CAUZA MARIA ATANASIU SI ALTII IMPOTRIVA ROMANIEI
30 martie 2020CAUZA NICOLETA GHEORGHE IMPOTRIVA ROMANIEI (Cererea nr. 23470/05) Hotararea din 3 aprilie 2012
30 martie 2020
CAUZA MARIN IMPOTRIVA ROMANIEI
(Cererea nr. 30699/02)
Hotararea din 3 februarie 2009
Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In cauza Marin impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 13 ianuarie 2009,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
Procedura
- La originea cauzei se afla cererea nr. 30699/03 indreptata impotriva Romaniei prin care un resortisant al acestui stat, doamna Emilia Marilena Marin („reclamanta”), a sesizat Curtea la 2 august 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
- Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
- Reclamanta sustine ca faptul de a nu fi fost audiata de instanta de recurs in urma condamnarii pentru savarsirea infractiunii de insulta i-a incalcat dreptul la libera exprimare si dreptul la judecarea in mod echitabil a cauzei sale.
[17]
[18]
- In februarie 1998, reclamanta, care era profesor la momentul faptelor, a adresat o scrisoare ministrului educatiei. In aceasta scrisoare, reclamanta il critica in plan profesional pe M.N., inspector la Ministerul Educatiei, si solicita sa se acorde mare atentie numirii adjunctilor lui M.N., care, prin prezenta lor in preajma acestuia, ar fi in masura sa il impiedice sa savarseasca ilegalitati. Aceasta facea, de asemenea, aluzie la un tratament impotriva alcoolismului pe care M.N. l-a urmat in urma cu douazeci de ani.
- Purtand semnatura reclamantei, scrisoarea a fost trimisa, de asemenea, la redactia revistei
Scoala romaneasca
(„redactia”), care a publicat-o integral la 3 februarie 1998. - Partile relevante ale scrisorii in speta sunt redactate dupa cum urmeaza:
„[...] in anii 1980, domnul [M.N.] a fost profesor examinator [pentru probele de la examenul de admitere in clasa a Xl-a de liceu] si a modificat nota unei probe scrise a fiului unui conducator al Partidului Comunist [...]
Aceste fapte sunt cunoscute de catre toti profesorii din Alexandria si de multi dintre profesorii care predau in judet [Teleorman] care au mai mult de 17-18 ani de vechime in functie (sunt foarte numerosi), iar autoritatea unei astfel de persoane [M.N.] este in mod evident afectata, cu toate ca multi dintre acesti profesori il admira [pe M.N.] pentru ca a reusit, dupa ce a urmat un tratament impotriva alcoolismului, sa nu mai bea alcool de peste douazeci de ani.”
- La 26 februarie 1998, M.N. a depus in fata Judecatoriei Alexandria o plangere penala pentru calomnie (art. 206 C. pen.). Acesta s-a constituit parte civila si a solicitat o despagubire de 150 000 000 lei romanesti (ROL).
- Plangerea a fost trimisa in repetate randuri intre instanta si parchet, prima considerand ca faptele trebuiau examinate din perspectiva infractiunii de ultraj, tinand seama de calitatea de functionar al lui M.N., iar al doilea considerand ca M.N. nu putea fi subiect pasiv al infractiunii de ultraj si ca intentia reclamantei de a-i fi publicata scrisoarea nu era stabilita cu certitudine.
[19]
[20]
[21]
Reclamanta s-a exprimat cu privire la cererea de administrare de probe formulata de catre partea vatamata. Aceasta nu a adus probe noi in apararea sa. Dezbaterile au avut loc in aceeasi zi. Persoana in cauza nu a fost audiata de instanta pe parcursul dezbaterilor, dar a folosit posibilitatea ultimului cuvant al inculpatului inainte de incheierea dezbaterilor.
- Dupa dezbateri, reclamanta a depus la dosar un memoriu in care sustinea ca nu a trimis sau depus personal scrisoarea la redactie in vederea publicarii sale, ca a adresat aceasta scrisoare numai Ministrului Educatiei si ca publicitatea rezultata cu privire la aceasta nu i se datoreaza.
- La 21 decembrie 2001, ca instanta de recurs, tribunalul s-a pronuntat, considerand ca afirmatiile reclamantei privind tratamentul medical urmat de M.N. impotriva alcoolismului constituiau elementul material al infractiunii de insulta (art. 205 C. pen.). Partile relevante in speta ale acestei hotarari sunt redactate dupa cum urmeaza:
„In ceea ce priveste conditiile impuse de art. 206 C. pen., instanta constata ca [...] informatiile oferite de redactie confirma intentia reclamantei de a-i fi publicata scrisoarea; cu toate acestea, nu este indeplinita o alta conditie esentiala prevazuta de acest text, deoarece afirmatia conform careia partea vatamata a modificat nota unui elev nu se refera la fapte si persoane care pot fi identificate.
