CAUZA TOMA IMPOTRIVA ROMANIEI
30 martie 2020CONSTANTIN HATEGAN IMPOTRIVA ROMANIEI
30 martie 2020
CAUZA VIOREL BURZO IMPOTRIVA ROMANIEI
(Cererile nr. 75109/01 si 12639/02)
Hotararea din 30 iunie 2009
Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In cauza V iorel Burzo impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall,
presedinte,
Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra,
judecatori,
si Stanley Naismith,
grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 9 iunie 2009,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
Procedura
- La originea cauzei se afla doua cereri, nr. 75109/01 si 12639/02, indreptate impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Viorel Burzo („reclamantul”), a sesizat Curtea la 15 februarie 2001 si, respectiv, 25 februarie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
- Reclamantul este reprezentat de Mihaele Burzo si Gheorghita Mateut, avocati in Cluj-Napoca. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
- Reclamantul pretinde ca a fost supus unor conditii rele de detentie in arestul Politiei Cluj si la Penitenciarul Jilava, ca nu a fost adus de indata dupa arestarea sa in fata unei instante, ca nu a beneficiat de o procedura echitabila si ca nu a fost presupus nevinovat pana la dovedirea legala a vinovatiei sale. De asemenea, acesta se plange de o atingere adusa respectarii vietii sale private, ca urmare a interceptarii convorbirilor sale telefonice, a punerii sub ascultare a biroului sau si a interzicerii exercitarii drepturilor sale parintesti din cauza condamnarii sale penale.
[106]
a hotarat conexarea cauzelor. In conformitate cu art. 29 § 3, s-a hotarat ca admisibilitatea si fondul acestor cauze vor fi examinate impreuna.
In fapt,
I. Circumstantele cauzei
- Reclamantul s-a nascut in 1947 si are domiciliul in Cluj-Napoca.
- La 20 ianuarie 2001, reclamantul, Presedintele sectiei penale a Curtii de Apel Cluj Napoca, a fost retinut de un grup de politisti si condus la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj, unde a fost informat ca era suspectat de trafic de influenta, infractiune pedepsita de art. 257 C. pen. In temeiul art. 148 lit. (d) si (h) C. proc. pen., procurorul a dispus masura de arestare preventiva pentru 30 de zile. In ordonanta de arestare se arata ca, in iulie 2000, reclamantul a primit din partea lui G.M., in timp ce sotul acesteia (G.L.) era in arest, suma de 5 000 de marci germane (DM) si un set de bucatarie, in scopul de a-i convinge pe judecatorii Curtii de Apel Cluj sa nu prelungeasca, in urma recursului parchetului, pedeapsa la care primii judecatori l-au condamnat pe sotul sau. La o data neprecizata, G.L. a fost pus in libertate.
- In aceasta privinta, procurorul l-a audiat pe reclamant, care a negat faptele de care este acuzat.
- Reclamantul a fost tinut in arestul Politiei Cluj.
- Cererea de revocare a arestarii preventive
- La 2 februarie 2001, in temeiul art. 139 C. proc. pen., reclamantul a solicitat revocarea arestarii preventive, pe motive ca starea sa de sanatate s-a agravat din cauza detentiei. Acesta a solicitat, in aceeasi zi si apoi la 7 februarie, efectuarea unei expertize medicale pentru a-si putea sustine cererea de repunere in libertate.
- La 8 februarie 2001, procurorul a respins cererile reclamantului ca neintemeiate. Acesta a constatat ca, in speta, se pastrau conditiile impuse de art. 148 lit. (d) C. proc. pen. si ca starea de sanatate nu putea fi invocata ca motiv de revocare sau inlocuire a masurii de arestare preventiva. De asemenea, acesta a respins cererea reclamantului privind efectuarea unei expertize medicale, pe motiv ca acesta nu a prezentat nici un document care sa dovedeasca afectiunile de care sufera si ca medicii penitenciarului si ai penitenciarului-spital Jilava i-au prescris un tratament medical si un regim alimentar adecvat, fara a-i recomanda alte masuri (a se vedea supra, pct. 54).
[107]
2. Contestarea ordonantei de arestare preventiva
- La 7 februarie 2001, in baza art. 140
1
C. proc. pen, reclamantul a depus la Curtea Suprema de Justitie o plangere impotriva ordonantei de arestare preventiva. El considera ca aceasta era lovita de nulitate absoluta pentru ca a fost adoptata si confirmata de autoritati necompetente si ca nu era motivata. In sfarsit, acesta se plange ca arestarea sa era ilegala in temeiul art. 5 § 3 din conventie, din cauza ca procurorul care a dispus arestarea sa nu era un magistrat independent si impartial. - Prin incheierea din 9 februarie 2001, Curtea Suprema a respins plangerea ca vadit nefondata, pe motiv ca ordonanta era motivata si ca a fost emisa de autoritatea competenta. Aceasta a considerat ca dispunerea arestarii reclamantului de catre procuror nu a incalcat art. 5 § 3 din conventie, din cauza faptului ca, in dreptul roman, procurorul este un magistrat autorizat prin lege sa exercite functii judiciare si ca, in orice caz, reclamantul poate introduce o plangere impotriva ordonantei de arestare pe langa instanta competenta.
- Prin hotararea definitiva din 13 februarie 2001, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul reclamantului impotriva hotararii citate anterior si a confirmat temeinicia acesteia.
- Mai multe articole de presa au prezentat arestarea reclamantului. Reclamantul a prezentat Curtii cincisprezece articole aparute la 22 ianuarie 2001 in cotidianele locale si nationale care prezentau pe prima pagina arestarea acestuia. Cotidianul national
Romania Libera
scria „Un caz unic in istoria Romaniei dupa Revolutie! Presedintele sectiei penale a Curtii de Apel Cluj [...] arestat pentru trafic de influenta”. Cotidianul
Cronica romana
a publicat un articol intitulat „Dosarul Gherla face victime la Curtea de Apel Cluj, presedintele sectiei penale arestat!”. Articolele „Cutremur in justitie: cel mai important judecator al Curtii de Apel a fost arestat” si „Judecator de la Curtea de Apel Cluj arestat pentru trafic de influenta si coruptie activa” au fost publicate in cotidianele
Jurnalul National
si
National. - Toate cotidianele au precizat ca reclamantul a fost arestat preventiv sub acuzatia de trafic de influenta. In acelasi timp, cotidianele invocau refuzul anchetatorilor si, in special, al parchetului, de a face declaratii publice. Cotidianul
Ziua
a publicat articolul „Primul judecator arestat”, redactat astfel:
„Precizam ca ieri, inainte de inchiderea editiei, nicio autoritate care a participat la arestarea judecatorului Burzo nu a vrut sa dea declaratii presei. Majoritatea dintre acestea, incepand cu comandantul inspectoratului de politie, [...] si-au inchis telefoanele mobile. Procurorul D.M. a lasat totusi sa se subinteleaga ca va prezenta cauza astazi, in cadrul unei conferinte de presa.”
- Cotidianul
Cotidianul
a publicat pe prima pagina, cu titlul „Arestarii spectaculoase la ministerele Justitiei si Internelor”:
„Judecatorul V.B., presedinte al sectiei penale a Curtii de Apel Cluj, a fost arestat sambata, pentru treizeci de zile, de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj [...] dupa ce procurorii au constatat ca judecatorul facuse trafic de influenta”.
- In acelasi timp, cotidianul
Adevarul
scria:
„Presedintele SCCCO [Sectia de combatere a coruptiei si a criminalitatii organizate], procurorul O.B., ne-a declarat: „In fapt, judecatorul Viorel Burzo a primit 5 000 DM si mai multe bunuri [...] pentru a pronunta o hotararea judecatoreasca favorabila inculpatului, dar si pentru a se implica in transferul suspect al anumitor dosare penale de la Cluj la Oradea.” [...] Surse neoficiale au precizat pentru
Adevarul
ca arestarea judecatorului Viorel Burzo a avut legatura cu dosarul penal controversat al generalului V.M. [...] si al colonelului V.F. arestati acum o luna de procurorii din Cluj pentru coruptie pasiva si trafic de influenta [...].”
- La 22 ianuarie 2001, parchetul a organizat o conferinta de presa.
- La 23 ianuarie 2001, au fost publicate alte articole, iar reclamantul a trimis Curtii copii a douasprezece dintre acestea. Cotidianul
Adevarul
scria: „sub protectia anonimatului, surse din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie au declarat ca judecatorul Viorel Burzo a fost gasit vinovat de trafic de influenta in urma denunturilor din partea unor interlopi din Cluj”. Cotidianul
Jurnalul National
preciza: „ieri, [...] Biroul de presa al Parchetului General a emis un comunicat de presa care anunta aceasta arestare (a reclamantului). [...] S-a stabilit ca, in luna iulie 2000, acesta (reclamantul) a primit din partea lui G.M. suma de 5 000 DM [...]”. Folosind exprimari similare, cotidianul local
Clujeanul
face referire la „informatiile oficiale din partea SCCCO”. In acelasi timp, acesta scria:
„Luni, 22 ianuarie, procurorul M. [...] a elucidat misterul. «S-a dispus masura arestarii provizorii impotriva judecatorului Viorel Burzo. Acesta este vinovat de a fi primit, in iulie 2000, a primit din partea lui G.M., suma de 5 000 DM si mai multe bunuri, pentru a respinge recursul introdus impotriva hotararii pronuntate impotriva sotului sau, G.L.,» a declarat M.”
- In aceeasi zi, cotidianul regional
„Ziua de Ardeal
’ scria ca pentru a lamuri zvonurile referitoare la arestarea reclamantului, procurorul a convocat o conferinta de presa. Acesta scria ca:
„In ceea ce priveste arestarea, procurorul M. a afirmat ieri ca s-a bazat pe mai multe probe. In primul rand, este vorba de declaratia lui M.G. [G.M.], de depozitiile mai multor martori si de procesul-verbal al perchezitiei efectuate la
domiciliul judecatorului. Acesta a precizat ca judecatorul Burzo nu a fost acuzat de coruptie pasiva, ci de trafic de influenta [...]”.
- Alte articole au aparut in presa la 24, 25 si 26 ianuarie 2001 si la inceputul lui februarie 2001, facand referire la arestarea reclamantului si la plangerea sa impotriva ordonantei de arestare. Daca anumite cotidiane, fara a cita sursele, mentionau ca reclamantul „a primit” o suma de bani, altele utilizau formula „reclamantul ar fi primit” o suma de bani. Anumite articole faceau referire si la faptul ca sotia reclamantului, numita cu cateva luni inainte presedinte al Tribunalului Cluj, si-a prezentat demisia.
- La 25 aprilie 2001, in articolul intitulat „Momentul bilantului. Doamna de fier a Justitiei”, cotidianul
Curierul National
cita Ministerul Justitiei care se exprima astfel:
„[...], incepand cu ianuarie, tinand seama si de semnalele lansate de presa, am decis sa punem capat delegatiei acordate doamnei M.B. [sotia reclamantului] pentru postul de Presedinte al Tribunalului Cluj. Ulterior, [...], CSM [Consiliul Superior al Magistraturii] a constatat incetarea exercitarii functiilor sale, prin demisie.”
- La 2 februarie 2001, materialul de urmarire penala i-a fost prezentat reclamantului, asistat de un avocat ales de acesta. Reiesea din dosar ca, in cursul verii anului 2000, G.M. a contractat mai multe imprumuturi de la V.A. pentru a interveni langa reclamant in favoarea sotiei sale (a se vedea supra, pct. 6
in fine).
