , actele de procedură se împart în :

- acte ale părţilor (cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, cererile de intervenţie, cererea de probe, cererea pentru lipsă de apărare, cererea de exercitare a unei căi de atac, cererea de punere în executare a unei hotărâri etc.);

- acte ale instanţei (încheierile, hotărârea judecătorească, dispoziţia de comunicare a hotărârii etc.);

- acte ale auxiliarilor justiţiei (dovezile de comunicare ale actelor de procedură, actele executorului judecătoresc, procesele-verbale de luare a măsurilor asigurătorii etc.);

- acte ale altor participanţi la proces (depunerea raportului de expertiză, depoziţia de martor etc.).

b) în funcţie de natura lor, actele de procedură pot fi :

- judiciare, dacă se îndeplinesc în faţa instanţei (luarea depoziţiei de martor, pronunţarea hotărârii, luarea interogatoriului etc.);

- extrajudiciare, dacă se îndeplinesc în cadrul procesual, însă nu în faţa instanţei de judecată.

c) după conţinutul lor, actele de procedură se clasifică în :

- acte de procedură care conţin o manifestare de voinţă (cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, cererile de intervenţie, renunţarea la judecată, renunţarea la dreptul subiectiv, cererea de exercitare a unei căi de atac);

- acte de procedură care constată o operaţiune procedurală (citaţi, somaţia).

d) după modul de efectuare, actele de procedură se clasifică în :

- acte scrise (cererea de chemare în judecată, cererile de intervenţie, încheierile de şedinţă, hotărârea judecătorească, procesul-verbal de cercetare la faţa locului etc.);

- acte orale sau verbale (susţinerile părţilor, depoziţiile de martori, răspunsul la interogatoriu etc.). Acestea se efectuează în faţa instanţei în mod verbal şi se consemnează în scris, însă după consemnarea lor suntem în prezenţa altor acte de procedură.

Nulitatea actelor de procedură

Nerespectarea formei procedurale, adică a condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru îndeplinirea actelor de procedură, poate atrage diferite sancţiuni, în funcţie de natura normei juridice ignorate sau încălcate, însemnătatea formei protejate.

Actele de procedura civila

Dintre sancţiunile care intervin ca urmare a nerespectării condiţiilor referitoare la îndeplinirea actelor de procedură, menţionăm: nulitatea, obligaţia de a reface sau a completa actul, obligaţia de a despăgubi partea vătămată, sancţiuni pecuniare, sancţiuni disciplinare sau chiar sancţiuni penale (dacă fapta constituie infracţiune).

Întrucât o definiţie legală nu există, împărtăşim definiţia dată în literatura juridică, potrivit căreia, nulitatea actelor procedurale este „sancţiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parţial de efectele fireşti” .

Nulităţile actelor de procedură sunt clasificate în doctrină după mai multe criterii. Astfel :

a) în funcţie natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată sau după caracterul normelor juridice nerespectate la efectuarea actului de procedură ori potrivit cu finalitatea sancţiunii instituite de legiuitor, nulităţile se împart în :

- nulităţi absolute;

- nulităţi relative.

b) după cum există sau nu un text de lege care să prevadă în mod expres sancţiunea sau după izvorul lor ori după modul de exprimare a legiuitorului , se face distincţie între :

- nulităţi exprese sau textuale ori explicite;

- nulităţi virtuale sau implicite ori tacite.

c) după cum privesc forma exterioară sau intrinsecă a actului de procedură, nulităţile pot fi:

- extrinseci;

- intrinseci.

d) după cum nulitatea intervine datorită nerespectării condiţiilor proprii unui act de procedură sau ca urmare a invalidării unui act de procedură anterior şi faţă de care actul în cauză se află într-un raport de dependenţă funcţională, avem:

- nulităţi proprii;

- nulităţi derivate.

e) în funcţie de întinderea efectelor, nulităţile se clasifică în:

- nulităţi totale;

- nulităţi parţiale.

Potrivit art.105 C.proc.civ., actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule (alin.1); actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie (alin.2). Prin aceste dispoziţii,legiuitorul stabileşte două cazuri de nulitate : necompetenţa instanţei şi încălcarea formelor legale sau necompetenţa funcţionarului. Însă în literatura juridică se admite că există şi alte cazuri de nulitate, prevăzute prin alte dispoziţii ale Codului de procedură civilă sau prin legi speciale.

Întrucât în sistemul nostru procesual nu există nulităţi de drept, care să intervină în puterea legii, nulitatea actului de procedură trebuie mai întâi invocată şi apoi declarată de către instanţa de judecată. Dacă nulitatea nu se invocă prin mijloa-cele şi în condiţiile stabilite de lege, ea se acoperă definitiv, actul de procedură respectiv rămânând în fiinţă.

Prin urmare, desfiinţarea actelor de procedură nu poate avea loc decât prin hotărâre judecătorească.

Mijloacele de invocare a nulităţii diferă în funcţie de momentul în care are loc o atare invocare şi de caracterul normelor încălcate sau nerespectate (excepţie sau cale de atac).

Efectele nulităţii se concretizează , în principal, în invalidarea actului de procedură, adică în lipsirea actului de procedură de efectele pe care i le dă legea – quod nullum est, nullum producit effectum. Ineficienţa actului de procedură, anulat prin hotărârea instanţei judecătoreşti şi suprimarea efectelor care s-au produs deja priveşte atât operaţiunea juridică, cât şi actul încheiat pentru constatarea acelei operaţiuni. De exemplu, nulitatea comunicării citaţiei atrage şi nulitatea dovezii de primire sau a procesului-verbal încheiat de agentul procedural.

Afla mai multe despre activitatea noastra accesand pagina Avocat drept civil.