Plata efectuata in contul debitorului deschis la o banca asupra caruia era instituita o poprire si nu in contul unic, este nula
1 aprilie 2020Posibilitatea completarii actiunii in raspundere civila delictuala cu actiunea in raspundere delictuala speciala
1 aprilie 2020
Pluralitate de creditori, Obligatii divizibile, Despagubiri solicitate de mostenitori
Legea nr. 221/2009 nu a reglementat dreptul unui comostenitor de a pretinde si partea cuvenita altui comostenitor (dreptul de acrescamant). Astfel fiind, obligatia statului la plata de despagubiri catre mostenitori este divizibila. Un comostenitor nu are calitate procesuala activa de a promova actiunea pentru cota parte ce apartine altui comostenitor si, in consecinta, nu justifica interes pentru a invoca exceptia prescriptiei dreptului la actiune al acestuia din urma.
La data de 25.04.2012, a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 6985/63/2012 actiunea prin care reclamantii C.A. si C.D. au solicitat in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice obligarea la plata sumei de 1.323.973 lei cu titlu de despagubiri materiale reprezentand contravaloarea bunurilor confiscate de la bunicul patern si constatarea caracterului politic al masuri de dislocare a intregii familii si de stabilire a domiciliului obligatoriu in localitatea Salcami, judetul Constanta prin decizia nr.200/1951.
Prin sentinta civila nr.115/17.06.2013, Tribunalul Dolj
a admis actiunea formulata de reclamantii C.A., domiciliat in Craiova, str. Lipscani, nr. 2, bloc 23 B, sc. 1, ap. 5, judetul Dolj si C.D., cu domiciliul in Craiova, str. Renasterii, bloc 8, sc. 2, ap. 1, judetul Dolj, in contradictoriu cu paratul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul in Bucuresti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5.
A constatat caracterul politic al masurii dispuse prin Decizia de dislocare nr. 200/1951 fata de autorul reclamantilor.
A obligat paratul la plata catre reclamanti a sumei de 355.150 lei reprezentand contravaloare moara taraneasca confiscata autorilor reclamantilor.
A luat act de renuntarea la capatul de cerere privind acordarea despagubirilor constand in c/val. utilajelor agricole.
A obligat paratul la plata catre reclamanti a sumei de 501,70 lei reprezentand onorariu expert constructii.
A dispus restituirea catre reclamanti a chitantei privind plata onorariului expert evaluare bunuri mobile aflata la fila 183 din dosar (nr. 6626130/1 din 24.10.2012).
A admis exceptia tardivitatii cererii de interventie in interes propriu formulata de intervenientul Chivu Aristotel, cu domiciliul in Drobeta Turnu Severin, str. Crisan, nr.60, bl. D1, scara 2, ap. 27. jud. Mehedinti. A respins ca tardiva cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientul Chivu Aristotel.
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul Dolj, a constatat si retinut urmatoarele aspecte:
In ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea caracterului politic al masurilor administrative:
Tribunalul a avut in vedere ca unele dintre persoanele condamnate sau fata de care sau luat masuri cu caracter politic in perioada 06.03.1945-22.12.1989 pentru infractiuni contra statului au solicitat, dupa instaurarea democratiei, anularea hotararii de condamnare si au beneficiat de o serie de drepturi prin Decretul-lege nr.118/1990 si OUG nr.214/1999.
Exista insa si o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul totalitar comunist ca urmare a exercitarii unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenintari la adresa sistemului politic si care nu au beneficiat pana acum de o minima reparatie morala.
Potrivit art.3 din Legea nr.221/02.06.2009 constituie masura administrativa cu caracter politic: orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, avand ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost intemeiate pe unul sau mai multe dintre urmatoarele acte normative:a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 si Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotararea Consiliului de Ministri nr. 2/1950, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 326/1951, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 237 din 12 februarie 1957,
Hotararea Consiliului de Ministri nr. 282 din 5 martie 1958 si Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.108 din 2 august 1960;c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Directiunii Generale a Securitatii Poporului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 si Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 si nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securitatii Statului.
