Suspendarea executarii actului administrativ.

 

 
Legea nr. 554/ 2004, art.14

 

Executarea unui act administrativ fiscal constituie regula, iar neexecutarea sa constituie exceptia. Suspendarea actului administrativ fiscal ca operatie juridica de  intrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situatie de exceptie de la regula executarii din oficiu.

 

           

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 904 din  18 aprilie 2011.

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Dambovita, reclamanta SC C. I. SRL a solicitat suspendarea Deciziei nr.311/06.08.2010 si a Deciziei de impunere nr.480/29.06.2009, pana la solutionarea irevocabila a prezentei cauze.

In motivarea cererii s-a aratat ca a formulat contestatie impotriva Deciziei nr. 311/07.08.2010 pronuntata de Biroul Solutionare Contestatii, prin care a solicitat anularea Deciziei de Impunere nr.480/2009, precum si anularea constatarilor din Raportul de Inspectie Fiscala nr. 20843/2010, toate emise de Autoritatea Publica parat, motivul principal al solicitarii anularii acestor Decizii l-a constituit imprejurarea ca actele administrative - fiscale contestate au fost emise cu incalcarea legii, precum si cu nesocotirea dreptului la aparare. Potrivit dispozitiilor inscrise in norma juridica a art. 215 (2), Codul de Procedura Fiscala prevede si recunoaste in acelasi timp, dreptul contribuabilului de a solicita suspendarea executarii actului administrativ fiscal, in temeiul Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, iar Teza a II a aceluiasi act normativ prevede ca instanta competenta poate suspenda executarea daca se depune o cautiune.

Intrucat, deciziile la care s-a referit mai sus au fost contestate pentru motive de nelegalitate, iar instanta nu a solutionat pe fond contestatia, se poate ajunge la situatia in care, dupa administrarea probelor, sa se constate ca in realitate sumele stabilite ca obligatii suplimentare bugetare, sa se modifice, in sensul diminuarii acestora, iar in masura in care suspendarea actelor administrative fiscale contestate nu ar fi admisa, poate conduce la inregistrarea unor pierderi prin plata unor sume de bani necuvenite, ceea ce ar conduce la decapitalizarea societatii.

 Dupa achitarea cautiunii, prin incheierea de sedinta din data de 3 februarie 2011, tribunalul a admis cererea formulata de reclamanta SC C. I. SRL, a dispus suspendarea deciziei nr.311/06.08.2010 si a deciziei de impunere nr.480/29.06.2009, pana la solutionarea irevocabila a prezentei cauze.

Pentru a pronunta aceasta incheiere, tribunalul a retinut ca potrivit art. 215 alin. 2 din codul de procedura fiscala se poate cere suspendarea executarii actului administrativ fiscal, in temeiul

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, instanta competenta putand suspenda executarea, daca se depune o cautiune de pana la 20% din cuantumul sumei contestate, iar in cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil in bani, o cautiune de pana la 2.000 lei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritarii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond.

Pentru a putea dispune suspendarea unui act administrativ in conditiile art. 14, trebuie ca reclamantul sa dovedeasca existenta unor cazuri bine justificate si iminenta unor cauze ce ar putea provoca pagube.

S-a mai retinut de tribunal ca potrivit balantei din 31.12.2010, reclamanta se confrunta cu o situatie financiara precara, inregistrand la 31.12.2010 un sold final  creditor al contului profit si pierderi de 1250,36 lei. In conditiile in care s-ar pune in executare dispozitia de impunere exista - mai ales in situatia economica de astazi, situatie de notorietate - pericolul ca reclamanta sa se decapitalizeze, caci suma urmarita este de 25.590 lei, de aproape 15 ori mai mult decat soldul final creditor al contului profit si pierderi.

Impotriva acestei incheieri a declarat recurs D G F P D, prin A F P T, solicitand modificarea acesteia, in sensul respingerii actiunii, ca neintemeiata.

In motivarea recursului, s-a aratat ca hotararea recurata este nelegala, intrucat  in cauza nu erau indeplinite cele doua cerinte esentiale prevazute de art.14 al.1 din Legea nr.554/2004 pentru a se dispune suspendarea, respectiv existenta unui „caz bine justificat” si a „iminentei producerii unei pagube”, mai ales ca reclamanta nu a dovedit ca suma nu era datorata, precum si ca ar exista indoieli puternice asupra legalitatii actului atacat, iar prin executarea acestuia s-ar produce reclamantei o paguba iminenta.

In cauza, intimata reclamanta a depus la dosar inscrisuri, respectiv balanta de verificare aferenta perioadelor 1.03.2011 – 31.03.2011 si 1.12.2010 – 31.12.2010.

Examinand incheierea recurata, prin prisma materialului probator administrat in cauza, a dispozitiilor legale incidente si a criticilor invocate de catre recurenta, Curtea a  retinut  urmatoarele:

Prin cererea introductiva, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr.311/6.08.2010, a deciziei de impunere nr.480/29.06.2010 si a raportului de inspectie fiscala nr.20843/26.06.2010.