Printre probele furnizate la dosar, se numarau transcrierile convorbirilor telefonice dintre V.A. si terti, o copie a declaratiei lui V.A. din 29 decembrie 2000, emisa in cadrul unei anchete penale indreptate impotriva acesteia pentru trafic de influenta in care mentiona numele reclamantului, precum si inregistrarea unei convorbiri telefonice dintre G.L. si reclamant din 10 ianuarie 2001, inregistrare realizata de G.L. De asemenea, printre probele furnizate la dosar se numara si inregistrarea unei convorbiri dintre G.L. si reclamant, care a avut loc la 19 ianuarie 2001, in urma punerii sub ascultare a biroului acestuia din urma de catre Serviciul Roman de Informatii („SRI”) cu autorizatia parchetului, convorbire in cursul careia acestia au abordat problema restituirii, de catre reclamant, a sumei platite de G.M. - Reclamantul a declarat ca isi pastra declaratia din 20 ianuarie 2001 facuta in fata parchetului (a se vedea supra, pct. 7), ca a luat la cunostinta de continutul dosarului, ca a citit procesele-verbale si transcrierile comunicarilor interceptate la 10 si 19 ianuarie 2001 si a precizat ca nu dorea sa asculte casetele. De asemenea, acesta a declarat ca nu dorea instrumentarea altor probe ale apararii si ca nu avea comentarii.
- La 5 februarie 2001, reclamantul a fost din nou audiat, o data singur si o data in prezenta avocatului sau. Acesta a declarat ca a primit bani din partea lui G.M., dar ca nu a promis nimic in schimb. Acesta a declarat ca a citit procesele-verbale ale transcrierilor convorbirilor din 10 si 19 ianuarie 2001 si nu a contestat ca a discutat cu G.L. Procurorul i-a prezentat din nou materialul de urmarire penala.
- Trimiterea in judecata a reclamantului
- Prin rechizitoriul din 8 februarie 2001, reclamantul a fost trimis in judecata in fata Curtii Supreme de Justitie pentru trafic de influenta.
- Procurorul si-a bazat rechizitoriul pe transcrierile convorbirilor telefonice dintre V.A. si G.M. si dintre V.A. si terti, care au avut loc in perioada 21 decembrie 2000 - 5 ianuarie 2001, pe inregistrarile convorbirilor dintre reclamant si G.L. din 10 si 19 ianuarie 2001, pe procesul-verbal al perchezitiei care a confirmat existenta setului de bucatarie la domiciliul reclamantului si pe hotararile pronuntate impotriva lui G.L. Rechizitoriul se intemeia si pe declaratiile lui G.L. si G.M., care au afirmat ca i-au dat reclamantului suma de bani si setul de bucatarie, pe declaratiile martorilor V.A., B.G., S.M., V.G., care au afirmat ca l-au auzit pe G.M. cerandu-i bani lui V.A. pentru a interveni pe langa reclamant, si pe cea a martorului T.F., care a declarat ca a condus-o pe
- M. la domiciliul reclamantului. Martorii T.V. si T.M. au declarat ca i-au facut cadou setul de bucatarie sotiei reclamantului. Martorii apararii, P.D. si M.A., au declarat ca reclamantul nu a intervenit niciodata in cauzele penale. G.G. a declarat ca G.M. i-a cerut sa cumpere un set de bucatarie, pentru a i-l oferi reclamantului pentru ca acesta sa intervina in favoarea sa si sa nu fie arestat.
- Procedura in prima instanta
- Reclamatul sustine in fata Curtii Supreme de Justitie ca actele de urmarire penala impotriva sa erau lovite de nulitate si ca anumite probe au fost obtinute ilegal de parchet. In special, acesta pretindea ca convorbirile telefonice dintre V.A. si terti au fost autorizate de parchet in cadrul unei cauze care il viza pe V.A. si nu pe el. De asemenea, acesta a invocat faptul ca procurorul insarcinat cu ancheta nu era competent.
- Reclamantul a participat la toate audierile si a fost asistat de un avocat ales.
- La 15 martie 2001, audiat de Curtea Suprema de Justitie, reclamantul si-a modificat declaratiile. Acesta a declarat ca a marturisit faptele in cauza la sfatul fostului sau avocat, pentru a fi pus in libertate. Acesta a solicitat audierea de catre Curtea Suprema a martorilor audiati in timpul cercetarii penale. Acesta a negat existenta unor convorbiri cu G.L. la 10 si 19 ianuarie si a solicitat ca inregistrarile sa fie supuse unei expertize tehnice, cerere admisa de Curtea Suprema. S-a solicitat o expertiza medico-legala.
- La sedinta din 29 martie 2001, martorii B.G., S.M., P.D. si M.A. au fost audiati de instanta si si-au mentinut declaratiile date in timpul instrumentarii cauzei.
- La 9 aprilie 2001, expertiza medico-legala realizata de comisia specializata a Institutului de Medicina Legala „Mina Minovici” a fost inclusa la dosar: Aceasta a concluzionat ca reclamantul putea fi tratat in reteaua penitenciara. La 11 aprilie 2001, Curtea Suprema de Justitie a dispus o expertiza suplimentara, pe motiv ca expertiza furnizata la dosar nu a fost efectuata cu participarea unui expert desemnat de reclamant.
- La 11 aprilie si 3 mai 2001, reclamantul a fost audiat dupa ce a ascultat casetele cu inregistrarea convorbirilor cu G.L. si a afirmat ca vocea nu ii apartinea si ca G.L. nu l-a vizitat la birou la 19 ianuarie 2001. G.L. a fost audiat si a confirmat realitatea discutiilor cu reclamantul la domiciliul si la biroul sau. Au fost audiati martorii V.A. si V.G.
- La 14 mai 2001, Institutul National de Expertize Criminalistice a informat Curtea Suprema ca nu dispunea de aparatura tehnica necesara pentru examinarea inregistrarilor (a se vedea supra, pct. 31). La 16 mai 2001, Institutul de Medicina Legala a informat Curtea Suprema ca participarea unui expert desemnat de reclamant nu era posibila, pe motiv ca nu a fost intocmita inca nicio lista de experti (a se vedea supra, pct. 33).
- La 31 mai si 21 iunie 2001, martorii G.M., G.G. si T.M. au fost audiati si si-au mentinut declaratiile date in timpul instrumentarii cauzei. Si martorul T.V. a fost audiat, dar si-a modificat declaratia precedenta. Curtea Suprema a constatat ca, chiar daca a fost citat de trei ori cu mandat de aducere, martorul T.F. nu a fost gasit. Intemeindu-se pe art. 327 alin. (3) C. proc. pen., aceasta a decis citirea declaratiei facute in cursul urmaririi penale. Procurorul i-a solicitat Curtii Supreme sa tina seama si de inregistrarea video a audierii lui T.F. A fost audiat martorul apararii, B.M. Reclamantul a renuntat la audierea a trei dintre martorii apararii admisi de Curtea Suprema.
- Prin hotararea din 11 iulie 2001, Curtea Suprema de Justitie, intr-un complet alcatuit din trei judecatori, l-a condamnat pe reclamant la patru ani de inchisoare pentru trafic de influenta, la care se adauga o pedeapsa suplimentara prin care i se interzicea exercitarea drepturilor parintesti asupra fiicei sale minore pe toata perioada executarii pedepsei.
- Dupa ce a analizat probele furnizate la dosar si dupa ce a stabilit ca procurorul era competent sa efectueze ancheta, Curtea Suprema de Justitie a retinut ca autoritatile competente s-au sesizat din oficiu pentru a initia ancheta impotriva reclamantului, in urma declaratiei lui V.A. din 29 decembrie 2000 (a se vedea supra, pct. 24), confirmata de declaratiile lui G.L. si G.M. Curtea Suprema a considerat ca reclamantul a avut o atitudine fluctuanta pe parcursul procedurii si ca explicatiile sale conform carora a marturisit faptele pentru a fi pus in libertate nu erau credibile, tinand seama de cariera sa de judecator in materie penala.
- Curtea Suprema a constatat ca punerea sub ascultare a biroului reclamantului, la 19 ianuarie 2001, era conforma legii, si a fost autorizata, in prealabil, de procuror. Chiar daca autenticitatea inregistrarii nu poate fi controlata prin mijloace tehnice, realitatea conversatiei rezulta din declaratiile lui G.L. si din atitudinea reclamantului, care nu a contestat-o la 5 februarie 2001. In ceea ce priveste inregistrarea efectuata de G.L. la 10 ianuarie 2001, Curtea Suprema a considerat ca nu putea constitui o proba pentru aparare in masura in care nu a fost autorizata de un procuror. In sfarsit, aceasta a evidentiat ca, in ceea ce priveste inregistrarile convorbirilor dintre V.A. si terti, transcrierile acestora reprezentau o proba scrisa, in ciuda faptului ca autorizatia de a efectua inregistrarea viza o alta cauza.
- Curtea Suprema a considerat ca raspunderea penala a reclamantului putea fi angajata in baza declaratiilor martorilor audiati de catre parchet si de catre Curte, in special cele ale lui V.A., V.G., G.L. si G.M. De asemenea, si-a intemeiat decizia pe: procesul-verbal de perchezitie, transcrierile convorbirilor telefonice dintre V.A. si terti, si cele dintre G.L. si reclamant la 19 ianuarie 2001, rezultatul expertizei criminalistice stabilind ca scrisul celui care a notat un numar de telefon pe o foaie data lui G.L. de catre reclamant a fost identificat ca apartinand acestuia din urma.
- Procedura recursului
- La 12 iulie 2001, reclamantul a formulat recurs impotriva acestei hotarari, solicitand achitarea sa, pe motiv ca faptele imputate nu existau. Acesta a subliniat ca anumite probe ale acuzarii au fost obtinute ilegal de catre organele de cercetare penala. Acesta a adaugat ca declaratia sa din 5 februarie 2001 era contrara principiului loialitatii prevazut la art. 6 din conventie, in masura in care a dat o declaratie sub promisiunea de a fi pus in libertate pentru a-si putea rezolva problemele de sanatate.
- Prin hotararea definitiva din 17 iunie 2002, Curtea Suprema de Justitie, intr- un complet format din noua judecatori, a respins recursul reclamantului si a confirmat temeinicia hotararii pronuntate in prima instanta.
1 1
?
1. Conditiile de detentie in arestul Politiei Cluj.
- La 20 ianuarie 2001, reclamantul a fost arestat preventiv si detinut in arestul Politiei Cluj. Acesta a fost incarcerat aici in perioada 20-23 ianuarie 2001 si 1-9 februarie 2001.
- Reclamantul a fost incarcerat in celula nr. 4C, care avea o suprafata de 5,75 m
2
. Celula avea patru paturi din fier suprapuse si, in perioada de detentie a reclamantului, doua alte persoane erau incarcerate in aceeasi celula. Celula era situata la subsol, nu avea aerisire si nici lumina naturala, iluminarea fiind asigurata de un tub fluorescent de 20 W. Ventilarea acestui tip de celula era asigurata de ferestre cu vedere pe un culoar si de ventilatoare. In observatiile sale din 26 ianuarie 2006, Guvernul, care a confirmat in primele sale observatii ca toate celulele erau la subsol, nota faptul ca celula reclamantului avea o fereastra pentru aerisire si iluminare naturale si pereti recent zugraviti. Celula nu era incalzita. - Celula nu era dotata cu grup sanitar. In penitenciar, existau doua grupuri sanitare si o baie. Conform Guvernului, persoanele detinute aveau acces la grupurile sanitare de trei ori pe zi, la cerere. Reclamantul afirma ca putea folosi toaletele inchisorii o data dimineata si o data seara. In restul timpului, putea folosi o galeata care se gasea in permanenta in celula sa, pe care gardienii o goleau de doua ori pe zi, dimineata si seara. Conform Guvernului, exista o galeata in celula, dar era folosita pentru a asigura aprovizionarea cu apa si nu pentru nevoile fiziologice. De asemenea, exista si o latrina, dezinfectata conform normelor sanitare in vigoare, care era golita dupa fiecare utilizare. Reclamantul lua masa in aceeasi celula.
- Conditiile de detentie in Penitenciarul Jilava
- In perioada 21 februarie 2001-14 august 2002, reclamantul a fost incarcerat in Penitenciarul Jilava Bucuresti, in celulele nr. 116 si 117. In timpul detentiei, in aceste celule stateau noua detinuti. Reclamantul nu impartea patul cu alti detinuti. Respectivele celule aveau o suprafata de 14 m
2
si o inaltime de 3 m. Conform Guvernului, celulele aveau televizoare, toalete si o chiuveta cu apa curenta. Conform reclamantului, toaletele reprezentau o gaura in podea, iar apa nu era potabila. Nu exista apa calda in celula. Reclamantul putea sa faca un dus pe saptamana. - Incalzirea era asigurata cu un radiator cu noua elementi, legat la centrala termica a cladirii. Aerisirea se facea printr-o fereastra de 1,54 m
2
. Lumina era naturala in timpul zilei, iar in timpul noptii era asigurata de un bec de 60 wati. Curatenia in celula era asigurata de detinuti, care foloseau produse de curatenie furnizate de administratia penitenciarului. Conform Guvernului, reclamantul putea sa exercite o activitate in aer liber timp de o ora pe zi.
