Drepturile cuvenite beneficiarilor certificatelor de revolutionari
1 aprilie 2020Solicitare recunoastere incadrare activitate in grupa I de munca
1 aprilie 2020
Contestatie decizie de pensionare pentru limita de varsta
Potrivit art. 52 din Legea nr. 263/2010 pensia pentru limita de varsta se cuvine persoanelor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare sau in specialitate, dupa caz, prevazute de prezenta lege.
Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului complet de cotizare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.
Conditiile prevazute de art. 52 din Legea nr. 263/2010 pentru acordarea pensiei pentru limita de varsta trebuie indeplinite cumulativ.
Art. 52, art. 53 alin. 1 si 3 din Legea nr. 263/2010 Art. 55 alin. 1 lit.a) din Legea nr. 263/2010
Prin cererea inregistrata initial pe rolul Tribunalului Constanta la data de 29.06.2016 sub nr. ..7118/2016, reclamantul [...] a solicitat in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii Constanta anularea deciziei paratei nr. [...]/17.05.2016, obligarea paratei sa emita reclamantului o decizie de pensionare pentru limita de varsta, incepand cu data de 04.05.2016, cu luarea in considerare si a activitatii prestate in grupa a II-a de munca in perioadele 01.04.1974 - 08.07.1975, 05.04.1976 - 20.08.1982, 14.04.1984 - 01.04.2001, potrivit adeverintei nr.. din 11.04.2016, nr. ... din 28.07.2009, nr. ... din 19.04.2016, precum si a sporurilor si salariilor brute, conform adeverintei nr. . .73947 din14.04.2016.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca drepturile de pensie si punctajul mediu anual stabilite prin decizia contestata sunt gresite intrucat parata a refuzat valorificarea tuturor drepturilor salariale realizate reclamant, atestate in cadrul adeverintei nr. ... din 14.04.2016, a perioadelor 01.04.1974 - 08.07.1975, 5.04.1976 - 20.08.1982, 14.04.1984 - 01.04.2001, incadrate in grupa a II-a de munca atestate prin adeverintele nr. ... din 11.04.2016, nr. ... din 28.07.2009, ... din
19.04.2016.
Parata Casa Judeteana de Pensii Constanta a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Prin sentinta civila nr. 2611 din 24.10.2016, Tribunalul Constanta a admis in parte cererea formulata de reclamantul [...] in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii Constanta, a anulat decizia paratei nr. [...]/17.05.2016 si a obligat parata sa emita reclamantului o decizie de pensionare pentru limita de varsta, incepand cu data de 04.05.2016, cu luarea in considerare si a activitatii prestate in grupa a II-a de munca in perioada 22.10.1976 - 10.02.1978, potrivit adeverintei nr. .../11.04.2016, precum si a sporurilor si salariilor brute, conform adeverintei nr. .../14.04.2016, precum si la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant in cuantum de 1200 de lei, reprezentand onorariu avocat.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr. [...]/17.05.2016, emisa de catre Casa Judeteana de Pensii Constanta, a fost respinsa cererea de pensionare a reclamantului, inregistrata la data de 04.05.2016. In cuprinsul deciziei s-a mentionat faptul ca nu au fost valorificate salariile brute atestate in cadrul adeverintei nr. 539/3947/14.04.2016, intrucat nu au facut parte din baza de calcul a pensiei anterior datei de 1.04.2001.
Potrivit adeverintelor nr. ..711.04.2016, nr. ..728.07.2009, ..719.04.2016, reclamantul a lucrat in grupa a II-a de munca in perioadele 01.04.1974 - 08.07.1975, 05.04.1976 - 20.08.1982, 14.04.1984 - 01.04.2001, avand functia de electrician.
Analizand cuprinsul buletinului de calcul inaintat de catre parata, instanta a constatat ca doar activitatea prestata in grupa a II-a de munca in perioada 22.10.1976 - 10.02.1978, potrivit adeverintei nr. ..711.04.2016 nu a fost valorificata de catre parata, restul perioadelor indicate de catre reclamant fiind luate in calcul la stabilirea pensiei, ca fiind lucrate in grupa a II-a de munca.
