Actiunea in anulare prevazuta in art. 117 alin. 2 si 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa.

Index tematic: Insolventa

Legislatie relevanta: art. 117 alin. 2 si 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa

Rezumatul problemei de drept:

Actiunea in anulare prevazuta in art. 117 alin. 2 si 4 din Legea nr. 85/2014 este, la fel ca si aceea mentionata la alin. 1 al aceluiasi articol, o actiune specifica procedurii insolventei, insa, spre deosebire de conditiile prevazute de art. 117 alin. 1, nu este necesara probarea, de lichidatorul judiciar, a caracterului fraudulos al actului (prejudicierea creditorilor este prezumata), cum se impune in ceea ce priveste actiunea bazata pe dispozitiile art. 117 alin. 1 din acelasi act normativ. Sarcina probei presupune demonstratia ca actul dedus judecatii se incadreaza in una dintre ipotezele prevazute in art. 117 alin. 2 si 4 din Legea nr. 85/2014. (D E C IZ IA nr. 230/16 mai 2019
-
Sectia a II-a civila)

Identificare:

Curtea de Apel Ploiesti - Sectia a II-a Civila

Decizia nr. 230 din 16 mai 2019

Lichidatorul judiciar al debitoarei A.R.D. SRL a chemat in judecata pe paratii A.R.D. SRL, in calitate de vanzator, A si B, in calitate de dobanditori, solicitand anularea tranzactiilor perfectate intre A.R.D. SRL si A, intre A.R.D. SRL si B, constand in vanzarea mai multor autovehicule, obligarea paratilor dobanditori A si H. I. la restituirea catre averea debitoarei, in natura, a autovehiculelor, iar, in situatia in care nu mai exista, obligarea paratilor la plata valorii acestora de la data transferului, stabilita prin expertiza efectuata in conditiile legii.

In motivarea cererii a aratat ca in patrimoniul debitoarei au existat mai multe mijloace de transport - dintre acestea, cele 3 vehicule al caror transfer patrimonial solicita a fi anulat; vehiculele au iesit din patrimoniul societatii debitoare la data de 03.04.2014 si au fost instrainate catre A si B contra sumei totale de 58.000 lei.

Cu privire la caracterul fraudulos al transferurilor lichidatorul judiciar a aratat ca, din inscrisurile aflate in posesia sa referitoare la vanzarea celor trei vehicule, reiese caracterul fraudulos al transferului, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 117 din Legea nr. 85/2014 pentru anulare.

Referitor la incidenta prevederilor art. 117 alin. 4 lit. g) din Legea 85/2014, conform carora sunt supuse anularii operatiunile comerciale incheiate in cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, actele sau operatiunile incheiate de persoane aflate in raporturi juridice cu debitorul „cu sotul, rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv”, lichidatorul a aratat ca pretul mult diminuat pentru care societatea vanzatoare a instrainat activele isi gaseste o justificare clarificatoare in traiectoria pe care bunurile aveau sa o urmeze.

Astfel, cele trei vehicule au facut obiectul vanzarii dintre A.R.D. SRL si A, respectiv A.R.D. SRL si B, sotul si socrul fostului administrator statutar al debitoarei C, care, la scurt timp dupa vanzarea celor 3 vehicule, si-a cedat partile sociale detinute in societate catre S. L. G.

Relatia sot/sotie dintre A si C, respectiv relatia de afinitate socru/nora dintre B si C (adm inistrator al A.R.D. SRL) este atestata de inscrisul comunicat de directia judeteana de evidenta a persoanelor.

Prin coroborarea pretului mult diminuat pentru care vehiculele au iesit din patrimoniul debitoarei, cu intentia, nascuta anterior perfectarii vanzarii, a administratorului statutar al A.R.D. SRL, C, de a sustrage bunurile din patrimoniul debitoarei in dauna creditorilor si de a transfera dreptul de proprietate asupra vehiculelor in favoarea sotului A si socrului B, sub o aparenta de legalitate, se contureaza clar intentia vanzatorului, dar si a cumparatorilor, de a leza interesele societatii debitoare.

La momentul perfectarii tranzactiilor mai sus detaliate, atat reprezentantii societatii, cat si dobanditorul bunurilor cunosteau iminenta producerii starii de insolventa, tranzactiile incheiate fiind o modalitate frauduloasa de a diminua efectele negative ale producerii starii de insolventa.