- Conditiile de transport de la Jilava la Bistrita
- La 14 august 2002, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Bistrita cu un vagon-penitenciar. Acesta afirma ca a fost transportat fara a fi supus unui control medical prealabil. In timpul transportului, care a durat 23 de ore, reclamantul nu a primit tratament medical, hrana sau apa. Acesta nu a putut sa se aseze in timpul calatoriei, avand in vedere numarul de detinuti transportati, care depasea numarul de locuri pe scaune.
- Guvernul ia act de faptul ca „vagonul-penitenciar” era un vagon atasat unui tren personal. Acesta era modificat pentru a asigura securitatea detinutilor transportati de la un penitenciar la altul. Vagonul era prevazut cu banchete si iluminare naturala si artificiala, aerisire si instalatii sanitare. In timpul transferului, detinutii au primit mancare rece. insotitorii lor trebuiau sa fie in masura sa le acorde primul ajutor in caz de necesitate si aveau la dispozitie o trusa medicala. In caz de transfer, avizul prealabil al medicului era obligatoriu pentru toti detinutii. In cazul in care un detinut transferat urma un tratament medical, medicamentele erau incredintate sefului escortei.
- Reclamantul a continuat sa execute pedeapsa la Penitenciarul Bistrita pana la 25 iulie 2003, cand Judecatoria Bistrita a dispus punerea sa in libertate conditionata.
- Stare de sanatate a reclamantului si tratamentul medical
- Dupa arestarea sa la 20 ianuarie 2001, in arestul Politiei Cluj, starea de sanatate a reclamantului s-a deteriorat brusc.
- La 21 ianuarie 2001, reclamantul a fost examinat de un medic specializat in boli interne. In urma unui nou examen medical, la 22 ianuarie urmator, efectuat la Centrul de Diabet din Cluj, s-a constatat ca nivelul glicemiei reclamantului era de 331 mg. Cu aceasta ocazie, medicul a luat act de faptul ca reclamantul avea de cativa ani un nivel ridicat al glicemiei, dar ca nu era inscris pe lista bolnavilor de la Centrul de Diabet. Reclamantul a fost diagnosticat ca suferind de diabet zaharat de tip II si de obezitate si i s-a recomandat spitalizare in vederea unei insulinoterapii. Reiese din scrisoarea din 17 iulie 2002 adresata Guvernului de catre Centrul de Diabet ca reclamantul a refuzat spitalizarea pe motiv ca trebuia sa plece la Bucuresti. De asemenea, persoana in cauza a respins recomandarea privind inceperea unui tratament ambulatoriu cu insulina. Prin urmare, avand in vedere distanta care trebuia parcursa, i s-a prescris un tratament medicamentos.
- La 23 ianuarie 2001, reclamantul a fost transferat in arestul Politiei Bucuresti. La 24, 25 si 30 ianuarie 2001, acesta a fost examinat de un medic care a pus diagnosticul de diabet zaharat de tip II si a recomandat tratament antidiabetic si regim alimentar. La aceasta ultima data, medicul a recomandat si spitalizarea la penitenciarul-spital Bucuresti-Jilava.
- In aceeasi zi, reclamantul a fost spitalizat la penitenciarul-spital Bucuresti-Jilava cu diagnosticul de diabet zaharat de tip II, neuropatie diabetica, obezitate si hepatopatie cronica. In cursul spitalizarii sale, acesta a primit un regim alimentar corespunzator si un tratament cu antidiabetice, astfel cum reiese din fisa sa medicala. La iesirea din spital, i s-a recomandat continuarea tratamentului, precum si regim alimentar.
- La 1 februarie 2001, reclamantul a fost transferat in arestul Politiei Cluj. La 9 februarie 2001, acesta a fost transferat in arestul Politiei Bucuresti. In perioada 9-21 februarie 2001, acesta a fost examinat de cinci ori de catre un medic si a fost tratat cu medicamente furnizate de familia sa.
- La 15 februarie 2001, reclamantul a fost supus unei expertize medico-legale. Raportul intocmit la 26 februarie 2001 nota faptul ca acesta suferea de bronsita cronica, de diabet zaharat, de neuropatie diabetica periferica, de steatoza hepatica, de spondiloza dorsala si de varice hidrostatic la membrele inferioare. Raportul concluzioneaza ca reclamantul „putea fi tratat in reteaua penitenciara cu conditia sa respecte in mod strict indicatiile terapeutice si sa beneficieze de o supraveghere medicala permanenta a afectiunii metabolice si de un control saptamanal al glicemiei”.
- La 19 februarie 2001, reclamantul a fost examinat de un medic specialist care a constatat o alterare a starii sale de sanatate, din cauza ca nu a respectat tratamentul recomandat anterior. I s-a recomandat un nou tratament.
- La 21 februarie 2001, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Bucuresti- Jilava. In urma examenelor medicale, la 30 si 31 martie 2001, medicii au confirmat diagnosticul si concluziile raportului de expertiza medico-legala din 26 februarie 2001 (a se vedea supra, pct. 56).
- In perioada 23 februarie - 1 octombrie 2001, reclamantul a fost examinat de peste saizeci de ori la cabinetul medical al penitenciarului si a beneficiat de tratamentul medical recomandat, dintre care de sase ori cu medicamente furnizate de familia sa. Conform Guvernului, care face trimitere la scrisorile prezentate de administratia penitenciarului, reclamantul a primit un regim alimentar adaptat diabetului, la care s-a adaugat hrana trimisa de familia sa.
- La 7 septembrie 2001 si 12 aprilie 2002, reclamantul a fost supus unor examene specializate. De fiecare data i s-a recomandat un regim alimentar, precum si un tratament antidiabetic, precum si un control regulat al glicemiei.
- La 14 august 2002, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Bistrita. Acesta a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip II non-insulino-dependent. Conform Guvernului, care face trimitere la o nota medicala detaliata prezentata de medicul de la Penitenciarul Bistrita, reclamantului i s-a administrat tratament medical antidiabetic, neurotrop si vitaminic, vasodilatator si antihipertensiv. Reclamantul a fost examinat in mod regulat la Penitenciarul Bistrita si a beneficiat de un regim alimentar adecvat.
- In perioada august 2002 - februarie 2003, reclamantul a fost supus lunar unor examene de evaluare a nivelului glicemiei, valorile sale fiind normale. In iunie si septembrie 2003, controlul glicemiei a evidentiat rezultate care depaseau limita normala, si anume 125 si 130 mg/100 ml.
- La 10 iulie 2003, in urma unui nou examen specializat, reclamantului i s-au recomandat un nou tratament, precum si o dieta. La 25 iulie 2003, reclamantul a fost eliberat si, in august 2003, a fost inregistrat ca diabetic de catre autoritatile medicale competente.
II. Dreptul
si
practica interna
si
internationala relevanta
- Dispozitiile relevante ale Codului de procedura penala, care reglementeaza modalitatile si conditiile de interceptare a convorbirilor telefonice, precum si utilizarea acestora ca mijloc de proba in procesul penal, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, sunt descrise in cauza
Dumitru Popescu impotriva Romaniei (nr. 2)
(nr. 71525/01, pct. 44-45, 26 aprilie 2007). Legea nr. 356/2006, intrata in vigoare dupa treizeci de zile de la publicarea sa in Monitorul Oficial la 21 iulie 2006, pastreaza cerinta prevazuta la art. 91
1
C. proc. pen. ca operatiunile de interceptare si inregistrare a convorbirilor efectuate prin telefon sau cu alt mijloc electronic sunt realizate in temeiul unei autorizatii motivate pronuntate de un judecator. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2006, publicata in Monitorul Oficial la 7 septembrie 2006, preciza ca judecatorul competent pentru emiterea autorizatiei era presedintele instantei competente sa judece cauza in prima instanta sau, in lipsa acestuia, judecatorul desemnat in acest scop. - Urmatoarele articole din Codul de procedura penala, in vigoare la momentul faptelor, sunt de asemenea relevante:
Art. 63
„[...] Probele nu au valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala si de instanta de judecata potrivit convingerii lor, formata in urma examinarii tuturor probelor administrate si conducandu-se dupa constiinta lor.”
Art. 172 alin. (1)
„In cursul urmaririi penale, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala si poate formula cereri si depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului.”
Art. 327 alin. (3)
„Daca ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta in cursul urmaririi penale si va tine seama de ea la judecarea cauzei.”
- Dispozitiile relevante din Codul penal, care reglementeaza pedepsele complementare si accesorii aplicabile in cazul unei condamnari penale sunt descrise in cauza
Sabou si Pircalab impotriva Romaniei
(nr. 46572/99, pct. 21, 28 septembrie 2004). Art. 71 C. pen. a fost modificat prin Legea nr. 278/2006 intrata in vigoare la 11 august 2006, aplicarea pedepsei accesorii care consta in interzicerea dreptului prevazut la art. 64 lit. d) fiind mai departe lasata la aprecierea instantelor desemnate sa se ocupe de procedura penala impotriva persoanei in cauza. Intrarea in vigoare a noului Cod penal, care a fost adoptat in 2004 si care nu prevedea modificarea art. 64 lit. a) si d) si a art. 71, a fost amanata de mai multe ori, ultima data pana in septembrie 2008, pentru imbunatatirea anumitor dispozitii.
- Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) pronuntate in urma vizitelor efectuate in unele penitenciare din Romania, precum si observatiile cu caracter general ale CPT privind conditiile de detentie, sunt rezumate in hotararea
Bragadireanu impotriva Romaniei
(nr. 22088/04, pct. 73-76, 6 decembrie 2007). - Raportul adresat guvernului roman de catre CPT dupa vizita efectuata de acesta intre 24 ianuarie si 5 ianuarie 1999 la Penitenciarul Bucuresti-Jilava si publicat la 24 aprilie 2003, constata urmatoarele:
„101. In cele trei stabilimente vizitate, si anume, Bucuresti-Jilava, Codlea si Craiova, conditiile materiale ale detinutilor prezentau deficiente mai mult sau mai putin similare. In special, din cauza gradului considerabil de suprapopulare, spatiul
vital al detinutilor era adesea extrem de redus (un m
2
, si chiar mai putin); in plus, de multe ori nu existau paturi pentru fiecare detinut.
102. La Penitenciarul Bucuresti-Jilava, conditiile materiale in diferitele sectii erau de obicei foarte mediocre, cu o exceptie, si anume, la sectia 5 rezervata condamnatilor definitiv in tranzit si invinuitilor.
In celelalte sectii, lipsa drastica de spatiu vital si insuficienta paturilor generau o promiscuitate inacceptabila pentru marea majoritate a detinutilor. Cu titlu de exemplu, un numar de pana la 8 detinuti trebuiau sa imparta celule de 13 m
2
, si intre 35 si 40, celule intre 20 m
2
si 35 m
2
. In plus, lenjeria de pat era cel mai adesea de proasta calitate, murdara si uzata. De asemenea, unele dintre celule erau murdare si, inevitabil, foarte rudimentar echipate. In ceea ce priveste accesul la lumina naturala, acesta era adecvat in ansamblu. Acelasi lucru era valabil si pentru iluminatul artificial, chiar daca acesta era aprins in permanenta. Din contra, avand in vedere suprapolurarea spatiilor de dormit, aerisirea era cel mai adesea foarte deficitara. Spatiile de dormit erau prevazute cu un colt sanitar, a carui curatenie si intretinere lasau mult de dorit. In plus, nu toate toaletele aveau usi si, prin urmare, multi dintre detinuti erau obligati sa isi satisfaca nevoile fiziologice in fata celorlalti detinuti.”
