Dreptul acuzatului de a tacea si de a nu se autoincrimina.

 

Art. 269 alin.1 din Codul penal

Art. 70 alin. 2 din vechiul Cod de procedura penala

Art. 83 alin.1 si art. 118 din Codul de procedura penala actual

 

Valorificarea declaratiilor date de inculpati intr-un alt dosar, in calitate de martori, in cazul sesizarii din oficiu a procurorului pentru savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului.

  (Decizia penala nr. 1101/A/25 Octombrie 2016)

 

Prin sentinta penala nr.110 din 30 iunie 2016, pronuntata de Judecatoria Costesti, in baza art.396 alin.5 si art.16 alin.1 lit.b) C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului R, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului, fapta prev. si ped. de art.269 alin.1 C.pen.

 In baza art.396 alin.5 si art.16 alin.1 lit.b) C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului A, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului, fapta prev. si ped. de art.269 alin.1 C.pen.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut, ca la data de 04.07.2012 , Parchetul de pe langa Judecatoria Costesti s-a sesizat din oficiu cu privire la savarsirea de catre numitii R si A a infractiunii de favorizarea infractorului, prevazuta si pedepsita de dispozitiile art.264 alin.1 Cod penal 1969, iar fata de numitele N si N, cu privire la savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, fapta prev. si ped. de art.260 alin. 1 C.pen. 1969, retinandu-se ca, cei patru ar fi facut declaratii neconforme adevarului intr-un dosar penal aflat pe rolul Judecatoriei Costesti, cu scopul de a zadarnici tragerea la raspundere penala a inculpatului S, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.

Pe parcursul urmaririi penale au fost efectuate cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, din ansamblul probelor administrate si al lucrarilor efectuate in cauza instanta de fond retinand urmatoarele :

Prin rechizitoriul nr. 1250/P/2010, emis de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Costesti, la data de 10.11.2011, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata , printre altii, a inculpatilor : R, S si A sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat in forma continuata, fapta prevazuta si pedepsita de dispozitiile art.208 alin. 1, art.209 alin. 1 lit.a , g , i Cod penal 1969 , cu aplicarea art.41 aiin.2 Cod penal 1969.  

In ceea ce priveste starea de fapt, s-a retinut ca in noaptea de 15/16.09.2011, actionand prin escaladare, cei trei inculpati au sustras un numar de 32 de saci cu seminte de floarea soarelui, de pe raza comunei Barla, judetul Arges din gospodaria partii vatamate M. De asemenea, in aceeasi noapte, cei trei inculpati au sustras prin efractie, din gospodaria persoanei vatamate U, de pe raza aceleiasi localitati o betoniera, o butelie de aragaz, doi saci cu ciment si trei saci cu adeziv. In faza judecatii, inculpatii R si A au recunoscut comiterea faptelor si s-au prevalat de dispozitiile art.320/1 Cod procedura penala 1968, solicitand judecarea cauzei in procedura simplificata, in timp ce inculpatul S a negat comiterea faptelor. Instanta a admis cererile celor doi inculpati R si A, a disjuns cauza fata de acestia si, prin sentinta penala nr.203/05.07.2012, pronuntata in dosarul nr.2513/214/2011 la Judecatoriei Costesti, definitiva la data de 30.10.2012,    s-a dispus condamnarea lor la pedeapsa inchisorii, facandu-se aplicarea dispozitiilor art.320/1 Cod procedura penala, privitoare la judecata in cazul recunoasterii vinovatiei.

In ceea ce il priveste pe inculpatul S, intrucat acesta a negat comiterea faptelor, judecarea acestuia s-a efectuat separat in dosarul disjuns nr.168/214/2012. In acest dosar, la data de 10.05.2012, A si R au fost citati si audiati in calitate de inculpati, ocazie cu care si-au schimbat pozitia si au declarat ca inculpatul S nu ar fi participat alaturi de ei la comiterea furturilor in dauna partilor vatamate M si U.

Ulterior, prin sentinta penala nr.8/22.01.2013, s-a dispus condamnarea inculpatului S la pedeapsa inchisorii, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in forma continuata, retinandu-se ca acesta a participat alaturi de A si R, la savarsirea furturilor in dauna partilor vatamate M si U.

