CAUZA SEGA IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 29022/04)

Hotararea din 13 martie 2012

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Sega impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 14 februarie 2012,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 29022/04 indreptata impotriva Romaniei prin care doi resortisanti ai acestui stat, sotii Titus si Ecaterina Sega („reclamantii”) au sesizat Curtea la 13 iulie 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Domnul si doamna Sega au decedat la 12 iunie 2007 si, respectiv, la 25 aprilie 2011, avand ca mostenitori pe copiii lor, Sorin Sega si Dan Laurentiu Sega, care si-au exprimat, la 23 mai 2011, dorinta de a continua actiunea in fata Curtii.
3. Din motive de ordin practic, prezenta hotarare va continua sa-i desemneze pe domnul si doamna Sega drept „reclamanti”, cu toate ca, in prezent, aceasta calitate ar trebui atribuita mostenitorilor lor [a se vedea,
   mutatis mutandis, Dalban impotriva Romaniei
   (MC), nr. 28114/95, pct. 1, CEDO 1999-VI].
4. Reclamantii si, apoi, mostenitorii acestora sunt reprezentati de L. Iancovici, avocat in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
5. In urma abtinerii lui Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii), presedintele Camerei l-a desemnat pe Mihai Poalelungi in calitate de judecator
   ad-hoc
   (art. 26 § 4 din conventie si art. 29 § 1 din regulament).
6. Reclamantii pretind o atingere a dreptului lor de acces la justitie si a dreptului la un termen rezonabil in cadrul unei proceduri cu privire la acordarea de despagubiri in urma unui accident rutier.
7. La 27 ianuarie 2011, cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu art. 29 § 1 din conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt

1. C
   ircumstantele cauzei

8. Reclamantii s-au nascut in 1925 si, respectiv, 1935 si au domiciliul in Bucuresti.
9. La 25 mai 1990, in cursul unei calatorii in Germania, reclamantii au fost victimele unui accident rutier provocat de un tert, de asemenea resortisant roman. Vehiculul reclamantilor a fost distrus in totalitate, iar acestia au suferit rani grave.
10. Printr-o scrisoare recomandata, expediata la 24 mai 1993, reclamantii au formulat o actiune in despagubiri impotriva societatii de asigurari pentru cele doua vehicule implicate in accident si impotriva celuilalt sofer si a sotiei acestuia.

2. Scrisoarea a fost primita la grefa Judecatoriei Bucuresti a doua zi, insa judecatorul delegat a omis sa inregistreze actiunea si a returnat scrisoarea cu o mentiune scrisa de mana prin care le indica reclamantilor sa plateasca taxa judiciara de timbru calculata in raport cu cuantumul despagubirii solicitate.

12. Considerand ca actiunea era scutita de taxa judiciara de timbru, la data de 2 iunie 1993, reclamantii au reiterat cererea, depunand o actiune identica la grefa instantei. La aceasta au anexat dovada trimiterii actiunii prin posta din data de 24 mai 1993. Judecatorul delegat a inregistrat actiunea si a stabilit primul termen pentru 7 decembrie 1993, amintindu-le reclamantilor sa achite taxa judiciara de timbru. Reclamantii au sustinut in fata instantei ca cererea lor era scutita de taxa judiciara de timbru.
13. La 4 septembrie 1995, dosarul a fost transferat la Tribunalul Bucuresti. Prin hotararea din 22 octombrie 1996, instanta a anulat actiunea pentru neplata taxei judiciare de timbru. Apelul reclamantilor a fost respins prin hotararea Curtii de Apel Bucuresti din 9 februarie 1998.
14. Recursul a fost admis prin hotararea definitiva a Curtii Supreme de Justitie din 3 februarie 2000, care a retrimis cauza tribunalului, retinand ca, potrivit Legii nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor, cererea reclamantilor era scutita de taxa judiciara de timbru.
15. Prin hotararea din 27 martie 2001, tribunalul a anulat actiunea pe motiv ca aceasta fusese formulata tardiv, la 2 iunie 1993, iar termenul de prescriptie de trei ani, care curge de la data accidentului, se implinise la 25 mai 1993.
16. Invocand concluziile hotararii Curtii Supreme de Justitie din 3 februarie 2000, reclamantii au formulat apel. Acestia au aratat ca actiunea lor a fost trimisa prin posta la 24 mai 1993, dar ca aceasta nu a fost inregistrata din cauza unei erori comise de judecatorul delegat, care le-a returnat scrisoarea, cerandu-le in mod nelegal sa achite taxa judiciara de timbru. Reclamantii au considerat ca aceasta eroare nu le era imputabila.
17. Prin hotararea definitiva din 16 noiembrie 2001, curtea de apel a confirmat hotararea primei instante. In plus, aceasta a considerat ca reclamantii au omis sa solicite, la 2 iunie 1993, repunerea in termen.
18. Reclamantii au formulat recurs, sustinand ca, anuland actiunea lor ca urmare a interventiei prescriptiei, instantele interne au incalcat autoritatea de lucru judecat a hotararii definitive a Curtii Supreme de Justitie din 3 februarie 2000, care a constatat eroarea judecatorului delegat si a eliminat obligatia de a achita taxa judiciara de timbru. Reclamantii au aratat ca actiunea lor a fost introdusa in termenul legal si ca nu aveau niciun motiv sa creada ca prescriptia le-ar fi fost opozabila. In orice caz, reclamantii considera ca, avand in vedere eroarea judecatorului delegat si in temeiul dispozitiilor Decretului nr. 167/1958, instantele aveau obligatia de a examina din oficiu fondul cererii.
19. Prin hotararea din 20 ianuarie 2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie (fosta Curte Suprema de Justitie), a respins recursul, considerand ca eroarea judecatorului delegat nu a avut nici un efect asupra calculului termenului de prescriptie.