- Cu ocazia vizitei sale din iunie 2006 intr-o sectie a Penitenciarului Bucuresti- Jilava (raport publicat in decembrie 2008), CPT a constatat ca particularitatile constatate cu ocazia vizitei sale din 1999 erau in continuare valabile pentru sectia in cauza - cea a detinutilor periculosi -, inclusiv in ceea ce privea suprapopularea si conditiile de igiena. Pe de alta parte, „conducerea penitenciarului a atras atentia delegatiei CPT asupra faptului ca, in intregul penitenciar, conditiile de detentie erau extrem de mediocre”.
In drept,
I. Cu
privire la pretinsa incalcare a art. 3 din conventie
- Reclamantul se plange de faptul ca, in ciuda starii sale de sanatate precare, procurorul nu a admis cererile sale privind realizarea unei expertize medicale si de repunere in libertate. De asemenea, acesta sustine absenta unui tratament medical adecvat in timpul detentiei si relele conditii de detentie in arestul Politiei Cluj si in Penitenciarul Bucuresti-Jilava, precum si in timpul transportului sau la Bistrita in vagonul-penitenciar. Acesta invoca art. 3 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. ”
- Curtea constata ca, astfel cum a formulat reclamantul si cum se observa in circumstantele spetei, acest capat de cerere impune o examinare la fata locului a art. 3 doar sub aspectul partilor sale care privesc tratamentul medical aplicat reclamantului de catre autoritati in timpul detentiei sale si relele conditii de detentie si de transport.
Cu privire la admisibilitate
- Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac interne. Acesta considera ca reclamantul putea contesta in fata instantelor decizia Parchetului din 8 februarie 2001. De asemenea, acesta ia act de faptul ca, in plangerea sa din 7 februarie 2001 impotriva ordonantei de arestare preventiva, reclamantul nu a invocat caracterul precar al starii sale de sanatate. Guvernul contesta acest argument.
- Reclamantul sustine ca boala sa a fost declansata de arestarea sa, cazul sau nefiind cunoscut de centrul de diabet decat dupa repunerea sa in libertate. Acesta contesta faptul ca a refuzat spitalizarea dupa examenul medical din 22 ianuarie 2001. Pe de alta parte, acesta subliniaza refuzul parchetului de a examina documentele medicale furnizate la dosar pentru a dispune punerea sa in libertate, precum si respingerea cererii sale privind efectuarea unei expertize medico-legale.
- Reclamantul sustine ca, in ciuda recomandarilor medicale, in timpul detentiei nu a beneficiat de un regim alimentar specific, alimentele avand un miros pestilentios si fiind, dupa parerea sa, improprii consumului. De asemenea, acesta ia act de faptul ca, in cursul retinerii sale la sediul Politiei Bucuresti, familia sa i-a furnizat tratamentul medical si ca, in urma recomandarii medicului specialist de a-l spitaliza la penitenciarul- spital Bucuresti-Jilava, acesta a fost spitalizat o singura zi, fara sa i se faca analize, dupa cum reiese, de altfel, din fisa sa de observatie medicala.
- Reclamantul subliniaza ca, in Penitenciarul Bucuresti-Jilava, apa nu era potabila, iar alimentele erau improprii consumului, familia sa fiind obligata sa ii asigure minimul necesar respectarii indicatiilor medicale. In plus, tratamentul medical i-a fost aplicat cu intarziere si a trebuit sa obtina medicamentele prin intermediul familiei sale. Dupa ce i s-a comunicat Guvernului cererea nr. 75109/2001, medicamentele i-au fost asigurate, dar cu intreruperi, astfel incat a trebuit sa protesteze in repetate randuri pe langa Directia Generala a Penitenciarelor. De asemenea, acesta ia act de faptul ca nivelul glicemiei i-a fost masurat la intervale mari si ca, in timpul acestei perioade, si-a masurat nivelul glicemiei cu un aparat furnizat de familia sa.
- Guvernul ia act de faptul ca, in urma examenului medical, efectuat la Centrul de Diabet la 22 ianuarie 2001, s-a constatat ca nivelul glicemiei reclamantului era ridicat de cativa ani. Ulterior, reclamantul a fost examinat de medici specializati care i-au prescris un tratament medical adecvat. De asemenea, Guvernul ia act de faptul ca, in decizia sa din 8 februarie 2001, procurorul a examinat documentele medicale existente pana la data citata anterior si ca expertiza medicala realizata la 9 aprilie 2001 a concluzionat ca reclamantul nu reprezenta o urgenta medicala si ca boala sa putea fi tratata in reteaua penitenciara.
- Guvernul nu contesta faptul ca anumite medicamente i-au fost furnizate reclamantului de catre familia sa, dar considera ca eventualele disfunctionalitati au fost temporare, autoritatile penitenciarului fiind capabile sa remedieze situatia. In plus, acesta ia act de faptul ca persoana in cauza nu a prezentat nici cea mai mica urma de proba in sprijinul sustinerilor sale privind penuria de alimente.
- Curtea nu considera necesar sa examineze exceptia Guvernului intemeiata pe neepuizarea cailor de atac interne, in masura in care considera acest capat de cerere inadmisibil din motivele indicate mai sus.
- Curtea face trimitere la principiile fundamentale care rezulta din jurisprudenta sa referitoare la monitorizarea si tratamentul medical aplicat unei persoane private de libertate
Kudta impotriva Poloniei
(GC), nr. 30210/96, pct. 91, CEDO 2000-XI,
Paladi impotriva Moldovei
(GC), nr. 39806/05, pct. 71, 10 martie 2009,
Mouisel impotriva Frantei,
nr. 67263/01, pct. 38, CEDO 2002-IX]. In cazul in care nu se poate deduce o obligatie generala de a elibera un detinut din motive de sanatate, art. 3 din conventie impune, in orice caz, statului sa protejeze integritatea fizica a persoanelor private de libertate, in special prin asigurarea ingrijirilor medicale necesare
(Riviere impotriva Frantei,
nr. 33834/03, pct. 62, 11 iulie 2006). - In speta, Curtea ia act de faptul ca reclamantul se plange de omisiuni, de intarzieri si de omisiuni din partea autoritatilor in furnizarea medicamentelor prescrise si a regimului alimentar necesar tratamentului afectiunii sale (a se vedea,
mutatis mutandis, Sakkopoulos impotriva Greciei,
nr. 61828/00, pct. 41, 15 ianuarie 2004). Prin urmare, Curtea va examina respectarea, de catre autoritati, a obligatiei lor pozitive de a-i asigura reclamantului, pe perioada arestarii sale, monitorizare si tratament medical, precum si regimul alimentar prescris de catre medici pentru tratarea afectiunii de care suferea, tinand seama si de evolutia starii sale de sanatate
I.T impotriva Romaniei
(dec.), nr. 40155/02, 24 noiembrie 2005]. Aceasta examinare este cu atat mai importanta, cu cat, la momentul faptelor, reclamantul nu putea obtine revocarea arestarii sale preventive din motive de sanatate (a se vedea supra, pct. 10). - Curtea ia act de faptul ca reclamantul afirma ca boala a fost declansata de arestarea sa. Daca este adevarat ca, inainte de arestarea sa preventiva, la 20 ianuarie 2001, reclamantul nu figura printre persoanele cu diabet inregistrate la Centrul de Diabet din Cluj, este adevarat si ca medicii specialisti care l-au examinat la 22 ianuarie 2001 au constatat ca nivelul glicemiei sale era ridicat de cativa ani (a se vedea supra, pct. 52). De altfel, Curtea ia act de faptul ca, desi diagnosticat cu diabet in timpul detentiei, reclamantul a fost inregistrat de un centru specializat abia dupa punerea sa in libertate. Prin urmare, avand in vedere elementele de fapt incluse in dosar, Curtea nu poate fi in masura sa stabileasca daca afectiunea reclamantului a fost cauzata exclusiv de arestarea sa provizorie, nici sa considere ca autoritatile sunt responsabile de acest lucru.
- In ceea ce priveste monitorizarea medicala a reclamantului, Curtea constata ca, din expertizele medicale efectuate in speta, reiese ca monitorizarea reclamantului trebuia sa includa examene specializate, in urma carora medicii sa poata adapta, dupa caz, tratamentul antidiabetic care trebuia administrat de medicii din penitenciare. In aceasta privinta, reiese din dosar ca reclamantul a fost supus unor examene specializate periodice in urma carora i-a fost recomandat un anumit tratament si un regim alimentar adaptat. Daca este adevarat ca analizele de glicemie nu au fost intotdeauna realizate cu regularitatea recomandata de medici, este la fel de adevarat si ca au fost efectuate cu o anumita regularitate. In plus, medicii specializati nu au precizat ca reclamantul reprezenta o urgenta, nici ca tratamentul sau nu putea fi urmat in reteaua penitenciara
Ene impotriva Romaniei
(dec.), nr. 15110/05, 18 mai 2006]. - In ceea ce priveste tratamentul medical, Curtea ia act de faptul ca, la inceputul perioadei de detentie, au fost constatate intreruperi in administrarea tratamentului medical (a se vedea supra, pct. 55). Astfel, anumite medicamente nu i-au fost furnizate reclamantului sau i-au fost furnizate cu intarziere, in timp ce reiese din dosar ca o continuitate a tratamentului este foarte importanta pentru succesul terapiei. Totusi, Curtea observa ca, in timpul acestor perioade, reclamantul a urmat un tratament antidiabetic, folosind medicamente personale.
- In ceea ce priveste regimul alimentar prescris reclamantului de medici, Curtea observa ca persoana in cauza nu prezinta nici cea mai mica urma de proba in sustinerea afirmatiilor sale cu privire la acest punct
(Georgiev impotriva Bulgariei,
nr. 47823/99, pct. 64, 15 decembrie 2005). Totusi, Curtea ia act de faptul ca Guvernul a precizat ca reclamantul a beneficiat de regim alimentar adaptat conform dispozitiilor legale in vigoare, admitand ca era completat de familia reclamantului (a se vedea supra, pct. 59). - Curtea evidentiaza existenta anumitor omisiuni in ceea ce priveste respectarea de catre autoritati a obligatiei lor pozitive de a-i asigura persoanei in cauza ingrijirile necesare, precum si in ceea ce priveste regimul alimentar, ca si tratamentul medical. Totusi, Curtea constata ca omisiunile in cauza vizeaza doar perioade limitate de timp si ca autoritatile au reactionat de obicei in mod corespunzator la problemele de sanatate ale reclamantului. In plus, aceasta evidentiaza mai ales faptul ca reiese din dosar ca afectiunea reclamantului a fost tinuta sub control de medici si ca starea sa de sanatate nu s-a degradat in inchisoare. Bineinteles, omisiunile citate anterior i-au putut provoca o anumita suferinta, iar autoritatile sunt responsabile de aceasta. Cu toate acestea, Curtea evidentiaza ca reclamantul nu a fost lipsit de medicamente perioade lungi si ca, in ansamblu, nu a trebuit sa suporte costul tratamentului
(I.T impotriva Romaniei,
citata anterior). - Desi condamnabile, omisiunile mentionate nu permit, numai ele si in lumina imprejurarilor specifice in speta, sa se concluzioneze ca autoritatile romane nu si-au indeplinit obligatia de a proteja sanatatea persoanei in cauza si, prin urmare, sa angajeze raspunderea statului roman in temeiul art. 3 din conventie a se vedea,
mutatis mutandis, Cara-Damiani impotriva Italiei
(dec.), nr. 35995/97, 28 martie 2000 si
Gelfmann impotriva Frantei,
nr. 25875/03, pct. 59, 14 decembrie 2004]. - Dupa o apreciere globala a faptelor relevante in baza probelor prezentate in fata sa, Curtea concluzioneaza ca nici starea de sanatate a reclamantului, nici suferinta pe care acesta o pretinde, nu au atins in speta un nivel suficient de grav pentru a aduce atingere dreptului garantat de art. 3 din conventie.
- Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.
- Reclamantul pretinde rele conditii de detentie in arestul Politiei Cluj si la Penitenciarul Bucuresti-Jilava, precum si in timpul transportului sau de la acest ultim penitenciar la cel din Bistrita.
