Verificarea legalitatii actului administrativ atacat, ceea ce presupune un control de legalitate a modului in care acesta a fost adoptat si a respectarii procedurii si etapelor de adoptare a acestuia, insa, nu si un control de oportunitate.

 

 

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 554/2004, in competenta instantei de contencios administrativ intra verificarea legalitatii actului administrativ atacat, ceea ce presupune un control de legalitate a modului in care acesta a fost adoptat si a respectarii procedurii si etapelor de adoptare a acestuia, insa, nu si un control de oportunitate.

Astfel administratia publica atunci cand actioneaza, cand ia decizii trebuie sa se conformeze prescriptiilor legii, sa se incadreze in aceste limite. Totusi, aceste limite nu presupun o incorsetare rigida a administratiei, o lipsa totala de libertate de miscare in sensul de a nu avea independenta sa aprecieze in mod concret o situatie data sau de a nu avea initiativa. De altfel, acest principiu este particularizat si  accentuat, in cazul profesiei de avocat, de dispozitiile art. 1 si art. 49 al. (1) din Legea 51/1995, care stipuleaza organizarea si functionarea acestei profesii pe baza principiului autonomiei, care se exercita „in limitele competentelor prevazute in prezenta lege”.

Legea nu poate fi aplicata mecanic, dupa cum nici nu poate sa prevada in cuprinsul sau toate situatiile care se pot ivi in viata societatii si a cetatenilor. Astfel, legiuitorul poate sa adopte norme juridice care sa contina dispozitii precise pe care administratia publica trebuie sa le execute intocmai, dar poate adopta si norme juridice care sa descrie coordonate generale, urmand ca administratia in executarea legii sa decida daca un fapt concret se incadreaza sau nu in acele coordonate.

In felul acesta, administratiei publice ii este lasat chiar prin lege un anumit grad de libertate de a alege intre mai multe solutii posibile, aspect cunoscut in doctrina ca fiind puterea discretionara a administratiei. Aceasta putere discretionara este necesara tocmai pentru ca administratia sa isi poata indeplini menirea sa de a pune in aplicare legile si de a asigura satisfacerea cat mai bine a interesului public, national sau local, prin posibilitatea de a adopta cea mai buna solutie.

Dreptul de apreciere semnifica posibilitatea de a decide asupra oportunitatii unei atitudini sau actiuni concretizata in emiterea/ adoptarea unui act administrativ. Libertatea de apreciere rezervata organelor administrative nu este in contradictie cu principul legalitatii. Tocmai faptul ca aceasta libertate este lasata administratiei de catre legiuitor, care nu ii impune o ingradire expresa de a actiona in concret sau respectarea unei dispozitii precise.

In speta, prin decizia Consiliului Baroului acest organ al profesiei si-a exercitat dreptul de apreciere a demnitatii exercitarii profesiei de  catre un avocat, iar circumstantele faptelor care au determinat aceasta constatare nu releva depasirea acestei marje prin savarsirea unui exces de putere, ci dimpotriva.

Chiar daca ar fi existat si alte posibile consecinte mai putin grave ale condamnarii pentru reclamant (incadrarea intr-un alt caz de nedemnitate, art. 14 lit. c) din Statut sau suspendarea conform art. 28 lit. b) din lege, invocate de recurent ), aceste texte de lege sunt incidente in situatia condamnarii pentru alte infractiuni decat cele care aduc atingere exercitarii profesiei.

In consecinta, Consiliul Baroului a apreciat ca reclamantul se afla in situatia condamnarii pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei; aceasta apreciere se inscrie in marja de apreciere de care dispune in calitate de autoritate administrativa, fara a fi in prezenta unui exces de putere. In raport de aceste elemente, Curtea retine ca decizia a fost determinata de elemente de oportunitate, care nu se impun a fi cenzurate pe calea controlului judecatoresc prevazut de Legea  nr.554/2004.

 

(Decizia  nr. 1206/R-CONT
/
08 Septembrie 2016)

 

Prin cererea inregistrata sub nr. 1627/54/2014 pe rolul Curtii de Apel Craiova, reclamantul COT, in contradictoriu cu paratii Baroul Dolj si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a solicitat instantei sa dispuna anularea Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 49/03.04.2014 prin care s-a dispus incetarea calitatii de avocat a acestuia in temeiul art. 14 lit. a), art. 27 lit. d) din Statutul profesiei de avocat precum si a Deciziei nr. 1020/06.09.2014 emisa de Consiliul U.N.B.R., prin care s-a respins contestatia formulata impotriva deciziei Baroului Dolj.

In subsidiar, a solicitat obligarea celor doi parati sa emita o noua decizie prin care sa dispuna reprimirea sa in profesia de avocat, cu consecinta inscrierii in tabloul avocatilor cu drept de exercitare a profesiei, dispunand in acelasi timp suspendarea dreptului de a profesa pe o perioada de 3 ani, asa cum prevede art. 28 lit. b) din Legea nr.51/1995.

Prin sentinta nr.415/2014, pronuntata la 19.11.2014 de Curtea de Apel Craiova – Sectia contencios administrativ si fiscal s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dolj – Sectia de contencios administrativ si fiscal.

Cauza a fost inregistrata sub nr. 14461/63/2014 pe rolul Tribunalului Dolj – Sectia contencios administrativ si fiscal, care a dispus prin incheierea pronuntata la 09.02.2015, scoaterea cauzei de pe rol si inaintarea spre solutionare Tribunalului Olt – Sectia contencios administrativ si fiscal, ca urmare a admiterii cererii de stramutare a cauzei, conform sentintei nr.3 din 21.01.2015 a Curtii de Apel Craiova – Sectia contencios administrativ si fiscal din dosarul nr. 2026/54/2014.

Cauza a fost astfel inregistrata pe rolul Tribunalului Olt - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal la nr.14461/63/2014, dispunandu-se citarea partilor.

Reclamantul a depus la dosar precizari la actiunea principala, invocand faptul ca cele doua decizii au fost emise cu incalcarea dispozitiilor art. 26 alin.3 din Statutul profesiei de avocat potrivit caruia, avocatii care se gasesc in unul din cazurile de nedemnitate prevazute de art. 14 din Legea nr. 51/1995 sunt obligati sa prezinte Baroului hotararile judecatoresti prin care au fost condamnati, cu alte cuvinte situatia din prezenta cauza trebuia analizata dupa redactarea hotararii de condamnare.

