Abandon de familie. Cerinta relei-credinte impuse de norma de incriminare. Intelesul si continutul acesteia.

 

  - art.378 alin.1 lit.c cod penal

 

Curtea de Apel Ploiesti - Sectia Penala si pentru cauze cu minori si familie – decizia nr.1014 din 14 septembrie 2016

 

           
Legiuitorul a stabilit ca fapta de a nu plati, timp de 3 luni, pensia de intretinere stabilita prin hotarâre judecatoreasca constituie infractiunea de familie in varianta tip a art.378 alin.1 lit.c cod penal, numai daca debitorul obligatiei de executat actioneaza cu rea-credinta fara a interesa motivul sau scopul comiterii faptei tipice care se savârseste cu intentie directa sau indirecta iar nu din culpa.

In consecinta, lipsirea persoanei indreptatite de intretinerea constând in suma stabilita cu acest scop printr-o hotarâre judecatoreasca este infractiune daca debitorul obligatiei de executat are posibilitatea de a plati dar refuza sa o faca timp de 3 luni
.

 

       

           Prin sentinta penala  nr.228 din 1 martie 2016  pronuntata de  judecatorie a fost achitat inculpatul C.L.N. de sub invinuirea comiterii infractiunii de abandon de familie, prevazuta de art. 378 alin.1, lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, savârsita in perioada iunie 2012- februarie 2016, fapta nefiind comisa cu vinovatia ceruta de lege, in conformitate cu art. 17 alin.2, art. 16, alin.1, lit.b, Cod procedura penala.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca inculpatul nu a achitat cu rea-credinta pensia de intretinere stabilita prin sentinta civila nr.10.008/05.07.2012 a judecatoriei, in perioada iunie 2012 si pâna la data trimiterii in judecata (februarie 2016) in favoarea persoanei vatamate minore C.R.I.-fiul sau.  

Dupa parcurgerea procedurii de camera preliminara, instanta de fond l-a audiat pe inculpat care a recunoscut savârsirea faptei pentru care a fost trimis in judecata si a precizat ca nu a achitat pensia de intretinere in intregime  pentru ca nu a avut banii necesari;când a reusit sa strânga diferite sume de bani i-a pus la posta prin mandat facând plati partiale ale pensiei de intretinere catre fiul sau minor.

In acest scop inculpatul a depus la dosar la termenul din 29.09.2015, un numar de 23 de copii ale mandatelor postale de expediere a pensiilor de intretinere iar la termenul din 12.01.2016 alte 3 facturi privind expedierea prin mandat postal a unor sume cu acelasi titlu.

Prima instanta a argumentat ca intr-adevar prin sentinta civila nr.10.008/05.07.2012 pronuntata de judecatorie inculpatul C.L.N. a fost obligat  in favoarea fiul sau minor la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 122,50 lei lunar incepând cu data de 21.06.2012 astfel ca pâna la data formularii plângerii penale impotriva sa avea de achitat suma de 2.000,83 lei din care acesta a platit doar suma de 930 lei.

Dupa sesizarea organelor judiciare inculpatul a continuat sa nu-si indeplineasca obligatia legala astfel ca debitul a ajuns la suma de 3.398,33 lei in conditiile in care procurorul a retinut ca reaua-credinta a inculpatului rezultata din posibilitatea realizarii de venituri fiind o persoana tânara si apta de munca si argumentând prin actul de trimitere in judecata ca lipsa unui loc de munca nu inlatura reaua-credinta a inculpatului.

Judecatorul fondului a dat o alta interpretare mijloacelor de proba cu argumentul ca infaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotarârile pe care le pronunta, pe probabilitate sau pe deductii, ci pe certitudinea dobândita pe baza de dovezi decisive, complete si sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva si faptele supuse judecatii.

Pentru existenta infractiuni prev.si ped.de art.378 alin.1  lit. c din Codul penal in modalitatea retinuta de procurorul de caz era necesar sa se dovedeasca, sub aspectul laturii subiective, ca  inculpatul, desi avea posibilitatea indeplinirii obligatiei sale, cu rea-credinta nu a facut-o, organele de urmarire penala având obligatia sa verifice daca inculpatul a fost sau nu de rea-credinta.

Din proba cu inscrisuri depuse la dosarul cauzei respectiv cupoanele mandatelor postale si facturile emise de oficiile postale rezulta ca inculpatul a achitat, pâna la momentul trimiterii in judecata-inclusiv mai 2015  suma de 3.370 lei din totalul de 4.410 lei si nu doar 930 lei cum in mod eronat s-a retinut in actul de sesizare.

