PENSIA DE URMAS
17 martie 2020LAMURIREA SITUATIEI JURIDICE A INCULPATULUI REFERITOARE LA CONDAMNARILE ANTERIOARE DIRECT IN INSTANTA DE APEL.INADMISIBILITATE.
17 martie 2020
INTERPRETAREA SI APLICAREA DISPOZITIILOR ART. 195 ALIN.3 DIN CODUL MUNCII
Art. 195 alin. 3 din Codul Muncii
Incheierea contractului de munca sau a actelor aditionale la acesta nu poate crea salariatului un statut defavorabil fata de minimul stabilit prin lege, iar acesta nu poate renunta la drepturile ce ii sunt recunoscute prin lege. In acest sens potrivit art. 38 din Codul muncii salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege si orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.
Daca dreptul civil este guvernat de principiul libertatii contractuale, in dreptul muncii, libertatea contractuala este limitata de lege, in interesul protectiei salariatilor, clauzele contractului individual de munca si cele inserate in cuprinsul altor acte incheiate de parti sunt supuse principiului legalitatii iar in cazul de fata al principiului neagravarii raspunderii patrimoniale a salariatului in afara cazurilor si conditiilor in care insasi legea permite angajarea raspunderii.
In conditiile in care dispozitiile art. 195 alin. 3 din Codul muncii stabilesc ca nerespectarea de catre salariat a dispozitiei prevazute la alin. (1) determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala
,
proportional
cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca, Curtea apreciaza ca mentionarea de catre parti in actul aditional incheiat a imprejurarii prin care pârâta s-a obligat ca in cazul in care contractul sau individual de munca va inceta inainte de scadenta, sa suporte integral
cheltuielile legate de organizarea si participarea la respectivul curs de atestare profesionala (cu excluderea din text a sintagmei prevazute de dispozitiile art.195 alin.3 , „proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca”) este de natura sa creeze acesteia un statut defavorabil fata de minimul stabilit prin lege si sa agraveze raspunderea ei in afara cazurilor prevazute de lege ( art. 38 din Codul muncii). In acest context instanta urmeaza sa dea eficienta prevederilor art. 195 alin.3 din Codul muncii, astfel cum au fost ele prezentate in precedent.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila
Decizia civila nr.68 din 08 martie 2017
Prin decizia civila nr. 68 pronuntata la data de 8 martie 2017 Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul declarat de pârâta A.C.C. impotriva sentintei civile nr.1359 pronuntata la 5 mai 2016 de Tribunalul Prahova,
in contradictoriu cu reclamantul S.A.J.P., a modificat in parte sentinta in sensul ca a admis in parte actiunea, a obligat pârâta sa plateasca reclamantului suma de 5813,8 lei reprezentând c/val cursului urmat de reclamanta in perioada 1.06.2010 - 19.12.2010 la Oradea, proportional cu perioada nelucrata, suma ce va fi reactualizata in raport de rata inflatiei la data platii efective, fiind mentinute in rest dispozitiile sentintei.
Pentru a dispune astfel instanta a retinut ca pârâta A.C.C. a fost incadrata ca medic in cadrul reclamantului S.A.J.P., in baza contractului individual de munca inregistrat sub nr. nr. 8/01.09.2009 si ca urmare a adresei nr. 5150/10.05.2010 a D.S.P.P, reclamantul a desemnat-o pe aceasta sa participe la Programul de Atestare pentru medicina de urgenta prespitaliceasca, organizat de Ministerul Sanatatii in perioada 01.06.2010-15.01.2011 in municipiul Oradea, reclamantul achitând toate costurile aferente acestei deplasari, in conformitate cu facturile si ordinele de plata anexate la dosarul cauzei.
Cert este ca prin actul aditional nr. 1930/09.06.2010 la contractul individual de munca, pârâta si-a exprimat acordul ca, dupa finalizarea acestui curs, sa ramâna angajata la reclamant timp de 3 ani, iar in cazul in care inceteaza CIM inainte de scadenta si s-a obligat sa suporte toate cheltuielile legate de organizarea si participarea la respectivul curs de atestare profesionala.
Ulterior, prin cererea inregistrata sub nr. 1213/27.03.2012 pârâta si-a dat demisia din functia ocupata in cadrul reclamantului, incepând cu data de 17.04.2012, in urma promovarii examenului pe post, iar prin decizia nr.55/27.03.2012, emisa de Managerul general al S.A.J. Prahova, s-a constatat incetarea raporturilor individuale de munca dintre parti, prin efectul demisiei.
Critica recurentei formulata prin calea de atac promovata vizeaza suma la plata careia trebuia obligata catre reclamant, in sensul ca ea nu putea sa isi asume obligatii mai mari decât cele prevazute de Codul muncii si contractul colectiv de munca (ceea ce inseamna, in opinia ei, ca raspunderea sa trebuia stabilita proportional cu perioada ramasa nelucrata conform art. 195 alin. 3 Codul Muncii)
Astfel cum s-a expus in precedent, in baza Actului Aditional nr. 1930/09.06.2010 la contractul individual de munca, pârâta si-a exprimat acordul ca, dupa finalizarea cursului desfasurat in perioada 01.06.2010 – 19.12.2010, sa ramâna angajata la reclamant timp de 3 ani
,
ceea ce conduce la concluzia ca A.C.C. avea indatorirea de a lucra in cadrul S.A.J. Prahova pâna la data de 19.12.2013.