Or, in momentul in care au fost emise cele doua decizii, hotararea de condamnare nu era redactata, Consiliul Baroului Dolj bazandu-se numai pe un certificat de grefa eliberat de ICCJ Bucuresti, din care rezulta solutia pronuntata, fiindu-i ingradit astfel dreptul la aparare, cu atat mai mult cu cat solicitase expres, prin memoriul inregistrat la Baroul Dolj sub nr. 451/06.03.2014, amanarea discutarii situatiei dupa data de 01.09.2014, cand urma sa fie eliberat din Penitenciar.

Totodata, a sustinut ca decizia nr. 49/03.04.2014 emisa de Consiliul Baroului Dolj incalca dispozitiile art. 26 (4) din Statutul profesiei de avocat, avand in vedere ca actele care au stat la baza deciziei au fost inregistrate sub nr. 397/24.02.2014, iar decizia antementionata a fost luata in data de 03.04.2014, cu mult peste termenul de 15 zile prevazut de art. 26 din Statut.

Reclamantul a mai aratat ca cele doua decizii nu au fost motivate, asa cum prevede art. 26 (5) din Statutul profesiei de avocat, art. 2 alin.1 lit.n) din Legea nr.554/2004, precum si art. 31 alin.2 din Constitutia Romaniei, avand in vedere ca nu se face nicio referire la existenta si natura situatiei de fapt temeinic justificate, cum s-a procedat in alte situatii similare. A sustinut ca simpla existenta a unei hotarari judecatoresti de condamnare nu este suficienta prin ea insasi pentru a determina starea de nedemnitate profesionala, fiind necesar sa fie analizate si alte criterii cum ar fi: circumstantele concrete ale spetei; analizarea existentei legaturii dintre fapta savarsita si activitatea profesionala a avocatului; sa stabileasca si sa analizeze daca avocatul a desfasurat, atunci cand a savarsit infractiunea, una din activitatile permise de Legea nr.51/1995 si Statutul profesiei de avocat; sa tina cont de trecutul profesional al acestuia, sa analizeze persoana avocatului, respectiv comportamentul acestuia in societate, cat si in timpul profesiei.

O alta critica se refera la faptul ca cele doua decizii au fost emise cu incalcarea dreptului la aparare recunoscut de art. 24 din Constitutia Romaniei, art. 13 din NCPC si art. 6 din CEDO si nu a fost respectat principiul contradictorialitatii, deoarece reclamantul nu a avut cunostinta de actele ce au stat la baza emiterii deciziilor, nu i-a fost comunicata data cand urma sa fie analizata situatia sa de catre Baroul Dolj si UNBPR, desi solicitase expres sa se prezinte in fata Baroului Dolj pentru a-si exercita dreptul la aparare.

De asemenea, a mai sustinut reclamantul ca deciziile contestate au fost emise cu incalcarea art. 27 alin.7 si 8 din Regulamentul pentru desfasurarea sedintelor Consiliului UNBR, in sensul ca membrii consiliului trebuiau sa analizeze, sa studieze materialele inainte de sedinta pentru a vota in cunostinta de cauza, procedura care nu a fost respectata.

Reclamantul a solicitat anularea celor doua decizii si pentru motive de netemeinicie, aratand ca paratii nu au avut in vedere toate actele necesare si obligatorii pentru a lua o astfel de decizie, in principal decizia nr.347/30.01.2014 a ICCJ din care nu rezulta ca acesta nu a desfasurat activitatea de avocat atunci cand a savarsit fapta penala.

Reclamantul a mentionat ca nu au fost avute in vedere caracterizarile emise de Baroul Dolj, din care rezulta ca in toti cei 17 ani in care a profesat, acesta a avut o activitate ireprosabila, neexistand plangeri din partea clientilor sau a colegilor, precum si situatia sa familiala, fiind casatorit si avand in ingrijire o fiica de 10 ani.

Reclamantul a considerat ca o sanctiune suficienta era suspendarea dreptului de a profesa pe o perioada de 3 ani, avand in vedere decizia nr. 347/30.01.2014 a ICCJ prin care i-a fost interzis reclamantului sa profeseze o perioada de 3 ani, cat si practica celorlalte barouri din tara care, in cazuri similare, au mentinut in profesie avocati condamnati pentru fapte de coruptie.

Pentru dovedirea motivelor invocate, reclamantul a depus la dosar inscrisurile mentionate in cererile precizatoare si a solicitat ca paratii sa depuna toate actele care au fost avute in vedere la emiterea deciziilor contestate.

Paratii UNBR si Baroul Dolj au depus la dosar intampinare, solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

Paratii au sustinut ca prin decizia nr.49/03.04.2014, Consiliul Baroului Dolj a constatat incetarea calitatii de avocat a domnului COT si radierea acestuia de pe tabloul avocatilor cu drept de exercitare a profesiei al Baroului Dolj, incepand cu data de 03.04.2014, avandu-se in vedere sentinta penala nr.90/14.09.2012 a Curtii de Apel Cluj si Decizia penala nr.347/30.01.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa cu inchisoarea, pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, prevazuta si pedepsita de art. 257 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000.

Decizia Consiliului Baroului Dolj s-a intemeiat pe art. 14 lit. a) din Legea nr.51/1995, art. 27 lit.d) din Legea nr.51/1995, art. 58 alin.1 lit.d) din Statutul profesiei de avocat.

Prin decizia nr. 1020/06.09.2014, Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania a respins contestatia formulata de COT, mentinand ca legala si temeinica solutia pronuntata de Consiliul Baroului Dolj.

Paratii au mai aratat ca sunt nefondate sustinerile reclamantului referitoare la nerespectarea art. 26 alin.3 din Statutul profesiei de avocat, la incalcarea dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii, la nemotivarea deciziilor, aratand ca este lipsita de temei legal critica potrivit careia Consiliul Baroului Dolj ar fi trebuit sa amane discutarea situatiei sale dupa data de 01.09.2014, pentru ca acesta sa isi faca aparari si a depune acte. In mod logic, pentru a constata existenta unui caz de nedemnitate, Consiliul Baroului nu poate astepta punerea in libertate a avocatului condamnat la pedeapsa inchisorii cu executare.

