Obligatia angajatorului de informare a persoanei selectate in vederea angajarii asupra clauzelor esentiale ale contractului individual de munca.
19 martie 2020Obligatia instantei de a se pronunta din oficiu cu privire la desfiintarea totala sau partiala a unui inscris sau la restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii.
19 martie 2020
Obligatia angajatorului sa informeze salariatii cu privire la conditiile de munca, precum si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca
Art.34 alin.5 din Codul muncii
Art.40 alin.2 lit. a) din Codul muncii
Art.260 alin.1 lit. b) din Codul muncii
Angajatorul are obligatia sa emita la cererea salariatului un document, care sa ateste activitatea desfasurata, durata acesteia, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, potrivit art.34 alin.5 si art.40 alin.2 lit. a) din Codul muncii.
Obligatia angajatorului de a informa salariatul asupra conditiilor de munca si a elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca este prevazuta sub sanctiunea raspunderii contraventionale, in sensul ca pentru incalcarea obligatiilor prevazute de art.34 alin.5 din Codul muncii, angajatorul poate sa fie sanctionat cu amenda de la 300-1000 lei, reglementata de art.260 alin.1 lit.b) din Codul muncii.
Conditionarea emiterii adeverintei de plata a unei taxe stabilita de catre angajator este contrara intereselor salariatului si prevederilor care instituie in sarcina acestuia obligatia de informare, astfel ca refuzul eliberarii documentului pentru neplata taxei este considerat ca fiind nejustificat.
(Decizia civila nr. 2904/12.12.2016)
Constata ca, prin actiunea inregistrata la data de 18.01.2016, reclamantul M.Gh. a chemat in judecata pe paratul RATEN – I.C.N.,
solicitand obligarea paratei sa ii elibereze o adeverinta din care sa rezulte veniturile brute realizate in fiecare luna in perioada 11.01.1974-16.12.2000 si din care sa reiasa daca pentru veniturile mentionate au fost retinute si virate contributiile catre asigurarile sociale de stat, si eliberarea acestei adeverinte fara plata unei taxe, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca prin cererile nr.8221/8.05.2015 si nr.10909/17.06.2015 a solicitat paratului eliberarea acestei adeverinte insa i s-a raspuns prin adresa nr.12294/1.07.2015 ca i-au mai fost eliberate si alte adeverinte cu sporurile ce au avut caracter permanent, motiv pentru care nu se va elibera o adeverinta noua. A revenit cu solicitari pentru a obtine o adeverinta din care sa reiasa toate veniturile obtinute, fie ca au avut caracter de permanenta sau nu, insa paratul a refuzat eliberarea acesteia. Reclamantul a aratat ca este nemultumit de faptul ca paratul nu-i permite sa dovedeasca ca pe langa salariul tarifar inscris in carnetul de munca si pe langa cele cateva sporuri, a beneficiat si de prime, compensatii, concedii, ore suplimentare, zile de sarbatori legale, zile de sambata si duminica, pentru care unitatea i-a retinut si virat contributiile catre asigurarile sociale de stat. Paratul nu are dreptul sa-i cenzureze eliberarea unei adeverinte cu veniturile brute, neavand autoritatea sa stabileasca ce venituri vor fi luate in calcul la determinarea drepturilor sale de pensie.
Prin intampinare, paratul a solicitat respingerea actiunii, aratand ca i-a eliberat deja reclamantului 6 adeverinte (nr.13495/2005, nr.13496/2005, nr.881/2007, nr.882/2007, nr.19082/2014 si nr.19083/2015) cu sporurile si retributia tarifara care nu fost inscrise in carnetul de munca. Cu adresa nr.18851/14.10.2015 i s-a comunicat reclamantului ca i s-a intocmit adeverinta solicitata cu venitul brut realizat lunar, insa fiind o adeverinta suplimentara fata de cele eliberate conform legii, trebuie sa achite o taxa de 500 lei la casieria unitatii sau in contul acesteia, urmand ca dupa achitarea taxei adeverinta sa ii fie eliberata. S-a mai sustinut ca unitatea a stabilit aceasta taxa de 500 lei in baza art.40 alin.1 lit.a) ce ii confera „dreptul sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii”. Masura stabilirii acestei taxe a aparut ca urmare a faptului ca salariatii care intocmesc aceste adeverinte au solicitat venituri suplimentare pentru munca suplimentara pe care o efectueaza.