Fiind audiati, initial, in cauza in care au fost cercetati pentru savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului, inculpatii A si R au refuzat sa dea declaratii in calitate de suspecti; ulterior punerii in miscare a actiunii penale fata de cei doi, sub aspectul savarsirii infractiunii de favorizarea faptuitorului, inculpatii au consimtit sa dea cate o declaratie. Astfel, cei doi au relatat ca, la data de 10.05.2012, cu ocazia audierii lor in dosarul nr. 168/214/2012, au mintit cand au afirmat ca S nu ar fi participat la comiterea furturilor, pozitie pe care ar fi adoptat-o pentru a-l ajuta pe acesta sa nu fie condamnat.

Situatia de fapt retinuta de organele de urmarire penala si mijloacele de proba pe care aceasta se intemeiaza fiind cele expuse anterior, instanta de fond a apreciat ca cei doi inculpati nu se fac vinovati de savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului.

Dreptul la tacere sau privilegiul contra autoincriminarii confera dreptul acuzatului de a pastra tacerea cu privire la faptele care i se reproseaza si de a nu contribui prin propria declaratie la propria acuzare. Dreptul la tacere este reglementat in Pactul International cu privire la drepturile civile si politice in cadrul art. 14 alin.3 lit.g, conform caruia „orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni penale are dreptul, in conditii de deplina egalitate, la cel putin urmatoarele garantii: sa nu fie silita sa marturiseasca impotriva ei insasi sau sa se recunoasca vinovata".

Conventia Europeana pentru Drepturile Omului nu prevede in mod expres dreptul a tacere si dreptul de a nu contribui la propria incriminare. Cu toate acestea Curtea a statuat ca acestea sunt reguli internationale general recunoscute care tin de esenta notiunii de proces echitabil, consacrat in art.6 din Conventie (Murray c.Regatului Unit; Paul Quinn c.lrlandei).

Chiar daca normele internationale recunosc acuzatului dreptul de a tacea si de a nu se autoincrimina, ele nu prevad nimic referitor la consecintele unei asemenea situatii asupra solutiei procesului. In acest context, Curtea a considerat ca, pentru a arata in ce masura deducerea unor concluzii defavorabile acuzatului din tacerea lui incalca disp.art.6 din Conventie, trebuie tinut seama de ansamblul circumstantelor cauzei prin luarea in considerare a situatiilor in care se poate proceda la deductii carora instanta este indreptatita sa le acorde o anumita importanta, prin aprecierea elementelor de proba (John Murray c.Regatului Unit).

Ca un element de proba relevant in aprecierea nevinovatiei inculpatilor, instanta de fond a subliniat urmatoarea situatie: la data de 10.05.2012 numitii A si R au fost audiati in fata instantei, o singura data, in dosarul penal nr. 168/214/2012 ocazie cu care au declarat ca numitul S nu a  participat alaturi de ei la comiterea infractiunii de furt calificat in dauna partilor vatamate M si U. Trebuie subliniat faptul ca au fost audiati, cu aceasta ocazie, in calitate de coinculpati in acelasi dosar penal, inainte de a se dispune disjungerea cauzei, si solutionarea separata a dosarului privind pe celalalt inculpat S, ca urmare a faptului ca acesta din urma nu si-a recunoscut fapta.

Verificand declaratiile celor doi inculpati date in fata instantei la data de 10.05.2012, instanta de fond a constatat,  ca anterior ascultarii, desi li s-au adus la cunostinta faptul ca au dreptul de a nu face nicio declaratie, instanta „le-a pus in vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si invinuire". Prin urmare, acest din urma aspect prezentat inculpatilor sub forma unei obligatii de a declara tot ce stiu cu privire la fapta, vine in contradictie cu garantia recunoscuta de lege privind dreptul de a nu se autoincrimina. Este usor de constatat, a aratat instanta de fond,  ca inculpatii nu aveau cunostinte juridice, si nu au beneficiat in acel moment de asistenta juridica, astfel incat sa fie in masura sa invoce efectul direct al practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la tacere. Fata de acest aspect, se constata foarte usor ca inculpatii au fost expusi riscului prejudicierii intereselor proprii.