In ceea ce priveste temeiul juridic al incadrarii in grupa a II-a de munca, in cuprinsul adeverintei nr. .../11.04.2016, acesta este mentionat ca fiind pct. 30 din Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, Ordinul nr. 969/1990.
In principiu, legalitatea si temeinicia adeverintelor prin care se atesta conditiile de munca si veniturile obtinute de salariati nu pot fi cenzurate de casele de pensii, persoanele care le-au eliberat purtand raspunderea pentru corectitudinea datelor. inlaturarea unor astfel de adeverinte de la aplicare in procesul de stabilire a drepturilor de pensie nu poate fi posibila decat cel mult in cazul unor inadvertente evidente, cum ar fi de exemplu necorelarea dintre felul muncii descris si pozitia indicata dintr-una dintre anexele Ordinului nr. 50/1990, fara ca o asemenea inadvertenta evidenta sa se regaseasca in speta.
Prin urmare, pentru perioada mentionata, reclamantul este indreptatit la valorificarea grupei a II-a de munca.
Potrivit adeverintei nr. 539/3947/14.04.2016, emisa de SC [...] SA, reclamantul a beneficiat in perioada 1990 - 2001 de anumite salarii brute, pentru care s-a achitat CAS. De asemenea, potrivit aceleiasi adeverinte, reclamantul a beneficiat in perioadele indicate de anumite sporuri, pentru care s-a achitat CAS.
Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe langa salariile prevazute la alin. 1 se au in vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inscrise in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei in vigoare.
Aceste prevederi legale valorifica principiul contributivitatii, in virtutea caruia, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 263/2010, drepturile de asigurari sociale se cuvin in temeiul contributiilor de asigurari sociale platite.
Prin decizia nr.19/2012 a Sectiilor Unite ale inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a stabilit ca principalul element obiectiv apt sa conduca la o justa si legala stabilire si reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat il reprezinta contributiile de asigurari sociale platite, astfel ca la stabilirea si reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate in calcul toate sporurile si alte venituri de natura salariala pentru care angajatorul/angajatul a platit contributia pentru asigurarile sociale de stat.
in speta, reclamantul este indreptatit la valorificarea integrala a veniturilor si sporurilor mentionate, atat timp cat pentru acestea a fost platita contributia de asigurari sociale de stat. Instanta a retinut ca in cuprinsul adeverintei nr. 539/3947/14.04.2016, emisa de SC [...] SA, se mentioneaza plata contributiei de asigurari sociale de stat.
Pentru considerentele aratate, instanta a apreciat cererea ca fiind intemeiata, a anulat decizia paratei nr. [...]/17.05.2016 si a obligat parata sa emita reclamantului o decizie de pensionare pentru limita de varsta, incepand cu data de 04.05.2016, cu luarea in considerare si a activitatii prestate in grupa a II-a de munca in perioada 22.10.1976 - 10.02.1978, potrivit adeverintei nr. .../11.04.2016, precum si a sporurilor si salariilor brute, conform adeverintei nr. .. ./14.04.2016.
in ceea ce priveste cheltuielile de judecata, in conformitate cu dispozitiile art. 453 NCPC, cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata este intemeiata, avand in vedere faptul ca aceasta din urma se afla in ipoteza prevazuta de textul de lege, aceea de a fi cazut in pretentii.
Drept urmare, parata a fost obligata la plata catre reclamant a sumei de 1200 lei reprezentand cheltuieli de judecata, constand in onorariu avocat.