- Cu privire la admisibilitate
- Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
- Cu privire la fond
- Reclamantul considera ca conditiile de detentie in arestul Politiei Cluj erau inumane si au contribuit la degradarea starii sale de sanatate, in ciuda faptului ca a stat doar treisprezece zile acolo. In ceea ce priveste conditiile de detentie in Penitenciarul Bucuresti-Jilava, reclamantul afirma ca informatiile furnizate de Guvern sunt corecte in ceea ce priveste dimensiunile celulelor si numarul de detinuti cazati in ele. Totusi, acesta noteaza faptul ca apa nu era potabila, ca era improprie chiar si igienei personale si ca toaleta era o gaura in sistemul de canalizare, ca trebuia sa foloseasca o sticla pentru a impiedica sobolanii sa intre in celule. Alimentele furnizate detinutilor erau improprii consumului, astfel incat familia sa trebuia sa ii asigure o alimentatie adecvata starii sale de sanatate.
- De asemenea, reclamantul subliniaza ca a fost supus unor tratamente inumane si degradante ca urmare a conditiilor in care a fost transferat de la Penitenciarul Bucuresti- Jilava la cel de la Bistrita.
- Guvernul ia act de faptul ca reclamantul a fost retinut doar treisprezece zile in arestul Politiei Cluj. Acesta recunoaste ca, in penitenciarele romanesti, conditiile nu sunt aceleasi cu cele existente in tarile Europei de Vest, fara a atinge totusi gradul de inconfort care sa duca la concluzia ca aceste conditii sunt inumane si degradante.
- In ceea ce priveste conditiile de detentie in Penitenciarul Bucuresti-Jilava, Guvernul ia act de faptul ca reclamantul a beneficiat de o detentie absolut conforma dispozitiilor legale romane aplicabile in domeniu. Facand trimitere la descrierea acestor conditii de detentie si la jurisprudenta Curtii in materie, acesta sustine ca, in speta, conditiile de detentie ale reclamantului erau conforme cu cerintele art. 3 din conventie. Acesta a prezentat o autorizatie sanitara de functionare a cabinetului medical al penitenciarului, conform careia acesta era prevazut cu o retea de alimentare cu apa potabila si subliniaza ca, dupa vizita CPT, penitenciarul a efectuat lucrari pentru a imbunatati calitatea apei. Guvernul subliniaza ca, in celula reclamantului, instalatia sanitara era separata de restul camerei si ca acesta putea exersa activitati fizice timp de saizeci de minute pe zi.
- Guvernul nu contesta faptul ca reclamantul a fost transferat de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Bistrita cu „vagonul-penitenciar”. Totusi, acesta contesta sustinerile referitoare la lipsa unui aviz medical prealabil, invocand faptul ca, tinand seama de dispozitiile legale in domeniu, ar fi trebuit sa existe in mod obligatoriu. Acesta noteaza faptul ca, incepand cu ianuarie 2003, transportul detinutilor se asigura doar cu vehicule rutiere.
- Curtea reaminteste ca art. 3 din conventie impune statului sa se asigure ca orice prizonier este detinut in conditii care sunt compatibile cu respectarea demnitatii umane, ca modalitatile de executare a respectivei masuri nu supun persoana in cauza unei suferinte sau unei incercari de o intensitate care sa depaseasca nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei si ca, avand in vedere cerintele practice din inchisoare, sanatatea si confortul prizonierului sunt asigurate in mod corespunzator (a se vedea, de exemplu,
Kudia,
citata anterior, pct. 92). In cazul evaluarii conditiilor de detentie, trebuie sa tinem seama de efectele cumulate ale acestora, precum si de sustinerile specifice ale reclamantului
(Dougoz impotriva Greciei,
nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001-II). - Curtea considera ca sustinerile reclamantului sunt „credibile”, avand in vedere nu doar faptul ca reflecta realitatile descrise de CPT in diferitele rapoarte intocmite in urma vizitelor sale in penitenciarele romanesti, dar sunt confirmate partial si de catre Guvern.
- Curtea evidentiaza ca, atat in arestul Politiei Cluj, cat si in Penitenciarul Bucuresti-Jilava, chiar daca reclamantul nu era constrans sa imparta patul, persoana in cauza dispunea de un spatiu vital foarte redus, de aproximativ 1,50-1,90 m
2
(a se vedea,
Kalachnikov impotriva Rusiei,
nr. 47095/99, pct. 97
in fine,
CEDO 2002-VI). Pe de alta parte, aceasta considera ca trebuie sa se tina seama de faptul ca respectivul spatiu era in realitate chiar mai redus, din cauza mobilierului care micsora celulele. - De asemenea, Curtea ia act de faptul ca, in arestul Politiei Cluj, toaletele improvizate existente in celule nu indeplineau conditiile normale de igiena si intimitate
(Kalachnikov,
citata anterior, pct. 99). Facand trimitere la conditiile de detentie descrise de parti, Curtea considera ca astfel de conditii sunt, in ansamblu, deosebit de grave, in ciuda duratei destul de scurte de detentie
(a contrario, Sakkopoulos impotriva Greciei,
nr. 61828/00, pct. 42, 15 ianuarie 2004 si
Georgiev impotriva Bulgariei,
nr. 47823/99, pct. 63-67, 15 decembrie 2005). - In ceea ce priveste conditiile de detentie la Penitenciarul Bucuresti-Jilava, trebuie sa se ia act de faptul ca persoana in cauza era inchisa in celula mare parte a zilei, beneficiind de activitati in aer liber o perioada foarte scurta de timp si de acces la dusurile penitenciarului doar o data pe saptamana. Pe de alta parte, Curtea constata ca Guvernul nu a dovedit ca in acest penitenciar apa era potabila, in ciuda diferitelor programe aplicate pentru imbunatatirea calitatii sale. Aceasta stare de fapt ridica in sine o intrebare din perspectiva art. 3 din conventie.
- Curtea reaminteste ca a constatat deja, in numeroase cauze, incalcarea art. 3 din conventie, in principal datorita lipsei de spatiu individual suficient [a se vedea, printre altele,
Petrea impotriva Romaniei,
nr. 4792/03, pct. 45 si urm., 29 aprilie 2008,
Seleznev impotriva Rusiei,
nr. 15591/03, pct. 46-47, si
Khoudoyorov impotriva Rusiei,
nr. 6847/02, pct. 104 si urm., CEDO 2005-X (fragmente)]. Curtea admite ca, in speta, nimic nu indica faptul ca a existat intr-adevar intentia de a-l umili sau injosi pe reclamant. Cu toate acestea, absenta unui astfel de scop nu poate exclude o constatare a incalcarii art. 3. Curtea considera ca respectivele conditii de detentie l-au supus pe acesta unei incercari de o intensitate care depaseste nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei. - Fara a insista asupra conditiilor in care reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Bistrita, Curtea ia, totusi, act de faptul ca ar fi de preferat sa se asigure transferul detinutilor bolnavi in conditii corespunzatoare, pentru a-i scuti de trasee foarte lungi si penibile si pentru a le asigura o supraveghere medicala corespunzatoare in caz de urgenta medicala.
Prin urmare, a fost incalcat art. 3 din conventie ca urmare a conditiilor de detentie suportate de reclamant.
II. Cu
privire la pretinsa incalcare a art. 5 § 3 din conventie
- Reclamantul pretinde ca nu a fost adus de indata in fata unui judecator sau a altui magistrat imputernicit cu exercitarea atributiilor judiciare. Acesta invoca art. 5 § 3 din conventie, ale carui dispozitii relevante se citesc dupa cum urmeaza:
„Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit.
c)
din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege
cu
exercitarea atributiilor judiciare [...]”.
- Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
- Reclamantul invoca faptul ca, in dreptul roman, procurorul nu este un magistrat in sensul art. 5 § 3 din conventie, nefiind independent si impartial in raport cu executivul.
- Guvernul nu a prezentat observatii cu privire la acest punct.
- Curtea face trimitere la principiile fundamentale care rezulta din jurisprudenta sa si care determina conditiile in care o persoana arestata trebuie adusa de indata in fata unui judecator sau a altui magistrat imputernicit cu exercitarea atributiilor judiciare in sensul art. 5 § 3 din conventie
Pantea impotriva Romaniei,
nr. 33343/96, pct. 236-242, CEDO 2003-VI (fragmente)]. Aceasta reaminteste ca un control judiciar al detentiei trebuie sa se efectueze automat. Nu se poate exercita ca urmare a unei cereri formulate in prealabil de detinut
[Aquilina impotriva Maltei
(GC), nr. 25642/94, pct. 49, CEDO 1999- III]. Curtea a considerat ca o perioada de arest preventiv de trei zile si douazeci si trei de ore fara control judiciar a depasit limitele stricte de timp stabilite la art. 5 § 3
(Kanzhov impotriva Bulgariei,
nr. 68294/01, pct. 66, 6 noiembrie 2008). - In speta, Curtea evidentiaza ca reclamantul a fost arestat preventiv prin ordonanta procurorului din 20 ianuarie 2001 pentru o perioada de treizeci de zile si ca a fost arestat si incarcerat in aceeasi zi. Abia la 9 februarie 2001, Curtea Suprema de Justitie a examinat temeinicia arestarii sale, care, fapt necontestat de nimeni, prezenta garantiile impuse de art. 5 § 3 din conventie. Astfel, durata integrala a detentiei reclamantului inainte de a fi adus in fata unui judecator sau a unui alt magistrat in sensul art. 5 § 3 se ridica la nouasprezece zile. Guvernul nu a prezentat nicio justificare care sa explice aceasta intarziere.
- Reiese ca, in prezenta cauza, reclamantul nu a fost adus „de indata” in fata unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare.
Prin urmare, a fost incalcat art. 5 § 3 din conventie.
III. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART. 8 DIN CONVENTIE
- De asemenea, reclamantul se plange de o atingere adusa dreptului la respectarea vietii sale private, ca urmare a interceptarii convorbirilor sale telefonice, a punerii sub ascultare a biroului sau si a interdictiei privind exercitarea drepturilor sale parintesti. Acesta invoca art. 8 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:
- „Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
- Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
- Curtea constata ca, pe de o parte, acest capat de cerere vizeaza interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantului si punerea sub ascultare a biroului sau si, pe de alta parte, interdictia privind exercitarea drepturilor sale parentale din cauza condamnarii penale.
- Reclamantul considera ca interceptarea convorbirilor telefonice ale lui V.A., inregistrarea din 10 ianuarie 2001 de catre G.L. si punerea sub ascultare a biroului sau la 19 ianuarie 2001 reprezinta atingeri aduse respectarii dreptului sau la viata privata.
1. Cu privire la admisibilitate
- Reclamantul considera ca, desi inregistrarile convorbirilor lui V.A. nu l-au vizat direct, acestea au fost folosite ca mijloc de proba impotriva sa in cadrul procedurii penale, ceea ce echivaleaza cu o imixtiune directa in viata sa privata. Conform acestuia, o astfel de imixtiune era cu atat mai grava cu cat nicio cale de atac nu ii era disponibila in dreptul intern pentru a verifica inregistrarile privind terti.
- In ceea ce priveste inregistrarea realizata de G.L., reclamantul considera ca realizarea unor inregistrari de catre persoane particulare lasa loc arbitrarului, persoanele vizate fiind in imposibilitate totala de a se apara.
- Guvernul considera ca reclamantul nu se poate pretinde victima a unei ingerinte in dreptul sau la respectarea vietii private ca urmare a inregistrarii convorbirilor lui V.A., in masura in care niciuna dintre convorbirile sale telefonice nu a fost interceptata. In ceea ce priveste interceptarea realizata de G.L. la 10 ianuarie 2001, Guvernul ia act de faptul ca aceasta nu a fost nici dispusa, nici realizata de autoritatile de stat, ci de o persoana particulara, din proprie initiativa.
- Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa, art. 34 din conventie desemneaza prin „victima” persoana direct afectata de actiunea sau omisiunea in cauza, existenta unei incalcari a cerintelor conventiei fiind inteleasa chiar in absenta prejudiciului
[Stoicescu impotriva Romaniei
(revizie), nr. 31551/96, pct. 55, 21 septembrie 2004]. - Curtea ia act de faptul ca reclamantul se plange de o atingere adusa dreptului la respectarea vietii sale private ca urmare a interceptarilor convorbirilor telefonice ale lui V.A. in procedura penala indreptata impotriva sa. In aceasta privinta, trebuie sa se ia act de faptul ca interceptarile in cauza au vizat doar convorbirile lui V.A. cu terti, nicio convorbire a reclamantului nefiind interceptata cu aceasta ocazie. Prin urmare, in speta, drepturile reclamantului nu au fost lezate in mod concret de o masura interna
(a contrario, Khan impotriva Regatului Unit,
nr. 35394/97, CEDO 2000-V). In masura in care reclamantul considera ca i-a fost adusa atingere dreptului la respectarea vietii sale private ca urmare a folosirii respectivelor inregistrari ca probe ale acuzarii in cadrul procedurii penale indreptate impotriva sa, Curtea considera ca acest aspect intra sub incidenta admisibilitatii probelor si, in consecinta, a art. 6 din conventie, si nu a art. 8 citat anterior. - Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca reclamantul nu se poate pretinde victima, in sensul art. 34 din conventie, a interceptarii convorbirilor telefonice ale lui V.A. cu terti. Reiese ca acest capat de cerere este incompatibil
rationepersonae
cu dispozitiile conventiei in sensul art. 35 § 3 si trebuie respins in temeiul art. 35 § 4. - In ceea ce priveste inregistrarea realizata de G.L. la 10 ianuarie 2001, Curtea constata ca interceptarea convorbirilor a fost realizata de o persoana particulara, fara ca linia reclamantului sa fie inclusa pe lista de ascultare de catre autoritati. Inregistrarea in litigiu a fost efectuata de o persoana particulara, care a trimis-o ulterior parchetului. In aceste circumstante, Curtea considera ca ingerinta denuntata nu le putea fi atribuita autoritatilor romane, deoarece acestea din urma nu puteau, in principiu, fi considerate responsabile de actiunile persoanelor particulare
Borghi impotriva Italiei
(dec.), nr. 54767/00, 20 iunie 2002 si
Van Vondel impotriva Tarilor de Jos,
nr. 38258/03, pct. 49, 25 octombrie 2007]. In plus, aceasta inregistrare nu a fost folosita ca proba a acuzarii in cadrul procedurii penale indreptate impotriva reclamantului. - Reiese ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.
- Cu toate acestea, Curtea constata ca respectivul capat de cerere privind punerea sub ascultare a biroului reclamantului la 19 ianuarie 2001 nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
2. Cu privire la fond
- Reclamantul pretinde o atingere adusa vietii sale private ca urmare a punerii sub ascultare a biroului sau si a interceptarii convorbirilor sale la 19 ianuarie 2001. Acesta considera ca dispozitiile Codului de procedura penala care reglementeaza inregistrarea convorbirilor nu respecta conditia de previzibilitate impusa de art. 8 din conventie.
- Guvernul nu contesta ca a avut loc o imixtiune in dreptul reclamantului la respectarea vietii sale private si de familie, dar considera, totusi, ca aceasta imixtiune indeplinea conditiile impuse de art. 8 § 2. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Guvernul invoca faptul ca imixtiunea era prevazuta de lege, si anume art. 91
1
-91
4
C. proc. pen., care respectau conditiile de accesibilitate si previzibilitate si prezentau garantii suficiente impotriva arbitrarului. Acesta considera ca, in speta, imixtiunea era necesara, interceptarea convorbirilor telefonice fiind realizata in scopul de a preveni si de a pedepsi infractiunile si ca era, de asemenea, proportionala cu scopul legitim urmarit, deoarece autoritatile nu ar fi putut obtine informatiile respective prin mijloace mai putin restrictive.
- Curtea subliniaza ca inregistrarea propunerilor reclamantului se considera o „imixtiune a unei autoritati publice” in exercitarea dreptului garantat de art. 8 (
Vetter impotriva Frantei,
nr. 59842/00, pct. 20, 31 mai 2005). Acest punct nu a fost, de altfel, disputat in speta. - Curtea reaminteste ca, pentru a fi conforma cu art. 8 din conventie, o astfel de imixtiune trebuie sa fie prevazuta de lege. Expresia „prevazuta de lege” impune nu numai respectarea dreptului intern, ci se refera, de asemenea, la calitatea legii, care trebuie sa fie compatibila cu principiul suprematiei dreptului
(Khan impotriva Regatului Unit,
nr. 35394/97, pct. 26, CEDO 2000-V). In contextul supravegherii secrete exercitate de autoritatile publice, dreptul intern trebuie sa ofere protectie impotriva imixtiunii arbitrare in exercitarea dreptului unei persoane protejat de art. 8 (
Vetter
, citata anterior, pct. 26). - In speta, Curtea observa ca partile convin asupra faptului ca temeiul legal al ingerintei il constituie art. 91
1
-91
4
C. proc. pen. Curtea reaminteste ca a examinat deja aceste dispozitii legale in contextul interceptarii convorbirilor telefonice in Romania inainte de modificarea Codului de procedura penala prin Legea nr. 281/2003, intr-o cauza in care a constatat ca examinarea minutioasa a acestora evidentia deficiente incompatibile cu gradul minim de protectie impus de suprematia dreptului intr-o societate democratica
(Calmanovici impotriva Romaniei,
nr. 42250/02, pct. 121-126, 1 iulie 2008). Aceasta observa ca Guvernul nu a oferit niciun element care sa conduca la o concluzie diferita in prezenta cauza. - Curtea observa, de asemenea, ca noul cadru legislativ impus de Legea nr. 281/2003 care prevede numeroase garantii in materie de interceptare si de transcriere a convorbirilor, de arhivare a datelor relevante si de distrugere a celor care nu sunt relevante
(Dumitru Popescu,
citata anterior, pct. 45-46 si 82), ulterior faptelor in cauza, nu poate influenta concluzia Curtii in prezenta cauza.
Prin urmare, a fost incalcat art. 8 din conventie.
- Cu privire la admisibilitate
- Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De altfel, aceasta constata ca nu exista niciun motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
- Cu privire la fond
- Reclamantul pretinde o atingere adusa respectarii vietii sale private si de familie, ca urmare a interzicerii automate si absolute, prin hotararea din 17 iunie 2002, in temeiul art. 64 si 71 C. pen., a exercitarii a drepturilor parintesti asupra fiicei sale minore pe perioada executarii pedepsei cu inchisoarea. Acesta subliniaza ca, potrivit art. 61 alin. (1)
- pen., pedepsele accesorii se considera executate doar la sfarsitul executarii pedepsei si nu pe parcursul eliberarii conditionate a persoanei in cauza.
- Guvernul evidentiaza modificarea Codului penal, aplicarea pedepsei accesorii constand in interzicerea dreptului prevazut la art. 64 lit. d) fiind mai departe lasata la aprecierea instantelor desemnate cu procedura penala impotriva acuzatului (supra, pct. 66). In plus, Guvernul solicita Curtii sa tina seama de faptul ca masura respectiva nu i-a fost aplicata reclamantului decat in perioada 17 iunie 2002, data condamnarii sale definitive, si 25 iulie 2003, data punerii sale in libertate conditionata.
- In ceea ce priveste interdictia automata a exercitarii drepturilor parintesti, in temeiul art. 64 si 71 C. pen., astfel cum erau redactate la momentul faptelor, Curtea reaminteste ca a stabilit deja ca aplicarea unei asemenea masuri, prin efectul legii, fara un control din partea instantelor in ceea ce priveste tipul de infractiune si interesul minorilor, nu poate raspunde cerintelor primordiale legate de interesele copiilor si, prin urmare, urmari un scop legitim, cum ar fi protejarea sanatatii, eticii sau educatiei minorilor. Astfel, aceasta a concluzionat ca a avut loc o incalcare a dreptului la respectarea vietii de familie garantat de art. 8 din conventie
(Sabou si Pircalab,
citata anterior, pct. 48-49 si
Calmanovici,
citata anterior, pct. 143). - Avand in vedere probele care i-au fost prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a prezentat nicio fapta si niciun argument care sa poata conduce la o concluzie diferita in prezenta speta. Mai exact, aceasta retine ca infractiunea de trafic de influenta pentru care reclamantul a fost condamnat era complet straina problemelor legate de autoritatea parinteasca si ca, in niciun moment, nu s-a invocat lipsa de ingrijire sau relele tratamente din partea sa fata de copilul sau minor, interdictia respectiva decurgand in mod automat si absolut din articolele din Codul penal mentionate anterior. In plus, daca trebuie salutata modificarea Codului penal, acest element ulterior faptelor relevante nu poate duce la o concluzie diferita a Curtii in speta.
Prin urmare, a fost incalcat art. 8 din conventie.
IV. Cu
privire la pretinsa incalcare a ART. 6 §
1
din conventie
- Reclamantul se plange ca a fost condamnat in baza unor probe care nu au fost obtinute in mod legal in temeiul dreptului intern si al art. 8 din conventie, si anume inregistrarile convorbirilor sale si cele ale lui V.A. Acesta identifica o incalcare a art. 6 § 1 din conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
„1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale [...] de catre o instanta [...] care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa [...]”
- Argumentele partilor
- Reclamantul considera ca a fost condamnat in baza unor probe obtinute in mod ilegal. Acesta considera ca inregistrarile convorbirilor lui V.A. cu terti nu puteau fi folosite ca mijloace de proba in masura in care au fost obtinute prin incalcarea dreptului intern. Acesta remarca faptul ca punerea sub ascultare a biroului sau si inregistrarea convorbirilor sale cu G.L. la 19 ianuarie 2001 au fost realizate la initiativa parchetului.
- Guvernul subliniaza faptul ca Curtea Suprema si-a intemeiat deciziile pe ansamblul documentelor din dosar, fara a acorda o importanta deosebita transcrierilor inregistrarilor convorbirilor. De asemenea, acesta ia act de faptul ca interceptarea convorbirilor lui V.A. si ale reclamantului a fost dispusa in conformitate cu dispozitiile nationale in vigoare la momentul faptelor si ca inregistrarea realizata de G.L. din proprie initiativa, la 10 ianuarie 2001, nu a fost luata in considerare de Curtea Suprema ca mijloc de proba.
- Motivarea Curtii
- Curtea face trimitere la principiile fundamentale care rezulta din jurisprudenta sa si care determina caracterul echitabil al unei proceduri, in sensul art. 6 § 1 din conventie, in cazul instrumentarii unei probe obtinute prin incalcarea dreptului garantat de conventie
[Bykov impotriva Rusiei
(GC), nr. 4378/02, pct. 88-93, 10 martie 2009, si jurisprudenta citata). - Curtea subliniaza ca, daca art. 6 garanteaza dreptul la un proces echitabil, acesta nu reglementeaza totusi admisibilitatea probelor ca atare, materie reglementata in principal de dreptul intern
[Teixeira de Castro impotriva Portugaliei,
9 iunie 1998, pct. 34,
Culegere
1998-IV, si
Jalloh impotriva Germaniei
(GC), nr. 54810/00, pct. 94-96, CEDO 2006-IX]. Aceasta nu scuteste Curtea de obligatia de a afla daca, in speta, procedura in litigiu, considerata ca un intreg, inclusiv modul in care au fost obtinute elementele de proba, a fost echitabila (a se vedea, in special,
Khan,
citata anterior, pct. 34,
PG. si J.H. impotriva Regatului Unit,
nr. 44787/98, pct. 76, CEDO 2001-IX, si
Heglas impotriva Republicii Cehe,
nr. 5935/02, pct. 89-92, 1 martie 2007). - Cu titlu preliminar, Curtea ia act de faptul ca a considerat ca doar interceptarea convorbirii reclamantului cu G.L. din 19 ianuarie 2001 a adus atingere dreptului garantat de art. 8 din conventie. Tinand seama de faptul ca, in principiu, Curtea nu trebuie sa se pronunte cu privire la admisibilitatea anumitor tipuri de elemente de proba, de exemplu, a elementelor obtinute in mod ilegal in ceea ce priveste dreptul intern
(Bykov,
citata anterior, pct. 89), aceasta va examina doar in ce masura a influentat folosirea ca mijloc de proba a interceptarii convorbirii reclamantului cu G.L., din 19 ianuarie 2001, echitatea procedurii in ansamblul sau. - In speta, reclamantul a avut posibilitatea sa conteste legalitatea punerii sub ascultare a biroului sau, in cursul dezbaterilor contradictorii in fata primei instante si in motivarile cailor sale de atac. Este adevarat ca acesta nu a putut contesta autenticitatea inregistrarilor din cauza lipsei mijloacelor tehnice (a se vedea supra, pct. 35). Totusi, in speta, Curtea Suprema a examinat acest argument al reclamantului si a considerat inregistrarea fiabila, facand trimitere la o serie de indicii, si, in special, la atitudinea reclamantului care, in timpul urmaririi penale, nu a contestat realitatea intalnirii sale cu
- L. (a se vedea supra, pct. 39).