Prin sentinta nr.1350/31.05.2016, Tribunalul Arges a admis actiunea, a obligat paratul sa elibereze reclamantului, fara perceperea vreunei taxe, o adeverinta din care sa reiasa veniturile brute obtinute de catre acesta in perioada 11.01.1974-16.12.2000, cu indicarea expresa a faptului daca pentru acestea au fost retinute si virate contributiile catre asigurarile sociale de stat, precum si sa-i plateasca cheltuieli de judecata in cuantum de 600 lei.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamantul a fost angajatul institutului parat in perioada 11.01.1974-16.12.2000, dupa cum reiese din mentiunile inscrise in carnetul de munca al acestuia.
Reclamantul a formulat paratului mai multe solicitari, inregistrate sub nr.1476/2005, nr.14028/2006, nr.17663/2014, in urma carora i s-au eliberat adeverintele nr.13495/2005, nr.13449/2005, nr.881/2007, nr.882/2007, nr.19082/2014 si nr.19083/2014.
Ulterior, prin cererile nr.8221/8.05.2015 si nr.10909/17.06.2015 reclamantul a solicitat paratului eliberarea unei adeverinte din care sa rezulte castigurile brute pe luni si ani realizate in perioada lucrata in institut. Prin adresa nr.12294/1.07.2015, paratul a raspuns reclamantului aducandu-i la cunostinta ca i-a eliberat deja 6 adeverinte si ca poate elibera pentru recalcularea drepturilor de pensie doar adeverinte privind sporurile cu caracter permanent si grupe de munca.
Paratul a transmis reclamantului adresa nr.18851 prin care i-a adus la cunostinta ca i s-a intocmit o adeverinta suplimentara care contine salariul brut realizat in perioada 11.01.1974-16.12.2000, insa eliberarea acesteia va fi efectuata numai dupa ce reclamantul va achita o taxa in cuantum de 500 lei.
Nemultumit de modul de solutionare al cererilor sale si de faptul ca i s-a solicitat achitarea acestei taxe pentru eliberarea adeverintei la care se considera indreptatit reclamantul a formulat cererea de chemare in judecata, solicitand obligarea paratului la eliberarea respectivei adeverinte fara perceperea vreunei taxe.
Tribunalul a apreciat ca solicitarile reclamantului sunt intemeiate, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.34 alin.5 din Codul muncii, republicat, „(5) La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.” Pe de alta parte, prin art.40 alin.2 lit.f) si h) din Codul muncii, se instituie in sarcina angajatorului obligatia de plata a contributiilor si impozitelor aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii, precum si obligatia de a elibera, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului.
Coroborand aceste texte legale tribunalul a apreciat ca angajatorului ii revine obligatia de a-i elibera fostului salariat documentele necesare care vizeaza activitatea pe care acesta a desfasurat-o cat a fost angajatul sau, printre acestea fiind si obligatia de eliberare a unei adeverinte.
Angajatorul nu poate cenzura continutul acesteia pe motiv ca cele solicitate de catre fostul salariat nu ar putea sa-i fie acestuia de ajutor. De asemenea, nu poate percepe o taxa pe motiv ca angajatii care au ca atributii completarea acestor adeverinte ar solicita drepturi salariale suplimentare, in conditiile in care legiuitorul instituie in sarcina sa obligatia de eliberare a documentelor.
Impotriva sentintei a formulat apel in termen legal paratul R.A.T.E.N.-I.C.N. Pitesti criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, astfel:
In mod gresit instanta de fond a obligat-o pe apelanta sa elibereze o adeverinta din care sa reiasa veniturile brute ale intimatului-reclamant pe perioada solicitata, fara a pune in discutie necesitatea si utilitatea acestei adeverinte, cata vreme C.J.P. Arges, in raspunsul dat apelantei la cererea acesteia a aratat ca fata de dispozitiile art.165 din Legea nr.263/2010 si Anexa nr.15 la Normele metodologice de aplicarea prevederilor Legii nr.263/2015, aprobate prin H.G. nr.257/2011, la determinarea punctajelor anuale, anterior datei de 1.04.2001, se utilizeaza salariile astfel cum au fost inregistrate in carnetul de munca, sporul de vechime in procentele si pentru perioadele prevazute de lege si alte sporuri cu caracter permanent care au facut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislatiei anterioare.
Hotararea este data cu incalcarea dispozitiilor art.34 alin.5 din Codul muncii, retinandu-se eronat ca apelantul refuza sa elibereze reclamantului adeverinta solicitata. In realitate, apelantul a solicitat reclamantului achitarea unei taxe pentru a elibera adeverinta reclamantului, taxa instituita conform Hotararii nr.15/2015 a Comitetului de Directiei impreuna cu Sindicatul I.C.N., invocand in acest sens prevederile art.40 lit.a) din Codul muncii care confera angajatorului dreptul sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii.