Lichidatorul judiciar a mai aratat ca legea instituie o prezumtie relativa de frauda cu privire la imprejurarile in care au avut loc transferurile patrimoniale, in art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, conform art. 121 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, „in cazul in care subdobanditorul este sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezuma relativ ca acesta a cunoscut imprejurarea prevazuta la alin. 1”.

Prin sentinta nr. 369 din 24 octombrie 2018 tribunalul a admis cererea formulata de lichidatorul judiciar al debitoarei A.R.D. SRL, a anulat tranzactiile incheiate intre debitoarea parata si parati si a obligat pe paratii dobanditori, catre parata-debitoare, sa restituie bunurile tranzactionate, sau, in lipsa acestora, sa achite paratei-debitoare pretul lor, aratat in raportul de expertiza - concluzii, anume 5.300 lei si 32.500 lei (A) si 27.200 lei (B).

Instanta de fond a retinut ca_a fost admisa cererea creditoarei D.G.R.F.P. P., prin A.J.F.P. D., din 18.12.2015, pentru un debit la bugetul general consolidat al statului de 164.918 lei, conform sentintei nr. 138 din 18.03.2016 si a fost deschisa procedura generala a insolventei debitoarei A.R.D. SRL; ulterior, a fost admisa cererea administratorului judiciar privind intrarea in faliment in baza art. 145 alin. 1 lit. D din Legea 85/2014, pentru o creanta bugetara a creditoarei A.J.F.P. D. in suma de 885.751 lei.

Conform raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei s-a retinut ca administratorul/lichidatorul judiciar nu s-a putut pronunta asupra incidentei dispozitiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, intrucat reprezentantul debitoarei parate nu i-a pus la dispozitie documentele financiar-contabile, insa, din rapoartele de activitate ulterioare, rezulta ca debitoarea-parata, prin administrator C, si-a instrainat la data de 3.04.2014 bunurile mobile cu care, la un moment dat, a figurat in patrimoniul sau si anume cele trei vehicule, vanzandu-le catre paratii A si B.

Din informatiile primite de la directia judeteana de evidenta a persoanelor, rezulta ca paratul A este sotul administratorului debitoarei si care a instrainat cele trei vehicule, C., iar paratul B este tatal celuilalt parat si socrul administratorului debitoarei, C.

Cu privire la apararile paratilor judecatorul-sindic a retinut ca acestia nu neaga realitatea transferurilor celor trei vehicule, insa sustin ca preturile de achizitie sunt corecte, corespunzatoare valorii lor in acea perioada si ca operatiunea s-a facut pentru asigurarea functionarii capitalului de lucru al debitoarei in limitele normale, paratii sustinand ca fostul administrator al debitoarei nu avea cum sa anticipeze insolventa debitoarei si nu a avut intentia sa sustraga bunurile de la urmarire de catre creditori si sa le lezeze drepturile.

Expertiza efectuata in cauza, cu obiectiv determinarea valorii de circulatie la data tranzactiilor celor trei vehicule, a estimat valoarea acestora la preturi foarte apropiate de cele cu care, prin facturile mai sus aratate, au fost instrainate bunurile (autoturismul Opel a fost vandut intre parati cu 3.000 lei, iar expertul estimeaza 5.300 lei, autoutilitara Opel a fost vanduta intre parati cu 30.000 lei, expertul estimand pretul la 32.500 lei si autoutilitara Renault Master a fost vanduta intre parati cu 25.000 lei, expertul estimand pretul la 27.200 lei).

In raport de aceasta situatie factuala, judecatorul-sindic a retinut incidenta dispozitiilor legale invocate de lichidatorul judiciar si anume art. 117 alin. 2 lit. c si alin. 4 lit. g din Legea nr. 85/2014, conform carora lichidatorul judiciar poate introduce actiuni pentru anularea actelor/operatiunilor frauduloase in dauna drepturilor creditorilor - „acte incheiate in cei doi ani anteriori deschiderii procedurii cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile” (lit. c) - si, de asemenea, va putea cere anularea actelor incheiate in cei doi ani anteriori deschiderii procedurii si prestatiile recuperate, pentru acte incheiate cu „sotul, rudele sau afinii pana la gradul al IV-lea inclusiv, ai persoanelor fizice enumerate la lit. a - f” (alin. 4 lit. g).