II. Dreptul si practica interne relevante

20. Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescriptia extinctiva
    
    
    ^[560]
    
    
    include urmatoarele dispozitii relevante:

Art. 1

„Dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege”

Art. 3

„Termenul prescriptiei este de trei ani [...]”

Art. 16

[•••]

Prescriptia se intrerupe [...] prin introducerea unei cereri de chemare in judecata, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca ori la un organ de arbitraj necompetent;

[•••]

Prescriptia nu este intrerupta daca [..] cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata [...]”

Art. 17

„[...] dupa intrerupere incepe sa curga o noua prescriptie.

In cazul cand prescriptia a fost intrerupta printr-o cerere de chemare in judecata [...] noua prescriptie nu incepe sa curga cat timp hotararea de admitere a cererii nu a ramas definitiva [...].”

Art. 19

Instanta judecatoreasca [...] poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu

judecarea sau rezolvarea actiunii [...].

Cererea de repunere in termen va putea fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie”

21. Codul de procedura civila contine urmatoarele dispozitii relevante:

Art. 104

„Actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de implinirea termenului.”

Art. 114

„(1) La primirea cererii de chemare in judecata, presedintele sau judecatorul care il inlocuieste verifica daca aceasta intruneste conditiile prevazute de lege. Cand este cazul, reclamantului i se pune in vedere sa completeze sau sa modifice cererea si sa depuna [...] cererea si copii certificate de pe toate inscrisurile pe care isi intemeiaza cererea. (2) Atunci cand completarea nu este posibila, cererea se va inregistra si i se va acorda reclamantului un termen scurt.”

In drept

I. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 6
din conventie

22. Reclamantii considera ca au fost privati de accesul la o instanta ca urmare a anularii cererii lor pentru motive care nu le erau imputabile. Acestia se plang, de asemenea, de durata procedurii si invoca art. 6 § 1 din conventie formulat astfel:

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala [...] care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

23. Guvernul respinge aceasta teza.

A. Cu privire la admisibilitate

24. Guvernul considera ca reclamantii nu au sesizat Curtea in termen de 6 luni de la data pronuntarii hotararii interne definitive din 20 ianuarie 2004. Acesta sustine ca formularul de cerere a fost trimis Curtii la 2 octombrie 2005, dupa mai mult de un an de la data primei scrisori adresate Curtii, la 13 iulie 2004.
25. Reclamantii considera ca au sesizat Curtea in termenul de 6 luni prevazut la art. 35 § 1 din conventie, din moment ce au trimis prima scrisoare Curtii la 13 iulie 2004 si, ulterior, au respectat termenele impuse de Curte.
26. Curtea aminteste ca, potrivit art. 47 din regulament, se considera ca cererea, ca regula generala, a fost introdusa la data primei comunicari prin care reclamantul exprima - fie si in mod sumar - obiectul cererii sale, cu conditia ca formularul de cerere

sa fi fost intocmit corespunzator in termenele stabilite de Curte.