Afirmatia reclamantei conform careia partea vatamata a urmat un tratament impotriva alcoolismului cu douazeci de ani in urma este o expresie injurioasa privind conduita morala a partii vatamate.
Instanta a concluzionat ca aceste [din urma] afirmatii [...] constituie infractiunea de insulta.”
In consecinta, instanta a admis recursul, a casat hotararea si a condamnat reclamanta pentru infractiunea de insulta. Avand in vedere circumstantele concrete ale cauzei si reaua-credinta a reclamantei, care a negat tot timpul ca a trimis scrisoarea redactiei, acesta a obligat-o la plata unei amenzi penale de 3 000 000 ROL, o suma aproape de pragul minim legal. Prin aceeasi hotarare, instanta a obligat reclamanta la plata sumei de 12 000 000 ROL catre M.N. cu titlu de prejudiciu moral (in temeiul art. 998 si urm.
- civ.) si a sumei de 5 000 000 ROL catre stat cu titlu de cheltuieli de judecata.
- In conformitate cu mentiunile prevazute in hotararea din 28 decembrie 2001, aceasta a fost redactata la 28 decembrie 2001.
- La 7 ianuarie 2002, reclamanta a solicitat grefei tribunalului eliberarea unui certificat care sa contina dispozitivul hotararii. Acest certificat i-a fost eliberat in aceeasi
[22]
- La 13 februarie 2002, reclamanta i-a solicitat procurorului general sa initieze un recurs in anularea acestei hotarari, cerere care a fost respinsa la 18 februarie 2002.
- La 17 septembrie 2002, reclamanta a fost pusa in intarziere pentru nerespectarea hotararii din 21 decembrie 2001. La 25 septembrie 2002, aceasta i-a platit lui M.N., prin intermediul executorului judecatoresc, o suma de 13 109 500 ROL cu titlu de prejudiciu moral si cheltuieli de executare.
Aceasta a achitat, de asemenea, cheltuielile de judecata stabilite prin hotararea din 21 decembrie 2001, in trei transe: la 21 noiembrie 2002, la 6 februarie 2003 si la 30 aprilie 2004.
In cele din urma, reclamanta a obtinut esalonarea platii amenzii penale si a achitat jumatate din amenda in sase transe, intre aprilie si septembrie 2002. Ulterior, in ceea ce priveste restul de amenda, a intervenit amnistia.
- Dreptul intern relevant
- La momentul faptelor, articolele relevante in speta din Codul penal erau redactate dupa cum urmeaza:
Art. 205
„Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda [...]”
Art. 205 a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2002 in sensul ca insulta nu se mai pedepseste decat cu amenda. Ordonanta a fost publicata la 27 mai 2002 in Monitorul Oficial.
Art. 206
„Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.”
Art. 207
„Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie.”
- Articolele relevante din Codul civil sunt redactate dupa cum urmeaza:
Art. 998
„Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.”
Art. 999
„Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.”
In drept,
I. Cu
privire la admisibilitatea cererii
- Argumentele partilor
- Guvernul sustine ca, introducand cererea la 2 august 2002, reclamanta nu a respectat termenul de sase luni prevazut de art. 35 § 1 din conventie. In opinia acestuia, termenul respectiv incepe sa curga cel tarziu la 28 decembrie 2001, data la care a fost redactata hotararea definitiva.
- Reclamanta respinge acest argument si considera ca raspunsul procurorului general din 18 februarie 2002 constituie punctul de plecare al termenului de sase luni.
- Motivarea Curtii
- In primul rand, Curtea considera ca respingerea de catre procurorul general a cererii de introducere a unui recurs in anulare nu poate fi luata in considerare la calcularea termenului de sase luni, deoarece nu este vorba de o cale de atac efectiva in sensul art. 35 § 1 din conventie.
In continuare, Curtea observa ca decizia definitiva este hotararea Tribunalului Teleorman din 21 decembrie 2001. In lipsa notificarii, ramane sa se stabileasca data la care aceasta hotarare a fost comunicata partilor [
Partidul comunistilor (nepeceristi) si Ungureanu impotriva Romaniei
(dec.), nr. 46626/99, 16 decembrie 2003, si
Potop impotriva Romaniei,
nr. 35882/97, pct. 32, 25 noiembrie 2003).