Paratii au precizat ca in situatia prevazuta la art. 14 lit. a) din Legea nr.51/1995, Consiliul Baroului doar constata existenta cazului de nedemnitate (potrivit art. 58 alin.2 din Statut), apreciind asupra demnitatii avocatului, prin examinarea hotararilor judecatoresti (art. 26 alin.4 din Statut).

Imprejurarea ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, limitata fiind de dispozitiile art. 64 lit. c) Cod penal, i-a interzis inculpatului sa profeseze pe o perioada de 3 ani, nu prezinta relevanta sub aspectul constatarii nedemnitatii profesionale a acestuia de catre Baroul Dolj, care face aplicarea legii speciale, organice a profesiei, in exercitarea competentelor sale. Astfel, interdictia de a profesa este determinata de imprejurarea ca inculpatul s-a folosit de profesia de avocat pentru a savarsi infractiunea si este o pedeapsa complementara, prevazuta de Codul penal, iar constatarea nedemnitatii profesionale este determinata de aducerea unei atingeri prestigiului profesiei de avocat si este atributul exclusiv al organelor profesiei in baza competentelor legale.

Prin raspunsul la intampinare, reclamantul a solicitat sa fie respinse apararile formulate de catre parati.

Prin Sentinta nr. 836/25 noiembrie 2015, Tribunalul Olt, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a respins contestatia, obligand reclamantul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli de judecata catre U.N.B.R.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a apreciat nefondat motivul invocat de reclamant referitor la faptul ca Decizia nr.49/03.04.2014 a Consiliului Baroului Dolj a fost luata dupa termenul de 15 zile prevazut de art. 26 (4) din Statutul profesiei de avocat, termenul prevazut de textul legal fiind unul de recomandare si nu de decadere, ce are ca scop impiedicarea exercitarii in continuare a profesiei de avocat de catre persoane aflate in stare de nedemnitate sau incompatibilitate.

In ceea ce priveste motivarea actelor administrative contestate, tribunalul a retinut ca  decizia Consiliului Baroului Dolj a fost motivata in drept, prin mentionarea textelor aplicabile, respectiv: art. 14 lit.a) si art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat si art. 58 alin. 1 lit. d) din Statutul profesiei de avocat. Avand in vedere temeiul de drept retinut in decizie, prezinta relevanta, conform art. 14 lit.a) din Legea nr.51/1995, condamnarea la pedeapsa inchisorii pentru o infractiune savarsita cu intentie, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei. In speta, reclamantul a savarsit fapta penala conlucrand cu alt avocat si cu un judecator, fapta prin natura ei fiind grava.  S-a retinut ca ecoul faptelor acestuia a fost amplu in randul membrilor Baroului Dolj si al comunitatii locale, avand in vedere calitatea tuturor coinculpatilor, decizia Consiliului Baroului fiind luata cu unanimitate de voturi.

In ceea ce priveste Decizia nr. 1020/06.09.2014 a UNBR prin care a fost respinsa contestatia reclamantului, s-a constatat ca aceasta a fost motivata, rezultand din cuprins ca au fost verificate atat sustinerile petentului, cat si punctul de vedere al Baroului Dolj.

Instanta nu a retinut nici sustinerile reclamantului privind incalcarea dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii, in conditiile in care procedura constatarii nedemnitatii de a fi avocat este diferita de procedura disciplinara prevazuta de art. 277 si urm. din Statutul profesiei.  In procedura analizarii cazului de nedemnitate legea nu prevede masuri privind incunostintarea avocatului cu privire la continutul plangerii sau sesizarii si convocarea acestuia in scris, avand in vedere ca acesta se poate afla in executarea pedepsei cu inchisoarea.

Asa cum rezulta din cuprinsul deciziei UNBR nr.1020/06.09.2014, au fost verificate sustinerile reclamantului vizand: nerespectarea art. 26 din Statut; faptul ca din sentinta de condamnare nu rezulta ca s-a folosit de calitatea de avocat in savarsirea infractiunii; ca a fost suspendat in perioada 07.02.2011- 06.05.2011, pana la eliberarea sa sub control judiciar, dupa aceasta data fiind reprimit in profesie, iar dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare a solicitat suspendarea din profesie; ca este membru de 17 ani al Baroului Dolj, fara a comite vreo abatere disciplinara, dovada fiind si caracterizarile emise de barou; ca este casatorit de 18 ani si are in ingrijire o fiica minora.

Motivul invocat de reclamant, referitor la faptul ca membrii Consiliului nu ar fi studiat materialele inainte de sedinta pentru a vota in cunostinta de cauza, a fost apreciat de catre tribunal ca nefondat, constatandu-se ca in cadrul sedintei Consiliului Baroului Dolj din 03.04.2014, conform procesului verbal de sedinta (pagina 55 din dosarul Tribunalului Olt) au fost reluate discutiile purtate in sedinta de consiliu din 20.02.2014 pentru verificarea starii de nedemnitate profesionala si cu privire la cererea de suspendare, au luat cuvantul doi avocati care au sustinut ca faptele savarsite de avocatul COT aduc atingere prestigiului profesiei, fiind aplicabile prevederile art.14 lit.a) si art.27 lit.d) din Legea nr.51/1995 si au propus excluderea acestuia din profesie, decizia fiind luata cu unanimitate de voturi, situatie in care a ramas fara obiect cererea de suspendare in temeiul art. 28 lit. d) din Legea nr.51/1995.

La 21 ianuarie 2016, reclamantul a formulat recurs impotriva sentintei civile nr. 836/25.11.2015  pronuntata de Tribunalul Olt, criticand-o ca nelegala pentru motivele prevazute de dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 6 si 8 Cod procedura civila si solicitand admiterea recursului, casarea sentintei si admiterea cererii sale, asa cum a fost precizata.

In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca:

I. Sentinta pronuntata de instanta de fond incalca dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedura civila, deoarece nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza raportat la toate aspectele de nelegalitate si netemeinicie invocate de reclamantul-recurent, cuprinzand totodata motive contradictorii.

