Concediere, Reintegrare in munca, Repunere in drepturi

Inexistenta postului dupa ce anterior s-a dispus reintegrarea in munca. Emiterea unei noi decizii de concediere potrivit dispozitiilor art.65 Codul muncii. Textul art.80 din Codul muncii, nu distinge dupa cum postul in care trebuie dispusa reintegrarea mai este sau nu in fiinta, pentru a se putea asigura punerea in executare efectiva a hotararii judecatoresti, care exprima puterea lucrului judecat

Asupra apelului de fata, constata:

Tribunalul Mehedinti - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale prin sentinta civila nr. 1955 din 15.05.2015 a respins actiunea formulata de contestatoarea C.E. in contradictoriu cu intimatul Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice Mehedinti.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele:

Reclamanta a fost salariata paratului indeplinind functia de executie de tehnician chimist.

Ca urmare a reorganizarii activitatii paratului prin dispozitiile O.U.G. nr. 77/2013 si a Ordinului nr. 956/16.08.2013 al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale la nivelul OSPA Mehedinti a avut loc o reducere a personalului pentru incadrarea in numarul maxim de posturi aprobate si anume 10 posturi.

Cum la nivelul OSPA Mehedinti exista in statul de functii de personal un numar mai mare de posturi, la momentul respectiv a aparut necesitatea reorganizarii si restructurarii prin desfiintarea unui numar de posturi printre care si cel ocupat de catre reclamanta.

A fost emisa decizia de concediere nr. 5/24.02.2014.

Prin cererea adresata Tribunalului Mehedinti si inregistrata sub nr. 2175/101/2014, reclamanta C. E., a chemat in judecata pe paratul Oficiul Judetean de Studii Pedologice si Agrochimice Mehedinti pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea/constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 5 din 24.02.2014, reintegrarea pe functia avuta anterior concedierii, plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii pana la data reintegrarii efective, majorate indexate si reactualizate si la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr. 2808 din 27 iunie 2014, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, s-a admis actiunea formulata de contestatoarea C. E., in contradictoriu cu intimatul Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice Mehedinti.

S-a dispus anularea deciziei de concediere emisa de acesta, constatandu-se ca aceasta decizie nu indeplineste exigentele de legalitate prevazute de lege.

A fost obligat paratul la plata unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta incepand cu data incetarii raporturilor de munca si pana la reintegrarea efectiva si s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior.

Prin decizia nr.28/9.12.2014 s-a dispus reincadrarea reclamantei pe functia avuta incepand cu data respectiva, iar prin deciziile de concediere contestate s-a dispus incetarea raporturilor de munca ale reclamantei retinandu-se imposibilitatea de a i se oferi acesteia un loc de munca compatibil cu pregatirea sa profesionala.

Examinand continutul deciziilor respective prin prisma motivelor de nulitate absoluta invocate de catre reclamanta, instanta a constatat ca sub aspect formal, acestea intrunesc cerintele prevazute de lege.

Astfel, singura persoana indreptatita sa aprecieze asupra oportunitatii luarii masurii de desfiintare a locului de munca al salariatului in cauza este angajatorul.

Desi, angajatorul are aceasta libertate de apreciere, masura concedierii trebuie sa fie dispusa cu respectarea prevederilor legale, trebuie sa aiba o cauza reala si serioasa si sa respecte procedura reglementata de Codul muncii.

Pentru validitatea ei, decizia trebuie sa contina obligatoriu mai multe elemente enumerate de dispozitiile art.76 Codul muncii.

Mentiunile cuprinse in deciziile contestate sunt suficiente pentru a aprecia asupra validitatii acestora, sustinerile reclamantei fiind nefondate.

Simpla si succinta trimitere la dificultatile financiare sunt suficiente pentru a se considera ca decizia este motivata in fapt, aceste mentiuni facand lesne de inteles motivul pentru care nu se mai poate mentine locul de munca al celei concediate.

De altfel, enumerarea motivelor ce determina concedierea este necesara pentru a se putea verifica indeplinirea conditiei de legalitate impusa de legiuitor si anume ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa (art.65 alin.(1) si alin.(2) Codul muncii).

Raportat strict la momentul emiterii deciziei de concediere s-a constatat ca desfiintarea locului de munca al reclamantei a fost efectiva, iar la baza acestei desfiintari a stat un act normativ.

Imprejurarea ca au fost emise doua decizii cu acelasi efect si continut este irelevanta de vreme ce una dintre acestea era nula de drept, contractul individual de munca al reclamantei fiind suspendat pe durata incapacitatii temporare de munca dovedita cu actul medical aflat in copie la dosar, iar pe perioada acestei incapacitati nu putea opera incetarea raporturilor de munca.

Statul de functii si organigrama unitatii, ulterior concedierii arata ca postul reclamantei ce fusese suprimat din structura angajatorului nu a mai fost reinfiintat.