Apreciind ca prin efectul demisiei, raporturile individuale de munca dintre parti au incetat la data de 17.04.2012, tribunalul a constatat, luând in considerare si raportul de expertiza in specialitatea contabilitate drepturi salariale, intocmit in cauza de expert P.M., ca timpul ramas nelucrat este de 1 an si 8 luni.
Intr-adevar prin actul aditional mentionat in precedent pârâta s-a obligat ca in cazul in care contractul sau individual de munca va inceta inainte de scadenta, sa suporte integral cheltuielile legate de organizarea si participarea la respectivul curs de atestare profesionala.
Referitor la solicitarea recurentei de a fi obligata sa suporte cheltuielile cu pregatirea profesionala proportional cu perioada de 1 an si 8 luni ramasa nelucrata, tribunalul a retinut ca prin sentinta civila nr. 165/LM/04.03.2015 a Tribunalului Bihor, definitiva prin decizia civila nr. 842/2015 a Curtii de Apel Oradea, a fost respinsa ca fiind neintemeiata, contestatia precizata, formulata de A.C.C., prin care aceasta solicita sa se constate nulitatea absoluta a actului aditional nr. 1930/09.06.2010 la contractul individual de munca nr. 8/2009, in ceea ce priveste clauza inscrisa in contract privind suportarea cheltuielilor de formare profesionala integral de ea, indiferent de timpul lucrat, si in ceea ce priveste termenul de 3 ani de obligare a sa de a ramâne angajata a S.J.A.P.
S-a precizat de catre tribunal ca statuarile definitive cuprinse in aceasta hotarâre se bucura de putere de lucru judecat, neputând fi contrazise prin hotarârea ce va fi data in prezenta cauza, motiv pentru care instanta de fond a dat eficienta clauzelor actului aditional nr. 1930/09.06.2010.
In ceea ce priveste hotarârea mai sus mentionata se impune a se face precizarea ca atât dispozitivul acesteia cât si considerentele ei se bucura de putere de lucru judecat. Motivul pentru care Tribunalul Bihor a respins solicitarea pârâtei A.C.C. de anulare partiala a actului aditional a fost acela ca o atare cerere putea fi formulata doar pe durata derularii contractului individual de munca al partii, iar in conditiile in care raporturile de munca au incetat cererea partii apare ca fiind prescrisa.
In considerentele acestei hotarâri s-a mentionat insa ca aspectul vizând nementionarea in cuprinsul actului aditional a faptului ca, aceste cheltuieli de formare profesionala vor fi suportate proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca nu este motiv de nulitate partiala a actului. Tribunalul Bihor a invederat ca instanta care a fost investita cu solutionarea dosarului nr. 5462/105/2012 ( deci prezenta instanta), având ca obiect despagubirile solicitate de angajator pentru nerespectarea clauzei contractuale de catre fosta salariata va putea stabili daca aceasta va fi obligata a suporta integral contravaloarea cursului de formare profesionala, sau proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.
Conform art. 195 din Codul Muncii, in forma in vigoare la data semnarii actului aditional intre parti ( in prezent art. 198 Codul muncii), salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile, in conditiile art. 194 alin. (2) lit. b) si alin. (3) nu pot avea initiativa incetarii contractului de munca pentru o perioada de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala.
In alin.2 al acestui text se mentioneaza ca durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca, iar alin.3 stipuleaza expres ca nerespectarea de catre salariat a dispozitiei prevazute la alin. (1) determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.
Curtea retine ca alin. (1) al art. 195 din Codul muncii contine o norma prohibitiva, prin aceea ca interzice angajatului care a beneficiat de un curs sau de un stagiu de pregatire profesionala in conditiile legii sa aiba initiativa incetarii contractului individual de munca o perioada de 3 ani. Aceasta norma prohibitiva nu este insa una absoluta, impunându-se a fi coroborata cu prevederile alin. (3) al aceluiasi articol, care instituie sanctiunea pentru nerespectarea interdictiei sus-mentionate, si anume suportarea de catre angajat a tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.
Legislatia muncii reglementeaza faptul ca drepturile si obligatiile partilor referitoare la pregatirea profesionala se stabilesc prin acordul partilor si fac obiectul unor acte aditionale la contractul individual de munca, dar, având in vedere materia in care intervine acest acord, respectiv raporturile juridice de munca, vointa partilor nu se poate manifesta decât in limitele legii, care asigura salariatului o protectie pronuntata fata de pozitia sa subordonata in cadrul relatiilor de munca.