27. Atunci cand se scurge un interval de timp semnificativ fara ca reclamantul sa ofere informatiile suplimentare necesare examinarii cererii, trebuie examinate circumstantele deosebite ale cauzei pentru a stabili data considerata ca fiind data de introducere a cererii
    Gaillard impotriva Frantei,
    (dec.) nr. 47337/99, 11 iulie 2000, nepublicata].
28. In speta, Curtea constata ca prima comunicare a reclamantilor, expediata la 13 iulie 2004, continea faptele spetei, decizia interna reclamata si capetele de cerere insotite de observatii. In 12 august 2004, in temeiul regulamentului in vigoare in perioada respectiva, Curtea le-a solicitat acestora sa prezinte copii ale tuturor incheierilor si proceselor-verbale de sedinta. Reclamantilor li s-a atras atentia ca daca aceste informatii nu ajung la Curte in termen de un an, aceasta ar putea decide sa radieze cererea de pe rol. La 30 iulie 2005, reclamantii au trimis documentele solicitate. La 6 septembrie 2005, Curtea le-a trimis pentru prima data un formular de cerere si le-a solicitat sa il completeze inainte de 3 octombrie 2005. La aceasta data, reclamantii au returnat formularul, fiind primit de Curte la 19 octombrie 2005.
29. Tinand cont de faptul ca prima scrisoare a reclamantilor continea deja descrierea faptelor, capetele de cerere si observatiile acestora, reluate ulterior si in formularul de cerere, precum si ca reclamantii au respectat termenele impuse, Curtea considera ca cererea a fost introdusa in termenul de 6 luni prevazut la art. 35 § 1 din conventie a se vedea
    mutatis mutandis, Paulescu impotriva Romaniei,
    nr. 34644/97, pct. 27, 10 iunie 2003].
30. Prin urmare, exceptia Guvernului intemeiata pe nerespectarea termenului de sase luni nu poate fi admisa.
31.  Pe de alta parte, Curtea constata ca cererea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 a) din conventie si ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la pretinsa incalcare a dreptului de acces la o instanta

a) Argumentele partilor

32. Reclamantii invoca incalcarea dreptului de acces la o instanta, in conditiile in care instantele interne au anulat actiunea pe motiv ca era prescrisa. Reclamantii sustin ca neinregistrarea cererii de chemare in judecata, la 24 mai 1993, se datora unei erori din partea judecatorului delegat, care a refuzat in mod arbitrar sa o inregistreze, pe motiv ca reclamantii nu au achitat taxa judiciara de timbru. Acestia adauga ca, in ciuda faptului ca aceasta eroare a fost recunoscuta prin hotararea Curtii Supreme de Justitie din 3 februarie 2000, care a stabilit ca cererea era scutita de taxa judiciara de timbru, instantele interne au anulat actiunea, refuzand sa stabileasca data de 24 mai 1993 ca data introducerii actiunii.
33. In ceea ce priveste o eventuala cerere de repunere in termen, reclamantii considera ca o asemenea cerere nu era necesara din moment ce ei au actionat in termenul legal, iar neinregistrarea actiunii, la 24 mai 1993, se datora erorii judecatorului. In plus, reclamantii precizeaza ca, la 2 iunie 1993, aceeasi cerere de chemare in judecata, insotita de dovada trimiterii, a fost inscrisa pe rolul instantei de catre judecatorul delegat si a facut obiectul examinarii mai multor instante care nu au invocat o posibila tardivitate a cererii. Prin urmare, acestia considera ca nu aveau niciun motiv sa creada ca actiunea s-a prescris.
34. Guvernul considera ca instantele interne au examinat detaliat cauza, in baza legislatiei aplicabile. Acesta subliniaza ca, in urma examinarii, instantele au concluzionat ca actiunea era prescrisa, precum si ca reclamantii au omis sa ceara repunerea in termen in ziua formularii cererii de chemare in judecata la grefa instantei. Prin urmare, Guvernul apreciaza ca reclamantii au avut acces la o instanta si considera ca, in cauza, Curtea nu poate repune in discutie concluziile instantelor interne.