- De asemenea, Curtea ia act de faptul ca, pentru a demara ancheta impotriva reclamantului, autoritatile nu s-au bazat pe inregistrarea in litigiu. Cu privire la acest punct, trebuie sa se ia act de faptul ca, astfel cum au stabilit instantele nationale, elementele care au declansat ancheta au fost declaratia lui V.A., urmata de declaratiile lui G.L. si G.M. (a se vedea supra, pct. 38).
- Curtea considera ca, in speta, trebuie sa se acorde importanta circumstantei conform careia inregistrarea in litigiu nu a reprezentat singurul mijloc de proba supus aprecierii suverane a judecatorilor [a se vedea,
Dumitru Popescu (nr. 2),
citata anterior, pct. 110]. In fapt, parchetul si instantele superioare au comparat inregistrarea cu alte elemente de proba, precum declaratiile martorilor, procesul-verbal de perchezitie, o expertiza criminalistica si alte elemente, dintre care inregistrarea in litigiu a contat, bineinteles, in decizia instantelor nationale de a-l condamna pe reclamant, dar fara a constitui totusi elementul unic care a stat la baza convingerii lor cu privire la vinovatia acestuia (a se vedea supra, pct. 40). In plus, reclamantul a avut posibilitatea sa ceara ca
- L. sa fie audiat cu privire la esentialul declaratiilor sale in fata Curtii Supreme de Justitie (a se vedea supra, pct. 34). In plus, Curtea Suprema si-a intemeiat hotararea pe marturia reclamantului din timpul instrumentarii cauzei penale, dupa ce si-a motivat alegerea de a prefera aceasta declaratie si nu pe cea facuta in etapa judecarii (a se vedea supra, pct. 38,
in fine).
In ceea ce priveste elementele furnizate, nimic nu conduce la concluzia ca aprecierea acestora de catre Curtea Suprema a fost arbitrara sau ca drepturile apararii reclamantului nu au fost respectate suficient.
- Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca folosirea inregistrarii in litigiu ca proba a acuzarii nu l-a privat pe reclamant de un proces echitabil. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.
V. Cu
privire la pretinsa incalcare A ART. 6 § 3 LIT. d) din conventie
- Reclamantul pretinde ca nu a putut audia sau solicita audierea martorilor acuzarii in timpul urmaririi penale, incalcand art. 6 § 1 si 3 din conventie, care prevede in partile sale relevante:
„1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale [...] de catre o instanta [...] care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa [...] [...]
- Orice acuzat are, in special, dreptul [...]
d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii [...]”
- Argumentele partilor
- Reclamantul considera ca, avand in vedere ca a audiat singur martorii in timpul urmaririi penale, procurorul a incalcat dispozitiile din dreptul intern si, in consecinta, art. 6 § 3 din conventie. Acesta declara ca nu putea contesta declaratiilor lui V.A. si inregistrarea convorbirilor sale telefonice cu terti, in masura in care aceste probe au fost obtinute in dosarul care il viza pe V.A.
- Guvernul evidentiaza ca dreptul la aparare al reclamantului nu a fost incalcat in masura in care a avut posibilitatea de a solicita audierea martorilor acuzarii in timpul procedurii judiciare in fata Curtii Supreme de Justitie.
- Motivarea Curtii
- Curtea face trimitere la principiile fundamentale care rezulta din jurisprudenta sa si care determina caracterul echitabil al unei proceduri, in sensul art. 6 § 1 si 3 d) din conventie, in ceea ce priveste dezbaterea contradictorie si instrumentarea probelor in prezenta inculpatului (
Reiner si altii impotriva Romaniei,
nr. 1505/02, pct. 67-70, 27 septembrie 2007 si jurisprudenta citata). Aceasta reaminteste ca dreptul la aparare este restrans in mod incompatibil cu garantiile de la art. 6 in cazul in care condamnarea se bazeaza, in intregime sau intr-o proportie considerabila, pe depozitiile unui martor pe care inculpatul nu l-a putut audia sau in cazul careia nu a putut solicita audierea, nici la stadiul de instrumentare, nici in cursul dezbaterilor
(A.M. impotriva Italiei,
14 decembrie 1999, nr. 37019/97, CEDO 1999-IX, pct. 25 si
Sad’di impotriva Frantei,
hotararea din 20 septembrie 1993, seria A nr. 261-C, p. 56-57, pct. 43-44). - Curtea ia act de faptul ca, in speta, parchetul si-a intemeiat rechizitoriul pe declaratiile martorilor audiati in timpul cercetarii penale fara ca reclamantul sau reprezentantul sau sa fie prezenti. Cu toate acestea, Curtea constata ca, la cererea reclamantului, majoritatea martorilor ale caror declaratii facute in timpul cercetarii au contribuit la condamnarea sa, inclusiv V.A., au fost audiati de Curtea Suprema in prezenta sa si a avocatului sau. Conform Curtii, aceasta ocazie era adecvata si suficienta pentru a-i permite reclamantului sa conteste marturiile acuzarii mentionate anterior si sa audieze autorii
[Craxi impotriva Italiei (nr. 1),
nr. 34896/97, pct. 85, 5 decembrie 2002]. - Curtea constata ca doar martorul T.F. nu a fost audiat de Curtea Suprema de Justitie. Prin urmare, nici la stadiul de cercetare, nici in timpul dezbaterilor, reclamantul nu a putut audia sau solicita audierea acestui martor. Chiar daca declaratia acestui martor a fost citita in fata instantei, reclamantul nu a putut controla credibilitatea acestuia, nici arunca o umbra de indoiala asupra declaratiei sale. Cu toate acestea, Curtea constata ca, astfel cum reiese din dosar, Curtea Suprema de Justitie si-a intemeiat condamnarea reclamantului nu doar pe aceasta declaratie, ci si pe un ansamblu de elemente de proba, in cadrul carora declaratiile celorlalti martori ocupau un loc important
(Artner impotriva Austriei,
hotararea din 28 august 1992, seria A nr. 242-A, pct. 2). Prin urmare, condamnarea reclamantului nu s-a bazat, in intregime sau intr-o proportie considerabila, pe declaratia lui T.F. - Avand in vedere cele de mai sus, acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.
VI. Cu
privire la pretinsa incalcare a ART. 6 § 2 din conventie
- Reclamantul considera ca campania de presa indreptata impotriva sa la initiativa procurorului si care s-a materializat prin numeroase articole in presa a adus atingere dreptului sau de a fi prezumat nevinovat pana ce vinovatia sa era legal stabilita, drept garantat de art. 6 § 2 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:
„Orice persoana acuzata de
o
infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita. ”
- Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
1. Argumentele partilor
- Reclamantul subliniaza ca arestarea sa preventiva a fost pe larg mediatizata si ca o conferinta de presa a fost organizata de parchet pentru a oferi informatii cu privire la arestarea sa. Acesta ia act de faptul ca articolele de presa, ale caror titluri lasau sa se subinteleaga faptul ca era vinovat, faceau referire la evenimente din viata sa privata. Acesta evidentiaza faptul ca, in cadrul conferintei de presa din aprilie 2001, ministrul justitiei de la momentul respectiv a afirmat ca presa a jucat un anumit rol in indepartarea reclamantului si a sotiei sale din sistemul judiciar.
- In sfarsit, reclamantul subliniaza ca articolele aparute la momentul arestarii sale aveau ca scop sa il stigmatizeze si sa lase impresia ca era vinovat de faptele imputate. Chiar daca presa trebuie sa joace un rol important intr-o societate democratica, acesta considera ca, in speta, difuzarea informatiilor care il vizau inainte de condamnare a adus atingere dreptului sau de a fi prezumat nevinovat.
- Guvernul admite ca, in conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii, o atingere adusa prezumtiei de nevinovatie poate fi generata nu doar de un magistrat sau de o instanta, ci si de alte autoritati publice. Totusi, in prezenta cauza, autoritatile, si in special parchetul, au fost foarte prudente in ceea ce priveste comunicarea informatiilor privind ancheta desfasurata impotriva reclamantului. Presa chiar a reprosat autoritatilor lipsa de cooperare.
- Guvernul subliniaza ca reclamantul era presedintele sectiei penale a Curtii de Apel Cluj, ocupand astfel una dintre cele mai inalte pozitii in sistemul judiciar roman. Arestarea unei asemenea personalitati reprezenta o foarte bogata sursa de informatii si speculatii, cu atat mai mult cu cat era vorba de prima arestare a unui magistrat. Conform Guvernului, speculatiile si comentariile presei reprezinta doar punctele de vedere ale jurnalistilor si nu pot duce la concluzia ca procurorul a demarat o campanie de presa de mare amploare impotriva reclamantului. Acesta ia act de faptul ca reclamantul nu a citat nicio afirmatie concreta facuta de reprezentantii parchetului, limitandu-se la a afirma, in mod general, ca prezentarea cazului sau in presa a avut la baza intentia procurorului de a aduce atingere prezumtiei de nevinovatie.
2. Motivarea Curtii
- Curtea reaminteste ca, daca principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat de art. 6 § 2 este inclus printre elementele procesului penal echitabil cerut de art. 6 § 1, acesta nu se limiteaza la o garantie procedurala in materie penala: sfera sa de aplicare este mai vasta si impune ca niciun reprezentant al statului sa nu declare ca o persoana este vinovata de savarsirea vreunei infractiuni mai inainte ca vinovatia sa sa fie stabilita de o instanta (
Allenet de Ribemont,
hotararea din 10 februarie 1995, seria A nr. 308, p. 17, pct. 35-36). - In plus, Curtea precizeaza ca o atingere adusa prezumtiei de nevinovatie poate fi generata nu doar de un judecator sau de o instanta, ci si de alte autoritati publice
(Daktaras impotriva Lituaniei,
nr. 42095/98, pct. 41-42, CEDO 2000-X). In aceasta privinta, ea subliniaza importanta alegerii termenilor de catre agentii de stat in declaratiile pe care le formuleaza inainte ca o persoana sa fie judecata si gasita vinovata de savarsirea unei infractiuni. Astfel, ea considera ca ceea ce conteaza in scopul aplicarii dispozitiei citate anterior, este sensul real al declaratiilor respective si nu forma lor textuala
(Lavens impotriva Letoniei,
hotararea din 28 noiembrie 2002, nr. 58442/00, pct. 126). - Curtea recunoaste ca art. 6 § 2 nu poate impiedica autoritatile, in ceea ce priveste art. 10 din conventie, sa informeze publicul cu privire la anchetele penale in curs, ci necesita ca ele sa faca acest lucru cu toata discretia si rezerva pe care o impune respectarea prezumtiei de nevinovatie
(Allenet de Ribemont,
citata anterior, pct. 38). De asemenea, aceasta reaminteste ca o campanie de presa virulenta poate, in anumite cazuri, dauna echitatii procesului, influentand opinia publica si, chiar prin aceasta, judecatorii care trebuiau sa se pronunte cu privire la vinovatia inculpatului [a se vedea
Akay impotriva Turciei
(dec.), nr. 34501/97, 19 februarie 2002;
Priebke impotriva Italiei
(dec.), nr. 48799/99, 5 aprilie 2001]. - Curtea ia act de faptul ca, in speta, reclamantul se plange de afirmatiile publice ale procurorului care a instrumentat cauza in cadrul unei conferinte de presa dupa arestarea sa preventiva, precum si in cadrul unei campanii de presa generate de aceasta interventie. De asemenea, acesta face trimitere la afirmatiile ministrului justitiei din aprilie 2001.