Ca si un alt element de proba relevant, instanta de fond a retinut, ca la data de 04.03.2012, inculpatul A a trimis o scrisoare adresata d-nei procuror C din cadrul Parchetul de pe langa Judecatoria Costesti, prin care descria situatia dificila prin care trece pe perioada detentiei, in Penitenciarul Colibasi. In aceasta scrisoare reitereaza faptul ca nu a facut nicio intelegere cu nimeni ca sa recunoasca fapta de furt calificat si ca nu a fost influentat de nimeni in acest sens.

Instanta de fond a apreciat, ca chiar daca ulterior punerii in miscare a actiunii penale pentru savarsirea infractiunii de favorizare a faptuitorului, in dosarul de urmarire penala nr.993/P/2012, inculpatii A si R Nicolae au declarat la data de 04.02.2013, ca recunosc fapta de a declara neadevarul in fata instantei la data de 10.05.2012, faptul recunoasterii unei infractiuni pentru a putea beneficia de avantajul reducerii limitelor de pedeapsa, nu are caracter absolut si nu echivaleaza cu stabilirea cu certitudine a existentei vinovatiei. Prezumtia de nevinovatiei isi produce inca efectele pana in momentul in care judecatorul care solutioneaza cauza, in mod definitiv, isi formeaza convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila.

Fata de aceste aspecte, instanta de fond a constatat, ca si consecinta negativa pe care ar fi suferit-o inculpatii in cazul in care si-ar fi valorificat in mod rational dreptul de a nu contribui la propria acuzare, si in cazul in care li s-ar fi oferit toate garantiile recunoscute de lege pentru a beneficia in mod efectiv de consecintele juridice ale dreptului de a nu se autoincrimina, faptul ca prin recunoasterea participarii la comiterea faptei si a celui de-al treilea coinculpat, S, instanta, in urma condamnarii ar fi retinut in sarcina lor circumstanta agravanta a savarsirii faptei de trei sau mai multe persoane impreuna. Astfel, ca si-ar fi creat o situatie juridica mult mai grea decat daca ar fi declarat in sens contrar. De asemenea, instanta a constatat, ca din probele administrate in cauza nu rezulta dovedirea scopului cerut de norma incriminatoare art.269 alin. 1 C.proc.pen. Conform acestui text de lege „Ajutorul dat faptuitorului in scopul impiedicarii sau ingreunarii cercetarilor intr-o cauza penala, tragerii la raspundere penala, executarii unei pedepse sau masuri privative de libertate se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda."

Prin urmare, instanta de fond a apreciat ca faptei incriminate ii lipseste caracteristica tipicitatii, rezultata din necorespondenta dintre fapta concret savarsita si elementele de natura obiectiva si subiectiva stabilite le legiuitor in modelul abstract prevazut de norma de incriminare.

 Avand in vedere aceste aspecte, tinand cont de dispozitiile legale, instanta de fond, in baza art.396 alin.5 si art.16 alin.1 lit.b C.proc.pen. a dispus achitarea inculpatului R, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului, fapta prev. si ped. de art.269 alin.1 C.pen. si in baza art.396 alin.5 si art.16 alin.1 lit.b C.proc.pen., si a inculpatului  A, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului, fapta prev. si ped. de art.269 alin.1 C.pen.

Impotriva sentintei a declarat apel  Parchetul de pe langa Judecatoria Costesti, pe care a criticat-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie. A arata procurorul ca rationamentul instantei de fond care, in sustinerea solutiei de achitare a retinuta ca cei doi inculpati aveau dreptul de a nu-si crea o situatie juridica mai grea, este profund eronat. In realitate, faptul ca, in dosarul disjuns nr. 168/214/2012, dosar ce avea ca obiect faptele comise de inculpatul S, cei doi ar fi incercat impiedicarea tragerii la raspundere penala a acestuia, declarand ca nu ar fi participat la comiterea faptelor impreuna cu ele, atrage incidenta dispozitiilor art. 269 cod penal. Nu se pune problema crearii unei situatii juridice mai grele pentru cei doi inculpati, prin recunoasterea participarii celui de al treilea inculpat la comiterea faptelor, intrucat judecata privindu-i pe acestia a avut loc in dosarul nr. 2513/214/2011, in care deja recunoscusera la o data anterioara comiterea faptelor, solicitand judecarea in procedura simplificata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor invocate si a celor ce pot fi luate in considerare din oficiu, Curtea apreciaza ca apelul Parchetului este fondat.

