Anularea actiunii ca netimbrate, taxa judiciara de timbru esalonata prin incheiere care constituie titlu executoriu
1 aprilie 2020Asistenta juridica, Avocat ales care asista mai multi inculpati care au interese contrare
1 aprilie 2020
ASIGURARI SOCIALE, DREPTUL LA PENSIE
Textul art. 114
din Legea nr.263/2010
se refera la situatiile in care pensia anticipata sau pensia anticipata partiala se suspenda si face expres trimitere la ipotezele prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV din aceeasi lege. Avocatii se incadreaza in situatia prevazuta la art. 6 pct. IV lit. e din lege, respectiv sunt persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale. Faptul ca avocatii sunt asigurati simultan in sistemul propriu si autonom de pensii nu inlatura aplicabilitatea textului art. 114 din Legea nr. 263/2010, neexistand nicio norma care sa prevada expres inaplicabilitatea normei generale de la art. 114 lit. b pentru situatia avocatilor care obtin pensie de la sistemul public de pensii.
Data de la care plata pensiei anticipate sau anticipate partiale se suspenda este 1 din luna urmatoare celei in care s-a ivit una din situatiile enumerate de art. 114 lit. b din Legea nr. 263/2010, astfel ca debitul stabilit trebuie sa vizeze pensia incasata dupa depasirea plafonului maxim prevazut la art. VI pct. 4.
Prin sentinta civila nr. 46 din 23.01.2014, pronuntata de Tribunalul Gorj, Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii Gorj.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr.172681 din 09.07.2010 reclamanta FS a fost inscrisa la pensie anticipata partiala. Ulterior, prin decizia nr.172681 din 25.05.2012 reclamantei i-a fost acordata pensia pentru limita de varsta.
Prin decizia nr. 172681 din 20.09.2013 a carei nulitate se solicita in prezenta cauza, Casa Judeteana de Pensii Gorj a stabilit in sarcina reclamantei un debit in suma de 15.744 lei, reprezentand pensie incasata necuvenit ca urmare a faptului ca in perioada 01.01.201131.12.2011 aceasta a realizat venituri din profesii libere si comerciale, beneficiind de pensie anticipata partiala.
Conform art.114 din Legea nr.263/2010 „(1)In sistemul public de pensii plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care a intervenit una dintre urmatoarele cauze:
b) pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate partiale, se regaseste in una dintre situatiile prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu exceptia consilierilor locali sau judeteni...”
De asemenea conform art.118 din aceeasi lege “(1) In sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situatii pentru care asigurarea este obligatorie, in conditiile legii, urmatoarele categorii de pensionari:
- pensionarii pentru limita de varsta;
- nevazatorii;
- pensionarii de invaliditate gradul III, precum si copiii, pensionari de urmas, incadrati in gradul III de invaliditate;
- copiii, pensionari de urmas, prevazuti la art. 84 lit. a) si b).
(2) Sotul supravietuitor, beneficiar al unei pensii de urmas, poate cumula pensia cu venituri din activitati profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, daca acestea nu depasesc 35% din castigul salarial mediu brut prevazut la art. 33 alin. (5)”.
Asadar, temeiul stabilirii debitului il constituie tocmai incidenta suspendarii platii pensiei in baza art. 114 din Legea nr.263/2010, urmand a se analiza daca reclamanta se regaseste in vreuna din situatiile expres prevazute de lege.
In acest sens, se retine ca potrivit art. 6 alin. (1) pct. I, II si IV din Legea nr.263/2010 in sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I. a) persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca, inclusiv soldatii si gradatii voluntari;
- functionarii publici;
- cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale;
- persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, din drepturi de autor si drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13
A
1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si din contracte/conventii incheiate potrivit Codului civil.
- persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate, in conditiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevazute la pct. I;
IV. persoanele care realizeaza, in mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel putin de 4 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si care se afla in una dintre situatiile urmatoare:
- administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare ori de management;
- membri ai intreprinderii individuale si intreprinderii familiale;
- persoane fizice autorizate sa desfasoare activitati economice;
- persoane angajate in institutii internationale, daca nu sunt asiguratii acestora;
- alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale”.
In cauza de fata, astfel cum rezulta din decizia nr.1075/13.01.2011 a Baroului Gorj, incepand cu data de 01.02.2011 reclamanta FS a exercitat profesia de avocat, astfel ca, in aceasta calitate a realizat venituri in cursul anului 2011, in suma bruta de 10.000 lei, conform declaratiei 200 de la fila 40 din dosar.
Activitatea desfasurata de reclamanta are caracter profesional, incadrandu-se in dispozitiile art.6 alin.1 pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010. In aceasta privinta este de observat ca sumele pe care le-a incasat au caracter permanent, constituind prin urmare un venit de natura a determina suspendarea platii pensiei sau cumulul acesteia. De asemenea, venitul obtinut de reclamanta a depasit de 4 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2011, castig care a fost de 2022 lei.
Pe de alta parte, reclamanta avea posibilitatea sa solicite ea insasi suspendarea platii pensiei si astfel sa nu se mai regaseasca in situatia de a restitui sumele incasate necuvenit.