b) Motivarea Curtii

35. Curtea reaminteste ca nu are competenta de a se substitui instantelor interne. Obligatia de a interpreta legislatia interna le revine in primul rand autoritatilor nationale, in special instantelor [a se vedea
    Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei,
    19 decembrie 1997, pct. 31,
    Culegere de hotarari si decizii
    1997-VIII si
    Edificaciones March Gallego S.A. impotriva Spaniei,
    19 februarie 1998, pct. 33,
    Culegere
    1998-I]. Rolul Curtii se limiteaza la a verifica compatibilitatea cu Conventia a efectelor unei astfel de interpretari. Acest lucru este valabil mai ales in ceea ce priveste interpretarea de catre instante a normelor de natura procedurala, precum termenele care reglementeaza depunerea documentelor sau introducerea cailor de atac [a se vedea
    Tejedor Garda impotriva Spaniei,
    16 decembrie 1997, pct. 31,
    Culegere
    1997-VIII]. Curtea a stabilit ca legislatia referitoare la termenele care trebuie respectate pentru a formula o cale de atac vizeaza asigurarea bunei administrari a justitiei si respectarea, in special, a principiului securitatii juridice. Persoanele in cauza trebuie sa se astepte ca aceste norme sa fie aplicate. Cu toate acestea, reglementarea in cauza sau aplicarea acesteia nu trebuie sa impiedice justitiabilul sa se prevaleze de o cale de atac disponibila [a se vedea
    Aepi S.A. impotriva Greciei,
    nr. 48679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002].
36. In speta, Curtea constata ca reclamantii au formulat si au trimis cererea de chemare in judecata prin posta la 24 mai 1993, respectand formele si termenele prevazute de lege. Aceasta cerere nu a fost inregistrata la data respectiva ca urmare a refuzului judecatorului delegat, care le-a returnat scrisoarea cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru.
37. Or, avand in vedere hotararile Curtii supreme din 3 februarie 2000 si 20 ianuarie 2004, trebuie constatat ca refuzul inregistrarii era viciat de doua erori: pe de o parte, acesta era contrar art. 114 C. proc. civ., care prevede ca, in cazul in care completarea nu este posibila, cererea se va inregistra si i se va acorda reclamantului un termen scurt, iar pe de alta parte, acel refuz nu avea temei legal, intrucat cererea reclamantilor era scutita de taxa judiciara de timbru.
38. In ceea ce priveste obligatia reclamantilor, invocata de Guvern, de a cere repunerea in termen la 2 iunie 1993, la data depunerii cererii la grefa instantei, Curtea constata ca reclamantii au anexat la cererea lor dovada trimiterii cererii prin posta la 24 iunie 1993. Aceasta cerere noua a fost acceptata si inregistrata de judecatorul delegat, care nu a facut nicio observatie cu privire la o posibila problema legata de tardivitatea cererii. Curtea considera ca nu li se poate imputa reclamantilor ca nu au anticipat exceptia prescriptiei dreptului la actiune si ca au omis sa ceara repunerea in termen pentru a repara o greseala care nu le era imputabila.
39. De asemenea, Curtea constata ca nu s-a ridicat problema tardivitatii cererii decat la mai mult de sapte ani de la depunerea cererii si dupa ce cauza fusese examinata de mai multe instante. Prin urmare, tinand cont de conditiile stricte care reglementeaza in dreptul intern repunerea in termenul de prescriptie, Curtea considera ca, la data la care reclamantii s-au confruntat pentru prima data cu exceptia intemeiata pe tardivitatea cererii lor, acestia nu mai dispuneau de o cale de atac pentru a remedia eroarea comisa de primul judecator delegat.
40. In aceste conditii, Curtea apreciaza ca, respingand actiunea reclamantilor ca tardiv formulata, pe motiv ca a fost introdusa in ziua depunerii la grefa si nu in ziua primei sale trimiteri prin posta, instantele interne au incalcat dreptul reclamantilor de acces la o instanta (supra, pct. 21).
41. Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1 cu privire la dreptul de acces la o instanta.

