Declinare de competenta Cale de atac
31 martie 2020Decizie de sanctionare disciplinara, Stabilirea si modificarea duratei concediului anual de odihna
31 martie 2020
Decizie de suspendare de drept a contractului individual de munca a gestionarului de fapt
- Legea nr. 53/2003: art. 50 lit. i)
- Legea nr. 22/1969: art. 4 alin. (3)
Manipularea zilnica a produselor petroliere necesare desfasurarii activitatii de transport a angajatorului, concomitent cu intocmirea si verificarea unor documente care sa justifice consumul acestora, nu se poate realiza, in fapt, decat prin indeplinirea atributiilor de gestionar al acestor consumabile, pe care le preia si le distribuie mai departe. Suspendarea contractului de munca intervine de drept, ca efect al suspendarii „ ex lege ” calitatii de gestionar, datorita legaturii indisolubile a calitatii de gestionar si a calitatii de salariat.
Prevederea legala instituita prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969 nu porneste de la prezumtia de vinovatie a salariatului impotriva caruia s-a pus in miscare actiunea penala, pentru simplul fapt ca masura instituita nu este una definitiva, atributiile astfel suspendate putand fi reluate, daca la finele procesului penal nu se constata vinovatia faptuitorului prin hotarare judecatoreasca definitiva.
(Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 346 din 12 aprilie 2017,
rezumata de judecator Camelia Lucaciuc)
Prin Sentinta civila nr. 2899/21.11.2016 pronuntata in Dosarul nr. x/30/2016, Tribunalul Timis a respins actiunea civila formulata de reclamantul A..., in contradictoriu cu parata Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori Timisoara, cerere ce a avut ca obiect anularea Deciziei de suspendare a Contractului individual de munca nr. TM1/D/311 din 11 mai 2016, precum si plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei de suspendare atacata si pana la reincadrarea in munca,cu toate sporurile cuvenite si recalculate in functie de rata inflatiei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamantul A. are calitatea de angajat al paratei SNTFC „CFR Calatori” SA in functia de primitor-predator produse fluide la Depoul de Locomotive Timisoara/Biroul Aprovizionare Administrativ, in baza Contractului individual de munca nr. 492/01.10.1998. Prin Decizia nr. 311/11.05.2016 parata a dispus suspendarea contractului individual de munca al reclamantului incepand cu data de 12.05.2016 pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, masura suspendarii fiind justificata de punerea in miscare a actiunii penale impotriva reclamantului. Astfel, prin Ordonanta emisa de DIICOT Serviciul Teritorial Timisoara la data de 15.04.2016 s-a dispus punerea in miscarea actiunii penale impotriva reclamantului A., avand calitatea de inculpat in Dosarul nr. x/D/P/2015, pentru comiterea infractiunilor de constituire de grup infractional organizat, fals intelectual, uz de fals si complicitate la delapidare cu consecinte deosebit de grave.
Reclamantul a declansat demersul judiciar, solicitand anularea deciziei de suspendare a contractului de munca nr. 311/11.05.2016 si plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei de suspendare si pana la reincadrarea in munca. In esenta, reclamantul a aratat ca decizia contestata nu cuprinde in continutul sau precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata, instanta competenta a fi sesizata si prevede un temei de drept inaplicabil in cauza care atrage doar suspendarea calitatii de gestionar nu si suspendarea contractului individual de munca.
Instanta de fond a apreciat ca se impune respingerea criticilor de nelegalitate invocate de catre reclamant, avand in vedere ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 62 alin. (3) din Codul muncii pe care isi intemeiaza reclamantul apararea, dispozitii legale care reglementeaza mentiunile pe care trebuie sa le cuprinda decizia de concediere. Normele instituite pentru suspendarea contractului individual de munca nu impun indeplinirea anumitor conditii de forma pentru decizia de suspendare emisa, a caror nerespectare sa atraga nulitatea absoluta a deciziei. Faptul ca nu se prevede un termen de contestare sau instanta competenta sa solutioneze contestatia nu inseamna ca reclamantul este privat de dreptul de a contesta decizia de suspendare, intrucat competenta instantei de judecata este reglementata prin lege, iar decizia poate fi atacata oricand pe parcursul producerii efectelor juridice specifice.
