Efectele juridice a lipsei cererii salariatului de decontare a cheltuielilor de transport asupra existentei acestui drept.

Art.276 din Legea nr.1/2011 a educatiei nationale

 

Personalul didactic din unitatile de invatamant conexe  care nu dispun de locuinte in localitatea in care unitatea scolara isi are sediu, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport potrivit art.276 din Legea nr.1/2011 a educatiei nationale.

Activitatea desfasurata de cadru didactic si lipsa unei locuinte proprii sunt conditii suficiente pentru aprecierea asupra dreptului chiar daca nu a fost formulata o cerere pentru decontarea cheltuielilor de transport.

Dreptul la plata cheltuielilor de transport este un drept salarial, element al continutului raportului juridic de munca cu privire la care titularul sau nu poate sa renunte, singura sanctiune care afecteaza executarea si nu valabilitatea dreptului fiind aceea a prescriptiei extinctive.

 

(Decizia civila nr.841/11.04.2016)

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Arges, la data de 27.11.2014, reclamantul S.J. a chemat in judecata paratii Liceul Tehnologic Costesti si Orasul Costesti, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligati la decontarea contravalorii abonamentului lunar pe mijlocul in transport in comun pe ruta Campulung – Pitesti - Costesti si retur pentru perioada noiembrie 2011-august 2013, respectiv la virarea fondurilor pentru plata acestui drept. S-au solicitat cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca in anii scolari 2011-2012 si 2012-2013 a fost salariatul paratului Liceul Tehnologic Costesti si, desi a solicitat decontarea cheltuielilor de transport, angajatorul i-a refuzat acest drept.

Legal citat, paratul Orasul Costesti a formulat intampinare in cauza solicitand respingerea cererii cu motivarea pe de o parte ca nu dispune de fonduri necesare achitarii cheltuielilor de transport, iar pe de alta ca decontarea acestora este conditionata de lipsa posibilitatii de cazare a cadrului didactic in localitatea unde acesta isi desfasoara activitatea or paratul i-a comunicat reclamantului ca are posibilitatea de a se caza in caminul unitatii de invatamant, posibilitate de care nu a uzat.

Prin sentinta nr. 1497/17.06.2015, Tribunalul Arges a admis in parte actiunea; a obligat paratul Liceul Tehnologic Costesti sa plateasca reclamantului contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de acesta in perioada noiembrie 2011 – august 2013, cu exceptia lunilor martie, aprilie si decembrie 2012 si a lunilor martie – iunie 2013; a obligat paratul Orasul Costesti sa vireze paratului Liceul Tehnologic Costesti fondurile necesare achitarii drepturilor acordate.

Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Reclamantul a fost angajatul paratului Liceul Tehnologic Costesti in anii scolari 2011-2012 si 2012-2013, pe postul de profesor, iar pentru desfasurarea activitatii didactice s-a deplasat cu autoturismul proprietate personala intre localitatea de domiciliu (Campulung) si locul sau de munca (Costesti), cu trecere prin Pitesti.

Potrivit art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997, modificat prin Legea nr. 108/2007, in vigoare din 29.04.2007, ca reglementare anterioara, personalului didactic din unitatile de invatamant de stat, care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi o locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport in comun, din localitatea de resedinta la locul de munca si de la locul de munca in localitatea de resedinta. In cazul in care exista mijloc de transport in comun, dar personalul didactic prefera sa circule cu autoturismul proprietate personala, urmeaza a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport in comun.

De asemenea, potrivit art.1 din Instructiunea Ministerului Educatiei Cercetarii  Tineretului si Sportului nr.2/17.02.2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice, in vigoare pentru perioada indicata in actiune, personalului didactic din unitatile de invatamant de stat, care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi o locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport in comun, din localitatea de resedinta la locul de munca si de la locul de munca in localitatea de resedinta. In cazul in care nu exista mijloace de transport in comun intre localitatea de resedinta si sediul unitatii de invatamant, urmeaza a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcursi, daca transportul se face cu autoturismul proprietate personala. In cazul in care exista mijloc de transport in comun, dar personalul didactic prefera sa circule cu autoturismul proprietate personala, urmeaza a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport in comun. Atunci cand transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalenta costurilor de transport se va efectua de catre autoritatile administratiei publice locale din unitatea administrativ-teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant la care isi desfasoara activitatea cadrul didactic, in urma solicitarilor adresate autoritatilor administratiei publice locale

In cauza, paratii nu au facut dovada ca reclamantul a primit suma ce i se cuvenea potrivit dispozitiei legale precizate, desi acesta a probat, prin intermediul relatiilor oferite de unitatea de invatamant, ca pentru anii scolari indicati in actiune, mai putin pentru lunile martie, aprilie si decembrie 2012 si lunile martie – iunie 2013, a efectuat aceste cheltuieli si a solicitat contravaloarea lor unitatii angajatoare.