Prin obligarea apelantului la eliberarea adeverintei, fara achitarea taxei impusa de catre acesta, instanta de fond a cenzurat organizarea si functionarea unitatii apelante.
Prin intampinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin raspunsul la intampinare, apelanta a reiterat criticile cuprinse in motivele de apel.
Prin decizia civila nr. 2904/12.12.2016, Curtea de Apel Pitesti – Sectia civila a respins ca nefondat apelul civil declarat de paratul R.A.T.E.N. – I.C.N. si a obligat apelantul - parat sa plateasca intimatului-reclamant suma de 800 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a decide astfel, Curtea a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste critica ce vizeaza gresita dispunere, de catre instanta de fond, a obligatiei in sarcina apelantului, de a elibera adeverinta, in raport de faptul ca instanta nu a apreciat necesitatea si utilitatea acestui document, se constata ca este neintemeiata.
Astfel, apelantul in calitatea sa de fost angajator al reclamantului isi justifica refuzul de a elibera o adeverinta care sa mentioneze veniturile brute realizate de acesta in perioada 11.01.1974-16.12.2000, pe faptul ca documentul nu i-ar procura un folos practic solicitantului, cata vreme Casa Judeteana de Pensii Arges i-a comunicat ca veniturile brute nu pot fi avute in vedere la determinarea punctajelor anuale anterioare datei de 1.04.2001, invocand prevederile art.165 din Legea nr.263/2010 si Anexa nr.15 din Normele de aplicare ale acestei legi.
Punand in discutie utilitatea eliberarii adeverintei, in raport de justificarea aratata, apelantul a cenzurat si a stabilit el insusi ce venituri, dintre cele de care a beneficiat reclamantul, sunt luate sau nu in considerare, la calculul drepturilor de pensie ale acestuia.
Or, apelantul nu are o astfel de competenta de a stabili modul de aplicare a prevederilor art.165 din Legea nr.263/2010 si ale Anexei nr.15 la Normele de aplicare ale legii, aprobate prin H.G. nr.257/2011, competenta exclusiva avand-o Casa Judeteana de Pensii Arges, ale carei decizii emise in acest sens sunt cenzurate de catre instantele judecatoresti.
Instanta de fond a facut o corecta aplicare a normei prevazuta in art.34 alin.5 din Codul muncii ce impune in sarcina angajatorului obligatia sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, la solicitarea salariatului.
Asadar, norma instituie dreptul salariatului de a solicita de la angajator adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata de acesta pe perioada mentionata si salariul brut pe care l-a primit in perioada respectiva, si corelativ obligatia ce-i incumba angajatorului de a elibera un astfel de document.
Cum norma evocata nu distinge intre salariul brut sau net si nici cu privire la modul de utilizare a adeverintei de catre salariat, acesta din urma este indrituit sa solicite angajatorului, iar angajatorul sa-i emita adeverinta care sa ateste veniturile brute pentru perioada lucrata mentionata.
In ceea ce priveste critica ce vizeaza gresita obligare a apelantei de a emite adeverinta fara achitarea unei taxe de catre reclamant, de asemenea este neintemeiata.
Dispozitiile art.260 alin.1 lit.b) din Codul muncii califica drept contraventie si sanctioneaza incalcarea de catre angajator a prevederilor art.34 alin.(5), cu amenda de la 300 lei la 1.000 lei.
Conditionarea de catre angajator a emiterii adeverintei de plata a unei taxe, chiar daca este dispusa printr-o hotarare a Comitetului de Directie, reprezinta o dispozitie vadit nelegala si care contravine normelor mai sus evocate, astfel incat aceasta nu poate fi considerata o prerogativa pe care sa i-o confere angajatorului prevederile art.40 lit.a) din Codul muncii, ce se refera la dreptul acestuia de a stabili organizarea si functionarea unitatii.
Conferind angajatorului dreptul de a stabili organizarea si functionarea unitatii, legiuitorul nu a prevazut posibilitatea acestuia de a dispune, in exercitarea acestor prerogative, dispozitii care sa contravina prevederilor legale, in speta normelor mai sus evocate.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art.480 Cod procedura civila, apelul a fost respins ca nefondat.
In temeiul dispozitiilor art.453 Cod procedura civila, a fost obligat apelantul sa plateasca intimatului suma de 800 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.