(..) Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969 reglementeaza un caz de suspendare legala de drept a calitatii de gestionar, calitate dobandita in mod evident prin incheierea contractului individual de munca. Suspendarea intervine in virtutea legii din pricina unor imprejurari care, independent de vointa partilor, fac cu neputinta prestarea muncii de catre salariat, din pricina pericolului pe care-l reprezinta persoana suspectata de savarsirea unor infractiuni in legatura cu serviciul.
In cazul de fata, aceste imprejurari reprezinta punerea miscarea actiunii penale impotriva reclamantului pentru savarsirea unor infractiuni in legatura cu calitatea de gestionar pe care reclamantul o detine in cazul societatii parate. Astfel, in ordonanta parchetului s-a retinut ca incepand cu anul 2010 pana in prezent, la nivelul depoului de locomotive B..., s-a constituit si a actionat un grup infractional organizat, avand ca scop insusirea si sustragerea combustibilului din gestiune, in baza unui plan infractional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii gruparii. In cadrul grupului infractional organizat, reclamantul, in calitate de primitor-distribuitor, impreuna cu mecanicii de locomotiva, au alimentat in locomotive cantitati de combustibil mai mici decat cele consemnate in documentele de consum, contribuind la crearea unui surplus care apoi a fost insusit si valorificat pe piata neagra, prejudiciul produs in patrimoniul paratei fiind estimat la suma de 3.997.068 lei.
Cu privire la sustinerile reclamantului referitoare la inaplicabilitatea temeiului de drept reprezentat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969, intrucat nu ar putea opera suspendarea contractului individual de munca ci doar a calitatii de gestionar, prima instanta a retinut ca, potrivit art. 17 alin. (3) si (4) Codul muncii, functia/ocupatia reprezinta unul dintre elementele obligatorii care trebuie sa se regaseasca in continutul contractului individual de munca, neputand fi disociat de contractul in sine. Pe de alta parte, nu se poate aplica suspendarea doar a calitatii de gestionar fara a se proceda la suspendarea contractului individual de munca, pentru ca din analiza fisei postului se poate observa cu usurinta ca „gestionarea produselor petroliere aflate in gestiunea combustibil-lubrifianti si alimentarea cu combustibili si lubrifianti a locomotivelor/automotoarelor etc.” reprezinta insusi scopul general al postului ocupat de reclamant, asadar calitatea de gestionar se identifica cu postul ocupat, conform contractului individual de munca si atributiilor cuprinse in fisa postului. Cu alte cuvinte, reclamantul nu detine o alta functie care sa implice printre alte atributii si cele de gestiune, pentru a putea fi suspendate doar atributiile de gestiune.
Astfel cum in mod pertinent a aratat parata, suspendarea doar a calitatii de gestionar, nu si a contractului de munca, ar presupune necesitatea oferirii unui alt post reclamantului corespunzator pregatirii sale profesionale, or conduita ilicita a salariatului nu poate naste obligatii in sarcina angajatorului.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamantul A..., prin care a solicitat schimbarea in tot a sentintei supusa reformarii, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata in fata primei instante de fond.
In motivarea apelului, reclamantul sustine ca sentinta primei instante este nelegala si netemeinica intrucat in primul rand, masura suspendarii calitatii de gestionar nu poate face parte din categoria situatiilor prevazute de art. 50 lit. i) Codul muncii.
Potrivit art. 50 lit. i) din Codul muncii, angajatorul poate lua masura suspendarii contractului individual de munca in cazuri expres prevazute de lege pentru suspendarea contractului de munca si nu a calitatii de gestionar.
Asa cum s-a aratat, conform Adresei nr. 5083/1993, contestatorul a fost angajat in cadrul societatii intimate in calitate de manipulator, ocupatie pe care o poate exercita si in continuare pana la lamurirea situatiei in care contestatorul a fost implicat fara voia sa.
Cu acordul angajatului, angajatorul poate modifica continutul contractului de munca dandu-i atributii in alta activitate.
Mai arata reclamantul apelant ca dosarul de urmarire penala deschis impotriva sa si a mai multor persoane treneaza de un interval de timp indelungat si independent de vointa salariatului. Astfel, desi organele de urmarire penala au efectuat retinerile initiale in aprilie 2016, din acel moment si pana in prezent contestatorul nu a fost chemat niciodata sa prezinte vreo declaratie, sa fie confruntat cu o alta persoana sau sa i se impute ceva.