In speta, fata de autorul reclamantilor - C. N., s-a luat prin Decizia nr.200/1951 masura dislocarii, fiindu-i fixat domiciliul obligatoriu in comuna S., judetul C., restrictiile domiciliare fiindu-i ridicate in baza Deciziei nr. 6200/20.12.1955. Restrictiile domiciliare au vizat si membrii de familie ai autorilor reclamantilor, asa cum rezulta din extrasul dupa decizia nr.6200/1955.
Din actele dosarului trimis de CNSAS (fila 136) rezulta ca motivul dislocarii a fost determinat de calitatea de membru PNL din anul 1933 pana in anul 1937 si a etichetei de "chiabur" - figurand cu teren arabil, casa, batoza si moara de macinat. Se mentioneaza in acest sens, in fisa personala emisa de M.A.I. regiunea Constanta - sectia raionala Fetesti ca autorul reclamantilor a facut politica fiind primar si membru al PNL Bratianu si ca a posedat 10 ha teren arabil, o moara taraneasca si casa de locuit fiind categorisit chiabur. Aspectele mentionate sunt confirmate si prin adresa nr.C34/0040549/12.01.1960 emisa de M.A.I. in care se arata motivul dislocarii.
Fata de imprejurarea rezultata din probele administrate si avand in vedere prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr.221/2009 instanta a retinut ca cererea in constatarea caracterului politic e justificata de interesul reabilitarii morale a autorului reclamantilor care a suferit o condamnare cu caracter politic.
Fata de situatia de fapt retinuta si dispozitiile legale in materie, rezulta in mod evident caracterul politic al masurii administrative dispuse astfel incat s-a constatat caracterul politic al masurilor dispuse prin Decizia de dislocare nr.200/1951 fata de autorul reclamantilor.
Asadar, in temeiul dispozitiilor art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.22/2009, reclamantii, in calitate de mostenitori ai autorului C. N., sunt persoane indreptatite la acordarea de catre parat a despagubirilor reprezentand echivalentul morii confiscate, astfel ca s-a admis capatul de cerere in sensul obligarii paratului la plata sumei de 355.150 lei reprezentand contravaloare moara taraneasca confiscata.
In ceea ce priveste cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientul Chivu Aristotel, desi admisibila in principiu, ca urmare a imprejurarii ca are legatura cu cererea principala, justifica un interes si calitatea de persoana indreptatita in sensul art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009, s-a impus respingerea ca tardiva.
Intervenientul C.A. a formulat o cerere de interventie si nu una accesorie, in sensul art. 49 alin.2 Cod procedura civila, ceea ce presupune invocarea unui drept al sau si nu sprijinirea apararii uneia dintre parti, trimitand astfel la aspectele procedurale privind posibilitatea de a solicita instantei acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate printr-o hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative.
Potrivit dispozitiilor art.5 alin.1 lit. b, persoanele indreptatite pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a legii, acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate.
Cum in speta, intervenientul a formulat cererea cu depasirea termenului de 3 ani, respectiv la data de 06.06.203, instanta a admis exceptia tardivitatii cererii de interventie in interes propriu si pe cale de consecinta, a respins-o ca tardiva.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, precum si intervenientul in nume propriu C.A.
Prin motivele de recurs, intervenientul in nume propriu C.A. a aratat urmatoarele aspecte:
Potrivit art.50 alin.2 Cod procedura civila cererea de interventie in interes propriu poate fi formulata in fata primei instante, inainte de deschiderea dezbaterilor.
In speta, a formulat cererea de interventie in interes propriu la data de 16.05.2013, la instanta care a solutionat cererea reclamantilor avand ca obiect acordarea de despagubiri materiale in baza Legii nr.221/2009 dupa autorii C.N.-tata si C.E.-mama.
Prin urmare, a mentionat ca cererea sa a fost depusa in termenul legal prevazut de art.50 alin.2 Cod procedura civila, insa instanta de fond, ignorand textul de lege a respins cererea de interventie ca tardiv formulata.
