Art. 155' Cod procedura civila Conditii

A

-
Codul de procedura civila: art. 155

¹

Nu poate fi dispusa suspendarea judecatii in baza art. 155

¹

Cod procedura civila, daca partea reclamanta nu se gaseste in culpa procesuala.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 372 din 10 aprilie 2014, F.S.

Prin Incheierea civila pronuntata de Tribunalul Timis in sedinta de judecata din

2013. in dosarul nr. 9010/30/2010 a fost suspendata judecata cauzei in temeiul art.155
      
      ¹
      
      C. pr. civ.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca solutionarea pricinii este impiedicata de catre reclamante, prin neindeplinirea unei obligatii stabilita de instanta, aceea de a depune adeverinte emise de catre statul german cu privire la acordarea sau nu de despagubiri.

Prin Incheierea civila pronuntata in sedinta de judecata din 19.02.2014 instanta a mentinut suspendarea judecarii cauzei, retinand ca suspendarea a fost dispusa pana la data la care reclamantii vor depune la dosar adeverinte emise de catre statul german cu privire la acordarea sau nu de despagubiri si ca acestia nu s-au conformat dispozitiilor instantei.

Impotriva incheierilor civile au formulat recurs reclamantele N.E.A., N.B.K. si

S.H.G., solicitand a se constata ca suspendarea si mentinerea acestei suspendari in baza art. 155

¹

C. pr. civ. nu este in conformitate cu legislatia in materie si a se dispune continuarea judecarii pricinii in baza art. 244 pct. 2 C. pr civ.

In motivare au aratat ca Tribunalul Timis a suspendat pricina, desi parata Spitalul B. a depus la dosar un raspuns din partea ambasadei statului german din care rezulta ca astfel de informatii au caracter secret, putand fi comunicate doar la solicitarea instantei de judecata, formuland in acelasi timp o astfel de cerere; ca, pentru termenul de judecata din 19.02.2014 au depus declaratii autentificate, prin care au declarat pe raspundere proprie ca nu au obtinut nici un fel de despagubiri pentru imobilul revendicat.

Reclamantele au considerat ca aceste inscrisuri sunt suficiente pentru continuarea judecarii contestatiei lor in baza legii 10/2001.

Pe de alta parte, avand in vedere ca intre Romania si Germania nu a existat un acord cu privire la reglementarea pretentiilor financiare in suspensie, care ar putea fi incadrat in prevederile Legii nr. 10/2001, au considerat atat suspendarea cat si mentinerea acesteia, nelegale.

Deliberand asupra recursului, atat prin prisma motivelor invocate, cat si din perspectiva art. 304

¹

C. pr. civ. Curtea a apreciat ca acesta este fondat.

Astfel, conform art. 155

¹

C. pr. civ., cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina partii reclamante, prin neindeplinirea obligatiilor prevazute de lege ori stabilite in cursul judecatii, instanta poate suspenda judecata, aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate.

Din cuprinsul incheierii recurate pronuntata de tribunal la data de 27.02.2013, rezulta ca suspendarea cauzei a fost dispusa in baza art.155

¹

C. pr. civ. deoarece reclamantele nu si-au indeplinit obligatia stabilita de instanta, cea de a depune adeverinte emise de catre statul german cu privire la acordarea sau nu de despagubiri.

Reclamantele au invocat ca motiv de recurs faptul ca Anexa 1 la Legea 10/2001 nu mentioneaza printre acordurile incheiate de Romania cu alte state privind reglementarea problemelor financiare in suspensie vreun acord incheiat cu statul german.

Curtea a constatat ca potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicata nu sunt indreptatite la restituire in natura sau la masuri reparatorii in echivalent persoanele care au primit despagubiri potrivit acordurilor internationale incheiate de Romania privind reglementarea problemelor financiare in suspensie, enumerate in anexa nr. 1 care face parte integranta din legea mentionata.

De asemenea, conform art. 5 pct. 1 teza finala si pct. 2 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 250/2007, in vederea asigurarii exigentelor art. 5 din lege este necesar ca in toate cazurile in care notificarea este formulata de persoane, cetateni straini sau apatrizi ori de cetateni romani, pentru realizarea drepturilor unor persoane (proprietari deposedati) care au emigrat in statele prevazute in anexa nr. 1 la lege sa se solicite depunerea unei declaratii autentificate date pe propria raspundere, prin care notificatorii declara ca ei sau ascendentii lor, proprietari ai imobilului la data preluarii, nu au facut obiectul acordurilor internationale incheiate de Romania privind reglementarea problemelor financiare in suspensie si totodata se obliga la restituirea imobilului sau, dupa caz, la plata de despagubiri in cazul constatarii ulterioare a incidentei prevederilor art. 5 din lege. Lipsa acestor declaratii atrage amanarea solutionarii cererii de restituire pana la depunerea acestora. Masura este justificata de necesitatea contracararii unei repetari a restituirii din partea statului roman.

Prin urmare, este necesara depunerea declaratiei autentificate data pe propria raspundere cu continutul mentionat mai sus doar in cazul in care statul care ar fi putut acorda despagubiri pentru imobilele preluate de statul roman s-ar numara printre cele aratate in anexa 1 la lege.

In consecinta, instanta de recurs a constatat ca in prezentul litigiu nu a fost impiedicata judecarea cauzei prin faptul ca reclamantele nu au depus adeverinte emise de catre statul german cu privire la acordarea sau nu de despagubiri, in conditiile in care Germania nu este mentionata printre tarile cu care Romania a incheiat acorduri internationale privind reglementarea problemelor financiare in suspensie in anexa 1 la Legea nr. 10/2001.

Cazul de suspendare facultativa prev. de art. 155

¹

C. pr. civ. reprezinta o sanctiune procedurala care intervine in cazul culpei reclamantului care prin neindeplinirea obligatiilor impiedica solutionarea procesului. Insa, in speta, asa cum s-a aratat mai sus, Legea nr. 10/2001 nu prevede conditia depunerii unor adeverinte in sensul solicitat de instanta.

In consecinta, Curtea a retinut ca incheierea de suspendare in temeiul art. 155

¹

C. pr. civ. a cauzei a fost pronuntata in lipsa indeplinirii conditiilor prevazute de textul de lege citat, ceea ce atrage pe cale de consecinta si nelegalitatea mentinerii suspendarii in baza acelorasi temeiuri, motiv pentru care in temeiul art. 312 alin. (1), (2) si (3) C. pr. civ. a admis recursul, a casat incheierile civile recurate si a trimis cauza Tribunalului Timis pentru continuarea judecatii.