Este total ilegal si inuman ca in acest caz sa fie initiata o ancheta, sa nu i se impute unei persoane nicio fapta, ci doar sa i se pretinda la inceputul anchetei sa recunoasca orice dar sa recunoasca ceva, dupa 3 luni sa fie incetat si controlul judiciar, in schimb sa i se interzica dreptul la munca.
Pe de alta parte, masura suspendarii contractului individual de munca poate fi aplicata doar in conditiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar nu a art. 50 alineat ultim.
Conform Codului muncii angajatorul putea lua masura suspendarii contractului de munca doar in conditiile art. 52 alin. (1) lit. c
1
) din Codul muncii (..) si nu in conditiile art. 50 lit. i) din Codul muncii, asa cum a facut in prezent intimata.
In fine, apelantul a mai sustinut ca, pana la pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare, in cauza opereaza prezumtia de nevinovatie a inculpatului, astfel ca angajatorul nu este indrituit sa restranga exercitiul dreptului la munca, iar principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat de art. 6 parag. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu se limiteaza la o simpla garantie procedurala in materie penala, sfera acestuia de aplicare fiind mai vasta si impunand ca niciun reprezentant al statului sau al unei autoritati publice sa nu declare ca o persoana este vinovata de o infractiune, inainte ca vinovatia acesteia sa fi fost stabilita de o „instanta”. In acest sens poate fi amintita Hotararea din 4 iunie 2013, pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Teodor impotriva Romaniei, parag. 36. In acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala a Romaniei prin Decizia CCR nr. 261/5 mai 2016 publicata in M. Of. nr. 511/2016.
Parata-intimata Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori „CFR Calatori” SA - Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori Timisoara, a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei apelate.
Referitor la inaplicabilitatea temeiului de drept, intrucat nu poate opera suspendarea contractului individual de munca, ci doar a calitatii de gestionar, intrucat dispozitiile art. 50 lit. i) din Codul muncii s-ar referi la cu totul alte situatii decat cele prevazute de art. 4 alin. ultim din Legea nr. 22/1969, intimata invedereaza ca prevederile celor doua acte normative invocate sunt cat se poate de clare si nu lasa loc de interpretari. Chiar Legea nr. 22/1969 impune suspendarea calitatii de gestionar pentru infractiunile prevazute la art. 4 alin. (1) lit. a), b) si c) respective infractiunile intentionate contra patrimoniului.
In acest sens nu s-a putut aplica suspendarea doar a calitatii de gestionar, fara a se proceda la suspendarea contractului individual de munca a apelantului, deoarece prin analiza fisei postului acestuia, atasata la dosar, se poate observa cu usurinta ca este insusi scopul general al postului ocupat: „gestionarea produselor petroliere aflate in gestiunea combustibil - lubrifianti si alimentarea cu combustibil si lubrifianti a locomotivelor/automotoarelor, etc.” (si nu manipulator asa cum sustine apelantul).
Se mai arata ca societatea intimata, nu avea sub nicio forma obligatia si posibilitatea oferirii unui alt post corespunzator pregatirii profesionale a reclamantului, avand in vedere atat conduita ilicita a acestuia cat si faptul ca, coroborarea textelor actelor normative invocate, impreuna cu cele ale fisei postului, nu lasa loc niciunei interpretari.
Faptele pentru care s-a pus in miscare plangerea penala au fost incompatibile cu functia detinuta, prevederile imperative ale art. 4 din Legea nr. 22/1969 impunand suspendarea salariatului in situatia punerii in miscare a actiunii penale pentru fapte prevazute la art. 4 alin. (1). De asemenea, masura suspendarii nu era o optiune a angajatorului, ci o masura imperativa ce trebuia luata in temeiul art. 4 din Legea nr. 22/1969.
In apel au mai fost depuse urmatoarele inscrisuri: Certificat de competente profesionale nr. 4582/10.12.2003, emis de Ministerul Educatiei si Cercetarii, Autorizatiile nr. 5083/1993 si nr. 9850/1990 ambele eliberate de Depoul CFR Timisoara si Actul Aditional nr. 910/2015 la Contractul individual de munca nr. 301/B/1074 DIN 01.04.2001, toate in copii xerox.