In termen legal, impotriva sentintei civile nr. 2611 din 24.10.2016, pronuntata de Tribunalul Constanta, parata Casa Judeteana de Pensii Constanta a declarat apel, pe care a criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate
.
in motivarea apelului sau, apelanta parata a aratat ca in mod gresit instanta de fond a admis actiunea reclamantului, a anulat decizia nr. .../17.05.2016 si a obligat parata sa emita reclamantului o decizie de pensionare pentru limita de varsta, incepand cu data de 04.05.2016, cu luarea in considerare si a activitatii prestate in grupa a II-a de munca in perioada 22.10.1976 - 10.02.1978, potrivit adeverintei nr. .../11.04.2016, precum si a sporurilor si salariilor brute, conform adeverintei nr. .../14.04.2016, obligand, de asemenea, parata la plata catre reclamant a sumei de 1,200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocat).
Prin decizia nr. [...] din 17.05.2016 a fost respinsa cererea nr. ... din 04.05.2016 de inscriere la pensie pentru limita de varsta depusa de reclamant, in temeiul art.52 din Legea nr.263/2010, conform caruia: "Pensia pentru limita de varsta se cuvine persoanelor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare sau in specialitate, dupa caz, prevazute de prezenta lege.”
Art. 53 alin. 1 din Legea nr.263/2010 prevede ca varsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.
Sustine apelanta ca perioada 22.10.1976 - 10.02.1978 nu a fost valorificata ca stagiu de cotizare realizat in grupa superioara de munca, pentru ca in mod gresit s-a mentionat aceasta perioada in adeverinta nr.205/11.04.2016, intrucat in aceasta perioada reclamantul a satisfacut stagiul militar conform livretului militar ....
Pentru stabilirea stagiului realizat in grupe superioare de munca au fost valorificate perioadele 01.04.1974 - 08.07.1975, 05.04.1976 - 22.10.1976, 10.02.1978 - 20.08.1982, 14.06.1984 - 01.04.2001, rezultand un stagiu realizat in grupa a II-a de munca de 23 ani, 1 luni, 21 zile, pentru care s-a acordat un stagiu suplimentar aferent de 5 ani si 9 luni si o reducere a varstei standard de pensionare de 5 ani.
Invedereaza apelanta ca pentru calculul punctajului mediu anual incidente in materie sunt dispozitiile art.165 din Legea nr. 263/2010, potrivit carora:
"(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa coz, in conformitate cu modul de inscriere a acestora in carnetul de munca, astfel:
- salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977;
- salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de i ianuarie 1991;
- salariile brute, de ta data de 1 ianuarie 1991.
(2) La determinarea punctajelor lunare, pe langa salariile prevazute la alin. (1) se au in vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de caicul a pensiilor conform legi statiei anterioare si care sunt inscrise in cornetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei in vigoare”.
Mai arata ca sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea si/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevazute in anexa nr. 15.
Mai invedereaza apelanta ca luandu-se in considerare dispozitiile legale referitoare la calculul punctajelor lunare si anuale, sumele primite cu titlu de "salarii brute" inscrise in adeverinta nr. .. ./14.04.2016 nu pot fi valorificate in determinarea punctajului mediu anual intrucat nu au facut parte din baza de calcul a pensiei conform legislatiei anterioare datei de 01.04.2001.
De asemenea, arata ca sumele obtinute cu titlu de “acord direct“ inscrise in adeverinta mai sus mentionata, nu pot fi valorificate intrucat nu se regasesc in categoria sporurilor cu caracter permanent din Anexa 15 la HG nr. 257/2011.
Raportand data nasterii - 02.10.1956 - la datele din anexa nr.5 rezulta ca varsta standard de pensionare este 65 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 ani.
La data solicitarii intimatul reclamant avea varsta de 59 ani 7 luni, prin urmare nu erau indeplinite conditiile de acordare a pensiei pentru limita de varsta redusa in conditiile art. 55 din Legea nr.263/2010, astfel ca casa de pensii a emis decizia de respingere nr. [...]/17.05.2016.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, apreciaza ca onorariul avocatului este vadit disproportionat in raport cu valoarea, complexitatea sau cu activitatea desfasurata de acesta, astfel ca valoarea mentionata in chitanta este exagerata pentru un singur termen de judecata.