Mai mult, a fost admisa in principiu cererea de interventie, consecinta fiind ca trebuia sa mentina aceeasi solutie, respectiv de admitere si pe fond, avand in vedere caracterul interlocutoriu al admiterii in principiu.
De altfel, a si retinut in considerente ca cererea sa de interventie are legatura cu cererea principala a reclamantilor, ca justifica un interes, dar si ca are calitatea de persoana indreptatita la acordarea de despagubiri pentru bunurile confiscate de la autorii sai, in sensul art.5 alin.l lit.b din Legea nr.221/2009.
Prin admiterea in principiu a cererii de interventie, dar in acelasi timp respingerea ei ca tardiva, instanta de fond a dat o solutie confuza si contradictorie pe care recurentul arata ca nu o intelege, motivarea fiind la fel de confuza si contradictorie
Mai mentioneaza ca in conditiile in care are calitatea de mostenitor ca si reclamantii, ai autorilor Chivu Nicolae si Chivu Elena(el fiind de fapt descendent de gradul I, iar ei nepoti de fiu decedat) este nelegal dar si aberant sa beneficieze de aceste despagubiri materiale numai nepotii, nu si fiul autorilor.
Pentru aceste considerente a solicit admiterea recursului, modificarea sentintei recurate in sensul admiterii cererii de interventie interes propriu pe care a formulat-o si obligarea statului Roman prin Ministerul Finantelor la plata si catre el, intervenient, alaturi de reclamanti a sumei de 355.150 lei reprezentand c/val. moara taraneasca.
Examinand sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs Curtea apreciaza recursurile ca fiind fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Referitor la recursul declarat de intervenient se impune mai intai precizarea ca hotararea recurata nu contine considerente contradictorii sub aspectul modului de solutionare a cererii de interventie. Admiterea acestei cereri in principiu nu obliga instanta sa se pronunte in acelasi sens, al admiterii cererii, cu ocazia solutionarii ei pe fond. Aspectele avute in vedere cu ocazia verificarii admisibilitatii in principiu sunt altele decat cele analizate atunci cand instanta s-a pronuntat prin sentinta asupra acestei cereri.
Prin sentinta recurata s-a dat, insa, o dezlegare gresita cererii de interventie.
Termenul de 3 ani reglementat de Legea nr. 221/2009 pentru promovarea actiunii este un termen de prescriptie si nu unul de decadere, caz in care nu se poate vorbi de tardivitatea formularii cererii ci de formularea acesteia peste termenul de prescriptie a dreptului la actiune.
In raport de precizarea mentionata se pune in cauza problema daca, dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil, aplicarea sanctiunii prescriptiei mai constituie o chestiune de ordine publica sau nu, respectiv daca prescriptia dreptului la actiune poate sau nu sa fie invocata de oricare dintre partile in litigiu sau de instanta din oficiu.
Curtea apreciaza ca norma din Codul civil (art. 2512) - prin care s-a statuat ca prescriptia nu mai poate fi invocata decat de partea care justifica un interes - este o norma de drept procedural, deoarece prin aceasta se reglementeaza care dintre participantii la actul de justitie au dreptul sa invoce neregularitatea actiunii (sau a cererii de interventie, precum in speta) din perspectiva respectarii sau nu a termenului de exercitare a dreptului la actiune. In noua viziune a legiuitorului prescriptia nu mai constituie o chestiune de interes general, astfel incat a fost restrans dreptul de a invoca aceasta exceptie doar la persoanele ce justifica un interes sub acest aspect (de regula paratul din cererea de chemare in judecata).
Fiind o norma de procedura aceasta a fost de imediata aplicare, potrivit dispozitiilor art. 725 din Codul de procedura civila din 1865.