Desi legea nu face nici o referire asupra sensului calificarii cauzei care determina concedierea - reala si serioasa, cauza este reala cand prezinta un caracter obiectiv, independent de buna sau reaua credinta a angajatorului si este serioasa atunci cand nu disimuleaza realitatea.

Or, la momentul luarii masurii concedierii reclamantei aceste conditii de legalitate erau pe deplin indeplinite.

Astfel, reorganizarea s-a realizat in baza O.U.G. nr. 77/2013 si a Ordinului nr.956/16.08.2013 al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale fiind reduse din schema organizatorica mai multe posturi.

Modificarea structurii interne a angajatorului sub aspectul numarului maxim de posturi fiind dispusa prin act normativ obligatoriu, angajatorul nu avea alta posibilitate decat sa se conformeze acestuia, sa reduca numarul de posturi si sa procedeze la concedierea salariatului care ocupa postul desfiintat.

Angajatorul nu a procedat discretionar si abuziv desfiintand un post de tehnician, ci s-a conformat unui act normativ obligatoriu si chiar daca reintegrarea reclamantei s-a dispus ca urmare a unor motive de nelegalitate a concedierii constatate la un moment dat, acest fapt nu indrituieste instanta de judecata sa intervina in organizarea activitatii angajatorului si sa reaseze state de functii si de personal.

Executarea hotararii de reintegrare trebuie sa fie doar pura si simpla.

Impedimentele si limitele in executarea unui contract de munca pot fi retinute de angajator dupa executarea intocmai a hotararii, acesta putand actiona conform interesului sau si in limitele legii.

De altfel, legiuitorul a lasat la latitudinea angajatorului sa faca selectia posturilor ce urmeaza a fi desfiintate, daca apreciaza ca aceasta masura va conduce la eficientizarea activitatii.

Instanta de judecata nu are competenta de a analiza aspectele de eficienta economica sau dificultatile de aceeasi natura prin care trece o unitate.

Singurele aspecte pe care le analizeaza cu ocazia solutionarii contestatiei impotriva concedierii, sunt cele strict legate de respectarea legii, in ceea ce priveste raportul de munca dintre salariat si angajator (daca desfiintarea locului de munca este efectiva si serioasa, are caracter obiectiv).

La momentul la care ne raportam, decizia de concediere a reclamantei este temeinica si legala, actiunea formulata de reclamanta fiind neintemeiata, considerente pentru care a fost respinsa.

impotriva acestei sentinte a declarat apel contestatoarea C.E., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin hotararea pronuntata instanta a aplicat gresit legea in sensul ca nu a tinut seama de prevederile exprese ale dispozitiilor art.65, 66, 67 din Codul muncii.

Prin hotararea pronuntata instanta de fond a facu o gresita apreciere a probelor administrate si o raportare incompleta la dispozitiile art. 65 din Codul muncii.

Astfel, pentru ca o concediere sa fie legala desfiintarea postului trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, ori nu se poate retine ca suntem in prezenta unei cauze reale si serioase atat timp cat angajatorul a dispus concedierea in prima zi de lucru dupa ce a procedat la reintegrarea pe post ca urmare a dispozitiilor instantei de judecata.

Atat in decizia nr. 29/10.12.2014 cat si in decizia nr. 30/19.12.2014 se mentioneaza aceleasi motive de concediere care se bazeaza in opinia angajatorului pe procesul verbal nr. 523/09.12.2014 si pe organigrama si statul de functiuni care asa cum sunt descrise in decizia de concediere au stat la baza emiterii procesului verbal si nu invers.

In realitate in mod nelegal intimatul a mai dispus concedierea pentru motive neimputabile emitand decizia nr. 5/24.02.2014, decizie pe care a contestat-o si care a facut obiectul dosarului nr. 2175/101/2014 ce a fost solutionat de Tribunalul Mehedinti prin sentinta nr. 2808/27.06.2014 in sensul ca s-a dispus anularea deciziei de concediere si obligarea paratului la o despagubire egala cu salariile si alte drepturi de care asi fi beneficiat pe perioada concedieri nelegale

Desi paratul este o institutie in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si reorganizarea se realizeaza pe baza unor acte normative cum s-a si intamplat in anul 2013 cand au fost emise O.U.G. nr. 77/2013 si Ordinul MADR nr. 956/16.08.2013 nu a mentionat nici un act normativ general sau intern al MADR care sa rezulte ca s-a dispus reorganizarea activitatii sale si implicit desfiintarea postului ocupat de apelanta.