- Curtea reaminteste ca a concluzionat, in cauza
Potop
citata anterior (pct. 32-34), ca era de competenta statului, care invoca nerespectarea termenului de sase luni, sa stabileasca data la care reclamanta ar fi trebuit sa ia cunostinta de decizia interna definitiva. - In prezenta cauza, desi data redactarii sale - 28 decembrie 2001 - este mentionata clar in hotarare, nu se poate sti daca hotararea a fost, de asemenea, dactilografiata si, prin urmare, comunicata partilor in aceeasi zi. Guvernul nu a furnizat niciun element care sa permita clarificarea acestui aspect, in special copii ale registrelor pastrate la grefa care ar fi fost concludente.
- Pe de alta parte, Curtea nu intelege de ce reclamanta ar fi solicitat si de ce grefa ar fi eliberat, la 7 ianuarie 2001, o copie a dispozitivului hotararii in locul unei copii a hotararii integrale daca aceasta ar fi fost intr-adevar disponibila la aceasta data. In definitiv, reclamanta avea nevoie de hotararea integrala, care sa contina motivele invocate de tribunal, pentru a-si putea motiva actiunile ulterioare, dupa cum o demonstreaza faptul ca a introdus cererea de recurs in anulare la Procurorul general de indata ce a luat cunostinta de textul hotararii integrale.
In masura in care Guvernul nu poate prezenta o proba in sens contrar, Curtea considera ca hotararea nu a fost disponibila decat la 11 februarie 2002.
- Prin urmare, reclamanta a respectat termenul de sase luni impus de art. 35 § 1 din conventie.
In concluzie, este necesar sa se respinga exceptia preliminara a Guvernului intemeiata pe tardivitatea cererii.
- Curtea subliniaza ca aceasta cerere nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.
II. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART.
6
§
1
DIN CONVENTIE
- Reclamanta considera ca procedura penala indreptata impotriva sa nu a fost echitabila, invocand, in special, faptul ca a fost condamnata de catre instanta de recurs fara sa fi fost informata cu privire la recalificarea faptelor si fara sa fi fost ascultata la tribunal, precum si ca instantele nu au examinat toate probele aflate la dosar. Aceasta invoca art. 6 § 1 din conventie ale carui parti relevante in speta sunt redactate dupa cum urmeaza:
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”
- Argumentele partilor
- Guvernul sustine ca absenta dezbaterilor publice in recurs poate fi justificata atunci cand cauza s-a judecat in prima instanta. Potrivit acestuia, in orice caz, tribunalul a admis faptele astfel cum au fost retinute de prima instanta, numai calificarea lor juridica fiind examinata in recurs. Acesta adauga ca reclamanta nu a solicitat sa fie ascultata de tribunal si nici nu a prezentat noi probe la sedinta din 20 decembrie 2001.
- Reclamanta pretinde ca faptul ca si-a putut exprima punctul de vedere in ultima instanta nu compenseaza faptul ca s-a aflat in imposibilitatea de a-si prezenta argumentele la dezbateri. In plus, reclamanta reproseaza instantei ca nu a explorat toate pistele care ar fi putut sa conduca la descoperirea modalitatii in care scrisoarea sa, adresata exclusiv ministrului educatiei, dupa cum sustine aceasta, a ajuns la redactia unei reviste despre care aceasta nu stia ca exista.
- Motivarea Curtii
- Curtea subliniaza ca tribunalul, prin recalificarea faptelor, a condamnat reclamanta pentru savarsirea infractiunii de insulta, fara sa ii dea acesteia posibilitatea de a-si prezenta mijloacele de aparare cu privire la noua calificare a faptelor imputate.
- Curtea a hotarat deja ca, in cazul in care prin hotararea pronuntata in ultima instanta se schimba calificarea faptelor, fara sa ii acorde reclamantului posibilitatea de a prezenta probe si de a-si apara cauza, se aduce atingere drepturilor prevazute la art. 6 § 1 din conventie, in special atunci cand instanta respectiva a fost prima care a condamnat reclamantul in cadrul procedurii prin care se decide temeinicia acuzatiei in materie penala indreptata impotriva acestuia
(Constantinescu impotriva Romaniei,
nr. 28871/95, pct. 59, CEDO 2000-VHI). - Dupa ce a examinat toate elementele prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a expus nicio fapta si niciun argument ce ar putea conduce la o alta concluzie in prezentul caz.
- Aceste elemente sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca respectiva condamnare pentru savarsirea infractiunii de insulta pronuntata de tribunal impotriva reclamantei a adus atingere dreptului acesteia la un proces echitabil.
Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie.