Desi prima instanta a retinut in mod corect situatia de fapt, rationamentul pe care isi intemeiaza solutia de achitare il consideram si noi gresit. In fapt, prima instanta procedeaza la o analiza a dreptului la tacere sau privilegiul contra autoincriminarii socotind, in mod eronat ca situatia din cauza de fata s-ar constitui intr-una din ipotezele de aplicabilitate a dispozitiilor jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului ce invalideaza declaratiile obtinute prin incalcarea acestui drept.

In realitate, asa cum a aratat si parchetul, primele declaratii ale inculpatilor care au constituit temeiul autosesizarii organelor de urmarire penala, au fost date in fata instantei de judecata sesizata cu rechizitoriul in care alaturi de inculpati figura si numitul S, toti trei fiind acuzati de comiterea unor fapte de furt. Ele au fost date dupa ce inculpatilor li s-a adus la cunostinta faptul ca au dreptul sa nu dea nici o declaratie, in conformitate cu dispozitiile art. 70 alin. 2 din vechiul cod de procedura penala, aplicabil la acea data. Pe de alta parte, aspectele din cele doua declaratii in care inculpatii negau implicarea inculpatului S nu pot fi considerate ca fiind autoincriminatoare, din moment ce ele vorbesc despre activitatea altei persoane. Cu alte cuvinte, avand in vedere caracterul divizibil al declaratiei inculpatului ca mijloc de proba, aspectele cuprinse in continutul declaratiei ce nu descriu activitatea inculpatului, ci doar implicarea (sau neimplicarea) altor persoane pot fi valorificate ca orice mijloc de proba, ele nefiind afectate de vreo nulitate ce ar deriva din faptul ca acestea au fost luate cu nerespectarea dispozitiilor ce confera inculpatului privilegiul contra autoincriminarii.

In alta ordine de idei, credem ca modul cum au fost luate declaratiile incriminatoare constituie mai degraba o chestiune de legalitate a administrarii acestui mijloc de proba ce trebuia rezolvata in procedura camerei preliminare si nu in cursul judecatii, asa cum a procedat prima instanta. Or, dupa cum rezulta din incheierea din data de 20 august 2015 , pronuntata de judecatorul de camera preliminara, s-a constatat ca toate probele au fost administrate legal.  

In ciuda celor aratate de prima instanta, consideram ca vinovatia inculpatilor a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila, iar aceasta a rezultat chiar din declaratiile celor doi care au aratat, mai intai in cursul urmaririi penale iar mai apoi in cursul judecatii, ca au dat declaratii necorespunzatoare adevarului atunci cand au afirmat lipsa implicarii inculpatului S, pentru a-l apara pe acesta din urma de raspundere penala. Aceste declaratii, concordante, se coroboreaza si cu cele mentionate in sentintele de condamnare ale celor trei inculpati unde s-a retinut participarea tuturor celor trei inculpati la comiterea faptelor de furt calificat imputate.

In drept, fapta inculpatului R care, in data de 10.05.2012 fiind audiat in calitate de inculpat in dosarul nr. 168/214/2012 al Judecatoriei Costesti, a facut declaratii neconforme adevarului, urmarind astfel zadarnicirea tragerii la raspundere penala a inculpatului S , judecat pentru comiterea infractiunii de furt calificat, intruneste elementele de tipicitate ale infractiunii prev. de art. 269 alin. 1 cod penal.

Fapta inculpatului A care, in data de 10.05.2012 fiind audiat in calitate de inculpat in dosarul nr. 168/214/2012 al Judecatoriei Costesti, a facut declaratii neconforme adevarului, urmarind astfel zadarnicirea tragerii la raspundere penala a inculpatului S, judecat pentru comiterea infractiunii de furt calificat, intruneste elementele de tipicitate ale infractiunii prev. de art. 269 alin. 1 cod penal.