2. Cu privire la durata procedurii

1. 
   Argumentele partilor
   

42. Reclamantii se plang de durata procedurii, pe care o considera excesiva. Reclamantii sustin ca aceasta cauza nu prezinta un caracter complex si ca ei nu au contribuit la prelungirea acesteia. Dimpotriva, ei afirma ca conflictele de competente si erorile instantelor interne au reprezentat cauza duratei excesive a procedurii.
43. Guvernul considera ca este o cauza complexa datorita unor probleme controversate de drept. Acesta adauga ca nu au fost perioade lungi de inactivitate imputabile autoritatilor si ca reclamantii au solicitat in repetate randuri amanari pentru a-si pregati apararea sau pentru administrarea probelor.

2. 
   Motivarea Curtii
   

44. Curtea retine mai intai ca perioada care trebuie luata in considerare a inceput cu ratificarea conventiei de catre Romania, la 20 iunie 1994, si s-a incheiat la 20 ianuarie 2004 prin hotararea definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Aceasta a durat asadar aproape zece ani pentru trei grade de jurisdictie si doua cicluri de procedura.
45. Curtea reaminteste ca a constatat deja, in numeroase cauze care ridicau probleme similare celor din prezenta speta, incalcarea art. 6 § 1 din conventie [a se vedea, printre multe altele,
    Frydlender impotriva Frantei
    (MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII].
46. In speta, Curtea considera ca complexitatea cauzei nu justifica durata procedurii, cu atat mai mult cu cat cauza nu a fost niciodata examinata pe fond. Cu privire la comportamentul reclamantilor, Curtea considera ca acestora nu li se poate reprosa ca au solicitat cateva amanari pentru a-si pregati apararea si nici faptul ca au folosit caile de atac interne pentru a-si apara drepturile.
47. Curtea subliniaza, in special, ca intarzierea a fost cauzata de hotararea de casare din 3 februarie 2000 si de trimiterile succesive ale cauzei. Or, aceste intarzieri sunt imputabile autoritatilor (a se vedea,
    mutatis mutandis, Carstea si Grecu impotriva Romaniei,
    nr. 56326/00, pct. 42, 15 iunie 2006).
48. Dupa ce a examinat toate datele ce i-au fost prezentate, pe baza jurisprudentei in materie, Curtea considera ca durata procedurii in litigiu este excesiva si nu raspunde cerintei de „termen rezonabil”.
49. In consecinta, a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie

II. C
u privire la aplicarea art
. 41
din conventie

50. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si

daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta

a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie

echitabila.”

1. 
   Prejudiciu
   

51. Reclamantii solicita, cu titlu de prejudiciu material suferit, 50 000 EUR, reprezentand valoarea vehiculului distrus, precum si a cheltuielilor legate de asistenta medicala necesara in urma accidentului. De asemenea, ei solicita 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral pentru suferintele cauzate de respingerea actiunii si de durata excesiva a procedurii.
52. Guvernul contesta aceste pretentii. Acesta considera ca nu exista legatura de cauzalitate intre prejudiciul material invocat si pretinsa incalcare a conventiei. De asemenea, acesta pretinde ca un eventual prejudiciu moral ar fi suficient compensat prin constatarea incalcarii. Cu titlu subsidiar, Guvernul considera ca pretentiile reclamantilor sunt excesive.
53. Curtea nu observa nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material invocat si respinge aceasta cerere. In schimb, aceasta considera ca trebuie sa li se acorde reclamantilor suma de 7 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

2. 
   Cheltuieli de judecata
   

54. Pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne si in fata Curtii, reclamantii solicita 6 129 EUR, din care 5 000 EUR pentru onorariile avocatului.

Acestia prezinta copia unui contract de asistenta juridica, precum si copii ale facturilor pentru cheltuielile postale si de traducere.

55. Guvernul considera cererea excesiva. De asemenea, acesta observa ca reclamantii nu au prezentat documente justificative pentru toate cheltuielile reclamate.
56. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se demonstreaza caracterul real, necesitatea si caracterul rezonabil al valorii lor. In speta si tinand seama de documentele de care dispune si de jurisprudenta sa, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantilor suma de 2 000 EUR pentru toate cheltuielile.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

57. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara
   cererea admisibila;
2. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie ca urmare a incalcarii dreptului de acces la o instanta si duratei procedurii;
3. Hotaraste

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, sumele urmatoare, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:

1. 7 000 EUR (sapte mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
2. 2 000 EUR (doua mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;

2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

4. Respinge
   cererea de reparatie echitabila pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 13 martie 2012, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Josep Casadevall

Presedinte