- Aceasta concluzie scuteste Curtea de la examinarea celorlalte capete de cerere formulate de catre reclamanta.
- Cu
privire la pretinsa incalcare a art.
10
din conventie
- Reclamanta denunta o incalcare a dreptului sau la libera exprimare ca urmare a condamnarii sale pentru insulta in urma publicarii, fara acordul sau, a articolului in cauza. Aceasta invoca art. 10 § 1 din conventie, redactat dupa cum urmeaza:
„1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”
- Argumentele partilor
- Guvernul afirma ca imixtiunea suferita de catre reclamanta in exercitarea libertatii sale de exprimare este prevazuta de lege, urmareste un scop legitim, si anume protectia reputatiei altora, si este necesara intr-o societate democratica. In plus, acesta considera ca instantele si-au motivat in detaliu decizia de condamnare a reclamantei. In cele din urma, Guvernul subliniaza ca sumele pe care persoana in cauza a fost obligata sa le plateasca nu erau excesive si ca, in orice caz, nu a fost formulata nicio cerere de executare silita privind aceste sume.
- Facand trimitere la hotararea
Kanellopoulou impotriva Greciei
(nr. 28504/05, 11 octombrie 2007), reclamanta pretinde ca o condamnare penala este incompatibila cu dispozitiile art. 10 din conventie. Ea adauga ca a achitat sumele stabilite de tribunal.
- Motivarea Curtii
- Curtea reaminteste, de asemenea, principiile fundamentale care decurg din jurisprudenta sa in materie de libertate de exprimare [a se vedea, printre multe altele,
Guja impotriva Moldovei
(GC), nr. 14277/04, pct. 69-78, CEDO 2008-...]. In special, aceasta pune accent pe limitele criticii admisibile fata de functionarii care actioneaza in exercitiul functiilor lor oficiale
[Janowski impotriva Poloniei
(GC), nr. 25716/94, pct. 33, CEDO 1999-I] si pe limitele protectiei acordate unei persoane particulare care nu este jurnalist si a carei libertate de exprimare este incalcata
(Kanellopoulou,
citata anterior, pct. 34-37 si 39). - In speta, Curtea subliniaza, in primul rand, ca existenta unei imixtiuni in dreptul reclamantei la libertatea de exprimare nu face subiectul unei dispute intre parti. In continuare, aceasta subliniaza ca a hotarat deja ca textele pe care s-au bazat instantele nationale in prezenta cauza constituie o „lege” in sensul jurisprudentei Curtii
(Sabou si Pircalab impotriva Romaniei,
nr. 46572/99, pct. 37, 28 septembrie 2004). Constata, de asemenea, ca imixtiunea respectiva urmarea un scop legitim, si anume protectia reputatiei altora.
In continuare, Curtea trebuie sa verifice daca aceasta imixtiune era justificata si „necesara intr-o societate democratica”.
- In primul rand, Curtea observa ca instanta de recurs a condamnat reclamanta pentru savarsirea infractiunii de insulta, considerand ca afirmatia acesteia cu privire la un tratament impotriva alcoolismului urmat de partea vatamata a adus atingere reputatiei acesteia.
- In afara de aceasta, desi reclamanta contesta ca si-a dat consimtamantul la publicarea scrisorii sale, Curtea nu gaseste motive care sa conduca la o alta concluzie decat cea la care a ajuns instanta nationala cu privire la acest aspect. In aceasta privinta, Curtea constata ca persoana in cauza a avut posibilitatea sa propuna probe cu privire la acest aspect atat in fata judecatoriei, cat si in fata tribunalului, iar cele doua instante au luat in considerare toate elementele aflate la dosar.
- In circumstantele concrete ale cauzei, Curtea nu poate sa considere ca scrisoarea respectiva are doar un caracter privat, avand in vedere in special ca reclamanta l-a sesizat cu privire la acest lucru pe ministrul educatiei, in calitate de angajator al lui M.N., dorind ca acesta sa ia masuri de indata ce i se aduce la cunostinta situatia. In cele din urma, Curtea observa ca reclamanta ar fi putut sa depuna o plangere impotriva redactiei pentru publicarea scrisorii sale, invocand, de exemplu, un prejudiciu cauzat de o imixtiune in dreptul sau la viata privata, ceea ce aceasta nu a facut.