Analizand apelul reclamantului, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedura efectuate in fata primei instante de fond, a inscrisurilor depuse in calea de atac, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 466 si urm. Codul de procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
In prezent, reclamantul A... are calitatea de angajat al paratei SNTFC „CFR Calatori” SA in functia de primitor-predator produse fluide la Depoul de Locomotive Timisoara/Biroul Aprovizionare Administrativ, in baza Contractului individual de munca nr. 301/B/1074, iar prin Decizia nr. TM 1/D/311/11.05.2016, contestata prin prezenta, parata a dispus suspendarea contractului individual de munca al reclamantului incepand cu data de 12.05.2016, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, masura suspendarii fiind justificata de angajator, de imprejurarea punerii in miscare a actiunii penale impotriva reclamantului, in Dosarul nr. x/D/P/2015 al DIICOT Serviciul Teritorial Timisoara.
Intr-adevar, in cursul judecatii in fata primei instante, intimata-parata a dovedit ca prin Ordonanta emisa de DIICOT Serviciul Teritorial Timisoara la data de 15.04.2016 s-a dispus punerea in miscarea actiunii penale impotriva reclamantului A., avand calitatea de inculpat in Dosarul nr. x/D/P/2015, pentru comiterea infractiunilor de constituire de grup infractional organizat, fals intelectual, uz de fals si complicitate la delapidare cu consecinte deosebit de grave, fara a rezulta ca respectivul dosar penal ar fi fost solutionat definitiv.
Curtea observa ca prin prezentul apel, reclamantul a criticat solutia pronuntata de prima instanta din perspectiva incadrarii eronate a masurii dispusa de angajator in sfera cauzelor de suspendare a contractului individual de munca la care se refera art. 50 din Codul muncii; precum si sub aspectul aplicarii eronate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969, in sensul ca aceasta norma se refera doar la suspendarea calitatii de gestionar si nu a intregului raport individual de munca. S-a mai invocat si nerespectarea, prin masura suspendarii contractului individual de munca, a prezumtiei de nevinovatie, principiu garantat de normele art. 6 paragraful 2 din CEDO.
Analizand aceste critici, instanta de apel constata ca in mod corect Tribunalul a observat ca in cauza sunt incidente prevederile art. 50 lit. i) din Codul muncii, potrivit carora „contractul individual de munca se suspenda de drept...in alte cazuri expres prevazute de lege”.
Astfel, Curtea constata ca, potrivit mentiunilor din fisa postului de „primitor predator de produse fluide”, ocupat de reclamant la momentul suspendarii contractului sau de munca (filele 19-21 dosar fond), „gestionarea produselor petroliere aflate in gestiunea combustibil- lubrifiant si alimentarea cu combustibili si lubrefianti a locomotivelor /automotoarelor” constituie scopul general al postului.
Din atributiile cu caracter specific ale postului ocupat, cele mai importante sunt in legatura cu operatiunile de preluare de combustibil, uleiuri, lubrefianti, etc. de la distribuitori, repartizarea acestora in rezervoarele indicate (vagonabil, autocisterne, butoaie), precum si predarea lor in vederea consumului pe baza unei evidente scriptice-registre, bonuri de consum, etc., pe care trebuie sa le intocmeasca, ori sa le verifice cu strictete.
In acest context, este evident ca manipularea zilnica a produselor petroliere necesare desfasurarii activitatii de transport a paratei, concomitent cu intocmirea si verificarea unor documente care sa justifice consumul acestora, nu se poate realiza in fapt decat prin indeplinirea atributiilor de gestionar al acestor consumabile, pe care le preia si le distribuie mai departe. Altfel spus, calitatea de gestionar este de esenta activitatii pe care reclamantul o desfasoara in cadrul societatii parate in temeiul contractului individual de munca.
Fara indoiala, reclamantul se afla in situatia expres reglementata de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice, care prevede suspendarea de drept a calitatii de gestionar daca intervine punerea in miscare a actiunii penale pentru una dintre infractiunile prevazute in alin. (1) al articolului, printre care cele impotriva patrimoniului, de fals uz de fals etc.
