Totalitatea perioadelor in care o persoana a desfasurat activitati pe baza unor contracte de munca constituie vechime
1 aprilie 2020Unitatea legala a infractiunii complexe
1 aprilie 2020
Trasaturile actului administrativ fiscal
Criterii de calificare a actului administrativ. Procesul verbal incheiat de Directia Regionala Antifrauda Fiscala nu este un act administrativ fiscal, in conditiile in care nu este emis de un organ fiscal in exercitarea atributiilor de administrare a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale, pentru stabilirea unei situatii individuale si in scopul de a produce efecte juridice fata de cel caruia ii este adresat .
Prin sentinta nr. 1270/2017 din data de 25 mai 2017, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal in dosarul nr. 1050/101/2017, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii.
A fost respinsa ca inadmisibila contestatia formulata de contestatoarea X, in contradictoriu cu intimatele parate Directia Regionala Antifrauda Fiscala 4 Targu Jiu si Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
Impotriva sentintei nr. 1270/2017 din data de 25 mai 2017, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal in dosarul nr. 1050/101/2017 a formulat recurs contestatoarea X, criticand-o pentru nelegalitate.
In motivarea recursului, recurenta reclamanta a aratat ca potrivit art. l, pct. I din Legea nr. 207/2015, actul administrativ fiscal este definit astfel: „actul emis de organul fiscal in exercitarea atributiilor de administrare a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale, pentru stabilirea unei situatii individuale si in scopul de a produce efecte juridice fata de cel caruia ii este adresat”.
Recurenta reclamanta a criticat pe larg gresita calificare de catre instanta de fond a procesului verbal de control contestat, sustinand ca actul contestat este un act administrativ fiscal.
Recursul a fost intemeiat pe dispozitile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.
Considerente asupra recursului .
Criticile recurentei reclamante vizeaza, in esenta, gresita calificare de catre instanta de fond a procesului verbal de control contestat, critici care se circumscriu motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicate de recurenta reclamanta in cererea de recurs, potrivit carora: Casarea unei hotarari se poate cere numai pentru urmatoarele motive de nelegalitate: (...) 8. cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material”.
Curtea a retinut ca inspectorii antifrauda au efectuat in perioada 17.02.2016 - 03.06.2016 un control operativ la recurenta reclamanta X avand ca obiectiv verificarea relatiilor comerciale desfasurate de societatea reclamanta cu trei societati.
Procesul verbal a fost incheiat de Directia Regionala Antifrauda Fiscala 4 Tg. Jiu, in baza prevederilor O.U.G. nr. 74/2013 si Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala.
Impotriva procesului verbal, recurenta reclamanta a formulat contestatie, iar prin adresa din 06.09.2016 emisa de Directia Regionala Antifrauda Fiscala 4 Tg. Jiu i s-a comunicat faptul ca procesul-verbal nu este un act administrativ fiscal, nu constituie un titlu de creanta sau decizie de impunere, conform art. 98, art. 268 alin. 1, art. 1 pct. 37, art. 152 alin. 2, art. 1 pct. 1, art. 350 alin. 3 din Legea nr. 207/2015 si art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Curtea, in acord cu cele retinute de instanta de fond, a constatat ca procesul verbal, incheiat de Directia Regionala Antifrauda Fiscala 4 Tg. Jiu, nu este un act administrativ fiscal.
Potrivit art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, „1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal in exercitarea atributiilor de administrare a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale, pentru stabilirea unei situatii individuale si in scopul de a produce efecte juridice fata de cel caruia ii este adresat;” iar potrivit pct. „37. titlu de creanta fiscala - actul prin care, potrivit legii, se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala;”
Potrivit art. 93 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 „(2) Creantele fiscale se stabilesc astfel: a) prin declaratie de impunere, in conditiile art. 95 alin. (4) si art. 102 alin. (2); b) prin decizie de impunere emisa de organul fiscal, in celelalte cazuri.”
Codul de procedura fiscala reglementeaza actele juridice prin care se stabilesc obligatiile fiscale, precum si procedura de contestare a actelor administrativ fiscale.
Referirile recurentei reclamante la prevederile art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala sunt neintemeiate, intrucat textul legal nu caracterizeaza actul contestat in speta ca fiind un act administrativ fiscal, ci posibilitatea formularii contestatiei impotriva actelor administrativ fiscale.
Din examinarea continutului procesului verbal contestat rezulta ca prin acest act nu au fost stabilite obligatii fiscale in sarcina recurentei reclamante. Prin acest act s-au realizat anumite constatari cu privire la imprejurarile de fapt rezultate din inscrisurile reclamantei puse la dispozitia inspectorilor antifrauda.
Instanta de fond a facut trimitere la Ordinul nr. 3838/2015 din 29 decembrie 2015 tocmai pentru a caracteriza actul contestat, apreciind in mod corect ca acesta nu poate constitui obiect al controlului instantei de contencios administrativ.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se intelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ”.
Pentru a fi considerat act administrativ trebuie sa fie astfel indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: sa fie vorba de un act unilateral de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau executarii in concret a legii, in scopul de a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi si obligatii.
Or, procesul verbal de control nu poate fi considerat un act administrativ ce poate fi contestat in procedura contenciosului administrativ, lipsindu-i dimensiunea de a da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice.
Aceasta rezulta din chiar continutul actului contestat, care nu cuprinde mentiunile obligatorii specifice unui act administrativ fiscal prevazute de art. 46 din Legea nr. 207/2015, in sensul ca nu s-a precizat data la care s-ar produce efectele sau posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care s-ar depune contestatia, articol care prevede continutul si motivarea actului administrativ fiscal.
Din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale enuntate, rezulta ca procesul verbal nu stabileste in sarcina recurentei reclamante obligatii fiscale, ci constata o stare de fapt fiscala.
Nestabilind obligatii fiscale in sarcina recurentei reclamante, nu poate fi considerat act administrativ fiscal si prin urmare nu poate fi contestat potrivit Legii contenciosului administrativ.
O astfel de mentiune exista in chiar cuprinsul actului contestat unde se specifica ca „prezentul proces verbal cuprinde doar constatari ale unor situatii faptice si documentare si nu da nastere, nu modifica sau nu stinge raporturi juridice. Procesul verbal nu constituie act administrativ fiscal conform art. 98 si art. 350 alin. 3 din Legea 207/2015, nu este succeptibil de a fi contestat conform art. 268 si 269 din acelasi act normativ si implicit nu pot fi invocate prevederile art. 1 din Legea 554/2004, avand in vedere ca acesta nu da nastere, nu modifica si nu stinge raporturi juridice”.
Prin urmare, nu se pot retine sustinerile recurentei reclamante potrivit carora procesul verbal produce efecte juridice, pentru ca acest act nu stabileste nici un raport obligational intre contribuabilul controlat si bugetul de stat.
Sustinerea recurentei reclamante privind incalcarea liberului acces la justitie este neintemeiata intrucat exista posibilitatea de a se adresa instantei de contencios administrativ in masura in care impotriva sa se va emite titlu de creanta.
Faptul ca procesul verbal de control nu poate fi atacat la instanta de contencios administrativ nu reprezinta o incalcare a dreptului recurentei la aparare si la un proces echitabil, intrucat legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege.
Analizand argumentele instantei de fond, Curtea a retinut ca acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicari si interpretari a dispozitiilor legale, sentinta recurata fiind legala, in cauza nefiind incidente dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedura civila.