- In ceea ce priveste contextul in care au fost redactate afirmatiile (
Nikula impotriva Finlandei,
nr. 31611/96, pct. 44, CEDO 2002-II ), Curtea observa ca o parte a scrisorii in cauza se refera la o tema de interes general, deosebit de delicata pentru societatea romana actuala, si anume problema coruptiei functionarilor. Cu toate acestea, Curtea observa ca afirmatiile care au dus la condamnarea persoanei in cauza se refera exclusiv la aspecte ale vietii private ale lui M.N. si nu la comportamentul si atitudinile acestuia ce presupun calitatea de functionar (a se vedea,
mutatis mutandis, Constantinescu,
pct. 74 ;
Sabou si Pircalab,
pct. 38-39 ;
Nikula,
pct. 51 ; si
Janowski,
pct. 33, hotarari citate anterior, precum si
De Diego Nafria impotriva Spaniei,
nr. 46833/99, pct. 35 si 38, 14 martie 2002). - In ceea ce priveste natura si severitatea pedepselor impuse [
Stoll impotriva Elvetiei
(GC), nr. 69698/01, pct. 153, CEDO 2007-...], Curtea observa ca, desi reclamanta a fost obligata la plata unei amenzi penale, ceea ce confera, in sine, masurilor luate in privinta sa un nivel de gravitate, in cele din urma, aceasta a platit o suma relativ moderata, in urma intervenirii amnistiei. De asemenea, Curtea subliniaza caracterul modic al despagubirii impuse cu titlu de daune-interese
[Stangu impotriva Romaniei
(dec.), nr. 57551/00, 9 noiembrie 2004, si
Constantinescu,
citata anterior, pct. 77). - Pentru aceste motive, Curtea considera ca, in circumstantele concrete ale cauzei, imixtiunea suferita de catre reclamanta a fost proportionala cu scopul legitim urmarit si „necesara intr-o societate democratica”.
Prin urmare, nu a fost incalcat art. 10 in speta.
IV. Cu PRIVIRE LA APLICAREA ART.
41
DIN CONVENTIE
- Art. 41 din conventie prevede:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
- Reclamanta solicita urmatoarele sume cu titlu de prejudiciu material:
- 15 000 euro (EUR), reprezentand venitul net pe care l-ar fi obtinut in cazul in care ar fi putut sa accepte o oferta de loc de munca in Italia, ceea ce nu a fost posibil datorita cazierului sau judiciar in care era mentionata condamnarea penala;
- 342 EUR si 2 000 EUR, reprezentand costul tratamentelor pe care a trebuit sa le efectueze pentru boala pe care aceasta pretinde ca a contractat-o ca urmare a procesului penal intentat impotriva sa.
Aceasta solicita, de asemenea, 10 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
- Guvernul considera ca suma de 15 000 EUR este excesiva si pur speculativa. Acesta declara, de asemenea, ca reclamanta nu a putut dovedi nicio legatura intre procesul penal si boala sa.
In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul afirma ca suma solicitata este excesiva si ca legatura de cauzalitate dintre procesul penal si prejudiciul pretins nu a fost dovedita. In opinia sa, o eventuala hotarare in favoarea reclamantului poate constitui in sine o reparatie suficienta.
- Curtea subliniaza ca singura baza care trebuie retinuta pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in faptul ca reclamanta nu a putut sa beneficieze de un proces echitabil in fata Tribunalului Teleorman. Deoarece nu observa legatura de cauzalitate dintre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins, respinge cererea respectiva. In schimb, Curtea considera ca este necesar sa se acorde reclamantei 1 500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
- Reclamanta solicita, de asemenea, rambursarea sumelor platite cu titlu de daune- interese, amenda penala si cheltuielile de procedura ca urmare a condamnarii sale de catre instantele nationale, estimate la 753 EUR, si rambursarea sumei de 200 lei romanesti noi (RON) pentru onorariul avocatului, 208 EUR pentru deplasarile intre Alexandria si Bucuresti legate de procesul penal, precum si 500 EUR pentru alte cheltuieli efectuate in fata instantelor nationale si a Curtii. Aceasta prezinta diverse documente justificative cu privire la plata sumei de 200 RON unui avocat la 5 iulie 2008.
- Guvernul contesta pretentiile reclamantei si observa lipsa documentelor justificative pentru majoritatea cererilor formulate.
- In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de procedura decat in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In speta, avand in vedere elementele care se afla in posesia sa si criteriile mai sus mentionate, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantei pentru toate cheltuielile suma de 100 EUR.
- Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,
- Declara cererea admisibila;
- Hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie;
- Hotaraste ca nu a fost incalcat art. 10 din conventie;
- Hotaraste:
- ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:
- 1 500 EUR (o mie cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit; si
- 100 EUR (o suta euro) cu titlu de cheltuieli de procedura, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamanta;
- ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;
- Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 3 februarie 2009, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Presedinte