Este adevarat ca textul legal mai sus mentionat se refera exclusiv la calitatea de gestionar, iar nu la intregul contract individual de munca, insa, in cazul de fata, din ratiuni amplu argumentate mai sus, in mod corect s-a apreciat ca suspendarea calitatii de gestionar determina imposibilitatea executarii atributiilor din fisa postului de „primitor predator de produse fluide”, ocupat de reclamant, astfel ca suspendare intregului raport de munca intre parti este singura masura care ar asigura aplicarea intocmai a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969.
Curtea va inlatura argumentele apelantului, potrivit carora, angajatorul ar fi avut obligatia continuarii raporturilor de munca, chiar daca acest lucru ar fi presupus schimbarea atributiilor de serviciu, de vreme ce nu a fost identificata vreo obligatie legala a societatii in aceasta privinta. Dimpotriva, conform prevederilor art. 41 din Codul muncii, modificarea elementelor esentiale ale contractului individual de munca, printre care si felul muncii se poate face doar prin acordul de vointa al partilor, liber exprimat, acord care in speta nu a existat sau nu a fost dovedit.
De asemenea, nu prezinta relevanta imprejurarea ca, potrivit unui raport individual de munca existent anterior intre partile litigante, reclamantul a desfasurat o alta activitate in serviciul paratei, deoarece esential, din punctul de vedere al felului muncii, ramane contractul de munca aflat in derulare la momentul suspendarii contestate.
In considerarea argumentelor de fapt si de drept mai sus expuse, suspendarea raportului individual de munca nu a intervenit din initiativa angajatorului, astfel ca nu sunt incidente prevederile art. 52 alin. (1) lit. c
1
) din Codul muncii, asa cum neintemeiat pretinde apelantul. Suspendarea contractului a intervenit de drept, ca efect al indeplinirii premiselor enuntate de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969 si avand in vedere ca suspendarea ex lege a calitatii de gestionar presupune, in cazul concret al spetei de fata, suspendarea, tot prin efectul legii, a calitatii de salariat, datorita legaturii indisolubile dintre cele doua. De aceea, in mod corect angajatorul si prima instanta de fond au apreciat ca in speta sunt incidente prevederile art. 50 lit. i) din Codul muncii. Suspendarea contractului individual de munca a avut loc de drept, iar decizia atacata nu a facut decat sa constate intervenirea cauzei de suspendare.
In fine, Curtea nu va putea retine nici argumentul apelantului ce vizeaza o pretinsa incalcare de catre parata si de prima instanta de fond a prezumtiei de nevinovatie, ca garantie instituita de prevederile art. 6, al doilea paragraf din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum aceasta a fost interpretata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta invocata.
Este adevarat ca prezumtia de nevinovatie a unei persoane acuzate de savarsirea unei infractiuni, in intelesul art. 6 alin. (2) din Conventie, are o sfera de aplicare mai larga, in sensul ca obligatia de respectare a acestei garantii nu incumba in mod exclusiv instantei penale, ci si instantelor de drept civil si celorlalte autoritati ale statului. Insa, in cazul de fata, nu i se poate reprosa angajatorului ori instantei de fond ca ar fi prezumat in vreun fel vinovatia reclamantului, mai ales ca, asa cum s-a aratat mai sus, rezolvarea litigiului a presupus constatarea aplicabilitatii prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969, referitoare la suspendarea de drept a atributiilor de gestionar in cazul in care impotriva salariatului s-a pus in miscare actiunea penala pentru fapte considerate incompatibile cu exercitarea acestor atributii.
De mentionat este ca nici prevederea legala instituita prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 22/1969 nu porneste de la prezumtia de vinovatie a salariatului impotriva caruia s-a pus in miscare actiunea penala, pentru simplul fapt ca masura instituita nu este una definitiva, atributiile astfel suspendate putand fi reluate daca finele procesului penal nu se constata vinovatia faptuitorului prin hotarare judecatoreasca definitiva. De aceea, premisele spetei de fata sunt cu mult diferite de cele redate in continutul hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauza Teodor impotriva Romaniei, invocata in apel de catre reclamant, in care, in
esenta, masura concedierii salariatului era justificata de o instanta civila, printre altele, pe vinovatia penala a acestuia, in lipsa unei hotarari definitive in procesul penal.