Inculpatul a comis fapta in stare de recidiva post executorie al carei prim termen l-au constituit cele doua condamnari anterioare cuprinse in fisa de cazier judiciar, respectiv cea de 3 ani inchisoare, prin sentinta penala nr. 1182/06.05.1997 a Judecatoriei Slatina si, respectiv, cea de 4 ani inchisoare, prin sentinta penala nr. 468 din 18.12.2003 a Judecatoriei Costesti.

Consideram si noi ca legea penala mai favorabila este legea noua avand in vedere faptul ca prevede ca pedeapsa alternativa amenda penala catre care ne-am orientat si noi, asa cum se va vedea mai jos.

La individualizarea judiciara a pedepselor, instanta va avea in vedere criteriile de individualizare prevazute de art. 74 cod penal, respectiv : imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite, iar aici avem in vedere ca declaratiile mincinoase au fost date in fata unei instante de judecata ; starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita, iar aici avem in vedere ca prin aceste declaratii inculpatii au afectat relatiile sociale ce reclama efectuarea unui act de justitie corect ; motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit ce au constat in incercarea de a zadarnici antrenarea raspunderii penale asupra inculpatului S pentru a-l apara pe acesta din urma de consecintele nerespectarii legii penale ; natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, iar aici avem in vedere ca cei doi sunt cunoscuti cu antecedente penale, inculpatul A fiind si recidivist, dar si faptul ca, de la comiterea acestei fapte acestia nu s-au mai aflat in raporturi juridice de conflict cu legea penala ; conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal, iar aici retinem ca inculpatii si-au recunoscut vinovatia procedura urmand calea reglementata de art. 375 cod procedura penala; nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala. La acest din urma capitol retinem ca inculpatul R este in varsta de 25 de ani, are studii medii, este necasatorit, fara ocupatie si cu o stare de sanatate stabila. Inculpatul A este in varsta de 39 de ani, are studii medii, este necasatorit, fara ocupatie si cu o stare de sanatate stabila.

Instanta considera ca de la comiterea faptelor a trecut o perioada relativ mare de timp, ca urmarirea penala, mai ales, s-a derulat destul de greu in raport de complexitatea redusa a cauzei, motiv pentru care se va orienta la condamnarea inculpatilor la pedeapsa amenzii penale.

Asadar, fata de cele de mai sus, in baza art. 421 pct. 2 lit. a cod procedura penala, Curtea a admis apelul Parchetului de pe langa Judecatoria Costesti impotriva sentintei penale nr.110 din data de 30 iunie 2016, pronuntata de Judecatoria Costesti, in dosarul nr. 654/214/2015. A desfiintat  sentinta si rejudecand a dispus urmatoarele:

A inlaturat achitarea inculpatilor R si A

In baza art. 269 alin. 1 cu aplic. art. 5 din Cp, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cpp va condamna pe inculpatul R la pedeapsa amenzii in cuantum de 1350 lei (135 zile-amenda, cuantumul unei zile-amenda fiind de 10 lei).

Pentru a definitiva situatia juridica a acestui inculpat (dar si a celuilalt), in baza informatiilor furnizate de fisa de cazier judiciar a acestuia (acestora), dar si de hotararile judecatoresti aflate la dosar, Curtea va proceda la operatiunea judiciara de contopire a pedepselor in executarea carora se afla .

Astfel, Curtea va constata ca infractiunea dedusa judecatii este concurenta cu infractiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i din Cp anterior cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp anterior, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cpp anterior, pentru care inculpatul a fost condamnat la 4 ani si 6 luni inchisoare prin sentinta penala nr. 203 din 05.07.2012 pronuntata de Judecatoria Costesti, definitiva prin Decizia penala nr. 934 din 30.10.2012 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti.