 1. Desi a dovedit ca la data de 03.04.2014, cand a fost luata decizia de excludere de catre Baroul Dolj, nu exista hotararea de condamnare definitiva, pentru ca nu era redactata, instanta a inlaturat dispozitiile art. 26 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat, insa nu a motivat de ce nu era necesar ca Baroul Dolj sa amane discutarea situatiei la o data ulterioara, dupa redactarea hotararii definitive;

Nu se arata in sentinta de ce Baroul Dolj nu trebuia sa respecte dispozitiile art. 26 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat privind analizarea hotararii definitive de condamnare printr-o analiza a tuturor aspectelor regasite in aceasta hotarare ce puteau influenta fie excluderea, fie mentinerea in profesie.

2. Instanta de fond a motivat sumar de ce Baroul Dolj a incalcat dispozitiile art. 26 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat, recunoscand ca nu s-a respectat termenul de analiza de 15 zile, insa motivand ca nu se prevede nicio sanctiune pentru nerespectarea acestui termen.

3. Cu privire la nemotivarea celor doua decizii, care ar fi fost obligatorie fata de dispozitiile art. 26 alin. 5 din Statutul profesiei de avocat, art. 2 alin. 1 lit.n) din Legea nr. 554/2004 si art. 31 alin. 2 din Constitutia Romaniei, recurentul sustine ca tribunalul nu a raspuns tuturor argumentelor invocate in raport cu aceste texte legale, retinand numai ca prin Decizia nr. 49/03.04.2014 a Consiliului Baroului Dolj s-a avut in vedere hotararea de condamnare care, insa, nu era redactata.

Hotararea cuprinde o motivare contradictorie, deoarece se retine ca din adresa nr. 853/30.05.2014 ce cuprinde punctul de vedere al Baroului Dolj reiese ca reclamantul – recurent a savarsit o fapta grava, cu impact in randul colegilor, or acest punct de vedere este emis dupa luarea Deciziei nr. 49/03.04.2014, fara relevanta raportat la nemotivarea deciziei contestate, intrucat in aceasta deciziei nu se face niciun fel de vorbire despre argumentele ce au influentat o astfel de sanctiune, extrem de aspra.

4. Instanta de fond a motivat sumar incalcarea dreptului reclamantului-recurent la aparare, drept prevazut de art. 227 si de art. 58 alin. 1 lit. d) din Statutul profesiei de avocat. In sentinta se regaseste o motivare contradictorie in raport cu incalcarea dispozitiilor legale mentionate.

5. Hotararea nu cuprinde motivele invocate privind netemeinicia celor doua decizii, raportat la art. 26 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat, art. 14 lit. c) si art. 28 lit. b) din Legea nr. 51/1995; recurentul arata ca prin actiunea precizata a solicitat anularea celor doua decizii pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, cu consecinta reprimirii in profesie si suspendarea sa pe perioada de interdictie, insa instanta de fond nu a motivat de ce nu se putea lua o astfel de hotarare, raportat la toate argumentele invocate in cererea principala si in precizarile ulterioare.

II. Sentinta pronuntata de instanta de fond a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, potrivit dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila.

1.  Instanta de fond a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art. 26 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat, retinand sumar ca nu era necesar sa se astepte hotararea definitiva, atata timp cat a existat un certificat de grefa, cu toate ca, potrivit legii,  in situatia prevazuta de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, Baroul analizeaza hotararile de condamnare conform art. 24 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat.

2. Instanta de fond a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art. 26 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat cu privire la termenul de 15 zile in care trebuia analizata situatia reclamantului-recurent;

3. Instanta de fond a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art. 26 alin. 5 din Statutul profesiei de avocat, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 254/2004 si art. 31 din Constitutia Romaniei, cele doua decizii fiind nemotivate.

4. Prin interpretarea si aplicarea gresita a textelor legale mentionate, instanta de fond a incalcat dreptul la aparare; recurentul precizeaza ca a solicitat Consiliului Baroului Dolj, printr-un memoriu, sa i se dea posibilitatea sa depuna hotararea de condamnare si sa se apere, iar dupa inceperea executarii pedepsei, sa i se dea posibilitatea sa se prezinte, deoarece dupa 5 luni de zile de la 03.04.2014 a fost pus in libertate; judecatorul fondului a trecut cu usurinta peste nerespectarea dreptului la aparare, peste incalcarea principiului contradictorialitatii, neluand in seama hotararile CEDO invocate in actiune si nici decizii ale curtilor de apel din tara, unde a fost sanctionata incalcarea dreptului la aparare;

5. Anularea celor doua decizii a fost solicitata pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, deoarece o sanctiune suficienta era cea prevazuta de art. 28 lit. b) raportat la art. 14 lit. c) din Legea nr. 51/1995 si art. 26 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat; instanta de fond nu a analizat aceste texte legale si nu a motivat de ce se impunea excluderea sa si nu suspendarea pe perioada interdictiei, retinand gresit ca Baroul Dolj nu trebuia decat sa constate starea de nedemnitate.

Instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile nart. 14 lit. c) din Legea nr. 51/1995, text care stabileste ca nedemnitatea este temporara, pe perioada interdictiei; instanta de fond si paratele ar fi trebuit sa observe ca i s-a interzis sa profeseze numai pentru trei ani, dar si sa analizeze trecutul profesional si statutul socio-profesional.

La 07.03.2016, Baroul Dolj si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului si precizand ca sunt nefondate motivele de recurs vizand incalcarea dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 si 8 Cod procedura civila.

Se arata ca instanta de fond a retinut corect ca prevederile art. 26 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat instituie o obligatie numai in sarcina avocatilor, astfel incat Baroul Dolj nu era conditionat de indeplinirea de catre recurent a obligatiei statuate de aceste dispozitii legale.

Se mai arata ca instanta de fond a retinut corect ca termenul de 15 zile prevazut de art. 26 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat este un termen de recomandare, scopul dispozitiei fiind impiedicarea exercitarii profesiei de avocat de catre persoane aflate in stare de nedemnitate sau incompatibilitate si ca cele doua decizii au fost motivate in fapt si in drept, retinand-se ca masura excluderii din profesia de avocat este legala si temeinica, raportat la natura si gravitatea infractiunii de trafic de influenta pentru care rec a fost condamnat.