Ulterior, prin cererea inregistrata la data de 12.01.2011, reclamanta si-a completat actiunea, in sensul ca a solicitat si suspendarea executarii actului administrativ fiscal, pana la solutionarea contestatiei.

In motivarea cererii de suspendare, reclamanta a facut referire la imprejurarea ca actele administrativ-fiscale au fost contestate pentru motive de nelegalitate, ca este posibil ca dupa solutionarea contestatiei sa se constate ca obligatiile fiscale sunt mai mici decat cele stabilite prin acestea, precum si ca daca nu s-ar admite cererea de suspendare s-ar putea crea o paguba, prin plata unor sume de bani nedatorata, fapt ce ar generaliza decapitalizarea societatii.

Curtea apreciaza ca, de principiu, actul administrativ fiscal, ca orice act administrativ, se bucura de prezumtia de legalitate, acesta producand efecte de la momentul comunicarii lui contribuabilului (art.45 din OG 92/2003), moment de la care se naste dreptul statului, prin organele sale fiscale, de a incasa creanta fiscala stabilita prin actul administrativ fiscal, precum si obligatia corelativa a contribuabilului de a o plati.

Ca urmare, executarea unui act administrativ fiscal constituie regula, iar neexecutarea sa (care se poate realiza prin suspendarea executarii si care, de principiu, este contrara unei bune ordini juridice, intr-un stat de drept si o democratie constitutionala) constituie exceptia.

In consecinta, suspendarea actului administrativ fiscal ca operatie juridica de  intrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situatie de exceptie de la regula executarii din oficiu (executio ex officio).

Tribunalul a retinut ca, pentru a se dispune suspendarea executarii unui act administrativ fiscal, trebuie indeplinite, conform art.215 din OG 92/2003 si art.15 din Legea nr.554/2004, in mod cumulativ conditiile prevazute de art.14 al.1 din Legea nr.554/2004, respectiv trebuie sa se faca dovada existentei unui caz bine justificat, iar masura suspendarii executarii trebuie sa fie necesara pentru evitarea unei pagube iminente.

Or, in cauza reclamanta nu a facut dovada existentei cumulative a conditiilor de admisibilitate prevazute de dispozitiile art.14 al.1 precizate anterior.

Astfel, in cererea sa reclamanta nu a invocat si nu a dovedit existenta vreunui caz bine justificat (in sensul dispozitiilor art.2 al.1 lit. t din Legea nr.554/2004), respectiv existenta vreunei imprejurari legata de starea de fapt si de drept, de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ.

Asa cum s-a aratat anterior, reclamanta nu a indicat concret in ce consta cazul bine justificat, ci doar s-a marginit sa faca referire generic la criticile de nelegalitate din cererea introductiva, unde reclamanta a invocat lipsa rolului activ al organului de solutionare a contestatiei si ca organele fiscale nu au luat in calcul pierderile inerente actului comercial, precum si pierderile suportate de societate ca urmare a unor furturi repetate.

Or, aceste motive nu pot fi considerate drept “caz bine justificat”, cata vreme reclamanta nu a facut dovada ca pierderile invocate ar indeplini conditiile din codul fiscal (art.21, art.22, art.48 etc.) pentru a fi avute in vedere de catre organele fiscale.

 De altfel, Curtea constata ca nici prima instanta nu a facut nicio referire la cazul bine justificat, ci a analizat exclusiv cealalta conditie de admisibilitate.

Curtea  a mai  retinut ca paguba invocata de catre reclamanta, generata de posibilitatea diminuarii cuantumului sumei contestate, este una ipotetica si eventuala, intrucat aceasta este fundamentata pe ipoteza admiterii contestatiei, lucru ce nu se poate cunoaste la acest moment.

Ca urmare, prejudiciul pretins de catre reclamanta nu este previzibil si iminent, ci este unul eventual, fundamentat pe o imprejurare afectata de o conditie suspensiva.

Totodata, Curtea a retinut ca, in jurisprudenta sa, ICCJ – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a statuat in mod constant faptul ca simpla sustinere a imprejurarii ca prin executarea silita a obligatiilor fiscale stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate s-ar perturba in mod grav activitatea economica a societatii nu semnifica implicit existenta unei pagube iminente (ex.decizia nr.5191/2005, decizia nr.2052/2006, etc).

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a suspendarii executarii actelor administrativ fiscale contestate, astfel ca sustinerile recurentei sunt intemeiate.

Pe cale de consecinta,  Curtea in temeiul dispozitiilor art.304 pct.9, art.304 ind.1 si art.312 al.3 Cod procedura civila, raportat la art.15, art.14 al.1 si art.18 din Legea nr.554/2004, a admis recursul si a modificat in tot incheierea recurata, in sensul respingerii cererii de suspendare a executarii actelor administrativ fiscale contestate, ca neintemeiata.