Contractul individual de munca si actul aditional la acesta cuprind o parte legala, care se refera la drepturi si obligatii cuprinse in Codul muncii si in alte acte normative ce reglementeaza raporturile juridice de munca si o parte conventionala, lasata la liberul acord de vointa al partilor, dar si in acest caz, cu respectarea normelor legale, a contractului colectiv de munca, a ordinii publice. Prin urmare, incheierea contractului de munca sau a actelor aditionale la acesta nu poate crea salariatului un statut defavorabil fata de minimul stabilit prin lege, iar acesta nu poate renunta la drepturile ce ii sunt recunoscute prin lege. In acest sens potrivit art. 38 din Codul muncii salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege si orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.
Curtea retine ca sub aspectul continutului, clauzele contractului individual de munca se supun principiului legalitatii. Daca dreptul civil este guvernat de principiul libertatii contractuale, in dreptul muncii, libertatea contractuala este limitata de lege, in interesul protectiei salariatilor, clauzele contractului individual de munca si cele inserate in cuprinsul altor acte incheiate de parti urmând a fi supuse principiului legalitatii iar in cazul de fata al
principiului neagravarii raspunderii patrimoniale a salariatului in afara cazurilor si conditiilor in care insasi legea permite angajarea raspunderii.
In literatura de specialitate s-a mentionat ca, chiar daca salariatul (in cunostinta de cauza sau nu) si-ar exprima acordul privitor la inserarea unei clauze prin care i s-ar agrava raspunderea in afara limitelor si conditiilor impuse de lege, aceasta clauza reprezinta "o tranzactie" dintre cele la care se refera art.38 din Codul muncii, iar potrivit prevederilor Codului muncii, salariatii raspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor, raspunderea fiind cârmuita de norme legale imperative, ceea ce face inadmisibila orice modificare a raspunderii salariatului, stipulata prin clauze contractuale.
Intrucât efectele juridice ale actului aditional intocmit in cauza continua sa se produca dupa incetarea existentei contractului de munca al pârâtei in cadrul reclamantului, in asemenea situatie ea poate contesta in justitie efectele juridice respective (ca mijloc de aparare), daca ele sunt contrare drepturilor, libertatilor sau intereselor sale legitime, iar instanta desi nu poate constata nulitatea actului (intrucât a intervenit prescriptia extinctiva a dreptului la actiune), se poate pronunta cu privire la netemeinicia unor pretentii ale angajatorului intemeiate pe acest act.
In conditiile in care dispozitiile art. 195 alin. 3 din Codul muncii stabilesc ca nerespectarea de catre salariat a dispozitiei prevazute la alin. (1) determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca,
Curtea apreciaza ca mentionarea de catre partile din prezenta cauza in actul aditional incheiat a imprejurarii prin care pârâta s-a obligat ca in cazul in care contractul sau individual de munca va inceta inainte de scadenta, sa suporte integral
cheltuielile legate de organizarea si participarea la respectivul curs de atestare profesionala (cu excluderea din text a sintagmei prevazute de dispozitiile art.195 alin.3 , „proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca”) este de natura sa creeze acesteia un statut defavorabil fata de minimul stabilit prin lege si sa agraveze raspunderea ei in afara cazurilor prevazute de lege (art. 38 din Codul muncii). In acest context instanta urmeaza sa dea eficienta prevederilor art. 195 alin.3 din Codul muncii, astfel cum au fost ele prezentate in precedent.
Câta vreme din intervalul de 3 ani in care aceasta trebuia sa lucreze la reclamant dupa terminarea cursului, o perioada de 1 an si 4 luni pârâta si-a indeplinit aceasta obligatie, având in vedere considerentele expuse anterior, Curtea a retinut ca solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata c/val cheltuielilor cu pregatirea sa profesionala este intemeiata in parte, respectiv numai pentru perioada de 1 an si 8 luni in care aceasta nu si-a mai desfasurat activitatea la S.J.A.P.
C/val tuturor cheltuielilor ocazionate de cursul urmat de pârâta, astfel cum au fost mentionate de reclamant prin actiunea introductiva, dovedite cu actele depuse la dosar si confirmate de expertiza efectuata in cauza este de 10.464,84 lei, corespunzator unei perioade de 36 de luni si câta vreme perioada ramasa nelucrata de catre pârâta la reclamant din cuprinsul celor 3 ani era de 20 de luni a rezultat ca pentru acest interval c/val cheltuielilor era de 5813,8 lei, iar pârâta putea fi obligata numai la plata acestei sume. Prin urmare, obligarea pârâtei la plata c/val intregului curs apare ca fiind nelegala, iar criticile pârâtei sub acest aspect au fost admise.
In raport de toate argumentele expuse in precedent, Curtea a apreciat ca sunt fondate criticile pârâtei in limitele prezentate anterior, motiv pentru care, in baza art. 312 Cod pr. civ. a admis recursul, a modificat in parte sentinta in sensul ca a admis in parte actiunea, a obligat pârâta sa plateasca reclamantului suma de 5813,8 lei reprezentând c/val cursului urmat de reclamanta in perioada 1.06.2010 - 19.12.2010 la Oradea, proportional cu perioada nelucrata, suma ce va fi reactualizata in raport de rata inflatiei la data platii efective si a mentinut in rest dispozitiile sentintei.
Judecator
Veronica Grozescu