Judecatorul-sindic a retinut incidenta dispozitiile art. 117 alin. 2 lit. c, combinate cu alin. 4 lit. g din Legea nr. 85/2014, fiind evidenta legatura de familie dintre participantii la transferurile patrimoniale (administratorul debitoarei fiind nora si, respectiv, sotia paratului care a achizitionat vehiculele in cei doi ani anteriori deschiderii procedurii insolventei).

Judecatorul-sindic a retinut ca evidenta este si folosirea nepermisa a pozitiei detinuta in societate si a informatiilor obtinute in aceasta calitate referitoare la posibilitatea de a se deschide procedura insolventei, de catre cocontractantii debitoarei, paratii H. I. si A, in scopul de a sustrage bunurile de la urmarirea creditorilor, cazul in speta, cu atat mai mult cu cat aceste bunuri au fost vandute/revandute intre debitoare si parati in decembrie 2013, respectiv aprilie 2014, concomitent cu neplata de catre debitoare a obligatiilor fiscale catre stat la nivelul unei sume foarte mari, anume de 885.751 lei, evident paratii, rude foarte apropiate, fiind avizati (aveau cunostinta) despre dificultatile financiare ale debitoarei.

impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii A si B, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Apelantii au aratat ca temeiul invocat in cererea de anulare este reprezentat de dispozitiile art. 117 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 85/2014, respectiv actele sa fie incheiate in cei doi ani anteriori deschiderii procedurii si la incheierea lor toate partile sa fie animate de intentia de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza acestora drepturile, in orice fel.

Asadar, daca la punctele a) si b) ale textului de la 117 alin. 2, pentru admiterea actiunii era suficienta frauda debitorului, pentru care legiuitorul a instituit prezumtia relativa in acest sens, in situatia surprinsa la litera c) se adauga o alta componenta, aceea a complicitatii tertului. Dovada actului sanctionat in acest cadru legal consta in existenta unui concern fraudulos intre debitor si partenerii sai, toti fiind animati de intentia de a-i leza pe creditori prin sustragerea unui bun din sfera celor urmarite in temeiul gajului general al acestora.

Pentru exercitarea actiunii in anulare prevazuta de acest text legal apelantii arata ca lichidatorul judiciar trebuia sa faca dovada participarii la frauda a cocontractantilor, nu si a debitorului, deoarece, in ceea ce-l priveste, frauda este prezumata. Frauda exista in cazul in care tertul cunostea starea de insolventa a debitorului in momentul in care a incheiat actul in cauza.

Or, daca nu se face dovada intentiei tuturor partilor actului de a sustrage bunul de la urmarirea de catre creditori, actul in cauza nu putea fi anulat.

Asadar, coniventa frauduloasa trebuia dovedita, prezumtia de frauda fiind instituita doar in privinta debitorului, nu si in privinta unei actiuni frauduloase concertate.

Simplul fapt ca bunurile au fost vandute sotului, respectiv socrului administratorului societatii nu putea determina concluzia intentiei de fraudare, care trebuia dovedita si nu prezumata.

Daca intentia de fraudare ar fi fost prezumata de lege, atunci sanctiunea aplicata actului juridic era nulitatea absoluta si nu relativa, iar cel care a invocat-o trebuia sa demonstreze doar existenta relatiilor de sot/sotie, respectiv de rudenie.

In cauza de fata, apelantii au aratat ca nu se putea retine ca, la momentul realizarii transferurilor patrimoniale, debitoarea nu se afla in cursul desfasurarii normale a activitatii sale, banii obtinuti intrand in contul debitoarei, iar pretul transferului fiind corespunzator valorii bunurilor de la acea data, astfel cum s-a si dovedit prin expertiza efectuata.

Potrivit dispozitiilor art. 119 din Codul insolventei, admisibilitatea actiunii in anulare este conditionata de incheierea actelor de catre debitor in perioada suspecta, in conditii care exced desfasurarii activitatii in mod obisnuit.