Cat priveste sustinerile reclamantei in sensul ca dispozitiile art.6 alineat 1 punct IV litera e din legea nr. 263/2010 nu ii sunt aplicabile, intrucat, fiind avocat, i se aplica prevederile alineatului 2 al aceluiasi articol, nu pot fi primite de instanta.
Intr-adevar potrivit art.6 alineat 2 din Legea nr.263/2010 „Se pot asigura in sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare sociala, in conditiile prezentei legi, avocatii...”. Aceste dispozitii privesc insa situatia in care, avocatii care sunt integrati in sistemul propriu de asigurare, se pot asigura suplimentar in sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare sociala. Reclamanta este insa beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, conform deciziei nr.172681 din 09.07.2010 si deciziei nr.172681 din 25.05.2012 si nu ca urmare a exercitarii profesiei de avocat, o astfel de activitate fiind desfasurata ulterior acordarii pensiei anticipate partial din sistemul public de pensii, astfel ca ii sunt aplicabile dispozitiile art.6 alineat 1 punct IV litera e din Legea nr. 263/2010.
Curtea de Apel Craiova a constatat ca
apelul este fondat, urmand sa fie admis pentru urmatoarele considerente:
Principala problema de drept care este supusa analizei instantei de apel este aceea de a se stabili daca beneficiarul unei pensii anticipate care desfasoara activitate de avocat si este asigurat simultan in sistemul unic, propriu si autonom de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, gestionat de Casa de Asigurari a Avocatilor din Romania poate beneficia de pensie anticipata din sistemul public de pensii in conditiile in care obtine venituri din activitatea de avocatura care depasesc de 4 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.
Potrivit art.114 din Legea nr.263/2010 „(1)In sistemul public de pensii plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care a intervenit una dintre urmatoarele cauze: b) pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate partiale, se regaseste in una dintre situatiile prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu exceptia consilierilor locali sau judeteni...”
Textul sus-citat se refera la situatiile in care pensia anticipata sau pensia anticipata partiala se suspenda si face expres trimitere la ipotezele prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV din aceeasi lege. Avocatii se incadreaza in situatia prevazuta la art. 6 pct. IV lit. e din lege, respectiv sunt persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale. Faptul ca avocatii sunt asigurati simultan in sistemul propriu si autonom de pensii nu inlatura aplicabilitatea textului art. 114 din Legea nr. 263/2010, neexistand nicio norma care sa prevada expres inaplicabilitatea normei generale de la art. 114 lit. b pentru situatia avocatilor. Trimiterea la „situatiile prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV” este clara si se refera doar la situatiile de fapt de acestea (existenta unui contract de munca desfasurarea unei activitati in functii elective sau realizarea veniturilor peste plafonul prevazut de pct. IV). Faptul ca la alin 2 al art. 6 din Legea nr. 263/2010 este prevazuta posibilitatea ca avocatii sa se asigure in sistemul public de pensii pe baza de contract nu inlatura aplicabilitatea art. 114 privind suspendarea pensiei anticipate, intrucat aceasta norma impune doar conditia ca persoanele respective sa se afle in situatiile de la pct. I, II sau IV.
Critica privind existenta unei norme speciale care ar inlatura aplicabilitatea normei generale este astfel nefondata.
Este fondata critica apelantei privind aplicabilitatea concreta a dispozitiilor art. 114 din Legea nr. 263/2010, sub aspectul datei de la care trebuia sa opereze suspendarea drepturilor de pensie anticipata si, implicit sub aspectul cuantumului debitului retinut in sarcina apelantei.
S-a facut deplin dovada in cauza ca apelanta a inceput sa presteze servicii ca avocat abia incepand cu luna februarie 2011, obtinand venituri abia cu incepere de la 29.07.2011. De aceea retinerea intregii pensii aferente anului 2011 este astfel total nejustificata. Dispozitiile art. 114 prevad expres si fara posibilitatea interpretarii faptul ca data de la care plata pensiei anticipate sau anticipate partiale se suspenda este luna urmatoare celei in care s-a ivit una din situatiile enumerate de lit. b. In concret in cauza de fata, intimata Casa Judeteana de Pensii Gorj trebuia sa verifice in ce luna veniturile obtinute de apelanta au depasit plafonul de 4 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, respectiv cand s-a depasit suma de 8088 de lei (4x2022 lei). Din inscrisurile depuse la dosar in apel, respectiv facturi, extras de cont, chitante, rezulta ca veniturile obtinute de apelanta din activitatea de avocatura au depasit plafonul maxim de 8088 de lei in cursul lunii noiembrie 2011. Rezulta ca pensia trebuia suspendata potrivit dispozitiilor art. 114 din Legea nr. 263/2010 in luna decembrie 2011.
Constatand astfel ca intimata apelanta a facut un calcul gresit al debitului necuvenit, calcul datorat aplicarii gresite a dispozitiilor art. 114 din Legea nr. 263/2010, Curtea retine ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii in cauza de fata.
(Decizia nr. 2763/30 iunie 2014 - Sectia I civila, rezumat judecator Manuela Preda-Popescu )