- Curtea evidentiaza ca, in speta, interesul ziarelor pentru cauza si importanta pe care o avea in ochii opiniei publice erau generate de pozitia ocupata de reclamant, presedinte al sectiei penale a Curtii de Apel Cluj, in contextul luptei impotriva coruptiei, un subiect de interes atat pentru autoritatile nationale, cat si pentru publicul larg. Curtea considera ca, intr-o societate democratica, sunt inevitabile comentarii uneori severe din partea presei cu privire la o cauza sensibila care, precum cea a reclamantului, contesta moralitatea persoanelor numite sa faca dreptate.
- Curtea ia act de faptul ca, la 22 ianuarie 2001, a fost facut public un comunicat de presa si o conferinta de presa a fost organizata de parchetul care ancheta cauza. Continutul comunicatului de presa nu a fost nici furnizat de parti, nici prezentat de cotidianele in cauza. Ca si Guvernul, Curtea ia act de faptul ca reclamantul s-a limitat la a indica titlurile cotidianelor pe care le contesta, fara a preciza totusi afirmatiile procurorului care ar fi adus atingere dreptului sau de a fi prezumat nevinovat.
- Curtea observa ca, facand referire la diferite surse, cotidianele au relatat despre arestarea reclamantului, precum si despre faptele de care era acuzat. In plus, aceasta constata ca majoritatea editiilor cotidianelor din 22 ianuarie 2001 au facut caz de discretia anchetatorilor in prezenta cauza.
- In aceasta privinta, Curtea reaminteste ca problema daca declaratia unui agent public reprezinta o incalcare a principiului prezumtiei de nevinovatie trebuie solutionata in contextul circumstantelor deosebite in care a fost formulata declaratia in litigiu
(Adalf impotriva Austriei,
hotararea din 26 martie 1982, seria A nr. 49, p. 17-19, pct. 36-41). Este adevarat ca doua cotidiane prezentate de reclamant, publicate la 22 si, respectiv, 23 ianuarie 2001, citau autoritatile (a se vedea supra, pct. 18 si 20
in fine).
Totusi, Curtea constata ca acestea sunt singurele cotidiane, printre cele aproximativ douazeci de articole aparute in cele doua zile in cauza care i-au citat pe procurori, celelalte facand rezumate ale faptelor reprosate reclamantului si ale arestarii sale (a se vedea supra, pct. 21). De altfel, aceste cotidiane nu specifica in mod clar contextul in care procurorii au facut astfel de declaratii. Prin urmare, Curtea considera ca nu s-a stabilit daca aceste declaratii reprezinta declaratii de vinovatie, facute de un agent public, care sa incalce art. 6 § 2 din conventie. In plus, daca declaratiile, in special referirile la vinovatia reclamantului, suscita anumite preocupari, Curtea admite ca acestea pot fi intelese ca o simpla modalitate pentru procuror de a afirma ca existau suficiente probe pentru a sustine un verdict de vinovatie din partea instantei si, astfel, de a justifica inceperea urmaririi penale (a se vedea supra, pct. 21 si
Butkevicius impotriva Lituaniei,
nr. 48297/99, pct. 52, 26 martie 2002). - Curtea considera ca, astfel cum reiese din articolele de presa prezentate de reclamant, afirmatiile ministrului justitiei de la 25 aprilie 2001 nu pot fi interpretate ca aducand atingere dreptului reclamantului la prezumtia de nevinovatie.
- De asemenea, Curtea ia act de faptul ca, incepand cu 22 ianuarie 2001, cauza a fost comentata pe larg de presa locala si nationala. In aceasta privinta, daca anumite cotidiene si-au nuantat declaratiile cu privire la faptele retinute in sarcina reclamantului, altele nu au acordat nicio atentie, prezentandu-l ca autor al faptelor pretinse (a se vedea supra, pct. 22). Totusi, autoritatile nationale nu pot fi considerate responsabile de actiunile presei
(mutatis mutandis, Y.B. si altii impotriva Turciei,
nr. 48173/99 si 48319/99, pct. 48, 28 octombrie 2004). - In plus, Curtea ia act de faptul ca articolele care il vizau pe reclamant au aparut in ianuarie, februarie si aprilie 2001, la momentul arestarii si trimiterii sale in judecata. La 11 iulie 2001, reclamantul a fost condamnat in prima instanta de Curtea Suprema de Justitie. Prin urmare, s-a scurs o anumita perioada de timp intre evenimentele pe care reclamantul isi bazeaza sustinerile din perspectiva art. 6 § 2 din conventie si momentul condamnarii sale
(Mircea impotriva Romaniei,
nr. 41250/02, pct. 74, 29 martie 2007). In plus, trebuie sa se ia act de faptul ca instantele care trebuiau sa examineze cauza erau alcatuite in totalitate din judecatori profesionisti. Spre deosebire de membrii unui juriu, acestia din urma dispuneau in mod normal de o experienta si o formare care le permiteau sa elimine orice sugestie externa procesului. Nimic din dosar nu conduce la concluzia ca, in evaluarea argumentelor prezentate de reclamant si a elementelor acuzarii, judecatorii care s-au pronuntat cu privire la fond au fost influentati de afirmatiile din presa
[Craxi impotriva Italiei
(nr. 2), nr. 25337/94, pct. 104, 17 iulie 2003 si
Mircea,
citata anterior, pct. 75]. - Avand in vedere cele de mai sus, Curtea nu poate identifica, in speta, nicio atingere adusa prezumtiei de nevinovatie. Prin urmare, nu a fost incalcat art. 6 § 2 din conventie.
- Cu PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE INCALCARI
- Reclamantul invoca art. 5 § 3, art. 6 § 1 si art. 8 din conventie si art. 2 din Protocolul nr. 7, reclamand durata excesiva a arestarii sale preventive, pretinsa nelegalitate a urmaririi penale indreptate impotriva sa si trimiterea sa in judecata. De asemenea, el pretinde faptul ca a fost supus unor perchezitii corporale la momentul retinerii sale in arestul Politiei Bucuresti, ca nu a fost judecat nici intr-un termen rezonabil, nici de catre o instanta independenta, si ca nu a beneficiat de un dublu grad de jurisdictie.
- Tinand seama de toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la pretentiile formulate, Curtea constata ca nu s-a adus nicio atingere drepturilor si libertatilor garantate de articolele conventiei. De asemenea, aceasta ia act de faptul ca respectivul capat de cerere intemeiat pe durata arestarii preventive a fost invocat de reclamant abia la 25 februarie 2002. Rezulta ca aceasta parte a cererii este fie tardiva, fie in mod vadit nefondata si trebuie respinsa in temeiul art. 35 din conventie.
VIII. Cu
privire la aplicarea ART. 41 din conventie
- Art. 41 din conventie prevede:
„In cazul in care Curtea declara ca a avut
Ioc o
incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat
o
inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul,
o
reparatie echitabila. ”
- Reclamantul solicita 4 000 euro (EUR), cu titlu de prejudiciu material pentru cheltuielile de deplasare ale familiei sale pentru a-l vizita in arest si 2 000 EUR, care reprezinta valoarea pachetelor trimise de familia sa. Acesta a prezentat ca documente justificative chitante emise de biroul de schimb si chitante care dovedesc cumpararea de alimente de o anumita suma. De asemenea, acesta solicita alocarea sumei pe care trebuia sa o primeasca cu titlu de salariu dupa arestarea sa si pana la data demisiei sale, pe motiv ca demisia sa a fost determinata de o arestare ilegala. De asemenea, el solicita plata salariilor pe care trebuia sa le primeasca pana la finalul executarii pedepsei sale, precum si pensia de serviciu, in valoare de 1 000 EUR pe luna. De asemenea, reclamantul solicita 500 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
- Guvernul nu contesta realitatea vizitelor familiei sale, nici pachetele trimise, dar ia act de faptul ca sumele solicitate in acest sens nu sunt dovedite. De asemenea, el subliniaza faptul ca, in masura in care demisia este un act de vointa unilateral, reclamantul nu poate solicita rambursarea salariilor sale in absenta muncii desfasurate, independent de condamnarea sa. Pe de alta parte, conform Guvernului, reclamantul nu poate pretinde suma corespunzatoare salariului din perioada 20 ianuarie 2001 - 27 februarie 2001, in masura in care nu a lucrat, fiind in arest preventiv. In ceea ce priveste pensia solicitata, Guvernul ia act de faptul ca pierderea acestui avantaj este o consecinta a condamnarii penale a reclamantului si ca, in orice caz, acesta poate beneficia de pensia corespunzatoare vechimii in munca inainte de demisia sa.
- Guvernul considera ca reclamantul nu a dovedit existenta unei legaturi de cauzalitate intre pretinsele incalcari ale conventiei si prejudiciul moral invocat si ca suma solicitata este exorbitanta avand in raport cu jurisprudenta Curtii in domeniu.
- Curtea evidentiaza ca singura baza care trebuie retinuta pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in incalcarea art. 3, in ceea ce priveste relele conditii de detentie, art. 5 § 3 si art. 8 din conventie. Aceasta ia act de faptul ca cererea reclamantului privind prejudiciul material legat de deplasarile familiei sale si pachetele trimise in arest nu este probata. Pe de alta parte, aceasta evidentiaza ca reclamantul a fost condamnat si ca perioada arestarii sale preventive i-a fost scazuta din pedeapsa. In consecinta, aceasta considera ca cererea sa care vizeaza in special rambursarea salariilor datorate pentru aceasta perioada nu poate fi admisa
(mutatis mutandis Kalachnikov impotriva Rusiei,
nr. 47095/99, pct. 139, CEDO 2002-VI). De asemenea, Curtea considera ca reclamantul nu poate pretinde plata salariilor sau plata pensiei de serviciu in masura in care, in urma demisiei sale, nu mai era supus niciunui raport de munca. - Cu toate acestea, Curtea considera ca reclamantul a suferit in mod cert un prejudiciu moral. Pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din conventie, trebuie sa i se acorde 10 000 EUR pentru prejudiciul moral.
- De asemenea, reclamantul solicita 2 000 EUR pentru cheltuielile efectuate in fata instantelor interne din perioada 20 ianuarie 2001 - 25 iulie 2003, fara a prezenta documente justificative. Acesta mai solicita 2 000 EUR pentru cheltuielile cu transportul si cazarea avocatului sau si sotiei sale in Bucuresti, prezentand Curtii chitante emise de casele de schimb valutar si 16 943 425 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata.
- Guvernul ia act de faptul ca reclamantul nu a prezentat documente justificative pentru onorariile avocatilor, nici pentru deplasarile avocatului sau si sotiei sale la Bucuresti, chitantele emise de casele de schimb valutar nearatand scopul folosirii sumei. In ceea ce priveste suma solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata, Guvernul subliniaza ca obligatia de plata este o consecinta a infractiunii pentru care a fost condamnat reclamantul.
- In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, reclamantul nu a oferit documente justificative relevante pentru a-si sustine pretentiile. Totusi, tinand seama de munca depusa de avocatii sai in dosar, Curtea considera ca este rezonabil sa i se acorde suma de 1 500 EUR pentru toate cheltuielile.
- Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,
- Declara cererile admisibile in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 3 privind conditiile de detentie, art. 5 § 3 privind faptul ca nu a fost infatisat de indata in fata unui magistrat imputernicit prin lege sa exercite functii judiciare, art. 8 privind punerea sub ascultare a biroului reclamantului la 19 ianuarie 2001 si privind interzicerea automata a exercitarii drepturilor parintesti si art. 6 § 2 din conventie si inadmisibile in ceea ce priveste celelalte capete de cerere;
- Hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din conventie in ceea ce priveste conditiile de detentie;
- Hotaraste ca a fost incalcat art. 5 § 3 din conventie;
- Hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din conventie datorita punerii sub ascultare a biroului reclamantului si interzicerii automate a drepturilor sale parintesti;
- Hotaraste ca nu a fost incalcat art. 6 § 2 din conventie;
- Hotaraste;
- ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, sumele urmatoare, care vor va fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii:
- 10 000 EUR (zece mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral;
- 1 500 EUR (o mie cinci sute euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;
- ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;
- Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 30 iunie 2009, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.
Stanley Naismith Josep Casadevall
Grefier adjunct Presedinte