Este evident ca aprecierea unui anumit act ca facand parte sau nu din desfasurarea normala a activitatii debitoarei va fi rezultatul analizei circumstantelor, imprejurarilor concrete in care acest act a fost incheiat, in special de a se fi putut anticipa, la data realizarii actului, viitoarea insolventa a debitorului.

Pe langa continuarea activitatilor contractate conform obiectului de activitate si efectuarea operatiunilor de incasari si plati aferente acestora, asigurarea finantarii capitalului de lucru in limite curente este o operatiune care se circumscrie unei activitati normale a societatii.

Or, aceasta operatiune de vanzare a celor trei bunuri nu a facut altceva decat sa asigure capital de lucru societatii, capital necesar inclusiv pentru stingerea unor datorii, astfel incat, la momentul cesiunii, societatea sa nu inregistreze debite.

Referitor la anticiparea starii de insolventa de catre reprezentantul debitorului de la acea data, cat timp nu s-a probat reaua credinta, existenta posibilitatii aparitiei insolventei nu poate constitui un motiv pentru anularea actelor de transfer, daca actele in cauza au fost efectuate in cursul activitatii curente a debitorului.

Apelantii au considerat ca judecatorul fondului nu a verificat faptul ca, pana la momentul instrainarii partilor sociale, societatea nu inregistra datorii, astfel ca este exclusa posibilitatea ca fostul asociat si administrator sa anticipeze starea de insolventa, cu atat mai putin intentia cocontractantilor de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza acestora drepturile.

Totodata trebuie analizat daca pretul tranzactiei a fost corect sau a existat un dezechilibru vadit intre valoarea bunurilor si valoarea tranzactiei.

Apelantii au mai aratat ca nu exista niciun fel de dovada care sa probeze intentia partilor de a sustrage bunurile de la o eventuala urmarire sau de a leza in vreun fel drepturile creditorilor, astfel ca hotararea este neintemeiata, concluzia judecatorului-sindic bazandu-se pe prezumtia ca exista elemente constitutive ale faptelor ilicite comise de parati, doar prin prisma legaturilor de familie dintre participantii la transferurile patrimoniale.

Lichidatorul judiciar a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Curtea a constatat apelul nefondat pentru urmatoarele considerente:

Actiunea in anulare prevazuta in art. 117 alin. 2 si 4 din Legea nr. 85/2014 este, la fel ca si aceea mentionata la alin. 1 al aceluiasi articol, o actiune specifica procedurii insolventei, insa, spre deosebire de conditiile prevazute de art. 117 alin. 1, nu este necesara probarea, de lichidatorul judiciar, a caracterului fraudulos al actului (prejudicierea creditorilor este prezumata), cum se impune in ceea ce priveste actiunea bazata pe dispozitiile art. 117 alin. 1 din acelasi act normativ.

Sarcina probei presupune demonstratia ca actul dedus judecatii se incadreaza in una dintre ipotezele prevazute in art. 117 alin. 2 si 4 din Legea nr. 85/2014.

Curtea a considerat ca ratiunea pentru care legiuitorul a reglementat posibilitatea anularii categoriilor de acte juridice mentionate de art. 117 alin. 4 din lege rezida in evidenta faptului ca asemenea acte si operatiuni au fost efectuate intr-un vadit climat de conflict de interese, cu persoanele aflate in raporturi juridice cu debitorul, in cazul actiunii in anulare intemeiata pe aceasta ipoteza fiind instituita, in favoarea administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, o prezumtie relativa de frauda.

In speta este de necontestat existenta relatiei de rudenie sau afinitate impusa de art. 117 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, administratorul debitoarei de la data incheierii tranzactiilor, C, fiind sotia intimatului A si nora intimatului B, dobanditorii autovehiculelor.

Asadar, contrar sustinerilor apelantilor, prejudicierea creditorilor debitoarei este prezumata, dupa cum in mod corect a retinut judecatorul-sindic, rasturnarea prezumtiei revenind paratului, in speta apelantilor.

Curtea a constatat ca apelantii sustin ca lichidatorului judiciar ii revenea sarcina probei in sensul ca paratii - dobanditori ai bunurilor - au fost animati de intentie frauduloasa, aceea de a ascunde bunurile mobile in discutie de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza creditorilor interesele.