In cauza nu pot fi retinute apararile paratului Orasul Costesti in sensul ca reclamantul nu poate benefica de dreptul solicitat intrucat nu dispune de fonduri necesare achitarii cheltuielilor de transport si a oferit locuinta pe care reclamantul a refuzat-o, si aceasta deoarece legea nu conditioneaza acordarea acestui drept de existenta sau inexistenta fondurilor la nivel de unitate administrativ teritoriala/administratie locala, pe de o parte, iar locuinta la care se refera textul de lege invocat de paratul Oras Costesti trebuie sa fie una „corespunzatoare”, conditie greu de indeplinit vis-a-vis de nevoile de locuinta ce se pretind in genere prin comparatie cu domiciliul personal.

Pentru aceste considerente, in temeiul art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, instanta a admis in parte actiunea si a obligat paratul Liceul Tehnologic Costesti sa plateasca reclamantului contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de acesta in perioada noiembrie 2011 – august 2013, cu exceptia lunilor martie, aprilie si decembrie 2012 si a lunilor martie – iunie 2013, precum si paratul Orasul Costesti sa vireze paratului Liceul Tehnologic Costesti fondurile necesare achitarii drepturilor acordate.

Impotriva sentintei au formulat apel partile.

Reclamantul a criticat sentinta pentru motive de netemeinicie, in sensul ca cererea de chemare in judecata a fost admisa numai in parte, fiind omise pentru plata cheltuielilor de transport lunile: martie, aprilie, decembrie 2012 si lunile martie – iunie 2013.

Paratul Orasul Costesti a criticat sentinta pentru motive de netemeinicie si de nelegalitate, in sensul ca nu a fost incuviintata cererea de a fi strigata cauza la sfarsitul sedintei, apelantul nu a putut lua cunostinta de actele dosarului, iar pe fondul cauzei nu s-au observat indeplinirea conditiilor pentru decontarea cheltuielilor de transport, instanta pronuntandu-se in afara cadrului procesual pentru ca reclamantul a solicitat costul abonamentului de calatorie, iar instanta a obligat paratul la plata cheltuielilor de transport, avand in vedere contravaloarea a 7,5 litri benzina premium pe 100 de km parcursi.

Prin decizia civila nr.841/11.04.2016, Curtea de Apel Pitesti, Sectia I civila a admis  apelurile declarate de reclamant si de parat;

a schimbat sentinta, in sensul ca a obligat paratii sa-i plateasca reclamantului valoarea unui abonament lunar pentru mijloacele de transport in comun, pe ruta: municipiul Campulung-Orasul Costesti, pentru lunile: martie, aprilie si decembrie 2012, perioada martie - iunie 2013; a mentinut in rest sentinta.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Reclamantul este angajatul Liceului Tehnologic Costesti in functia de profesor avand dreptul potrivit art.276 din Legea nr.1/2001 privind educatia nationala la decontarea cheltuielilor de transport de la localitatea de domiciliu la sediul unitatii de invatamant, intrucat la locul unde se afla sediul scolii nu dispune de locuinta.

Cu privire la decontarea navetei cadrelor didactice, Ministerul Educatiei Cercetarii, Tineretului si Sportului a emis instructiuni potrivit carora decontarea sau plata echivalenta costurilor de transport se efectueaza de catre autoritatile administratiei publice locale din unitatea administrativ teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant.

Decontarea contravalorii calatoriei cu mijloacele de transport in comun se face prin depunerea la sfarsitul fiecarei luni de activitate a biletelor de calatorie sau abonamentului pentru mijloacele de transport in comun.

Persoanelor care fac naveta cu mijloace de transport proprietate personala decontarea sumelor se face in raport de valoarea abonamentului lunar pentru mijloacele de transport in comun, potrivit art.1 alin.1 lit.b din instructiunile evocate.