S-a argumentat ca frecventa si cuantumul platilor efectuate in realitate de inculpat confirma apararile acestuia, in sensul ca plata nu s-a datorat relei-credinte ci doar faptului ca acesta nu a avut un loc de munca constant, ca a realizat venituri sporadic, din munci ocazionale.

            Prima instanta a motivat ca nu echivaleaza cu reaua-credinta nici faptul ca inculpatul are capacitate de munca si este apt de munca, nici ca nu figureaza in cadrul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca B. ca somer cu indemnizatie sau ca persoana aflata in cautarea unui loc de munca.        

In conditiile social-economice ale României de astazi este de notorietate faptul ca  devine din ce in ce mai greu sa gasesti un loc de munca, in circumstantele concrete ale pregatirii profesionale a inculpatului care are 8 clase, provine din mediul rural având domiciliul la 32 km de orasul B. asa incât cheltuielile cu naveta  sunt considerabile.

Judecatorul fondului a mai retinut ca nici inaintea separarii de fosta concubina inculpatul nu avea un loc de munca ceea ce demonstreaza ca aceasta era starea de fapt reala, obisnuita si cunoscuta de mama copilului lor si ca o interpretare obiectiva a tuturor probelor administrate in cauza  conduce la concluzia  imposibilitatii stabilirii raspunderii sale penale pentru infractiunea de abandon de familie, fapta careia ii lipseste reaua-credinta ca si cerinta obligatorie a textului incriminator.

            Impotriva sentintei, in termen legal au exercitat apeluri: Parchetul de pe lânga judecatorie si persoana vatamata C.R.I. criticând-o in esenta si in comun pentru gresita achitare a inculpatului, cu motivarea ca in realitate acesta a dovedit rea-credinta câta vreme a facut plati partiale ceea ce demonstreaza ca a avut venituri si nu s-a aflat intr-o situatie insurmontabila obiectiv de a nu-si putea onora obligatia legala de intretinere.

Curtea, verificând hotarârea primei instante in raport de criticile formulate prin cele doua apeluri, de actele si lucrarile dosarului si de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile legale care sunt incidente in cauza precum si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.417 alin.2 cod proc.pen., a constatat ca este afectata legalitatea si temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Sub un prim aspect s-a constata ca in dosarul de urmarire penala exista dovezi certe, ce nu pot fi verosimil tagaduite, care probeaza vinovatia inculpatului pentru fapta de a nu plati timp de peste 3 luni consecutiv, obligatia de intretinere pe care o datora persoanei indreptatite la aceasta, fiul sau minor C.R. I. in cuantum de 122,50 lei lunar, asa cum aceasta a fost stabilita prin hotarâre judecatoreasca definitiva.

De necontestat este si ca inculpatul si-a asumat aceasta fapta  pe care a recunoscut-o inca de la primele declaratii, aparându-se ca nu a avut constant venituri din care sa se poata intretine pe sine dar si sa-si onoreze obligatia legala si tocmai de aceea, atât pe parcursul urmaririi penale cât si in timpul judecatii in fond, a trimis prin mandate postale, sume de bani reprezentând plati partiale ale obligatiei restante de intretinere.

Separat de calculul diferit rezultat din insumarea platilor facute inaintea sesizarii instantei, de procurorul de caz si mai apoi de judecatorul fondului, solutia de achitare criticata prin apelurile de fata se refera nu la cuantumul efectiv platit de inculpat pe parcursul procedurii judiciare (si a carui consecinta ar fi atras eventual incidenta art.378 alin.4 sau 5 cod penal) ci la  reaua-credinta a faptuitorului care, in opinia primei instante, nu a fost dovedita cu probe certe, sigure si decisive pentru stabilirea raspunderii sale penale.

Drept urmare, Curtea a analizat existenta acestei cerinte impuse de norma de incriminare si care constituie latura subiectiva a infractiunii de abandon de familie.

Legiuitorul a stabilit ca fapta de a nu plati, timp de 3 luni, pensia de intretinere stabilita prin hotarâre judecatoreasca constituie infractiunea de familie in varianta tip a art.378 alin.1 lit.c, numai daca debitorul obligatiei de executat actioneaza cu rea-credinta fara a interesa motivul sau scopul comiterii faptei tipice care se savârseste cu intentie directa sau indirecta iar nu din culpa.