Cu privire la incalcarea dreptului la aparare, paratii arata ca prevederile art. 277 si urm. din Statutul profesiei de avocat se refera la procedura disciplinara, diferita de procedura constatarii nedemnitatii profesionale, iar art. 58 alin. 1 enumera cazurile de incetare a calitatii de avocat, fara a cuprinde si norme de procedura.

Intimatii sustin ca fiecare caz de nedemnitate este analizat de consiliile barourilor in mod individual si circumstantiat, potrivit competentelor stabilite de Legea nr. 51/1995 si Statutul profesiei de avocat. Consiliul Baroului Dolj nu are competenta de a se pronunta asupra solutiilor de la alte barouri cu privire la demnitatea sau nedemnitatea altor avocati.

Se precizeaza ca procedura constatarii nedemnitatii de a fi avocat este diferita de procedura disciplinara, doar aceasta din urma presupunand obligativitatea incunostintarii avocatului cu privire la continutul plangerii sau sesizarii si convocarea acestuia in scris.

Imprejurarea ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, fata de dispozitiile art. 64 lit. c) Cod penal, a interzis inculpatului sa profeseze pe o perioada de 3 ani, nu prezinta relevanta sub aspectul constatarii nedemnitatii profesionale a acestuia de catre Baroul Dolj, care face aplicarea legii speciale, organice, a profesiei.

Prin incheierea nr. 16/21.04.2016, Curtea de Apel Craiova, avand in vedere incheierea nr. 16/24.03.2016, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care s-a dispus stramutarea cauzei la Curtea de Apel Pitesti, Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal, a inaintat dosarul acestei instante.

Pe rolul Curtii de Apel Pitesti dosarul a fost inregistrat la 27.04.2016.

Analizand recursul prin prisma criticilor formulate si a prevederilor legale incidente, Curtea constata urmatoarele:

I. Primul motiv de recurs, intemeiat pe disp. art. 488 al. 1 pct.6 C.proc.civ., este nefondat.

I. 1. Se sustine in primul rand ca instanta de fond nu a raspuns motivului de nulitate referitor la faptul ca, la adoptarea deciziei de excludere, nu a fost depusa  hotararea de condamnare definitiva.

Curtea identifica insa, la pag. 5 a Sentintei Tribunalului Olt, motivarea pentru care judecatorul fondului a retinut ca la adoptarea deciziei contestate, Consiliul Baroului a avut la dispozitie dovezile esentiale pentru constatarea cazului de nedemnitate: Sentinta 90/2012 a CA Cluj la 1 an inchisoare si certificatul de grefa din care rezulta ca Inalta Curte a majorat aceasta pedeapsa. Prin urmare, solutia adoptata de Inalta Curte a fost considerata de judecatorul fondului ca esentiala prin prisma a insesi solutiei pronuntate, asa incat sustinerea ca lipseste motivarea cu privire la acest aspect nu este reala.

2. Este nefondata si sustinerea privind  sumara motivare de catre instanta de fond a pretinsei incalcari a disp. art. 26 al. 4 din Statutul profesiei de avocat. Curtea constata ca raspunsul la acest motiv de nulitate se regaseste la pag. 6 din hotarare, in care tribunalul, plecand de la calificarea termenului de 15 zile ca fiind unul de recomandare, prin prisma scopului urmarit la edictarea sa, a constatat ca nu este prevazuta o sanctiune pentru depasirea sa, nefiind incidenta decaderea. Motivarea este clara, concisa si suficienta pentru combaterea acestui motiv, de altfel chiar recurentul, care a invocat depasirea termenului, aratand, in contradictie cu aceasta sustinere,  ca nerespectarea termenului denota ca sanctiunea este una „pripita”.

3. Instanta de fond a motivat solutia pronuntata si in ceea ce priveste sustinerile reclamantului referitoare la nemotivarea celor doua decizii contestate. Astfel, tribunalul a aratat ca decizia Conciliului Baroului este motivata in drept, ca cerintele motivarii actului administrativ se apreciaza in functie de circumstantele fiecarui caz, iar condamnarea suferita este relevanta prin ea insasi sub aspectul cazului de nedemnitate constatat. Totodata, a retinut instanta de fond ca si decizia UNBR  este motivata, fiind verificate atat punctele de vedere ale contestatorului, cat si cel al Baroului Dolj.

4. In cadrul aceluiasi motiv de recurs de recurs se sustine ca instanta de fond a motivat sumar sustinerile reclamantului referitoare la incalcarea dreptului sau la aparare. Cu toate acestea, chiar recurentul se raporteaza la motivele pentru care instanta de fond a inlaturat sustinerile sale referitoare la acest aspect: faptul ca legea si Statutul nu prevad expres dispozitii privind incunostiintarea si convocarea, iar legea prevede constatarea cazului de nedemnitate prin examinarea hotararilor judecatoresti de condamnare.

Asadar, dupa cum rezulta din chiar sustinerile recurentului, motivarea instantei de fond se regaseste in cuprinsul sentintei si sub acest aspect. Faptul ca recurentul este nemultumit de argumentele instantei este o chestiune ce nu intra sub incidenta motivului de recurs prevazut de art. 488 al. 1 pct.6 C.proc.civ., ci vizeaza examinarea legalitatii solutiei pronuntate, ce se va realiza in cadrul analizei celui de-al doilea motiv de recurs.

5. Se critica si faptul ca instanta de fond nu a motivat netemeinicia deciziilor prin raportare la art. 26 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat, art. 14 lit. c) si art. 28 lit. b) din Legea nr. 51/1995; recurentul sustine ca prin actiunea precizata a solicitat anularea celor doua decizii pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, cu consecinta reprimirii in profesie, insa instanta de fond nu a motivat de ce nu se putea lua o hotarare privind suspendarea sa pe perioada de interdictie.

Curtea constata insa ca in cererea de chemare in judecata, ulterior completata, au fost invocate dispozitiile legale privind suspendarea din profesie – si anume art. 28 lit. b) din Legea 51/1995, iar in sentinta recurata s-a raspuns acestor sustineri, aratandu-se ca, la adoptarea deciziei de constatare a cazului de nedemnitate, a ramas fara obiect cererea de suspendare din profesie.