Curtea a retinut, insa, ca pentru ipoteza in care actele sunt incheiate cu una dintre persoanele identificate de art. 117 alin. 4 din lege, cum este cazul in speta, prezumtia de frauda vizeaza operatiunea in integralitatea sa, paratilor revenindu-le, in acest caz, sarcina probei contrare si rasturnarii prezumtiei relative de frauda; ratiunea reglementarii distincte a art. 117 alin. 4 din lege nu poate rezida decat in caracterul prezumat fraudulos al actelor debitorului incheiate cu persoane afiliate.

Sub acest aspect, in ipotezele reglementate de art. 117 alin. 4 se prezuma ca operatiunile pagubitoare pentru creditori au fost posibile din cauza abuzului persoanei interesate, care a profitat in acelasi timp de pozitia detinuta in societate si de informatiile la care avea acces despre posibila declansare a procedurii de insolventa, pentru a obtine un folos injust, in prejudiciul creditorilor. Incheierea tranzactiilor cu o persoana in legatura de rudenie sau afinitate cu administratorul debitorului duce la prezumtia faptului ca tertul dobanditor al bunului debitorului avea cunostinta de drepturile creditorilor societatii si de dificultatile financiare ale societatii.

In consecinta au fost inlaturate apararile apelantilor in sens contrar prin prisma sanctiunii aplicabile actului supus anularii, Curtea retinand ca actiunile in anulare reglementate de dispozitiile art. 117 din Legea nr. 85/2014 sunt actiuni speciale, cu caracter exclusiv, conform dispozitiilor art. 122 alin. 7 din lege, avand sanctiunile specifice reglementate de legea speciala.

Apelantii au mai invocat efectuarea transferurilor patrimoniale in cursul desfasurarii normale a activitatii debitoarei si plata pretului corespunzator valorii bunurilor de la momentul tranzactiilor.

Curtea a retinut ca desfasurarea normala a activitatii curente a societatii debitoare consta in efectuarea actelor si operatiunilor obisnuite in perioada dinaintea aparitiei starii de insolventa, cum ar fi actele prin care a fost derulata o activitate conforma obiectului de activitate, orice acte de incasare sau plati privitoare la activitati de realizare a obiectului de activitate, precum si orice alte acte sau operatiuni prin care a avut loc finantarea capitalului de lucru.

Or, circumstantele in care au fost efectuate vanzarile celor trei autovehicule de catre debitoare, bunurile fiind vandute, respectiv revandute intre intimati, in timp ce societatea debitoare inregistra datorii in cuantum important inca de la sfarsitul anului 2013, respectiv 290.775 lei, ulterior fiind inscrisa in tabelul definitiv consolidat creanta bugetara de 885.751 lei, iar la scurt timp dupa instrainarea vehiculelor administratorul C a cesionat partile sale sociale, cu consecinta incetarii calitatii sale de asociat si administrator, duc la concluzia ca aceste tranzactii - prin care debitoarea si-a instrainat activele - nu se incadreaza in actele de transfer cu caracter patrimonial facute de debitor in cursul desfasurarii normale a activitatii sale curente, ci sunt acte de transfer supuse actiunii in anulare prevazute de legea speciala.

Apararile apelantilor in sensul ca vanzarea bunurilor a fost efectuata pentru stingerea unor datorii, precum si in sensul inexistentei datoriilor societatii la momentul instrainarii partilor sociale de catre administratorul C, au fost inlaturate, Curtea constatand, totodata, ca apelantii nu au administrat proba contrara sub aspectul inexistentei datoriilor la momentul cesiunii.

In ceea ce priveste pretul pentru autovehiculele instrainate apelantii au invocat plata pretului corespunzator valorii bunurilor si lipsa unui dezechilibru vadit intre prestatiile contractantilor, insa Curtea a retinut ca nu a fost rasturnata prezumtia de frauda a creditorilor, cat timp expertiza de evaluare efectuata a constatat diferenta in defavoarea debitoarei-vanzator intre preturile platite de intimatii cumparatori si valoarea autovehiculelor, implicit reiesind ca societatea debitoare nu a obtinut profit din tranzactiile efectuate cu apelantii, in raport de valoarea de piata a autovehiculelor de la data vanzarii; or, obtinerea unui profit este de esenta activitatii comerciale.

In consecinta, apelul a fost respins ca nefondat.

Autorul sintezei,

Judecator Liliana Felicia Androne