Cert este ca practic contestatoarea a dorit sa inceapa activitatea la data de 09.12.2014 cum a rezultat din decizia nr. 28/09.12.2014 prin care paratul sustine in mod nelegal ca a dispus reincadrarea, in conditiile in care decizia nr. 5/24.02.2014 prin care a fost concediata nelegal a fost anulata si s-a considerat ca raporturile mele de munca cu intimatul nu s-a intrerupt niciodata, insa nu s-a realizat nicio clipa reintegrarea pentru ca nu a fost primita efectiv la munca.

Dimpotriva, desi nu avea cum sa faca o analiza economica serioasa, in aceeasi zi in care s-a prezentat pentru a relua activitatea pe baza sentintei civile nr. 2808/27.06.2014, intimatul a intocmit fictiv organigrama si statul de functiunii si pe baza acestora a intocmit procesul verbal nr.523/09.12.2014 pentru ca asa cum a rezultat din continutul deciziilor contestate si a dispus mentinerea starii de concediere fara nici un temei legal.

Nu este logica si nu are nici un suport emiterea a doua decizii de concediere cu acelasi continut, dar la date diferite fapt pentru care a si contestat ambele decizii pentru ca in decizia ulterioara nu se mentioneaza ca se revoca prima desi ambele sunt nelegale.

Mai mult, art. 76 prevede in mod expres ca decizia de concediere trebuie sa cuprinda durata preavizului ori din moment ce avem doua decizii de concediere cu acelasi continut, dar cu date de aplicare diferite este cert ca perioada de preaviz nu este una reala pentru ca prin perioada de preaviz se intelege nu numai durata efectiva si intervalul de timp in care curge acest termen de preaviz.

Practic In cauza este vorba despre o condeiere, abuziva, din vointa angajatorului fara ca acesta sa aiba motive serioase de reduceri de posturi si fara a exista o cauza efectiva, reala si serioasa a concedierii, asa cum prevad in mod expres dispozitiile art. 65 din Codul muncii fapt pentru care concedierea dispusa este nelegala.

Avand in vedere aceste motive in temeiul art. 80 din Codul muncii este necesara anularea deciziei contestate si obligarea paratului la plata unei despagubiri egale cu salariile si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca ar fi continuat sa execute contractul individual de munca pana la data reintegrarii efective - sume ce vor fi actualizate pana la data platii efective, precum si reintegrarea contestatoarei in cadrul societatii-parate pe postul si functia detinute anterior concedierii.

Sustinerea paratului potrivit careia activitatea sa a fost restransa fiind in prezent in reorganizare administrativa si avand un numar de doar 6 salariati care au intarzieri la plata salariilor de aproximativ 5 ani reprezinta o veritabila recunoastere a unui management defectuos si nu o aparare cum doreste paratul.

Punerea in aplicare a unei hotarari judecatoresti prin care s-a dispus reintegrarea pe postul detinut anterior nu presupune o simpla formalitate care sa opereze pur formal reintegrarea pe post, ci dimpotriva reintegrarea trebuie sa fie efectiva, ori paratul a procedat la concedierea contestatoarei, nelegala, in ziua imediat urmatoare fara sa existe o desfiintare de post efectiva si in conditiile in care se afla in incapacitate temporara de munca.

Parata ori nu cunoaste ce presupune reintegrarea efectiva pe post ori doreste inducerea in eroare cu privire la aceasta obligatie stabilita prin titlul executoriu pentru ca la momentul la care sustine ca a pus in executare hotararea judecatoreasca, respectiv 09.12.2014 trebuia sa aiba in organigrama si statul de functiuni postul ocupat de subsemnata ori in lipsa acestor demersuri este cert ca reintegrarea nu a fost facuta efectiv, ci pur formal.

Desi paratul a cunoscut faptul ca reclamanta se afla in incapacitate temporara de munca la data emiterii deciziei nr. 29/10.12.2014 acesta a procedat la emiterea unei alte decizii cu nr. 30/19.12.2014 considerand ca daca termenul de preaviz a fost intrerupt prin concediul medical era necesara emiterea unei noi decizii de concediere, insa aceste demersuri demonstreaza ca angajatorul a procedat in mod abuziv si nelegal.

In drept, a invocat dispozitiile art. 466 si urm. Cod Procedura Civila.

Prin intampinare, intimatul parat Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice Mehedinti, a solicitat respingerea apelului si mentinerea sentintei apelate ca fiind legala si temeinica, in conditiile in care desfiintarea postului a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa.

Prin raspunsul la intampinare, apelanta a sustinut ca nu a avut loc o punere efectiva in executare a sentintei prin care s-a dispus reintegrarea sa in munca, iar desfiintarea postului nu a fost efectiva in conditiile in care se afla in incapacitate de munca.

Apelul este nefondat.

Curtea, analizand sentinta prin prisma criticilor invocate, a apararilor formulate, a dispozitiilor art.479 alin.(1) teza a II-a Cod Procedura Civila, constata ca nu subzista nici motive de ordine publica si nici alte motive care sa poata duce la schimbarea sau anularea acesteia.