II. Si cel de-al doilea motiv de recurs, intemeiat pe prevederile art. 488 al. 1 pct. 8 C.proc.civ., este nefondat.

1.-2.  Referitor la aplicarea art. 26 al. 3 si al. 4 din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit alineatului 3 al acestui text, avocatii care se gasesc in unul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de art. 14 lit. a), lit. b) teza I, lit. c) si d) din Lege sunt obligati sa prezinte baroului hotararile judecatoresti prin care au fost condamnati definitiv la pedeapsa cu inchisoarea pentru savarsirea unei infractiuni intentionate de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei, prin care li s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, prin care au fost declarati faliti fraudulosi sau prin care au fost condamnati definitiv pentru fapte savarsite in legatura cu exercitarea profesiei.

Subiectul obligatiei prevazute de acest alineat este avocatul condamnat.

Independent de obligatia avocatului in cauza de a prezenta hotararile de  condamnare, statutul prevede la alineatul urmator, al. 4, relevant in cauza:

„Consiliul baroului va examina, in termen de 15 zile,
hotararile judecatoresti, respectiv inscrisurile ce privesc conditiile incetarii profesiei
practicate de catre avocatul inscris in tabloul avocatilor incompatibili si va aprecia asupra demnitatii avocatului. Consiliul baroului va hotari, dupa caz, mentinerea in profesie sau incetarea calitatii de avocat, potrivit Legii.”

Acest din urma text se refera asadar nu numai la hotarari judecatoresti, ci si la alte inscrisuri ce atesta vreunul din cazurile de nedemnitate.

Din succesiunea celor doua alineate rezulta ca obligatia prezentarii hotararilor judecatoresti incumba avocatului condamnat, insa, independent de indeplinirea sau neindeplinirea acestei obligatii, Consiliul Baroului poate avea in vedere hotarari judecatoresti, respectiv alte inscrisuri. Din cele doua alineate, alineatul 4 este direct aplicabil in cauza, deoarece Consiliul Baroului Dolj este cel care a luat decizia in lipsa depunerii de catre avocatul in cauza a vreunei hotarari, Statutul neconditionand constatarea nedemnitatii de depunerea hotararilor de catre cel vizat, ceea ce este firesc.

 Pe de alta parte, notiunea de hotarare judecatoreasca are 2 acceptiuni, ambele avute in vedere de legislatia procedural penala: astfel, acelasi termen este folosit atat pentru a desemna hotararea in extenso, cuprinzand partea introductiva, considerentele si dispozitivul, cat si pentru a desemna rezultatul deliberarii, continut in minuta pronuntata cu aceasta ocazie si regasit, ulterior redactarii, in dispozitivul hotararii. Aceasta din urma acceptiune este avuta in vedere de ex. in art. 405 C.proc.pen, care se refera la pronuntarea hotararii, avandu-se in vedere minuta, iar nu hotararea in extenso care se redacteaza la un moment ulterior pronuntarii.

In plus, in cauza consilierii  care au adoptat deciziei au avut la dispozitie inscrisurile esentiale si anume Sentinta 90/2012 a Curtii de Apel Cluj, precum si certificatul  de grefa care atesta solutia instantei de recurs prin care recursul avocatului inculpat a fost respins, fiind admis recursul Parchetului si majorata pedeapsa aplicata reclamantului din prezenta cauza, cu mentinerea aceleiasi incadrari juridice.

Existenta acestor inscrisuri la data adoptarii deciziei Consiliului Baroului arata ca aceasta a fost adoptata pe baza inscrisurilor care atesta condamnarea definitiva, infractiunea savarsita si circumstantele acesteia, neexistand un text care sa conditioneze constatarea nedemnitatii de redactarea hotararii de catre instanta de recurs, in conditiile in care aceasta din urma instanta a respins calea de atac exercitata de inculpat, sporind pedeapsa aplicata, in recursul exercitat de parchet.

Esential este ca recurentul nu arata in ce fel considerentele instantei de recurs, din Decizia ICCJ  347/2014,  ar fi putut influenta  in favoarea sa decizia adoptata de Consiliul Baroului. Se sustine insa acest organ nu a tinut seama de considerentele din sentinta de condamnare, din care  nu rezulta ca s-a folosit de calitatea de avocat in savarsirea infractiunii.

Cu privire la acest aspect, Curtea constata ca printr-o decizie pronuntata de ICCJ asupra masurii preventive a controlului judiciar, Decizia 1445/2011 (f. 25 si urm. dosar CA Craiova) s-a retinut ca din actele dosarului nu rezulta ca inculpatul ar fi savarsit infractiunea pentru care a fost trimis in judecata in exercitarea profesiei de avocat. Decizia respectiva a avut asadar ca obiect o masura preventiva, adoptata pe parcursul procesului, inainte de condamnarea in prima instanta, cand inculpatul beneficia de prezumtia de nevinovatie.

Ulterior, in hotararea de condamnare in prima instanta )avuta la dispozitie de Consiliu la adoptarea deciziei) s-a retinut, la individualizarea pedepsei, ca inculpatul nu s-a folosit de profesie pentru comiterea infractiunii, desi relatia cu celalalt inculpat judecator a existat prin prisma cadrului comun de desfasurare a activitatii.

Cu toate acestea, ICCJ, in decizia de recurs pronuntata impotriva acestei decizii, a retinut (fila 86 dosar CA Craiova) ca infractiunea a fost comisa de inculpatul Ciuca Octavian Tiberius in calitate de avocat, deoarece in virtutea acestei calitati a intervenit relatia de amicitie cu inculpatul judecator).  In aceeasi decizie se fac aprecieri referitoare la afectarea prestigiului justitiei si profesiei: „pericolul social este dat de (...)modul in care au inteles inculpatii realizarea actului de justitie (...) punandu-se in pericol ordinea publica aflata intr-o relatie cauzala cu actele de infaptuire a justitiei”; „calitatea de magistrat sau avocat presupune standarde inalte de conduita, conform cu onoarea si demnitatea profesiei si care obliga la garantarea suprematiei legii si a statului de drept, care trebuie sa apere  prestigiul autoritatii judecatoresti si sa intareasca increderea publica si integritatea acesteia printr-un comportament adecvat. Este datoria magistratului cat si a avocatului  sa respecte standarde inalte de conduita, dar si sa participe la stabilirea, mentinerea si sustinerea colectiva a acestor standarde. Ori de cate ori un magistrat sau avocat incalca legea, prejudiciaza nu numai reputatia functiei sale, a profesiei sale, dar poate incuraja nerespectarea legii si poate afecta increderea publicului in integritatea puterii judecatoresti”.