Apreciind in sensul ca prescriptia nu mai constituie un aspect de ordine publica incepand cu 1 octombrie 2011 (data intrarii in vigoare a noului Cod civil), situatie in care in speta invocarea acesteia nu mai putea fi facuta decat de persoana care justifica un interes, se impune a se analiza in cauza daca reclamantii, cei care au invocat-o in fata instantei de fond, justifica un asemenea interes sau nu. Pentru a putea conchide asupra interesului acestora este necesar a se analiza in ce masura intimatii reclamanti puteau pretinde, prin cererea de chemare in judecata, cota parte (din despagubirile solicitate) care, potrivit normelor succesorale, apartine recurentului intervenient, respectiv daca acestia au calitate procesuala activa pentru a pretinde si cota recurentului intervenient.
Analizarea calitatii procesuale active a intimatilor reclamanti de a solicita in instanta cota parte din despagubiri ce apartine recurentului intervenient necesita a se stabili care este izvorul obligatiei statului de a plati aceste despagubiri. In speta, acesta deriva din lege, respectiv prevederile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Intrucat persoanele ce au fost dislocate in anul 1951 prin aplicarea unor masuri administrative (calificate prin Legea nr. 221/2009 ca avand caracter politic) au decedat iar dupa acestea au ramas mai multi mostenitori, ne aflam in ipoteza unui raport obligational cu pluralitate de subiecte, respectiv o pluralitate activa (creditorii obligatiei fiind mostenitorii persoanelor dislocate).
Obligatiile cu pluralitate de subiecte sunt de doua feluri. Obligatii conjuncte (divizibile) si obligatii solidare. In cazul obligatiilor conjuncte cu pluralitate
activa
de subiecte, fiecare creditor nu poate pretinde debitorului decat
partea sa
din creanta. In situatia obligatiilor solidare cu pluralitate activa de subiecte fiecare creditor poate pretinde debitorului creanta in intregime.
Potrivit art. 1034 din Cod civil din 1864, „obligatia este solidara intre mai multi creditori, cand
titlul creantei da anume drept
fiecarui din ei a cere plata in tot a creantei, ...”. Solidaritatea, activa sau pasiva, a unei obligatii nu se prezuma, ea trebuie sa rezulte expres din
conventia partilor sau din lege.
In cazul in speta, in care izvorul obligatiei il reprezinta legea, solidaritatea trebuie sa rezulte din prevederile acesteia. Observand dispozitiile Legii nr. 221/2009 Curtea constata ca nu a fost reglementat dreptul unui comostenitor de a pretinde si partea cuvenita altui comostenitor.
Pe de alta parte, nepromovarea cererii in despagubiri in temeiul Legii nr. 221/2009 de catre un mostenitor nu poate profita altui mostenitor, care a formulat o astfel de cerere, intrucat prin Legea nr. 221/2009 nu s-a prevazut acest lucru. Cand legiuitorul a inteles sa despagubeasca in totalitate pe mostenitorii care promoveaza cererile in despagubiri a prevazut-o expres. In acest sens sunt prevederile Legii nr. 10/2001, prin care (in art. 4 alin. 4) s-a reglementat expres dreptul de acrescamant, pentru situatia in care numai o parte dintre mostenitori urmau procedura de restituire a bunurilor preluate de la autori.
Rezulta din cele expuse mai sus ca intimatii reclamanti nu au calitate procesuala activa de a promova actiunea pentru cota parte ce apartine recurentului intervenient din despagubirile solicitate de la recurentul parat. Astfel fiind, intimatii reclamanti nu justifica interes in cauza pentru a putea invoca exceptia prescriptiei dreptului la actiune al recurentului intervenient. Cum interes in acest sens avea numai recurentul parat statul roman insa acesta nu a invocat exceptia in termenul prevazut de lege (in fata instantei de fond, prin intampinare sau la prima zi de infatisare), in mod gresit instanta de fond a respins cererea de interventie in interes propriu ca tardiv formulata.
Avandu-se in vedere si criticile din recursul promovat de Statul roman (neanalizarea efectiva a unor aspecte de fond ale litigiului), Curtea a apreciat ca se impune a fi casata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare.
(Decizia civila nr. 43 din 15 ianuarie 2014 - Sectia I Civila, rezumat judecator Paraschiva Belulescu)