Astfel, nu sunt intemeiate criticile apelantei din primul motiv de apel privind aplicarea gresita a dispozitiilor legale aplicabile, respectiv art.65 Codul muncii si a aprecierii gresite a situatiei de fapt, de catre prima instanta, in conditiile in care hotararea cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor, asa cum prevede art.425 Cod Procedura Civila.

Nu sunt intemeiate nici criticile din cel de al doilea motiv de apel, in sensul ca desfiintarea postului nu a fost efectiva si ca nu ar fi avut o cauza reala si serioasa, in conditiile in care a rezultat potrivit statului de functii si organigramei, anterioare si dupa concediere (filele 34, 35, 49-52 dosar fond) ca in cadrul intimatului parat Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice Mehedinti a fost aprobat un numar maxim de 6 posturi.

Asadar, corect a apreciat prima instanta, ca desfiintarea locului de munca al reclamantei a fost efectiva, iar la baza acestei desfiintari a stat un act normativ, H.G.nr.725/2010 privind reorganizarea si functionarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, precum si a unor structuri aflate in subordinea acestuia, mentionat in Ordinul nr.2003/30.12.2014 (fila 34 dosar fond).

Potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice „(1) In anii 2015 si 2016, numarul maxim de posturi care se finanteaza din fonduri publice, pentru institutiile si autoritatile publice, indiferent de modul de finantare si subordonare, se stabileste astfel incat sa se asigure plata integrala a drepturilor de natura salariala acordate in conditiile legii, cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate prin buget. (2) Ordonatorii de credite stabilesc numarul maxim de posturi care se finanteaza in anii 2015 si 2016, in conditiile alin. (1)”.

Nu pot fi primite nici criticile care au in vedere imprejurarea ca nu a avut loc efectiv reintegrarea sa in acelasi loc de munca conform sentintei civile nr. 2808 din 27 iunie 2014, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, prin care s-a admis actiunea formulata de contestatoarea C. E., si s-a dispus anularea deciziei de concediere emisa de acesta, cu obligarea intimatei parate la plata unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta incepand cu data incetarii raporturilor de munca si pana la reintegrarea efectiva si s-a dispus reintegrarea pe postul detinut anterior.

In acest sens, instanta a apreciat judicios ca au existat impedimente si limite in executarea contractului individual de munca, astfel ca reintegrarea efectiva in munca a devenit imposibila, din punct de vedere obiectiv.

Cu toate acestea nu se poate spune ca decizia nr.28/09.12.2014 prin care s-a dispus reintegrarea pe postul avut anterior concedierii, acela de tehnician chimist clasa 28 gradatia 5, cu incepere de la 09.12.2014, nu a produs efecte juridice pana la data la care a fost emisa ultima decizie de concediere nr.30/19.12.2015 si potrivit careia incetarea contractului individual de munca a avut loc la data de 21.01.2015, asa incat apelanta este indreptatita la plata despagubirilor, in temeiul art.80 alin.(1) din Codul muncii pentru aceasta perioada a existentei contractului.

Chiar daca in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului in ipoteza desfiintarii postului, angajatorul de buna credinta, are mai multe posibilitati legale de executare a unei hotarari judecatoresti de reintegrare in munca, a rezultat ca in cauza dupa cum s-a aratat in precedent, au existat impedimente legale.

Din acest punct de vedere, se poate observa ca intimatul parat nu avea posibilitatea reintegrarii intr-un post echivalent celui detinut anterior (Hotararea din 11 octombrie 2007 in cauza Stefanescu impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.617 din 22 august 2008), intrucat nu exista un asemenea post.

De asemenea, intimatul parat nici nu putea elibera un asemenea post, in temeiul art.56 lit.f) din Codul muncii, pentru a-l putea reintegra pe cel interesat, iar textul art.80 din Codul muncii, nu distinge dupa cum postul in care trebuie dispusa reintegrarea mai este sau nu in fiinta, pentru a se putea asigura punerea in executare efectiva a hotararii judecatoresti, care exprima puterea lucrului judecat.

Se inlatura ca neintemeiate si criticile care privesc emiterea de catre angajator a doua decizii de concediere cu acelasi continut si date diferite, avand in vedere ca instanta a retinut corect ca din acest punct de vedere, masura dispusa a fost legala si determinata de perioada temporara datorata incapacitatii de munca si cu privire la care s-au depus inscrisuri doveditoare.

Nici celelalte critici nu sunt intemeiate, astfel ca in temeiul art. 480 alin.(1) Cod Procedura Civila, apelul se priveste ca nefondat si va fi respins, pastrandu-se sentinta instantei de fond ca fiind legala si temeinica.
(Decizia nr. 6402/29.14. 2015 - Sectia I civila, rezumat judecator Marian Lungu)