In consecinta, lipsirea persoanei indreptatite de intretinerea constând in suma stabilita cu acest scop printr-o hotarâre judecatoreasca este infractiune daca persoana obligata sa o faca are posibilitatea de a plati dar refuza sa o faca timp de 3 luni.

De aceea, nu prezinta nicio importanta conditiile socio-economice ale României care nu ar fi permis inculpatului sa-si gaseasca un loc de munca ori daca l-ar fi gasit, in mediul urban ( in orasul cel mai apropiat de domiciliul sau) acesta ar fi fost costisitor datorita cheltuielilor zilnice cu transportul, asa cum si-a argumentat prima instanta solutia de achitare, nici imprejurarea ca inaintea separarii de concubina sa, mama a minorului, inculpatul oricum nu avea serviciu si nici venituri-iar situatia a fost cunoscuta si acceptata de F. V., fiindca ceea ce organul judiciar chemat sa stabileasca daca debitorul obligatiei legale de intretinere stabilita judecatoreste a comis infractiunea de abandon de familie este reaua sa credinta in timpul a minimul 3 luni in care a lipsit persoana indreptatita de suma pe care i-o datora.

In acest scop, corect organul de urmarire penala a administrat dovezi si in favoarea inculpatului
C.L.N. pentru a stabili daca are capacitatea de munca pastrata, daca in raport de vârsta, aptitudini, nivelul studiilor si pregatirea profesionala, este apt de munca, daca a cautat efectiv un loc de munca ori s-a inscris in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca B. ca somer pentru a beneficia de indemnizatia care constituie un ajutor al statului pentru persoanele fara ocupatie si pentru a fi inscris in programe de pregatire pentru a se putea inscrie pe listele de locuri de munca disponibile lunar, la nivel national si/sau in spatiul economic european.

Numai atunci când aceste posibilitati legale au fost epuizate de catre o persoana activa, realmente interesata de obtinerea unui loc de munca sunt epuizate se poate considera ca piata muncii, la nivel national si european nu ofera sansa obiectiva a gasirii unui ocupatii aducatoare de venituri, pe de o parte, iar pe de alta, ca debitorul obligatiei de intretinere a intreprins toate demersurile disponibile in acest scop fara a reusi, asa incât nu exista rea-credinta in a lipsi persoana indreptatita la intretinere de acest drept.

Or in cauza de fata, inculpatul, in vârsta de 28 de ani actualmente, fara afectiuni medicale care sa-l faca inapt de munca, absolvent a 8 clase si având capacitate de a munci câta vreme din activitati ocazionale a declarat ca a realizat constant dar sporadic, nu a avut un loc de munca inca din perioada in care locuia impreuna cu minorul si concubina, se intretine pe sine insusi din pensia tatalui sau-de circa 600 lei lunar, asa cum a declarat-dar nu a intreprins nicio actiune care ii dadea dreptul sa se inscrie in programe de formare profesionala si apoi sa primeasca oferte de munca, asa cum rezulta din adresa A.J.O.F.M. nr.911 din 17 febr.2014, sa incaseze indemnizatia de somaj, sa caute un loc de munca dintre cele disponibile la nivel national sau european, conduita care, prin pasivitatea ei exprima intentia indirecta de a lipsi pe minorul caruia ii datoreaza lunar o suma de bani stabilita cu titlu de pensie de intretinere inca din 21 iunie 2012, ceea ce dovedeste ca a actionat cu rea-credinta, nesocotind o hotarâre judecatoreasca definitiva.

Astfel fiind, Curtea nu a identificat care sunt motivele obiective, insurmontabile si de neinlaturat care l-au plasat pe inculpat in imposibilitatea de a achita pensia lunara de intretinere datorata fiului sau minor fiindca numai in asemenea circumstante raspunderea sa penala nu poate fi legal stabilita.

De aceea, constatând ca inculpatul insusi si-a asumat vinovatia faptei savârsite prin acte materiale repetate pentru o indelungata perioada de timp si a recunoscut ca a avut restante permanente fata de fiul sau minor in privinta pensiei de intretinere pe care i-o datora, admitând ambele apeluri exercitate in cauza ca fondate, pe temeiul art.421 pct.2 lit.a cod pr.pen. Curtea a desfiintat in totalitate sentinta apelata si rejudecând actiunea penala, a pronuntat o noua hotarâre prin care a dispus condamnarea inculpatului.

 

(Judecator Simona Petruta Buzoianu)