Ca atare,  considerentele instantei penale de recurs, ce se sustin de catre recurent  a nu fi fost avute in vedere de Consiliul Baroului la adoptarea deciziei contestate, nu inlatura incidenta cazului de nedemnitate retinut, ci dimpotriva, o sustin.

In ceea ce priveste nerespectarea termenului de 15 zile prevazut de art. 26 al. 4 din Statutul profesiei de avocat, instanta de fond in mod corect a constatat ca este vorba de un termen de recomandare, iar nu de unul imperativ, a carui nerespectare sa atraga sanctiunea decaderii. Recurentul, desi critica aceasta interpretare, nu prezinta si argumentele concrete in combaterea celor statuate de instanta de fond.

3. In ceea ce priveste nemotivarea celor doua decizii, se sustine de catre recurent ca  prin respingerea acestui motiv de nulitate, instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 26 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat, art. 14 lit. c) si art. 28 lit. b) din Legea nr. 51/1995.

 
Curtea are in vedere ca principiul motivarii impune necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ sa arate, in mod expres, elementele de fapt si de drept care determina adoptarea deciziei respective.  Motivarea reprezinta un element esential pentru formarea convingerii cetatenilor cu privire la legalitatea si oportunitatea actului administrativ, constituind, totodata, o garantie a alegerii solutiei optime de catre organul de decizie.

Amploarea si detalierea motivarii depind de natura actului adoptat, iar cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca motivarea depind de circumstantele fiecarui caz. Asadar, desi motivarea reprezinta o obligatie generala, aplicabila oricarui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, dupa natura acestuia si contextul adoptarii sale, prin prisma  obiectivul sau, care este prezentarea intr-un mod clar si neechivoc a rationamentului institutiei emitente a actului.

Motivarea urmareste o dubla finalitate: indeplineste, in primul rand, o functie de transparenta in profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, sa verifice daca actul este sau nu intemeiat; permite, de asemenea, instantei sa realizeze controlul sau jurisdictional, deci in cele din urma permite reconstituirea rationamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie sa figureze chiar in cuprinsul actului si sa fie realizata de autorul sau.

Pornind de la aceste consideratii, Curtea are in vedere, in aprecierea indeplinirii cerintei motivarii de catre Decizia Consiliului Baroului nr. 49/3.04.2014, faptul ca in continutul acesteia se indica textele din lege si statut care prevad cazul de nedemnitate constatat, facandu-se trimitere la Sentinta penala 90/2012 a Curtii de Apel Cluj, ramasa definitiva prin Decizia n347/2014 a ICCJ.  In hotararea judecatoreasca pronuntata de instanta penala de  fond, pe care Consiliul Baroului a avut-o la dispozitie
in extenso
sunt descrise pe larg circumstantele savarsirii infractiunii de trafic de influenta: primirea unei sume de bani pentru a interveni pe langa un judecator, prin intermediul altui magistrat, in  scopul facilitarii unei solutii favorabile in instanta. Se retine ca, desi nu s-a folosit de profesie pentru comiterea infractiunii, totusi consecintele in plan social sunt grave,  „de natura a destabiliza increderea cetatenilor in justitie si a determina o imagine defavorabila, creandu-se impresia ca, in schimbul unor sume de bani se pot solutiona dosare in favoarea unor infractori, lasand fara protectie pe cetatenii impotriva carora se pot comite astfel de fapte”.

Or, facand trimitere la aceasta hotarare judecatoreasca, al carei continut l-a avut la dispozitie, Consiliul Baroului nu putea avea in vedere alte circumstante decat cele avute in vedere  si expuse de  catre instanta care a  pronuntat condamnarea in prima instanta, la o pedeapsa al carei cuantum a  fost apreciat insuficient de catre instanta care a solutionat recursurile declarate impotriva acesteia. Chiar daca decizia de recurs nu era disponibila in extenso (ci numai dispozitivul), solutia pronuntata in recurs nu era favorabila reclamantului, ci dimpotriva, astfel ca acesta nu se poate prevala de lipsa motivarii deciziei ICCJ, cata vreme nu arata in ce fel aceasta motivare ar fi putut influenta in favoarea sa analiza cazului de nedemnitate. Dimpotriva, ICCJ, fara a schimba situatia de fapt retinuta de instanta de fond, a retinut in considerentele Deciziei de recurs 347/2014 ca pedepsele aplicate inculpatilor de catre instanta de fond nu reflecta pericolul sporit al faptelor si faptuitorilor, neretinand in favoarea apelantului inculpat, recurent reclamant in prezenta cauza, existenta circumstantelor atenuante.

De aceea, motivarea cazului de nedemnitate este suficienta prin indicarea temeiurilor de drept si al hotararii judecatoresti in care sunt expuse circumstantele de fapt stabilite de catre instanta penala, iar constatarea cazului de nedemnitate prevazut de art. 14 lit. a) si art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 si art. 58 al. 1 lit. d) din Statutul profesiei de avocat intra in marja de apreciere de care se bucura autoritatea administrativa, fara a se putea aprecia existenta unui exces de putere.

Si pentru instanta  de contencios administrativ investita cu legalitatea actului emis, hotararea instantei penale este reperul in functie de care se apreciaza incidenta cazului de nedemnitate retinut de consiliul Baroului, asa incat motivarea actelor contestate, exclusiv in baza circumstantelor de fapt retinute de instanta penala, este apreciata ca fiind suficienta si temeinica.