Reclamantul a facut dovada potrivit adresei trimise de catre unitatea de invatamant ca a desfasurat activitate didactica si in lunile martie, aprilie, decembrie 2012, martie – iunie 2013, pe care instanta de fond le-a inlaturat de la plata.

Activitatea desfasurata de catre reclamant in functia sa de profesor este suficienta pentru a se aprecia existenta dreptului de plata a valorii transportului de la locul de domiciliu la locul unde isi are sediul unitatea de invatamant, dreptul fiind unul salarial, deoarece este element al continutului raportului juridic de munca, astfel ca singura sanctiune civila care ar afecta executarea dreptului si nu valabilitatea sa este prescriptia extinctiva reglementata de art.171 alin.2 din Codul muncii in ipoteza pasivitatii creditorului de a-l valorifica in termenul prevazut de lege.

Omisiunea reclamantului de a formula cerere pentru decontarea cheltuielilor de transport nu are efect asupra valabilitatii dreptului, manifestarea acestuia putandu-se face in termenul general de prescriptie de 3 ani la care face referire textul de lege enuntat.

Reclamantul a facut dovada ca a prestat activitate si in lunile omise de catre instanta de fond, motiv pentru acre se impune admiterea apelului si schimbarea in parte a sentintei.

Paratul Orasul Costesti a criticat solutia pentru incalcarea dreptului la aparare in sensul ca nu a putut sa cunoasca lucrarile dosarului iar la judecata pe fond a cauzei la cererea sa, instanta a refuzat sa strige dosarul la sfarsitul sedintei.

Instanta de fond a respectat conditiile procedurale privitoare la asigurarea apelantului a dreptului la aparare, acesta cunoscand cererea reclamantului si apararile care s-au formulat in legatura cu acest act procesual, iar refuzul instantei de a se striga cauza la sfarsitul sedintei nu este unul de natura sa afecteze dreptul la aparare atata timp cat cauza s-a strigat cu respectarea ordinii de pe lista, potrivit art.215 Cod procedura civila.

Cel de-al doilea motiv de apel priveste limita cadrului procesual in care s-a pronuntat instanta cu privire la obiectul cauzei.

Intr-adevar, prin cererea introductiva de instanta, reclamantul a solicitat decontarea contravalorii abonamentului lunar pe mijlocul de transport in comun pe ruta Campulung – Pitesti – Costesti.

Potrivit principiului disponibilitatii, precum si a instructiunilor cuprinse in Ordinul MECTS, instanta de fond trebuia sa oblige unitatea scolara la decontarea contravalorii abonamentului lunar pe mijlocul de transport in comun, ci nu contravaloarea transportului calculata fata de cantitatea de 7,5 l benzina pe 100 km parcursi, asa cum a rezultat din considerentele hotararii.

Pentru toate aceste argumente apelurile sunt fondate, fiind admise in baza art.480 Cod procedura civila.

 

3.

Intelesul motivului de revizuire prevazut de art.509 alin.1 pct.1 Cod procedura civila

 

Art.509 alin.1 pct.1 Cod procedura civila

 

Constituie motiv de revizuire incalcarea principiului dreptului de dispozitie al partilor, in sensul ca instanta se pronunta in alte limite decat acelea in care a fost investita cu privire la obiectul cererii introductive de instanta.

Schimbarea in parte a hotararii in calea de atac a apelului nu reprezinta o solutie care sa contravina principiului dreptului de dispozitie al partilor potrivit art.509 alin.1 pct.1 Cod procedura civila, daca cenzurarea legalitatii si temeinicie hotararii s-a facut in limita cadrului procesual in care instanta a fost investita sub aspectul obiectului cererii de chemare in judecata.

 

(Decizia civila nr. 854/11.04.2016)

 

Prin cererea inregistrata, la data de 07 ianuarie 2016, revizuientul O.Gh. a solicitat, in contradictoriu cu S.C. A.T. S.R.L., pronuntarea unei hotarari prin care sa fie schimbata decizia civila nr.1817/04.11.2015 a Curtii de Apel Pitesti, pentru motivul prevazut de art.509 alin.1 pct.1 Cod procedura civila.

In motivarea cererii s-a aratat, in esenta, ca prin decizia civila nr.1817/04.11.2015, instanta de apel s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut prin cererea de control judiciar formulata de catre intimata, in sensul ca aceasta a solicitat admiterea apelului si schimbarea in tot a hotararii, instanta de control judiciar a schimbat sentinta numai in parte, inlaturand obligatia de plata a despagubirilor si masura reincadrarii contestatorului Oprea Gheorghe pe postul ocupat anterior concedierii, solutia legala fiind aceea de a se pastra toate efectele sanctiunii desfiintarii deciziei de concediere.

Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea revizuirii ca lipsita de interes, intrucat principiul disponibilitatii in procesul civil trebuie sa fie recunoscut numai apelantei nu si intimatului, pe de o parte, iar pe de alta parte, cererea sa fie respinsa ca inadmisibila, fiindca motivul de revizuire nu se incadreaza in acela reglementat de art.509 alin.1 pct.1 Cod procedura civila.

Prin decizia civila nr. 854/11.04.2016, Curtea de Apel Pitesti a respins cererea de revizuire si a obligat revizuientul sa plateasca intimatei 2.000 lei, cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut urmatoarele:

Prin decizia civila nr.1817/04.11.2015 a fost admis apelul formulat de S.C. A.T. S.R.L. impotriva sentintei civile nr.1288/24.06.2014, pronuntata de Tribunalul Arges in contradictoriu cu contestatorul Oprea Gheorghe, solutie in urma careia a fost schimbata in parte sentinta, fiind inlaturata obligatia societatii apelante de a-l mai reintegra pe contestator in postul ocupat anterior concedierii si de a-i plati despagubiri.

Revizuientul a criticat solutia instantei de apel pentru motivul incalcarii principiului disponibilitatii, in sensul ca instanta a acordat mai mult decat s-a cerut atunci cand a admis apelul si a schimbat in parte solutia instantei de fond, inlaturand efectele sanctiunii deciziei de concediere.

Potrivit art.509 alin.1 pct.1 Cod procedura civila, se poate solicita revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului daca instanta, solutionand cauza, a incalcat principiul disponibilitatii, in sensul ca s-a pronuntat asupra unui lucru care nu s-a cerut, nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a solicitat prin cererea in chemare in judecata.

Motivul de revizuire reglementat in mod expres ca unul de schimbare a hotararii intr-o cale de atac extraordinara are ca scop respectarea principiului fundamental al disponibilitatii recunoscut in favoarea partii, care formuleaza o cerere introductiva de instanta, judecata acestea urmand a se face numai in limita cadrului procesual cu privire la obiectul sau.

In motivarea cererii de revizuire, revizuientul a invocat o cauza de nelegalitate a deciziei pronuntata in apel, sub aspectul ca instanta de control judiciar s-a pronuntat in alte limite decat acelea cu care a fost investita de catre intimata S.C. A.T. S.R.L. Pitesti.

In primul rand, respectarea principiului disponibilitatii trebuie sa fie apreciat in raport de obiectul cererii introductive de instanta, acesta reprezentand unul dintre elementele cadrului procesual in limita carora are loc judecata.

Revizuientul critica pronuntarea instantei de apel in alte limite decat acelea in care a fost investita cu solutionarea caii de atac, aceasta critica nereferindu-se la obiectul cererii de chemare in judecata cu care a fost investita instanta de fond, respectiv la masura desfiintarii deciziei de concediere dispusa in mod definitiv prin decizia care face obiectul revizuirii.

Instanta de apel, pronuntandu-se asupra criticilor de legalitate si temeiniciei ale sentintei, a retinut ca in parte sunt intemeiate si in aceasta masura a schimbat solutia instantei de fond, inlaturand efectele sanctiunii desfiintarii deciziei de concediere.

Schimbarea in parte a sentintei nu reprezinta o masura care sa contravina principiului disponibilitatii, deoarece judecata s-a facut in limita cadrului procesual in care a fost investita cu privire la obiectul contestatiei, aprecierea Curtii de Apel Pitesti asupra legalitatii primei hotarari neputand sa fie cenzurata in calea de atac extraordinara a revizuirii, deoarece motivele pentru promovarea unei astfel de cai de atac sunt expres si limitativ prevazute de lege.

Revizuientul, din modul in care si-a motivat cererea, formuleaza critici privitoare la judecata apelului, inadmisibile in revizuire, intrucat nu se pot incadra in motivul prevazut de 509 alin.1 pct.1 Cod procedura civila, argumente in raport de care, se va respinge cererea cu aceasta mentiune.

Ca urmare a culpei sale procesuale, in baza art.453 Cod procedura civila, revizuientul a fost obligat sa plateasca cheltuieli de judecata intimatei.