In baza art. 40  alin. 1 si 39 alin.1 lit. d din Cp , va contopi pedeapsa de 4 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 203 din 05.07.2012 pronuntata de Judecatoria Costesti, definitiva prin Decizia penala nr. 934 din 30.10.2012 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti cu amenda penala in cuantum de 1350 lei, aplicata prin prezenta decizie, urmand  ca inculpatul sa execute pedeapsa inchisorii de 4 ani si 6 luni si amenda penala in cuantum de 1350 lei.

In baza art. 40 alin. 3 din Cp, va constata ca inculpatul R a executat integral pedeapsa inchisorii de 4 ani si 6 luni aplicata prin sentinta penala nr. 203 din 05.07.2012 pronuntata de Judecatoria Costesti, definitiva prin Decizia penala nr. 934 din 30.10.2012 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, la data pronuntarii prezentei decizii.

Va atrage inculpatului atentia asupra dispozitiilor art. 63 si 64 C. pen. si art. 22 si 23 din Legea nr. 253/2013.

In baza art. 269 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41 alin. 1 si art. 5 din Cp cu aplic. art. 396 alin. 10 Cpp , va condamna pe inculpatul A la pedeapsa amenzii in cuantum de 2100 lei (210 zile-amenda, cuantumul unei zile-amenda fiind de 10 lei).

Va constata ca infractiunea dedusa judecatii este concurenta cu infractiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i din Cp anterior cu aplic. art.37 lin. B si art. 41 alin. 1 Cp anterior, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cpp anterior, pentru care inculpatul a fost condamnat la 5 ani  inchisoare prin sentinta penala nr. 203 din 05.07.2012 pronuntata de Judecatoria Costesti, definitiva prin Decizia penala nr. 934 din 30.10.2012 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, dar si cu infractiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Cp anterior, cu aplic. art. 37 lit. b C.p anterior si art. 320 ind. 1 Cpp anterior pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 2 ani si 3 luni prin sentinta penala nr. 3058 din 06.06.2013 pronuntata de Judecatoria Pitesti, definitiva prin Decizia penala nr. 595/R/26.09.2013 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, contopite anterior prin Sentinta Penala nr. 2375/13.11.2013 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu-Severin definitiva prin Decizia penala nr. 790/R/11.12.2013 pronuntata de Tribunalul Mehedinti.

Va descontopi pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni aplicata prin   Sentinta Penala nr. 2375/13.11.2013 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu-Severin, definitiva prin Decizia penala nr. 790/R/11.12.2013 pronuntata de Tribunalul Mehedinti, in urmatoarele pedepse componente: 5 ani inchisoare, 2 ani si 3 luni inchisoare si sporul de 6 luni inchisoare.

In baza art. 40  alin. 1 si 39 alin.1 lit. d din Cp va contopi pedeapsa de 5 ani  inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 203 din 05.07.2012 pronuntata de Judecatoria Costesti, definitiva prin Decizia penala nr. 934 din 30.10.2012 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, cu pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 3058 din 06.06.2013 pronuntata de Judecatoria Pitesti, definitiva prin Decizia penala nr. 595/R/26.09.2013 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti si sporul de 6 luni inchisoare aplicat prin Sentinta Penala nr. 2375/13.11.2013 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu-Severin, definitiva prin Decizia penala nr. 790/R/11.12.2013 pronuntata de Tribunalul Mehedinti cu amenda penala in cuantum de 2100 lei aplicata prin prezenta decizie, urmand  ca inculpatul sa execute pedeapsa inchisorii de 5 ani si 6 luni si amenda penala in cuantum de 2100  lei.

In baza art. 40 alin. 3 din Cp, va constata ca inculpatul A a executat partial, pana la data pronuntarii acestei decizii, pedeapsa inchisorii de 5 ani si 6 luni aplicata prin   Sentinta Penala nr. 2375/13.11.2013 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu-Severin, definitiva prin Decizia penala nr. 790/R/11.12.2013 pronuntata de Tribunalul Mehedinti.

Curtea va mentine beneficiul liberarii conditionate acordat prin Sentinta penala nr. 11 din data de 07.01.2015, pronuntata de Judecatoria Gaesti, avand in vedere tocmai durata mare de timp scursa intre momentul comiterii faptei si data sesizarii instantei.