Analizand sentinta apelata din prisma criticilor formulate
,
Curtea a admis apelul ca fondat pentru urmatoarele considerente:
In mod corect parata Casa Judeteana de Pensii Constanta prin decizia nr. [...]/17.05.2016 a respins cererea reclamantului [...] de pensionare pentru limita de varsta.
Reclamantul a formulat cererea de inscriere la pensie pentru limita de varsta la data de
04.05.2016.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 263/2010 pensia pentru limita de varsta se cuvine persoanelor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare sau in specialitate, dupa caz, prevazute de prezenta lege.
In conformitate cu prevederile art. 53 alin. 1 si 3 din acelasi act normativ varsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.
Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului complet de cotizare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.
Tabelul cuprins in Anexa nr. 5 din lege realizeaza o esalonare a stagiului complet de cotizare si a varstei de pensionare raportat la luna si anul nasterii asiguratului.
Cum reclamantul este nascut la data de 02.10.1956, care excede conditiilor stabilite prin Anexa 5 la Legea nr. 263/2010, concluzia care se desprinde este aceea a aplicarii in cazul reclamantului a stagiului complet de cotizare de 35 de ani si a varstei standard de pensionare de 65 de ani.
Desi la data formularii cererii de pensionare reclamantul avea indeplinita conditia stagiului complet de cotizare prevazut de lege, acesta nu avea indeplinita conditia varstei standard de pensionare intrucat la data formularii cererii avea varsta de 59 de ani si 7 luni.
In ceea ce priveste activitatea desfasurata de reclamant in grupa a II-a de munca, in mod corect parata a retinut 23 de ani 1 luna si 21 de zile.
Perioada 22.10.1976 - 10.02.1978 nu poate fi luata in considerare ca activitate desfasurata in grupa a II-a de munca, avand in vedere faptul ca din livretul militar al reclamantului [...] depus in apel de catre parata, rezulta ca in aceasta perioada reclamantul a satisfacut stagiul militar.
Potrivit art. 49 alin. (1) lit.(c) din Legea nr. 263/2010 perioada in care asiguratul a satisfacut serviciul militare ca militar in termen se asimileaza ca stagiu de cotizare ca perioada necontributiva.
Pentru activitatea desfasurata in grupa a II-a de munca de 23 ani, 1 luna si 21 de zile, reclamantul beneficia potrivit art. 55 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 263/2010de o reducere a varstei standard de pensionare cu 5 ani.
Beneficiind de aceasta reducere reclamantul se putea pensiona la varsta de 60 de ani, ori la data formularii cererii de pensionare reclamantul avea varsta de 59 de ani si 7 luni.
Conditiile prevazute de art. 52 din Legea nr. 263/2010 pentru acordarea pensiei pentru limita de varsta, trebuie indeplinite cumulativ.
Neindeplinirea uneia dintre aceste conditii atrage respingerea cererii de pensionare pentru limita de varsta.
Intrucat reclamantul nu indeplinea conditia varstei standard de pensionare astfel cum a fost redusa conform art. 55 alin. 1 lit.a) din Legea nr. 263/2010, este de prisos a se mai analiza celelalte motive de apel referitoare la adeverinta nr. .../17.04.2016, respectiv daca anumite venituri mentionate in aceasta adeverinta trebuiau sau nu luate in calcul la stabilirea pensiei.
Instanta nu poate verifica modalitatea de calcul a pensiei atat timp cat cererea de pensionare, prin decizia de pensionare a fost respinsa, stabilindu-se un cuantum al pensiei de zero lei.
Pentru considerente expuse mai sus, potrivit art. 480 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul formulat si a schimbat in tot sentinta apelata in sensul respingerii actiunii ca nefondata.
Decizia civila nr. 88/AS/22.02.2017 Judecator redactor Jelena Zalman