4. Dreptul la aparare

In analiza criticii vizand incalcarea acestui drept (incluzand si principiul contradictorialitatii, invocat de reclamant), Curtea constata, in primul rand, ca nici legea si nici statutul nu prevad dispozitii procedurale referitoare la exercitarea acestui drept sub forma convocarii/ascultarii in procedura constatarii nedemnitatii. Fiind o procedura administrativa, iar nu una judiciara, nu sunt aplicabile in aceasta faza dispozitiile art. 24 din Constitutie, art. 13 C.Proc.Civ. si art. 6 din CEDO, dreptul la aparare fiind o componenta a dreptului la un proces echitabil, desfasurat in fata unei instante, iar nu a unei autoritati administrative. Astfel, sub aspect procedural, dispozitiile relevante sunt cele ale art. 58 al. 2 din Statut, conform carora Consiliul Baroului
constata
existenta cazului de  nedemnitate; conform art. 26, cazurile de nedemnitate se verifica atat cu ocazia primirii in profesie, cu ocazia reinscrierii in tabloul avocatilor cu drept de exercitare a profesiei, cat si pe intreaga durata a exercitarii acesteia; Consiliul
examineaza hotararile judecatoresti, respectiv inscrisurile
ce privesc conditiile incetarii profesiei si
va aprecia asupra demnitatii avocatului
;
decizia motivata se comunica avocatului
in cauza, precum si presedintelui U.N.B.R.

Dispozitiile statutare referitoare la exercitarea actiunii disciplinare nu se pot aplica, deoarece cele doua institutii, raspunderea disciplinara, respectiv nedemnitatea, au naturi juridice diferite si proceduri diferite de angajare, respectiv constatare. Esential este ca, spre deosebire de faptele care atrag raspunderea disciplinara, nedemnitatea presupune, in cazul prevazut de art. 14 lit. a) si art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 si art. 58 al. 1 lit. d) din Statutul profesiei de avocat, existenta unei proceduri judiciare anterioare finalizate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

De aceea, Curtea retine ca reclamantul si-a exercitat dreptul la aparare si la respectarea contradictorialitatii in procedura penala finalizata cu condamnarea sa, precum si in procedura de contestare pe cale administrativa si ulterior judiciara a Deciziei Consiliului Baroului. In acest context, luarea deciziei  de catre acest organ fara ascultarea sa nu se releva a reprezenta o incalcare a dreptului la aparare, cata vreme dreptul de apreciere exercitat de Consiliu se circumscrie examinarii hotararii judecatoresti penale, care a stabilit situatia de fapt, iar apararile reclamantului au fost avute in vedere de catre Consiliul UNBR in Decizia 1020/2014 si de catre instantele judecatoresti de contencios administrativ.

5. Critica vizand caracterul netemeinic, excesiv al actelor contestate.

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 554/2004, in competenta instantei de contencios administrativ intra verificarea legalitatii actului administrativ atacat, ceea ce presupune un control de legalitate a modului in care acesta a fost adoptat si a respectarii procedurii si etapelor de adoptare a acestuia, insa, nu si un control de oportunitate.

Astfel administratia publica atunci cand actioneaza, cand ia decizii trebuie sa se conformeze prescriptiilor legii, sa se incadreze in aceste limite. Totusi, aceste limite nu presupun o incorsetare rigida a administratiei, o lipsa totala de libertate de miscare in sensul de a nu avea independenta sa aprecieze in mod concret o situatie data sau de a nu avea initiativa. De altfel, acest principiu este particularizat si  accentuat, in cazul profesiei de avocat, de dispozitiile art. 1 si art. 49 al. (1) din Legea 51/1995, care stipuleaza organizarea si functionarea acestei profesii pe baza principiului autonomiei, care se exercita „in limitele competentelor prevazute in prezenta lege”.

Legea nu poate fi aplicata mecanic, dupa cum nici nu poate sa prevada in cuprinsul sau toate situatiile care se pot ivi in viata societatii si a cetatenilor. Astfel, legiuitorul poate sa adopte norme juridice care sa contina dispozitii precise pe care administratia publica trebuie sa le execute intocmai, dar poate adopta si norme juridice care sa descrie coordonate generale, urmand ca administratia in executarea legii sa decida daca un fapt concret se incadreaza sau nu in acele coordonate.

In felul acesta, administratiei publice ii este lasat chiar prin lege un anumit grad de libertate de a alege intre mai multe solutii posibile, aspect cunoscut in doctrina ca fiind puterea discretionara a administratiei. Aceasta putere discretionara este necesara tocmai pentru ca administratia sa isi poata indeplini menirea sa de a pune in aplicare legile si de a asigura satisfacerea cat mai bine a interesului public, national sau local, prin posibilitatea de a adopta cea mai buna solutie.

Dreptul de apreciere semnifica posibilitatea de a decide asupra oportunitatii unei atitudini sau actiuni concretizata in emiterea/ adoptarea unui act administrativ. Libertatea de apreciere rezervata organelor administrative nu este in contradictie cu principul legalitatii. Tocmai faptul ca aceasta libertate este lasata administratiei de catre legiuitor, care nu ii impune o ingradire expresa de a actiona in concret sau respectarea unei dispozitii precise.

In speta, prin decizia Consiliului Baroului acest organ al profesiei si-a exercitat dreptul de apreciere a demnitatii exercitarii profesiei de  catre un avocat, iar circumstantele faptelor care au determinat aceasta constatare nu releva depasirea acestei marje prin savarsirea unui exces de putere, ci dimpotriva.

Chiar daca ar fi existat si alte posibile consecinte mai putin grave ale condamnarii pentru reclamant (incadrarea intr-un alt caz de nedemnitate, art. 14 lit. c) din Statut sau suspendarea conform art. 28 lit. b) din lege, invocate de recurent ), aceste texte de lege sunt incidente in situatia condamnarii pentru alte infractiuni decat cele care aduc atingere exercitarii profesiei.

In consecinta, Consiliul Baroului a apreciat ca reclamantul se afla in situatia condamnarii pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei; aceasta apreciere se inscrie in marja de apreciere de care dispune in calitate de autoritate administrativa, fara a fi in prezenta unui exces de putere. In raport de aceste elemente, Curtea retine ca decizia a fost determinata de elemente de oportunitate, care nu se impun a fi cenzurate pe calea controlului judecatoresc prevazut de Legea  nr.554/2004.

In consecinta, pentru toate considerentele expuse, Curtea, in baza art. 496 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.